Uzucapiune. Decizia nr. 131/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 131/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.131
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Președinte: D. N.
Judecători: E. N.
F. Șurculescu
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta-reclamanta E. L. domiciliata in ., impotriva sentintei civile nr.3650/05.12.2012 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect uzucapiune, in contradictoriu cu intimata-parata . cu sediul in ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si legal timbrat si s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ la data de 19.03.2012, reclamanta E. L. a chemat în judecată pe pârâtul ., pentru ca în contradictoriu cu acesta să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 1559 mp situată în extravilanul comunei M., județul Tulcea și a construcțiilor aferente.
P. sentința civilă nr. 3650/05.12.2012 Judecătoria Babadag a respins cererea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în anul 1992 reclamanta a participat împreună cu soțul sau la licitația organizata de Comisia de Lichidare a C.A.P.- ului din satul Dunăvățul de Jos, achitând suma de 252.000 lei pentru suprafața de 6.000 mp cât și a grajdurilor și casei edificate pe acesta, iar de atunci și până în prezent, aceștia au stăpânit ca adevărați proprietari atât terenul, cât și construcțiile aferente și au exercitat împreună o posesie utilă, continuă și neîntreruptă a imobilului, persoanele din colectivitate percepându-i ca adevărații proprietari.
Prima instanță a mai reținut că imobilul nu a fost revendicat, iar reclamanta nu au fost tulburată în exercitarea posesiei de nici o persoană, în acest sens fiind audiați doi martori care au confirmat faptul că din anul 1992, atât reclamanta cât și soțul și fiica sa au folosit neîntrerupt terenul, iar structura imobilului nu a suferit modificări, în sensul că nu a fost mărită sau micșorată.
S-a mai reținut de către instanță că în aceste condiții reclamanta a solicitat constatarea faptului că a devenit proprietară pe întreaga suprafață de 1.559 mp, ca urmare a intervenirii prescripției achizitive, ea exercitând în această perioadă acte de stăpânire specifice unui adevărat proprietar.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 1895 cod civil „ cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție”.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut că posesia exercitată de reclamantă și de soțul său s-a desfășurat pe o durata de 20 de ani, din analiza textului de lege amintit mai sus rezultând că pentru ca proprietatea asupra unui imobil să fie dobândită prin uzucapiune de scurtă durată, posesia trebuie să se întemeieze pe un just titlu.
A arătat judecătorul fondului că justul titlu este orice titlu translativ de proprietate, esențial fiind faptul ca acesta să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar și că el trebuie să fie valabil ca act translativ de proprietate, însă să nu provină de la adevăratul proprietar.
A mai arătat instanța că, în literatura juridică, s-a apreciat că nu constituie just titlu convențiile de locațiune, depozit, comodat, hotărârile judecătorești declarative, convențiile de împărțeală având caracter declarativ de drepturi, certificatul de moștenitor. Pot servi însă ca just titlu tranzacția sau hotărârea judecătorească de adjudecare a unui bun.
Prima instanță a considerat că, în cauza de față, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui just titlu valabil care să stea la baza dobândirii prin uzucapiunea de la 10 la 20 de ani a imobilului teren și construcții provenind de la vechiul C.A.P. din satul Dunăvățul de Jos.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta E. L., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că a investit instanța de judecată pentru ca prin hotărârea ce urma să o pronunțe să dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de scurtă durată asupra suprafeței de 1559 mp, situată în extravilanul comunei M., județul Tulcea și a construcțiilor aferente.
În acest sens, arată recurenta-reclamantă că la data de 6 iunie 1992, împreună cu defunctul său soț E. I. (certificat de deces nr. 2/3 ianuarie 2011) au devenit proprietarii unui teren în suprafață de 6.000 mp și a imobilelor amplasate pe acesta participând la licitația organizată de Comisia de Lichidare a C.A.P. –ului din cadrul satului Dunăvățul de Jos, așadar în urma expertizei stabilite s-a ajuns la valoarea de 252.000 lei pe care au achitat-o integral și au intrat în posesia suprafeței de 6.000 mp, cât și a grajdurilor și casei edificate pe acesta, conform procesului-verbal încheiat între ei și Comisia de Lichidare la data de 6 iunie 1992
Menționează recurenta-reclamantă, că în procesul-verbal din data de 6 iunie 1992 se face vorbire de 2 grajduri și o casă de locuit, însă în realitate, pe terenul de 6.000 mp sunt amplasate o casă de locuit, două depozite, două saivane și cinci suprafețe de teren pe care a cultivat vie și a depozitat animale, conform schiței cadastrale întocmite de S.C. Modern Proiect în anul 1991.
