Contestaţie la executare. Decizia nr. 594/2014. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 594/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 594/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 594/2014
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. N.
Judecător D. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil privind pe apelanta contestatoare ANUȚI M., cu domiciliul în Măcin, ..A2, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr.793/20.03.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata pârâtă . I. SA, cu sediul în București, sector 6, . Corp A, nr.26 Z, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
După apelarea cauzei se prezintă apărătorii părților av.I. S., av.C. M., iar instanța repune cauza pe rol.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părților prezente.
Apărătorul apelantei contestatoare av.I. S., având cuvântul arată că încheierea pronunțată de instanța de fond, s-a încuviințat executarea silită care a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Astfel, că împotriva apelantei s-au început mai multe executări cu privire la suma datorată către . I., fiind înregistrate pe rolul a 2 Judecătorii 2 dosare diferite împotriva aceleiași creanțe, cu toate că apelanta a achitat parțial din contravaloarea acestuia și în același timp i se reține 1/3 din veniturile salariale realizate lunar.
S-a mai arătat că pentru a certifica titlul executoriu și toate celelalte înscrisuri din dosar, B. Ș. A. ar fi trebuit să se afle în posesia titlului executoriu în original, ori acesta se afla în original la B. B. A..
În concluzie, se solicită de av. I. S., admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare și anularea actelor de executare din dosarul B. Ș. A..
Apărătorul intimatei, av.C. M., arată că apelanta nu a formulat contestație împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr.33/2012 al B. B. A..
Împotriva executării silite ce face obiectul dosarului B. Ș. A., apelanta a formulat contestație la executare, invocând nelegalitatea executării silite ca urmare a faptului că la dosar nu se află originalul Contractului de L., care se află în dosarul nr.33/2012 al B. B. A..
De altfel, legea nu impune ca la dosarul de executare să se afle exclusiv titlul executoriu în original, în dosarul de executare se află titlul în copie legalizată, prin urmare titlul executoriu în original nu se putea afla în același timp în două dosare de executare silită.
Cu privire la cererea de amânare care a fost formulată de apelantă la instanța de fond și a fost respinsă, apelanta nu a făcut dovada motivelor temeinice și excepționale pentru care nu și-a putut angaja apărător, mai ales că de la data formulării contestației și primul termen de judecată au trecut mai bine de 5 luni.
Totodată în mod greșit contestatoarea a susținut la instanța de fond că onorariul avocațial ar trebui diminuat mai mult, și diminuarea s-a făcut de la suma de 1.500 lei la suma de 750 lei, care nu este de altfel un onorariu prea mare, întrucât sediul profesional se află la C., iar deplasarea chiar și la un singur termen de judecată presupune alocarea unei zile întregi.
Pentru toate aceste motive av.C. M., a solicitat respingerea apelului formulat de contestatoare și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens factura reprezentând cheltuielile de judecată.
Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul JUDECATORIEI TULCEA la 08.10.2013, sub numărul_, contestatoarea ANUȚI M. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata . I. SA, solicitând anularea actelor de executare începute împotriva sa.
În motivarea cererii, contestatoarea arată că potrivit dispozițiilor art. 666 Cod procedură civilă comunicarea actelor de procedură se poate realiza sub sancțiunea nulității numai după ce instanța încuviințează executarea silită; învederează contestatoarea că încheierea Judecătoriei Tulcea a fost emisă în mod nelegal întrucât executarea silită se încuviințează pe baza titlului executoriu certificat pentru conformitate de către executorul judecătoresc.
În context, arată contestatoarea că originalul contractului de leasing se află în prezent la B. B. A. din orașul Măcin, iar executorul Ș. A. a indus în eroare Judecătoria Tulcea prezentând în dosar un titlu executoriu certificat pentru conformitate fără să fi avut dreptul să certifice copia în lipsa înscrisului original.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației formulate.
În motivare, arată intimata că începând cu rata aferentă lunii mai 2009 contestatoarea a sistat plățile datorate în baza contractului de leasing nr. 5933/29.11.2006, modificat prin contractul de novație din 28.12.2006.
Pe cale de consecință a fost reziliat unilateral contractul și chiar dacă Anuți M. avea obligația restituirii bunului ce a făcut obiectul contractului – autovehicul marca CHEVROLET AVEO – aceasta nu a procedat în consecință.
Arată intimata că legea nu impune ca la dosarul de executare să se afle exclusiv titlul executoriu în original; mai mult, învederează intimata că debitoarea nu contestă valabilitatea titlului executoriu însuși ori a obligației sale de a preda bunul mobil pentru care s-a început urmărirea silită, înțelegând doar să conteste caracterul complet al cererii de executare silită.
