Contestaţie la executare. Decizia nr. 14/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 14/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.14
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta S.C. VOLSKBANK R. S.A. cu sediul social în București, ., . 10 sector 2, București prin cesionar R. SOLUTIONS R. SRL cu sediul social în București, Calea Ș. V., nr.133, Central Business Park, Clădirea A, . 2.26, sector 4, prin împuternicit ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL cu sediul social în București, Calea Floreasca, nr.246 C, Clădirea de Birouri SkyTower, ..12, sector 1, impotriva sentintei civile nr.2033/4.07.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, in contradictoriu cu intimații-contestatori M. N. F. și M. T., ambii cu domiciliul în Tulcea, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata-contestatoare M. T., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, după care,
Față de sustinerea intimatei-contestatoare ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.
Intimata-contestatoare, având cuvântul în apel, arată că permanent a ținut legătura cu banca, dar nu a acceptat să îi lase să își revină financiar. Solicită respingerea apelului ca nefondat.
TRIBUNALUL:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 31.10.2013 sub nr._, contestatorii M. N. F. și M. T. au formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. Volksbank R. S.A., contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 817/2013 înregistrat la B.E.J „Sarkis I.”, solicitând anularea acestora și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației. De asemenea, au solicitat a se dispune suspendarea executării obligațiilor contractuale asumate prin convenția de credit nr._/16.07.2008 pe o perioadă de 2-3 ani și revizuirea convenției de credit prin anularea clauzei contractuale privind comisionul de risc ca fiind abuzivă. S-a mai solicitat obligarea intimatei la plata daunelor interese în valoare de_.44 CHF.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata daunelor interese, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat intimata că, fata de neplata ratelor, s-a procedat la notificarea contestatorilor in sensul posibilității declarării scadentei anticipate încă din august 2013, la notificare nefiind adresat niciun răspuns. In baza Actului Adițional nr.2/20.04.2011 pentru perioada aprilie 2011 - martie 2013, debitorii contestatori au fost scutiți de plata ratelor, urmând a achita doar dobanda curenta, (in condițiile in care prin Actul Adițional nr. 1/20.04.2011 au fost modificate unele clauze privind cuantumul dobânzilor percepute).
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 10.06.2014, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite pornite în dosarul de executare nr. 817/2014 al B. Sarkis I., până la soluționarea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 2033/04.07.2014, Judecătoria Tulcea a respins excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere privind acordarea de daune interese în cuantum de_,44 CHF, invocată de intimată, prin întâmpinare și a admis în parte contestația la executare, totodată, a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin convenția de credit nr._ din 16.07.2008 contestatorii M. N.-F. si M. T., având codebitori pe numiții M. I. si M. E., au contractat de la Volksbank Romania S.A- Sucursala Tulcea un credit in suma de 6I.000 CHF( franci elvețieni), avand ca obiect acoperire cheltuieli personale curente, pe o perioada de 300 luni.
Referitor la creditul acordat, instanța a reținut că acesta a fost garantat cu instituirea unei ipoteci imobiliare asupra imobilului situat in mun. Tulcea ., ., inscris in CF nr.l090/N, nr. Cadastral 429/429, 1,0,1, proprietatea imprumutatilor, iar prin somația emisa la data de 11.10.2013 de executorul judecătoresc „Sarkis I.” in dosarul de executare nr.817/2013, contestatorii au fost somați sa achite debitul in valoare de 229.506,53 lei și cheltuielile de executare in valoare de 9.437,88 lei.
Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 N.C.proc.civ., instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes în formularea capătului de cerere privind acordarea de daune interese în cuantum de_,44 CHF, invocată de intimată, prin întâmpinare.
Întrucât contestatorii au înțeles să conteste executarea silită susținând că aceasta este nelegal începuta si ca sunt prejudiciați prin denunțarea contractului de subscrisa in baza art. 8, iar pe de alta parte aceștia invocă abuzul de drept, solicitând și revizuirea convenției de credit, instanța de fond a constatat că aceștia au interes în formularea capătului de cerere având ca obiect daune interese.
Privitor la netimbrarea acestui capăt de cerere, instanța de fond a reținut faptul că, în cauză, s-a dispus scutirea contestatorilor de la plata taxelor judiciare de timbru aferente acțiunii.
Referitor la adresa înaintată de intimată la data de 13.08.2014 prin care aduce la cunoștință faptul că între S.C. Volskbank R. S.A. și R. C. Solutions R. S.R.L. a intervenit contractul de cesiune autentificat sub nr. 346, instanța a constat că nu poate lua act de contractul de cesiune intervenit având în vedere că nu s-a depus la dosar, în copie conformă cu originalul, acest contract, neexistând dovada încheierii acestuia, motiv pentru care instanța a apreciat că, în cauză, calitate procesuală pasivă are în continuare S.C. Volskbank R. S.A.
