Partaj judiciar. Decizia nr. 107/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 107/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr. 107
Ședința publică din data de 18 octombrie 2012
Președinte: V. A.
Judecător: V. M.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de către apelanta-parata MUSTATA G. (fostă S.) domiciliata in Tulcea, ., judetul Tulcea, impotriva sentintei civile nr.1592 din 24.05.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect partaj bunuri comune, in contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D. domiciliat in Tulcea, ., . si B. F. pentru S. D. domiciliat in Tulcea, ., ., ., judetul Tulcea si intimatii-parati T. A. si T. D., ambii cu domiciliul in Tulcea, ., judetul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul-reclamant S. D., lipsa fiind celelalte parti.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat cu 205 lei taxa judiciara de timbru conform chitantei depuse la dosar si 0,30 lei timbru judiciar, iar intimatul S. D. a depus la dosar concluzii scrise si s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, după care,
Față de declaratia intimatului-reclamant S. D. ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in vederea completarii cercetarii judecatoresti, instanta constata ca dosarul se afla in stare de judecata, in temeiul art.150 C.pr.civ. declara inchise dezbaterile si acorda cuvantul in apel.
Intimatul-reclamant S. D., avand cuvantul in apel, solicita a se lua act de concluziile scrise depuse la dosar in sensul respingerii apelului.
TRIBUNALUL:
Cu privire la cauza civilă de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea, de către reclamantul S. D., înregistrată sub nr._, la 12.02.2010, acesta a chemat-o în judecată pe pârâta M. G. și pe părinții acesteia T. A. și T. D., solicitând a se dispune partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu o cota de contribuție majoritară de 85%, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.800 lei reprezentând contravaloare plăți întreținere la apartament, constatarea unui drept de creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor și construcțiilor nou edificate la imobilul proprietatea părinților pârâtei în valoare de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pe parcursul căsătoriei cu pârâta, desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr. 3620/07.12.2009, cei doi au dobândit un apartament, situat în Tulcea, ., ., precum și o . bunuri mobile. A mai precizat reclamantul că la apartament s-au adus îmbunătățiri în anul 2004 și 2007, iar marea majoritate a lor au fost realizate de acesta.
S-a mai învederat că, o parte din bunurile mobile se aflau în apartament, iar restul au fost luate de pârâtă.
Reclamantul a arătat că, la data când s-a căsătorit cu pârâta, era angajat și în toata perioada căsătoriei a obținut venituri substanțiale, iar în 2003 a obținut suma de 9.1799, 36 lei cota prin moștenire de la părinții săi. A mai arătat că a muncit în intervalele dintre voiaje efectuând îmbunătățiri la apartament și ocupându-se și de copii; că soția a avut lungi perioade când nu a lucrat, nefiind încadrată în muncă, iar în timpul căsătoriei și-a continuat studiile.
În ceea ce privește dreptul de creanță solicitat față de părinții pârâtei, T. A. și T. D., reclamantul a arătat că aceștia le-au comunicat în anul 2006 că au hotărât să-și împartă bunurile în perspectiva, iar părților să le revină casa și terenul situate pe . din municipiul Tulcea. Față de aceasta perspectivă, părțile au efectuat pe cheltuiala proprie o . lucrări, cum ar fi ridicat gard, acoperiș nou, construcție nouă din 3 încăperi și racordarea acesteia la conductă de apă și făcut instalația electrică, lucrări efectuate în perioada 2006 - 2008.
În ceea ce privește sumele de bani din conturile bancare, reclamantul arată că, pe perioada derulării voiajelor a deschis conturi la diferite bănci, iar în perioada octombrie_09 au intrat în cont circa 14.000 euro. S-a arătat că în acest interval nu au fost făcute cheltuieli notabile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 728 Cod civ. și ale art. 492, 494 Cod civ., art. 274 Cod proc.
