Întoarcere executare. Decizia nr. 225/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-04-2012 în dosarul nr. 225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 225
Ședința publică de la 04 aprilie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R. A. V.
Judecător: S. R.
Judecător: L. D. P.
Grefier: D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant M. JUSTIȚIEI, cu sediul în mun. București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4107 din data de 22 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. A.-loc. Babadag, ..28-Judecătoria Babadag, Ș. L. E. I.- loc. Babadag, ..28-Judecătoria Babadag, M. G.- loc. Babadag, ..28-Judecătoria Babadag, C. DE A. C., cu sediul în mun. C., ., T. T., cu sediul în mun. T., ., M. FINANȚELOR P., cu sediul în mun. București, sector 5, ..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 28 martie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 4 aprilie 2012, când a hotărât următoarele:
T.,
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag și înregistrată la nr._, reclamanta M. Justiției i-a chemat în judecată pe pârâții A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. DE A. C.,T. T. și M. FINANȚELOR P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să restituie sumele încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor prin decizia nr. 226/CM/2009 a Curții de A. C. și restituirea sumelor încasate în baza sentinței civile nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective ca nefondată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 429/LM/20.02.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea pârâților dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului T. la plata despăgubirilor echivalente cu sporul de vechime în muncă. Se mai arată că în data de 12.09.2011 a fost achitată către fiecare dintre pârâți tranșa I a drepturilor salariale, respectiv câte 30% conform OUG nr. 75/2008.
Tot reclamanta a precizat că împotriva sentinței civile nr. 429/LM/20.02.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a formulat recurs care a fost admis prin decizia nr. 226/CM/2009 a Curții de A. C., dispunându-se modificarea în tot a sentinței în sensul respingererii acțiunii reclamanților, astfel că pârâții nu mai sunt în posesia unui titlu executoriu, iar suma plătită apare ca o plată necuvenită și nedatorată, ceea ce duce la îmbogățirea fără justă cauză a acestora.
S-a mai arătat că executarea sumelor nu a fost făcută de bună voie, ci doar după ce o instanță a obligat pârâtele la plata acestor sume.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 289 c. muncii și art. 4041 – 4042 c.pr.civ., precum și art. 1082, 1084 c.civ. și OG 9/2000, OG nr. 500/2002.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
D-na judecator Ș. L. E. I. a formulat cerere de abținere soluționata de T. T. prin încheierea din 13.10.2011 prin care s-a admis cererea și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei T., formându-se dosarul nr._ .
Pârâtele A. A., Ș. L. E. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei ca netemeinică.
În motivarea întâmpinării pârâții au arătat că în mod eronat reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 4041 – 4042 c.pr.civ. care reglementează întoarcerea executării, reclamanta fiind în eroare atunci când afirmă că executarea sumelor nu a fost făcută de bună voie, deoarece însuși M. Justiției a solicitat transmiterea unor situații cu sentințele judecătorești și a virat sumele necesare fără ca pârâții să fi solicitat în prealabil executarea silită. În această situație sunt aplicabile dispozițiile art. 1092 alin. 2 c.civ. potrivit cărora repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.11.2011 M. Finanțelor P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond achiesează la susținerile reclamantului.
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag și înregistrată la nr._, reclamanta M. Justiției i-a chemat în judecată pe pârâții A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. DE A. C.,T. T. și M. FINANȚELOR P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să restituie sumele încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor prin decizia nr. 18/CM/2010 a Curții de A. C. și restituirea sumelor încasate în baza sentinței civile nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective ca nefondată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea pârâților dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului T. la plata despăgubirilor echivalente cu diferențe salariale. Se mai arată că în data de 12.09.2011 a fost achitată către fiecare dintre pârâți tranșa I a drepturilor salariale, respectiv câte 30% conform OUG nr. 75/2008.
Tot reclamanta precizează că împotriva sentinței civile nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a formulat recurs care a fost admis prin decizia nr. 18/CM/2010 a Curții de A. C., dispunându-se modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților, astfel că pârâții nu mai sunt în posesia unui titlu executoriu, iar suma plătită apare ca o plată necuvenită și nedatorată, ceea ce duce la îmbogățirea fără justă cauză a acestora.
