Plângere contravenţională. Decizia nr. 529/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 529/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 529/2013
Ședința publică de la 22 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: R. A. V.
JUDECĂTOR: L. D. P.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul petent P. L. cu domiciliul în București, ..12, ., ., împotriva sentinței civile nr.2488/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. cu sediul în T., ., jud.T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat av.Țiganov C. I. pentru recurentul petent, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, s-a depus întâmpinare ce nu a fost comunicată, după care:
Instanța comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentului petent prin apărător.
Av.Țiganov C. I. având cuvântul pentru recurentul petent, apreciază dosarul în stare de judecată, învederând că a studiat întâmpinarea la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Av.Țiganov C. I. având cuvântul în recurs, pentru recurentul petent, arată că petentul a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de fond prin care s-a respins plângerea contravențională considerând că aceasta este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Referitor la critica privind legalitatea procesului-verbal de contravenție arată că acesta nu cuprinde datele de identificare a aparatului radar, respectiv . numărul, instanța de fond considerând ca fiind îndeplinite toate cerințele legale, însă nu a făcut vorbire cu privire la sesizarea noastră cu privire la . numărul aparatului radar.
În acest sens, arată că planșele foto depuse la dosar nu se pot corobora cu procesul-verbal întrucât nu se știe dacă aparatul radar este același cu cel din buletinul de verificare metrologică depus în cauză, iar lipsa datelor de identificare a cinemometrului are relevanță atât cu privire la procesul-verbal de contravenție atrăgând nulitatea lui, cât și cu privire la temeinicia acestuia, nefiind înlăturată prezumția de vinovăție de care se bucură petentul.
Referitor la critica privind temeinicia procesului-verbal de contravenție arată că din probele administrate în cauză rezultă o cu totul altă situație decât cea reținută de agentul constatator ce nu corespunde realității.
Astfel, precizează că instanța de fond în motivarea hotărârii spune că „a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă nu există vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului”.
În acest sens, solicită a se observa că instanța de fond a respins probele solicitate potrivit listei de probatorii considerând suficiente cele patru fotografii existente la dosar, iar din acest punct de vedere petentul consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.
De asemenea, arată că instanța de fond respingând plângerea doar în baza prezumției de legalitate a actului sancționator este afectată prezumția de nevinovăție a celui împotriva căruia statul formulează o acuzație.
Cu privire la cele patru fotografii înaintate la dosar, precizează că din prima planșă foto rezultă că autoturismul a fost înregistrat cu o viteză de 58 Km./h, iar din planșele 2, 3 și 4 nu rezultă numărul de înmatriculare a autoturismului, considerând că aceste fotografii sunt irelevante și neconcludente, iar recurentul petent nu se face vinovat de săvârșirea contravenției.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacată și trimiterea spre rejudecarea a dosarului pentru administrarea mai multor probe având în vedere că nu a fost admise probele solicitate de petent.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de fond, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție.
Totodată, solicită a se aprecia asupra sancțiunii complementare în sensul reducerii sancțiunii de la 90 zile la 30 zile, petentul având nevoie de permisul de conducere în profesia sa.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin plângerea depusă la 29.11.2012 și înregistrată sub nr. 8357 la Judecătoria T., petentul contestator P. L. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.11.2012 de intimata I.P.J. T., prin care a fost amendat cu 630 lei pentru că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare LB-LP 12, pe DN 22 E 87, cu viteza de 104 km/h.
Intimata a formulat întâmpinare și a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal: raportul agentului constatator, buletin de verificare metrologică și atestat profesional, proces-verbal, planșă fotografică cu 4 fotografii, proces-verbal din data de 12.05.2008.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 2488 din 25 iunie 2013 instanța a respins plângerea formulată de petentul P. L. împotriva procesului verbal . nr._ din 04.11.2012 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean T., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.11.2012 de intimata I.P.J. T., petentul a fost amendat cu 630 lei pentru că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare LB-LP 12, pe DN 22 E 87, cu viteza de 104 km/h.
Fapta petentului este prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 ” Conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare”.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, prima instanță a reținut, în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În analiza principiului proporționalității, s-a arătat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța de fond a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.
Astfel, deși petentul în plângerea contravențională a susținut că procesul verbal este nelegal și netemeinic, acesta nu a reușit să facă dovada acestor alegații.
Din contră, instanța de fond a constatat că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Astfel, în planșa fotografică depusă la dosar se poate observa, la timpul 14:04,33 (fotografia 3 fila 20), cum un autoturism având aceleași caracteristici dimensionale și de culoare cu autoturismul marca Subaru condus de petent (foto 1) este înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 104 km/h, pe un sector de drum cu viteza limitată la 50 km/h.
Faptul că pe acel sector de drum, viteza este limitată, reiese din procesul verbal din data 12.05.2008.
