Anulare act. Decizia nr. 632/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 632/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 632
Ședința publică de la 10 octombrie 2012
Completul constituitdin:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurenții-reclamanți
C. M. și C. A., ambii domiciliați în mun. T., ., jud. T.,împotriva sentinței civile nr.1143 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „nulitate act”, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M., B. I., ambii domiciliați în mun. T., . și P. JUDEȚULUI T., cu sediul în mun. T., ..
Dezbaterile asupra recursului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26 septembrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 3 octombrie 2012 și 10 octombrie 2012 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
La data de 19.05.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T. dosarul nr._, având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului prefectului nr.213/12.05.2005, solicitată de reclamanții C. M. și C. A. în contradictoriu cu pârâții B. M., B. I. și P. județului T. – ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare dispusă prin Decizia civilă nr.910/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În fapt, reclamanții au arătat că Ordinul prefectului s-a emis cu încălcarea prevederilor art.36 alin.3 din Legea nr. 18/1991, întrucât s-a atribuit o suprafață mai mare decât suprafața înscrisă în actul de atribuire a dreptului de folosință. De asemenea, s-a indicat faptul că planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit de expert V. Drăguța, s-a făcut cu depășirea limitelor de folosință exercitate de pârâții B. M. și I., încălcându-se astfel limitele folosinței exercitate de reclamanți, asupra imobilului învecinat. S-a învederat și faptul că Ordinul prefectului s-a emis, în condițiile în care existau litigii privind grănițuire, încălcându-se prevederile art.27 din Legea nr.18/1991. De asemenea, s-a arătat că înlăturarea acordului de vecinătate dintre înscrisurile care au stat la baza emiterii ordinului, atrage nulitatea acestuia, datorită caracterului obligatoriu al acestui înscris.
Pârâții, B. M. și B. I. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității, întrucât temeiul legal al cererii privind constatarea nulității absolute invocat de către reclamanți, nu este aplicabil situației reglementate de art. 36 din Legea nr. 18/1991. Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 1143 din 10.04.2012 a Judecătoriei T. a fost respinsă excepția inadmisibilității, fiind totodată respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, privitor la excepția inadmisibilității, că potrivit. art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 – ”sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi … actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt…”
A mai reținut instanța de fond că textul normativ indicat anterior sancționează cu nulitatea absolută atât actele de reconstituire, cât și actele de constituire în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la reconstituire, iar faptul că legiuitorul a exemplificat situațiile care se circumscriu acestui motiv de nulitate absolută nu înseamnă în mod automat că s-a intenționat limitarea acestora, legiuitorul folosind în mod expres sintagma „cum sunt”, tocmai pentru a se face această distincție.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin Ordinul prefectului nr. 213/12.05.2005 s-a atribuit în proprietatea pârâților B. M. și B. I., suprafața de 439,12 mp teren situat în municipiul T., ., la emiterea acestui ordin fiind avut vedere faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 10.06.1985, M. V. și M. I. au vândut pârâtului B. M., o casă de locuit în municipiul T., ., înstrăinarea efectuându-se în baza autorizației nr. 1/21.01.1985 eliberată de Consiliul popular al municipiului T., cu mențiunea că terenul aferent este proprietate de stat, atribuit în folosință prin Decizia nr. 30/25.01.1985, înscrisă la notariatul de Stat al județului T. sub nr. 300, 301 din 30.01.1985, urmând ca dobânditorului să i se atribuie terenul pe durata existenței construcției, în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr.4/1973.
A arătat judecătorul primei instanțe că potrivit autorizației nr. 1/21.01.1985, suprafața terenului aferent construcțiilor existente la adresa ., este de 460 mp, iar potrivit autorizației pentru executarea de lucrări nr. 2449/03.11.1985 pârâtul B. M. a fost autorizat să efectueze lucrări de adăugire, subzidire și reparații la construcțiile existente, consemnându-se faptul că la suprafața construită existentă de 65,70 mp s-au adăugat construcții în suprafață utilă de 23,80 mp.
A mai arătat instanța că prin Decizia nr. 30 din data de 25.01.1985 a Consiliului popular al municipiului T., s-a dispus darea în administrare a terenului în suprafață de 460 mp și atribuirea acestuia pe durata existenței construcției, din ., către antecesorii pârâților.