S-a mai arătat că executarea sumelor nu a fost făcută de bună voie, ci doar după ce o instanță a obligat pârâtele la plata acestor sume.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 272 c. muncii și art. 4041 – 4042 c.pr.civ., precum și art. 1082, 1084 c.civ. și OG 9/2000, OG nr. 500/2002.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
D-na judecător A. A. a formulat cerere de abținere soluționata de T. T. prin încheierea din 13.10.2011 prin care s-a admis cererea și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei T., formându-se dosarul nr._ .
Pârâtele A. A., Ș. L. E. I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei ca netemeinică.
În motivarea întâmpinării pârâții au arătat că în mod eronat reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 4041 – 4042 c.pr.civ. care reglementează întoarcerea executării, reclamanta fiind în eroare atunci când afirmă că executarea sumelor nu a fost făcută de bună voie, deoarece însuși M. Justiției a solicitat transmiterea unor situații cu sentințele judecătorești și a virat sumele necesare fără ca pârâții să fi solicitat în prealabil executarea silită. În această situație sunt aplicabile dispozițiile art. 1092 alin. 2 c.civ. potrivit cărora repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.11.2011 M. Finanțelor P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond achiesează la susținerile reclamantului.
La termenul din 15.12. 2011 instanța a pus în discuție excepția conexării dosarului nr._ la dosarul nr._ și față de îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 164 C.PROC.CIV. admite excepția invocata și conexează dosarul nr._ la dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4107 din 22.12.2011 a Judecătoriei T. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor P. București și respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de M. Justiției în contradictoriu cu pârâții A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. de A. C. și T. T., având ca obiect restituirea sumelor încasate în baza sentinței civile nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de M. Justiției în contradictoriu cu pârâții A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. de A. C. și T. T., având ca obiect restituirea sumelor încasate în baza sentinței civile nr. 429/LM/20.02.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția invocată că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea formulată de către M. Justiției, întrucât aceasta vizează doar obligarea celorlalți pârâți la plata unor sume de bani primite în baza unor hotărâri judecătorești care au fost desființate, în respectivele hotărâri atât M. Justiției cât și M. Finanțelor P. apărând ca pârâți. De asemenea, prin respectivele sentințe civile nu au fost stabilite obligații de plată în sarcina Ministerului Justiției și în favoarea Ministerului Finanțelor P., obligații care ulterior să fie desființate și să dea naștere dreptului reclamantei de a cere restituirea prestațiilor de la pârâta M. Finanțelor P..
A mai reținut instanța de fond că, prin sentința civilă nr. 429/LM/20.02.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea pârâților dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului T. la plata despăgubirilor echivalente cu sporul de vechime în muncă. În data de 12.09.2011 a fost achitată către fiecare dintre pârâți tranșa I a drepturilor salariale, respectiv câte 30% conform OUG nr. 75/2008.
Împotriva sentinței civile nr. 429/LM/20.02.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a formulat recurs care a fost admis prin decizia nr. 226/CM/2009 a Curții de A. C., dispunându-se modificarea în tot a sentinței în sensul respingererii acțiunii reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea pârâților dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului T. la plata despăgubirilor echivalente cu diferențe salariale. Se mai arată că în data de 12.09.2011 a fost achitată către fiecare dintre pârâți tranșa I a drepturilor salariale, respectiv câte 30% conform OUG nr. 75/2008.
Împotriva sentinței civile nr. 63/09.01.2008 pronunțată de T. T. în dosarul nr._ a formulat recurs care a fost admis prin decizia nr. 18/CM/2010 a Curții de A. C., dispunându-se modificarea în tot a sentinței în sensul respingererii acțiunii reclamanților.
Potrivit art. 404^1 c.pr.civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449.
Conform art. 404^2 c.pr.civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
Aceste texte vizează însă doar situația în care executarea obligației stabilită prin titlul executoriu s-a făcut silit conform procedurii executării silite prevăzută de Cartea a V-a din codul de procedură civilă intitulată „Despre executarea silită” și nu și în cazul executării de bunăvoie a obligației de către debitor, așa cum este situația din speța de față.
Astfel, art. 4041 și 4042 c.pr.civ. fac parte din Secțiunea a VI-a1 a Capitolului I din Cartea a V-a din cod, secțiune intitulată „Întoarcerea executării” și nu se pot aplica decât în cazul executării silite, nicio dispoziție legală neprevăzând aplicabilitatea acestor dispoziții în cazul executării de bunăvoie.
