Obligaţie de a face. Decizia nr. 453/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 453/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 453/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 453/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă M. C. cu domiciliul procesual ales la av.P. M. în T., ., ., jud.T. și apelul incident formulat de apelanta pârâtă B. G. S. G. S. T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.3116/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul pârât S. I. cu domiciliul în T., ., nr.167, ..A, ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat av.P. M. pentru apelanta reclamantă și av.M. R. pentru apelanta pârâtă, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul reclamantei este declarat în termen, motivat și timbrat, precum și că, în cauză s-au depus în termen legal întâmpinare și apel incident de către pârâta B.-GSG SA, după care:
Instanța acordă cuvântul părților prezente în probatoriu.
Av.P. M., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, arată că a depus la dosar înscrisuri reprezentând contractul de credit și contractul de ipotecă, solicitând încuviințarea probei cu interogatoriu pârâtei B.-GSG.
Av.M. R., având cuvântul pentru apelanta pârâtă B.-GSG SA, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, iar cu privire la interogatoriul solicitat arată că în măsura în care se va încuviința, se va răspunde sens în care precizează că interogatoriul i-a fost comunicat.
Av. P. M., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, arată că nu are alte cereri de formulat.
Deliberând, instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți prezente și respinge proba privind interogatoriul solicitat de către apelanta reclamantă, ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelurilor.
Av. P. M., având cuvântul în apel pentru apelanta reclamantă, solicită admiterea apelului reclamantei și respingerea apelului incident, arătând că în timpul căsătoriei a fost achiziționat un apartament cu credit ipotecar, ulterior părțile au divorțat iar apartamentul a fost atribuit reclamantei apelantă, situație în care pârâtul S. I. nu mai este parte la contractul de credit.
Astfel, arată că a formulat prezenta acțiune de chemare în judecată întrucât Banca a refuzat să dea curs solicitărilor.
Precizează că în speță este vorba de două contracte, cel de credit și contractul de ipotecă încheiat la BNP E. Frosina, iar dacă instanța considera că erau necesare și alte înscrisuri, trebuia să le solicite reclamantei apelantă, însă nu au fost solicitate.
Față de această situație, consideră că s-a înțeles greșit pentru că reclamanta nu a solicitat o modificare a contractului, ci doar să se constate că prin atribuirea apartamentului reclamantei, pârâtul S. I. nu mai este parte la contractul de credit, având în vedere că potrivit prevederilor legale acesta a pierdut cota asupra bunului ipotecat, sens în care art.2353 din Codul civ. arată regimul juridic al ipotecii pe cote părți.
De asemenea, consideră că Banca a încălcat prevederile art.351 Cod civ. încercând să valorifice ipoteca, de aceea solicită admiterea apelului reclamantei și respingerea apelului incident formulat de pârâta B.-GSG SA.
Av.M. R., având cuvântul în apel pentru apelanta pârâtă B.-GSG SA, solicită admiterea apelului incident, urmând a se observa că apelanta reclamantă nu justifică un interes, ce reprezintă una din condițiile prev.de art.32 NCPC iar prin acțiunea formulată reclamanta dorind să-și mărească pasivul patrimonial.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a deschiderii unui cont pe numele reclamantei în vederea restituirii împrumutului, arată că în conformitate cu prevederile art.1053 din Vechiul cod civil orice persoană, orice terț față de un contract poate face o plată pentru o altă persoană.
Față de această situația, precizează că reclamanta apelantă nu justifică un interes în promovarea acțiunii, dreptul apelantei izvorăște din lege și nu trebuie pronunțată o hotărâre în vederea obligării Băncii la primirea împrumutului de către apelanta reclamantă.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, solicită respingerea acestuia ca nefondat, invocând și dispozițiile art.254 alin.6 NCPC, ordonarea probelor din oficiu reprezentând o facultate a instanței și nu o obligație.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare invocat, precizează că în dosarul de fond apelanta a beneficiat de apărare calificată, astfel că susținerile apar ca nefondate.
Cu privire la obligarea Băncii de a accepta preluarea contractului de credit de către apelanta reclamantă, învederează că în conformitate cu prevederile art. 969 Vechiul Cod civ. convențiile au putere de lege între părțile contractante, astfel că instanța nu poate interveni și modifica contractul de credit încheiat între părți, în speță acesta fiind încheiat între B.-GSG- sucursala T. și S. I..
