Plângere contravenţională. Decizia nr. 99/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-02-2012 în dosarul nr. 99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.99
Ședința publică din data de 16 februarie 2012
Președinte: I. A.
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurenta G. F. – C. GENERAL PRIN G. F. SECȚIA TULCEA cu sediul procesual ales in Tulcea, ., judetul Tulcea, impotriva sentintei civile nr.2900 din 27.09.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata-petentă . TULCEA cu sediul in Tulcea, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat cons.jur. T. A. in calitate de reprezentant al recurentei in baza delegatiei existente la dosar, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, s-a depus intampinare si un set de inscrisuri care au fost comunicate, după care,
Față de declaratia partii prezente ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in vederea completarii cercetarii judecatoresti, instanta constata ca dosarul se afla in stare de judecata, in temeiul art.150 C.pr.civ. declara inchise dezbaterile si acorda cuvantul in recurs.
Reprezentantul recurentei, avand cuvantul in recurs, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat si respingerea plangerii contraventionale.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 17.06.2011 sub nr._, petenta S.C. F. B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata M.F.P. G. F. – C. GENERAL prin G. F. SECȚIA TULCEA, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 02.06.2011, prin care a fost amendată cu suma de 2.000 lei, și în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului (fila 6-7).
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa de organul constatator. A arătat petenta că aparatul de marcat electronic fiscal a fost achiziționat de la operatori specializați, care au efectuat toate setările în privința mențiunilor pe care trebuie să le cuprindă bonurile fiscale emise. Aparatul electronic fiscal a fost sigilat în prezența organului fiscal, care a constatat la acel moment toate mențiunile iar din momentul sigilării nu s-a mai putut interveni pentru efectuarea unor modificări în privința elementelor cuprinse de bonurile fiscale, respectiv includerea mențiunilor privind prețul unitar și cantitatea. Întrucât potrivit prevederilor legale sigilarea aparatelor de marcat electronice fiscale și a memoriei fiscale se efectuează cu sigiliul fiscal înainte de livrarea aparatelor de către distribuitorii autorizați, în prezența organului fiscal teritorial la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, este evident că asupra setărilor inițiale nu s-a mai putut interveni în vreun fel.
A mai arătat petenta că a apreciat că mențiunile privind denumirea produselor precum și sumele totale de bani pentru serviciile prestate alături de celelalte mențiuni prevăzute de lege cum ar fi denumirea agentului economic, codul fiscal, adresa, etc. sunt suficiente, neimpunându-se înlocuirea aparatului de marcat. Cum latura subiectivă, respectiv vinovăția nu există, lipsind unul din elementele imperative prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 2/2001, nu se poate atrage răspunderea contravențională, procesul verbal impunându-se astfel a fi anulat.
Totodată, a arătat petenta, că întotdeauna și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile și nu a urmărit niciodată să eludeze dispozițiile legale, neevidențierea cantității și a prețului unitar al serviciilor prestate fiind o simplă omisiune cauzată de setarea aparatului electronic de marcat.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001 și ale O.U.G. nr. 28/1999.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri respectiv, procesul-verbal de contravenție (fila 6-7), nota de constatare . nr._/02.06.2011 (fila 8-9), nota explicativă nr. 438/02.06.2011 (fila 10).
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal (fila 12-14).
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 33 și 34 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru stabilirea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2900/27 septembrie 2011, Judecătoria Tulcea a admis în parte plângerea petentei și a dispus înlocuirea amenzii cu avertisment.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 02.06.2011, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, reținându-se că la punctul de lucru al societății din municipiul Tulcea, ., bonurile fiscale emise de aparatul de marcat electronic fiscal din dotare nu conțin toate elementele prevăzute de art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, respectiv pe bonurile fiscale emise nu se tipărește cantitatea și prețul unitar al serviciilor prestate, fapta fiind prevăzută de art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999 republicată și sancționată de art. 11 alin. 1 lit. a) din același act normativ.
