Revendicare imobiliară. Decizia nr. 82/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 82/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 82/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: L. N.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă ASOCIAȚIA C. DE A. D. R. cu sediul în București, ., sector 1 și apelanta pârâtă ASOCIAȚIA C. DE A. F. JUDEȚEANĂ T., cu sediul în T., ., ., împotriva sentinței civile nr.2094/27.05.2013 pronunțată de J. T., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2014, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a se depune concluzii scrise la solicitarea apelantei pârâte prin reprezentat instanța a amânat pronunțarea la data de 19 februarie 2014, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2014 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
La data de 30.08.2011 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația C. de A. din R., în contradictoriu cu pârâta Asociația C. de A. - F. Județeană T., prin care reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi lase în deplina proprietate imobilul în suprafață construită de 130,2 mp, compus din spații comerciale situat în mun. T., jud. T. și să plătească suma de 100 lei pe zi, reprezentând daune interese pentru contravaloarea prejudiciului produs prin refuzul de a elibera imobilul, cu cheltuieli de judecată.
La 7.05.2012, reclamanta și-a precizat al doilea capăt de cerere privitor la cererea în daune ca totalizând 93.800 lei.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, în sumă de 4.000 lei și instituirea unui drept de retenție până la plata creanței, îmbunătățiri constând în dotarea cu sistem de climatizare, lucrări de reparații și alte amenajări.
Totodată, pârâta a mai invocat excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei și excepția „nesemnării acțiunii”, ambele excepții fiind respinse ca neîntemeiate prin încheierea pronunțată în ședința publică din 3.12.2012 în baza relațiilor primite de la J. sectorului 1 București, unde a fost înregistrată asociația reclamantă.
Pârâta a ridicat și excepția „inexistenței mandatului legal de președinte” al reclamantei, având ca fundament aceleași susțineri asupra cărora instanța s-a pronunțat prin respingerea excepțiilor.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2094 din 27 mai 2013 instanța a respins ca nefondată cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă și a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta – pârâtă ASOCIAȚIA C. DE A. D. R., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă ASOCIAȚIA C. DE A. F. JUDEȚEANĂ T..
Pe cale de consecință, a obligat pârâta Asociația C. de A. – F. Județeană T. să lase în deplina proprietate și posesie reclamantei Asociația C. de A. R. spațiul în suprafață construită de 130,2 mp, situat în mun. T., ., ., identificată prin fișa bunului imobil înregistrată de Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie sub nr. 7116/13.09.2001.
Totodată, a respins ca nefondat capătul de cerere principală privitor la obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 100 lei pe zi și cererea reconvențională.
În baza art. 274 alin. 1 anterior procedură civilă, a obligat pârâta la plata sumei de 7.004 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a dobândit personalitate juridică prin sentința civilă nr. 5898/21.06.1958 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului T. V. în dosarul 5034/958.
Dreptul de proprietate asupra bunului imobil (construcții) ce constituie obiectul prezentului litigiu, situat în mun. T., pe ., ., parter, județ T., a fost dobândit de către partea reclamantă în baza procesului verbal de recepție din 30.06.1985 încheiat cu IGJCL T., în schimbul sumei de 858.000 lei achitată de reclamantă drept contravaloare a lucrărilor de execuție.
Potrivit fișei bunului imobil înregistrată la OCPI T. sub nr. 5828/6.09.2001, clădirea cu destinație de „spațiu comercial”, situată în mun. T., ., ., parter, jud. T., are o suprafață de 130,2 mp, fiind înregistrată sub numărul cadastral 249/4, pe numele reclamantei, în baza titlului de proprietate mai sus menționat.
Pârâta nu a negat stăpânirea în fapt a bunului imobil revendicat, însă s-a apărat susținând că ar fi îndreptățită la „contravaloarea lucrărilor realizate la acest imobil”.
În sensul celor arătate, împrejurarea că pârâta stăpânește imobilul ce aparține reclamantei a rezultat și din împrejurarea că pârâta a promovat acțiunea civilă având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în dosarul nr._ al Judecătoriei T., soluționat prin sentința civilă nr. 2669/20.10.2008, irevocabilă prin decizia civilă 688/1.07.2009 pronunțată de Tribunalul T..
