Plângere contravenţională. Decizia nr. 676/2014. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 676/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 676/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.676

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2014

Completul compus din:

Președinte: V. A.

Judecător: M. L. Șurculescu

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-petenta .. cu sediul procesual ales la Cabinetul de avocat „S. A. E.” din județul T., ., ., impotriva sentintei civile nr.1335/30.04.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata I. T. DE M. T. cu sediul în județul T., ., J. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, după care,

Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 30.12.2013 sub nr._, petenta .. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.12.2013, întocmit de intimatul I. T. DE M. T. prin care a fost amendată cu 10.000 lei (filele 7-8).

Prin sentința civilă nr.1335/30.04.2014 Judecătoria T. a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.12.2013, întocmit de intimatul I. T. DE M. T., contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, reținându-se în fapt că, la data de 18.11.2013, ora 08.00, în localitatea T., ., Corp C5, a primit la muncă pe numita A. V. fără a-i încheia contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr.53/2003, fapta fiind prevăzută de art. 260 lit. e din Codul muncii.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat în data de 18.11.2013, la locul desfășurării activității de către salariații contravenientei, situat în T., ., Corp C5, a fost identificată numita A. V. care presta activitate în folosul contravenientei.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Referitor la susținerea petentei potrivit căreia procesul-verbal a fost încheiat in lipsa reprezentanților societatii, fără a se indica motivul pentru care s-a recurs la aceasta modalitate, sens in care nu s-au putut face obiectiuni, instanța de fond a reținut faptul că procesul-verbal contestat a fost încheiat în prezența împuternicitului societății, A. N. I., care a și semnat procesul-verbal, persoană pentru care administratorul societății, Morunaș D., a încheiat procura judiciară autentificată de BNP „N. M.” la 12.06.2013 sub nr. 1092, împuternicind-o să exercite în totalitate activitățile de comerț, administrare, precum și toate activitățile ce decurg din obiectele de activitate cuprinse în actul constitutiv al societății, să reprezinte societatea în fața organelor administrației de stat, la notariat, instanțe judecătorești, Camera de Comerț, Registrul Comerțului, Primărie, în relația cu APIA s.a.

Mai mult decât atât, s-a constatat de prima instanță faptul că și plângerea contravențională este formulată de petentă, prin administrator Morunaș D. și împuternicit A. N. I., astfel că va fi înlăturat acest motiv de nulitate ca fiind total neîntemeiat întrucât procesul-verbal contestat a fost încheiat în prezenta reprezentantului societății, astfel că acesta a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la momentul încheierii procesului-verbal însă nu a procedat în acest sens.

De asemenea, instanța de fond a înlăturat și motivul de nulitate invocat de petentă referitor la faptul că din procesul-verbal contestat ar lipsi fapta ce constituie contravenție, precum și temeiul legal, constatându-se faptul că s-a reținut că, la data de 18.11.2013, ora 08.00, în localitatea T., ., Corp C5, petenta a primit la muncă pe numita A. V. fără a-i încheia contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr.53/2003, fapta fiind prevăzută și pedepsită de art. 260 lit. e din Codul muncii.

Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Prima instanță a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentei i s-au asigurat condițiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În speță, instanța de fond a încuviințat și administrat toate probele propuse de petentă în susținerea plângerii, inclusiv proba testimonială cu doi martori, însă din coroborarea acestora reiese temeinicia procesului verbal de contravenție.

Prin urmare, petenta nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal, care apare ca temeinic și corespunzător cu adevărul judiciar dovedit în fața instanței de judecată.

Astfel, în fapt, potrivit probatoriului administrat în cauză, s-a reținut faptul că numitul A. V. a declarat în data de 24.11.2013, prin fișa de identificare completată de aceasta (fila 22), că lucrează în folosul contravenientei din data de 18.11.2013, ca muncitor, cu o durată a timpului de muncă de 8h pe zi, iar noaptea de la ora 23:00 până la ora 06:00, fără a fi semnat un contract individual de muncă.