A reținut instanța de fond că potrivit art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991: terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție iar potrivit alin. (3), terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
Cum terenul în speță, face parte din categoria terenurilor preluate de către stat și atribuite în folosință pe durata existenței construcției, instanța a apreciat că s-a efectuat o aplicare corectă a dispozițiilor art.36 din Legea nr.18/1991, iar pârâții sunt persoane îndreptățite la reconstituire.
Cât privește întinderea dreptului de proprietate, instanța de fond a constatat faptul că, deși terenul aferent construcției este de 460 mp, din măsurători a rezultat doar o suprafață de 439,21 mp., pentru care a fost emis Ordinul prefectului, iar limitele proprietății pârâților au fost cele stabilite potrivit Planurilor de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, vizate de OCPI T..
Referitor la criticile reclamanților privitoare la aspectul că aceștia nu au semnat Declarația de vecinătate din data de 28.07.2004, prima instanță a considerat că acestea nu constituie un motiv de nulitatea absolută a Ordinului prefectului.
În acest sens, instanța a arătat că Legea nr.18/1991 nu prevede în mod expres documentele care sunt necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului preluat de către stat și pentru care se emite Ordinul prefectului. S-a consemnat doar faptul că, atribuirea în proprietate a terenurilor se va face la propunerea primăriilor, în baza verificării situației juridice a terenurilor(art.36 alin.6).
A mai arătat judecătorul instanței de fond că cerința recunoașterii reciproce a limitelor proprietății de către vecini – prevăzută de art.27 alin.2 din Legea nr. 18/1991 nu este o condiție ”ad validitatem” și de altfel acest text normativ nu este aplicabil în cazul în care atribuirea dreptului de proprietate se face potrivit art. 36, aceste prevederi vizând doar procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
A mai arătat prima instanță că prin ordinul prefectului nu s-a efectuat o reconstituire a dreptului de proprietate, întrucât acest drept nu a existat niciodată în patrimoniul pârâților; aceștia au dobândit în anul 1985 doar un drept de folosință asupra terenului, iar a se pretinde că Ordinul prefectului este lovit de nulitate absolută întrucât declarația de vecinătate nu a fost semnată de către unul dintre vecini, pe fondul unor divergențe asupra graniței dintre proprietăți, ar conduce la concluzia că voința unui vecin (indiferent că este întemeiată sau nu) poate lipsi de conținut dreptul de proprietate la care o persoană este îndreptățită potrivit legislației funciare, iar aceasta echivalează cu o ingerință asupra acestui drept.
În opinia instanței de fond, divergențele asupra hotarului dintre proprietatea reclamanților și proprietatea pârâților, nu pot fi lămurite decât pe calea unei acțiuni în grănițuire și nicidecum prin intermediul acțiunii privind constatarea nulității absolute a ordinului prefectului.
Împotriva acestei sentințe reclamanții C. M. și C. A. au formulat recurs.
În motivarea recursului, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1143/10.04.2012 Judecătoria T. a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată, reținând în esență că terenul în speță face parte din categoria terenurilor preluate de către stat și atribuite în folosință pe durata existenței construcției, ceea ce denotă că s-a efectuat o aplicare corectă a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar pârâții sunt persoane îndreptățite la reconstituire.
Apreciază recurenții-reclamanți, în ceea ce privește criticile reclamanților privitoare la aspectul că pârâții nu au semnat declarația de vecinătate din data de 28.07.2004 că acest fapt nu constituie motiv de nulitate absolută a Ordinului prefectului, întrucât Legea nr. 18/1991 nu prevede în mod expres documentele care sunt necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului preluat de către stat și pentru care se emite Ordinul prefectului, Se menționează doar faptul că atribuirea în proprietate a terenurilor se va face la propunerea primăriilor pe baza verificării situației juridice a terenurilor, iar cerința recunoașterii reciproce a limitelor proprietăților de către vecini prevăzută de art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu este aplicabilă în cazul în care atribuirea se face potrivit art. 36. Prevederile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 vizează doar procedura de reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în speță prin ordinul prefectului nu s-a efectuat o reconstituire a dreptului de proprietate
Consideră recurenții că soluția pronunțată de judecătorie este netemeinică și nelegală întrucât prin ordinul menționat mai sus, prefectul județului T. a atribuit în proprietatea pârâților suprafața de 439,21 mp teren intravilan aferent locuinței, cu următoarele vecinătăți: la Nord - M. C., Hârtop V.; la Est – I. T., G. M., R. P.; la sud . C. A., emiterea titlului întemeindu-se în drept pe dispozițiile art. 36 alin. 3 și 4 din Legea nr. 18/1991 republicată privind fondul funciar, recurenții fiind proprietarii imobilului teren și construcție situat în . Tulea proprietatea acestora învecinându-se cu fondul deținut de intimați.