Raportat la apărările pârâtei în ceea ce privește faptul că ar deține calitatea de filială a reclamantei, instanța de fond a reținut că aceste susțineri au caracter nefondat, aducând atingere, de o manieră nepermisă, efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în raporturile juridice dintre părți, care înseamnă că ceea ce s-a dezlegat pe cale jurisdicțională într-un prim litigiu va fi opus părților, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat (art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 cod civil anterior).
Or, prin decizia civilă irevocabilă nr. 688/1.07.2009 pronunțată de Tribunalul T. s-a reținut, într-un litigiu în care au participat atât reclamanta, cât și pârâta, că „potrivit adresei nr. 9753/2007 a DGFP T. a fost radiată din evidențele fiscale începând cu 3 decembrie 2004, iar la data de 9 august 2006 aceasta nu figura înregistrată ca persoană juridică în registrul asociațiilor și fundațiilor de la J. T., în baza disp. OG 26/2000”. Prin aceeași hotărâre s-a reținut că „F. județului T. a Asociației C. de A. nu este succesoarea fostei filiale județene T., căreia i s-a atribuit dreptul de folosință și administrare a bunurilor din patrimoniul asociației”.
Mai mult decât atât, printr-o altă decizie civilă având nr. 775/4.04.2008 pronunțată de Tribunalul T., irevocabilă prin decizia civilă 395/CA/17.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a statuat, într-un litigiu existent între aceleași părți, că „potrivit disp. art. 46 și 47 din Statutul Asociației C. de A. din R., aceasta este unic proprietar al patrimoniului format din totalitatea bunurilor mobile și imobile existente în evidența contabilă a asociației, patrimoniul asociației este unic, distinct și indivizibil și nu poate fi împărțit între membrii organizației”, fără a exista vreun motiv de nulitate a contractului de concesiune nr. G1904/4.04.2007 încheiat între Consiliul local al mun. T. și reclamantă.
În concluzie, instanța de fond a reținut că dezlegarea dată raporturilor juridice dintre părți prin hotărârile judecătorești mai sus citate este obligatorie pentru pârâtă, ca efect al puterii de lucru judecat.
D. acest punct de vedere, pârâta nu justifică un drept pentru a exercita posesia asupra imobilului.
Cu toate acestea, reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit întinderea dreptului pretins prin al doilea capăt de cerere, corelativ obligației pârâtei de a plăti pretinsa sumă de 100 lei pe zi, reprezentând daune interese pentru contravaloarea prejudiciului produs prin refuzul de a elibera imobilul. În sensul celor arătate, instanța de fond a încuviințat pentru reclamantă dovada cu expertiza tehnică imobiliară, însă partea a fost decăzută din probă, pentru neplata onorariului provizoriu, în baza art. 170 alin. 1, 3 Cod procedură civilă 1865.
Raportat la cererea reconvențională formulată de pârâtă, instanța de fond a reținut că aceasta apare ca nefondată, îmbunătățirile aduse imobilului de către pârâtă fiind de natură voluptorie (dotarea sediului cu aer condiționat și sistem de alarmă). Pentru același raționament, folosirea unui sistem de alarmă nu poate apărea ca o măsură având caracter necesar, pentru că dacă s-ar accepta această ipoteză ar însemna că toate bunurile imobile-construcții ar trebui să fie dotate, în mod necesar, cu dispozitive de alarmă, concluzie care, în mod evident, nu poate fi primită.
De altfel, chiar dacă s-ar trece peste argumentele mai sus expuse, cererea reconvențională nu a putut fi admisă, întrucât atât aparatul de aer condiționat, cât și sistemul de alarmă reprezintă bunuri mobile, care pot fi ridicate la fel de ușor pe cât au fost montate, fără a se uni cu substanța bunului imobil pe care îl deservesc. Ca atare, este firesc ca pârâta să suporte cheltuielile de ridicare a bunurilor mobile menționate, pe care le-a instalat pe propriul risc, fără acceptul expres sau tacit al reclamantei proprietare, asumându-și costurile aducerii imobilului la starea anterioară.