Potrivit notei de constatare încheiate la data de 02.06.2011 (fila 8), petenta are declarate două puncte de lucru, unul fiind cel din municipiul Tulcea, ., conduce contabilitatea în partidă dublă, depune decont de TVA lunar, are un număr de 18 angajați care au încheiate contracte de muncă înregistrate la I.T.M. și nu are datorii la bugetul consolidat al statului, respectiv impozite și taxe cu reținere la sursă.
În nota explicativă nr. 438/02.06.2011 petenta, prin reprezentant legal, a arătat cu privire la motivul pentru care nu se tipăresc pe bonurile fiscale mențiunile referitoare la cantitatea și tariful unitar pentru serviciile prestate faptul că s-a omis.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
De altfel, prin plângerea introductivă petenta nici nu a negat situația de fapt care a fost reținută în procesul-verbal de contravenție, invocând doar lipsa vinovăției.
Mai reține prima instanță că potrivit art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent, adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal, logotipul și . ale aparatului, numărul de ordine, data și ora emiterii, denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat, prețul sau tariful unitar, cantitatea, valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă, valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă, valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.
Potrivit art. 10 lit. c) din același act normativ, constituie contravenție, dacă potrivit legii penale nu este considerată infracțiune, emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. 1.
Instanța a arătat că simpla apreciere a petentei că mențiunile conținute de bonurile fiscale emise de aparatul de marcat electronic fiscal din dotarea punctului său de lucru sunt suficiente, nu este de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei.
Într-adevăr, o faptă, pentru a avea caracter contravențional, trebuie să fie săvârșită cu vinovăție și să fie stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București, astfel cum impune art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, însă, în speță nu s-a dovedit incidența vreuneia dintre cauzele menționate de art. 11 din același act normativ care ar putea avea ca rezultat exonerarea petentei de răspunderea contravențională.
Petenta trebuia să depună diligențe cu privire la respectarea art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, obligația ca bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale să cuprindă atât denumirea fiecărui serviciu prestat, cantitatea cât și prețul unitar, fiind în mod expres prevăzută de legiuitor.
Cum prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată, instanța a constatat că fapta există, constituie contravenție și a fost săvârșită de petentă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de fond a reținut că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice o amendă.
În consecință în cazul faptelor cu un grad redus de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului.
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța a constatat că bonurile fiscale emise conțin valorile totale (pe bonul fiscal nr. 3/10.05.2011 apare inscripționat 1x570 lei parcare ambarcațiune, pe bonul fiscal nr. 1/03.05.2011 apare inscripționat 1x4026 cheiaj ambarcațiune), fapt ce permite evidențierea veniturilor în contabilitate și prin urmare plata impozitului, astfel că în concret nu s-a cauzat pentru stat niciun prejudiciu. De altfel, în chiar nota de constatare încheiată de către intimată la data de 02.06.2011 (fila 8), s-a consemnat că petenta nu are datorii la bugetul consolidat al statului, respectiv impozite și taxe cu reținere la sursă.
Ținând cont și de faptul că nu există dovezi că petenta ar mai fi fost sancționată pentru săvârșirea de fapte contravenționale de aceeași natură, deci raportat la circumstanțele personale ale contravenientei, sancțiunea amenzii de 2.000 de lei nu a fost individualizată potrivit criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și nu este proporțională cu gravitatea faptei, sancțiunea avertismentului, fiind suficientă pentru corectarea conduitei petentei.
Față de aplicarea sancțiunii avertismentului în materia contravențiilor de natura celor în cauză sunt necesare următoarele precizări: actul cadru în materia contravențiilor, O.G. nr. 2/2001, prevede în mod principal în cuprinsul art. 2, că stabilirea și sancționarea contravențiilor se face prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului și hotărâri ale autorităților administrațiilor publice locale sau județene, enumerarea fiind limitativă.
În art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999, republicată, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, se menționează că prevederile acestei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Textul de mai sus deschide astfel, calea aplicării dispozițiilor legii generale, în măsura în care nu intră în contradicție cu reglementările din legea specială și oferă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede această sancțiune.
