Fond funciar. Decizia nr. 1105/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1105/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 1757/244/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1105/R/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător C. A.
Judecător D. E. S.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurenții – reclamanți S. M.-T. cu domiciliul în Huși ., jud. V., T. C. cu domiciliul în Huși ., jud. V. și T. S. cu domiciliul în Huși ., jud. V. în contradictoriu cu intimații - pârâți V. M. cu domiciliul în Huși ., jud. V., C. L. Huși pentru aplicarea Lg. 18/1991 cu sediul în Huși ..9, jud. V. și C. Județeană pentru aplicarea Lg.18/1991 cu sediul în V. . nr.79, jud. V., împotriva sentinței civil nr. 383/17.04.2013, a Judecătoriei Huși, având ca obiect fond funciar - constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 17 septembrie 2013, dându-se decizia de față;
INSTANȚA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 383 din 17.04.2013, a Judecătoriei Huși, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții S. M.-T., T. C. și T. S. în contradictoriu cu pârâții V. M., C. L. Huși pentru aplicarea lg. 18/1991 și C. Județeană pentru aplicarea lg.18/1991 cu sediul în V. . nr.79, jud. V..
Au fost obligați reclamanții S. M.-T., T. C. șiTrofin S. să achite pârâtului V. M. suma de 1500 lei( câte500 lei fiecare) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deși prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 1165/_ din 28.06.1995 emis pe numele lui Volușniuc M. pentru suprafața de 1 ha. teren de vie, nu s-a invocat, totuși, nici un motiv de nulitate absolută așa cum sunt reglementate de legea 169/1997, arătându-se doar, cu titlu generic, la finele cererii de chemare în judecată că ar fi incidente disp. art. III din legea 169/1997. Or, acest articol cuprinde mai multe subarticole, iar motivele de nulitate absolută sunt în jur de 13.
Cu toate acestea, în raport de cele expuse de reclamanți în cererea de chemare în judecată, s-a apreciat de către instanță că se solicita constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în baza disp. art. III al.l lit.a pct.i din legea 169/1997.
Potrivit dispozițiilor acestui articol, respectiv art. III al. 1 litera a punctul i din legea 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la CAP sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri.
Titlul de proprietate nr. 1165/_ din 28.06.1995 emis pe numele lui Volușniuc M. pentru suprafața de 1 ha. teren de vie a fost eliberat prin reconstituirea dreptului de proprietate pârâtului, după tatăl său, V. C..
Din adresa nr._/01.07.2009 eliberată de Primăria Huși(fila 28 dosar 2305/2009) a rezultat că titlul de proprietate nr. 1165/_ din 28.06.1995 emis pe numele lui Volușniuc M. a fost inițial datat ,,22.06.1995,, însă după ce titularul a pierdut acest titlu s-a procedat la eliberarea altui exemplar, datat cu ,,28.06.1995,,.
Chiar dacă tatăl lui Volușniuc M. a figurat în registrul agricol doar cu 0.30 ha. curți - construcții, la reconstituirea dreptului de proprietate s-a avut în vedere cererea lui Volușniuc C-tin prin care acesta a intrat în GAC cu suprafața de 4 ha. teren arabil. S-au avut în vedere și declarațiile a trei martori,care, au arătat că tatăl pârâtului a deținut suprafața de 2 ha teren cultivat cu viță de vie și pomi fructiferi la pct. ,,Dric,,
Titlul de proprietate nr. 1165/_ din 28.06.1995 emis pe numele lui Volușniuc M. pentru suprafața de 1 ha. teren de vie a fost eliberat cu aprobarea Comisiei Județene V. pentru aplicarea legii 18/1991,fiind validată propunerea Comisiei Locale Huși prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 113/1991. A urmat, apoi, eliberarea adeverinței provizorii de proprietate cu nr. 1913/9.09.1991 pe numele lui V. M. pentru suprafața de 4 ha teren și pe baza căreia s-a eliberat titlul de proprietate nr.1165/_ din 28.06.1995.