În concluzie, solicită respingerea apelului reclamantei.
Av. P. M., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, în replică, arată că, chiar dacă reclamanta solicita modificarea contractului de credit, și aceasta se regăsea în prevederile art.1599 și 1608 din Codul civ. cu acordul B..
Dar, în practica judiciară recentă s-a pus accentul pe împărțirea debitelor dintre foștii soți fără a mai fi citată în cauză inclusiv Banca și arată că, fiind codebitori cei doi soți, trebuie găsită o modalitate ca celui care i s-a atribuit bunul să și poată plăti.
Având în vedere că reclamanta are interes a plăti creditul pentru că are aceste posibilități financiare, dar pentru că banii se pun în contul pârâtului, precizează că Banca valorifică acești bani intenția fiind de a valorifica ipoteca și atunci banii se duc acolo unde are datorie pârâtul, în loc să se ducă direct la rată.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 3.06.2014 sub nr._ reclamanta M. C. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtul S. I. și cu pârâta B. G. S. G. SA, S. T., solicitând să se constată că prin atribuirea apartamentului din T. ., nr.167, ., . I. nu mai este parte la contractul de credit ipotecar nr._/20/11.06.2003 și să se constată că reclamanta este parte, in calitate de codebitoare, la respectivul contract de credit, încheiat in timpul căsătoriei împreuna cu fostul soț.
Totodată, reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâta B. G. S. G., S. T. să încaseze contravaloarea ratelor pe care le va plăti in continuare in calitatea de codebitoare, ca parte la contractul de credit nr._/20/11.06.2003 fără a le da o alta destinație și să fie obligată parata sa deschidă un cont bancar conform calității sale de codebitoare, distinct de al pârâtului S. I., exclusiv pe numele său, pentru a-și putea respecta obligația de restituire a împrumutului.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3116 din 14 noiembrie 2014 instanța a respins acțiunea, având ca obiect obligația de a face, acțiune formulată de reclamanta M. C., în contradictoriu cu pârâții S. I. și B. G. S. G. – S. T., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că deși se face referire la existența unui contract de credit încheiat cu B. G. S. G. SA, reclamanta nu a depus un exemplar al acestuia și nicio altă dovadă care să probeze existența contractului, părțile contractante, termenii și condițiile în care a fost încheiat. Nu a fost depus nici un înscris din care să rezulte demersurile efectuate la unitatea bancară, refuzul acesteia în sensul celor afirmate în cererea de chemare în judecată, reclamanta limitând-se doar la a depune copii ale hotărârilor judecătorești de divorț și partaj pronunțate în contradictoriu cu pârâtul S. I. și un extras de carte funciară.
Ca atare, în lipsa unor înscrisuri relevante în sensul celor susținute prin acțiune, instanța de fond nu s-a putut pronunța asupra cererii reclamantei, prin raportare și la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere și faptul că un contract de credit reprezintă voința părților contractante, clauzele au putere de lege în raporturile dintre acestea, iar instanța de judecată nu poate dispune modificarea prin înlăturarea uneia dintre părți.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în motivarea apelului că prima instanta a retinut ca acțiunea se referă la existenta unui contract de credit incheiat cu B. G. S. G. SA si ca nu s-a depus un exemplar al acestuia si nicio alta dovada care sa probeze existenta contractului, părțile contractante, termenii si condițiile in care a fost incheiat.
Consideră apelanta reclamantă că, în scopul evident de a scapa de greutatea soluționării dosarului, prima instanta nu a pus niciodata in vedere părtilor sa fie depuse contractele de credit si ipoteca, în speță fiind vorba de doua contracte incheiate cu B. G. S. G. SA, astfel ca a ramas in pronunțare cu scopul evident de a o surprinde fara actele invocate la dosar si a i se respinge acțiunea cu titlul de sancțiune.
Apreciază apelanta reclamantă că modul in care a procedat instanta de fond este abuziv și contra prevederilor codului de procedura civila deoarece atunci cand fara a pune in discuția părtilor lipsa contractelor a refuzat sa afle adevarul in cauza si sa faca dreptate, a incalcat rolul activ si dreptul la aparare.