De altfel și dispozițiile arătate fac trimitere doar la executarea silită și la actele de executare silită.
În ce privește dispozițiile art. 272 C.muncii, potrivit acestora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În cauza de față instanța de fond a constatat că executarea efectuată de către reclamantă este una benevolă, pârâții neefectuând niciun demers în vederea executării silite a hotărârii obținută pe cale judecătorească.
Interpretarea reclamantei în sensul că executarea făcută în baza unei sentințe executorie de drept nu este una de bunăvoie ci una silită nu poate fi admisă deoarece executarea silită este doar cea reglementată de codul de procedură civilă și care se desfășoară prin intermediul executorilor judecătorești.
De altfel, chiar reclamanta a recunoscut în cererea de chemare în judecată că atât deschiderile de credite bugetare cât și plata efectivă au fost efectuate în mod legal și benevol potrivit dispozitivului sentinței Tribunalului T..
Deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 4041) – 4042) Cod proc. civ., și art. 272 din Codul Muncii, având ca obiect întoarcerea executării, respectiv restituirea de către pârâte a unor sume de bani încasate cu titlu de drepturi bănești ca urmare a desființării unor hotărâri judecătorești în căile de atac, instanța de fond a schimbat obiectul acțiunii în restituire plată nedatorată, considerând că sunt întrunite condițiile întrucât după efectuarea plății s-a desființat fundamentul juridic în baza căruia a fost făcută.
Potrivit disp. art. 4041) alin. 1 Cod proc. civilă, în toate cazurile în care se desființează „titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia”, dar această dispoziție legală se aplică doar când are loc o executare silită în sensul procedurii prevăzute de Cartea a V-a Cod proc. civilă, și nu în situația în care executarea se face de bună voie ca în cazul Sentinței civile nr. 319/LM/06.02.2008 a Tribunalului T..
Potrivit art. 3711)alin. 1 Cod proc. civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, dispozițiile ce reglementează întoarcerea executării se referă la situația în care executarea are loc pe cale silită, în condițiile art. 3711) alin. 2; argumentul care susține o atare concluzie decurge din dispozițiile expuse ale art.4041) alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, care statuând asupra efectelor întoarcerii executării, prevede că bunurile asupra cărora s-a efectuat executarea se vor restitui celui îndreptățit, iar în cazul în care a avut loc executarea silită, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumelor rezultate din vânzare, actualizate cu rata inflației, cu excepția cazului prevăzut de art. 449; or, în situația vizată prin acțiunea reclamantului, executarea nu a avut loc pe cale silită, ci de bunăvoie, în condițiile art. 3711) alin. 1 Cod proc. civilă, astfel încât dispozițiile procedurale din materia întoarcerii executării nu sunt aplicabile.
De altfel, M. Justiției a solicitat periodic instanțelor situații cu sentințele judecătorești definitive referitoare la drepturile bănești câștigate în instanțe, care nu au fost puse în executare; în urma comunicării acestor calcule, M. Justiției a virat sumele necesare plății drepturilor salariale care nu erau irevocabile, iar T. T., care avea la rândul său calitatea de pârât, a efectuat plata sumelor respective ca ordonator terțiar de credit.
În aceste condiții, deschiderile de credite bugetare și plata efectivă au fost efectuate benevol, ceea ce înseamnă că nu s-a procedat la executare pe cale silită și deci dispozițiile legale privind întoarcerea executării nu sunt aplicabile și nu pot determina admiterea acțiunii.
Cererea de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de drepturi bănești în baza unor sentințe judecătorești definitive, desființate în calea de atac a recursului nu a fost admisă, interpretându-se că ar fi vorba doar de o plată nedatorată cum greșit a reținut prima instanță.
Plata nedatorată este o aplicație a principiului general al îmbogățirii fără justă cauză, în temeiul căreia o persoană care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie inexistență (sau care nu-i incumba) este îndreptățită să pretindă celui care a încasat-o, restituirea ei.