Eliberarea acestui titlu de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren s-a făcut prin echivalarea suprafeței de 4 ha arabil cu un 1 ha vie, situat la pct. Ochi,tarlaua 18, . sau compensare, chiar dacă se invoca faptul că a fost nelegală, totuși a fost făcută la propunerea Comisiei locale Huși pentru aplicarea legii 18/1991 și a fost validată de către C. Județeană.
Și în adresa nr._/2009 emisă de Primăria mun. Huși către Poliția mun.Huși (fila 34 dosar nr.2305/2009) s-a invocat culpa Comisiei Locale Huși și a Comisiei Județene V. pentru aplicarea legii 18/1991 pentru eliberarea adeverinței de proprietate nr. 1913/1991 și a titlului de proprietate nr. 1165/_,însă culpa autorităților în aplicarea legilor funciare nu trebuia să aducă atingerea drepturilor câștigate de persoanele fizice cărora li s-a constituit sau reconstituit un drept de proprietate.
Dispozițiile art.III din legea 169/1997 reglementează instituția nulității titlurilor de proprietate emise cu încălcarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar, avându-se în vedere modificările legislative survenite în timp ale acestora, textul având caracterul unei norme generale de reglementare a nulității fără a introduce condiții speciale în raport cu celelalte acte normative în materie.
Legalitatea unui titlu de proprietate s-a analizat în raport de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii actului contestat (art.III alin.1 din lg.169/1997).
Potrivit art. II din legea 169/1997,dispozițiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere din nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prev.lg.18/1991, la data întocmirii lor.
Deși s-a invocat faptul că pârâtul V. M. nu ar fi fost îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha teren pe baza cererii de intrare în GAC,totuși instanța a constatat că s-a dat eficiență disp. art.8 din legea 18/1991(forma în vigoare la data reconstituirii dreptului), potrivit căruia ,,stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept.
De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.,,
Pe de altă parte, pot. art. 11 al. 1(art.10 la data reconstituirii dreptului) din aceeași lege ,, Suprafața adusă în cooperativă este cea care rezultă din: evidențele cooperativei, cererile de înscriere, registrele agricole de la data intrării în cooperativă, actele de proprietate și cartea funciară sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.,,
A rezultat, așadar, că dacă reconstituirea dreptului de proprietate se poate face pe bază de declarații de martori, cu atât mai multă eficiență din punct de vedere juridic se poate da unei cereri de înscriere în CAP ( în cauza de față GAC).
A rezultat că textul legal citat nu conferea valoare probatorie absolută uneia sau alteia dintre dovezile enumerate, ci valoare egală înscrierilor din registrul agricol și cererilor de înscriere în CAP.
În condițiile în care legile fondului funciar permit dovada dreptului de proprietate cu fiecare dintre aceste înscrisuri, nu există nici o motivație pentru care să nu se țină cont de ceea ce se atestă, cu atât mai mult cu cât legea 18/1991(în forma inițială) permitea dovada proprietății și cu orice alte probe, inclusiv declarații de martori. Înscrisul prezentat,cererea de înscriere în GAC,se încadrează printre probele indicate expres de lege.
Deși reprezentanții Comisiei Locale Huși au arătat că adeverința provizorie de proprietate a fost invalidată prin hotărârea Comisiei Județene nr. 370 /1993, în această hotărâre nu se făcea vorbire de adeverința eliberată pe numele lui Volușniuc M., iar, pe de altă parte, aceeași Comisie Județeană a eliberat,totuși, titlul de proprietate în 1995.
La data când s-a eliberat acest titlu de proprietate, amplasamentul din T 18,P 2121/2 era liber, nu erau eliberate titluri de proprietate altor persoane, acest teren era la dispoziția Comisiei Locale Huși pentru aplicarea L.18/1991.
