Plângere contravenţională. Decizia nr. 203/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 203/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.203
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Completul compus din:
Președinte: D. N. G.
Judecător: L. D. P.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelantul-petent D. C. L., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., impotriva sentintei civile nr.2243/2.09.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. - S. R., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Dezbaterile in apel au avut loc in sedinta publica din 04.03.2015, sustinerile in apel ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea dată, care face parte integranta din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la 22.01.2014 sub nr._, petentul contestator D. C. L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T. – S. R..
Prin sentința civilă nr. 2243 din 2.09.2014 Judecătoria T. a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimată la data de 21.01.2014, ora 10:34, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei, reținându-se că în aceeași zi, la ora 10:26, a condus autoturismul marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ pe .. T., cu direcția de deplasare Hotel City către sensul giratoriu din dreptul teatrului „Jean B.”, la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător din dreptul Oficiului poștal, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe sensul său de mers, circulând pe banda a doua, faptă de natură contravențională prevăzută de art. 135 lit. h) din HG 1391/2006 și sancționată la art. 100 alin.3 lit. b) din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea opera din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A mai arătat instanța că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private și prin urmare, procesul-verbal de contravenție beneficiază, până la proba contrară, de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientei i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Instanța a considerat că în lumina acestor principii, i-a asigurat petentului toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, însă susținerile acesteia sunt lipsite de suport probator, nefiind dovedite.
Pe de altă parte, instanța a reținut că agentul constatator a constatat prin propriile simțuri comiterea contravenției de către petent, iar din probele administrate nu rezultă o realitate juridică distinctă de conținutul procesului verbal, care apare ca fiind legal și temeinic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, prima instanță a constatat că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost comisă și de urmările care s-ar fi putut produce, nefiind oportună înlocuirea cu avertisment, întrucât contravenientul nu recunoaște și nu regretă conduita contravențională.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul D. C. L., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel, susține apelantul petent că deși reținerea instanței asupra legalității actului sancționator este corectă din perspectiva dispozițiilor instituite de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, motivarea intră în contradicție vădită cu situația de fapt încriminată prin dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Arată apelantul-petent că potrivit dispozițiilor incriminatoare mai sus enumerate, neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni trebui să întrunească cerințele esențiale instituite de norma asupra factorului subiectiv ce-l privește pe conducătorul auto (să existe intenție sau cel puțin culpa cu prevedere) și de natură să pună în pericol viața pietonului sau să se creeze pericolul vătămării acestuia, dacă deplasarea s-ar desfășura în condițiile în care pietonul a pășit pe trecerea de pietoni.
Susține apelantul petent că, în opinia sa, litera și spiritul acestei norme nu instituie o restricție totală pentru conducătorul auto ca apropiindu-se de trecerea de pietoni să reducă viteza și să oprească pentru a concluziona dacă un pieton are sau nu intenția de a traversa ., iar în economia textului legii se vorbește de „reducerea vitezei până la limita evitării oricărui pericol” astfel că aplicare sancțiunii trebuie distinsă între situația în care conducătorul auto s-a apropiat de trecerea de pietoni și a apreciat că prin deplasarea sa fără a opri are timpul și spațiul material să depășească trecerea de pietoni fără a pune în pericol viața pietonului, sau este necesar să oprească autovehiculul.
Pe cale de consecință, apreciază apelantul-petent că nu poate fi reținută drept contravenție fapta sa în considerentul că circula pe banda a doua a sensului de mers și se afla aproape de începutul marcajului atunci când petentul a făcut primul pas pe trecerea marcată și în deplasarea sa normală a putut traversa . deplină siguranță.
Un alt motiv de critică a hotărârii primei instanțe, arată apelantul-petent este și faptul că aceasta a reținut că principiul proporționalității impune o analiză temeinică a condițiilor în care se realizează scopul urmărit de autoritățile statului prin neimpunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, ceea ce de altfel și caracterizează dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, în mod greșit s-a reținut numai percepția agentului constatator care a constatat prin propriile simțuri comiterea contravenției, excluzându-se proiecția logică asupra percepției conducătorului auto reieșită din desfășurarea evenimentului rutier.
Susține apelantul-petent că analiza înregistrării video în care este surprins evenimentul rutier scoate în evidență percepția sa asupra timpului material necesar luării deciziei de a continua sau nu deplasarea în scopul evitării oricărui pericol pentru pieton, analiză care putea și trebuia comparată de către instanță cu percepția agentului constatator pentru ca hotărârea să se bucure de exprimarea adevărului.
În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Examinând criticile aduse de apelant împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter fondat, pentru următoarele considerente:
Principala chestiune juridică pusă în discuție în calea de control judiciar a constat în verificarea condițiilor de existență a faptei de neacordare de prioritate la trecerea de pietoni.
Astfel, conform prevederilor art. 135 lit. h) din HG 1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere “pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Acordarea de prioritate reprezintă o noțiune cu sens autonom, circumscrisă definiției date prin dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG 195/2002, ca “obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească” (sublinierea noastră).
Se observă că definiția legală mai sus citată instituie două condiții alternative pentru existența faptei: obligarea participantului la trafic care are prioritate de se opri sau a-și modifica brusc direcția.
În speță, participantul la trafic cu prioritate a fost pietonul, deci pentru a exista fapta reținută în sarcina apelantului era necesar ca agentul constatator să identifice faptul că pietonul a fost obligat să își modifice brusc direcția sau să se oprească, datorită autoturismului condus de apelant.
Cu toate acestea, din vizualizarea înregistrării video depusă la dosar rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că pietonul care se afla pe trecere nu a fost obligat să își modifice brusc direcția sau să se oprească ca urmare a trecerii autovehicului condus de apelantul, ci, din contră, nu a existat nicio întrerupere în deplasarea uniformă a pietonului(fila 13 dosar prima instanță).
Ca atare, nu există temeiuri valide pentru a se putea reține comiterea de către apelant a faptei de neacordare a priorității, în accepțiunea legală a acestui termen, potrivit normei juridice mai sus citate.
Pentru considerentele expuse, apelul promovat va fi admis, urmând a se dispune modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința desființării procesului verbal contestat, ca nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de către apelantul-petent D. C. L., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., impotriva sentintei civile nr.2243/2.09.2014 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. - S. R., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Schimba in totalitate sentința atacată, în sensul că admite plângerea contravențională și dispune anularea procesului verbal . nr._ încheiat de intimat la 21.01.2014 și exonerarea apelantului de sancțiunile aplicate.
Obliga intimatul la plata către apelant a sumei de 480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în fond și apel.
Pronunțată în ședința publică azi 18 martie 2015.
Președinte, Judecător,
D. N. G. L. D. P.
Grefier,
P. L.
Jud. fond L.M.G.
Redactat jud. D.N.G./28.04.2015
Tehnoredactat gref. P.L./G.R./28.04.2015/4ex.
.>
| ← Anulare act. Decizia nr. 621/2014. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 260/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