Arată apelanta reclamantă că nimic nu oprea prima instanta atunci cand a observat lipsa actelor cand era in pronunțare, sa repună cauza pe rol si sa solicite părtilor contractul de credit incheiat cu B. G. S. G. SA.
Menționează apelanta reclamantă că este evident ca prima instanta nu a inteles obiectul litigiului, nu a stabilit natura juridica a cererilor si ca nu a avut de gand sa soluționeze aceasta cauza in mod temeinic si legal, aceste aspecte rezultând si din modul cum a motivat hotărârea.
Arată în continuare apelanta reclamantă că prima instanta a afirmat greșit ca „deoarece un contract de credit reprezintă voința pârtilor contractante, clauzele au putere de lege in raporturile dintre acestea instanta de judecata nu poate dispune modificarea prin „inlaturarea uneia dintre parti”, în cauză nerezultând că obiectul acțiunii privește modificarea contractului de imprumut bancar prin inlaturarea uneia dintre părțile contractante, respectiv a paratului S. I..
Precizează apelanta reclamantă că în cauza a cerut sa se constate ca prin atribuirea apartamentului din T. ., nr.167, ., . civile nr.4020/16.12.2011 (irevocabila), paratul S. I. nu mai este parte la contractul ipotecar autentificat la BNP E. F. T. sub nr.1558/4.06.2003, denumit contract de vanzare cumparare cu ipoteca (din eroare s-a trecut nr._/20/11.06.2003) pentru simplu motiv ca pe cale legala acesta a pierdut cota parte ce o deținea asupra proprietatii imobilului ipotecat.
Astfel, prima instanta nu a cunoscut ca imprumutul făcut pentru achiziționarea unui imobil bun comun constituie o datorie comună a soților, conform art. 32 din Codul familiei, fiind vorba de un împrumut făcut pentru cumpărarea bunului comun, actul prin care s-a creat obligația se consideră încheiat, din punct de vedere juridic, de către ambii soți, deși a fost efectiv încheiat numai de către unul dintre soți. Aceasta în virtutea dispozițiilor art. 35 din Codul Familiei, potrivit cărora „soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele” și oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț, adică în temeiul prezumției legale de mandat tacit reciproc între soți. Prin urmare, soțul care apare în actul încheiat cu privire la administrarea bunurilor comune figurează în nume propriu (art. 32 lit. „a” Cod. Fam.) și în numele celuilalt soț (art. 35 Cod. Fam.).
Asa fiind, precizează în continuare apelanta reclamantă că in contractul de credit incheiat cu B. G. S. G. SA nr._/20/11.06.2003, parte cu calitatea de codebitor este si ea alaturi de S. I..
Mai arată apelanta reclamantă că B. G. S. G. SA nu cunoaște aceste aspecte precizate si in detrimentul ei refuza sa-i recunoasca calitatea de codebitoare si sa-i deschidă un cont bancar de titular al împrumutului, mai ales acum cand asupra bunului ipotecat a ramas numai ea proprietară, paratul avân in continuare datorii personale pe care nu le achita pentru ca stie ca, cu ajutorul fraudulos al băncii, ea este cea care achita ratele la imprumutul bancar comun, fiind interesata pentru a nu pierde apartamentul ipotecat, iar Banca ia toti banii destinati plații datorei comune si-i acopera paratului datoriile personale.
Învederează apelanta reclamantă că pentru oprirea acestui abuz a solicitat interventia justiției, dar sub diferite pretexte neserioase i s-a respins cererea fara a fi inteles scopul si natura acesteia.
Dincolo de prev. neîndestulătoare ale art. 1800 din vechiul cod civil privitor la stingerea ipotecilor, Codul civil vechi nu avea cum sa reglementeze situatia bunurilor ipotecate in urma partajului de bunuri comune, cu pierderea calitatii de proprietar a bunului ipotecat de către unul din coindivizarii debitori ipotecari si de aceea, apreciază apelanta reclamantă ca se poate apela la analogia reglementarii acestor aspecte din art. 2.361 noul cod civil.
