Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 795/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 795/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 795/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 795
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurenta reclamată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. T. prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR P. T.,cu sediul în mun. T., . bis, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1817 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate absolută contract vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. L.-C. S.R.L., cu sediul în mun. T., ., .,., S. C., cu domiciliul în mun. mun. T., ., .,. și S. I., cu domiciliul în mun. T., ., .,
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 30.10.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ reclamanta Administrația Finanțelor P. T., prin Direcția Generală a Finanțelor P. T., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. „L. – C.” S.R.L. și S. C., căsătorit cu S. I., constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare autentificat la 9.04.2012 de B.N.P. V. V. V., sub nr. 882.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat, în esență, că debitorul persoană fizică S. S. figurează în evidențele fiscale cu o creanță neachitată în sumă de 12.774 lei, care s-a majorat la suma de 63.201 lei, motiv pentru care a înstrăinat o parte din bunuri către pârâta S.C. „L. – C.” S.R.L., la care deține calitatea de administrator și asociat unic, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6942/13.07.2011.
A mai arătat reclamanta că la 2.04.2012 persoana fizică S. S. a fost declarată insolvabilă, iar împotriva societății acestuia s-a deschis procedura de angajare a răspunderii solidare a pârâtei pârâta S.C. „L. – C.” S.R.L., prin notificarea nr. 7963/6.04.2012, fiind emisă și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2069/9.04.2012.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 17 din Legea 146/1997.
Pârâții S. C. și S. I. au formulat întâmpinare și au depus înscrisuri justificative.
Excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive ridicate prin întâmpinare au fost unite cu fondul.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că aceste dovezi sunt utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei.
P. sentința civilă nr. 1817 din 30.04.2013 au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții S. C. și S. I. și respinsă ca nefondată acțiunea formulată de A.F.P. T. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T..
Totodată, a fost admisă în parte cererea pârâților cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată și obligată reclamanta la plata sumei de 1.000 lei către pârâții S. C. și S. I. și a sumei de 1.000 lei către pârâta S.C. L. C. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, raportat la inadmisibilitate, apare cu evidență că acțiunea în constatarea nulității absolute are caracterul unei acțiuni în realizare (prin care se tinde la scoaterea unui bun din patrimoniul pârâtului), care, spre deosebire de acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept subiectiv civil, nu are caracter subsidiar, deci nu există vreo normă juridică prin care să fie interzisă promovarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare supus analizei.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților S. C. și S. I., instanța de fond a arătat că aceasta se determină în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, din care derivă raportul juridic de drept substanțial dedus judecății, ai cărui subiecți pot și trebuie să participe în proces, în speță în calitate de pârâți, instanța reținând că obiectul cererii de chemare în judecată constă în constatarea nulității absolute a unui act juridic civil bilateral, cu efect translativ de proprietate, din patrimoniul pârâtei vânzătoare S.C. „L. – C.” S.R.L. în patrimoniul pârâților cumpărători S. C. și S. I..
Ca atare, instanța a apreciat că există identitate între pârâții din prezenta cauză și persoanele care sunt titulare de drepturi subiective și obligații civile în raportul juridic civil de drept material supus judecății, ce izvorăște din contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a fi constatată.
În fapt, a reținut judecătorul fondului că între pârâta S.C. „L. – C.” S.R.L., în calitate de vânzătoare și pârâții S. C. și S. I., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul autentificat sub nr. 882/9.04.2012 de B.N.P. V. V. V., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra garajului situat în municipiul T., ., lângă blocul A5, județul T., cu o suprafață construită de 18 mp și garajul nr. 1 situat în municipiul T., . D10, D11, A4, A5, județul T., cu o suprafață construită de 31 mp, ambele imobile fiind amplasate pe terenul proprietatea domeniului privat al municipiului T., pentru care sunt încheiate contracte de închiriere cu nr. G5253/26.07.2011 și G 5253/1/26.07.2011, prețul vânzării fiind fixat la suma totală de 10.000 lei, respectiv câte 5.000 lei pentru fiecare imobil și achitat integral înainte de semnarea contractului de vânzare-cumpărare, potrivit mențiunii existente în contract.