D. acest punct de vedere, pârâta nu este titulara unui drept de retenție al bunului imobil, iar reclamanta nu este obligată să îi restituie contravaloarea bunurilor mobile aflate în spațiul folosit fără drept.
Raționamentul juridic aplicabil în litigiul dedus judecății este întemeiat pe prevederile art. 480 Codul civil anterior, preluat în conținut de art. 555 și următoarele Noul Cod Civil.
În sensul celor arătate, litigiul dedus judecății a ridicat, în principal, chestiunea unei ingerințe aduse valorificării dreptului de proprietate al reclamantei, opus unei pârâte care nu a justificat legitimitatea vreunui act sau fapt juridic în baza căruia folosește bunul imobil, asupra căreia a exercitat o detenție precară, care nu îi conferă dreptul de a poseda sau folosi imobilul, fără consimțământul prealabil al reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât reclamanta ASOCIAȚIA C. DE A. D. R., cât și pârâta ASOCIAȚIA C. DE A. - F. JUDEȚEANĂ T..
Ulterior, prin încheierea din 15 ianuarie 2014 tribunalul a calificat calea de atac în cauză ca fiind apelul având în vedere valoarea obiectului cererii.
Prin apelul formulat de reclamanta-pârâtă Asociația C. de A. din R., aceasta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata daunelor interese de 100 lei pe zi, susținând că în mod greșit nu a fost admis și acest capăt de cerere așa cum a fost formulat, cât și sub aspectul capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
A învederat reclamanta-pârâtă că a solicitat aceste daune raportat la suprafața pe care o ocupă efectiv pârâta.
Consideră că este îndreptățită la aceste daune întrucât pârâta exercită o posesie nejustificată a imobilului, nu deține un titlu valabil asupra acestuia, o lipsește pe reclamantă de folosința acestuia și o împiedică în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
A mai arătat apelanta că, la termenul din 11.03.2013, prima instanță a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică imobiliară stabilind în sarcina apelantei obligația de plată a sumei de 700 lei cu titlu de onorariu pentru expert, deși apelanta s-a opus administrării acestei probe deoarece la dosarul cauzei există acte cadastrale iar pârâta-reclamantă a recunoscut că are în posesie spațiul.
A mai arătat apelanta că, între cele două termene luând legătura telefonică cu expertul, acesta i-a comunicat faptul că nu a primit ordonanța instanței prin care să i se dispună efectuarea expertizei, acesta fiind și motivul pentru care reclamanta nu a achitat onorariul pentru expert.
La termenul din 20.05.2013 instanța de fond, considerând că se tergiversează soluționarea cauzei, prima instanță a decăzut-o pe reclamanta-apelantă din proba cu expertiza, a considerat dosarul în stare de judecată și a amânat pronunțarea pentru ca părțile să formuleze concluzii scrise.
Reclamanta-apelantă nu a putut să ia cunoștință de această dispoziție a instanței, motiv pentru care nu a putut să depună concluzii scrise și nici dovada tuturor cheltuielilor de judecată.
In consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea în pare a hotărârii atacate în sensul admiterii și capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor și în totalitate a celui privind acordarea tuturor cheltuielilor de judecată cu privire la care va depune în apel toate dovezile.
Pârâta-reclamantă Asociația C. de A. din R. – F. Județeană T. a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte.
Astfel, în mod greșit prima instanță nu a admis excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei a persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată în calitate de președinte cât și a consilierului juridic.
Persoana care a semnat cererea de chemare în judecată nu a prezentat împuternicirea pentru exercițiul cererii de chemare în judecată iar consilierul juridic nu a prezentat împuternicirea din partea președintelui asociației reclamante.
In ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, aceasta a fost admisă în mod greșit deoarece susține pârâta reclamantă apelantă, aceasta este o filială a asociației reclamante iar imobilul face parte, în consecință, din patrimoniul comun al părților, iar prin Hotărârea Adunării Generale s-a stabilit sediul filialei în acest spațiu.
Mai mult, reclamanta nici nu a făcut dovada că este proprietara imobilului.
Pârâta recurentă a solicitat astfel admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul celor arătate de aceasta.
