Plângere contravenţională. Decizia nr. 21/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 21/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.21
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de către apelanta-petentă ., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea și apelanta-intimată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. cu sediul în București, ., sector 5, impotriva sentintei civile nr.2029/4.07.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 14.01.2015, sustinerile in apel ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 30.12.2013 sub nr._ petenta S.C. G. G. S.R.L Tulcea a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 16.12.2013 încheiat Direcția G. A. F. - Direcția R. A. 2 C., solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar reindividualizarea sancțiunilor aplicate, prin înlocuirea cu avertismentul.
Prin sentința civilă nr. 2029 din 4 iulie 2014, Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 2.000 lei aplicată petentei în temeiul art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 16.12.2013 încheiat de intimata Direcția G. A. F. - Direcția R. A. 2 C., cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal . nr._ din data de 16.12.2013 petenta . Tulcea a fost sancționată de Direcția G. A. F. - Direcția R. A. 2 C. în baza art. 10 lit. b și c și art. 11 alin. 1 lit. a și b din O.U.G. nr. 28/1999 cu amendă în cuantum de 8.000 lei și respectiv 2.000 lei, pentru faptul că în urma unui control efectuat în ziua respectivă la punctul de lucru din Tulcea, ., s-a constatat că agentul economic nu a emis bonuri fiscale cu aparatul de marcat electronic pentru suma de 556,17 lei, iar bonurile emise nu respectă prevederile legale, conținând denumiri generice.
S-a procedat la confiscarea sumei de 556,17 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus în temeiul art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Analizând condițiile de formă privind întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a constatat că acesta întrunește cerințele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a avut în vedere materialul probator administrat în cauză, din care reiese că intimata a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petentă, reținând sub acest dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 28/1999 potrivit cărora operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale și au obligația să emită bonuri fiscale și să le predea clienților.
A arătat judecătorul fondului că bonul fiscal este, în accepțiunea prevederilor art. 4 alin. 1 din același act normativ „documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul”.
Sub aspectul sancțiunilor prevăzute de legiuitor, prima instanța a reținut că potrivit art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 constituie contravenție „neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. 2, la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. 4, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative”. De asemenea, potrivit art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999 constituie contravenție „emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1)”. Faptele se sancționează cu amendă cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei conform art. 11 alin. 1 lit. b și respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei conform art. 11 alin. 1 lit. a din același act normativ.
A mai reținut instanța de fond că în temeiul art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 „sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. 4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat”.
Totodată, potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 „nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b, referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni”.
În soluționarea cauzei instanța de fond a avut în vedere faptul că, deși O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziție cu privire la forța probantă a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, există o prezumție de legalitate și de temeinicie a actului având în vedere faptul că este vorba despre un act administrativ.
A apreciat instanța de fond că, în aceste condiții, se prezumă că situația de fapt menționată în procesul-verbal este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrară, prin raportare și la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
A mai reținut prima instanță că petenta S.C. G. G. S.R.L. Tulcea nu a putut face dovada contrară celor menționate în procesul-verbal încheiat de intimată, iar precizările făcute de administratorul firmei în nota explicativă dată organelor de control, cu privire la faptul că angajata de la casa de marcat nu a avut timp să emită bonuri fiscale întrucât clienții au avut sume exacte pentru produsele cumpărate și nu au vrut să aștepte bonul sunt și nefondate și nici nu au fost dovedite în vreun fel. Totodată, nici în sprijinul afirmațiilor din răspunsul la întâmpinare cu privire la motivele pentru existența sumei de bani identificată de organul de control nu au fost aduse dovezi care să susțină veridicitatea acestora.
Ca atare, instanța a constatat că sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 8.000 lei în temeiul art. 10 lit. b și art. 11 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 pentru neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate a fost în mod corect aplicată de organul constatator, cu respectarea regulilor de individualizare de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001. De asemenea, în mod legal s-a procedat la confiscarea sumei de 556,17 lei rezultată din vânzarea de mărfuri în magazin fără a se elibera bonuri fiscale, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999.
Cu privire la sancțiunea în cuantum de 2.000 lei amendă, instanța a constatat de asemenea că a fost în mod corect aplicată de intimată potrivit art. 10 lit. c și art. 11 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 28/1999, în condițiile în care s-au identificat bonuri fiscale emise de petentă, fără ca acestea să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. 1, respectiv denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat. Astfel, conform celor constatate și menționate în cuprinsul procesului-verbal, pe bonurile emise erau denumiri generice și nu denumirea fiecărui produs în parte, mențiuni care fac practic imposibilă identificarea în concret a bunurilor comercializate.
