Pretenţii. Decizia nr. 673/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 673/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 673
Ședința publică de la data 12 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător Ș. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelurilor civile formulate de către apelantul-reclamant L. D., cu domiciliul în mun.Tulcea, ., ., . și apelanții-pârâți C. D., cu domiciliul procesual ales în București, ..181, sector 6, și SOCIETATEA C. DE A. „C. SI A.” cu sediul social în Municipiul București, .. 181, sector. 6, București, împotriva sentinței civile nr. 1354 din data de 05 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect ”pretenții”.
Dezbaterile asupra apelurilor civile au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a da posibilitate apelantei-pârâte să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru și având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului instanța, a amânat pronunțarea în cauză la data de 29.10.2014, 05.11.2014 și ulterior la data de 12.11.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
La data de 13.05.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamantul L. D. în contradictoriu cu pârâții C. D. și SOCIETATEA C. DE A. „C. SI A.”, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la restituirea sumei de 8600 lei reprezentând servicii de asistență și reprezentare juridică în fața instanței, fără ca acestea să fi fost prestate, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data punerii în întârziere – 15.05.2012 și până la plata efectivă a debitului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 26.11.2008, a încheiat contractul de asistenta juridica nr._ (fila 6) in virtutea căruia dl. avocat C. D., pârât în prezenta cauză, avea obligația de a-l reprezenta pe reclamant in faza de urmărire penala . pe rolul Direcției Naționale Anticorupție în care reclamantul avea calitatea de inculpat. Perfectarea contractului s-a efectuat in baza semnăturii fostei sale soții, L. N. I., deoarece reclamantul se afla in arest preventiv (in perioada 24.11._08). Valoarea contractului a fost de 5.000 euro (21.600 lei), prima transa fiind achitata, sub forma de avans, in data de 09.12.2008 la sediul DNA București, când pârâtul persoană fizică a preluat prin proces-verbal (filele 7-9) suma de 13.035 lei pentru care s-a emis factura nr. 119 / 23. 12.2008. Factura i-a fost remisa, luând la cunoștință de existenta ei abia in cursul anului 2012, in cadrul administrării unui probatoriu in litigiul ce a avut ca obiect emiterea unei somații de plata ( O.G. nr.5/2001).
S-a mai învederat că, în etapa cercetării judecătorești, pârâții au primit prin ordinul de plata din data de 21.01.2009 suma de 17.200 lei (fila 13), având ca obiect al plații o ultima transa de bani, in cuantum de 8.600 lei ce reprezenta achitarea integrala a valorii contractului de asistenta juridica nr._ (așadar 13.000 lei +8.600 lei = 21.600 lei, aferenți celor 5.000 euro, conveniți prin negociere). Tot prin ordinul de plata sus menționat, parații au primit si un avans de 8.600 lei ( cv. a 2000 Euro) cu titlu “ Etapa 2 proces” ce reprezenta obiectul unui viitor contract de asistenta si reprezentare juridica, in faza cercetării judecătorești. Conform acestui calcul, ordinul de plata din data de 21.01.2009 a fost emis pentru suma de 8.600+8.600 =17.200 lei. Pe cale de consecința, dl. C. D. a emis o factura . C&A, număr 126 din 05.02.2009 (fila 16). D. suma de 8600 lei din OP transmis reprezenta achitarea integrala a valorii sus menționatului Contract si in consecința, factura trebuia emisa doar pentru valoarea de 8600 lei.
A mai arătat reclamantul că, prin emiterea facturii si acceptarea plații fără rezerve, s-a încheiat acordul de voința ce definește noțiunea de contract, iar parații si-au însușit obligația de a-l consilia, asista si reprezenta pe reclamant si in etapa cercetării judecătorești care s-a terminat abia in data de 30.03.2012 când Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat printr-o decizie definitiva si irevocabila. Pe toata perioada cercetării judecătorești, a depus diligente prin care solicita paraților sa îl sprijine in contrapartida avansului achitat. Forma scrisa a acestui acord de voința urma sa fie ulterior consemnata printr-un înscris și, deși contractul nu a fost nici pana in prezent perfectat sub forma unui înscris, apreciază reclamantul ca factura fiscala probează existența contractului, aceasta având valoare juridică de contract; odată născut acordul de voința se nășteau si drepturile si obligațiile aferente.
La data de 21.04.2012 a transmis un ultim mesaj paratului avocat (fila 18), in care a solicitat ferm restituirea sumei de bani încasate, întrucât banii plătiți ca onorariu, din punctul său de vedere, constituia o îmbogățire fără justă cauză. Mandatarul său l-a contactat telefonic pe avocatul parat, fără nici un rezultat insa, confirmându-i-se acestuia poziția ferma de a refuza restituirea plații făcute.
