Pretenţii. Decizia nr. 389/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 389/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 389
Ședința publică de la data de 20 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. T. ORAȘUL S., cu sediul în oraș S., ..180, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 229 din data de 28 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. S., cu domiciliul în loc. S., ., nr.101, ., jud. Tulcea.
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.06.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 14.11.2013 sub nr._ reclamanta U. A. T. Orașul S., prin Primar, a solicitat obligarea pârâtului P. S. la plata sumei de 4.066 lei de care ar fi beneficiat fără drept cu titlul de indemnizații acordate pentru participarea în comisii de licitație în perioada 1.01.2010 – 31.07.2012 și dobânda legală actualizată de la data efectivă a plății.
Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Tulcea, care prin sentința civilă nr. 4027/23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Tulcea.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat, în esență, că în urma unui control efectuat in perioada 04.07._12, de către Camera de Conturi Tulcea cu tema „Misiunea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție întocmite pentru anul 2011”, materializat prin Raportul de Audit Financiar din data de 14.08.2012, s-au constatate o . deficiente cu privire la activitatea financiara a entității, fiind emisă decizia nr. 41/05.09.2012 in vederea urmăririi modului de aducere la îndeplinire a masurilor stabilite.
S-a precizat că urmare auditului financiar efectuat, au fost constatate o . erori/abateri de la legalitate si regularitate, nerespectarea principiilor de economicitate, eficienta si eficacitate in utilizarea fondurilor publice, respectiv că instituția a alocat resurse financiare pentru plata activității depuse de membrii comisiilor de licitație - vânzări de bunuri din patrimoniul privat al Unității A. Teritoriale, din componența cărora a făcut parte și pârâtul. A susținut reclamanta că prin abrogarea art. 54 din O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice și . O.U.G. nr. 34/2006 nu a mai existat baza legala pentru plata membrilor comisiilor de evaluare a ofertelor, plata acestor sume având drept consecința majorarea nelegala a cheltuielilor autorității publice.
În privința pârâtului P. S. s-a arătat că a beneficiat de plata sumei de 4.066 lei datorită faptului că a făcut parte din aceste comisii în calitate de consilier local.
În drept au fost invocate prevederile art. 194 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar în susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri (filele nr. 5 – 18 din dosarul_ al Tribunalului Tulcea).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu a solicitat niciodată plata fără temei legal a unor drepturi bănești și nici nu a fost informat că plata sumelor ședințelor de licitație nu are la bază un temei legal, pentru că în caz contrar ar fi refuzat încasarea lor. A precizat pârâtul că potrivit preambulului Dispoziției Primarului nr. 125/17.02.2003 privind remunerarea membrilor comisiilor de licitație, aceste ședințe erau organizate după programul normal de lucru și nu se încadrau în sarcinile curente de serviciu. S-a arătat că ședințele de licitație în cauza se organizau în cazul vânzării, concesionarii sau închirierii de bunuri din domeniul privat sau public al orașului, astfel cum reiese din titulatură statelor de plată, fiind reglementate de Legea 215/2001 privind Administrația Publică Locală și OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, și nicidecum în cazul achizițiilor publice de bunuri, servicii și lucrări reglementate prin OUG 60/2001 abrogat de actuală OUG 34/2006, la care se face referire în mod eronat în cuprinsul Dispoziției Primarului nr. 125/17.02.2003, scopul ședințelor de licitație fiind total diferit în cele două cazuri și existând reglementări în acte normative diferite.
Cu privire la suma de 4.066 lei pretinsa de reclamantă, pârâtul a precizat că se compune din cuantumul de 100 lei stabilit prin Dispoziția Primarului nr. 125/17.02.2003, corespunzător celor 37 de ședințe la care a participat in perioada 01.01._12, la are se adaugă dobânzi, însă conform statelor de plata a încasat doar sumele nete, rezultate după virarea cotelor de impozit si C.A.S.S. aferente către bugetul de stat de către reclamant, respectiv un cuantum total de 3043 lei. Apreciază pârâtul că în aceste condiții nu se poate pune în sarcina sa plata acestor contribuții, iar obligația i-ar reveni reclamantei.
Pârâtul a formulat totodată și cerere reconvențională, prin care, în baza acelorași argumente, a solicitat ca suma de 4066 lei, dobânzile aferente precum si cheltuielile de judecata sa cadă in sarcina reclamantei integral sau cel puțin acea parte care cuprinde cotele de impozit, C.A.S.S., dobânzi si cheltuieli de judecată.