Pe fondul cauzei, privitor la actele de executare silită, prima instanță a reținut că, în baza art. 15 din contractul de credit bancar mai sus menționat, care beneficiază de forță juridică obligatorie pentru părți, în cazul în care împrumutatul nu respectă obligațiile asumate, banca are dreptul să declare întregul credit scadent, indiferent de graficul de rambursare, drept de care poate uza pentru cazurile de culpă reglementate de contractul încheiat între părți (fila 29).
Având în vedere dispozițiile art. 662 Noul Cod de procedură civilă, instanța a reținut că, executarea silită începută sub imperiul Codului de procedură civilă este condiționată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, conform cerințelor art. 662 din Noul Cod de procedură civilă.
A reținut instanța de fond că în speță, caracterul cert și exigibil al creanței se determină, în situația titlului executoriu constând în contractul de credit bancar, prin raportare la data declarării scadenței anticipate a debitului de către creditoare, care trebuia comunicată debitorilor, întrucât în interpretarea contrară clauza mai sus menționată ar avea caracter abuziv, potrivit prevederilor cu caracter expres ale art. 1 lit. t) teza finală din Anexa 1 la Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, intitulată “Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive”.
Instanța de fond a apreciat că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că intimata ar fi comunicat contestatorilor, fiind lipsite de data declarării scadenței anticipate a creditului relevanță juridică somația de plată și actele subsecvente depuse la dosar de intimată, fără a exista nicio dovadă a înștiințării debitorilor în legătură cu aceste înscrisuri).
Totodată, s-a a reținut faptul că, la termenul de judecată din 15.04.2014, instanța de fond a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a depune până la termenul următor dovada comunicării către contestatori a datei privind declararea scadenței anticipate a creditului, însă intimata a comunicat la dosar o altă notificare adresată contestatorilor, aceasta reprezentând somația ca în termen de 5 zile să ramburseze sumele restante datorate către bancă, în caz contrar urmând a se declara scadența anticipată a creditului. Urmare acestui răspuns, la termenul de judecată din 13.05.2014, instanța a revenit cu adresă către intimată pentru a depune dovezile solicitate, însă s-au înaintat aceleași înscrisuri, nefiind făcută astfel dovada celor susținute de intimată în sensul comunicării către contestatori a datei privind scadența anticipată a convenției de credit nr._/16.07.2008.
A arătat judecătorul fondului că data scadenței anticipate nu poate fi decât cea a notificării consumatorilor în legătură cu exigibilitatea întregului debit imputat, potrivit prevederilor art. 1 lit. t) teza finală din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000, iar această comunicare trebuie efectuată anterior cererii de executare silită împotriva debitorilor, pentru a li se da acestora posibilitatea de a-și executa de bună-voie întreaga obligație declarată ca fiind scadentă (art. 622 Noul Cod de procedură civilă).
Față de aceste considerente, prima instanță a constatat că, în speță, condiția care vizează caracterul exigibil al creanței nu a fost îndeplinită, iar creanța executată nu are nici caracter cert, întrucât nu se poate verifica conformitatea modalității de calcul a penalităților de întârziere, care se percep de la data scadenței și până la rambursarea integralăastfel încât areținut că executarea silită are caracter nelegal, motiv pentru care contestația la executare a fost admisă și s-a dispus desființarea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 817/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc „Sarkis I.”.
Privitor la capetele de cerere având ca obiect revizuirea convenției de credit prin anularea clauzei contractuale privind comisionul de risc ca fiind abuzivă, și suspendarea executării obligațiilor contractuale pe o perioadă de 2-3 ani, instanța de fond a considerat că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că acordul pentru toate clauzele contractului a fost dat de împrumutați prin citirea si semnarea contractului, semnătură acestora existând pe fiecare pagina a Convenției.
A arătat judecătorul fondului că pentru a se afla in fata unei clauze abuzive, este necesar a fi îndeplinite cumulativ doua condiții si anume: clauza sa nu fie direct negociata cu consumatorul si sa creeze prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților instanța apreciind că nu se poate reține ca se aflau în fața unui act nenegociat, câtă vreme partea care reclama un viciu a semnat actul respectiv, asumându-si toate mențiunile, pentru ca in ipoteza contrara s-ar ajunge in situația in care orice persoana ar putea sa invoce nulitatea unui act semnat si asumat doar pentru ca efectul unei clauze in cursul derulării contractului il dezavantajeaza.
A mai arătat instanța că potrivit principiului pacta sunt servanda, părțile sunt legate de contractul încheiat intre ele, si avand in vedere dispozițiile art. 969 Cod civ. aplicabil la momentul incheierii contractului conventiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, ele trebuind a fi executate cu buna credința (art.970 C.civ.), astfel că nu se poate retine caracterul abuzival clauzei în discuție.
