Uzucapiune. Decizia nr. 238/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 238/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 238/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 238
Ședința publică de la data de 05 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurentul-pârât TUIDEA D., cu domiciliul în Suburbia T. V., ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1127 din data de 15 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „revendicare imobiliară”, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în ..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014 și ulterior la data de 05.11.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
P. acțiunea înregistrată la data de 17.02.2011, sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, reclamanta . în judecată pârâtul ȚUIDEA D., solicitând instanței să dispună lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului teren – izlaz comunal în suprafață de 2 ha, situat în extravilanul comunei C., județul Tulcea, evacuarea pârâtului de pe acest teren precum și plata contravalorii lipsei de folosință și a contravalorii pășunatului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul ocupă în mod abuziv acest imobil din anul 2007, refuzând cedarea lui în deplină proprietate și posesie. A mai arătat reclamanta că terenul – izlaz comunal face parte din domeniul privat al comunei, așa cum rezultă din hotărârea nr. 1522/11.11.2004 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea. A susținut reclamanta că pârâtul a înființat o stână și a amenajat un parc de furaje, deși suprafața de teren în cauză a fost închiriată prin contractul nr. 1208/08.12.2010 unei alte persoane, desfășurând activități de creștere a animalelor fără drept. De asemenea, turma de aproximativ 600 oi aparținând pârâtului pășunează în perioade nepermise și fără a fi achitată taxa de pășunat, neavând contract în acest sens. A mai învederat reclamanta că a depus toate diligențele pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, somând pârâtul să elibereze suprafața de teren și sistarea pășunatului, însă fără rezultat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil.
La data de 11.04.2011 pârâtul a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii principale ca nefondată, motivat de faptul că terenul în suprafață de aproximativ 1,98 ha, a fost pus la dispoziție tatălui său de către fostul Consiliu Popular al Municipiului Tulcea, ca teren neproductiv, pentru organizarea unei baze de creștere a animalelor. A mai arătat pârâtul că tatăl său era cunoscut și evidențiat ca fiind crescător de animale – ovine și taurine, în urmă cu aproximativ 60 ani. Pentru acest teren, nu a plătit niciodată chirie sau alte taxe, fiind obligat ca pentru o parte din produse să încheie contracte de achiziție cu statul. Acest teren a fost îngrădit de tatăl său care s-a comportat ca un adevărat proprietar, având o posesie continuă și netulburată. După decesul acestuia, întreaga bază i-a revenit ca unic moștenitor, ducând mai departe aceeași îndeletnicire, în aceleași condiții. În prezent, terenul a trecut de la municipiul Tulcea la . proprietar solicită eliberarea sa. A susținut pârâtul că sunt îndeplinite în cauză toate condițiile prescripției achizitive, solicitând instanței să constate că a devenit proprietarul terenului în litigiu, ținând cont și de joncțiunea posesiilor.
La data de 24.05.2011, reclamanta pârâtă a depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională prin care a arătat că reclamantul nu a posedat terenul ce face obiectul litigiului sub nume de proprietar, acesta fiind până în anul 1989 proprietatea statului, iar în prezent proprietatea privată a comunei. În altă ordine de idei, până în anul 1989 termenul de prescripție de 30 ani nu a curs, terenul fiind proprietatea statului, deci scos din circuitul civil. A mai arătat reclamanta pârâtă că potrivit Legii nr. 2/1968, . competență satele C., Pătlăgeanca, Plauru și Sălceni, astfel, cel puțin din acest an, terenul în cauză nu se afla, contrar susținerilor pârâtului reclamant în administrarea Consiliului Popular Tulcea, care nu putea dispune de acesta.
La termenul de judecată din data de 05.11.2012, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale precum și a acțiunii în revendicare și evacuare de capătul de cerere al acțiunii principale privind contravaloarea lipsei de folosință a terenului pășunatului, prin formarea unui nou dosar.
Astfel s-a format pe rolul Judecătoriei Tulcea dosarul nr._ .
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 1127 din data de 15 aprilie 2014 a admis în parte acțiunea principală formulată de către reclamanta pârâtă . și a obligat pârâtul-reclamant Țuidea D. să lase reclamantei pârâte în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață totală de 1,98 ha, situat în extravilanul satului Pătlăgeanca, ., delimitat în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică cu completările ulterioare, întocmit de către expert topograf A. R., prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13.
