Plângere contravenţională. Decizia nr. 101/2012. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 101/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-02-2012 în dosarul nr. 101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.101

Ședința publică din data de 16 februarie 2012

Președinte: I. A.

Judecători: D. N.

E. N.

Grefier: P. L.

S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA cu sediul în Tulcea, . Bis, județul Tulcea, impotriva sentintei civile nr.3422 din 04.11.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata . cu sediul în orașul Măcin, ..2A, județul Tulcea, prin lichidator judiciar P. I. A. – CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ cu sediul ales în Tulcea, ., ..4, ., județul Tulcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, intimata a depus concluzii scrise și s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, după care,

Văzând că nu mai sunt motive de amânare, instanta constata ca dosarul se află în stare de judecată, in temeiul art.150 C.pr.civ. declara inchise dezbaterile si lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Asupra recursului de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 17.06.2011 sub nr. sub numărul_, petenta S.C. „S. A.” S.R.L. Măcin în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de A. F. – Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea, a formulat plângere, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție ./2009 nr._ din 31.05.2011, prin care a fost sancționată contravențional cu avertisment potrivit prevederilor art.7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

P. sentința civilă nr. 3422 din 04.11.2011, Judecătoria Tulcea a admis plângerea și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție ./2009 nr._ din 31.05.2011, ca nelegal și netemeinic.

Totodată, a fost obligată intimata la plata sumei de 1.000 de lei către petentă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal ./2009 nr._ din 31.05.2011, petenta a fost sancționată contravențional cu avertisment potrivit prevederilor art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, reținându-se că societatea nu a depus declarația informativă privind achizițiile și livrările de pe teritoriul României nr. 394, aferentă semestrului II al anului 2010.

A mai reținut instanța de fond că petenta a probat cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, împrejurarea că s-a conformat dispozițiilor legale privind depunerea declarației informativă privind achizițiile și livrările de pe teritoriul României nr. 394, aferentă semestrului II al anului 2010, declarația în discuție fiind înaintată Administrației Finanțelor Publice Măcin cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 28.01.2011.

A considerat instanța că, în atare situație, soluția ce se impune în cauză, este de admitere a plângerii și de anulare a procesului-verbal de contravenție ./2009 nr._ din 31.05.2011, ca nelegal și netemeinic.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat recurs intimata Agenția Națională de A. F. - Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului, s-a arătat că în mod nejustificat instanța de fond a dispus admiterea plângerii contravenționale formulată de către petenta S.C. „S. A.” S.R.L. Măcin, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U. I. A..

Astfel, susține recurenta-intimată, petenta învederează faptul că în data de 21.04.2011 a depus la A.F.P. Măcin decontul de T.V.A. înregistrat la sediul organului fiscal sub nr. 3797, aferent lunii martie 2011, prin care a fost solicitată rambursarea sumei negative T.V.A. în cuantum de 11,4 lei, astfel că în baza ordinului de serviciu nr. 415/06.05.2011, petenta S.C. „S. A.” S.R.L. a fost supusă unei inspecții fiscale prin care s-a verificat modul de determinare, înregistrare, declarare și plată a taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 01.04._11.

Susține recurenta-intimată că petenta nu a depus declarația informativă privind achizițiile și livrările de pe teritoriul României 394 aferentă semestrului II al anului 2010, încălcând prevederile art. 53 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură F., urmare celor menționate de către Biroul Județean de Informații Fiscale fiind sancționată cu avertisment potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Precizează recurenta-intimată că, potrivit adresei nr._/09.05.2011, inspectorii fiscali din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Tulcea – Activitatea de Inspecție F., au solicitat Biroului Județean de Informații Fiscale informații cu privire la declarația informativă 394 referitoare la petenta S.C. „S. A.” S.R.L. Măcin, din răspunsul acesteia rezultând că operatorul economic nu a depus declarația informativă privind achizițiile și livrările de pe teritoriul României aferentă semestrului II anul 2010, fiind încălcate astfel prevederile art. 53 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare O.G. nr. 2/2001.

Arată în continuare recurenta-intimată că, în urma analizei dosarului fiscal la Administrația Finanțelor Publice Măcin, s-a constatat că declarația informativă privind achizițiile și livrările privind livrările/prestațiile și achizițiile efectuate pe teritoriul național pentru semestrul II al anului 2010 nu a fost depusă, fapt pentru care petenta, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U. A. I., a fost sancționată potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/31.05.2011 cu avertisment scris potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/_ privind regimul juridic al contravențiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, precizează recurenta intimată că potrivit art.274 al.1 din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie ca ea să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul procesului, să se fi determinat aceste cheltuieli, astfel că, culpa procesuală nu rezultă implicit din soluția dată procesului.

Consideră că suma în cuantum de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, este nejustificată de către petentă, fapt pentru care solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod pr. civilă.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Critica hotărârii atacate se referă, în esență, la temeinicia procesului-verbal de contravenție și cuantumul prea mare al cheltuielilor de judecată, și este neîntemeiat.

Astfel, se reține că prin procesul-verbal ./2009 nr._ din 31.05.2011, intimata-petentă a fost sancționată contravențional cu avertisment potrivit prevederilor art.7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, reținându-se că societatea nu a depus declarația informativă privind achizițiile și livrările de pe teritoriul României nr. 394, aferentă semestrului II al anului 2010.

Însă, cu înscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 7-8 dosar fond), intimata-petenta a probat împrejurarea că s-a conformat dispozițiilor legale privind depunerea declarației informativă privind achizițiile și livrările de pe teritoriul României nr. 394, aferentă semestrului II al anului 2010, declarația în discuție fiind înaintată Administrației Finanțelor Publice Măcin cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 28.01.2011.

Relativ la cuantumul cheltuielilor de judecată, se retine că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 274 al. 3 Cod pr. civilă, onorariul pentru avocat în cuantum de 1.000 de lei fiind corespunzător complexității pricinii și muncii îndeplinite de avocat.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de către recurenta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . Bis, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3422 din 04.11.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în orașul Măcin .. 2A, județul Tulcea, prin lichidator judiciar P. I. A. – CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul ales în Tulcea, ., .. 4, ., județul Tulcea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2012.

P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,

I. A. D. N. P. L.

E. N.

Jud. fond S.G..

Redactat jud. D.N./27.02.2012

Tehnoredactat gref. G.R/07.03.2012/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 101/2012. Tribunalul TULCEA