Obligaţie de a face. Decizia nr. 387/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 387/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.387
Ședința publică de la data de 06 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelantele-reclamante U. A. T. ORAȘ I. P. P. și C. L. AL ORAȘULUI I., cu sediul în or. I., ..25, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 845 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. IL F. B. S.R.L., cu sediul social în mun. București, ., camera 4, biroul nr.4, . 21 și sediul procesual ales în mun. București, .-41, .>
Încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 05.03.2014 reclamanta U. A. T. Oraș I. prin P. și C. L. al Orașului I., au solicitat obligarea pârâtei . SRL la desființarea ruinelor imobilului fosta fabrica”Filatura de bumbac”, situată în or. I., ..2, jud. Tulcea, proprietatea pârâtei conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub mr. 277/21.03.2022 de către B.N.P. J. P..
În subsidiar, a solicitat încuviințarea de a desființa ruinele imobilului pe cheltuiala pârâtei.
Cererea a fost motivată arătându-se că după momentul dobândirii, proprietarul a dezactivat fabrica, vânzând la fier vechi toate utilajele. Clădirea a fost abandonată de proprietar degradându-se în ani, deoarece proprietarul imobilului nu a înțeles să asigure paza acestuia și să-l consolideze.
Au mai arătat reclamanții că, în prezent imobilul se află în stare avansată de degradare, structura de rezistență fiind afectată existând pericolul iminent de prăbușire punând în pericol siguranța cetățenilor.
F. fabrică este situată pe drumul european DE 87, amplasată într-o zonă centrală, în proxima vecinătate a școlilor din oraș, respectiv Liceul C. B. și Școala Generală cu clasele I-VIII, în vecinătate de zona comercială reprezentând pericol public, în ruinele acesteia consumându-se infracțiuni grave: agresiuni, furturi, violuri.
În decursul a peste un deceniu pârâta a fost notificată, sancționată contravențional, invitată la sediul primăriei, invitată la mediere, pentru a se găsi o cale amiabilă, o soluție la situația ruinelor, s-au făcut propuneri către pârâtă să-și împrejmuiască cu gard proprietatea, să monteze plăcuțe de avertizare, să anvelopeze, ba mai mult, s-a propus demolarea de către o firmă de specialitate fără costuri pentru proprietari a zidurilor rămase, rezultatul fiind totală nepăsare, pârâta preferând să plătească contravențiile.
Reclamanții au mai precizat că prin adresa nr.788/2013 pârâtei i s-a pus în vedere să respecte legile în vigoare, arătându-i-se că imobilul reprezintă pericol public, iar prin adresa nr.4128/2013 au fost din nou reiterate solicitările reclamanților, astfel pârâta încălcând prin nerespectarea cu rea-credință, dar și cu tratarea cu dezinteres a obligațiilor ce revin proprietarilor de imobile aflate în stare avansată de degradare și ruină, dispozițiile din Legea nr.21/2002 și Legea nr.153/2011, cât și Hotărârile Consiliului L..
Când semnalele de la populație, de la conducerea școlilor din oraș, de imaginea dezolantă creată prin situarea în zona A a imobilului, au arătat fără dubii că prejudiciul de imagine al orașului trebuie neîntârziat remediat, pârâta a fost invitată la mediere unde i s-au invocat în primul rând dispozițiile Legii nr.153/2011, care la art.1 alin.1, arată că „deținătorii de orice fel ai clădirilor care, la nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației și/sau afectează calitatea mediului înconjurător… sunt obligați ca, din proprie inițiativă, să ia măsuri de realizare a lucrurilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor”.
S-a mai arătat că în prezent chiar și propunerea de împrejmuire a ruinelor, cu montarea plăcuțelor de avertizare, cu anvelopare nu mai poate fi oportună, deoarece pericolul iminent al prăbușirii zidurilor ar continua și după împrejmuire.
După comunicarea adreselor menționate, pârâta a continuat să ignore toate demersurile reclamanților, sens în care s-a apelat la invitația de mediere, de fiecare dată prezentându-se o altă persoană, fără nici un document care să ateste calitatea de proprietar al imobilului sau de reprezentant al societății pârâte.