Soluționând cauza judecătoria Tulcea prin sentința civila nr. 793/20.03.2014 a respins contestația la executare ca nefondata iar in temeiul art. 453 coroborat cu art. 451 (2) Cod procedură civilă, contestatoarea a fost obligata la plata sumei de 899,99 lei către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin Încheierea din data de 09.07.2013 a Judecătoriei Tulcea a fost admisă cererea formulată de creditoarea . I. SA, prin Biroul Executorului Judecatoresc „S. A.”, având ca obiect încuviințare executare silită.
În context, s-a încuviințat executarea silită asupra debitoarei A. M. în baza titluluiexecutoriu – contract de leasing financiar nr. 5033/29.11.2006, modificat prin Contractul de novație încheiat la 28.12.2006.
Contestatoarea arată că încheierea de referință este nelegală întrucât instanța a fost indusă în eroare prin prezentarea unui titlu executoriu certificat pentru conformitate de către executorul judecătoresc în lipsa înscrisului originalul.
Din analiza dosarului de executare comunicat de B. Ș. A., instanța reține că în cuprinsul încheierii nr. 112 din data de 25.06.2013 prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 112/2013 împotriva debitoarei Anuți M. se menționează faptul că la cererea de executare silită creditorul a atașat Contractul de leasing financiar nr. 5033/29.11.2006, modificat prin Contractul de novație din data de 28.12.2006, în copie legalizată.
În drept, potrivit art. 632 alin. (1) Cod procedură civilă „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”, iar potrivit art. 644 alin. (1) Cod procedură civilă, „sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul”.
Prin contestația la executare, contestatoarea nu critică valabilitatea titlului executoriu constând în Contract de L. Financiar nr. 5033/29.11.2006, modificat prin Contractul de Novație încheiat la 28.12.2006 ci faptul că la dosarul de executare nu se regăsește originalul acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 663 alin. (1) Cod procedură civilă, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, la cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.
Referitor la procedură încuviințării executării silite, instanța reține că dispozițiile art. 665 alin. (1) Cod procedură civilă impun executorului judecătoresc să înainteze instanței de executare în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul atât cererea creditorului cât și titlul executoriu și încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1), alături de dovada taxei de timbru.
Pe cale de consecință, raportat la textul normativ de referință, reține instanța că la pronunțarea Încheierii din data de 09.07.2013 a Judecătoriei Tulcea, au fost avute în vedere documentele cerute de art. 665 Cod procedură civilă în forma cerută de același dispoziții legale.
În considerarea celor sus-menționate contestația de executare formulată de către contestatoare a fost respinsa ca nefondată.
Potrivit art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Totodată, având în vedere complexitatea cauzei de față, precum și activitatea desfășurată de avocat – care a constat în întocmirea întâmpinării, prezentarea la singurul termene de judecată, susținerea cauzei în cadrul dezbaterilor și formularea de concluzii scrise - potrivit art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, prima instanța a apreciat că se impune diminuarea onorariului de avocat într-o măsură rezonabilă raportat la obiectul pricinii, de la 1500 lei (potrivit facturii nr. 224/27.01.2014) la 750 lei.
În sensul celor reținute anterior, a fost avută în vedere și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
De asemenea, contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 149,99 lei reprezentând cheltuieli de transport efectuare de apărătorul intimatei.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel contestatoarea A. M. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Arata contestatoarea apelanta ca prin cererea dedusă judecății a contestat actele de executare realizate în dosarul de executare nr.112/2013 al B. Ș. A.. Pe lângă anularea actelor de executare întocmite în dosarul menționat a solicitat și anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită în conformitate cu art.711 alin 3 NCPC în dosarul nr.112/2013, considerand ca a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Astfel, în prezent la B. B. A., din Măcin, se află înregistrat dosarul de executare silită nr.33/2012, în cadrul căruia se află titlul executoriu în original. În cadrul acestui dosar de executare, în urma încuviințării silite de către Judecătoria Măcin i s-a pus poprire pe veniturile realizate.
Referitor la predarea bunului, a arătat că societatea creditoare a renunțat în mod expres la solicitarea privind predarea autoturismului, existând în acest sens o adresă.
Ulterior, societatea creditoare a început o nouă executare silită cu privire la același debit și același bun, fără a renunța la dosarul nr.33/2012 înregistrat la Judecătoria Măcin în cadrul căreia sunt achitate sume lunar din veniturile realizate.
A mai arătat că pentru a certifica titlul executoriu și toate celelalte înscrisuri din dosar, B. Ș. A. ar fi trebuit să se afle în posesia titlului executoriu în original, ori acesta se afla în original la B. B. A..
Totodată împotriva sa s-au început mai multe executări cu privire la suma datorată către . I., fiind înregistrate pe rolul a doua judecătorii, doua dosare diferite, or nu pot fi începute mai multe executări silite pentru realizarea aceleași creanțe.
Considera apelanta ca in mod abuziv solicita intimata si predarea bunului in condițiile in care a achitat parțial din contravaloarea acestuia și în același timp i se reține 1/3 din veniturile salariale realizate lunar.