De asemenea, a mai arătat reclamantul că pârâtul C. D. se afla in solidaritate pasiva cu societatea sa de avocatura in raport cu incidența normelor legale date de art. 199 alin.3, teza II din Statutul profesiei de avocat, precum si de dispozițiile art. 6 alin.4 din Legea 51/1995, modificata si completata.
La data de 11.06.2012 a adresat o plângere administrativa la Baroul București, avocatul pârât fiind obligat la restituirea sumei de 8600 lei prin Decizia nr. 140 din 10.09.2012 (fila 22). În pofida acestei Decizii a Baroului București, parații nu au înțeles sa-si execute obligația, încălcând dispozitivul acestei decizii.
În drept, reclamantul a indicat ca temei al acțiunii dispozițiile art.969 Cod civil, art. 199 alin.3, teza II din Statutul profesiei de avocat, art. 6 alin.4 din Legea 51/1995.
La data de 16.09.2013, pârâtul C. D. a depus întâmpinare (filele 47-52) prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale și prescripției dreptului material la acțiune, acestea fiind respinse prin încheierile de ședință din 18.11.2013 și 21.03.2014. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând că suma în cuantum de 8600 lei virată de reclamant la data de 21.09.2009 reprezenta un bonus pentru eliberarea sa din starea de arest, conform susținerilor reclamantului de la acea dată. În mod unilateral a considerat reclamantul că această sumă reprezintă un avans pentru un viitor contract de asistență și reprezentare pentru faza judecății, contract pe care reclamantul nu a mai dorit să-l încheie, fiind asistat/reprezentat în fond și apel de avocat A. A. din cadrul Baroului C.. A invocat prevederile art.128 alin.1, 108 alin.1 și 3 din Statutul profesiei de avocat.
La data de 07.10.2013, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare (filele 58-63) și a arătat că în contractul de asistență juridică nr._/26.11.2008 nu se prevede plata unui onorariu de succes și nici ordinul de plată nu conține referiri la bonificație. A arătat că nu a renunțat niciodată la încheierea unui contract pentru etapa judecății, iar la judecata pe fond a dosarului nr._ pârâtul C. D. i-a sugerat să continue căutările pentru a găsi un avocat din Tulcea sau C. pe considerentul că îi este greu să se deplaseze, precizându-i că îl va reprezenta în etapa de recurs, la București.
La termenul de judecată din data de 13.11.2013, reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere completatoare prin care a solicitat obligarea pârâților la acordarea de daune interes în sumă de 2000 Euro, plătibilă în lei la cursul BNR la data efectivă a plății (filele 89-91).
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 1354 din data de 05 Mai 2014 a admis în parte acțiunea, având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul L. D. și a obligat pârâții C. D. și Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații” la restituirea către reclamant a sumei de 8600 lei, actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data de 15.05.2012 până la data plății efective.
De asemenea, a obligat pârâții la plata către reclamant a daunelor interese în sumă de 700 Euro care se va achita în lei, la cursul de schimb valutar al BNR la data efectuării plății efective, precum și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut că, în fapt, la data de 26.11.2008, între pârâta SCA C. și Asociații și reclamant, prin soția acestuia, L. N. I., s-a încheiat contractul de asistență juridică nr._ (fila 6) in virtutea căruia avocatul C. D., pârât în prezenta cauză, avea obligația de a-l reprezenta pe reclamant in faza de urmărire penala . pe rolul Direcției Naționale Anticorupție în care reclamantul avea calitatea de inculpat, acesta fiind in arest preventiv in perioada 24.11._08. Valoarea contractului a fost de 5.000 euro (21.600 lei), prima transa fiind achitata, sub forma de avans, in data de 09.12.2008 la sediul DNA București, când pârâtul persoană fizică a preluat prin proces-verbal (filele 7-9) suma de 13.035 lei pentru care s-a emis factura nr. 119/23. 12.2008.
S-a reținut faptul că, în etapa urmăririi penale, parații au primit prin ordinul de plata din data de 21.01.2009 suma de 17.200 lei (fila 13), având ca obiect al plații o ultima transa de bani, in cuantum de 8.600 lei ce reprezenta achitarea integrala a valorii contractului de asistenta juridica nr._ .
Prin același ordin de plata mai sus menționat, parații au primit si un avans de 8.600 lei ( contravaloarea a 2000 Euro) cu titlu de “ Etapa 2 (proces)”, astfel cum s-a menționat în cuprinsul documentului de plată – fila 13 dosar.