Pentru a fi vorba de o plată nedatorată trebuie întrunite următoarele condiții, și anume: plata sumei de bani să fi fost făcută cu intenția de a stinge o obligație de plată și între cel care a făcut plata și cel care a primit-o să nu fi existat nicio obligație, și în ultimul rând plata să fi fost făcută din eroare pentru că altfel, dacă solvens-ul știa că nu datorează nimic celui care a primit plata, se poate presupune că a vrut să facă o liberalitate, să plătească o obligație naturală, să confirme o obligație anulabilă, situații în care nu mai are drept la restituire.
S-a constatat însă că, în cauză, aceste condiții nu sunt îndeplinite întrucât între părți a existat o obligație de plată, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, iar plata nu s-a făcut din eroare ci, ca mod de executare de bunăvoie a hotărârilor judecătorești definitive.
Faptul că o hotărâre judecătorească a fost modificată în calea de atac nu înseamnă că, la primul moment când obligația era stabilită, plata s-a făcut din eroare ci, dimpotrivă, s-a făcut cu intenția de a plăti o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
D. urmare, pârâtele nu au încasat sume reprezentând drepturi bănești necuvenite ci, dimpotrivă, acestea au fost plătite de bunăvoie în baza unor hotărâri judecătorești definitive, ceea ce înseamnă că nu sunt aplicabile disp. art. 272 (1) din Codul muncii și nici art. 4041) Cod proc. civ.
De altfel, plățile s-au făcut de către M. Justiției în toate cazurile, nu doar în considerarea unor hotărâri judecătorești ca titluri executorii ci, și cu intenția de a se elimina unele inechități în materie salarială, motiv pentru care sumele s-au plătit tuturor magistraților și celor care au beneficiat de hotărâri judecătorești favorabile și celor care nu au avut astfel de hotărâri.
Împotriva acestei sentințe M. Justiției a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că, în fapt, prin cererile de chemare în judecată înregistrate pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ și, respectiv, nr._, formulate de M. Justiției în contradictoriu cu A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. de A. C., T. T. și M. Finanțelor P., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să restituie sumele încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor formulate de M. Justiției și M. Finanțelor P. prin Decizia civilă nr. 226/CM/05.05.2009, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, respectiv tranșa I, achitată în luna octombrie 2008, din sumele obținute prin Sentința civilă nr. 429/LM/20.02.2008, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, cu titlu de drepturi salariale, rezultate ca urmare a diminuării venitului net al fiecărui reclamant, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective (dosar nr._ ) și, respectiv, obligarea pârâților să restituie sumele încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor formulate de M. Justiției și M. Finanțelor P. prin Decizia civilă nr. 18/CM/12.01.2010, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, respectiv tranșa I, achitată în luna octombrie 2008, din sumele obținute prin Sentința civilă nr. 63/09.01.2008, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, cu titlu de diferențe de drepturi salariale, rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație începând cu 1 februarie la data plății efective (dosar nr._ ).
La termenul din data de 15.12.2011, Judecătoria T. a admis excepția litispendenței în dosarul nr._ și a dispus conexarea acestuia la dosarul nr._ .
Prin Sentința civila nr. 4107 din 22 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria T. a respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, ca nefondate.
Menționează recurentul că, primul motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct.5 din Codul de procedura civila, potrivit căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art 105 alin.2.
În primul rând, se susține că în dosarul nr.
_, care s-a aflat spre competentă soluționare pe rolul Secției Civile și Penale a Judecătoriei T., nu i-a fost comunicată hotărârea prin care s-a
dezinvestit prima instanță.
Or, potrivit art. 266 alin. (3) Cod procedură civilă, „Hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului."
Mai mult, Judecătoria T. a admis excepția litispendenței, dispunând
conexarea cauzei nr._ la dosarul nr._, cu încălcarea
principiului contradictorialității, deoarece instanța nu a pus în discuția părților
excepția litispendenței afectând, astfel inclusiv egalitatea părților, încălcând astfel art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În continuare, a învederat recurentul că principiul contradictorialității primează față de rolul activ al judecătorului.
Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, exercitarea rolului activ de către judecător nu trebuie să aducă atingere dreptului de apărare al părților, iar pentru realizarea acestui obiectiv este necesar să se respecte principiul contradictorialității. Așadar, atunci când, în baza rolului activ, instanța ordonă probe din oficiu, invocă excepții procesuale absolute (cum este, de altfel, excepția litispendenței) sau ridică din oficiu motive de ordine publică, pune în vederea uneia dintre părți faptul că are dreptul să se prevaleze de anumite norme juridice de ordine privată, ia orice alte măsuri legale ce reprezintă concretizări ale rolului activ, trebuie să se acorde tuturor părților din proces posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate aceste aspecte.