A mai reținut instanța că pârâta vânzătoare S.C. „L. – C.” S.R.L. dobândise cele două bunuri cu un an înainte, în baza contractului autentificat sub nr. 6942 la data de 13.07.2011 la B.N.P. V. V. V., prin cumpărare de la vânzătorii S. S. și S. D., în schimbul aceluiași preț de 10.000 lei și deși vânzătorul S. S. apare ca fiind debitorul reclamantei încă din anul 2004, reclamanta nu a solicitat și constatarea nulității absolute a primului contract de vânzare-cumpărare mai sus arătat, ci numai a contractului subsecvent, încheiat la 9.04.2012.
În drept, s-a reținut că este aplicabil principiul că buna-credință se prezumă, până la proba contrară (art. 14 alin. 2 N.C.C.), instanța considerând că pretinsa rea-credință a pârâtei vânzătoare S.C. „L. – C.” S.R.L. la momentul încheierii contractului autentificat sub nr. 882/9.04.2012 de B.N.P. V. V. V. nu se presupune, chiar dacă administratorul societății este rudă cu pârâtul cumpărător S. C. (nu există nicio dispoziție legală care să interzică acest tip de vânzare), ci trebuie dovedită de reclamantă, dincolo de orice dubiu rezonabil.
În litigiul dedus judecății prima instanță a apreciat că nu s-a probat că pârâții ar fi comis un abuz de drept, sau că ar fi intenționat să fraudeze legea, pentru următoarele considerente:
Astfel, dreptul de înstrăinare a celor două garaje nu a fost exercitat în scopul de a prejudicia reclamanta, sau de o manieră excesivă și nerezonabilă (art. 15 N.C.C.), întrucât în patrimoniul pârâtei vânzătoare S.C. „L. – C.” S.R.L. a operat subrogația reală cu titlul particular, cele două bunuri imobile înstrăinate fiind înlocuite cu suma ce reprezintă valoarea patrimonială a acestora, respectiv 10.000 lei (același preț la care fuseseră cumpărate, cu aproape un an înainte),drept urmare, nu s-a dovedit că pârâta vânzătoare S.C. „L. – C.” S.R.L. și-ar fi creat sau mărit o stare de insolvență prin vânzarea celor două bunuri, neexistând probe că prețul de 10.000 lei ar fi fost fictiv,
S-a mai reținut că documentația aferentă încheierii contractului de vânzare a fost depusă de către administratorul societății vânzătoare încă din data de 29.03.2012, după obținerea acordurilor favorabile în vederea înstrăinării de la autoritatea publică locală, obținute de societate prin adresele nr. G 2182/29.03.2012 și nr. G2181/1/29.03.2012 eliberate de Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu – Consiliul local T. (conform adresei nr. 1270/19.10.2012 eliberată de BNP V. V. V., fila 48), cu o săptămână înainte ca reclamanta să își exteriorizeze intenția de a deschide procedura de angajare a răspunderii solidare a societății, prin notificarea nr. 7963/6.04.2012 și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din 6.04.2012 (fila 22-23),
Totodată procesele-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 8089/9.04.2012 și 8088/9.04.2012 au fost emise de reclamantă nu la o dată anterioară înstrăinării, ci în aceeași zi în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare contestat, nefiind opozabile cumpărătorilor, prin efectuarea formalităților de înscriere în cartea funciară; mai mult decât atât, procesele verbale de afișare nu s-au întocmit la sediul societății vânzătoare (.), ci la domiciliul administratorului firmei, dl. S. S., deci nu se consideră legal comunicate persoanei juridice ., vânzătoare în contractul atacat.