Potrivit normelor de procedură penală și doctrinei juridice în materie, procesul penal are trei faze: urmărirea penală, judecata și punerea în executare a hotărârilor, iar fiecare fază procesuală are una sau mai multe subdiviziuni denumite etape procesuale. Astfel, faza urmăririi penale are două etape procesuale: cercetarea penală și rezolvarea cauzei de către procuror, iar faza judecății cuprinde judecata în primă instanță și judecata în căile ordinare de atac.
În speță, potrivit mențiunilor din ordinul de plată privitoare la ce reprezintă plățile efectuate, s-a reținut că reclamantul a achitat diferența de 8600 lei aferentă urmăririi penale (etapa 1) și suma de 8600 lei aferentă celei de-a doua etape – judecata.
S-a constatat că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 21.01.2009 – momentul efectuării plății sumei de 17.200 lei prin ordin de plată în care se menționează că plata astfel efectuată reprezintă „diferență 8600 lei etapa 1 (cercetare) + avans 8600 lei etapa 2 (proces)” (fila 13). La data de 19.11.2011, avocatul colaborator al pârâtului, F. J. a răspuns email-ului transmis de reclamant ( fila 21), apoi la 21.02.2012, 11.03.2012, 21.04.2012, zile în care s-au comunicat email-uri între părți (filele 17-20), reclamantul încercând să discute cu pârâtul pentru a-i asigura asistența juridică în etapa judecății pentru care achitase suma de 8600 lei.
De asemenea, având în vedere că în ordinul de plată se precizează că suma de 8600 lei a fost încasată pentru etapa procesului, s-a reținut faptul că această sumă este aferentă tuturor fazelor judecății (fond, apel, recurs), astfel că obligația pârâtului C. D. de a asigura reclamantului asistență și reprezentare juridică în fața instanței subzista în toate fazele procesuale, până la finalizarea procesului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23.03.2012. Totodată, s-a reținut faptul că obligația pârâtului C. D. de a asigura reclamantului asistență și reprezentare juridică în fața instanței este o obligație continuă.
De asemenea, prima instanță a mai arătat că, la data de 11.06.2012, reclamantul a adresat o plângere administrativa la Baroul București, avocatul parat fiind obligat la restituirea sumei de 8600 lei prin Decizia nr. 140 din 10.09.2012 (fila 22). Pârâtul a formulat contestație împotriva acestei decizii, contestație ce a fost respinsă prin hotărârea nr._/08.04.2013 (fila 76).
Cât privește susținerea pârâtului C. D. potrivit căreia suma de 8600 lei în privința căreia reclamantul solicită restituirea, reprezintă un onorariu de succes prima instanță a înlăturat-o, având în vedere că în contractul de asistență juridică nr._/26.11.2008 nu se prevede acordarea onorariului de succes (fila 6). De asemenea, nici în ordinul de plată din data de 21.01.2009 nu se face o astfel de mențiune, această sumă fiind calificată ca fiind un avans pentru faza judecății.
S-a reținut faptul că pârâtul a recunoscut faptul că a primit suma de 8600 lei și nu a negat faptul că nu și-a îndeplinit obligația de a-l asista pe reclamant în faza judecății pentru care reclamantul a achitat acest avans.
Din actele depuse la dosarul cauzei, s-a constatat că, de-a lungul desfășurării procesului penal pe durata a mai mulți ani, pana la pronunțarea deciziei in etapa recursului la înalta Curte de Casație si Justiție, reclamantul a solicitat paraților in cauza, atât telefonic (verbal si SMS), cat si prin e-mail, acordarea fie si numai a unei consultante juridice (fila 17) ca și contraprestație pentru plata efectuata, insa parații nu au procedat în acest sens. La data de 21.04.2012, reclamantul a transmis un ultim mesaj paratului avocat (fila 18), in care a solicitat ferm restituirea sumei de bani încasate, întrucât banii plătiți ca onorariu, din punctul său de vedere, constituia o îmbogațire fără justă cauză. Mandatarul său l-a contactat telefonic pe avocatul parat, fără nici un rezultat însă, confirmându-i-se acestuia poziția ferma de a refuza restituirea plații făcute.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, s-a constatat îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză și au fost obligați pârâții la restituirea către reclamant a sumei de 8600 lei achitată de acesta pentru faza de judecată, fază în care avocatul C. D. nu a mai acordat reclamantului asistență juridică, acesta fiind obligat să angajeze un alt apărător pentru a asistat în faza judecății.
În ceea ce privește dobânda legală și daunele interese solicitate de reclamant, prima instanță a reținut aplicabilitatea prevederilor art.3 din OG nr.13/24.08.2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căruia „(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.”