A mai arătat apelanta ca prin încheierea din data de 11.03.2014 Judecătoria Tulcea i-a respins cererea de acordare a unui alt termen pentru a-si angaja un apărător care să îi reprezinte interesele.
Astfel, i-a fost încălcat dreptul la apărare precum și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că nu are pregătire juridică și nu își putea face o justă apărare.
Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 899,99 lei, la care a fost obligată, consideră că acestea sunt vădit disproporționate raportat la complexitatea cauzei și la durata procesului, onorariul apărătorului intimatului trebuia redus într-un procent mai mare.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii contestației la executare precum și anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
Tribunalul examinând apelul in raport de criticile formulate, constata ca este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critica adusa hotărârii atacate se constata ca apelanta contestatoare a investit prima instanța cu contestație împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare silita nr. 112/2013 înregistrat pe rolul B. S. A., dosar in care creditoarea intimata C. E. L. I. S.A a solicitat executarea silita a apelantei sub aspectul realizării obligații de a preda bunul, respectiv autoturismul, care face obiectul titlului executoriu contractul de leasing nr. 5933/29.11.2006, invocând in esența, nelegalitatea executării silite ca urmare a faptului ca la dosarul de executare nu se afla originalul Contractului leasing, care se afla la dosarul de executare nr. 33/2012 al B. B. A..
Motivul de nelegalitate invocat de apelanta, așa cum corect a reținut si prima instanța este neîntemeiat deoarece legea nu impune ca la dosarul de executare silita sa se depună exclusiv titlul executoriu in original.
Potrivit art. 663 alin. (3) si (4) cod proc. civ.:
(1) Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poștă, curier, telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.
(3) Cererea de executare silită, în afara mențiunilor prevăzute la art. 148, va cuprinde:
a) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului și debitorului;
b) bunul sau, după caz, felul prestației datorate;
c) modalitățile de executare solicitate de creditor.
(4) La cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit art. 665 alin. (1) cod proc. civ. in forma acestuia in vigoare la momentul soluționării cererii de încuviințare a executării silite:
(1)În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.
A mai susținut apelanta ca nu se pot desfășura doua executări silite împotriva sa, una pentru recuperarea sumelor restante datorate in baza contractului de leasing, care face obiectul dosarului de executare silita nr.33/2012 al B. B. A. si una in vederea recuperării bunului care face obiectul dosarului de executare silita nr. 112/2013 al B. Ș. A..
Aceasta critica nu poate face obiectul analizei legalității si temeiniciei hotărârii instanței de fond de către instanța de apel întrucât nu a fost formulat ca si motiv al contestației la executare cu care contestatoarea apelanta a investit inițial prima instanța, sau eventual printr-o cerere adiționala formulata ulterior in termen legal, aceasta susținere regăsindu-se numai in concluziile scrise depuse la dosar după ce cauza a rămas in pronunțare si au avut loc dezbaterile in fond. In consecința in mod corect prima instanța nu a analizat si acest motiv, nefiind legal investita si cu acesta.
Este neîntemeiata si critica referitoare la incalcarea dreptului la apărare al apelantei ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui alt termen de judecata in vederea angajării unui avocat.
Potrivit art. 222 c.proc.civ.:
(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
(2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
In speța contestația la executare formulata de contestatoarea apelanta a fost înregistrata pe rolul primei instanțe la data de 08.10.2013 iar primul termen de judecata a fost fixat la data de 11.03.2014, interval de timp suficient in care apelanta putea sa angajeze un aparator. Mai mult aceasta nu a făcut dovada motivelor temeinice si care nu-i sunt imputabile, care au împiedicat-o sa angajeze un avocat pana la termenul de judecata stabilit. In aceste condiții si având in vedere si împrejurarea ca instanța a amânat pronunțarea pentru ca partile sa poată depune concluzii scrise, nu se poate retine ca prima instanța a incalcat dreptul la apărare al contestatoarei.
A mai susținut apelanta ca prima instanța a redus prea puțin onorariul aparatorului intimatei. Tribunalul retine ca si aceasta critica este neîntemeiata. Suma de 750 lei stabilita de prima instanța cu acest titlu reflecta munca depusa de avocat, care a formulat întâmpinare, s-a deplasat la sediul instanței, si a pus concluzii la termenul când s-a judecata cauza.
Pentru toate a aceste considerente, in temeiul art. 480 c.proc.civ., apelul a fost respins ca nefondat, a fost păstrata hotărârea primei si a fost obligata apelanta la plata sumei de 2649 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil privind pe apelanta contestatoare ANUȚI M., cu domiciliul în Măcin, ..A2, ., împotriva sentinței civile nr.793/20.03.2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata pârâtă . I. SA, cu sediul în București, sector 6, . Corp A, nr.26 Z, ., ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 2649 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. N. D. N. N. M.
Jud.fond NN
Red.Tehnored. jud.NE/04.11.2014/4 ex./.>
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 819/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 560/2014.... → |
---|