Instanța a reținut că deși debitorul S. S. a fost somat încă din anul 2004 să achite anumite creanțe fiscale datorate reclamantei, acesta a înstrăinat cele două garaje către pârâta S.C. „L. – C.” S.R.L. abia șapte ani mai târziu, la 13.07.2011, în condițiile în care cele două imobile-construcții fuseseră edificate încă din 2002 și 2005, iar următoarea vânzare a celor două garaje (contestată în prezentul dosar) s-a realizat după alte nouă luni, interval în care partea reclamantă nu a întreprins niciun demers juridic pentru a urmări bunurile imobile, asumându-și, prin pasivitate, riscul fluctuațiilor suportate de patrimoniul debitorului.
Pentru argumentele expuse, instanța de fond a considerat că nu s-a făcut dovada că ar exista vreo cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, de natură obiectivă (mărirea sau cauzarea unei stări de insolvență, prin exercitarea abuzivă a unui drept) sau subiectivă (intenția de a frauda), astfel încât acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei către pârâții S. C. și S. I. și a sumei de 1.000 lei către pârâta ., reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial S. A.-E., fila 43 dosar fond).
Aceste cheltuieli de judecată au fost reduse de către instanță în condițiile art. 274 alin. 3 Cod anterior procedură civilă, de la suma totală de 3.000 lei, ținând cont că aceasta ar fi reprezentat aproape 1/3 din valoarea obiectului cererii de chemare în judecată (10.000 lei), nefiind proporționale cu limitele unei necesități procesuale rezonabile, cu atât mai mult cu cât cei trei pârâți au avut același avocat, iar toate apărările acestuia au avut caracter comun (spre exemplu, s-a depus o singură întâmpinare în numele tuturor pârâților, fila 36-39 dosar fond).
Cu toate acestea, a apreciat instanța, cheltuielile de judecată ce urmează a fi suportate de către intimată, în calitate de parte care a pierdut procesul, nu pot fi mai mici de 2.000 lei, ținând cont de complexitatea obiectului cauzei, lucrările dosarului și durata procedurilor.
Împotriva acestei sentințe reclamanta A.F.P. T. prin Direcția Generală a Finanțelor P. T. a formulat recurs.
În motivare, recurenta a arătat că, întrucât figura în evidența fiscală a Administrației Finanțelor P. T. cu debite în sumă de 78.4210 lei persona fizică S. S. a fost declarată insolvabilă, potrivit dispozițiilor art. 176 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, întrucât, la data de 30.03.2012 figurează cu creanțe fiscale neachitate la bugetul general consolidat al statului în sumă de 75.567 lei, iar valoarea bunurilor urmăribile este mai mică decât valoarea creanței, starea de insolvabilitate nefiind contestată de către debitor.
A mai arătat recurenta că în urma trecerii în evidența separată pentru contribuabilul declarat insolvent persoana fizică S. S., ce are calitatea de debitor principal, a fost emisă Notificarea de deschidere a procedurii de angajare a răspunderii solidare nr. 7963/06.04.2012, pentru S.C. „L.-C.” S.R.L. Văcăreni, în calitate de debitor secundar solidar, urmând a se audia contribuabilul și a se proceda la angajarea răspunderii solidare, în temeiul prevederilor art. 27 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru suma de 75.567 lei.
De asemenea, pentru a preveni transmiterea bunurilor imobile identificate către altă persoană, în temeiul Ordinului nr. 2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii și a art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul solidar să se sustragă de la urmărire, sau să își ascundă ori să-și risipească patrimoniul/averea, s-a instituit sechestru asigurator pe:
- imobilul (garaj în suprafață de 18 mp, situat în municipiul T., . . S.C. L.-C. S.R.L., prin procesul-verbal de sechestru asiguratoriu nr. 8089 din 09.04.2012.
- imobilul (garaj) în suprafață de 31 mp, situat în municipiul T., . D10 și D11, . de S.C. L.-C. S.R.L., prin procesul verbal de sechestru asiguratoriu nr. 8088 din 09.04.2012
- autoturismul marca Volkswagen Passat 1,9 TDI, 3 volume, an fabricație 2004, culoare verde, . WVWZZZ3BZ4P094902, nr. înmatriculare_, aflat în proprietatea S.C. L. C. S.R.L. prin procesul-verbal de sechestru asiguratoriu nr. 8087 din data de 09.04.2012.
