Plângere contravenţională. Decizia nr. 745/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 745/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 745/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 745
Ședința publică de la data de 26 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-intimată C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401, împotriva sentinței civile nr. 1976 din data de 02 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimata-petenta I. E., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, apelul este formulat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru; intimata-petentă a depus întâmpinare la dosar, 2 ex, un exemplar al întâmpinării s-a comunicat apelantei-intimate, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 din NCPC, declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 18.03.2014 sub nr._ petenta I. E. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 2.12.2013 încheiat de intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România SA, solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea în fapt acțiunii, petenta a arătat, în esență, că la data aplicării sancțiunii avea rovinietă valabilă, dar nu mai deține înscrisul prin care poate face această dovadă. A invocat nelegalitatea procedurii de comunicare a procesului-verbal, care nu ar fi fost efectuată potrivit dispozițiilor legale, motiv pentru care a aflat despre sancțiunea aplicată întâmplător, de la Primăria Municipiului Tulcea și nu a mai avut posibilitatea să îl conteste în termenul legal. Totodată, petenta a susținut nelegalitatea procesului-verbal legat datorită faptului că s-a aplicat o semnătură electronică, ce contravine dispozițiilor legale.
În drept au fost invocate prevederi din O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 455/2001 și Codul de procedură civilă, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 6 - 12).
Intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal. S-a arătat că fapta a fost constată cu mijloace specifice sistemului informatic pe baza datelor furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din cadrul M.A.I.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 1976 din data de 02 iulie 2014 a admis plângerea contravențională și a constat că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 250 lei aplicată petentei prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 2.12.2013 încheiat de intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România SA.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 2.12.2013 încheiat de C. Națională de A. și D. Naționale din România SA, petenta I. E. a fost sancționat conform art. 8 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 15/2002, cu amendă în cuantum de 250 lei pentru faptul că la data de 13.10.2013 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acesteia, a circulat pe DN 22 km 194 + 950 m Tulcea, fără a deține rovinietă valabilă.
D. înscrisurile depuse la dosar rezultă că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei la domiciliu, în data de 23.12.2013, prin afișare în prezența unui martor, conform procesului-verbal întocmit de împuternicitul C.N.A.D.N.R. R. S. (fila nr. 7).
Sub acest aspect, prima instanță a reținut că, că potrivit art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal de contravenție se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
Totodată, conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001 „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
În interpretarea acestor dispoziții legale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10/2013 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a decis că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În considerentele deciziei instanței supreme s-a reținut că „procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire”, pentru a i se da contravenientului posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările. A mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1.254/22.09.2011 rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire „constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate”.
S-a mai reținut că, în condițiile în care intimata a procedat la comunicarea procesului-verbal prin afișare la domiciliul petentei, fără a face dovada faptului că nu s-a reușit comunicarea actului prin poștă, cu aviz de primire, acest fapt reprezintă o nelegală comunicare prin raportare la dispozițiile mai sus enunțate, ceea ce echivalează practic cu lipsa comunicării.
Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar prescripția executării sancțiunilor poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii.
Față de cele expuse, având în vedere procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal în termen de cel mult o lună de la data aplicării măsurii, s-a constatat că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel intimata C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA – CESTRIN.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat că, în ceea ce privește prescripția executării sancțiunii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, potrivit dispozițiilor art. 14 alin.1 din O.G. 2/2001 „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”. Prin urmare, se observă că au fost îndeplinite în termen legal toate procedurile.
Astfel, procesul verbal i-a fost comunicat petentului în data de 23.12.2013, la mai puțin de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectiv 02.12.2013.
Potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr.2/2001 “comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului”.
De asemenea, apelanta a mai arătat că, au fost respectate prevederile actului normativ, în sensul că, petentul a primit aviz de înștiințare la data de 13.12.2013, iar ulterior s-a procedat la afișarea procesului verbal . nr._.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului și anularea sentinței civile atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale, cu consecința menținerii sancțiunii amenzii.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și 480 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimata I. E. a formulat și depus la dosar întâmpinare (filele 10-11), prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este temeinică și legală.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
Apelanta a criticat soluția instanței de fond arătând că intimata a luat cunoștință de procesul-verbal de contravenție, fiindu-i afișat la domiciliu, fapt pentru care nu a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Potrivit art.27 din O.G.2/2001, “Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Instanța de fond a reținut în mod corect, în considerentele hotărârii atacate, ca apelanta nu a făcut dovada comunicării procesului verbal de contravenție prin comunicare realizată prin oficiul poștal.
Scopul comunicării procesului verbal de contravenție prin poștă cu confirmare de primire și doar în subsidiar prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este acela de a face dovada ca au fost depuse toate diligențele necesare din partea organului constatator pentru conservarea dreptului de a obține executarea sancțiunii și pentru îndeplinirea obligației legale de comunicare. Pe cale de consecință, această din urmă modalitate de comunicare funcționează doar in subsidiar, atunci când procedura de comunicare prin poștă nu a fost eficientă.
I.C.C.J. prin Decizia nr. 10/2013 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, a decis că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliu sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire.
S-a reținut de către I.C.C.J. că procedura afișării procesului verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai n situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă cu aviz de primire, pentru a i se da contravenientului posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările.
A mai reținut I.C.C.J. că potrivit deciziei Curții constituționale nr. 1254/2011, rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.
In speță, intimata a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare la domiciliul petentei, fără a face dovada faptului că nu s-a reușit comunicarea actului prin poștă, cu aviz de primire, acest fapt reprezentând o nelegală comunicare, ceea ce echivalează practic cu lipsa comunicării.
Potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, cu privire la regimul juridic al contravențiilor, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar prescripția executării sancțiunilor poate fi constatată chiar și de instanța investită cu soluționarea plângerii.
Față de toate aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul urmează a respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de către apelanta-intimată C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401, împotriva sentinței civile nr. 1976 din data de 02 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimata-petenta I. E., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 26 Noiembrie 2014.
Președinte, S. R. | Judecător, R. A. V. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. G.N.
Red./dec.civ. jud.R.Ș./19.12.2014
Tehnored.gref.DB/19.12.2014 /4ex.
..apelantă/1 ex. intimată.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 742/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 655/2014. Tribunalul... → |
|---|