Astfel, potrivit art.8 din OUG.21/2002 reclamanții au obligația față de cetățenii din comunitate pe care le administrează și coordonează, să aplice prevederile edictate de legiuitor, iar aceeași ordonanță în art.5 stabilește că „ autoritățile și instituțiile publice, precum și agenții economici au obligația să efectueze lucrările de întreținere și curățenie aflate în proprietatea sau în folosința lor.
În acord cu dispozițiile art.12 din OUG.nr.21/2002 C. L. al orașului I. a adoptat HCL nr. 24/27.03.2009 prin care a fost aprobat Regulamentul de ordine publică a orașului I.. De asemenea, în baza aceluiași temei juridic a fost adoptată și anexa la HCL nr.24/2009, care la art.12 lit.”e” obligă proprietarii construcțiilor abandonate „să înlăture restul clădirilor avariate sau distruse, stabilind sancțiunile pentru nerespectarea acestor dispoziții la cap. VI art.14 lit. „i”.
Temeiul de drept al acțiunii a fost indicat de reclamanți ca fiind dispozițiile OUG nr. 21/2002, Legea nr. 153/2011, HCL nr.24/2009 și Hotărârea nr.13 privind modificarea HCL nr. 24/2009.
Pârâta . SRL a depus întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Excepțiile au fost motivate arătându-se că nu a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 153/2011 ce reglementează măsurile de creștere a calității arhitectural ambientale a clădirilor, motiv pentru care inițierea unei acțiuni pe drept comun este inadmisibilă. Cu privire la cea de a doua excepție, s-a arătat că, potrivit art.32 cod pr.civilă, o condiție esențială de exercitare a acțiunii civile este calitatea procesuală, calitate procesuală ce rezultă conform art. 36 din actul normativ enunțat din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios.
În consecință, pentru a avea calitate procesuală activă în cauză, atât Primarul cât și C. L. trebuie să justifice un drept care să-i legitimeze în formularea unei astfel de acțiuni.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea exercitării lucrărilor de construcție, respectiv ale art. 28 alin.2, desființarea construcțiilor se poate face doar în situația construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 582 alin.1 lit.”b” cod civil, desființarea unei construcții poate fi solicitată de proprietarul terenului pe care se afla situată construcția în condițiile în care aceasta a fost edificată fără drept. După cum se poate observa nu ne aflăm în niciuna din aceste situații, singurele cazuri în care o astfel de acțiune ar fi întemeiată și posibilă.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată. S-a arătat că, în fundamentarea cererii de demolare, reclamanții au învederat instanței faptul că imobilul ce face obiectul contractului a fost părăsit de către pârâtă precum și faptul că acest imobil se afla într-o stare avansată de deteriorare fiindu-i afectată structura de rezistență.
Susținerile reclamanților sunt contrazise de faptul că pe o perioadă de 11 ani spațiul despre care se face vorbire a fost și este utilizat și în prezent de către o societate comercială ce își desfășoară activitatea în această incintă, fapt ce atestă că imobilul se afla în stare de funcționare.
Mai mult decât atât, anterior sesizării instanței, pentru a verifica justețea pretențiilor acestora, reclamanții nu au expertizat imobilul pentru a fi identificate de către un specialist susținerile lor, respectiv viciile structurii de rezistență, aspect ce nu poate fi relevat de către planșele fotografice.
Au fost invocate și prevederile art. 44 din Constituția României potrivit cărora „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Astfel, pornind de la acest principiu fundamental de drept, constituit prin reglementările din legea fundamentală garantarea dreptului de proprietate trebuie să fie reală și efectivă.
Or, a arătat pârâta, prin formularea acestei acțiuni reclamanții vin să o împiedice la utilizarea reală și efectivă a dreptului sau de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, fără însă a indica în mod expres textul de lege ce ar justifica o astfel de îngrădire.
În ședința publică din 1 iulie 2014 prima instanță a pus în discuție excepțiile invocate pe care le-a unit cu fondul cauzei, în temeiul art. 248 alin.4 cod pr.civilă.
Judecătoria Măcin prin sentința civilă nr. 845 din 23 decembrie 2014 a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face.
Relativ la excepția inadmisibilității prima instanță a reținut că, pe calea unei acțiuni de drept comun având ca obiect „obligație de a face” reclamanții din cauză au solicitat instanței obligarea pârâtei S.C. Il F. B. SRL la desființarea ruinelor imobilului situat în oraș I., .. 2, proprietatea acesteia din urmă, motivat de faptul că imobilul este într-o stare avansată de degradare și reprezintă un pericol iminent de prăbușire, punând în pericol siguranța cetățenilor.
Inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni rezultă din faptul că o astfel de situație este reglementată de o procedură specială prevăzută de Legea nr. 153/2001 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor.
Potrivit art. 1 din legea menționată deținătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației și/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit și a spațiilor publice urbane, în temeiul și cu respectarea legislației în vigoare privind calitatea în construcții și a prezentei legi, sunt obligați ca, din proprie inițiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor.
Autoritățile administrației publice locale au obligația de a elabora, organiza, monitoriza și controla realizarea programelor multianuale privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor prin reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora, în concordanță cu planurile de urbanism și regulamentele locale aferente, aprobate în condițiile legii.
În situația în care deținătorii clădirilor prevăzute la alin. (1) nu iau din proprie inițiativă măsurile de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor, autoritățile administrației publice locale notifică acestora obligațiile care le revin în condițiile prezentei legi.”
Etapele necesare elaborării și implementării programului multianual sunt reglementate în art. 8 din lege, constând în:
a) identificarea și inventarierea clădirilor prevăzute la art. 1 alin. (1), precum și a deținătorilor acestora;
b) stabilirea zonelor de acțiune prioritară și elaborarea regulamentelor de intervenție, în baza strategiei de dezvoltare și a planurilor de urbanism aprobate, precum și stabilirea termenelor specifice pentru îndeplinirea măsurilor de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, pentru fiecare categorie de zone de pe teritoriul localității; pentru zonele cu clădiri clasate/în curs de clasare ca monumente istorice, pentru zonele de protecție a monumentelor istorice ori pentru zonele construite protejate aprobate în condițiile legii, regulamentele de intervenție se avizează de către Ministerul Culturii sau serviciile sale deconcentrate, după caz;
c) notificarea de către primar a deținătorilor clădirilor inventariate;
d) decizia deținătorului persoană juridică/asociație de proprietari luată prin hotărâre emisă în condițiile legii ori, după caz, acordul scris al deținătorului persoană fizică privind realizarea măsurilor notificate și asigurarea sumelor necesare proiectării și executării lucrărilor de intervenție;
e) proiectarea lucrărilor de intervenție;
e^1) avizarea lucrărilor de intervenție în cazul clădirilor clasate/în curs de clasare ca monumente istorice și/sau aflate în zonele de protecție a monumentelor istorice ori în zone construite protejate;
f) executarea lucrărilor de intervenție;
g) recepția la terminarea lucrărilor de intervenție;
h) recepția finală, după expirarea perioadei de garanție de bună execuție de 5 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.
În consecință, prima instanță a reținut că, în cauză nici una din etapele anterior descrise nu au fost respectate de către reclamanți (o simplă notificare formulată la data de 29.01.2013 și înregistrată cu nr. 788 neechivalând cu respectarea etapelor menționate de legea nr. 153/2011), aceștia solicitând instanței în mod direct, demolare a imobilului.
Raportat la dispozițiile art. 453 cod procedură civilă, prima instanță a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă constând în onorariu avocatului ales, conform facturii depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, au formulat apel reclamanții U. A. T. Oraș I., prin P. și C. L. al Orașului I., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Au arătat apelanții că, acțiunea, așa cum a fost formulată și înregistrată la instanța de judecată, avea ca obiect obligația de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 1528 cod civil, chiar dacă nu a fost indicat expres acest text de lege.
Celelalte dispoziții legale invocate in cauză erau menite să lămurească instanța cu privire la calitatea procesuală a unității administrativ teritoriale și dreptul acesteia de a veghea la ordinea și sănătatea publică.
„Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii” (ICCJ- Decizia nr. 64/2011 din 12.01.2011).
P. acțiunea introductivă, s-a solicitat ca instanța să oblige pârâta S.C. IL F. BlANCO S.R.L., în calitate de proprietară, să desființeze ruinele fostei fabrici de bumbac situate în orașul I., .. 2, jud Tulcea.
Acțiunea, astfel cum a fost formulată, reprezenta o obligație de a face.
Procedura prevăzută de art. 8 din Legea nr. 153/2011 nu trebuia urmată, întrucât nu era aplicabilă în cauză.