Instanța a apreciat că la momentul semnării Convenției, în legătură cu motivele care stau la baza perceperii unui astfel de comision si modul de calcul al acestuia, contestatorii puteau solicita intimatei eliberarea unei copii de pe contract conform art.5 din Legea nr. 193/2000, iar potrivit art. l din același act normativ, sunt necesare formulări clare, neechivoce, . al clauzelor contractuale, nefiind prevăzută necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori dobânzilor.
Instanța de fond a reținut că dobânda reprezintă contravaloarea folosinței sumei imprumutate, constituind profitul intimatei, in ipoteza nerestituirii sumei împrumutate atat dobanda cat si capitalul imprumutat urmând a fi recuperate prin valorificarea garanției reale imobiliare, care conform dispozițiilor contractuale (art.8 din Convenție) se constituie in vederea garantarii executării obligațiilor contractuale de către imprumutat si valoarea creditului. Valorificarea garanției reale, nu acopera - in ipoteza realizairi ei - toate pierderile înregistrate de banca prin riscul devalorizării imobilelor, peste marja prevăzută, datorita unei crize imobiliare sau prin pieirea bunului ipotecat in perioada dintre momentul expirării poliței de asigurare a imobilului si încheierea unei noii polițe de asigurare de către imprumutat. Pentru toate aceste riscuri si costuri posibile banca a introdus un comision, denumit “de risc”.
A reținut instanța că prin directiva 2008/48/CE, a cărei transpunere o reprezintă O.U.G. nr. 50/2010, nu se interzice expres perceperea unor comisioane la contractele de credit, cu condiția ca ele sa fie aduse la cunoștința consumatorului de risc sau orice alt tip de comision si sa faca parte din costul total al creditului, (art.3 coroborat cu art.5 din Directiva).
Având în vedere că s-au respins capetele de cerere privind revizuirea convenției de credit prin anularea clauzei contractuale privind comisionul de risc ca fiind abuzivă, și suspendarea executării obligațiilor contractuale pe o perioadă de 2-3 ani, prima instanță a respins și cererea privind obligarea intimatei la plata daunelor-interese, ca neîntemeiată.
Împotriva aceste hotărâri, în termen legal a formulat apel R. C. Solutions R. S.R.L. în calitate de cesionar în drepturi al Volksbank R. SA prin împuternicit ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, consideră apelanta că în mod greșit instanța s-a pronunțat în cauză cu privire la exigibilitatea creanței și arată în acest sens că, în ciuda faptului că este vorba despre o obligație de restituire afectată de termene succesive și debitorul trebuie să achite debitul în rate prestabilite, conform graficului de rambursare, există posibilitatea declarării scadenței anticipate a creditului.
Arată apelanta că potrivit art. 8 din contractul de credit banca poate declara scadența anticipată a tuturor sumelor, intervenind decăderea debitorului din beneficiul termenelor contractuale succesive, dar cu notificarea debitorului, astfel încât notificarea are rolul unui termen de garanție acordat debitorului pentru a își îndeplini obligațiile restante și după expirarea acestui termen sumele devenind scadente.
Precizează apelanta că la data de 9 iulie 2013 prin intermediul executorului judecătoresc s-a transmis către toți debitorii o notificare, prin care le-a fost adus la cunoștință că în cazul în care nu vor achita în 5 zile de la data notificării suma de 2.353,10 CHF, banca va declara scadența anticipată a întregului credit, procedând la recuperarea întregii sume datorită întârzierilor repetate în achitarea ratelor.
Arată apelanta că secțiunea 8 din convenția de credit nu stabilește forma sau conținutul notificării prin care banca va declara scadența anticipată a creditului, ci doar situațiile în care se va putea declara scadența anticipată, respectiv atunci când împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri, astfel încât din momentul notificării, debitorul era decăzut din beneficiul termenului suspensiv, suma fiind exigibilă.
Consideră apelanta că soluția dată de prima instanță este greșită deoarece, creanța rezultată din ratele restante era deja certă, lichidă și exigibilă, astfel încât nu se poate vorbi despre o scadență anticipată a unor rate deja scadente și cu a căror plată debitorul întârziase deja, singura interpretare ce se poate da notificării este aceea de a declara scadența anticipată a creditului, nicidecum scadența anticipată a ratelor deja scadente, așa cum reiese și din conținutul acesteia în mod clar.
Examinând criticile aduse de apelantă împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema juridică de esență pusă în discuție în calea de control judiciar a constat în verificarea modalității de notificare a debitorilor cu privire la riscul declarării scadenței anticipate a creditului și consecințele juridice legate de eventuala lipsă a acestui act juridic.