În susținerea întâmpinării și a cererii reconvenționale pârâtul depus la dosar înscrisuri (filele nr. 26-65din dosarul_ al Tribunalului Tulcea).
La termenul de judecată din data de 6.12.2013 pârâtul a invocat prescripția dreptului material la acțiune cu privire la sumele solicitate de reclamantă pentru perioada 1.01.2010 – 11.06.2010.
La termenul de judecată din data de 17.0.2014 pârâtul a precizat că renunță la cererea reconvențională.
În probațiune prima instanță a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 229 din data de 28 ianuarie 2014 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul P. S..
Totodată a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. A. T. Orașul S. și obligă pârâtul P. S. la plata către aceasta a sumei de 3.485 lei reprezentând sume de care a beneficiat fără drept cu titlul de indemnizații acordate pentru participarea în comisii de licitație și dobânda legală actualizată.
A respins acțiunea reclamantei cu privire la plata sumelor datorate de pârât pentru perioada 1.01.2010 – 11.06.2010, în cuantum de 581 lei, ca fiind tardiv introdusă și a luat act de renunțarea pârâtului la judecarea cererii reconvenționale.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut în fapt că, în perioada 04.07._12 U. A. T. Orașul S. a fost supusă unui control efectuat de Camera de Conturi Tulcea având ca temă „Misiunea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție întocmite pentru anul 2011”. Prin Decizia 41/2012 s-au constatat mai multe nereguli în activitatea autorității locale, printre care și alocarea unor resurse financiare pentru plata activității depuse de membrii comisiilor de licitație publică, în condițiile în care actele normative în vigoare nu mai permiteau acest lucru.
Camera de Conturi Tulcea a stabilit la pct. 10 din Decizie, că au fost încălcate prevederi din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și din O.U.G. nr. 199/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, consecința fiind majorarea nelegală a cheltuielilor Unității A. Teritoriale Orașul S. cu suma estimativă de 24.700 lei și implicit prejudicierea entității cu aceeași sumă.
Prin Decizia nr. 27/2013 Camera de Conturi Tulcea a dispus ca reclamanta să întreprindă măsurile legale pentru recuperarea acestui prejudiciu, actualizat până la data încasării, constatând continuarea prejudicierii Unității A. Teritoriale Orașul S. ca urmare a nerecuperării sumelor respective.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul P. S. a participat în perioada 01.01._12 la număr de 37 de ședințe ale comisiilor de licitație, pentru care a fost remunerat cu suma totală de 3.700 lei conform situațiilor centralizate depuse de reclamantă (filele nr. 9 - 12). A fost depusă la dosar și Hotărârea Consiliului Local S. nr. 21/31.07.2008 de constituire a comisiilor de licitație pentru vânzarea, concesionarea și închirierea bunurilor din domeniul public și privat al orașului, unde la anexa nr. 1 figurează și pârâtul în calitatea de „viceprimar - membru”.
Evidența plăților efectuate pârâtului se reflectă în statele de plată existente la dosar, de unde se constată că acesta a beneficiat de o sumă de 100 lei pentru fiecare participare, din care i s-a reținut inițial cota de impozit de 16 %, iar de la 1.01.2012 cota de impozit de 15 % și CASS 5,5 %.
Pârâtul P. S. nu a negat primirea acestor sume, dar a susținut că nu are obligația de a le restitui, în condițiile în care a desfășurat efectiv activități în comisiile de licitație, iar plățile au avut ca bază legală Dispoziția Primarului nr. 125/17.02.2003.
În drept, prima instanță a reținut că potrivit vechilor reglementări din domeniul achizițiilor publice exista până în anul 2006 posibilitatea legală de remunerare a membrilor din comisiile de licitație, potrivit art. 54 din O.U.G. nr. 60/2001 care prevedea că „autoritatea contractantă hotărăște dacă membrii comisiei de evaluare sau ai juriului, toți sau numai o parte a acestora, sunt remunerați pentru activitatea respectivă”.
La nivelul Unității A. Teritoriale Orașul S. a existat Dispoziția Primarului nr. 125/17.02.2003, emisă în aplicarea O.U.G. nr. 60/2001, prin care s-a stabilit la art. 1 că „se aprobă plata membrilor comisiilor de licitație cu suma de 1.000.000 lei pentru fiecare ședință de licitație organizată”.
O.U.G. nr. 60/2001 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 54/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, iar noul act normativ nu a mai prevăzut posibilitatea remunerării persoanelor care făceau parte din comisiile de licitație pentru atribuirea unor contracte de către autoritățile publice. La art. 305 lit. b din O.U.G. nr. 54/2006 legiuitorul a prevăzut în mod expres că la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se abrogă O.U.G. nr. 60/2001 precum și actele normative emise în aplicarea acesteia.