Învederează recurenta că în data de 09.04.2012, data când a fost emisă Decizia de instituirea a măsurilor asiguratorii nr. 2069, administratorul S.C. „L.-C.” S.R.L. S. S. înstrăinează lui S. C., fiul acestuia și S. I. cele două imobile, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 882/09.04.2012,
Susține recurenta că instanța a reținut în mod greșit că „în litigiul dedus judecății nu s-a probat că pârâții ar fi comis un abuz de drept, sau că ar fi intenționat să fraudeze legea” întrucât prin actele și faptele invocate în cererea de chemare în judecată, cât și pe parcursul derulării procesului s-a arătat că aceste vânzări au fost făcute în detrimentul creditorului. Arată recurenta că procedura de atragere a răspunderii solidare este o răspundere delictuală, probându-se reaua credință a cauzei insolvabilității prin faptele reținute la art. 27 din O.G. nr. 92/2003, iar prin aceste vânzări nu s-a urmărit decât inducerea stării de insolvabilitate și împiedicarea aplicării măsurilor coercitive. Pe acest considerent Administrația Finanțelor P. T. a procedat la aplicarea dispozițiilor referitoare la răspunderea solidară, așa cum sunt definite de Codul de procedură fiscală.
Relativ la „pasivitatea” organului fiscal în ceea ce privește actele de executare asupra bunurilor debitorului S. S., învederează instanței că la momentul la care „pârâta vânzătoare S.C. L. C. S.R.L. dobândise cele două bunuri cu un an înainte” debitorul se afla în procedura de executare silită asupra a două bunuri imobile, respectiv terenul intravilan în suprafață de 756 mp, situat în localitatea Frecăței județul T. și terenul extravilan în suprafață de 15.000 mp, situat în localitatea Agighiol, județul T., fiind organizate licitații publice pentru valorificarea acestora, conform anunțurilor de vânzare-cumpărare nr. 9283/26.05.2011,_/06.07.2011,_/08.08.2011 și nr. 4016/03.03.2011, 8825/09.05.2011,_/21.06.2011.
De asemenea, S. S. a fost invitat la sediul organului fiscal pentru clarificarea situației fiscale și identificarea tuturor bunurilor urmăribile, conform adresei nr._/05.07.2011, confirmată de primire în data de 06.07.2011, însă acesta nu s-a prezentat. În data de 19.07.2011, debitorul depune la organul fiscal dovada înstrăinării celor două imobile (garaje), cumpărător fiind S.C. „L.-C.” S.R.L. Începând cu data de 02.04.2012, data aprobării dosarului de insolvabilitate s-a procedat la deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare și întocmirea sechestrelor.
Referitor la mențiunea instanței de fond potrivit căreia „procesele verbale de afișare nu s-au întocmit la sediul societății vânzătoare (.) ci la domiciliul administratorului firmei, dl. Sevasin S., deci nu se consideră legal comunicate persoanei juridice, L. C., S.R.L....” recurenta precizează că afișarea documentelor s-a efectuat la punctul de lucru al S.C. „L. C.” S.R.L., din municipiul T., ., . conform evidențelor Oficiului Registrul Comerțului, S.C. „L. C.” S.R.L. figurează cu punct de lucru la adresa sus-menționată de la 01.03.2006.
Potrivit art. 1247 alin. (1) din Noul Cod Civil, „Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general”. În condițiile în care un contract este încheiat cu intenția de a vătăma debitorul, diminuându-și intenționat patrimoniul în scopul fraudării intereselor creditorului, cu puțin înainte sau imediat după începerea executării silite, însă ulterior emiterii titlului executoriu, contractul este lovit de nulitate, fiind încheiat prin acte viclene.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicată:
(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: [...]