Potrivit art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar) este un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, după cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din 23.08.2012, depus de intimată din care reiese . și locul fabricației aparatului.
Instanța de fond a reținut existența elementului de continuitate între fotografiile depuse de intimată, care poate fi constatat prin observarea intervalului scurt în care au fost întocmite – pe parcursul a cincisprezece secunde, de la timpul 14:04,18 la timpul 14:04,33 (foto 3), în care este vizibil numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de petent, LB-LP 12. Astfel că, este fizic imposibil ca în intervalul de 15 secunde să fi apărut un alt autoturism între cel înregistrat cu viteza de 104 km/h și cel al petentului.
Prin urmare, prima instanță și-a format convingerea că există identitate între autoturismul condus de petent și cel înregistrat ca având viteza de 104 km/h la km 183+800 m, pe DN 22E87, cu atât mai mult cu cât fapta contravențională a fost percepută direct de către agentul constatator, care a procedat la oprirea contravenientului, care s-a dovedit a fi petentul.
Deși instanța nu a exclus din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maximă de 3%, în speța dedusă judecății, s-a reținut că nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în această situație de excepție, întrucât se observă că au existat condiții optime de măsurare: luna noiembrie, iar temperatura exterioară s-a situat la mijlocul intervalului nominal prevăzut de certificatul de aprobare al modelului (-10 C ... + 60 C).
Prin urmare, a arătat instanța că se află în prezența unui dubiu care nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo.
În concluzie, raportat la datele speței s-a concluzionat că nu este judicios a se presupune că petentul a circulat cu o viteză mai mică de 104 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură a fost afectat de eroarea maximă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale prima instanță a constatat că fapta petentului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni.
Conform art. 98 lit. d din același act normativ, clasa a IV-a reprezintă o sancțiune de 9 sau 20 puncte-amendă.
Astfel, s-a constatat că amenda aplicată petentului este în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările și de modul de comitere a faptei.
În sensul celor de mai sus, s-a reținut pericolul sporit al faptei comise de petent, care a circulat cu o viteză mult mai mare decât cea legală, nefiind oportună înlocuirea amenzii aplicate de agentul constatator cu sancțiunea avertismentului.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul P. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub aspectul legalității, recurentul a susținut că procesul-verbal de contravenție nu conține datele de identificare ale operatorului radar care a făcut măsurarea, respectiv nu conține . numărul aparatului, fiind încălcate astfel dispozițiile prevăzute NML 021- 05, art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, și art. 181 alin 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002.
S-a mai susținut și că planșa foto realizată de aparatul radar și buletinul de verificare metrologică nu se pot corobora cu procesul-verbal contestat întrucât pe acesta nu este menționată . radar, neputându-se stabili dacă aparatul radar, (cinemometrul) cu care a fost măsurată viteza este același cu cel al cărui buletin de verificare metrologică a fost depus la dosar.
În consecință, recurentul a solicitat a se constata atât nulitatea absolută a procesului-verbal ca urmare a acestei nelegalități, cât și netemeinicia acestuia prin neînlăturarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază potrivit jurisprudenței C.E.D.O., invocându-se și cauza A. împotriva României.
Recurentul a mai invocat și încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil deoarece instanța a soluționat cauza fără a administra proba testimonială, precum și proba cu filmul video conținând abaterea contravențională, probe solicitate în dovedirea situației de fapt, încălcându-se astfel dispozițiile art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 6 din C.E.D.O.
Recurentul a mai susținut că din cele 4 fotografii aflate la dosar nu rezultă vinovăția sa, din prima planșă foto rezultând că autoturismul condus de el a fost înregistrat cu viteza de 58 Km/h, iar în planșele 2, 3 și 4 nu este vizibil numărul de înmatriculare al autoturismului.
A mai precizat recurentul că, la data sancționării, respectiv 4.11.2012, nu exista certitudinea că pe sectorul de drum km 183+800 m pe D.N. 22 E 87 exista o restricție de viteză de 50 km/h.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și anularea procesului-verbal de contravenție ..P. nr._, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7-9 Cod pr. civilă, art. 181 al. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, NML 021-05, iar în dovedire s-a depus la dosar practică judiciară.
În apărare, intimatul I.P.J. T. a formulat întâmpinare arătând că în procesual-verbal este menționat faptul că viteza a fost măsurată cu aparatul radar tip Python II montat pe auto speciala cu nr. de înmatriculare MAI-_, abaterea a fost înregistrată pe caseta S02, mențiuni ce se coroborează cu buletinul de verificare metrologică nr._/23.08.2012 din care rezultă caracteristicile, seriile și tipul cinemometrului montat pe auto tip Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI -_.
A mai arătat intimatul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, contestatorul având dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia are posibilitatea de a face dovada contrară celor reținute în procesul-verbal.