Dispozițiile art.1530 din Noul cod civil stipulează dreptul la daune-interese, in sensul in care creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal au formulat apel reclamantul L. D. și pârâții C. D. și SOCIETATEA C. DE AVOCAȚI „C. SI A.”, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelantul L. D. că, primul motiv de critică al hotărârii atacate se referă la momentul punerii în întârziere, moment de la care se calculează actualizarea cu indicele de inflație și plata dobânzii solicitate.
Astfel, în mod eronat instanța de fond a reținut data de 15.05.2012, deoarece momentul până la care pârâții aveau obligația de a acorda asistență juridică era 30.03.2012, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv în dosarul penal pentru care au fost angajați pârâții să îi asigure apărare și consiliere juridică.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de critică, acordarea dobânzii legale, apelantul a arătat că, deși în considerentele sentinței atacate se reține în mod corect incidența O.G. nr. 13/2011 cu privire la acordarea dobânzii legale remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, în dispozitivul hotărârii atacate instanța de judecată omite să facă precizarea corectă și exactă a acestora, obligând pârâții numai la plata dobânzii legale aferente.
Așa cum s-a reținut în motivarea și considerentele hotărârii atacate, este îndreptățit la acordarea atât a dobânzii remuneratorie, ca și dobândă datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, respectiv intervalul de timp 21.01._12, cât și a dobânzii penalizatoare, adică dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, adică pentru perioada 01.04.2012-la data plății efective.
Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor interese în suma de 700 Euro, apelantul a învederat că, prin cererea modificatoare a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor interese în suma de 2000 Euro, motivat de faptul că reaua-credință de care au dat dovadă pârâții a avut consecințe negative și l-a prejudiciat atât din punct de vedere financiar, cât și moral.
Astfel, a fost în imposibilitate de a-și achita obligația de întreținere către copilul minor, iar părinții săi au fost nevoiți să-și vândă apartamentul pentru a-l ajuta cu bani pentru a-și plăti datoriile și de a-și asigura apărarea în procesul pe care l-a avut în perioada 2009-2012.
Mai mult, a fost nevoit să achite onorarii notariale și comisioane aferente tranzacțiilor imobiliare - contracte de vânzare-cumpărare, iar starea de sănătate s-a deteriorat accentuat, problemele de sănătate agravându-se. La aceasta se adaugă și prejudiciile de natură moral-afectivă, la care a fost supus.
S-a tergiversat inclusiv cercetarea la nivelul Baroului municipiului București, deși culpa pârâtului era evidentă, decizia finala a Consiliului Baroului luându-se la aproape doi ani de la data sesizării, datorită sustragerii de la cercetare, prin contestări care s-au dovedit a fi nejustificate, cât si prin alte metode.
Ultima dovada de rea-credință a pârâtului s-a produs la termenul de judecata din 15.04.2014, la Judecătoria Tulcea, atunci când acesta nu s-a prezentat pentru interogatoriu si nici măcar nu a trimis răspuns la interogatoriul propus și înaintat prin fax la sediul pârâților.
Pentru motivele arătate, apelantul L. D. a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii. De asemenea, a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 470 Cod procedură civilă.
Apelanții C. D. și Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații au criticat sentința apelată, sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea apelanții au arătat că, la data de 13.05.2013 a fost înregistrată la această instanță cererea de chemare in judecata formulată de către intimatul-reclamant.
Judecătoria Tulcea nu era competenta să soluționeze un astfel de litigiu, acțiune in pretenții, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art.107 si art.110 Cod procedură civilă. Potrivit acestor norme, intimatul-reclamant putea introduce cererea de chemare in judecata fie la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, respectiv Judecătoria Sector 6 București, fie la instanța competenta pentru persoana căreia i s-a încredințat conducerea entității Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații” fără personalitate juridică, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București.
Judecătoria Tulcea ar fi devenit competentă să soluționeze un astfel de litigiu doar in ipoteza în care ar fi existat una din situațiile prevăzute de art.113 pct.3 Cod proc.civ.- existenta unui loc al executării contractului sau art.113 pct.7 Cod proc.civ.- instanța locului de plata, pentru cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie,cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare, ceea ce nu era cazul, întrucât nu erau îndeplinite condițiile necesare aplicării respectivelor norme.
S-a mai arătat că, prin Încheierea din 18.11.2013, judecătorul fondului s-a limitat doar la redarea unor texte din materia competentei teritoriale fără a motiva în fapt în vreun fel respingerea excepției necompetentei teritoriale, stabilind faptul că Judecătoria Tulcea putea soluționa în mod legal cererea formulată, făcând trimitere la dispozițiile art.113 alin.l Cod proc.civ., fără a se raporta la vreuna din cele nouă situații prevăzute în text.