Acțiunea viza nu obligarea pârâtei la anveloparea pereților exteriori, pentru a fi incident art. 8 din Legea nr. 153/2011, ci viza obligarea pârâtei la demolarea ruinelor rămase din fosta fabrică de bumbac, întrucât reprezintă un pericol public pentru sănătatea, integritatea fizică și chiar viața populației, deoarece aceste ruine sunt nepăzite, neîngrădite, și sunt amplasate într-o zonă centrală, unde sunt și câteva școli.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta este proprietara acelei fabrici, care a fost abandonată fără pază, și care în prezent este demolată de persoane necunoscute, care au sustras materiale de construcții și fier vechi, prezentând un real pericol pentru populația din zonă, unde sunt mai multe școli.
În acest sens au fost invocate mai multe texte de lege, respectiv art. 1 din Legea nr. 153/2011 care prevede obligativitatea deținătorilor de clădiri care pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației sau afectează calitatea mediului, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor.
Această măsură tehnică nu mai este posibilă, fapt rezultat chiar din expertiza administrată în cază, întrucât gradul de degradare/distrugere a clădirilor fostei fabrici este atât de mare, încât nu poate fi vorba de anveloparea pereților exteriori, întrucât aceștia nu mai există, sau cei care mai sunt, au structura de rezistență afectată grav.
În cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/1995privind
calitatea în construcții.
Având în vedere că intimata, în calitatea sa de proprietară a terenului și a clădirilor aflate pe acesta, care au constituit odată fabrica de bumbac, nu și-a respectat obligațiile legale de întreținere a clădirilor, de împrejmuire a terenului, pentru a nu avea acces la ceste clădiri persoane neautorizate, autoritățile publice au notificat proprietarul să rezolve cum crede de cuviință problema ruinelor, însă acesta nu s-a conformat în niciun fel.
În exercitarea autorității publice locale, UAT Orașa I., are responsabilitatea menținerii sănătății și integrității populației din zonă, așa încât văzând lipsa conformării de bună voie a proprietarului, a solicitat instanței să-l oblige să demoleze ruinele clădirilor, întrucât prezintă un real pericol pentru sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației, afectând și calitatea mediului prin depozitarea unor deșeuri diverse.
Au mai arătat apelanții că, instanța nu era ținută doar de temeiul juridic indicat de reclamante, ea trebuia să analizeze cauza sub toate aspectele, pornind de la obiectul acțiunii cu care a fost învestită.
Admițând excepția inadmisibilității, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât din cuprinsul Legii nr. 153/2011 nu rezultă o astfel de inadmisibilitate.
Instanța a greșit când a apreciat că în cauză ar fi aplicabil art. 8 din Legea nr. 153/2011, întrucât pornind de la obiectul acțiunii, acesta nu avea legătură cu speța dedusă judecății, așa încât hotărârea este nelegală.
Referitor la cheltuielile de judecată apelanții au arătat că, intimata-pârâtă nu a făcut dovada plății efective a acestora, întrucât a fost depusă doar o factură fără a fi însoțită și de chitanța care atestă plata onorariului de avocat.
Raportat la valoarea și complexitatea cauzei, onorariul avocatului este vădit disproporționat, motiv pentru care s-a solicitat reducerea acestuia, în temeiul art. 451 alin. 2 cod proc civ.
În concluzie, apelanții au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și în rejudecare să se admită acțiunea și să fie obligată intimata S.C. IL F. B. S.R.L., la igienizarea terenului pe care îl deține în proprietate, prin demolarea ruinelor clădirilor fostei fabrici de bumbac situată în orașul I., .. 2, jud Tulcea, iar în cazul în care aceasta refuză, să fie autorizată UAT Oraș I. să demoleze aceste ruine pe cheltuiala intimatei.
Intimata S.C. IL F. B. S.R.L. în termen procedural a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Astfel, a arătat intimata că, în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, în mod corect prima instanță a reținut și încadrat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind - obligație de a face, în acest sens considerațiile apelanților sunt nefondate și neîntemeiate.
Cât privește temeiul cererii de chemare în judecată, apelanții prin cererea de chemare în judecată au indicat ca și lege aplicabilă în cauză, pentru solicitarea de desființare a ruinelor imobilului, Legea nr. 153/2011 privind masuri de creștere a calității arhitectural ambientală a clădirilor.
