Plângere contravenţională. Decizia nr. 539/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 539/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.539
Ședința publică din data de 08 octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte: D. N. G.
Judecător: E. B.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.268/1.04.2014 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul- petent C. G. domiciliat în mun. T., ., ., ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul-petent, lipsă fiind reprezentantul apelantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Față de sustinerea intimatului-petent ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.
Intimatul-petent, având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._ din 05.11.2013, petentul C. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul I.J.P. T., să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.10.2013 încheiat de I.P.J. T. – Poliția oraș Măcin și exonerarea de la plata amenzii.
Prin sentința civilă nr.268/1.04.2014 Judecătoria Măcin a admis plângerea contravențională formulată de petentul C. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/24.10.2013 și a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 720 lei ce i-a fost aplicată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.10.2013 întocmit petentului C. G. i-a fost aplicată o amendă contravențională de 720 lei, pentru săvârșirea contravenției prev.de art.121 alin.l din Reg. de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.
Totodată, i-a fost reținut permisului de conducere .
În fapt, s-a reținut că în data de 24.10.2013, orele 07:32 petentul fost surprins de aparatul Autovision în timp ce conducea autoturismul marca Renault Megane, cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Smîrdan, .. T., cu viteza de 103 km./h în localitate.
Cauza a fost soluționată pe baza înscrisurilor depuse la dosar de către intimat și a CD-ului cu înregistrarea aparatului radar, CD solicitat de către instanță în virtutea rolului activ exercitat în temeiul art. 22 cod procedură civilă.
Verificând termenul de introducere a plângerii conform prevederilor O.G. 2/2001, pe baza înscrisurilor de la dosar instanța de fond a constatat că aceasta este introdusă în termen și a procedat la judecata pe fond a plângerii.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului -art. 34- rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Or, în cazul de față instanța de fond a reținut că intimatul a confirmat că înregistrarea vitezei s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, de către un operator calificat în acest sens.
Cu toate acestea, a arătat judecătorul fondului că din înregistrarea surprinsă pe CD-ul aflat la fila 42 dosar, nu se poate distinge cu certitudine dacă viteza înregistrată de aparatul radar este viteza cu care circula petentul în condițiile în care deși în imagini apare surprins autoturismul în cauză la orele 07:32:13, pe înregistrare nu apare și viteza cu care aceasta se deplasează, timp de 4 secunde până la 07:32:17 când apare pentru preț de o secundă viteza de 103 km/h, această din ultimă viteză ne mai regăsindu-se ulterior în nici o fază a înregistrării, ceea ce dă naștere unui dubiu cu privire la faptă, dubiu care nu poate fi interpretat decât în favoarea petentului în baza principiului de drept aplicabil în speță, in dubio pro reo, în considerarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt, în condițiile în care există proba contrarie care în speță este dată de aplicarea principiului mai sus enunțat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
A arătat apelantul că instanța de fond a interpretat în mod eronat planșa fotografică, iar motivarea acesteia nu poate fi primită întrucât din probele aflate la dosar rezultă fără dubiu că petentul a circulat cu viteza de 103 km/h.
A solicitat apelantul admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a plângerii contravenționale.
În termen legal, intimatul C. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Examinând criticile aduse de apelantă împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter fondat, pentru următoarele considerente:
Principala chestiune juridică pusă în discuție în calea de control judiciar a constat în verificarea condițiilor de existență a dubiului reținut de prima instanță în ceea ce privește împrejurarea că nu s-ar putea distinge cu certitudine dacă viteza înregistrată de aparatul radar ar fi sau nu cea cu care circula petentul intimat, întrucât în imaginile suprinse de aparatul omologat, la momentul precis al depășirii vitezei legale, nu ar fi vizibil numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de intimatul petent.
Or, acest argument reținut de prima instanță ca fiind esențial este lipsit de relevanță juridică, întrucât dubiul nu are caracter rezonabil, fiind evident că numărul de înmatriculare al autoturismului condus de intimat (_ ) este foarte clar vizibil în planșa fotografică depusă la dosarul primei instanțe (fila 18 dosar prima instanță), mai exact în fotografia efectuată la momentul 07:32:20, existând în mod clar elementul de continuitate temporală cu fotografia efectuată cu doar cinci secunde mai devreme, la momentul 07:32:15, pe care aparatul radar a însemnat viteza deplasării autovehiculului condus de petent ca fiind de 103 km/h.
Aceeași continuitate există și în raport de fotografia efectuată cu două secunde mai devreme de clipăa când numărul a fost vizibil, la momentul 07:32:17, unde viteza de 99 km/h a fost depistată la autoturismul cu numărul de înmatriculare mai sus menționat, dar și în fotografiile din secunda imediat următoare, la momentul 07:32:18, când s-a înregistrat viteza de 83 km/h, autoturismul condus de petent fiind în mod evident în decelerare, cel mai probabil întrucât observase, între timp, autospeciala organelor de poliție.
Prin urmare, este neîndoios că autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ identificat în fotografia luată la momentul 07:32:20 este același cu autoturismul surprins ca circulând cu 103 km/h, 99 km/h și respectiv 83 km/h în fotografile efectuate la momentele imediat anterioare, fiind evident că nu era posibil, din punct de vedere al legilor elementare ale fizicii, ca autovehiculul condus de petent să apară din neant, pe drumul public, la momentul 07:32:20, când se percepe numărul său de înmatriculare.
În ceea ce privește toleranța dispozitivului radar, deși nu se exclude din start ipoteza ca acesta să poată fi afectat de o eroare maxima de 3% indicată în certificatul de omologare al modelului, în speța de față nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în această situație, întrucât se observă că au existat condiții optime de măsurare: a fost o zi ci vizibilitate bună, fără precipitații, iar temperatura exterioară s-a situat la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului (-10 C ... + 60 C).
Prin urmare, ne aflăm în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reoinvocat de petent.
Ca atare, raportat la datele speței nu este judicios a se presupune că petentul a circulat cu mai puțin de 103 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă.
În drept, raportat la valoarea probatorie a dovezilor administrate, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului contestator i se asigură, de către instanța de judecată, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Astfel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.
În lumina acestor principii, tribunalul constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina acestuia a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar. În litigiul dedus judecății, între procesul-verbal de contravenție și probele depuse de intimată există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează, pentru mai sus motivele arătate.
Prin urmare, intimatul nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal, care este temeinic și corespunzător cu adevărul judiciar dovedit în cursul procesului, iar prima instanță și-a format în mod greșit convingerea că petentul nu ar fi comis fapta pentru care a fost sancționat, pe care nu a recunoscut-o.
În raport de lipsa de sinceritate a contravenientului intimat, nu este oportună nici înlocuirea amenzii cu avertisment, astfel încât se va admite apelul, modificându-se în totalitate hotârârea primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de către apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., cu sediul în mun. T., ., jud. T., impotriva sentintei civile nr.268/1.04.2014 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul- petent C. G. domiciliat în mun. T., ., ., ., jud. T..
Modifică in totalitate hotararea atacata in sensul ca respinge plangerea contraventionala ca nefondata.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 08.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. N. G. E. B. P. L.
Jud.fond.G.M.F.
Red.jud.D.N.G./07.11.2014.
Tehnored.gref.P.L./4ex./13.11.2014.
.>
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 560/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 556/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
