Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 211/2013
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de apelanta A.-R. A. SA, cu sediul în C., ., jud. C. și apelantul pârât T. P., cu domiciliul în ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.310/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. E., cu domiciliul în ..
Având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului instanța a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2013, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag – județul Tulcea la data de 15.02.2013 și înregistrată sub nr._ reclamanta R. E. a chemat în judecată pe pârâtul T. P., ca pe cale de hotărâre judecătorească acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 15.000 lei reprezentând daune morale și 1000 lei, reprezentând daune materiale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a învederat că în data de 3 septembrie 2012 în timp ce se deplasa de la dispensarul din . soțul și fiica sa în vârstă de o lună și jumătate(cu care fusese la medic), către domiciliu, a fost implicată într-un accident rutier, din culpa exclusivă a pârâtului, urmare căruia a fost rănită.
S-a susținut că urmare accidentului a fost transportată la dispensarul din localitate unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportată la Spitalul județean Tulcea, unde datorită rănilor provocate a fost internată, împreună cu fiica sa pe care o alăpta. După ce i-a fost acordat tratamentul medical de specialitate, la 24 ore de la internarea sa, sub semnătura sa, a fost externată din spital, solicitând externarea sa deoarece copilul fiind sugar, nu existau condiții pentru a fi alăptat din 3 în 3 ore.
A susținut reclamanta că i-a fost eliberat un certificat medico-legal, din care rezulta că urmare leziunilor provocate de accident necesită un număr de 7 - 9 zile îngrijiri medicale, și deși s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal întocmit împotriva pârâtului, datorită faptului că nu s-a putut deplasa la medicul legist în vederea prelungirii numărului de îngrijiri medicale, prin rezoluția procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe pârâtul T. P.. La 7 zile de la externarea sa, a arătat reclamanta că s-a deplasat la S.J.U. Tulcea pentru a-i fi scoase cele 12 copci ce îi fuseseră puse la internare și a continuat tratamentul recuperator la domiciliu.
În speță, reclamanta a apreciat că erau întrunite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului T. P..
La termenul din data de 23 mai 2013, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a fost introdusă în cauză . SA București, societate cu care pârâtul a încheiat polița de asigurare auto RCA nr._, căreia i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată și actele anexe.
Deși legal citată, S.C. A.-R. A. S.A. București, nu a depus întâmpinare și nu a administrat probe cu care să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea susținută de reclamantă, per a contrario a fost de acord cu acțiunea acesteia, situație în care prima instanță a apreciat că societatea de asigurare a fost de acord cu admiterea acțiunii.
Soluționând cauza, Judecătoria Babadag - J. Tulcea, prin sentința civilă nr. 310 din 13.06.2013 a admis acțiunea și l-a obligat pe pârâtul și asigurătorul la plata sumei de 15.000 lei daune morale și la plata sumei de 1000 lei despăgubiri materiale către reclamantă.
A fost obligat pârâtul și asigurătorul la plata sumei de 700 lei, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din actele și lucrările dosarului instanța reține că la data de 03.09.2012 în jurul orelor 11,25 numitul T. P., în timp ce conducea autoutilitara Dacia 1304_, proprietatea ., pe DJ222B din direcția localității Ceamurlia de Sus, către S., când a ajuns la KM3 +134 m, în dreptul unui drum de pământ neamenajat situat în stânga drumului public, a virat la stânga și nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei_ proprietatea numitului R. G., condusă în mod regulamentar din sens opus de numitul R. E., intrând în coliziune laterală cu aceasta, iar în urma accidentului a rezultat rănirea numitei R. E., care se afla în calitate de pasager în autoutilitara ocupând locul din dreapta față și care o ținea în brațe pe fiica ei în vârstă de 1 lună și jumătate, aceasta fiind transportată împreună cu fiica ei la Spitalul județean Tulcea pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Prezent în instanță, la termenul din 23 mai 2013, pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de reclamantă.
Impotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul T. P. și asiguratorul A. – R. A. S.A., ambii criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Pârâtul T. P. a arătat că, într-adevăr, la data de 03.09.2012 a fost implicat în accidentul de circulație care a dus la vătămarea reclamantei, accident produs așa cum au concluzionat organele de poliție din culpa sa.