Potrivit prevederilor Legii nr. 153/2011 instituțiile abilitate, în speță Primăria, sunt ținute să respecte o procedură riguroasă în cazul sesizat de către apelanți, prin cererea de chemare în judecată.
În conformitate cu legislația aplicabilă în cauză, era necesară parcurgerea următorilor pași: identificare și inventariere a clădirii, precum și a deținătorilor (nu exista la dosarul cauzei nicio dovada în acest sens); stabilirea zonelor de acțiune prioritară și elaborarea regulamentelor de intervenție; notificarea de către P. a deținătorilor clădirilor inventariate; Proiectarea lucrărilor de intervenție; Executarea și recepția lucrărilor de intervenție.
La dosarul cauzei nu au fost depuse în probațiune documente care să ateste inventarierea clădirilor, stabilirea zonelor de acțiune prioritară și elaborarea regulamentelor de intervenție, documentele ce vizează proiectarea lucrărilor de intervenție, respectiv nota tehnică de constatare, documentație tehnica pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenție, cu obținerea avizelor si autorizațiilor de construire, proiectul tehnic și detaliile de execuție.
Proprietarul imobilului, nu a fost notificat privind facilitățile prevăzute de Legea nr.153/2011, astfel cum această obligație rezultă din art.8 alin. 2 lit b.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, procedura prealabilă nu a fost respectată de către apelanți, aceștia solicitând instanței în mod direct aprobarea privind demolarea imobilului în cauză.
În niciunul dintre actele normative invocate de către apelanți nu este reglementat dreptul pretins, respectiv posibilitatea solicitării de către aceștia a demolării clădirii, proprietatea unui terț.
Cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, reprezentând o încălcare flagranta a legii și a dreptului de proprietate garantat prin Constituție.
Se susține de către apelanți că, în exercitarea autorității publice locale, UAT are responsabilitatea menținerii sănătății și integrității populației din zonă, și solicită instanței să-l oblige pe proprietar la demolarea ruinelor clădirii, fără a se indica temeiul de drept în baza căruia este formulată cererea.
Odată cu formularea apelului se contestă hotărârea instanței de fond și se precizează că Legea nr. 153/2011 nu are legătura cu speța dedusă judecății, deși la momentul introducerii cererii de chemare în judecată aceasta lege reprezentanta temeiul legal.
In ceea ce privește motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată, intimata a arătat că a făcut dovada plății efective a acestora, întrucât a fost depusă factura și extrasul bancar al societății de avocatură din care rezultă că onorariul de avocat a fost plătit. Raportat la durata, probele administrate în cauză și complexitatea acesteia, onorariul de avocat este proporțional și corect aplicat.
Examinând apelul formulat prin prisma motivelor invocate se constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.277 din 21 martie 2002 intimata S.C. IL F. B. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Or.I. ..2-10, jud. Tulcea compus din teren în suprafață de_,60 mp și construcțiile existente pe acesta. Treptat imobilul s-a deteriorat foarte grav, apelanții făcând demersuri pentru rezolvarea situației ivite.
Potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în primă instanță de expert M. R., imobilul în litigiu-fosta fabrică filatura de bumbac este amplasat în zona A în intravilanul oraș I. pe ..2, fiind intabulat în Cartea Funciară-I. sub nr.235/N din 19 martie 2002 având următoarele vecinătăți: la Nord-proprietăți private și dispensar uman; la Sud-. Est-DN 22A-Tulcea-Măcin; la Vest-.>
Conform aceluiași raport, clădirea se desfășoară pe o suprafață construită de 11 129, 60 mp, imobilul nefiind împrejmuit și nici protejat în vreun fel, neexistând nici un fel de pază; la fața locului au fost găsite ruinele fostei clădiri ce a însemnat cândva fosta filatură de bumbac, imobil ce era compus din hala propriu-zisă a filaturii și un corp în care se aflau birourile; din investigațiile de la fața locului, a rezultat faptul că, structura de rezistență a clădirii hala de producție-a fost inițial realizată din elemente de beton armat prefabricat integral, iar birourile erau realizate din cadre de beton armat și zidărie; din puținele resturi ale acoperișului rezultă că învelitoarea a fost realizată din chesoane de beton armat precomprimat; în prezent pe amplasament se regăsesc: o parte din clădirea ce reprezintă zona de birouri, dar fără tâmplării exterioare și interioare. fără niciun fel de instalații, într-o stare avansată de degradare, loc în care s-au adunat în timp gunoaie și materiale provenite din dărămături ce fac imposibil accesul în siguranță la etajul clădirii; stâlpi din beton armat, care sunt în mare parte crăpați, fisurați și cu armăturile de rezistență acoperite și ruginite; o parte din grinzile acoperișului care sunt complet rupte de stâlpi și căzute pe amplasament și o altă parte din grinzile acoperișului care sunt desprinse de stâlpi, sunt crăpate, fisurate și pe care a crescut deja o vegetație, chiar și mici copaci și care prezintă un real pericol de prăbușire; clădirea nu mai are acoperiș, acesta a fost dezafectat în totalitate.