De asemenea, a dispus evacuarea pârâtului reclamant din imobilul mai sus menționat și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant Țuidea D., având ca obiect uzucapiune, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul reclamant ȚUIDEA D. a susținut că tatăl său era cunoscut ca și crescător de ovine și taurine, motiv pentru care a primit încă din anul 1968 terenul în suprafață de 1,98 ha, situat în extravilanul satului Plaur, ., pentru organizarea unei baze de animale, fără plata vreunei chirii sau taxe, fiind obligat doar la încheierea unor contracte de achiziție cu statul pentru o parte din produsele obținute.
În opinia pârâtului reclamant, tatăl său și, ulterior, el ca unic moștenitor, au exercitat asupra terenului în litigiu o posesie continuă și sub nume de proprietar o perioadă de timp mai mare de 30 de ani.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunului ce formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, ca drept potestativ.
Pentru a opera uzucapiunea trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil; posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar; or, pârâtul reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.
În ceea ce privește invocarea, de către pârâtul reclamant, a joncțiunii posesiilor, în temeiul art. 1860 Cod civil, solicitând unirea posesiunii exercitate de el cu aceea exercitată de autorul său din anul 1968, în cauză, nu s-a dovedit că ar fi existat o manifestare exterioară de voință din partea acestuia de a stăpâni terenul în calitate de proprietar.
Nu se poate dobândi un drept real principal prin uzucapiune în cazul în care cel care invocă acest mod de dobândire este doar un detentor precar, iar nu posesor. Detenția precară are un alt element psihologic decât posesia, animus detinendi, fiind diferit de animus possidendi. Precaritatea înseamnă mai mult decât un viciu al posesiei, semnificând chiar absența acesteia.
Posesia, ca stare de fapt, nu se confundă nici cu actele de simplă toleranță, situație în care o persoană utilizează, într-un fel sau altul, un bun al altuia prin simpla îngăduință a proprietarului.
Dovada posesiei presupune dovada celor două elemente componente animus și corpus, care se raportează la momentul în care a început posesia.
Martorul C. C. a declarat că terenul în litigiu a aparținut fostei cooperative agricole de producție și nu a fost atribuit niciunei persoane în baza legilor fondului funciar.
De asemenea, martorul Scăpau Ș. a declarat că tatăl pârâtului reclamant administra terenul în litigiu pe care avea saivane de oi.
Cele două depoziții precum și înscrisurile depuse la dosar de pârâtul reclamant din care rezultă comercializarea diverselor produse animaliere anterior anului 1990, nu pot face dovada unei posesii în condițiile legii, cu atât mai mult cu cât terenurile agricole extravilane erau scoase din circuitul civil prin cooperativizare.
Dreptul funciar este definit ca un ansamblu de norme juridice care reglementează relațiile sociale privitoare la terenurile ce constituie fondul funciar al României, indiferent de deținători și de forma de proprietate asupra acestora.
Relațiile sociale cu privire la terenuri ce fac obiectul de reglementare al dreptului funciar au loc între particulari – persoane fizice și persoane juridice de tip privat, între persoanele juridice de tip public, precum și între acestea din urmă și particulari.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, fondul funciar al României este constituit din totalitatea terenurilor, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau forma de proprietate.
Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului său posesia, folosința și dispoziția asupra unui bun, exclusiv și perpetuu, în putere proprie și în interes propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.
În calitate de persoane juridice de drept public, statul și unitățile administrativ teritoriale sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public, iar în calitate de persoane juridice private sunt proprietare ale bunurilor din domeniul privat.
Domeniul privat al statului și unităților administrativ teritoriale este alcătuit din terenurile care nu fac parte din domeniul public (de interes local sau național), aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și modurile prevăzute de lege, astfel: terenurile care au aparținut C.A.P. neatribuite conform Legii nr. 18/1991, terenurile provenite din fostele iazuri comunale folosite ca pășuni și restituite comunelor, orașelor, bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil.
Terenurile care nu fac parte din domeniul public sau privat constituie proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
Proprietatea privată asupra terenurilor a renăscut prin Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar care a stabilit două modalități de dobândire a acestei proprietăți, și anume: reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora; constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru persoanele care nu au avut în proprietate terenuri în localitatea respectivă.
Regimul juridic al acestor terenuri agricole, reglementat de Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și completat de dispozițiile Legii nr. 1/2000 este același, atât în ceea ce privește terenurile agricole ce au făcut parte din fostele cooperative agricole, cât și în cazul terenurilor aflate în proprietatea statului la data intrării în vigoare a legii, dar care erau exploatate de cooperativele agricole.