S-a mai reținut că, sumele încasate de pârâtul P. S. au fost plătite fără a mai exista o bază legală, situație în care în mod justificat Camera de Conturi Tulcea a constatat prejudicierea Unității A. Teritoriale Orașul S..
Pârâtul nu poate invoca legalitatea sumelor încasate prin prisma Dispoziției Primarului nr. 125/17.02.2003, întrucât acesta este un act emis în aplicarea vechiului act normativ care la momentul efectuării plăților nu mai era în vigoare. Nu pot fi primite ca și argumente în apărarea pârâtului susținerile sale sensul că activitățile din comisiile de licitație erau reglementate conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală și ale O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune, și nicidecum în cazul achizițiilor publice de bunuri, servicii și lucrări reglementate prin O.U.G. nr. 60/2001 abrogat de actuală O.U.G. nr. 34/2006. Din conținutul Dispoziției Primarului nr. 125/17.02.2003 rezultă clar că a fost dată în aplicarea O.U.G. nr. 60/2001, organele de control ale Camerei de Conturi Tulcea au stabilit că plățile au fost efectuate pentru participarea în comisii de licitație, iar pârâtul nu a făcut nicio dovadă în sensul celor afirmate. Chiar dacă în Hotărârea Consiliului Local S. nr. 21/31.07.2008 de constituire a comisiilor de licitație s-a menționat că este dată în temeiul prevederilor Legii nr. 215/2001, pentru eventuala remunerarea membrilor acestora se au în vedere prevederile legale în vigoare care reglementează aceste aspecte. Mai mult, s-a constatat cele două acte normative indicate de pârât nu conțin dispoziții care să prevadă remunerarea membrilor din comisii.
Față de cele expuse, prima instanță a constatat că reclamanta este îndreptățită la recuperarea sumelor de bani achitate pârâtului pe calea acțiunii întemeiate pe restituirea plății nedatorate, care este un mijloc procedural prin care cel care a efectuat o plată nedatorată (solvens) poate reclama în justiție restituirea acelei plăți de la cel care a primit-o fără drept (accipiens). În acest sens, art. 992 din vechiul cod civil aplicabil în cauză, prevede că „Cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”, iar potrivit art. 1.092 „Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. Repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de bunăvoie”.
Ca natură juridică, acțiunea în restituirea plății nedatorate este o acțiune personală prescriptibilă în termenul general de prescripție, care, în ce o privește, începe să curgă din momentul când cel care a efectuat plata a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască atât faptul plății nedatorate, cât și persoana obligată la restituire.
Sub acest aspect, prima instanță a admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, cu privire la plata sumelor pentru care s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, respectiv pentru perioada 1.01.2010 – 11.06.2010, întrucât autoritatea locală a cunoscut persoana obligată la restituire și ar fi trebuit să cunoască prevederile legale care interziceau efectuarea plăților încă de la data achitării sumelor către pârât, dar a introdus acțiune în instanță abia la data de 11.06.2013.
Totodată a admis acțiunea reclamantei în parte, obligând pârâtul la plata sumelor încasate fără drept pentru participarea la ședințele comisiilor de licitație ulterior datei de 11.06.2010, respectiv pentru 32 de ședințe pentru care a primit suma totală de 3.200 lei, la care se adaugă dobânda legală actualizată calculată de reclamantă conform situațiilor centralizate depuse la dosar. Ca atare, a obligat pârâtul la plata sumei totale de 3.485 lei reprezentând sume de care a beneficiat fără drept cu titlul de indemnizații acordate pentru participarea în comisii de licitație și dobânda legală actualizată.
Referitor la cererea pârâtului de a se avea în vedere numai sumele nete încasate, întrucât i s-au reținut cotele de impozit si C.A.S.S. aferente către bugetul de stat, prima instanță a apreciat că aceasta este nefondată, în condițiile în care el a fost beneficiarul sumei fixe de 100 lei pentru fiecare ședință, iar reținerea contribuțiilor are un temei legal. Ca atare, s-a reținut că pârâtul nu poate fi obligat doar în limita sumelor nete încasate efectiv, întrucât în mod concret el a beneficiat de întreaga sumă achitată de U. A. T., chiar dacă o parte a fost virată la bugetul de stat cu titlul de contribuții, iar pentru recuperarea acestor sume are posibilitatea de a formula acțiune separată în justiție.