În privința acestei sancțiuni, fără a minimaliza pericolul social al faptei săvârșite de petentă, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de la art. 7 din O.G. nr. 2/2001, dispunând reindividualizarea acesteia și înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
Referitor la sancțiunea complementară de suspendare a activității unității pe o perioadă de 3 luni, instanța a considerat că a fost dispusă în mod legal, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, în condițiile în care s-a constatat că agentul economic nu a respectat prevederile art. 10 lit. b, referitoare la neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate, iar argumentele aduse de petentă în susținerea lipsei de pericol social al faptei sunt neîntemeiate.
Instanța de fond a avut în vedere că prin O.U.G. nr. 28/1999 s-au instituit măsuri ce au ca scop combaterea activităților de evaziune fiscală ce se pot săvârși prin neevidențierea în mod corespunzător a operațiunilor efectuate de agenții economici, iar în acest context, fapta reținută în sarcina petentei are o urmare sociala gravă, ducând la denaturarea veniturilor realizate prin comercializarea mărfurilor din magazin.
Prima instanță a considerat că, atât sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 8.000 lei aplicată petentei pentru neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate, cât și măsura complementară a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni, se circumscriu scopului urmărit de autoritățile statului prin activitățile desfășurate pentru prevenirea și combaterea încălcărilor legislației în domeniul fiscal, activități care trebuie să aibă drept consecință aplicarea unor sancțiuni cu efect descurajator față de agenții economici care nu respectă dispozițiile legale.
În privința sancțiunii aplicate în temeiul art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 și a măsurii complementare a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni, instanța a apreciat că plângerea este nefondată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel atât intimata Agenția Națională de Administrare F., cât și petenta S.C. G. G. S.R.L. Tulcea, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului său apelanta-intimată Agenția Națională de Administrare F. arată că instanța a dispus reindividualizarea faptei și înlocuirea acesteia cu avertisment, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 2/2001 și susține aceasta că hotărârea instanței este nelegală având în vedere că prin lege se stipulează în mod expres obligativitatea ca bonurile fiscale emise de A.M.E.F. să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv denumirea fiecărui bon livrat sau serviciu prestat, iar sub acest aspect fapta comisă în speță prezintă un grad ridicat de pericol social, legiuitorul prin sancțiunile stipulate urmărind eradicarea sau cel puțin limitarea săvârșirii acestor fapte.
Consideră apelanta-intimată că, în raport de motivarea instanței de fond și susținerile petentei, transformarea amenzii contravenționale în suma minimă de 2.000 lei în avertisment nu reprezintă soluția pentru ca petenta să conștientizeze fapta săvârșită, fiind necesară reindividualizarea sancțiunii aplicate petentei întrucât fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social ridicat prin aceea că desfășurarea activităților comerciale ilicite produce consecințe negative directe și pe termen lung asupra economiei naționale, iar respectarea disciplinei impusă de O.U.G. nr. 28/1990 se poate realiza doar prin menținerea sancțiunilor pecuniare aplicate, implicit a sancțiunilor amenzii contravenționale.
În motivarea apelului său, apelanta-petentă S.C. G. G. S.R.L. Tulcea susține că hotărârea este nelegală din perspectiva art. 1 teza finală din O.G. nr. 2/2001, atât datorită lipsei unuia din elementele constitutive ale contravenției, cât și din perspectiva modului în care a fost încadrată fapta reținută ca fiind contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999.
Astfel, arată apelanta-petentă că motivul de critică a hotărârii primei instanțe se referă la argumentațiile organului de control însușite în întregime de instanță, privitoare la suma găsită „nejustificată”, această sumă fiind de 256,17 lei și nu 556,17 lei, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și față de acest aspect consideră că hotărârea apelată certifică o individualizare greșită a faptei ca fiind contravenție din perspectiva lipsei pericolului social concret.
În acest sens, apelanta-petentă arată că instanța nu a lămurit sub nici un aspect de ce în condițiile în care în perioada sărbătorilor de iarnă la un rulaj zilnic de peste 25.000,00 lei un plus de 9,1% se încadrează în noțiunea de faptă contravențională, așa cum este reglementată de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, text legal care sancționează nerespectarea obligației de a utiliza aparatele de marcat fiscale de către agenții economici, iar în speță instanța putea și trebuia să aprecieze față de condițiile concrete ale săvârșirii faptei că acesta nu se încadrează în prescripțiile legale având în vedere că pentru cvasitotalitatea situațiilor, societatea a emis bonuri fiscale mai puțin într-un singur caz, când datorită aglomerațiilor sărbătorilor de iarnă unul dintre clienți fiind grăbit a luat produsul lăsând banii pe tejghea, urmând ca gestionarul să marcheze bunul vândut după eliberarea acestuia.
Consideră apelanta-petentă că fapta este nu numai lipsită de pericol social având în vedere condițiile concrete ale săvârșirii acesteia, ci apare și ca fiind săvârșită fără vinovăția necesară calificării faptei drept contravenție, astfel încât nu poate fi calificată drept contravenție și prin urmare plângerea contravențională formulată apare ca fiind întemeiată.