În drept, potrivit art.16 din Legea nr.53/2003, modificată și completată de Legea nr.40/2011, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

A arătat judecătorul fondului că angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, fiind încălcate astfel dispozițiile legale, întrucât contractul individual de muncă al numitei A. V. a fost înregistrat în registrul electronic al salariaților ulterior controlului și emiterii procesului-verbal de contravenție, respectiv la 20.12.2013 (fila 10). Această acțiune întreprinsă de petentă nu este de natură a înlătura vinovăția în săvârșirea contravenției reținute în procesul-verbal, fiind ulterioară datei controlului.

Totodată, nu poate constitui un motiv de înlăturare a sancțiunii contravenționale faptul că la data de 16.12.2013, dată la care intimatul a efectuat controlul și a întocmit procesul-verbal de control nr._ și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, a fost întocmit și procesul-verbal de contravenție prin care petenta a fost sancționată cu amendă, neexistând nici un impediment legal în acest sens.

De altfel, chiar în cuprinsul anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă (fila 19 verso), se menționează faptul că s-a aplicat sancțiune contravențională și au fost dispuse 4 măsuri obligatorii printre care și aceea de a întocmi contract individual de muncă pentru numita A. V. cu data începerii activității în cadrul societății conform prevederilor art.16 din Codul muncii până la 18.12.2013, însă petenta a procedat în acest sens la data de 20.12.2013, ulterior datei stabilite de inspectori, încheind contractul de muncă pe durată nedeterminată începând cu 18.11.2013 (filele 10-11).

A apreciat prima instanță că o asemenea conduită nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională pentru fapta constatată la momentul controlului cu atât mai mult cu cât, până la data încheierii contratului individual de muncă – 20.12.2013, numita A. V. a prestat muncă în folosul petentei mai bine de o lună fără a-i fi încheiat contract în acest sens, deși anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă, iar angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Prin urmare, faptul că, ulterior controlului, contravenienta s-a conformat dispozițiilor legale, nu constituie un motiv de înlăturare a caracterului contravențional al faptei. Aplicarea legii trebuia să se realizeze anterior desfășurării activității și nu după constatarea realizată de către ITM T., petenta având altfel posibilitatea să repete astfel de fapte de natură contravențională și să procedeze în conformitate cu dispozițiile legale doar în cazurile în care sunt depistate astfel de situații în urma controlului efectuat de către inspectorii instituției intimate.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța de fond a constatat că, potrivit art. 260 alin. 1 lit.e) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, fapta constând în primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

S-a reținut de către prima instanță că amenda aplicată petentei este în cuantumul minim prevăzut de lege (10.000 lei pentru persoana identificată), fiind proporțională cu gradul de pericol al faptei, întrucât este necesară protejarea persoanelor care lucrează fără a avea încheiat un contract individual de muncă întrucât acestea sunt private de numeroase drepturi legale a căror acordare se află astfel la latitudinea celui pentru care lucrează o astfel de persoană, o asemenea situație fiind în afara limitelor legale.

S-a constatat că nu există niciun motiv pentru se coborî amenda aplicată de intimat sub cuantumul minim prevăzut de lege, prin înlocuirea acesteia cu avertisment, cu atât mai mult cu cât atingerea adusă valorii sociale protejate este substanțială și nu a avut caracter singular, fiind identificată încă o persoană primită la muncă fără a i se întocmi contract individual de muncă, timp de 3 luni, respectiv numita C. M., potrivit constatărilor din anexa la procesul-verbal de control (fila 18 verso).

A apreciat judecătorul primei instanțe că sancțiunea este bine individualizată, fiind singura măsura care se impune pentru a determina contestatoarea să se mențină în legalitate, întrucât nu există nicio garanție că aplicarea unui avertisment ar fi suficientă pentru ca petenta să nu mai repete astfel de fapte.

Mai mult decât atât, dacă s-ar trece cu vederea faptele comise de contestatoare, s-ar crea o situație defavorabilă societăților comerciale care respectă legea și încheie contracte de muncă persoanelor primite la muncă, acordându-le acestora drepturile salariale și plătind impozite, potrivit legii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petenta ., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

A arătat apelanta că în anexa de constatare la procesul verbal de contravenție și măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, termenul de îndeplinire a măsurilor luate de organul de control era data de 18.12.2013 și abia ulterior societatea era susceptibilă de a fi amendată.