Solicitarea intimaților B. M. și I. pentru emiterea titlului de proprietate asupra terenurilor s-a întemeiat pe existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat la 10 iunie 1985 prin care dobândeau proprietatea unei construcții de la vânzătorii M. V. și M. I. cu o suprafață construită de 65,70 mp, iar potrivit mențiunilor din contract, cumpărătorilor li se atribuia trenul în folosință pe durata existenței construcției.
Consideră recurenții că emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 439,21 mp s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora, „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.
În speță, susțin recurenții intimaților li s-a constituit dreptul de proprietate prin efectul legii, Ordinul Prefectului având doar caracter recongnitiv și constatator, el constituind, în același timp, un instrumentum care probează în favoarea titularilor întinderea și amplasamentul dreptului real. Totuși, în pofida acestor caractere, ordinul nu poate fi emis decât persoanelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și care certifică incidența dispozițiilor legale generatoare de proprietate la care s-a făcut referire mai sus și numai în acest context intimații pot fi considerați persoane îndreptățite la constituire, În măsura în care dovezile impuse de lege pentru dovedirea acestor calități nu sunt produse în procedura administrativă premergătoare emiterii ordinului, dispozițiile legale incluse în art. 36 care au întemeiat în drept emiterea titlului nu sunt aplicabile.
Arată în continuare recurenții că potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 „Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor, iar potrivit art. (4) dispozițiile art. 23 rămân aplicabile.
Susțin recurenții că art. 23 reprezintă dreptul comun în materia constituirii dreptului de proprietate și el este situat în Capitolul II al legii „Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor”. Potrivit art. 27 alin. 1 „punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”, iar potrivit art. (2) „în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate”.
Consideră recurenții că procedura reglementată prin textele legale menționate mai sus este aplicabilă în toate situațiile în care se pune problema stabilirii dreptului de proprietate, astfel cum prevede art. 8 din lege „... prin reconstituirea sau constituirea acestui drept”.
De aceea, în opoziție cu opinia exprimată de instanță consideră recurenții că recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini constituie un act necesar pentru întocmirea planurilor parcelare pentru că fixează limitele întinderii dreptului titularilor.
Declarația întocmită la data de 28.07.2004 care include în aparență acordul recurentei C. A. cu privire la limitele proprietăților a fost înlăturată din proces ca urmare a susținerii intimaților că nu înțeleg să se folosească de ea și prin urmare, ea este inexistentă din punct de vedere juridic, în procedura administrativă preliminară emiterii titlului, iar în acest context Titlul apare, ca fiind emis fără o recunoaștere reciprocă a limitelor proprietății, acord la care face referire art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18, astfel că pârâții apar ca „persoane neîndreptățite” la emiterea titlului.
În consecință, consideră recurenții că titlul este emis pentru o suprafață ale cărei limite sunt neprecizate astfel că este lovit de nulitate, în temeiul textelor de lege invocate și a susținerilor conținute la pct. 3 din cererea introductivă.
Potrivit textului citat mai sus, cumpărătorul construcției poate dobândi doar proprietatea asupra suprafeței care a format obiectul actului de atribuire a dreptului de folosință, întrucât prin art. 36 alin. 3 din lege s-a dispus expres că obiect al constituirii proprietății este numai trenul atribuit în folosință, iar în speță, constituirea s-a făcut în considerarea dispozițiilor legale enunțate și fără examinarea actului administrativ de atribuire a folosinței.