Învederează recurenta-reclamantă că a achitat valoarea prin chitanțele nr. 67/3iunie 192 și 72/6 iunie 1992, intrând în posesia de drept a imobilelor, și de asemenea, face cunoscut că împreună cu defunctul său soț și singura fiică rezultată din căsătoria lor au locuit în aceste imobile încă din luna aprilie 1987, deși le-au dobândit propriu zis în anul 1992, așadar le-au folosit încă de atunci, exercitând asupra lor o posesie utilă, neîntreruptă și netulburată până la decesul soțului său, însă nu au reușit să încheie un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică
Consideră recurenta-reclamantă că sentința recurată este nefondată, atât timp cât locuiește în imobil de peste 25 de ani și a putut dovedi acest aspect prin proba testimonială cu 2 martori cât și cu documentele de punere în posesie anexate.
În ceea ce privește faptul că s-a făcut vorbire de existența unui just titlu pe care nu l-a putut atașa la dosarul cauzei, susține recurenta-reclamantă că din punctul său de vedere, procesul-verbal încheiat între Comisia de lichidare din cadrul C.A.P. –ului și cumpărători, în speță ea și soțul său, ca și chitanța aferentă prețului, poate fi interpretat de către instanța de judecată ca fiind un titlu translativ de proprietate.
Face aceste precizări întrucât a plătit un preț, „devenind astfel proprietarii casei de mai sus”, așa cum prevede procesul-verbal de punere în posesie. Așadar posedând liber și neviciat imobilele cu terenul aferent, din punctul său de vedere aprecierea instanței de fond conform cu care nu a făcut dovada existenței unui just titlu, nu poate fi primită ca fiind conformă cu realitatea de către instanța de recurs.
Recurenta-reclamantă solicită să se observe că a achitat toate datoriile fiscale ale imobilului ce face obiectul acțiunii, l-a întreținut și l-a posedat fără întrerupere timp de aproximativ 25 de ani, sens în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza să se constate că este îndreptățită să solicite constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor precizate prin efectul prescripției achizitive.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Critica hotărârii atacate se referă, în esență, la faptul că recurenta-reclamantă a făcut dovada existenței unui just titlu care să stea la baza dobândirii prin uzucapiunea de la 10 la 20 de ani a imobilului, teren și construcții provenind de la vechiul C.A.P. din satul Dunvățul de Jos, critică neîntemeiată
Conform prevederilor art. 1895 din vechiul Cod Civil “ cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție”.
Din probele administrate în cauză, rezultă că posesia exercitată de recurenta-reclamantă și de soțul său s-a desfășurat pe o durata de 20 de ani.
Totodată, din analiza textului de lege amintit mai sus rezultă că pentru ca proprietatea asupra unui imobil să fie dobândită prin uzucapiune de scurtă durată, posesia trebuie sa se întemeieze pe un just titlu.
Justul titlu este orice titlu translativ de proprietate, esențial fiind faptul ca acesta să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, dar titlul trebuie sa fie valabil ca act translativ de proprietate însa să nu provină de la adevăratul proprietar.
În mod corect a apreciat prima instanță că nu constituie just titlu convențiile de locațiune, depozit, comodat, hotărârile judecătorești declarative, convențiile de împărțeală având caracter declarativ de drepturi, certificatul de moștenitor, însă pot servi ca just titlu tranzacția sau hotărârea judecătorească de adjudecare a unui bun.
În cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței un just titlu valabil care să stea la baza dobândirii prin uzucapiunea de la 10 la 20 de ani a imobilului teren și construcții provenind de la vechiul C.A.P. din satul Dunăvățul de Jos.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurenta-reclamantă E. L., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 3650/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . P., cu sediul în ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 21 februarie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER
D. N. E. N. P. L.
F. Șurculescu
Jud. fond C.V.
Redactat jud. D.N./05.03.2013
Tehnoredactat gref. G.R./31.03.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 132/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 156/2013. Tribunalul... → |
|---|