Pentru înțelegerea cererii de constatare a încetării calitatii de debitor ipotecar a paratului S. I., s-ar putea observa cuprinsul art. 2353 din noul cod civil care se refera la regimul juridic al ipotecii pe cote-părți indivize asupra imobilului ipotecat „ dacă în urma partajului constituitorul păstrează vreun drept asupra unei părți materiale din bun, ipoteca ce fusese constituită asupra unei cote-părți indivize din dreptul asupra bunului se strămută de drept asupra părții respective din bun, însă numai în limita valorii cotei-părți indivize.
F. de evidenta probelor din dosar, solicită apelanta reclamantă sa se constate ca este parte, in calitate de codebitoare la contractul de credit incheiat sub nr._/20/11.06.2003, in timpul căsătoriei cu pârâtul debitor S. I. pentru că dupa atribuirea apartamentului in favoarea sa, acesta a refuzat sa mai achite ratele și cum are mai multe datorii personale la aceeași Banca la care are conturi bancare personale cu multe datorii neachitate, B. G. S. G. SA procedeaza abuziv lăsând descoperit contul bancar privitor la creanța ipotecara unde este codebitoare, plasând sumele de bani achitate de ea și depuse in contul bancar aferent acestui contract, dar aflat pe numele paratului, in alte conturi ale acestuia pentru datorii personale restante.
De aceea, solicită apelanta reclamantă obligarea pâratei B. G. S. G. SA sa incaseze c/valoarea ratelor . pe numele msău in calitate de codebitoare, astfel încât să nu se mai dea o alta destinatie banilor platiti de ea și a se evita achitarea datoriile personale ale paratului S. I. din acești bani.
Pentru toate aceste motive, solicită apelanta reclamantă admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacată în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulata, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata în fond și în apel.
Intimata pârâtă B.-GSG SA prin sucursala T. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului declarat de reclamanta M. C. împotriva sentinței civile nr.3116/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria T. ca nefondat.
Conform art.472 NCPC pârâta B.-GSG SA prin sucursala T. a formulat apel incident.
În motivarea apelului incident, B.-GSG SA prin sucursala T. subliniază, cu titlu preliminar, faptul că excepția lipsei de interes sancționează anumite lipsuri ale acțiunii civile și, ca atare, este guvernată de dispoziții de ordine publică, ceea ce face posibilă invocarea ei direct în calea de atac a apelului.
Apreciază apelanta pârâtă că această condiție a interesului nu este întrunită în ceea ce privește acțiunea reclamantei.
Astfel, învederează apelanta pârâtă că interesul în sens procesual trebuie să fie personal reclamantului și să se răsfrângă direct asupra acestuia, iar nu prin intermediul vreunei alte părți.
În cauză, dacă ar exista un folos practic decurgând din înlăturarea debitorului S. I. din contractul nr._/20/11.06.2003, este neîndoielnic totuși că acest folos practic nu este unul personal reclamantei, ci se răsfrânge numai asupra debitorului amintit.
Arată în continuare apelanta pârâtă că solicitarea de a se constata că reclamanta, în calitate de codebitoare, este parte la contractul de credit, este lipsită de interes din moment ce acesta tinde nu la obținerea unui folos practic, ci dimpotrivă, la dobândirea unui nou element de pasiv patrimonial prin asumarea calității de debitor într-un contract de credit în care reclamanta nu este parte.
Și solicitarea privind obligarea la încasarea ratelor pe care reclamanta le va plăti în continuare în calitate de codebitoare, ca parte la contractul de credit, fără a le da o altă destinație, consideră apelanta pârâtă că este o cerere lipsită de interes din moment ce potrivit art.1093 alin.1 C. civ. 1864 „obligația poate fi achitată de orice persoană interesată (…)” și, prin urmare dreptul unui terț la un contract de a face plată către creditor izvorăște direct din lege, fără a fi necesară promovarea unei acțiuni în justiție în acest sens.
Concluzionează apelanta pârâtă că față de aceste considerente solicită admiterea apelului incident și anularea sentinței civile nr.3116/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria T. ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes cu privire la cererea de chemare în judecată intentată de reclamanta M. C..
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelurile sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu ipotecă autentificat sub nr. 1558/4.06.2004 de B.N.P. E. Frosina, soții S. I. și S. C. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., nr. 167, ., .-11).