A susținut apelanta că procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 16.12.2013, cu două zile înaintea expirării acestui termen. Mai mult, zilele de 18 și 19 decembrie 2013 au fost nelucrătoare, iar petenta a fost în imposibilitatea înregistrării contractului de muncă la I.T.M. T.. A solicitat apelanta a se avea în vedere că la data de 20.12.2013, în prima zi lucrătoare de după expirarea termenului de depunere, contractul de muncă al numitei A. V. a fost înregistrat la I.T.M.

O altă critică adusă hotărârii apelate de către apelantă este cu privire la înlăturarea excepției nulității absolute invocată, cu referire la lipsa din cuprinsul procesului verbal de contravenție a faptei însăși care constituie contravenția. Consideră apelanta că potrivit art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de urmarea produsă, aspecte neanalizate în cauză.

În termen legal, intimatul I. T. de M. T. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de critică invocate, Tribunalul constată apelul nefondat.

Petenta .. a fost sancționată de către I. T. de M. T., așa cum rezultă din conținutul procesului verbal de control contestat, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată constând în aceea că a primit la muncă pe numita A. V., fără a-i încheia contract individual de muncă.

Prin declarația dată de aceasta la 24 noiembrie 2013, A. V. a arătat că prestează activitate ca muncitor la .. din data de 18 noiembrie 2013, și nu i s-a încheiat vreun contract de muncă.

Susținerile acesteia nu au fost infirmate prin declarațiile martorilor audiați în cauză la solicitarea petentei, astfel încât prin probele administrate, nu a fost răsturnată prezumția de veridicitate a procesului-verbal de control.

In ceea ce privește motivele de nelegalitate, referitoare la inexistența sau lipsa descrierii faptei, instanța de fond în mod corect a apreciat, ceea ce se poate constata și din cuprinsul procesului-verbal de contravenție că această cerință a fost îndeplinită.

In ceea ce privește nerespectarea caracterului preventiv al măsurilor dispuse de organul constatator la 16 decembrie 2013, nici această critică nu este întemeiată.

Astfel, prin anexa la procesul-verbal de control nr._ din aceeași dată, s-a constatat că A. V. desfășura activitate în cadrul societății din 18 noiembrie 2013, fără a avea încheiat contract individual de muncă.

Totodată, s-a dispus remedierea acestei deficiențe prin întocmirea contractului individual de muncă al acesteia, până la data de 18 decembrie 2013.

Prin același proces-verbal de control, întocmit la 16 decembrie 2013, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională, pentru contravenția săvârșită, nefiind posibil și nici legal ca sancțiunea să fie aplicată după expirarea termenului de realizare a măsurii dispuse, așa cum a susținut apelanta.

Dacă s-ar proceda astfel, nicio faptă contravențională nu ar mai fi sancționată la data constatării acesteia, iar agenții economici ar sta în pasivitate, până la un eventual control, știind că nu vor fi sancționați imediat.

Imprejurarea că, ulterior controlului, apelanta a îndeplinit măsura și a încheiat contractul individual de muncă, nu constituie un motiv de înlăturare a caracterului contravențional al faptei.

In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, amenda aplicată a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege, astfel încât nu se impunea înlocuirea acesteia cu sancțiunea mai ușoară a avertismentului, sancțiunea fiind proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.

Așa fiind, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., apelul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de către apelanta-petenta .. cu sediul procesual ales la Cabinetul de avocat „S. A. E.” din județul T., ., ., județul T., împotriva sentintei civile nr. 1335/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata I. T. DE M. T. cu sediul în județul T., ., J. T., ca nefondat.

Păstrează hotărârea atacată ca temeinică și legală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V. A. M. L. Șurculescu P. L.

09.12.2014/Red.jud.VA

Tehnored.gref.PL/DS/ex. 4/12.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 676/2014. Tribunalul TULCEA