Pârâta-reclamantă apelantă a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod proc. civ., susținând că judecata cauzei de față depinde de soluționarea cererii pe care a înregistrat-o pe rolul Judecătoriei T. sub nr. 8287/327/11 noiembrie 2013, având ca obiect constatarea nulității absolute a „convenției” intervenită la data de 27 mai 1985 între fosta întreprindere județeană de gospodărie comunală și locativă și Asociația C. de A. București – F. T. și a procesului-verbal de recepție preliminară încheiat la data de 08.07.1985, între Intreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă și Asociația C. de A. București – F. T..
Luând în examinare cererea de suspendare a judecării apelurilor, Tribunalul reține că este nefondată.
Se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr. 8287/327/11 noiembrie 2013, pârâta reclamantă a chemat în judecată în calitate de pârâtă Asociația C. de A. din R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a „convenției” intervenită la data de 27 mai 1985, între Intreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă și Asociația C. de A. București, F. T., precum și nulitatea absolută a procesului-verbal de recepție preliminară, încheiat la data de 08.07.1985, între Intreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă și Asociația C. de A. București, filiala T..
Potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ., “instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”;
Suspendarea în baza acestui temei este facultativă iar nu obligatorie, instanța putând să aprecieze în ce măsură cea de-a doua acțiune nu a fost promovată tocmai pentru tergiversarea soluționării dosarului de față.
Ori, în speță, între părți s-au purtat mai multe litigii, printre care și litigiul care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei T., dosar în care pârâta-reclamantă a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune imobilul în litigiu, și în care reclamanta-pârâtă Asociația C. de A. din R. i-a opus acesteia actele cu privire la care aceasta solicita să se constate nulitatea absolută în dosarul nr._ al Judecătoriei T.; pârâta apelantă neînțelegând să invoce la acel moment nulitatea absolută a celor două acte.
In consecință, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la apelul formulat de reclamanta-apelantă Asociația C. de A. din R. cu sediul în București, acesta este nefondat.
Prin acțiunea cu care a învestit prima instanță, apelanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata de daune interese în valoare de 100 lei pe zi reprezentând prejudiciul produs prin refuzul de a elibera imobilul în cauză, daune calculate începând cu data de 20.10.2009 când a somat-o pe pârâtă să elibereze imobilul.
Ulterior, reclamanta a cuantificat acest capăt de cerere arătând că solicită cu titlu de daune suma totală de 93.800 lei.
In dovedirea acestui capăt de cerere, reclamanta nu a solicitat administrarea niciunei probe, și nu a dovedit întinderea dreptului pretins.
Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică imobiliară stabilind ca obiectiv, printre altele, și calcularea contravalorii lipsei de folosință a imobilului de la data de 20 octombrie 2009 la 30.08.2011, precum și pentru viitor în condițiile în care reclamanta nu a indicat nici un criteriu pe care să-l aibă în vedere expertul la calcularea lipsei de folosință, arătând doar modalitatea de calcul, respectiv 100 lei pe zi.
Mai mult, proba cu expertiza tehnică a fost încuviințată la termenul din 11.03.2013, termen la care a fost prezent și reprezentantul reclamantei-apelante și când s-a stabilit onorariul provizoriu pentru expert, cu obligația de plată a acestuia în sarcina reclamantei.
Reclamanta nu a achitat onorariul provizoriu până la următorul termen de judecată din 20.05.2013, situație în care nu s-a putut înainta expertului ordonanța instanței prin care s-a dispus efectuarea expertizei.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a decăzut-o pe reclamantă din proba cu expertiza tehnică la termenul de judecată din 20.05.2013.
In aceste condiții, tribunalul constată că prima instanță a respins în mod corect acest capăt de cerere din acțiunea reclamantei-apelante, iar simpla raportare a prejudiciului la o sumă de 100 lei pe zi nefiind de natură să demonstreze întinderea prejudiciului pe care aceasta l-a suferit prin lipsirea de folosință a imobilului.
Reclamanta pârâtă apelantă solicită reformarea soluției primei instanțe și sub aspectul capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, depunând în apel mai multe înscrisuri prin care înțelege să facă dovada întinderii acestor cheltuieli efectuate la instanța de fond.