În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri. De asemenea, reclamantul a solicitat și instanța de fond a încuviințat interogatoriul luat pârâților T. D. (f. 241 - 242 vol. II), M. G. (f. 27 - 33 vol. IV) și audierea ca martor a numiților Iliev V. (f. 34 vol IV), D. Ș. (f. 35 vol. IV), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate.
Pârâta M. G. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că o parte din bunurile mobile indicate de reclamant nu exista, iar în ceea ce privește îmbunătățirile, acestea au fost efectuate în două etape, în 2003 și 2006, cele din 2003 fiind efectuate cu banii din moștenirea soțului său. În ceea ce privește cota de contribuție pârâta a arătat că, în ceea ce privește apartamentul, acesta a fost luat cu plata în rate, în perioada în care a fost achitat realizând și aceasta venituri. A mai arătat că, în perioada 1993 - 2000 nu a lucrat fiind nevoită să se ocupe de cei doi copii, iar din 2000 s-a angajat, iar din 2003 a devenit lucrător bancar, serviciu ce i-a permis să aibă condiții foarte avantajoase la contractarea unui credit bancar, astfel încât majoritatea bunurilor achiziționate a fost realizată prin aceasta modalitate. În ceea ce privește serviciul reclamantului, pârâta a arătat că sumele trimise de reclamant nu erau foarte mari, nefiind suficiente pentru întreținere, îmbunătățiri și achiziții.
În ceea ce privește conturile bancare, pârâta a arătat că a fost angajată la mai multe bănci astfel încât a fost obligată, de câte ori pleca de la o bancă, să achite integral creditul contractat.
În ceea ce privește imobilul părinților săi, pârâta a arătat că acestea au fost făcute cu un credit contractat de către părinți și fratele său.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta a solicitat să se dispună împărțirea sumei de 10.000 lei reprezentând jumătate avans achitat la achiziționarea autoturismului, cealaltă jumătate fiindu-le dată de părinții săi. De asemenea, a solicitat partajarea sumei de 30.000 euro reprezentând contravaloarea creditelor contractate de aceasta, refinanțate și utlizate exclusiv în interesul familiei.
Pârâții T. A. și T. D. au formulat cerere reconvențională solicitând să se constate existența unui drept de creanță asupra bunurilor foștilor soți de 40.000 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație, sumă remisă pârâtei M. G. în 1990 la achiziționarea apartamentului și suma de 10.000 lei, reprezentând jumătate din avansul achitat la achiziționarea autoturismului.
Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererile reconvenționale ale pârâților M. G., T. A. și T. D., arătând că sumele solicitate de aceștia nu corespundeau adevărului, la fel și în ceea ce privește îmbunătățirile la imobilul pârâților.
În probațiune, pârâta S. D. a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri. De asemenea, a solicitat și instanța de fond a încuviințat interogatoriul luat reclamantului (f. 183 - 186 vol. I) și audierea ca martor a numiților D. C. (f. 36 vol IV), D. A. (f. 37 vol. IV), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În probațiune, pârâții-reclamanți T. A. și T. D. a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri. De asemenea, a solicitat și instanța a încuviințat audierea ca martori a numiților N. V. (f. 443 vol. II), F. T. (f. 244 vol. II), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
La data de 22.10.2010 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea dosarul nr._ prin care reclamanta M. G. solicita în contradictoriu cu pârâtul S. D. să se constate cota de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune și să se dispună împărțirea acestora.
A arătat reclamanta că, în timpul căsătoriei cu pârâtul, a dobândit un apartament și bunuri mobile.
Prin încheierea din 18.01.2011 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar.
La data de 24.05.2011 pârâta reclamantă M. G. și-a modificat cererea arătând că obiectul acesteia era să se constate dreptul de creanță de 50% din suma achitată cu titlu de rate din contractul de leasing, respectiv din 11.000 euro.
Prin încheierea de admitere în principiu, instanța a admis, în parte și în principiu, cererea principală formulată de către reclamantul-pârât S. D., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. G., având ca obiect partaj bunuri comune.