Față de cele mai sus învederate, recurentul solicită tribunalului să observe că Hotărârea pronunțată de Judecătoria T., Secția Civilă și Penală în data de 15 decembrie 2011, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative și de ordine publică prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 266 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute prevăzute la art.105 alin. (2) Cod procedură civilă, și, deci, incidența art.304 pct.5 Cod procedură civilă, motiv pentru care solicită instanței, prin raportare la art. 312 alin.(3), teza a II-a, să dispună casarea cu trimitere spre rejudecare primei instanțe, respectiv Judecătoriei T., a prezentei cauze.
Cel de-al doilea motiv de recurs este cel prevăzut la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită legii".
Se mai arată că, în mod greșit instanța de fond a admis excepția litispendenței și a dispus conexarea cauzei_ la dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei T., învocându-se următoarele considerente:
Potrivit art. 163 Cod procedură civilă, „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe. Această excepție se va putea ridica de părți sau de judecător în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond. Dacă excepția este primită, dosarul se va trimite instanței care a fost mai întâi învestită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanțe de grade deosebite, la instanța cu grad mai înalt"
Așadar, litispendența implică următoarele condiții, ce trebuiesc să fie întrunite în mod cumulativ: existența unei identități de părți, obiect și cauză.
Identitatea dintre cele două acțiuni trebuie să fie totală: EXISTENȚA UNEI STRÂNSE LEGĂTURI ÎNTRE CELE DOUĂ ACȚIUNI NU ESTE SUFICIENTĂ pentru a determina starea de litispendența, ci numai aceea de conexitate.
Or, față de cele arătate se solicită tribunalului să observe că între cele două cauze,_ și, respectiv_, ambele aflate pe rolul Judecătoriei T., nu există identitate totală.
Astfel, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._, formulată de M. Justiției în contradictoriu cu A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. de A. C., T. T. și M. Finanțelor P., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să restituie sumele încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor formulate de M. Justiției și M. Finanțelor P. prin Decizia civilă nr. 226/CM/05.05.2009, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, respectiv tranșa I, achitată în luna octombrie 2008, din sumele obținute prin Sentința civilă nr. 429/LM/20.02.2008, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, cu titlu de drepturi salariale, rezultate ca urmare a diminuării venitului net al fiecărui reclamant, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._, formulată de M. Justiției în contradictoriu cu A. A., Ș. L. E. I., M. G., C. de A. C., T. T. și M. Finanțelor P., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să restituie sumele încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor formulate de M. Justiției și M. Finanțelor P. prin Decizia civilă nr. 18/CM/12.01.2010, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, respectiv tranșa I, achitată în luna octombrie 2008, din sumele obținute prin Sentința civilă nr. 63/09.01.2008, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, cu titlu de diferențe de drepturi salariale, rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație începând cu 1 februarie la data plății efective.
Or, față de cele mai sus arătate, se învederează că în mod greșit Judecătoria T. a admis excepția litispendenței, deși între cele două acțiuni nu exista identitate de părți, obiect și cauză, întrucât cele două acțiuni, respectiv cauza nr._ și, respectiv,_, aveau două temeiuri diferite.
Astfel, cauza nr._ are ca obiect restituirea sumelor încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor formulate de M. Justiției și M. Finanțelor P. prin Decizia civilă nr. 18/CM/12.01.2010 (pronunțată în dosarul nr._, în care se ceruse obligarea pârâților la diferențele salariale rezultate din aplicarea în favoarea fiecărui reclamant a majorărilor salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport de luna septembrie 2007), în timp ce dosarul nr._ are ca obiect restituirea sumelor încasate necuvenit ca urmare a admiterii recursurilor formulate de M. Justiției și M. Finanțelor P. prin Decizia civilă nr. 226/CM/05.05.2009 (pronunțată în dosarul_, în care se ceruse obligarea pârâților la plata drepturilor salariale corespunzătoare diminuării veniturilor nete lunare al fiecărui reclamant, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007 și până la data introducerii acțiunii).
