Pretenţii. Decizia nr. 62/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 62/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 62/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N. G.
Judecător E. B.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr.3488/17.10.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata pârâtă O. D., cu domiciliul în ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, nu s-a depus întâmpinare, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 29.05.2013 sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență T. a chemat în judecată pe pârâtul O. R. A. prin reprezentant legal O. D. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 346,43 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată la data plății efective.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3488 din 17.10.2013, a respins acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul S. Județean de Urgență T. în contradictoriu cu pârâtul O. R. A. prin reprezentant legal O. D., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în perioada 22.06._10 pârâtul a fost internat în secția chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T., ca urmare a unei agresiuni.
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile casei de asigurări de sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane.
Reclamantul a invocat prevederile art. 998-999 cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, motivat de faptul că pârâtul prin reprezentant legal, din neglijență sau din imprudență, nu a solicitat tragerea la răspundere a agresorului, situație contrazisă însă de răspunsul I.P.J. T. înaintat sub nr. 3343/08.08.2013 (fila 18).
Noțiunea de faptă ilicită desemnează conduita umană – comisivă sau omisivă – păgubitoare prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege. Integrarea faptei ilicite între condițiile ce antrenează răspunderea rezultă din dispozițiile art. 998 și următoarele Cod civil.
Literatura de specialitate a evidențiat câteva trăsături caracteristice ale faptei ilicite: caracterul obiectiv, în sensul că este o manifestare umană exteriorizată, comisivă sau omisivă; este mijlocul de obiectivare a unui element psihic – voința omului de a alege o anumită conduită; este un act reprobabil din punct de vedere subiectiv și social, constituind o încălcare a normelor juridice sau a celor de conviețuire socială.
Solicitarea acordării asistenței medicale de către pârâtă nu constituie, în mod evident, o faptă ilicită în sensul celor mai sus menționate.
În conformitate cu dispozițiile art. 170 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, orice spital are obligația de a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătății persoanei este critică.
Urgența medicală, astfel cum este definită de art. 86 alin. 1 lit. e) din același act normativ, constă în accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz. Ea poate fi urgență cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.
Cu atât mai mult cu cât era minor fiind asigurat la momentul furnizării serviciilor medicale (fila 20), pârâtul putea beneficia de acestea în mod gratuit, conform dispozițiilor art. 220 din Legea nr. 95/2006.
Din fișa de observație clinică generală depusă de reclamant la dosar, reiese că diagnosticul pârâtului la spitalizare a fost de politraumatism facial prin agresiune, fiind evident că, în cauză, a fost vorba despre o urgență medicală, devenind aplicabile dispozițiile art. 220 din Legea nr. 95/2006.
Pe de altă parte, s-a reținut că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora. Prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale și numai pentru aceste litigii (având ca obiect recuperarea acestor sume), furnizorii de servicii medicale se subrogă în drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, ceea ce în cauză nu se verifică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență T., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut în motivarea apelului că pârâtul a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni fiind internat în perioada 22.06._10, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 346,43 lei.
S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune, iar în cauză pârâtul, dacă se pretinde a fi victima unei agresiuni, trebuia să formuleze plângere penală pentru ca acesta să fie identificat și dacă nu a făcut-o, atunci trebuie să plătească cheltuielile de spitalizare.
S-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Examinând hotărârea atacată față de critica formulată, Tribunalul constată apelul nefondat.
A rezultat din probele administrate că pârâta a fost internată împreună cu fiul său minor O. R. A. în Secția chirurgie a Spitalului Județean T. în perioada 22.06.2010 – 23.06.2010 după acordarea îngrijirilor medicale de urgență, în unitatea de primire a urgențelor, consemnându-se în foaia clinică că traumatismul a fost produs prin agresiune.
In aceeași foaie clinică s-a făcut mențiunea că minorul este asigurat.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că s-au efectuat cheltuieli cu spitalizarea minorului, că suma a fost achitată de C.A.S. T. către S. Județean T., cu obligația ca aceasta să fie recuperată și returnată Casei de Sănătate – T..
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății coroborat cu dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil.
In primul rând se constată că reclamantul s-a subrogat în drepturile asigurătorului Casa de Asigurări de Sănătate – T. care a procedat la decontarea contravalorii serviciilor medicale.
In calitate de subrogat legal, reclamanta a preluat toate drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, ceea ce face ca litigiul să se raporteze la asigurat – asigurător, motiv pentru care instanța de fond a apreciat că devin incidente dispozițiile cu caracter special din materia asigurărilor sociale.
Astfel, potrivit art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile constituie o datorie a statului și un drept al cetățeanului, iar asigurările sociale de sănătate asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați conform art. 208 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Acest pachet de servicii de bază se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se suportă din fond, în condițiile contractului-cadru conform art. 210 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 95/2006.
Acest text astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 91/27.12.2012 prevede că pachetul minimal de servicii se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale.
Copiii până la 18 ani beneficiază de asigurare fără plata contribuției conform art. 213 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006.
In cauză, rezultă că este vorba de un minor care este persoană asigurată, că beneficiază de asigurare fără plata contribuției astfel încât nu se justifică obligarea la plata cheltuielilor de spitalizare, chiar dacă a fost victima unei agresiuni cum se susține.
In primul rând se reține că, în temeiul Legii nr. 95/2006, art. 313, reclamanta nu se poate îndrepta decât împotriva persoanei care prin fapta sa a produs prejudicii sau daune sănătății altei persoane ori în cauză nu s-a dovedit că minorul este agresorul, ci se susține că a fost agresat.
Mai mult decât atât, mama minorului a înțeles să formuleze plângere pentru identificarea agresorului și tragerea la răspundere, există la dosar dovezi în acest sens, rezultând că se fac cercetări în acest sens.
D. urmare, nu se poate imputa mamei minorului nici măcar că a stat în pasivitate prin neformularea plângerii pentru a se pune în discuție un alt temei invocat de reclamant ca fiind art. 998 – 999 Cod civil, în considerarea căruia reclamantul a opinat că neformularea plângerii este o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, ci dimpotrivă, rezultă că s-a formulat plângerea dar încă nu s-a stabilit nici este făptuitorul.
In aceste condiții, acțiunea reclamantului în mod corect a fost respinsă întrucât persoana spitalizată este minoră și beneficiază de asigurare; în al doilea rând, minorul este victimă și nu agresor pentru a deveni aplicabile dispozițiile Legii nr. 95/2006, art. 313, iar mama minorului a formulat plângere pentru identificarea făptuitorului.
In consecință, se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 3488/17.10.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. D., cu domiciliul în ., județul T., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. N. G. E. B. N. M.
24.02.2014
Red.jud.EB
Tehnored. NM/DS/ex. 4
25.02.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 106/2013.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 103/2014. Tribunalul... → |
|---|