Mai mult, din economia Încheierii rezultă că ordinul de plată invocat de intimatul-parat in cuprinsul cererii sale constituie un veritabil titlu de valoare, ori aceasta concluzie nu este legală, judecătorul fondului nearătând în ce modalitate a ajuns la aceasta concluzie.
Astfel, potrivit art.7 alin.l pct.31 ind. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, noțiunea de “titlu de valoare” reprezintă “orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiții sau alt instrument financiar, calificat astfel de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si părțile sociale”. In ceea ce privește noțiunea de “valori mobiliare”, definiția acestui termen se regăsește în cuprinsul art.2 alin.l pct.33 din Legea nr.297/2004 privind piața de capital, cu modificările si completările ulterioare. Pentru a vedea daca ordinul de plata se încadrează în categoria instrumentelor de plata sunt dispozițiile Regulamentului B.N.R nr.2/2005 privind ordinul de plata utilizat în operațiuni de transfer-credit.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale invocate mai sus, rezultă în mod clar faptul ca instanța de fond a dispus în mod eronat prin Încheierea din 18.11.2013, stabilind in competenta sa soluționarea litigiului, in condițiile in care ordinul de plata nu se încadrează în categoria titlurilor de valoare, astfel cum sunt definite de către legiuitor, nefiind aplicabile dispozițiile art.113 alin.l pct.7 Cod proc. civ..
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, apelanții au învederat că, potrivit dispozițiilor art.l alin.l din Decretul nr.167/1958, cu modificările si completările ulterioare, “dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”, ori în materia acțiunilor personale care însoțesc drepturi de creanța era aplicabil termenul general de 3 ani, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art.3 alin.l din cuprinsul aceluiași decret.
In ceea ce privește calificarea acțiunii în restituirea îmbogățirii fără justă cauza, drept acțiune personala, sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958, care stabilesc cu titlu de principiu ca pentru ipoteza îmbogățirii fără just temei, termenul de prescripție începe să curgă din momentul in care păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască paguba si pe cel răspunzător de aceasta.
In cazul de față, ordinul de plata a fost emis de către intimatul-reclamant la data de 21.01.2009, data la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, întrucât la momentul respectiv acesta a cunoscut atât paguba (8600 lei) cât și persoana care urma să beneficieze de respectiva suma. La momentul respectiv nu fusese încheiat niciun contract de asistenta juridică între părți pentru faza procesuală a judecații, ceea ce conduce la ideea cunoașterii obiective a celor doua condiții impuse de art.8 din Decretul nr. 167/1958. In acest context, rezulta in mod clar ca termenul de prescripție s-a împlinit la 21.01.2012.
Considerând ca intimatul-reclamant nu a cunoscut cele două condiții cumulative prevăzute de art.8 din Decretul nr.167/1958, totuși la 24.09.2009- data condamnării sale in fond in dosarul penal nr._ al Tribunalului Tulcea - acesta ar fi trebuit să realizeze începerea termenului de prescripție, în condițiile în care pârâtul nu se prezentase la niciun termen în dosar, întrucât nu fusese încheiat niciun contract de asistenta juridică între părți.
Totodată, apelanții au mai arătat că, întreruperea cursului prescripției, așa cum a reținut prima instanță prin Încheierea din 21.03.2014, raportându-se la corespondența electronică a părților din 19.11.2011, 21.02.2012, 11.03.2012 si 21.04.2012, potrivit art.l6 din Decretul nr.167/1958 prescripția se întrerupe “prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția”. Aceasta recunoaștere implica o manifestare neîndoielnică, unilaterală de voință, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția, prin care se atesta existenta unui drept potrivnic.
Analizând cuprinsul corespondenței electronice invocate de instanța de fond, nu rezulta aplicabilitatea vreunei modalități menționate mai sus. Mai mult, mesajele din 19.11.2011, 21.02.2012, 11.03.2012 au avut în vedere stabilirea unei întâlniri în vederea discutării încheierii unui contract de asistenta juridică pentru faza de judecată, întrucât apărarea intimatului-reclamant s-a realizat doar în faza de urmărire penala, astfel cum rezulta din contractul de asistență juridică, nr._/26.11.2008.
In ceea ce privește mesajul din 21.04.2012, prin intermediul acestuia intimatul-reclamant solicita restituirea sumei de 8600 de lei, deși între părți nu a fost încheiat vreun contract de asistență juridică pentru faza judecații.