Prin rezoluția nr. 820/P/2012, pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Babadag s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
A mai arătat pârâtul că în cauză nu au fost administrate niciun fel de probe care să ateste îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale iar acesta nu a recunoscut în nicio împrejurare cu atât mai mult la termenul din 23 mai 2012 când în mod eronat a fost reținută prin încheierea din aceea dată că reclamantul a fost de acord cu admiterea acțiunii.
A mai arătat, reclamantul că a fost prezent în sala de ședință, dar întrebarea care i-a fost pusă de către instanță a fost aceea dacă este de acord cu formularea de către reclamantă a acțiunii.
Reclamantul fiind de bună-credință a înțeles de această manieră întrebarea și a răspuns pozitiv în condițiile în care reclamanta mai formulase anterior o plângere cu același conținut.
A mai arătat pârâtul-reclamant că nu a fost de acord niciodată să plătească reclamantei vreo sumă de bani atât timp cât a făcut dovada că este asigurat.
Mai mult, arată că suma la care a fost obligat este prea mare iar în cauză nu au fost administrate nici un fel de probe cu privire la prejudiciul suferit de reclamantă.
In consecință, pârâtul apelant a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Apelanta A.-R. A. S.A. a formulat următoarele critici prin apelul formulat:
- In ceea ce privește daunele materiale, instanța de fond a acordat în mod greșit reclamantei cu acest titlu suma de 1000 lei;
Astfel, a arătat apelanta, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 49 din Ordinul nr. 14/2011: „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
- In caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite, aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
Instanța ar fi trebuit să aprecieze legalitatea pretențiilor reclamantei prin raportare la cadrul legal arătat anterior.
In această situație, pretențiile reclamantei ar fi trebuit dovedite cu înscrisuri potrivit legislației civile aplicabilă asigurătorului, probe care însă nu au fost administrate.
Solicită apelanta reaprecierea cuantumului daunelor materiale iar în măsura în care nu se va face o astfel de dovadă să fie respins acest capăt de cerere.
In ceea ce privește daunele morale în cuantum de 15.000 lei, apelanta arată că prima instanță trebuia să țină cont la acordarea lor de legislația și jurisprudența din țară și să aibă în vedere următoarele criterii:
- elementele faptei comise, respectiv faptul că infracțiunea este comisă din culpă și nu cu intenție, fiind apreciată în concret ca neprezentând un pericol social semnificativ;
- starea pe care părțile civile o aveau înainte de producerea infracțiunii, în așa fel încât prin acordarea lor să nu se creeze părții o situație materială mai favorabilă decât cea pe care o aveau înainte de comiterea faptei, respectiv să nu se creeze o îmbogățire fără just temei.
- să se asigure o justă corelare între latura penală și latura civilă a reparării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii;
- jurisprudența în materie, venitul mediul pe cap de locuitor și cu nivelul general de dezvoltare economică a României;
- decizia în interesul Legii nr. 4286/08.06.2004 s-au stabilit orientativ criterii în raport de care se calculează daunele morale și anume:suferințele fizice și psihice, atingerea gravă adusă onoarei și demnității persoanei, expunerea la disprețul public, afectarea gravă a prestigiului profesional și a personalității morale.
Sumele acordate cu titlu de daune morale trebuie să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume ar trebui să îl aibă, „fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime”.
Apelanta este de acord cu acordarea unor daune morale în cuantum de 4.266 lei, calculată luând în considerare suma medie de 474 lei pe fiecare zi de îngrijire.
A mai arătat apelanta că prima instanță nu a soluționat în mod corect nici capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, a solicitat să fie înlăturată această obligație din sarcina sa, deoarece culpa procesuală nu-i aparține, iar introducerea în cauză a asigurătorului nu are semnificația asumării unei răspunderi civile delictuale, răspunderea pentru fapta comisă revenind pârâtului T. P..
Nici reclamanta și nici pârâtul nu au făcut demersuri către asigurator în sensul de a-l încunoștința despre producerea evenimentului asigurat sau despre pretențiile reprezentând daune materiale și morale pentru a încerca o soluționare amiabilă a pretențiilor.
A mai arătat apelanta că potrivit art. 27 pct. 6 și 7 din Ordinul nr. 14/2001, asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru: amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă;
Textul legal are în vedere ipoteza în care latura civilă a cauzei se soluționează în cadrul procesului penal, astfel cum este și firesc, și recunoaște practic faptul că asiguratorul participă în proces în vederea garantării îndeplinirii de către autorul faptei a sumelor la care a fost obligat de către instanță.
