Contestaţie la executare. Decizia nr. 746/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 746/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 746/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.746
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013
Președinte: E. N.
Judecători: D. N.
L. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta –contestatoare . cu sediul in ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.1935/17.05.2013 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect contestatie la executare, in contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR P. T. (actualmente ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR P. T.) cu sediul in T., . Bis, jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av.C. D. in calitate de aparator al recurentei-contestatoare in baza imputernicirii avocatiale existente la dosar, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si legal timbrat si a fost comunicata intampinarea, după care,
Față de sustinerea aparatorului recurentei – contestatoare, ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in recurs.
Aparatorul recurentei-contestatoare, avand cuvantul in recurs, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat si modificarea in tot a hotararii atacate in sensul admiterii contestatiei la executare. Mentioneaza ca decizia de instituire a masurii asiguratorii nu a fost motivata in nici un fel. Nu solicita cheltuieli de judecata.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag la data de 18.01.2013 sub nr._, contestatoarea S.C. „A.” S.R.L. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor P. T., (in prezent Direcția G. Regională a Finanțelor P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor P. T.), împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012 și a obligațiilor de plată stabilite prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012, solicitând a se dispune anularea acestora ca nelegale și netemeinice.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea obligațiilor de plată stabilite prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 motivată de faptul că acesta nu este un act de executare, și a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, ca inadmisibil, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată, atașând în copii, următoarele înscrisuri: referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr._/02.06.2011, emis de Garda financiară – Secția T. (filele 101-103 din dosarul atașat), decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.06.2011, emisă de Garda financiară – Secția T., proces-verbal nr.2574/01.06.2011, adresa nr._/03.06.2011, Raportul de inspecție fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 emis de DGFP T. – A.I.F. T., decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012 emisă de DGFP T. – A.I.F. T..
Prin Sentința civilă nr. 115/28.02.2013, Judecătoria Babadag a admis excepția de necompetență materială, invocată de intimată prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei T..
Pe rolul Judecătoriei T. cererea a fost înregistrată la data de 08.03.2013, sub nr._ .
Prin Sentința civilă nr. 1935/17.05.2013, Judecătoria Babadag a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea obligațiilor de plată stabilite prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 și respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.
Totodată, instanța a respins contestația la executare formulată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în speță, contestatoarea S.C. „A.” S.R.L. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor P. T. împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012 și a obligațiilor de plată stabilite prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012, solicitând a se dispune anularea acestora ca nelegale și netemeinice.
Analizând cu prioritate în baza art. 137 alin. 1 Cod proc. civilă excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea obligațiilor de plată stabilite prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012, invocată de intimată, prin întâmpinare instanța a reținut că Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 (filele 35-88 din dosarul Judecătoriei Babadag) a fost efectuat în baza Titlului VII din OG nr.92/2003, fără aviz, pentru perioada 01.01._11 pentru impozitul pe profit și pentru perioada 01.01._12 pentru taxa pe valoare adăugată. inspecția fiscală s-a desfășurat în perioada 13.07._12.
Totodată instanța de fond a mai reținut că potrivit art.172 alin.1 Cod procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de procedură fiscală către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
A arătat judecătorul primei instanțe că Raportul de inspecție fiscală se întocmește de echipa de inspecție fiscală pentru consemnarea rezultatelor verificării, ca urmare a unei inspecții fiscale la persoane juridice care realizează venituri impozabile din activități economice și că acesta cuprinde constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal, nefiind un act de executare în sensul legii, motiv pentru care contestația la executare formulată împotriva unui raport de inspecție fiscală este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut de către instanța de fond faptul că, urmare a controlului efectuat la societatea contestatoare în perioada 25.02._11, comisarii Gărzii Financiare – Secția T. au întocmit Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.06.2011, evaluând un prejudiciu total de 246.559,99 lei din care 147.935,99 lei TVA și 98.624 lei impozit pe profit.
S-a constatat că, în perioada 13.07._12, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor P. T. – Activitatea de Inspecție Fiscală, urmare a inspecției fiscale efectuate, au constatat prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 obligații de plată în cuantum de 2.750.400,01 lei, reprezentând diferențe față de suma estimată în Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.06.2011 emisă de Garda Financiară – Secția T..
La soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit art. 129 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală, măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, iar potrivit alin.(2) se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
A mai reținut instanța că potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate, după care la alin. (5) se arată că „decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent”, urmând ca alin. (6) să dispună că „măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător”.
Constatându-se că societatea contestatoare deține bunuri urmăribile, însă există pericolul ca debitorul să se sustragă urmăririi, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, având în vedere și cuantumul ridicat al valorii impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată stabilite în sarcina contribuabilului, s-a considerat necesară dispunerea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând societății contestatoare, fiind emisă în acest sens decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012, transmisă agentului economic cu adresa nr._/21.02.2012, cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură fiscală.