Atât prin Încheierea din 21.03.2014, cât și prin Sentința civilă nr. 1354/2014, instanța de fond a considerat în mod eronat faptul că termenul de prescripție a fost întrerupt în mod succesiv, ultima dată la 23.03.2012, moment la care s-a finalizat procesul intimatului-reclamant în fața Înaltei Curți de Casație si Justitie. Astfel, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art.l6 din Decretul nr. 167/1958 doar doua ipoteze în care poate interveni întreruperea cursului prescripției: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie și introducerea unei cereri de chemare în judecata împotriva debitorului.
De altfel, instanța în mod cel puțin ciudat a ajuns la concluzia că suma de 8600 lei este aferentă tuturor fazelor procesuale (fond, apel, recurs), incluzând cheltuielile cu transportul și cazarea, fiind o obligație continuă, în condițiile în care onorariul aferent contractului de asistenta juridica încheiat între părți pentru faza de urmărire penala era in cuantum de 5000 euro, respective 21.600 lei.
Au apreciat apelanții că, obligația continuă nu exista sub nicio forma pentru toate fazele de judecata, ci doar pentru faza pentru care părțile încheie un contract de asistenta juridică.
În speță, nu a intervenit nicio recunoaștere a vreunei datorii, iar la data de 23.03.2012 nu a fost depusa nicio cerere de chemare in judecată împotriva pârâtului, ci doar a intervenit finalizarea procesului intimatului-reclamant în fața instanței supreme.
Termenul de prescripție nu putea să curgă de la data de 23.03.2012, întrucât așa cum s-a precizat anterior, la momentul transmiterii sumei de 8600 lei (21.01.2009), intimatul-reclamant cunoștea atât suma de bani transmisă, cât și persoana beneficiară, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art.8 din Decretul nr.l67/1958.
Cu privire la fondul cauzei, apelanții au arătat că, la 26.11.2008 între S.C.A “C. si Asociații” și intimatul-reclamant a fost semnat Contractul de asistenta juridică nr._ al cărui obiect l-a reprezentat asistarea, reprezentarea acestuia in faza de urmărire penala desfășurata de către structura centrala a Direcției Naționale Anticoruptie. Achitarea onorariului s-a realizat in doua transe, respective 13.000 lei si 8600 lei. La data de 21.01.2009 intimatul-reclamant a virat si o suma de 8600 lei, un bonus pentru eliberarea din starea de arest, conform susținerilor sale de la acea data, suma pe care in mod unilateral acesta a considerat-o “un avans” pentru un viitor contract de asistenta si reprezentare pentru faza judecații (in contextul in care nu se discutase cu intimatul-reclamant posibilitatea încheierii unui nou contract de asistenta juridica).
Prin întâmpinarea formulată s-a arătat faptul ca suma de 8600 de lei nu poate constitui un onorariu pentru faza de judecata. Astfel, s-au avut in vedere dispozițiile art.128 alin.l din Statutul profesiei de avocat, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora “onorariile se stabilesc in mod liber intre avocat si client”. Scopul acestei norme vizează găsirea unei soluții benefice pentru ambele părți, în opoziție cu aplicarea unei abordări unilaterale.
Motivul principal pentru care intimatul-reclamant nu a mai încheiat un nou contract de asistenta pentru faza judecații l-a constituit lipsa garantării obținerii soluției achitării.
Apelanții au mai arătat că, în ipoteza existentei unui ipotetic onorariu cu un avans de 8600 lei, pentru faza de judecata, acesta ar fi trebuit prevăzut . de asistență, astfel cum se prevede în cuprinsul art.128 alin.2 din Statutul profesiei de avocat “onorariile se determina si se prevăd in contractul de asistenta juridica la data încheierii acestuia intre avocat si client, înainte de începerea asistentei si/sau a reprezentării clientului”. Or, înspeță, nu se poate discuta despre un onorariu în lipsa încheierii unui contract de asistenta juridica.
Acest fapt condiționează obligativitatea asigurării asistării și reprezentării, astfel cum rezulta inclusiv din cuprinsul art.108 alin.l din Statutul profesiei de avocat [dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specific profesiei se naște din contractul de asistenta juridica, încheiat în forma scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia]. Mai mult, conform art.108 alin.3 din Statut “avocatul nu poate acționa decât in limitele contractului încheiat cu clientul său”. Din interpretarea celor două articole rezulta obligativitatea încheierii unui contract de asistenta juridică. O suma de bani plătită in mod unilateral nu poate fi considerată drept un onorariu pentru un eventual nou contract de asistență.
De asemenea, apelanții au mai învederat că, potrivit notelor de ședința din 07.10.2013 depuse de intimatul-reclamant, acesta se declara total nemulțumit de asistența juridică realizată pentru faza de urmărire penală, deși se reușise să se obțină judecarea sa în stare de libertate. Or, în acest context, apare curioasă alegerea intimatului-reclamant de a vira o suma de bani cu titlu de onorariu unei persoane de a cărei activitate nu a fost mulțumit.