Or, din dovezile depuse la dosar, direct în apel, de către apelanta cesionară . SRL, prin mandatara Asset Portfolio Servicing Romania RL, a rezultat că la aceeași dată (19.07.2013) și în același moment (ora 16:55) factorul poștal s-ar fi prezentat la două adrese diferite (la domiciliul împrumutaților M. N.-F. și M. T. – mun. Tulcea, ., ., . la domiciliul codebitorilor M. I. și M. E. – mun. Tulcea, ., ., . care ar fi locuit aceeași persoană (M. T., în triplă calitate de destinatar, soție și respectiv fiică), care ar fi primit patru notificări cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului (fila 55, 57, 59, 61).
Această situație de fapt atestată de factorul poștal are caracter imposibil: chiar dacă s-ar reține existența unei erori de ordin material în ceea ce privește consemnarea timpului exact al prezentării factorului în cele două locații diferite (în concret, fiind vorba de același minut 16:55), nu se poate admite că o singură persoană (intimata M. T.) s-ar putea afla, în același timp sau la un interval foarte scurt, la două domicilii diferite (în speță fiind vorba despre două apartamente distincte, aflate în blocuri și la etaje diferite, pe .. Tulcea).
În alte cuvinte, nu se poate accepta, de o manieră rezonabilă, ipoteza că după ce a primit notificarea la unul dintre apartamente (nu se poate stabili cu certitudine care anume), intimata M. T. s-ar fi deplasat, cu cea mai mare celeritate, la un alt domiciliu, aflat într-un alt . primit celelalte notificări, dubiul fiind cu atât mai mare cu cât această operațiune s-ar fi efectuat în intervalul aceluiași minut, potrivit mențiunilor din dovezile de primire întocmite de factorul poștal.
În realitate, în ipoteza cea mai probabilă, care poate fi presupusă pe calea prezumției judiciare, factorul poștal s-a deplasat, în fapt, la un singur domiciliu, unde ar fi găsit doar pe intimata M. T., căreia i-ar fi comunicat simultan cele patru notificări (consemnând același minut în dovezile de primire), fără a se mai deplasa la celălalt domiciliu, unde avea obligația de a comunica două dintre cele patru notificări. Or, acest fapt echivalează cu neîndeplinirea procedurii de comunicare la oricare dintre cele două domicilii, fiind imposibil de stabilit la care adresă procedura a fost legal îndeplinită și la care nu, doar pe baza probelor administrate în cauză.
D. consecință, nu s-a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a obligației creditoarei cedente, ce a fost asumată prin art. 8 din contractul de credit, constând în notificarea prealabilă a debitorilor cu privire la declararea scadenței anticipate a tuturor sumelor, care nu au dobândit caracter exigibil, anterior demarării procedurilor de executare silită.
Raportat la creanța rezultată din ratele deja restante și neachitate, creditoarea cedentă sau cesionară nu a indicat care ar fi fost cuantumul efectiv al acesteia la momentul pornirii executării silite. Pentru stabilirea acestei chestiuni care se raportează la cerința esențială a caracterului cert al creanței executate silit, apelanta ar fi putut solicita încuviințarea și administrarea probei cu expertiza tehnico-judiciară în specializarea contabilitate, ceea ce nu s-a întâmplat.
În drept, conform dispozițiilor art. 254 alin. 6 Codul de procedură civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Întrucât în proces nu s-a dovedit care ar fi cuantumul creanței ce ar fi avut caracter cert la data încuviințării executării silite, prima instanță nu ar fi avut posibilitatea de a admite doar în parte contestația la executare, respectiv de a anula actele de executare doar raportat la sumele ce ar depăși totalul ratelor restante la momentul pornirii executării silite, rămas nedeterminat.
Nici pe parcursul judecății în apel, creditoarea nu a precizat sau dovedit valoarea respectivelor sume și modalitatea acestora de calcul.
În concluzie, creditoarea nu a respectat cerințele de formă privitoare la caracterul executoriu al creanței opuse debitorilor, considerente față de care soluția de admitere a contestației la executare pronunțată de prima instanță apare ca având caracter legal, cu consecința respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta S.C. VOLSKBANK R. S.A. cu sediul social în București, ., . 10 sector 2, București prin cesionar R. SOLUTIONS R. SRL cu sediul social în București, Calea Ș. V., nr.133, Central Business Park, Clădirea A, . 2.26, sector 4, prin împuternicit ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL cu sediul social în București, Calea Floreasca, nr.246 C, Clădirea de Birouri SkyTower, ..12, sector 1, impotriva sentintei civile nr.2033/4.07.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, in contradictoriu cu intimații-contestatori M. N. F. și M. T., ambii cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică la 14 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
E. B. D. N. G.
Grefier,
P. L.
Jud. fond L.M.G.
Redactat jud.D.N.G./29.01..2015
Tehnoredactat gref P.L./G.R./30.01..2015/7 ex.
.>
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1991/2014.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
