Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 43/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 43/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.43

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015

Completul compus din:

Președinte: V. A.

Judecător: M. L. Șurculescu

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-creditoare C.N.A.D.N.R.- S.A. prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C. cu sediul în mun. C., ., jud. C., impotriva Încheierii din 30.09.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect încuviințare executare silită, in contradictoriu cu intimatul-debitor P. D. domiciliat în Tulcea, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile și s-a prezentat av. G. S. în calitate de apărător al intimatului în baza împuternicirii avocațiale existente la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,

Față de sustinerea aparatorului intimatului ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.

Apărătorul intimatului, având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului ca nefondat, avându-se în vedere modificările aduse prin O.G. nr.15/2002, în sensul că toate procesele-verbale contestate în instanță și anulate, se anulează și cu privire la tariful de despăgubire. Solicită obligarea apelantei și la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.

TRIBUNALUL:

P. cererea nr.776/2014 din 22.09.2014 înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 24.09.2014 sub nr._, creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C., prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „V. I. și V. M.”, a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului P. D., în baza titlului executoriu: sentința civilă nr. 1899 pronunțată la data de 12.10.2011 de Judecătoria Fetești în dosarul cu nr._ .

P. Încheierea din data de 30.09.2014 Judecătoria Tulcea a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de către BIROUL EXECUTORILORI JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „V. I. și V. M.”, ca nefondată.

Examinând cererea în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de fond a constatat că aceasta nu este fondată, urmând a o respinge ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 632 C.p.c. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

În cauză, se solicită încuviințarea executării silite în baza sentinței civile nr. 1899 pronunțată la data de 12.10.2011 de Judecătoria Fetești, pentru suma de 720 Euro.

Potrivit dispozițiilor art. 37 din OG 2/2001 atât procesul-verbal neatacat cat și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea contravenționala constituie titlu executoriu.

A arătat prima instanță că în cauză se constată ca petentul a atacat procesul verbal de contravenție . nr._/26.07.2011, plângerea sa fiind admisa in parte in sensul reindividualizării sancțiunii amenzii de 2.750 lei cu avertismentul. Hotărârea judecătoreasca nu cuprinde alte dispoziții susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin executare silita.

Cu privire la contravaloarea tarifului de despăgubire prevăzut de dispozițiile art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 in valoare de 720 euro titlul executoriu este constituit de procesul verbal de contravenție . nr._/26.07.2011 întrucât sentința civila nr. 1899/12.10.2011 nu cuprinde nicio dispoziție cu privire la acesta suma si care sa poată fi adusa la îndeplinire prin executare silita, sens in care executorul judecătoresc trebuia sa deschidă executarea silita si in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel creditoarea C.N.A.D.N.R.- S.A. prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, consideră apelanta că în mod eronat prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării, motivând că prin sentința civilă nr.1899/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, instanța a admis în parte plângerea contravențională, în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment și totodată a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat, respectiv obligația de plată a tarifului de despăgubire.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată următoarele:

Instanța reține că creditoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C. a solicitat încuviințarea executării silite în baza sentinței civile nr. 1899 pronunțată la data de 12.10.2011 de Judecătoria Fetești, pentru suma de 720 Euro reprezentând tarif de despăgubire.

Creditoarea învedereaza că, în baza art. 37 din OG 2/2001 care arată că procesul-verbal neatacat cat și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea contravenționala constituie titlu executoriu, în cauza de față titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 1899 pronunțată la data de 12.10.2011 de Judecătoria Fetești în dosarul cu nr._ prin care a fost reindividualizata sancțiunea principala aplicata prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011, fiind înlocuita amenda cu avertismentul.

Instanța constata că, pentru a putea fi pus în executare un titlu executoriu trebuie să prevada o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Titlul executoriu invocat de creditoare, sentința civilă nr. 1899 pronunțată la data de 12.10.2011 de Judecătoria Fetești în dosarul cu nr._ nu cuprinde nicio dispoziție care să poata face obiectul unei executări silite.

Ceea ce poate fi supus executării silite este procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011 care cuprinde obligația achitării de către debitor a sumei de 720 Euro reprezentând tarif de despăgubire.

Astfel, în cauza pendinte nu sunt aplicabile dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/ 2001, amenda contravențională fiind o sancțiune de drept administrativ, iar tarifului de despăgubire, o sancțiune de drept civil, rezultată dintr-o fapta ilicita civilă, fapt ce rezulta si din Decizia Curții Constituționale nr. 57/ 2012.

Nefiind vorba de o sancțiune contravenționala principala sau complementara, ci de o sancțiune de drept civil nu se aplica în privința acesteia dispozițiile OG nr. 2/ 2001, ci cele generale reglementate de Codul de procedură civilă, titlul executoriu fiind reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011.

Față de cele menționate anterior, instanța, în baza art. 480 alin. 2 C.proc.civ., va respinge apelul declarat de apelantul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C. în contradictoriu cu intimatul P. D. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de către apelanta-creditoare C.N.A.D.N.R.- S.A. prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. C. cu sediul în mun. C., ., jud. C., impotriva Încheierii din 30.09.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect încuviințare executare silită, in contradictoriu cu intimatul-debitor P. D. domiciliat în Tulcea, ., ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica din 27.01.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. A. M. L. Șurculescu P. L.

Jud.fond.V.C.

Red.jud.Ș.M.L./29.01.2015.

Tehnored.gref.P.L./30.01.2015/4ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 43/2015. Tribunalul TULCEA