Din lecturarea sentinței civile nr.1354/2014 se observă ca judecătorul fondului nu analizează în vreun fel susținerile pârâtului. Mai mult, aceasta considera ca suma de 8600 lei constituie un onorariu pentru toate fazele procesuale, în condițiile in care chiar intimatul-reclamant a considerat ca respective suma reprezintă un “avans” pentru viitorul contract de asistență juridică, astfel cum rezulta din conținutul cererii de chemare în judecată.
Aceasta conduita a instanței de fond este în totală contradicție cu aplicarea principiului motivării hotărârilor judecătorești (art.425 alin. 1 lit. b Din Codul de procedură civilă).
Deși, prin întâmpinarea formulată s-au invocat dispoziții din cuprinsul Statului profesiei de avocat aplicabile cauzei (art.108 alin. 1 si 3, art.128 alin.l și 2), judecătorul fondului nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la admisibilitatea acestora, ceea ce a condus la o inexistență efectivă a motivării sentinței atacate.
În concluzie, apelanții C. D. și SOCIETATEA CIVILĂ DE A. „C. ȘI ASOCIAȚII”, au solicitat în principal, admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, anularea sentinței civile nr. 1354/2014 și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente;în subsidiar, s-a solicitat: admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, desființarea sentinței civile atacate și constatarea prescrierii dreptului la acțiune/ admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, desființarea sentinței civile atacate și respingerea pe fond a acțiunii, ca nefondată și neîntemeiată.
De asemenea, apelanții C. D. și Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații” au formulat și depus la dosar întâmpinare (filele 43-46, filele 47-50), solicitând respingerea apelului declarat de către reclamantul L. D., ca nefondat, reiterând excepțiile și apărările de fond din apelurile promovate.
Apelantul L. D. a formulat și depus la dosar întâmpinare (filele 54-59), solicitând respingerea apelului declarat de către Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații”, ca nefondat, arătând în esență că, nu se invocă niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, nu se formulează nicio critică concretă, apelanții limitându-se a reitera apărările formulate în fața primei instanțe.
La dosarul cauzei apelanții L. D., C. D. și Societatea Civilă de Avocați „C. și Asociații” au formulat și depus răspuns la întâmpinare (filele 78-79, 82-84, 88-89).
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
La data de 26 noiembrie 2008 între apelanta pârâtă SCA C. și Asociații și apelantul reclamant L. D., prin soția acestuia L. N.-I., s-a încheiat contractul de asistență juridică nr._ potrivit cu care apelantul pârât Av. C. D. avea obligația de a-l reprezenta pe apelantul reclamant în faza de urmărire penală într-un dosar aflat pe rolul DNA în care acesta avea calitatea de inculpat, fiind în arest preventiv în perioada 24 noiembrie 2008-23 decembrie 2008. valoarea acestui contract a fost de 5000 euro (21.600 lei) prima tranșă fiind achitată sub formă de avans la data de 09.12.2008 la sediul DNA București, când avocatul C. D. a preluat prin proces verbal suma de 13.035 lei și pentru care s-a emis factura nr. 119 din 23 decembrie 2008.
În etapa urmăririi penale pârâții apelanți au primit prin Ordinul de plată din data de 21 ianuarie 2009 suma de 17.200 lei, având ca obiect al plății o ultimă tranșă de bani, în cuantum de 8600 lei ce reprezenta achitare integrală a valorii contractului de asistență juridică nr._ din data de 26.11.2008. prin același ordin de plată pârâții apelanți au primit și un avans de 8600 lei (contravaloarea a 2000 euro) cu titlu de „etapa 2 proces”.
Nemulțumit de prestația Cabinetului de Avocatură și a avocatului, reclamantul apelant a adresat la data de 10 iunie 2012 o plângere administrativă la Baroul București iar avocatul C. D. a fost obligat la restituirea sumei de 8600 lei prin Decizia nr. 140 din 10 septembrie 2012, decizie care a fost contestată și care în final a fost respinsă prin Hotărârea nr._ din 08 aprilie 2013.
De reținut în cauză este faptul că apelantul pârât av. C. D. a recunoscut faptul că a primit suma de 8600 lei și nu a negat faptul că nu și-a îndeplinit obligația de a-l asista pe reclamant în faza judecății pentru care reclamantul a achitat acest avans.