De asemenea, prima instanță a respins acțiunea reclamantei cu privire la plata sumelor datorate de pârât pentru participarea la 5 ședințe de licitație în perioada 1.01.2010 – 11.06.2010, și a dobânzii legale aferente acestora, în cuantum de 581 lei, ca fiind tardiv introdusă întrucât s-a prescris dreptul la acțiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamanta U. A. T. ORAȘUL S., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiciei.
În apelul formulat apelanta a reiterat motivele arătate în cererea de chemare în judecată și a criticat sentința atacată din perspectiva admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât, cu privire la plata sumelor pentru care s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, respectiv pentru perioada 1.01._10, apreciindu-se că autoritatea locală a cunoscut persoana obligată la restituire și ar fi trebuit să cunoască prevederile legale care interziceau efectuarea plăților încă de la data achitării sumelor către pârât, dar a introdus acțiune în instanță abia la data de 11.06.2013.
Astfel, a arătat apelanta că, prescrierea datoriilor este reglementată de Codul de Procedura Fiscală, în cazul datoriilor către stat, respectiv art. 131 alin. (1), care precizează ca dreptul de a cere executarea silita a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
Suma de 581 lei care este considerată prescrisă, așa cum a reținut instanța de fond care a omis faptul că această suma este o datorie către bugetul local, nu este atinsă de dreptul de prescripție conform dreptului comun, respectiv art.2517 din Codul Civil. Având în vedere faptul că sunt venituri ale bugetului local sunt supuse prescripției termenului de 5 ani conform codului de procedură fiscală.
În concluzie, apelanta U. A. T. Orașul S. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește capătul de cerere privind suma de 581 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod proc. civ., art. 131 alin. 1 Cod proc. fiscală.
Intimatul P. S., nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed:
În perioada 04 iulie 2012-14 august 2012 U. A. T. S. a fost supusă unui control efectuat de Camera de Conturi Tulcea având ca temă ”Misiunea de Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție întocmite pentru anul 2011”. Prin decizia nr. 41/2012 s-au constat mai multe nereguli în activitatea autorității locale, printre care și alocarea unor resurse financiare pentru plata activității depuse de membrii comisiilor de licitație publică, în condițiile în care actele normative în vigoare nu mai permiteau acest lucru.
Camera de Conturi Tulcea a stabilit la pct. 10 din decizie că au fost încălcate prevederi din Legea nr. 273/2006 și din O.U.G. nr. 199/1999 consecința fiind majorarea nelegală a cheltuielilor U.A.T. S. cu suma estimativă de 24 700 lei și implicit prejudicierea entității cu aceeași sumă.
Ulterior, prin decizia nr. 27/2013 Camera de Conturi Tulcea a dispus ca apelanta să întreprindă măsurile legale pentru recuperarea acestui prejudiciu, actualizat până la data încasării, constatând continuarea prejudicierii U.A.T. S. ca urmare a nerecuperării sumelor restrictive.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că intimatul a participat în perioada 01 ianuarie 2010 -31 iulie 2012 la un număr de 37 de ședințe ale Comisiilor de licitație, pentru care a fost remunerat cu suma totală de 3700 lei.
În mod judicios prima instanță a admis în parte acțiunea formulată și a obligat intimatul la plata sumei de 3485 lei. În același mod judicios a fost respinsă acțiunea reclamantei cu privire la plata sumelor datorate pentru perioada 01 ianuarie 2010-11 iunie 2010 ca fiind tardiv introdusă.
În aceste coordonate nu pot fi primite susținerile apelantei potrivit cărora, în esență, în speță ar fi vorba despre termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Suma respectivă nu este o creanță fiscală în sensul dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 92/2003, răspunderea în cauză neputând fi calificată decât ca o răspundere civilă bazată pe o îmbogățire fără justă cauză.
Ca urmare termenul aplicat în speță în materia prescripției este cel de 3 ani, termen căruia prima instanță i-a dat eficiența cuvenită.
În raport de toate aceste considerente cum prima instanță plecând de la premise exacte a ajuns la o concluzie corectă, urmează ca tribunalul să respingă apelul formulat, ca nefondat și să păstreze hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de către apelanta-reclamantă U. A. T. ORAȘUL S., cu sediul în oraș S., ..180, jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 229 din data de 28 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. S., cu domiciliul în loc. S., ., nr.101, ., jud. Tulcea, ca nefondat.
Păstrează hotărârea atacată ca temeinică și legală.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 20 Iunie 2014.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ. fond G.N
Red.dec.civ.jud.R.A.V./20.06.2014
Tehnored.gref.DB/4 ex./18.07.2014
. ex.apelantă/1 ex. intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 386/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