Se reține că suma de_ ROL din prețul vânzării a fost achitată din împrumutul acordat de către B.R.D. S.A. S. Județeană T. pârâtului S. I. în baza contractului de credit nr._/20/11.06.2003 (filele 12.15).
Potrivit contractului anterior menționat, creditul a fost acordat pentru o perioadă de 180 de luni, începând cu data de 11.06.2004 și până la 11.06.2018, rata lunară și dobânda urmând a se încasa de bancă din contul curent de disponibilități al împrumutatului.
Prin sentința civilă nr. 4020/2011 pronunțat de Judecătoria T. în cadrul acțiunii de partaj bunuri comune promovată de către reclamanta M. (fostă S.) C., imobilul achiziționat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1558/2003 a fost atribuit reclamantei, aceasta fiind obligată să-i plătească pârâtului S. I., cu titlu de sultă, suma de 55.000 de lei.
Împrejurarea că în baza hotărârii de partaj judiciar (hotărâre ce nu este opozabilă băncii), reclamanta a devenit proprietara exclusivă a imobilului, nu modifică obligația de rambursare a creditului asumată prin convenție doar de către pârâtul S. I., acesta fiind ținut în continuare la plata ratelor la termenele și în condițiile stabilite prin contract.
Chiar dacă imobilul în discuție a fost bun comun, atâta vreme cât reclamanta nu a fost parte în contractul de credit, nu se poate reține existența unui raport juridic direct stabilit între aceasta și bancă, efectele dobândirii și partajării bunurilor comune fiind limitate doar la soți respectiv foștii soți, neputând fi opuse băncii.
Atribuirea întregului imobil reclamantei este lipsită de efecte și în ceea ce privește contractul de ipotecă. Ipoteca este un drept real asupra imobilului afectat la plata unei obligații și conferă creditorului dreptul de urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla, dacă creanța garantată nu s-a stins.
Cu alte cuvinte, în situația nerestituirii împrumutului, pârâta B.R.D. G. S. G. S.A. – S. T. poate urmări imobilul ipotecat chiar dacă ulterior constituirii ipotecii acesta a intrat în patrimoniul exclusiv al reclamantei sau chiar al unui terț.
Susținerile apelantei cu privire la încetarea calității de debitor ipotecar a pârâtului S. I. în baza dispozițiilor art. 2353 din N.C.C. nu pot fi reținute, întrucât pe de o parte aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cauză, în raport de dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 N.C.C. coroborate cu art. 102 alin. 1 și art. 104 din Legea nr. 71/2011, iar pe de altă parte, textul de lege invocat prevede ipoteza constituirii ipotecii asupra unei cote părți indivize dintr-un bun, situație ce nu se regăsește în speța dedusă judecății.
Cât privește apelul promovat de către pârâta B.R.D. G. S. G. – S. T. tribunalul reține că, așa cum s-a arătat, plata ratelor se face prin contul curent de disponibilități al pârâtului S. I., cont care ar putea face obiectul urmăririi silite prin poprire pentru recuperarea altor datorii ale acestuia.
În aceste condiții, acțiunea reclamantului al cărui scop este de a se asigura că singura destinație a sumelor de bani cu care alimentează contul pârâtului este restituirea împrumutului, îndeplinește cerința interesului instituită de art. 32 din NCPC.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, urmează a respinge apelurile, ca nefondate.
Pe cale de consecință, va fi păstrată sentința civilă nr. 3116/14.11.2014 a Judecătoriei T. ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanta reclamantă M. C., cu domiciliul procesual ales la av. P. M. în municipiul T., ., ., județul T. și apelul incident formulat de apelanta pârâtă B. G. S. G. S. T., cu sediul în municipiul T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr.3116/14.11.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul pârât S. I., cu domiciliul în municipiul T., ., nr.167, .. A, ., având ca obiect obligație de a face, ca nefondate.
Păstrează sentința civilă nr. 3116 /14.11.2014 a Judecătoriei T. ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de la 27 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond G.N.
Redactat jud. S.G./05.06.2015
Tehnoredactat gref. L.R./G.R./12.06.2015/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 509/2015. Tribunalul... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 448/2015.... → |
|---|