A admis în principiu, cererea principală formulată de pârâta-reclamantă M. G. în contradictoriu cu reclamantul-pârât S. D., având ca obiect partaj bunuri comune.
A respins cererea reclamantului S. D., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți T. A. și T. D., având ca obiect un drept de creanță constând în îmbunătățirile aduse imobilului și construcțiilor nou edificate pe proprietatea pârâților ca nefondată.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți T. A. și T. D. în contradictoriu cu reclamantul pârât S. D., având ca obiect constatarea existenței unui drept de creanță asupra bunurilor foștilor soți de 40.000 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație și suma de 10.000 lei, reprezentând jumătate din avansul achitat la achiziționarea autoturismului ca nefondată.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de câte 50% fiecare, următoarele bunuri:
- un apartament, situat în Tulcea, ., ., .;
- următoarele bunuri mobile: 3 bucăți cornize, 3 perdele, 1 lustră, 1 canapea cu 2 fotolii, 1 servantă cu bar, 1 măsuță lemn, 1 covoraș persan mic, 1 pat studio cu bibliotecă, 1 computer cu toate dotările + un tv. plasmă folosit ca monitor, 3 covorașe persane mici, 1 fier de călcat cu aburi, 1 șifonier în două canate, 1 dulap pentru cărți, 1 birou și scaun de birou, 1 monitor - Televizor, 1 covoraș, 1 recamier, 1 frigider combină, 1 canapea, 1 masă + colțar + 2 scaune, 1 tv. Philips, 1 noptieră cu dulăpior, 1 aragaz cu patru ochiuri, mobilă de bucătărie din două dulapuri și unul suspendat, 1 aparat microunde, 1 boiler 10 litri, 2 butelii aragaz, 1 șifonier, 1 cuier, 1 pantofar cu oglindă și spoturi, 1 mașină de spălat, rafturi aplicate, 2 servicii masă porțelan de 6 persoane fiecare, 1 set tacâmuri de 12 persoane, combină frigorifică Arctic.
A dispus efectuarea unei expertize imobiliară pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului, precum și pentru a se stabili dacă existau posibilități de partajare în natură, cu propuneri de lotizare, a unei expertize merceologice, pentru stabilirea valorii de circulație a bunurilor mobile și a unei expertize tehnice auto, pentru stabilirea valorii de circulație a autovehiculului la data desfacerii căsătoriei și în prezent.
Prin sentința civilă nr. 1592 din 24 mai 2012 a Judecătoriei Tulcea, așa cum a fost îndreptată prin Incheierea din 29.06.2012 a aceleași instanțe, pronunțată în cauză, a fost admisă în parte și în principiu, cererea principală formulată de către reclamantul pârât S. D., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. G., având ca obiect partaj bunuri comune.
De asemenea, a fost admisă în principiu, cererea principală formulată de pârâta-reclamantă M. G. în contradictoriu cu reclamantul pârât S. D., având ca obiect partaj bunuri comune.
A fost respinsă cererea reclamantului S. D., în contradictoriu cu pârâții reclamanți T. A. și T. D. având ca obiect un drept de creanță constând în îmbunătățirile aduse imobilului și construcțiilor nou edificate proprietatea pârâților ca nefondată.