Analizând legalitatea sentinței atacate, în raport de criticile din recurs cât și din oficiu, în temeiul art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Astfel, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/4.11.2012 petentul P. L. a fost sancționat cu amenda în cuantum de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 zile pentru săvârșirea contravenție prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, reținându-se în sarcina sa că la data de 4.11.2012 a condus autoturismul Subaru cu nr. LB-LP 12 dinspre T. către C., iar la km 183+800 m, pe DN 22 E87 a fost înregistrat cu aparatul radar Python II montat pe autospeciala MAI_ cu viteza de 104 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, abatere filmată pe caseta S02.
În ceea ce privește nespecificarea datelor de identificare ale cinemometrului în procesul-verbal de contravenție, aceasta nu poate conduce la constatarea nulității absolute în condițiile în care nu este reglementată ca atare, ci doar la o nulitate relativă în condițiile dovedirii unei vătămări.
În acest sens, recurentul-petent a susținut că nu se poate stabili cu exactitate dacă aparatul R., cu care a fost înregistrată viteza de deplasare a autoturismului este același cu cel al cărui buletin de verificare metrologică afost depus la dosar.
Susținerea nu va fi reținută de instanță în condițiile în care în cuprinsul procesului-verbal s-a menționat că aparatul R. Python II este montat pe autospeciala MAI-_, precizare înserată și în cuprinsul buletinului de verificare metrologică nr._ din 23.08.2012.
Rezultă astfel, dincolo de orice dubiu că, cinemometrul verificat metrologic este același cu cel cu ajutorul căruia s-a înregistrat depășirea vitezei legale de către recurentul-petent, nefiind vorba de o nelegalitate sub acest aspect.
În ceea ce privește aplicarea în materie contravențională a regulilor din materie penală, instanța reține că în primul caz, prezumția de nevinovăție din cadrul procesului penal este însă limitată în condițiile în care există un act de autoritate – procesul verbal de contravenție – emis în condiții de legalitate de către un funcționar însărcinat de stat să verifice respectarea legii și normele de conduită într-un anumit domeniu, ceea ce conferă actului de autoritate emis o anumită valoare probatorie, chiar o prezumție de adevăr. În această situație, rămâne în sarcina celui ce contestă situația de fapt prezentată să facă dovada contrară, să răstoarne această prezumție, lucru care în cauză nu s-a întâmplat.
Dispozițiile art. 6 din C.E.D.O sunt o garanție a drepturilor de apărare și de rezolvare într-un termen rezonabil a cauzelor de pe rolul instanțelor judecătorești.
Sub aspect probator, se reține că în mod judicios prima instanță a procedat la respingerea probei testimoniale (audierea unui martor), precum și a probei privind depunerea înregistrării video în condițiile în care trebuiau înlăturate mențiunile înregistrate de un aparat verificat legal sub toate aspectele, iar la dosarul cauzei se aflau 4 planșe fotografice care evidențiază dinamica săvârșirii faptei, prin imagini succesive, probele fiind astfel inutile și neconcludente pentru soluționarea cauzei.
În aceste condiții, se apreciază că nu s-a realizat o încălcare a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, nefiind propuse probe concludente și apte să conducă la răsturnarea prezumției relative de adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție.
Relativ la cele 4 planșe fotografice existente în dosarul instanței de fond, se remarcă faptul că acestea evidențiază prin imagini succesive, dinamica săvârșirii faptei contravenționale, încă de la momentul în care recurentul-petent a intrat pe sectorul de drum km 183+800 m DN 22 E 87 având viteza de 58 km/h.
În plus, la acest prim moment, planșa fotografică relevă cu claritate numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, surprins în planșele următoare, fiind evident că este vorba de același autoturism care în planșa foto nr. 3 a fost înregistrat cu viteza de 104 km/h, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 3 5-1 din N.M.L. 021-05.
Cât privește existența restricției de viteză pe sectorul de drum respectiv la 50 km/h, aceasta rezultă dincolo de orice dubiu atât din adresa nr. 1361/20.05.2013 emisă de C.N.A.D.N.R (fila 31 dosar fond), cât și din planșa fotografică nr. 4 în care este evidențiat autoturismul condus de petent apropiindu-se de indicatorul rutier care semnifică „sfârșitul limitării de viteză la 50 km/h”.
În consecință, se reține că în cauză nu există nici un motiv de nelegalitate a sentinței primei instanțe care a realizat o analiză judicioasă a faptei contravenționale și a legalității actului sancționator, motiv pentru care criticile enunțate de recurentul-petent vor fi înlăturate
Văzând și prevederile art. 312 al. 1 Cod pr civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent P. L., cu domiciliul în București, ..12, ., ., împotriva sentinței civile nr.2488/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în T., ., județul T., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 august 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. N. R. A. V. L. R.
L. D. P.
Jud. fond. D.G.D.
Redactat jud. L.D.P./23.09.2013
Tehnoredactat gref. G.R./09.10.2013/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 16/2013. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 464/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