Faptul că în speță nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru soluționarea laturii civile în cadrul procesului penal, nu constituie un motiv pentru care asiguratorul să preia la plată cheltuieli de judecată, neavând inițiativa pornirii unui litigiu și nici posibilitatea de a-l preveni prin mijloace legale (amiabil).
In consecință, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii primei instanțe și cu privire la acest aspect și înlăturarea din dispozitivul sentinței a obligației asigurătorului de a achita suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse acesteia prin anularea apelului, tribunalul reține că apelurile sunt fondate.
Se constată că pârâtul apelant nu neagă faptul că s-a făcut vinovat de producerea accidentului urmare căruia reclamanta a suferit o vătămare corporală care a necesitat îngrijiri medicale timp de 7 – 9 zile, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 648/07.03.2012.
Reclamanta a fost internată la Spitalul Județean Tulcea timp de 24 de ore timp în care a fost internată și fiica acesteia, R. L. M., căreia i s-au efectuat investigații medicale conform Foii de observație clinică generală nr._ din 03.09.2012 și din care rezultă că minora nu a suferit vătămări corporale în urma accidentului, concluzia la externare fiind „copil găzduit de necesitate (mama cu accident rutier)”.
In speță, reclamanta nu a solicitat administrarea niciunei probe cu privire la prejudiciul material care l-a suferit, neproducând nicio dovadă în acest sens.
S-a depus la dosar numai adresa pe care Spitalul Județean de Urgență Tulcea a înaintat-o către aceasta și prin care i se aduce la cunoștință cuantumul cheltuielilor efectuate cu spitalizarea sa, acestea fiind în sumă de 389,72 lei fiind invitată să le achite.
Nu s-a făcut însă dovada că reclamanta a achitat aceste cheltuieli de spitalizare, respectiv că a suferit acest prejudiciu.
Este adevărat că pârâtul a arătat, așa cum rezultă din practicaua încheierii din 23 mai 2013 când au avut loc dezbaterile cu privire la fondul cauzei că este de acord cu admiterea acțiunii, însă instanța trebuia să facă o evaluare întregului material probator în cauză și să hotărască funcție de acesta deoarece în speță s-a invocat de pârât existența poliței de asigurare de răspundere civilă, poliță de asigurare care a fost depusă la dosar și să analizeze acțiunea reclamantului în raport de principiul răspunderii civile delictuale.
Se constată în consecință că, în mod greșit, prima instanță a admis capătul de cerere privind plata daunelor materiale, în sumă de 1000 lei.
Este întemeiată și critica referitoare la modul de soluționare a capetelor de cerere privind daunele morale și plata cheltuielilor de judecată.
Nici cu privire la acest capăt de cerere nu s-a administrat nicio probă, însă funcție de numărul de zile îngrijiri medicale cât a necesitat pentru vindecare reclamanta, de faptul că pârâtul a săvârșit fapta din culpă și nu cu intenție, de vârsta reclamantei și având în vedere acordul asigurătorului, Tribunalul apreciază că reclamantei intimate i se cuvin daune morale în cuantum de 4.300 lei.
In ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, se constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 453 Cod proc. civ., apelantul asigurător nefiind anterior pus în întârziere de pârât, astfel că în mod greșit a fost obligat alături de pârât să suporte cheltuielile de judecată.
In consecință, în raport de toate aceste considerente, apelul a fost admis și s-a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtului și asiguratorului la plata sumei de 4.300 lei cu titlu de daune morale către reclamantă.
S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor materiale și cel privind obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor de judecată alături de pârât și s-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile civile declarate de apelanta A.-R. A. S.A., cu sediul în C., ., jud. C. și apelantul-pârât T. P., cu domiciliul în ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 310/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. E., cu domiciliul în ..
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că obligă pârâtul și asiguratorul la plata sumei de 4300 lei cu titlu de daune morale către reclamantă și respinge capătul de cerere privind plata daunelor materiale și cel privind obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor de judecată alături de pârât.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. N. D. N. N. M.
17.01.2014
Red.jud.EN
Tehnored. DS/ N.M./Ex. 5/.>
30.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 20-02-2014,... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 669/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