De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți T. A. și T. D. în contradictoriu cu reclamantul pârât S. D. având ca obiect constatarea existenței unui drept de creanță asupra bunurilor foștilor soți de 40.000 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație și suma de 10.000 lei, reprezentând jumătate din avansul achitat la achiziționarea autoturismului ca nefondată.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de câte 50% fiecare, următoarele bunuri:
- un apartament, situat în Tulcea, ., ., .;
- următoarele bunuri mobile: 3 bucăți cornize, 3 perdele, 1 lustră, 1 canapea cu 2 fotolii, 1 servantă cu bar, 1 măsuță lemn, 1 covoraș persan mic, 1 pat studio cu bibliotecă, 1 computer cu toate dotările + un tv plasmă folosit ca monitor, 3 covorașe persane mici, 1 fier de călcat cu aburi, 1 șifoner în două canate, 1 dulap pentru cărți, 1 birou și scaun de birou, 1 monitor- Televizor, 1 covoraș, 1 recamier, 1 frigider combină, 1 canapea, 1 masă+colțar+2 scaune, 1 tv Philips, 1 noptieră cu dulăpior, 1 aragaz cu patru ochiuri, mobilă de bucătărie din două dulapuri și unul suspendat, 1 aparat microunde, 1 boiler 10 litri, 2 butelii aragaz, 1 șifonier, 1 cuier, 1 pantofar cu oglindă și spoturi, 1 mașină de spălat, rafturi aplicate, 2 servicii masă porțelan de 6 persoane fiecare, 1 set tacâmuri de 12 persoane, combină frigorifică Arctic.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune prin formarea și atribuirea de loturi, reclamantului-pârât S. D. revenindu-i lotul nr. I format din:
- un apartament situat în Tulcea, ., .;
- următoarele bunuri mobile: 3 bucăți cornize, 3 perdele, 1 lustră, 1 canapea cu 2 fotolii, 1 servantă cu bar, 1 măsuță lemn, 1 covoraș persan mic, 1 pat studio cu bibliotecă, 1 computer cu toate dotările + un tv. plasmă folosit ca monitor, 3 covorașe persane mici, 1 fier de călcat cu aburi, 1 șifonier în două canate, 1 dulap pentru cărți, 1 birou și scaun de birou, 1 monitor - Televizor, 1 covoraș, 1 recamier, 1 frigider combină, 1 canapea, 1 masă + colțar + 2 scaune, 1 tv. Philips, 1 noptieră cu dulăpior, 1 aragaz cu patru ochiuri, mobilă de bucătărie din două dulapuri și unul suspendat, 1 aparat microunde, 1 boiler 10 litri, 2 butelii aragaz, 1 șifonier, 1 cuier, 1 pantofar cu oglindă și spoturi, 1 mașină de spălat, rafturi aplicate, 2 servicii masă porțelan de 6 persoane fiecare, 1 set tacâmuri de 12 persoane, combină Frigorifică ARCTIC.
Lotul nr. II s-a atribuit pârâtei-reclamante M. G., fiind format dintr-un drept de creanță de 7.875,96 lei și sultă de 141.049,5 lei, în total suma de 148.925,46 lei, instanța reținând că lotul nr. I datorează lotului nr. II, sulta în valoare de 141.049,5 lei.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată, dispunându-se obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 1.824 lei către reclamantul-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a se pronunța astfel, instanța de fond a analizat actele și lucrările cauzei, constatând din raportul de expertiză evaluări bunuri mobile exp. I. P. (f. 106 - 108 vol. V) că valoarea bunurilor mobile deținute de părți în cele două apartamente era de 8.071 lei;
Din raportul de expertiza auto exp. B. I. (f. 179 – 182, 139 - 147 vol. V) s-a reținut că valoarea de circulație a autoturismului, fără asigurarea CASCO la data despărțirii în fapt a fost de 33.802,40 lei.
Instanța de fond a reținut că autoturismul a fost achiziționat în leasing. Utilizatorul S. D. manifestându-și voința de a-l achiziționa. Cum acest fapt a avut loc ulterior desfacerii căsătoriei, bunul a fost dobândit în mod exclusiv de reclamant. Până la data despărțirii în fapt, cei doi soți au contribuit împreună la plata ratelor achitându-le în proporție de 46,6%, pârâta reclamanta având un drept de creanță corespunzător ratelor achitate. La valoarea de circulație nu s-a luat în calcul asigurarea CASCO, deoarece aceasta a profitat ambilor soți cât timp au folosit împreună autoturismul, respectiv până când a avut loc despărțirea în fapt.