(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;
Astfel, susține recurentul că măsurile asiguratorii aplicate prin emiterea referatului justificativ al măsurilor asiguratorii nr. 7976/09.04.2012, respectiv a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2069/9.04.2012 prin aplicarea procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 8089/09.04.2012 și a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr. 8087/09.04.2012 au fost dispuse tocmai pentru a preîntâmpina înstrăinarea activelor.
De asemenea, învederează faptul că în mod nejustificat instanța de judecată a dispus să acorde pârâților suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată arătând în acest sens că potrivit art. 274 alin 1 Cod pr. civilă partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau prin atitudinea sa în cursul derulării procesului să se fi determinat aceste cheltuieli, în cazul de față culpa procesuală nu rezultă implicit din soluția dată procesului, însă art. 274 Cod pr. civilă se referă la poziția judiciară a părții care a câștigat procesul.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, arată că din cele învederate de pârâtă în prezenta cauză rezultă că între fapta intimatei și prejudiciul cauzat, nu exisă raport de cauzalitate.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se putea acordat cheltuieli de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, și susține recurenta că în speța de față nu se încadrează în această categorie.
Nici aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina D.G.F.P. T. pentru ca aceasta să poată fi obligată la plata cheltuielilor de judecată
Intimații, legal citați au depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului,ca nefondat.
Examinând recursul formulat se contată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:
Se cuvine a fi observat faptul că între S.C. L. C. S.R.L., în calitate de vânzătoare și S. C. și S. I., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul autentificat sub nr. 882/09.04.2012 de B.N.P. V. V. V., având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra garajului situat în Municipiul T., ., lângă blocul A5, cu o suprafață construită de 18 mp și asupra garajului nr. 1 situat în Municipiul T. . D10, D11, A4, A5, județul T. cu o suprafață construită de 31 mp, ambele fiind amplasate pe terenul proprietatea domeniului privat al municipiului T. pentru care sunt încheiate contractele de închiriere G 5253/26.07.2011 și G 5251/26.07.2011.
În ceea ce privește prețul vânzării, acesta a fost stabilit la suma totală de 10.000 lei, respectiv câte 5.000 lei pentru fiecare imobil, achitate integral înainte de semnarea contractului.
S.C. L.-C. S.R.L. dobândise anterior cele două bunuri prin cumpărare de la vânzătorii S. S. și S. D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6924/13.07.2011.
Susținerile recurentei potrivit cărora vânzarea a fost făcută în detrimentul creditoarei nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care în patrimoniul S.C. L.-C. S.R.L. a operat subrogația reală cu titlu particular, cele două bunuri fiind înlocuite cu suma ce reprezintă valoarea patrimonială a acestora respectiv 10.000 lei, nedovedindu-se că acest preț ar fictiv.
Nici susținerile recurentei legate de demersurile făcute de creditoare nu pot fi primite în condițiile în care, chiar dacă debitorul Sevatin S. a fost somat în anul 2004 să achite anumite creanțe fiscale, acesta a înstrăinat cele două garaje după șapte ani, la 13.07.2011 iar după alte nouă luni garajele respective au fost înstrăinate din nou, nefiind întreprinse demersuri juridice pentru a fi urmărite în concret aceste bunuri imobile.
Nici critica legată de eventuala neobservare a dispozițiilor art. 1247 alin 1 din noul cod civil potrivit cărora este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general nu este întemeiată, în speță nefăcându-se dovada existenței vreunei cauze de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, de natură obiectivă sau subiectivă.
Nici susținerea potrivit căreia recurenta a fost obligată în mod nejustificat la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată în condițiile în care la baza acordării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care cade în pretenții, în speță, a recurentei.
În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către recurenta reclamată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. T. prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR P. T., cu sediul în mun. T., . bis, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1817 din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate absolută contract vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. L.-C. S.R.L., cu sediul în mun. T., ., .,., S. C., cu domiciliul în mun. mun. T., ., .,. și S. I., cu domiciliul în mun. T., ., .,., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică în data de 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond D.N.G..
Redactat jud. R.A.V./04.11. 2013
Tehnoredactat gref. G.R. /29.11.2013/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 790/2013. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