De asemenea, prima instanță a invocat dispozițiile art. 18, art. 31, art. 33 și în continuare art. 33 din Legea nr. 18/1991 și a arătat că, prin hotărârea nr. 1522/11.11.2004 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea s-a validat documentația întocmită de comisia comunală C. pentru suprafața totală de 1.203,8 ha teren – izlaz comunal din care 834,8 ha pășune și 369 ha arabil, din care face parte și terenul în litigiu.
De asemenea, prin hotărârea nr. 7/28.09.2011 Comisiei Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor C. a propus revalidarea documentației privind izlazul comunal – anexa 14 și planul cadastral – pentru suprafața de 1.191,2469 ha, din care 834,8022 ha pășune, 289,406 ha arabil și 67,4041 ha pășune cu pădure.
Conform concluziilor exprimate de expertul topograf A. R., întreaga suprafață de teren de 1.98 ha delimitată în planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13, are categoria de folosință pășune și este amplasată în T31, P249, extravilanul satului Pătlăgeanca, . pe toate limitele cu izlazul comunal.
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul asupra căruia a pierdut posesia de la posesorul neproprietar la care se găsește.
Concluzionând, prima instanță a apreciat că pârâtul reclamant stăpânește terenul revendicat de reclamanta pârâtă, fără ca această folosință să fie exercitată în temeiul calității de proprietar, deci justificată prin titlu.
Cât privește evacuarea pârâtului-reclamant din imobilul mai sus menționat s-a reținut că, dreptul de proprietate presupune exercitarea atributelor de posesie, folosință și dispoziție, or, în speță, reclamanta este împiedicată în exercitarea posesiei și folosinței imobilului al cărui proprietar legal este, datorită faptului că acesta este ocupat de pârât fără un titlu locativ.
Într-un asemenea caz, neavând vreun drept opozabil proprietarului imobilului, stabilit prin titlu, folosirea acestuia de către pârât constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate, drept consfințit de Constituția României și art. 480 Cod civil.
Ocuparea unui imobil se poate face numai în baza unui titlu locativ și cum pârâtul nu deține un astfel de titlu și nici în sarcina reclamantei nu se poate reține vreo obligație legală sau convențională de recunoaștere a unui drept de folosință în favoarea pârâtului.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat recurs pârâtul-reclamant TUIDEA D., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat recurentul că, prin pronunțarea hotărârii atacate, instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat, astfel, la dosarul cauzei este atașat dosarul nr._ prin care s-a soluționat definitiv și irevocabil revendicarea. P. sentința civilă nr. 4142/09.12.2013 s-a constat perimată acțiunea din dosarul nr._ . Sentința civilă atacată este lovită de nulitate.
De asemenea, a mai arătat recurentul că nu există nici o proba materială din care să rezulte că pământul ar aparține reclamantei. Este în practica instanțelor ca în cazul revendicării să se dispună o expertiză imobiliară, care să situeze în spațiu această solicitare. . efectuat o expertiză cadastrală care să confirme faptul că această suprafață de teren face parte din suprafața de teren care pretinde că a fost diminuată. Singura expertiză a fost făcută de către pârât și asta pentru a documenta că terenul este situat într-o zonă mlăștinoasă, neproductivă și nu în teren arabil.
Din audierea martorilor C. C. si Scapau Ș. rezultă că sunt îndeplinite prevederile art.1847 din Codul civil.
Martorii audiați au perceput că pârâții în cauză Tuidea I. și fiul lui după decesul acestuia au stăpânit acest teren conținu, neîntrerupt și sub nume de proprietar. Inițial terenul a aparținut Municipiului Tulcea. In 2011 când s-au reașezat hărțile cadastrale acest suprafața a căzut în stăpânirea . ca faptic nu a fost tulburat în stăpânirea terenului, teren pe care l-a deținut și îl deține și în prezent. În ceea ce privește susținerea că tatăl său nu s-a manifestata în exterior cu voința de a stăpâni terenul, trebuie avut în vedere că terenul a fost împrejmuit. Acesta este o forma de manifestare de voință.
Recurentul a mai învederat că, dovada posesiei presupune cele două elemente componente:animus și corpus și s-a dovedit că aceste două elemente sunt în posesia sa. Reclamantul a pierdut acesta posesie. De fapt, nu a avut-o niciodată. Timp de aproximativ 60 de ani ambele componente ale posesiei au fost deținute de el împreună cu tatăl său și transmise de fostul Consiliul Popular al Municipiului Tulcea, în mod gratuit,cu obligația de a încheia contracte de achiziții, dar nu a plătit pășunat sau șederea pe acest pământ, plata se referea la plata impozitului pe oaie indiferent unde pășuna sau unde erau așezate oile.