S-a avut în vedere și gradul de risc fiscal reprezentat de obiectul de activitate al contribuabilului (intermedieri în comerțul cu cereale), reducerea activității contribuabilului, fapt ce ar putea îngreuna recuperarea debitului, posibilitatea risipirii patrimoniului.
A considerat prima instanță că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012 a fost motivată de intimată conform prevederilor legale, iar în aceste condiții, s-a reținut faptul că actul de executare silită reprezentat de această decizie este temeinic și legal, constatându-se că argumentul invocat de contestatoare în sensul că decizia nu a fost motivată este neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta-contestatore S.C. „A.” S.R.L., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
O primă critică a hotărârii atacată se referă la faptul că decizia nr._/14.12.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor P. T. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor P. T.) instituie sechestrul asigurator asupra bunurilor recurentei și poprirea asiguratorie, fără nicio motivare, încălcându-se astfel prevederile art. 129 al 5 din O.G. nr. 92/2003, nefiind arătate motivele concrete pentru care inspectorii au constatat că există pericolul înstrăinării bunurilor societății recurente sau a diminuării patrimoniului.
A apreciat recurenta că, în realitate, Judecătoria T. s-a substituit organului fiscal emitent al deciziei, motivând practic decizia a cărei anulare a fost solicitată.
Un alt motiv de critică se referă la faptul că deși, obiectul contestației sau al recursului nu vizează anularea altor acte administrative fiscale este necesar să se aprecieze totuși natura nelegală a debitelor la a căror recuperare tinde D.G.F.P. T. si despre care recurenta susține că a formulat plângere administrativă prealabilă, ulterior adresându-se Curții de Apel C..
În apărare, intimata Direcția G. Regională a Finanțelor P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor P. T., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Relativ la capătul de cerere privitor la anularea obligațiilor de plată stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 se reține că Raportul de inspecție fiscală se întocmește de echipa de inspecție fiscală pentru consemnarea rezultatelor verificării, ca urmare a unei inspecții fiscale la persoane juridice care realizează venituri impozabile din activități economice. Astfel, acesta cuprinde constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal, nefiind un act de executare în sensul legii, motiv pentru care contestația la executare formulată împotriva unui raport de inspecție fiscală este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține faptul că, urmare a controlului efectuat la societatea recurentă-contestatoare în perioada 25.02._11, comisarii Gărzii Financiare – Secția T. au întocmit Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.06.2011, evaluând un prejudiciu total de 246.559,99 lei din care 147.935,99 lei TVA și 98.624 lei impozit pe profit.
Se reține că, în perioada 13.07._12, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor P. T. – Activitatea de Inspecție Fiscală, urmare a inspecției fiscale efectuate, au constatat prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. F-TL 509/14.12.2012 obligații de plată în cuantum de 2.750.400,01 lei, reprezentând diferențe față de suma estimată în Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.06.2011 emisă de Garda Financiară – Secția T..
Potrivit art. 129 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură fiscală, măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, iar potrivit alin. (2) „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
A.. 4 al aceluiași articol, prevede că: „măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate, după care la alin. (5) se arată că „decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent”, urmând ca alin. (6) să dispună că „măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător”.
Întrucât recurenta-contestatoare deține bunuri urmăribile, însă exista pericolul ca debitorul să se sustragă urmăririi, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, având în vedere și cuantumul ridicat al valorii impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată stabilite în sarcina contribuabilului, s-a considerat necesară dispunerea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând societății contestatoare, fiind emisă în acest sens decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012, transmisă agentului economic cu adresa nr._/21.02.2012, cu respectarea prevederilor Ordinului nr.2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală.
În acest sens s-a avut în vedere și gradul de risc fiscal reprezentat de obiectul de activitate al contribuabilului (intermedieri în comerțul cu cereale), reducerea activității contribuabilului, fapt ce ar putea îngreuna recuperarea debitului, posibilitatea risipirii patrimoniului.
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/14.12.2012 a fost motivată de intimată conform prevederilor legale, respectiv art. 129 al. 5 din O.G. nr. 92/2003.
Pe cale de consecință, se reține faptul că actul de executare silită reprezentat de această decizie este temeinic și legal, iar argumentul invocat de recurenta-contestatoare în sensul că decizia nu a fost motivată este neîntemeiat.
Celelalte motive de recurs invocate de recurentă vizează legalitatea debitelor la a căror recuperare tinde D.G.F.P. T., și ele nu pot fi analizate pe calea contestației la executare ci pe calea contenciosului administrativ în temeiul O.G. nr. 92/2003.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurenta-contestatoare S.C. „A.” S.R.L., cu sediul în ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 1935/17.05.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR P. T.) (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor P. T.), cu sediul în T., . Bis, județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17 octombrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. N. D. N. P. L.
L. N.
Jud. fond. L.M.G.
Redactat jud. D.N./28.10.2013
Tehnoredactat gref. G.R./04.11.2013/2 ex.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 795/2013.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-10-2013,... → |
|---|
