Cereri. Decizia nr. 679/2012. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 679/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 679/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.679

Ședința camerei de consiliu din data de 18 octombrie 2012

Președinte: I. A.

Judecători: D. N.

E. N.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurenta P. C. T., impotriva Incheierii din 05.09.2012 pronuntata de Judecatoria M. in dosarul nr.1/2002, avand ca obiect cererea de restituire a cauțiunii, in contradictoriu cu intimata . cu sediul in B., ., judetul Braila.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, nemotivat si scutit de taxe, intimata a depus concluzii scrise si s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, după care,

Instanta lasa cauza in pronuntare asupra exceptiei de nemotivare a recursului in termen, invocata in concluziile scrise depuse la dosar de intimata.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 24 august 2012, . M. a solicitat restituirea cauțiunii plătită în dosarul nr. 1/3 ianuarie 2002 al Judecătoriei M..

Prin Încheierea de ședință din data de 5 septembrie 2012 s-a dispus restituirea cauțiunii în valoare de 5000 lei depusă în dosarul nr. 1/2002.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. C. T., arătând că motivele de recurs vor fi depuse cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

La termenul din 23 octombrie 2012 intimata . M. a invocat excepția de nulitate a recursului, față de nedepunerea motivelor de recurs.

Analizând recursul sub aspectul excepției invocată, Tribunalul constată că recurenta P. C. T. a primit comunicarea încheierii atacate la data de 7 septembrie 2012, recursul fiind declarat la data de 24 septembrie 2012.

Potrivit art. 303 alin. 1 c.pr.civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, termen de recurs care, potrivit art. 301 c.pr.civ. este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Deci recurenta avea obligația să prezinte motivele de recurs fie prin cererea de recurs, fie în termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea încheierii atacate. Cu toate acestea, recurenta nu a depus motivele de recurs nici până la primul termen de judecată în recurs.

Potrivit art. 306, alin. 1 c.pr.civ.recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Deci, sancțiunea pentru nemotivarea în termenul de recurs a recursului declarat este expres prevăzută de legiuitor, aceasta fiind nulitatea recursului.

Astfel fiind, Tribunalul va constata nul recursul declarat de P. C. T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anuleaza recursul civil formulat de către recurenta P. C. T., impotriva Incheierii din 05.09.2012 pronuntata de Judecatoria M. in dosarul nr.1/2002, avand ca obiect cererea de restituire a cauțiunii, in contradictoriu cu intimata . cu sediul in B., ., judetul Braila, pentru nemotivarea in termen.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

I. A. D. N. P. L.

E. N.

Jud.fond.D.A.

Red.+tehnored.jud.A.I./29.10.2012

Tehnored.gref.P.L./29.10.2012/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 679/2012. Tribunalul TULCEA