În ceea ce privește trimiterile petentei din plângerea introductivă la sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de trei luni, instanța a constatat că prin procesul-verbal de contravenție criticat s-a aplicat doar sancțiunea principală a amenzii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri organul constatator a formulat recurs în termenul legal.
În motivarea recursului organul constatator a arătat că sancțiunea aplicată de comisarii Gărzii financiare a fost corect individualizată, aceasta fiind orientată spre minimul prevăzut de lege, iar dacă legiuitorul ar fi considerat că fapta prezintă o gravitate redusă ar fi stabilit ca sancțiune minimă avertismentul și nu o sancțiune pecuniară.
Mai arată recurenta că faptul că petenta nu a mai fost sancționată pentru alte fapte de aceeași natură nu are menirea de a o exonera de la plata sancțiunii contravenționale, având în vedere și faptul că perioada de timp în care aceasta a emis bonuri fiscale fără ca acestea să conțină toate elementele prevăzute de art. 4 din OUG 28/1999 este destul de mare, operatorul economic având deschis punctul de lucru din anul 2007.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 34, alin. 2 din OG 2/2001.
Analizând recursul declarat de organul constatator, Tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, Tribunalul constată că potrivit notei de constatare încheiate la data de 02.06.2011 (fila 8), petenta are declarate două puncte de lucru, unul fiind cel din municipiul Tulcea, ., conduce contabilitatea în partidă dublă, depune decont de TVA lunar, are un număr de 18 angajați care au încheiate contracte de muncă înregistrate la I.T.M. și nu are datorii la bugetul consolidat al statului, respectiv impozite și taxe cu reținere la sursă.
Deci, prin fapta comisă de emitere a bonurilor fiscale fără ca acestea să conțină toate informațiile prevăzute de art. 4 din OUG 28/1999 petenta nu a adus nicio atingere bugetului consolidat al statului și nu a urmărit niciun moment eludarea dispozițiilor legale referitoare la plata taxelor și impozitelor.
Or, așa cum susține și organul constatator în recursul său, dispozițiile art. 4 din OUG 28/1999 au scopul de a elimina orice intenție de eludare a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
Cum această urmare, într-adevăr periculoasă pentru bugetul de stat, nu s-a produs în cauză, rezultă, implicit, că pericolul social al faptei comise de petentă este unul scăzut și care nu necesită o sancțiune pecuniară pentru înlăturarea lui.
Recurenta mai susține că petenta desfășoară activitate la acel punct de lucru încă din anul 2007, însă nu explică nicicum de ce în această perioadă de timp (de aproape cinci ani) nu a descoperit aceste nereguli și nu a luat măsurile necesare pentru remedierea lor.
Tribunalul este de acord cu recurenta când aceasta susține că scopul reglementării este eliminarea oricărei intenții de eludare a taxelor și impozitelor, însă pentru atingerea acestui scop nu este neapărat necesară aplicarea unei sancțiuni pecuniare, chiar la nivelul minim prevăzut de lege, mai ales în cazul de față în care în aproape cinci ani de activitate (chiar în condițiile de nelegalitate constatate de agentul constatator) nu s-a constatat eludarea taxelor și impozitelor prin fapta comisă.
Pe de altă parte, Tribunalul mai arată că într-adevăr, faptul că petenta nu a mai fost sancționată anterior nu o exonerează de răspunderea contravențională, însă această împrejurare constituie încă un element ce trebuie avut în vedere de agentul constatator la individualizarea sancțiunii.
Pentru motivele arătate, Tribunalul va respinge recursul declarat de organul constatator și va menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către recurenta G. F. – C. GENERAL PRIN G. F. SECȚIA TULCEA cu sediul procesual ales in Tulcea, ., judetul Tulcea, impotriva sentintei civile nr.2900 din 27.09.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata-petentă . TULCEA cu sediul in Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2012.
Președinte,Judecător, Grefier,
I. A. D. N. P. L.
E. N.
Red.+tehnored.jud.I.A./28.02.2012.
Dact.gref.P.L./28.02.2012/2ex.
| ← Evacuare. Decizia nr. 46/2012. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 7/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