În consecință, consideră recurenții că ordinul este lovit de nulitate întrucât a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale enunțate în privința întinderii dreptului asupra căruia poartă constituirea, iar la baza emiterii titlului de proprietate a stat un plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit de expert V. Drăguța.
Susțin recurenții că s-a constatat cu prilejul cercetărilor penale desfășurate în dosarul nr. 2115/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. că întocmirea schiței s-a făcut cu depășirea limitelor folosinței exercitate de intimați în temeiul actului de atribuire în folosință și cu încălcarea limitelor folosinței exercitate de recurenți asupra imobilului învecinat, iar acest lucru a fost posibil pentru că expertul a ținut seama exclusiv de susținerile intimaților fără o examinare a actului administrativ de atribuire a folosinței, adică fără a ține seama de drepturile subiective și cu luarea în considerare exclusivă a situației de fapt.
Consideră recurenții că datorită faptului că această procedură preliminară emiterii Ordinului a fost viciată în modul arătat mai sus, ordinul însuși este lovit de nulitate, titularii neavând drepturile pe care el le consacră.
Instituția Prefectului Județului T. a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului formulat.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10.06.1985 numiții M. V. și M. I. au vândut intimatului B. M. o casă de locuit în Municipiul T., ..
Înstrăinarea s-a făcut în baza autorizației nr. 1/21.01.1985 eliberată de fostul Consiliul Popular al Municipiului T., cu mențiunea că terenul aferent este proprietate de stat, atribuit în folosință, prin decizia nr. 30/25.01.1985, urmând ca dobânditorului să i se atribuie terenul pe durata existenței construcției în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr. 4/1973. Conform autorizației nr. 1/21.01.1985 suprafața terenului aferent construcției existente la adresa . este de 460 m.
Potrivit autorizației pentru executarea de lucrări nr. 2449/03.11.1985, intimatul B. M. a fost autorizat să efectueze lucrări de adăugire, subzidire și reparații la construcțiile existente, consemnându-se faptul că la suprafața construită existentă de 65,7 mp s-au adăugat construcții în suprafață utilă de 23,80 mp.
Prin decizia nr. 30 din 25.01.1985 a fostului Consiliu Popular al Municipiului T. s-a dispus darea în administrare a terenului în suprafață de 460 mp. și atribuirea acestuia pe durata existenței construcției, din Municipiul T., ., către antecesorii pârâților.
Ulterior, prin Ordinul Prefectului nr. 213/12.05.2005 s-a atribuit în proprietatea intimaților B. M. și B. I., suprafața de 439,12, mp teren situat în Municipiul T. ..
Se cuvine a fi observat faptul că potrivit art. 36 alin. 2 și 3 din Legea nr. 18/1991 terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
În aceste coordonate, nu pot fi primite susținerile recurenților potrivit cărora lipsa declarației lor de vecinătate constituie un motiv de nulitate absolută a ordinului prefectului eliberat intimaților .
În adevăr, cerința recunoașterii reciproce a limitelor proprietăților de către vecini - prevăzută de art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu se aplică în cazul în care atribuirea dreptului de proprietate se face potrivit art. 36.
În mod judicios instanța de fond a observat că prevederile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 vizează doar procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în cauză nefiind vorba despre o reconstituire a dreptului de proprietate întrucât acest drept nu a existat anterior în patrimoniul intimaților.
În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul, ca nefondat și să mențină hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
Ca urmare a respingerii recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă vor fi obligați recurenții să plătească intimaților suma de 800 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenții-reclamanți C. M. și C. A., ambii domiciliați în municipiul T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr.1143 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „nulitate act”, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M., B. I., ambii domiciliați în municipiul T., . și P. JUDEȚULUI T., cu sediul în municipiul T., ., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 800 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la 10 octombrie 2012.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. R. L. D. P. R. A. V.
Potrivit disp. art. 261 alin.2 c.pr.civ.
pentru jud. aflat în C.M. semnează
Președintele instanței, Grefier,
C. D. A. D. B.
Jud. fond V.I.
Redactat jud. R.A.V./17.10.2012
Tehnoredactat gref. G.R./16.11.2012/2 ex,
| ← Fond funciar. Decizia nr. 727/2012. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 50/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