În cuprinsul aceluiași raport de expertiză tehnică s-a mai arătat că starea tehnică a imobilului este dezastruoasă, ruinele clădirii prezintă un pericol iminent de prăbușire, punând în pericol siguranța cetățenilor, având în vedere și faptul că această clădire nu este împrejmuită și nici protejată în niciun fel; mai mult ruinele acestei clădiri nu se află undeva în afara orașului unde accesul ar fi mai dificil, ruinele clădirii se află în zona A a orașului-zona centrală și comercială-și în proxima vecinătate a școlilor din oraș și a parcului de joacă pentru copii.
Potrivit aceluiași raport aceste ruine ale fostei clădiri nu mai pot fi consolidate; elementele de rezistență rămase pe amplasament nu mai au capacitatea și rezistența de a mai prelua niciun fel de eforturi, deoarece pe de o parte au fost degradate de cei care au urmărit scoaterea oțelului beton existent în ele, iar pe de altă parte au stat neprotejate în aer liber, expuse intemperiilor, suferind efectele fenomenelor de îngheț-dezgheț, iar ca urmare nici betonul și nici armătura din ele nu mai au rezistența necesară.
S-a concluzionat că, având în vedere cele expuse mai sus se impune în primul rând împrejmuirea imobilului și asigurarea unei paze, urmată de demolarea acestor ruine și curățarea terenului deoarece pe lângă riscul iminent al prăbușirii lor, există și un real focar de infecții din cauza mizeriei adunate în timp între aceste ruine.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța de apel o va respinge ca nefondată în condițiile în care în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 153/2011. Se cuvine a fi observat că acțiunea nu avea ca obiect obligarea intimatei la anveloparea pereților exteriori, ci obligarea acesteia la demolarea ruinelor rămase de pe urma fostei fabrici de bumbac.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților instanța de apel o va respinge ca nefondată inclusiv din perspectiva dispozițiilor art.36 alin. 1 din Legea nr.215/2001, potrivit cărora consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, dar și din cea a dispozițiilor art. 21 alin. 1 din același act normativ conform cărora unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturilor cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Revenind la fondul cauzei, cum din probatoriul administrat a rezultat în esență că starea tehnică a imobilului este dezastruoasă, ruinele prezentând un pericol iminent de prăbușire punând în pericol siguranța cetățenilor și, deosebit de important, ruinele clădirii neputând fi consolidate, urmează ca tribunalul să admită acțiunea și să oblige pârâta să desființeze ruinele clădirilor fostei fabrici de bumbac situată în orașul I. ..2, jud. Tulcea sau, în caz de refuz al acesteia, să autorizează reclamanta U.A.T.-I., să desființeze aceste ruine, pe cheltuiala pârâtei.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin.1 Cod proc. civ. va obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de apelanții-reclamanți U. A. T. ORAȘ I. P. P. și C. L. AL ORAȘULUI I., cu sediul în or. I., ..25, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 845 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. IL F. B. S.R.L., cu sediul social în mun. București, ., camera 4, biroul nr.4, ., . 21 și sediul procesual ales în mun. București, .-41, .>
Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ca nefondată.
Admite acțiunea.
Obligă pârâta să desființeze ruinele clădirilor fostei fabrici de bumbac situată în Orașul I. ..2, jud. Tulcea sau, în caz de refuz al acesteia, autorizează reclamanta U.A.T.-I., să desființeze aceste ruine, pe cheltuiala pârâtei.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 06 Mai 2015.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud.G.M.F.
Red.dec.civ.jud.R.A.V./05.06.2015
Tehnored.gref.DB/16.06.2015/5ex.
..apelanți/1 ex. intimată.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 327/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 254/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