Față de cele arătate anterior, a rezultat că pârâta reclamantă are un drept de creanță de 7.875,96 lei, reprezentând jumătate din totalul ratelor achitate având în vedere valoarea de circulație a autoturismului fără asigurarea CASCO la data despărțirii în fapt.
Din raportul de expertiza imobiliară exp. Cojoaca H. (f. 112 - 118 vol. V) s-a reținut că părțile dețineau un apartament situat în Tulcea, ., ., . cu o valoare de 274.028 lei.
Instanța de fond a avut în vedere dorința părților în ceea ce privește imobilul, iar în ceea ce privește bunurile mobile de persona căruia i s-a atribuit apartamentul în considerarea împrejurării că atribuirea unor bunuri mobile celui căruia nu i s-a atribuit (apartamentul) ar fi fost inutilă și i-ar fi impus o sarcină împovărătoare deoarece s-ar fi văzut obligat să facă cheltuieli suplimentare cu transportul și depozitarea acestora.
P. a stabili modul în care trebuie suportate cheltuielile de judecată, instanța de fond a constatat că reclamanta a depus chitanțe reprezentând onorariu avocat în sumă totală de 121.000 lei, iar reclamantul pârât a depus chitanțe privind onorariu avocat în sumă de 6000 lei și a apreciat că se justifică reducerea cheltuielilor efectuate de pârâta reclamantă de la 11.000 lei la 6.000 lei, cât a plătit reclamantul.
P. aceasta, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 274 alin. 2 Cod proc. civ., conform cărora, judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, spune alin. 3, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor fi constatat motivat că erau nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
De asemenea, au fost avute în vedere deciziile CEDO și ale Curții Constituționale, remarcându-se cauza C. contra României, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 Cod proc. civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod proc. civ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul a apreciat că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 11 alin. 2, art. 21, art. 24 alin. 2, art. 31 alin. 3 și art. 52 alin. 1 din Constituție. În acest sens a arătat că instanța de judecată nu era îndreptățită să dispună asupra cuantumului onorariului de avocat, stabilit în contractul de asistență, exprimând rezultatul acordului dintre client și avocatul său, în raport de complexitatea cauzei, cu atât mai mult cu cât un tablou al onorariilor minimale nu exista.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că, dintre textele de referință menționate, singurul care, prin domeniul de reglementare, ar putea fi considerat relevant este numai art. 24 alin. 2 din Constituție, și aceasta doar prin prisma raționamentului că dreptul de a fi asistate de un avocat ales, ceea ce constituie regula în materie, presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenții, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptând un asemenea raționament, nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urma a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupunea în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care era terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, era consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creat dobândea caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate, a mai adăugat Curtea Constituțională, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Instanța poate micșora onorariul utilizând doar cele două criterii legale: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat. Prin reducerea onorariului plătit de către pârâtă apărătorului său ales, instanța nu a încălcat prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 și nici cele din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și pe deplin efectele între părțile contractante, în lumina principiului conținut de art. 969 Cod civ.
Față de cele arătate anterior, instanța de fond a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat pârâta reclamantă M. G. la plata către reclamantul-pârât S. D. a sumei de 1.824 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentințe civile a declarat, în termen legal, apel pârâta-reclamantă M. G., criticând-o ca netemeinică sub aspectul modului în care au fost compensate cheltuielile de judecată, arătându-se în motivare că, în mod greșit instanța de fond a avut ca etalon pentru cele dispuse, onorariul avocatului reclamantului-pârât.
Astfel, s-a mai susținut că onorariul avocatului celeilalte părți din aceeași cauză nu reprezintă punct de reper, neputând fi luat în considerare pentru a fixa o limită în aprecierea muncii îndeplinite de un alt avocat în cadrul aceluiași dosar.