În final, recurentul a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul să se constate pe cale de excepție încălcate dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat, iar pe fondul cauzei să se constate îndeplinite dispozițiile art. 1847 din Codul Civil anterior.
Legal citată, intimata . nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile din recurs invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304¹Cod proc civ., instanța reține următoarele:
Recurentul Țuidea D. a arătat că defunctul său tată era cunoscut ca și crescător de ovine și taurine, motiv pentru care a primit încă din anul 1968 terenul în suprafață de 1,98 ha, situat în extravilanul satului Plaur, ., pentru organizarea unei baze de animale, fără plata vreunei chirii sau taxe, fiind obligat doar la încheierea unor contracte de achiziție cu statul pentru o parte din produsele obținute. Conform recurentului tatăl său și mai apoi el, în calitate de unic moștenitor, au exercitat asupra terenului în cauză o posesie continuă și sub nume de proprietar o perioadă de timp mai mare de 30 de ani.
Se cuvine a fi observat faptul că uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunului ce formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, ca drept potestativ.
Pentru a opera uzucapiunea trebuiesc îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 cod civil și anume: posesia este utilă dacă este neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar.
În mod judicios prima instanță a observat că apelantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, astfel încât susținerile sale potrivit cărora din probele administrate în cauză a rezultat contrariul nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză și din înscrisurile depuse la dosar a rezultat comercializarea diverselor produse înainte de 1990, activitate ce nu poate face dovada unei posesii în condițiile legii, cu atât mai mult cu cât terenurile agricole extravilane erau scoase din circuitul civil.
Nici critica potrivit căreia nu ar exista nici o probă conform căreia terenul ar aparține intimatei nu este întemeiată, în condițiile în care potrivit art. 18 din Legea nr. 18/1991 terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei. Toate terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite conform art. 14-17, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor legii mai sus amintite. Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, se pot restitui, la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar.
Conform art. 31 din Legea nr. 18/1991 se statuează că terenurile proprietatea statului aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producție sunt la dispoziția comisiilor prevăzute la art. 12, în vederea atribuirii lor în proprietatea celor îndreptățiți, conform legii. Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, vor trece în domeniul privat al comunei, orașului sau al municipiului.
Iar potrivit art. 33, terenurile provenite din fostele izlazuri comunale – pajiști și arabil – care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție – trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Mai mult, conform art. 44 din Legea nr. 18/1991, terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unităților de stat și care, în prezent, sunt folosite ca pășuni, fânețe și arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, orașelor și a municipiilor, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi folosite ca pășuni comunale și pentru producerea de furaje sau semințe de culturi furajere. Fac excepție suprafețele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleșteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori altă materie primă pentru fabricile de conserve, orezării și câmpuri experimentale, destinate cercetării agricole, ce vor fi compensate în suprafață egală cu teren de aceeași calitate de către societățile comerciale pe acțiuni, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi. Nerespectarea dispozițiilor alineatului precedent duce la trecerea de drept în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, după caz, a acestor terenuri.
Se mai cuvine a fi observat și că prin hotărârea nr. 1522/11.11.2004 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea s-a validat documentația întocmită de Comisia Comunală C. pentru suprafața totală de 1.203,8 ha teren izlaz comunal, din care 834,8 ha pășune și 369 ha arabil, din care face parte și terenul în cauză.
Mai apoi, prin hotărârea nr. 7/28.09.2011 Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor C. a propus revalidarea documentației privind izlazul comunal – anexa 14 și planul cadastral – pentru suprafața de 1.191,2469 ha, din care 834,8022 ha pășune, 289,406 ha arabil și 67,4041 ha pădure cu pășune.
Iar potrivit concluziilor raportului de expertiză topografică - expert A. R., întreaga suprafață de teren de 1.98 ha are categoria de folosință pășune și este amplasată în T31, P249, extravilanul satului Pătlăgeanca, .> Nici critica legată de eventuala intervenire a autorității de lucru judecat nu poate fi primită, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 4142 din 09.12.2013 s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată, nefiind soluționat în fond litigiul dintre părți.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin 1 Cod proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat și a menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către recurentul-pârât TUIDEA D., cu domiciliul în Suburbia T. V., ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.1127 din data de 15 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „revendicare imobiliară”, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., cu sediul în ., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la data de 05 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător
Ș. R. L. D. P. R. A. V.
Grefier,
D. B.
Red. sent. civ. jud. I.S.
Red.dec. civ. jud. R.A.V./19.11.2014
Tehnored. gref.D.B./gref. G.R./28.11.2014/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 521/2014. Tribunalul... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1991/2014.... → |
|---|