Față de cele mai sus arătate, se solicită tribunalului să constate că în mod greșit cele două cauze au fost conexate să dispună disjungerea acestora și deplina aplicabilitate a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În continuare, recurentul învederează instanței de recurs că, în mod greșit Judecătoria T., a respins acțiunile formulate de M. Justiției, prin Sentința civilă nr. 4107 din data de 22 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._, invocându-se următoarele argumente:
În materia executării hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile de muncă debitorul are obligația respectării integrale a dispozitivului titlului executoriu care se bucură de autoritate relativă de lucru judecat. Deși M. Justiției a ridicat cu ocazia soluționării în fond a litigiului excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile reprezentând sporul de vechime, instanța judecătorească a admis integral pretențiile reclamanților. În atare condiții, M. Justiției, în calitate de debitor, nu avea dreptul de a cenzura hotărârea instanței de fond în sensul plății drepturilor salariale doar pentru perioada pentru care pretențiile nu ar fi fost prescrise, întrucât, potrivit legii, singura modalitate de reformare a unei hotărâri judecătorești este exercitarea căilor de atac.
În continuare, a arătat recurentul că în cauză sunt incidente atât dispozițiile art. 4041-4042 C.pr.civ. care reglementează întoarcerea executării din Codul muncii, cât și cele ale art. 269-272.
Astfel, potrivit art.4041 și 404 2C.pr.civ:
"În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449.
În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii."
Procedura întoarcerii executării reglementată de art. 4041 și 404 2C.pr.civ, a fost instituită tocmai pentru a se face distincția între executarea hotărârii judecătorești și executarea de bună voie a obligației de către debitor potrivit. Decretului nr.167/1958, astfel că M. Justiției a executat la aceea dată, o sentința executorie de drept, iar în aceste condiții fiind desființat titlul executoriu pe baza căruia s-a procedat la plata drepturilor, se impune obligarea pârâților la restituirea sumelor respective, întrucât acestea nu mai un fundament legal.
Totodată, conform art. 269 din Codul muncii „Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept".
Potrivit art. 371 ind. 1 C.pr.civ. „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie."
Din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că T. T. și, respectiv, M. Justiției, în calitate de ordonatori de credite, au procedat în acord cu principiul executării voluntare a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu prin achitarea drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamanților în condițiile în care hotărârile pronunțate în litigiile de muncă sunt executorii de drept.
Ca atare, plata sumelor în discuție nu reprezintă o recunoaștere a debitelor, câtă vreme excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată atât la fond cât și prin motivele de recurs, ci faptul că debitorii au respectat dispozițiile legale privind caracterul executoriu al hotărârilor pronunțate în această materie.
De asemenea, se precizează că sumele au fost plătite în temeiul celor două titluri, respectiv Sentința civilă nr. 429/LM/20.02.2008, pronunțată de T. T. în dosarul nr._ și Sentința civilă nr. 63/09.01.2008, pronunțată de T. T. în dosarul nr._, iar nu cum în mod vădit greșit a reținut Judecătoria T. prin Sentința civilă nr.4107/22 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._, că plățile s-ar fi făcut de M. Justiției în toate cazurile, nu doar în considerarea unor hotărâri judecătorești ca titluri executorii.
În același sens, s-a pronunțat și C. de A. B., Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, într-o speță similară, reținând că: „Plata sumelor rezultate din sentința, nu reprezintă o recunoaștere a debitelor, câtă vreme excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată atât la fond cât și prin motivele de recurs, ci faptul că debitorii au respectat dispozițiile legale privind caracterul executoriu al hotărârilor pronunțate în această materie."
Totodată, se menționează că deși Ministerului Justiției, a invocat în cadrul apărărilor și dispozițiile art.272 din Codul muncii, instanța nu a analizat și acest aspect. Potrivit art. 272 alin. (1) „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatoratâ este obligat să o restituie",
Pârâții au obținut respectivele sume de bani în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, care ulterior a fost modificată, astfel că sumele achitate pentru perioada prescrisă au caracterul unor plăți nedatorate, ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a pârâților.
Caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate în materia litigiilor de muncă, astfel cum am arătat mai sus, este motivul pentru care T. B. și M. Justiției, în calitate de debitori, au achitat pârâților sumele la care a fost obligat în integralitate, însă prin modificarea titlului executoriu în sensul respingerii pretențiilor reclamanților pentru perioada prescrisă nu mai subzistă cauza plății sumelor aferente.
