Plângere contravenţională. Decizia nr. 636/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 636/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 636/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 636
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-intimat I. T. DE M. T., cu sediul în mun. T., ., nr. 118, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1735 din data de 29 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul-petent L. G. M. S. I. INDIVIDUALĂ,cu sediul în mun. T., .. 312, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea se învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimatul nu a depus întâmpinare la dosar, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ petenta-contestatoare L. G. M. S. Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. T. de M. T., anularea procesului verbal de contravenție . nr. 9735 întocmit de intimată
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat, în esență, că procesul verbal nu conține toate împrejurările ce pot servi la aprecierea faptei.
Petenta a mai învederat că a executat toate măsurile obligatorii care au fost stabilite de intimată, numita B. F.-C. fiind angajată retroactiv, începând cu 1.10.2012.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petenta a anexat procesul - verbal de contravenție contestat și înscrisuri doveditoare.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimata a formulat întâmpinare, depunând la dosar copii certificate de pe următoarele înscrisuri: procesul verbal de control nr. 5424/23.10.2012, măsurile obligatorii dispuse, fișa de identificare, declarația numitei L. M., procesul-verbal de comunicare.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 33, 34 din OG 2/2001, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru contestatoare interogatoriul și proba testimonială cu martora B. F. C., apreciindu-se că aceste dovezi sunt pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Martora a fost audiată nemijlocit în ședința de judecată din data de 22.04.2013.
Prin sentința civilă nr. 1735 din 29.04.2013 a Judecătoriei T. a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentă și înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr. 9735/23.10.2012, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, reținându-se în fapt că a primit la muncă pe numita B. F. C. la data de 2.08.2012, fără a încheia contract individual de muncă, fapta fiind prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. 3 din Legea nr. 53/2003 modificată și completată.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal contestat, prin prisma art. 17 din O.U.G. nr. 2/2001, instanța de fond a reținut că acesta conține toate elementele obligatorii prevăzute de lege, a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.
Examinând motivele de nelegalitate invocate de petentă, prima instanță a reținut că fapta reținută în cuprinsul procesului verbal este suficient descrisă, iar pentru a putea invoca o cauză de nulitate care nu este prevăzută expres de lege (virtuală), se cere ca petenta să justifice o vătămare produsă prin viciul care afectează actul de procedură, instanța urmând a analiza, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, care ar fi fost obiecțiunile contravenientei, iar în ipoteza în care acestea nu există sau sunt nesemnificative, rezultă că petenta nu poate justifica vreo vătămare.
A arătat judecătorul fondului că această interpretare reiese din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare atrage nulitatea relativă a procesului-verbal.
S-a reținut de către prima instanță că potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (coroborat cu art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, iar pentru a se determina dacă petenta a suferit vreo vătămare în drepturile sale instanța a examinat temeinicia procesului-verbal de contravenție reținând, în prealabil, sub acest aspect că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
A arătat judecătorul fondului că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Referitor la forța probantă a proceselor-verbale, instanța a arătat că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În ceea ce privește persoana sancționată prima instanță a arătat că potrivit aceleași jurisprudențe C.E.D.O., aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contestatoarei i se asigură condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.
A mai reținut instanța că stabilirea contravenției constând în refuzul de prezentare a documentației a fost percepută de agentul constatator prin propriile simțuri și dovedită prin procesul verbal întocmit, care este un înscris întocmit în formă autentică, de către un funcționar împuternicit cu acest drept și că acesta se coroborează cu declarația olografă dată de martora B. F. C. la 2.08.2012, la sediul reclamantei, prin care aceasta arătat că primește un salariu lunar de 130 lei, pentru o normă de 2 ore pe zi.
Ca atare, prima instanță a apreciat că din perspectiva existenței caracterului contravențional al faptei, nu prezintă relevanță împrejurarea că martora ar fi declarat, în fața instanței, că ar fi desfășurat doar activități de practică în cadrul reclamantei, aceste susțineri având caracter subiectiv, fiind contrazise de ansamblul probator, pentru aceste motive, instanța formându-și că petenta a comis fapta pentru care a fost sancționată.
La individualizarea sancțiunii aplicată, instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care în cazul în care fapta este de gravitate redusă se aplică sancțiunea avertismentului, chiar dacă nu este prevăzută în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției, apreciind că în litigiul dedus judecății, această cerință este îndeplinită, chiar dacă munca fără forme legale este o faptă cu implicații sociale și economice, întrucât: nu a existat un refuz expres al petentei de a se sustrage de la obligațiile care îi revin în calitate de angajator, pe care le-a îndeplinit, retroactiv, după aplicarea sancțiunii, încheind un contract în formă scrisă cu numita B. F. C., începând cu luna august 2012 aspect ce rezultă din declarația și statele de plată aflate la fila 16 din dosarul de fond), volumul de muncă depus de numita B. F. la sediul reclamantei a fost suficient de redus, aceasta desfășurând activități de manichiură pentru intervale scurte de timp, de numai 2 ore/zi. urmarea negativă produsă valorilor sociale protejate prin lege a fost înlăturată integral prin străduința contravenientei, astfel încât statul sau persoanele angajate nu au suferit vreun prejudiciu prin fapta comisă de reclamantă, petenta nu a negat comiterea faptei, invocând în principal aspecte de nelegalitate pentru nerespectarea unor condiții de formă necesare la întocmirea procesului verbal de contravenție, petenta se află la prima abatere de acest gen, neexistând la dosar vreo probă depusă de intimată din care să rezulte caracterul agravant al faptei comise de contestatoare, de natură a justifica aplicarea amenzii maxime, aplicarea avertismentului este suficientă pentru a contribui la îndreptarea petentei, exercitând un rol educativ și punitiv asupra acesteia, pentru a nu repeta comiterea contravenției, situație în care i se vor putea aplica sancțiuni dure.