Din toate documentele aflate la dosarul cauzei se reține că dea lungul desfășurării procesului penal care a durat mai mulți ani, și până la pronunțarea deciziei în recurs în ICCJ apelantul reclamant a solicitat pârâților apelanți de mai multe ori atât telefonic, prin sms, cât și prin email, acordarea fie și numai a unei consultanțe juridice ca și contraprestație pentru plata efectuată, însă pârâții apelanți nu s-au conformat acestei solicitări. Astfel că la data de 21 aprilie 2012 reclamantul L. D. a transmis un ultim mesaj avocatului său solicitând cu fermitate restituirea sumei de bani încasate, întrucât banii plătiți ca onorariu, din punctul său de vedere, constituia o îmbogățire fără justă cauză, dar tot fără rezultat, ba mai mult avocatul a refuzat cu fermitate restituirea plății făcute.
Motivele invocate în apel de către apelantul L. D. nu pot fi primite având în vedere faptul că prima instanță în mod corect a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 3 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar care prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobândă de referință a BNR, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărârea Consiliului de administrație al BNR. Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Acestea deoarece codul civil stipulează dreptul la daune interese în sensul în care creditorul are dreptul la aceste daune pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare, sau după caz, culpabile a obligației.
Nici apelul formulat de pârâtul Avocat C. D. și nici apelul formulat de SCA C. și Asociații nu sunt întemeiate.
De fapt cele două apeluri ca și motive de apel sunt identice cum sunt identice și cu întâmpinările pe care aceste părți le-au formulat la instanța de fond.
În mod corect prima instanță a respins excepția necompetenței teritoriale, aceasta deoarece potrivit art. 113 alin.1 Cod procedură civilă, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă instanța locului de plată, în cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare.
Izvorul obligațional își are originea în ordinul de plată din data de 21 ianuarie 2009 și nu în contractul de asistență juridică nr._ din 26 noiembrie 2009. Cum plata s-a efectuat la Tulcea și deoarece reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 Cod procedură civilă, Judecătoria Tulcea precum și Tribunalul Tulcea sunt competente în soluționarea prezentei cauze.
Tot în mod corect prima instanță a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că dreptul la acțiune al reclamantului L. D. s-a născut la data de 21 ianuarie 2009 momentul efectuării plății sumei de 17.200 lei prin Ordin de plată în care se menționează cu plata astfel efectuată reprezintă diferență de 8600 lei etapa 1 cercetare și avans 8600 lei etapa 2 proces, dar termenul de prescripție început a fost întrerupt la data de 19 noiembrie 2011 când un avocat colaborator al avocatului C. D. a răspuns email-ului transmis de către L. D., apoi la data de 21 februarie 2012; 11 martie 2012 și 21 aprilie 2012 zilele în care s-au comunicat email-uri între părți.
Tot în mod corect prima instanță a reținut faptul că obligația avocatului de a asigura reclamantului apelant asistență juridică și reprezentare juridică în fața unei instanțe este o obligație continuă.
Având în vedere că termenul de prescripție a fost întrerupt succesiv, ultima dată fiind 23 martie 2012 când s-a finalizat procesul la ICCJ, dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție, acțiunea introdusă în prezenta cauză este introdusă înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
De reținut în cauză este faptul că avocatul C. D. cu toate că a încasat întreg onorariul solicitat nu a mai acordat reclamantului apelant asistență juridică, acesta fiind obligat să angajeze un alt apărător pentru a fi asistat în faza judecății.
Chiar dacă între cele două părți s-a încheiat contractul de asistență juridică se poate pune în schimb problema unei îmbogățiri fără justă cauză știut fiind faptul că îmbogățirea fără justă cauză este generatoare de obligații a cărui sorginte este extracontractuală. Aceasta deoarece avocatul C. D. a refuzat cu fermitate restituirea sumei încasată și pentru care nu a prestat asistență și reprezentare juridică.
De reținut în cauză este faptul că Baroul București prin Decizia nr. 140 din 10 septembrie 2012 l-a obligat pe avocatul C. D. la restituirea sumei de 8600 lei chiar dacă avocatul a contestat această decizie și prin hotărârea nr._ din 08 aprilie 2013 contestația i-a fost respinsă.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a respinge apelurile formulate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile formulate de către apelantul-reclamant L. D., cu domiciliul în mun.Tulcea, ., ., . și apelanții-pârâți C. D., cu domiciliul procesual ales în București, ..181, sector 6, și SOCIETATEA C. DE AVOCAȚI „C. ȘI ASOCIAȚII” cu sediul social în Municipiul București, .. 181, sector. 6, București, împotriva sentinței civile nr. 1354 din data de 05 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect ”pretenții”, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 12 Noiembrie 2014.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud.LMG
Red./dec.civ.jud.RS/12.12.2014
Tehnored.gref.DB/gref. EG/18.12.2014 /5 ex.
.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 452/2014. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 614/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