La acea dată s-a dat eficiență dispoziției art. 13 al. 2 din legea 18/1991, în forma în care era în vigoare și potrivit căreia ,, Atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de cîmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor.,,
Și în condițiile în care acest titlu de proprietate nu fusese modificat sau anulat, pe același amplasament se eliberează un alt titlu de proprietate unei alte persoane N. V. prin aceeași eroare a Comisiei Locale Huși pentru aplicarea legii 18/1991.
De fapt, acest titlu de proprietate eliberat pe numele lui N. V. cu nr. 2763/_ a fost anulat prin sentința civilă nr. 860/2004 a Judecătoriei Huși.
Deși C. L. Huși pentru aplicarea legii 18/1991 a arătat că adeverința nr. 1913/1991 ar fi trebuit să fie anulată, că titlul de proprietate nr. 1165 nu trebuia eliberat, că nu s-a respectat Hotărârea Comisiei Județene nr. 370/1993, că nu s-a făcut echivalența a 4 ha sau 2 ha teren arabil cu 1 ha teren cu vie în mod legal, totuși, titlul de proprietate ce face obiectul cauzei de față ,cu nr. 1165/_/ 28.06.1995 a fost eliberat de C. Județeană V. pe baza adeverinței provizorii de proprietate eliberate de C. L. Huși și pe baza unei echivalări de la 2 h teren arabil la 1 ha teren cu vie și care, chiar dacă ar părea, într-adevăr, ilegală a fost aprobată de către autoritățile locale și județene.
Potrivit dispozițiilor Hotărârii nr. 131 din 27 februarie 1991 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor,în vigoare la data eliberării titlului,comisiilor locale de fond funciar le revenea competența de a propune comisiei județene validarea anumitor măsuri legate de aplicarea legii 18/1991, inclusiv compensarea anumitor suprafețe de teren și verificarea legalității propunerilor comisiei locale.
În condițiile în care s-a validat propunerea Comisiei locale de compensare a unei suprafețe de 2 ha teren pe care a deținut-o autorul pârâtului în pct. Dric cu suprafața de 1 ha vie la pct. Ochi,înseamnă că acest din urmă teren se afla la dispoziția comisiei locale pentru cei cărora li se reconstituia dreptul de proprietate și nu au putut primi terenul pe vechiul amplasament.
Se presupune că s-a verificat de către C. Județeană în acea perioadă dacă compensarea s-a făcut în mod legal.
În condițiile în care Hotărârea Comisiei Județene nr. 113/1991, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului V., nu a fost contestată de nici o persoană interesată, instanța, în cauza de față ,nu poate verifica legalitatea acestei compensări, după 22 de ani.
S-a reținut că culpa autorităților în aplicarea legilor funciare nu trebuia să aducă atingere drepturilor câștigate de persoanele fizice cărora li s-a constituit sau reconstituit un drept de proprietate.
Autorităților locale competente le revenea în mod exclusiv sarcina de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlului de proprietate, cu consecința evitării reconstituirii unui drept de proprietate contrar legii.
Dacă aceleași autorități au constatat că compensarea suprafeței de 2 ha teren,probabil situat în extravilan, cu o suprafață de 1 ha teren în intravilan,precum și atribuirea terenului reconstituit pârâtului pe un amplasament ce aparținea unei alte persoane,ar fi trebuit să efectueze formalitățile necesare pentru a asigura efectivitatea dreptului de proprietate pentru toate persoanele interesate.
Astfel, autoritățile locale, mai precis C. locală de fond funciar Huși ar fi trebuit să dea eficiență disp. art.5 lit.i din HG 1172/2001 care prevăd că aceasta are printre atribuții să identifice terenurile atribuite ilegal și să sesizeze primarul, care va înainta sub semnătură acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997.De fapt, această atribuție a comisiei locale și a comisiei județene au fost preluate și de actualul Regulament de aplicare a legii 18/1991 aprobat prin HG 890/2005.