Împotriva acestei sentințe organul constatator I. T. de M. T. a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că, pe fond, L. G. M. S. Întreprindere Individuală a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 260 lit. e din Codul muncii, întrucât a primit la muncă pe numita B. F. C. fără a-i întocmit contract individual de muncă potrivit prevederilor art. 16 alin (1) din Legea nr. 53/2003 modificată și completată, Codul muncii.
Susține recurenta, cu ocazia controlului efectuat în data de 26.09.2012 de către inspectorul de muncă din cadrul I.T.M. T. cu participarea comisarului Subțirelul G., agent șef Ciobarceanu V. și inspector A. R. din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție T. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, la locul unde contravenienta desfășura activitatea, respectiv în T., . bis, au fost identificate 2 persoane (B. F. C. și L. L.) care desfășurau activitate în folosul acesteia.
Menționează recurentul că B. F. C. a declarat agentului constatator că lucrează în folosul contravenientei din data de 02.08.2012 cu o durată a timpului de muncă de 2 h/zi, cu un salariu de 130 de lei, împreună cu L. L. și L. M., fără a semna contract individual de muncă, contravenienta fiind invitată în data de 27.09.2012 ora 10, conform Înștiințării nr. 1/26.09.2012 la sediul I.T.M. T. pentru a face dovada existenței contractului individual de muncă pentru numita B. F. C. care a declarat că desfășoară activitate în folosul acesteia din data de 02.08.2012 fără a semna un astfel de contract.
Susține recurentul că întrucât la data efectuării controlului contravenienta nu a făcut dovada existenței contractului individual de muncă pentru persoana menționată s-a aplicat sancțiunea contravențională.
Învederează recurentul că în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 53/2003, modificată și completată de Legea nr. 40/2011, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul de evidență al salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă
Angajatorul este obligat ca anterior începerii activității să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, această obligație nefiind îndeplinită de către contravenientă.
Susține în continuare recurentul că instanța de fond a reținut că nu a existat un refuz expres al petentei de a se sustrage de la obligațiile care îi revin în calitate de angajator, pe care le-a îndeplinit retroactiv, după aplicarea sancțiunii, încheind un contract în formă scrisă cu numita B. F. C., începând cu luna august 2012, însă consideră acesta că faptul că ulterior controlului contravenienta s-a conformat dispozițiilor legale nu constituie un motiv de înlăturare a caracterului contravențional al faptei, aplicarea legii trebuind să se realizeze anterior desfășurării activității și nu după constatarea realizată de către I.T.M. T..
Cât privește aplicarea sancțiunii contravenționale, apreciază că aceasta s-a realizat în limitele prevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, agentul constatator individualizând amenda contravențională prin aplicarea cuantumului minim prevăzut de lege.
Consideră recurentul că munca fără forme legale este o faptă cu implicații sociale și economice, iar angajații care lucrează fără forme legale nu se „bucură” decât de dezavantaje, iar pierderile sunt atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Astfel, persoanele pentru care nu se încheie contracte individuale de muncă sunt private de dreptul la concediul de odihnă; nu beneficiază de indemnizație de șomaj; nu primesc indemnizație pentru creșterea copilului; plata salariului se face în funcție de „bunăvoința” patronului; nu există o dată fixă de salariu; nu primesc sporurile cuvenite vechimii; programul de lucru nu este cel normal; nu primesc plăți compensatorii în cazul concedierii; nu beneficiază de asigurare de sănătate și nu beneficiază de asigurare socială de stat.
Examinând recursul formulat se contată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează.
Prin procesul-verbal . nr. 973/23.10.2012 întocmit de I.T.M. T., L. G. M. - S. Întreprindere Individuală a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei reținându-se în fapt că în data de 02.08.2012 a primit la muncă pe numita B. F. C., fără a încheia contract individual de muncă, fapta fiind prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. 3 din Legea nr. 53/2003.
În adevăr, din întregul material probator administrat în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa.
Susținerile recurentului legate de reindividualizarea sancțiunii aplicate, reindividualizare făcută de instanța de fond nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute în condițiile în care petenta a înțeles caracterul periculos al faptei sale putându-se îndrepta și prin aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
În mod judicios instanța de fond a avut în vedere o . argumente în legătură cu reindividualizarea pedepsei observând și rolul educativ și punitiv al sancțiunii avertismentului astfel încât criticile aduse hotărârii apar ca neîntemeiate.
În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-intimat I. T. DE M. T., cu sediul în municipiul T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1735 din data de 29 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională” în contradictoriu cu intimatul-petent L. G. M. S. I. INDIVIDUALĂ, cu sediul în municipiul T., .. 312, ., ., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 25 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond D.N.G.
Redactat jud. R.A.V. /30.09.2013
Tehnoredactat gref. G.R. /08.10.2013/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 677/2013. Tribunalul TULCEA | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 106/2013.... → |
|---|