Și chiar în situația în care ar putea fi avut în vedere, atunci ar fi trebuit să se țină cont și de faptul că pentru avocatul pârâtei-reclamante, prezența în fața instanței la Judecătoria Tulcea a presupus cheltuieli suplimentare față de cele ale
avocatului reclamantului, deoarece fiind înscris în Baroul V., s-a deplasat pe distanțe considerabile.
S-a mai susținut că, pentru munca îndeplinită de avocat, pe lângă aspectele legate de redactarea cererii și pledoariile în fața instanței, trebuie avute în vedere durata în care s-a desfășurat procesul pe o perioadă de aproximativ 2 ani și jumătate, cu un număr de 28 de termene de judecată, astfel încât onorariul perceput de avocatul pârâtei-reclamante este rezonabil, mai ales în considerarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea pentru fiecare termen.
In consecință, s-a solicitat în conformitate cu art. 296 Cod proc. civ., schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul înlăturării reducerii aplicate asupra onorariului de avocat, astfel încât, la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți să fie avută în vedere întreaga sumă plătită de pârâta-reclamantă cu obligarea reclamantului la plata diferenței.
Intimatul reclamant S. D. nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului declarat de M. G., arătând că pe parcursul procesului, aceasta a fost pusă în situația de a renunța la judecarea unor cereri și a unor pretenții precum suma de 30.000 Euro, astfel încât, în funcție de valoarea litigiului și probatoriile pe care le-a presupus speța, onorariul inițial încasat se justifica. Referitor la deplasările pe care le-ar fi efectuat avocatul apelantei pentru a o asista în fața primei instanțe, intimatul a subliniat pe de o parte, faptul că din cele 28 de amânări pe care le-a suferit cauza, avocatul apelantei s-a prezentat la mai puțin de jumătate din ele, iar pe de altă parte, faptul că astfel de cheltuieli suplimentare, nu au legătură cu onorariul și trebuie dovedite.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul declarat de M. G. este nefondat deoarece prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse este conformă prevederilor constituționale și jurisprudenței CEDO, așa cum a subliniat și instanța de fond, pornind de la prevederile alineatului 3 al art. 274 Cod civil.
O atare prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică – dacă a căzut în pretenții ori dacă se decide compensarea – ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
In cauză, instanța de fond, cenzurând cuantumul cheltuielilor de judecată, a apreciat, raportat la complexitatea cauzei și a activității prestate de avocat că suma de 6000 lei este suficientă, cât a plătit de altfel și partea potrivnică avocatului său. . poate susține că onorariul avocatului reclamantului pârât constituie un etalon însă nici nu este greșit pentru a fi avut în vedere ca reper atunci când se pune problema aprecierii și a reducerii onorariului cuvenit avocatului părții adverse din aceeași cauză.
Criticile apelantei sunt neîntemeiate și pentru faptul că au vizat cheltuielile efectuate de avocatul său pentru a putea fi prezent în fața instanței de fond deși acestea nu au legătură cu onorariul avocatului și nu au fost cenzurate în sensul reducerii lor.
Față de cele arătate, având în vedere și motivele amplu expuse de prima instanță – pe care tribunalul le însușește – se constată că în mod corect au fost reduse cheltuielile de judecată efectuate de M. G. sub aspectul onorariului de avocat, astfel încât urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat de aceasta împotriva Sentinței civile nr. 1592/24.05.2012 a Judecătoriei Tulcea.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de către apelanta-pârâtă M. G. (fostă S.), domiciliată în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva Sentintei civile nr. 1592 din 24.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D., domiciliat în Tulcea, ., ., . și B. F., pentru S. D., domiciliat în Tulcea, ., ., ., județul Tulcea și intimații-pârâți T. A. și T. D., ambii cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Păstrează hotărârea atacată ca temeinică și legală.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. A. V. M. P. L.
01.11.2012
Red.jud.VM
Tehnored.DS/Ex. 7
05.11.2012
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 599/2012. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 24/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