Chiar dacă, s-ar fi executat de bunăvoie o creanță față de care s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 20 alin. 1 din Decretul 167/1958. Aceste dispoziții exclud situația în care pârâtul debitor s-a apărat și a contestat creanța sau o parte din creanță ca fiind prescrisă.
În speță excepția prescripției a fost discutată înainte ca debitorul să facă plata, iar instanța, prin hotărârea judecătorească ce a constituit titlu executoriu pe care l-a executat pârâtul-actualul recurent-a respins excepția. Această soluție a fost reanalizată în cadrul recursului exercitat împotriva titlului executoriu, fiind admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, creanța modificându-și astfel cuantumul.
Așadar, intimații în speță se află în posesia unei sume nedatorate și se impune admiterea recursurilor urmând a fi obligați - intimații pârâți să restituie sumele încasate necuvenit cu reactualizarea aferentă cu care au fost plătite de fapt intimaților.
Intimatele A. A. și Ș.-L. E. Ivna au depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurent, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, acesta nu poate fi primit în condițiile în care în ședința publică din data de 15.12.2011 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ încheierea putând fi atacată odată cu fondul. Din lecturarea respectivei încheieri pronunțată în dosarul nr._, rezultă că instanța, în aceeași ședință publică, a constatat din oficiu că, pe rolul Judecătoriei T. mai este înregistrat dosarul cu nr._, a admis excepția conexității și a dispus conexarea cauzei la dosarul nr._ /2007, însă părțile au lipsit, astfel încât critica recurentului potrivit căreia conexarea nu a fost pusă în discuția părților apare ca fiind neîntemeiată.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat. Susținerea potrivit căreia instanța de fond a admis în mod greșit excepția litispendenței și a dispus conexarea cauzei_ la cauza nr._, nu poate fi primită în condițiile în care dispozițiile art. 164 alin. 1 C.pr.civ. prevăd că părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură iar potrivit alin. 2, întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o.
Or, între cele două pricini există o strânsă legătură, iar interesul bunei înfăptuiri a justiției cere ca ele să se judece împreună.
Nici susținerile recurentului potrivit cărora, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunile formulate, nu sunt întemeiate.
Dispozițiile art. 404^1 și 404^2 C.pr.civ. vizează doar situația în care executarea obligației stabilită prin titlu executoriu s-a făcut silit conform procedurii executării silite prevăzute de cartea a V-a din codul de procedură civilă intitulată „Despre executarea silită” și nu și în cazul executării de bunăvoie a obligației de către debitor.
Iar dispozițiile art. 272 din Codul muncii au în vedere situația în care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată și este obligat să o restituie.
În mod judicios, instanța de fond a constatat că executarea efectuată de către reclamant a fost una benevolă, pârâții neefectuând nici un demers în vederea executării silite a hotărârii obținută pe cale judecătorească.
În ceea ce privește invocarea de către recurent a dispozițiilor privind plata nedatorată, plata care ar fi condus la o îmbogățire fără justă cauză a intimaților se observă că acestea nu-și găsesc aplicarea în speța de față; există situații în care deși s-a efectuat o plată nedatorată din punct de vedere juridic, aceasta nu este supusă restituirii; este și cazul plății efectuate în temeiul obligațiilor civile imperfecte achitate de bunăvoie de către debitor în temeiul art. 1092 Cod civil.
În raport de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr. civ. urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant M. JUSTIȚIEI, cu sediul în mun. București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4107 din data de 22 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. A.-loc. Babadag, ..28-Judecătoria Babadag, Ș. L. E. I.- loc. Babadag, ..28-Judecătoria Babadag, M. G.- loc. Babadag, ..28-Judecătoria Babadag, C. DE A. C., cu sediul în mun. C., ., T. T., cu sediul în mun. T., ., M. FINANȚELOR P., cu sediul în mun. București, sector 5, ., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2012.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | Judecător, L. D. P. |
Grefier, D. B. |
Red. Jud. R.A.V. /18.05.2012
Tehnored. I.E.L./23.05.2012/2ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 7/2012. Tribunalul TULCEA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 43/2015.... → |
|---|