Si această critică este nefondată deoarece prima instanță s-a pronunțat în mod corect asupra acestui capăt de cerere pe baza dovezilor pe care reclamanta apelantă le-a depus la dosarul cauzei până la momentul pronunțării hotărârii, depunerea lor ulterior, la instanța de apel nefiind de natură a reforma hotărârea primei instanțe sub acest aspect, aceste cheltuieli putând fi solicitate pe cale separată.
Cu privire la apelul formulat de pârâta-reclamantă, tribunalul reține că și acesta este nefondat.
Astfel, referitor la prima critică adusă hotărârii primei instanțe de apelanta pârâtă, tribunalul reține că prima instanță a soluționat în mod corect excepțiile privind lipsa calității de reprezentant pentru exercițiul cererii de chemare în judecată a președintelui asociației reclamante, și cea a lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic a asociației reclamante care a reprezentat-o pe aceasta în cauză.
Astfel, se constată că președintele asociației reclamante, numitul F. I., are potrivit evidențelor ținute de registrul Judecătoriei Sector 1 București (fila 124 dosar prima instanță) calitatea de reprezentant legal, calitate în care poate semna cererea de chemare în judecată, în numele reclamantei, nefiind necesar un mandat suplimentar în sensul celor susținute de pârâta-reclamantă.
Deasemeni, în această calitate, președintele asociației a dat în mod legal împuternicire consilierului juridic al acesteia pentru a o reprezenta în instanță.
Este neîntemeiată și cea de-a doua critică adusă hotărârii atacate de pârâta-apelantă.
Așa cum a reținut prima instanță, Asociația C. de A. din R. a fost constituită în anul 1958 prin sentința civilă nr. 5898 pronunțată de Tribunalul Popular al Raion T. V. în dosar nr. 5034/1958 în conformitate cu Decret Lege nr. 31/1954 și Legea nr. 21/1924.
Având în vedere scopul său, Asociația are constituite în orașele reședință de județ societăți comerciale (prin care se comercializează produse, unelte și utilaje apicole) și structuri teritoriale cu activitate pe linie asociativă și de propagandă apicolă – unele cu personalitate juridică, altele fără personalitate juridică.
Pentru a funcționa, aceste organizații Asociația C. de A. din R., din fondurile proprii, a construit spații comerciale și sedii.
Pentru imobilul din municipiul T., ., ., parter, județul T. în baza Convenției încheiate în data de 27 mai 1985 Intreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă T., în calitate de coordonator la „Ansamblu de locuințe și spații comerciale”, a realizat în beneficiul Asociației C. de A. din R. un spațiu în municipiul T., ., ., parter, județul T..
Lucrarea a fost recepționată în baza procesulu-verbal de recepție din data de 30 iunie 1985 și a fost achitată integral din fondurile Asociației C. de A. din R., cu suma de 858.000 lei ca singura titulară a investiției și înregistrată în patrimoniul său.
De la preluarea spațiului, reclamanta-pârâtă a plătit impozitul aferent pentru toată suprafața iar în calitate de proprietar a efectuat cadastrul, a intabulat imobilul și a încheiat pentru cota parte de teren aferentă contract de concesiune cu Consiliul Local al Municipiului T..
In conformitate cu art. 46 din Statutul Asociației și a Legii nr. 89/1998 – legea apiculturii, reclamanta este unic proprietar al patrimoniului format din bunuri mobile și imobile, care este transmis numai în folosința și administrarea cu titlu gratuit, filialelor precum și societăților comerciale din cadrul său.
Ori, asociația pârâtă nu este un dezmembrământ al asociației reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecării apelurilor ca neîntemeiată.
Respinge apelurile civile formulate de apelanta-reclamantă ASOCIAȚIA C. DE A. D. R., cu sediul în București, ., sector 1 și apelanta-pârâtă ASOCIAȚIA C. DE A. - F. JUDEȚEANĂ T., cu sediul în T., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2094/27.05.2013 pronunțată de J. T., având ca obiect revendicare imobiliară, ca neîntemeiate, și menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 Februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,GREFIER,
E. N. L. N. L. R.
Jud.fond D.N.G.
Red.jud.E.N./14.03.2014
Tehnored.gref.L.R./DS/ex. 4
18.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 423/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 977/2015. Tribunalul... → |
|---|