În ceea ce privește contravenția prevăzută la art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999, arată apelanta-petentă că instanța a admis în parte plângerea contravențională, înlocuind sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, însă critică și din această perspectivă hotărârea apelată, având în vedere că prin mijlocele de probă admise a arătat că bonurile fiscale emise de societate conțin toate elementele obligatoriii prevăzute de art. 4 alin 1 din O.U.G. nr. 28/1999 și, prin urmare, nu poate fi reținută în sarcina societății această contravenție și nu poate fi sancționată nici măcar cu avertisment din moment ce bonul fiscal prevede denumirea bunului livrat și nu este necesară, ca opinia organului de control, înregistrarea pe acest bon și a mărcii produsului respectiv.
În termen legal, părțile au formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, tribunalul constată următoarele.
In ce privește apelul declarat de A.N.A.F. referitor la critica privind reindividualizarea sancțiunii prin înlocuirea amenzii de 2000 lei cu avertisment, Tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond nu a reținut că petenta contravenientă nu a săvârșit fapta contravențională ci, dimpotrivă, a dat eficiență constatărilor cuprinse în procesul-verbal de contravenție în lipsa unei dovezi contrare și a reținut că bonurile fiscale nu conțineau toate datele prevăzute la art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 ci cuprindeau denumiri generice.
Dar, în funcție de criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a apreciat corect că s-a dovedit un pericol concret cu grad redus a faptei săvârșite față de bonurile fiscale supuse verificării, și ținând cont că petenta emitea bonuri fiscale pentru mărfurile vândute nu s-a creat practic un prejudiciu concret, fără a se putea reține că petenta a avut un scop determinat de a eluda legislația fiscală în sensul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor aferente.
D. urmare, în mod justificat, legal, instanța a reapreciat sancțiunea aplicată și a înlocuit amenda cu avertisment, motiv pentru care se va respinge apelul declarat de A.N.A.F. ca nefondat.
In ce privește apelul declarat de petenta contravenientă, Tribunalul constată critica întemeiată doar în parte.
Astfel, se constată că apelanta a fost sancționată cu amendă de 8.000 lei pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru suma de 556,17 lei, găsită în casă la data și ora controlului, fără a se prezenta registrul special al casei de marcat, dispoziție de plată sau monetar ori alte documente justificative.
Din probele administrate în cauză, nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea descrisă de organul constatator, iar susținerile petente nu au fost confirmate ori dovedite, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că amenda aplicată pentru neemiterea bonurilor fiscale este legală, orientată spre minim.
In raport de criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, Tribunalul constată că nu sunt motive care să determine o înlocuire a amenzii cu avertisment, cum solicită petenta apelantă, astfel că sub acest aspect, critica nu este întemeiată.
Dar, cu privire la sancțiunea complementară a suspendării activității, Tribunalul constată că aceasta este excesivă în raport de faptele săvârșite, de condițiile concrete în care acestea s-au produs, de rezultatul constatat, de urmarea produsă ori de scopul urmărit.
Tribunalul constată că această sancțiune complementară nu este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, proporționalitatea dintre faptă și consecințele comiterii acesteia fiind una din cerințele impuse prin jurisprudența CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu ar trebui să reprezinte un scop în sine ci, un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate încât să contribuie la prevenirea săvârșirii unor fapte ilicite.
Pentru fapta săvârșită, petenta va suporta amenda de 8.000 lei și care este îndestulătoare în raport de prejudiciul creat, iar măsura complementară a suspendării activității nu ar face decât ca societatea să ajungă într-o situație financiară destul de precară ce va putea duce cu siguranță la o stare inevitabilă de insolvență de vreme ce, necontinuând activitatea comercială, nu va putea să-și onoreze obligațiile comerciale și fiscale la timp, ceea ce va determina implicit un prejudiciu major atât pentru alți comercianți cât și pentru autoritățile fiscale ale statului.
Tribunalul va înlătura sancțiunea complementară a suspendării activității petentei apelante și sub acest aspect va admite apelul, va schimba în parte hotărârea atacată doar în ce privește sancțiunea complementară, menținând însă celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, respectiv sancțiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999, amenda de 8.000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-intimată AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE F., cu sediul în București, ., sector 5, impotriva sentintei civile nr. 2029/4.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Admite apelul declarat de apelanta-petentă S.C. G. G. S.R.L., cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentintei civile nr. 2029/4.07.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul ca înlătură sancțiunea complementară a suspendării activității contravenientei pe o perioada de 3 luni. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. B. D. N. G. P. L.
28.01.2015
Red.jud.EB
Tehnored.PL/DS/Ex.4
03.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul TULCEA | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