La data când s-a eliberat titlul de proprietate numitului N. V. cu nr.2763/_ din 29.04.2002,care cuprinde și suprafața de 1 ha teren ce face obiectul titlului de proprietate eliberat pârâtului V. M. cu nr.1165/_ din 1995,C. locală a luat la cunoștință de faptul că s-au eliberat două titluri de proprietate pe aceeași suprafață de teren precum și de atitudinea pârâtului V. M., care a profitat de faptul că înțelegerea privitoare la schimbul de terenuri, cu care fusese de acord, nu îmbrăcase forma autentică, și ,în aceste condiții,ar fi trebuit să solicite instanței, la cea dată, verificarea legalității eliberării titlului de proprietate în contextul situației create. Or, așa cum se arată și în adresa nr.3284/2008 a OCPI V.(fila 21 dosar 2305/2009), C. locală Huși ,,dintr-o omisiune nu a solicitat modificarea sau revocarea titlului de proprietate nr.1165/_ emis pe numele lui V. M.,,.
Dispozițiile din legile reparatorii se coroborează și cu prevederile art.63 al.1 din legea 215/2001,republicată, care la lit.e acordă posibilitatea ca primarul, în calitate de autoritate executivă locală, să exercite pe lângă atribuțiile expres prevăzute de legea administrației publice locale și alte atribuții prev. de lege, iar posibilitatea promovării acțiunilor în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise cu încălcarea legii,stabilită prin legea 169/1997 este o astfel de atribuție.
Concluzionând, odată ce titlul de proprietate nr. 1165/_ eliberat pe numele lui Volușniuc M. a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile la data eliberării lui, nu operează nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. III din Legea 169/1997.
Într-adevăr, terenul ce face obiectul titlului de proprietate nr.1165/_ și pentru care se solicită constatarea nulității absolute a intrat în circuitul civil ,iar pentru desființarea sau modificarea lui se poate formula acțiune însă în baza art.III din lg.169/1997. Condițiile de valabilitate ale unui titlu de proprietate eliberat în baza legii 18/1991 sunt cele prevăzute de legea în vigoare la data emiterii.
Analizând titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtului V. M., instanța constată că acesta a fost eliberat cu respectarea disp.legii 18/1991, cuprinzând întreaga suprafață de teren ce a fost validată de C. locală Huși și C. Județeană V. pe baza cererii de intrare în GAC formulate de autorul pârâtului.
Pe de altă parte, analizând conținutul cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr.2305/2009 a Judecătoriei Huși și în care s-a pronunțat sent. civ nr.453/2010, modificată prin decizia nr.1671/2010 a Tribunalului V.,instanța constată că s-a solicitat de către numitul D. V. constatarea nulității absolute a aceluiași titlu de proprietate, în principal, pentru aceleași motive invocate și de către reclamanții din cauza de față.
Chiar dacă dec. civ. nr.1671/2010 a Tribunalul V. nu are autoritate de lucru judecat în raport cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de față,neexistând identitate de părți, totuși cele statuate prin decizia irevocabilă a Tribunalului nu pot rămâne fără efecte.
Statuările dintr-o hotărâre irevocabilă, cu valoare de prezumție legală, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților, deoarece hotărârea este un element nou apărut în ordinea socială.
Instanța de recurs a supus analizei aspectele invocate în acea cerere de chemare în judecată, ca de altfel și cele invocate în prezenta cauză, respectiv îndreptățirea pârâtului V. M. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr.1165/1995 pe baza cererii de intrare în GAC, suprafață de teren care făcuse obiectul analizei de către instanță prin sentința civilă nr. 860/18 oct. 2004 a Judecătoriei Huși, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1263/R/2006 a Tribunalului V..
Prin decizia nr.1671/2010 a Tribunalului V. a fost criticată sent. civ nr.453/2010 a Judecătorie Huși în care se reține că ,,tatăl lui Volușniuc M., respectiv Volușniuc C. (C.) nu a fost înscris în registrele agricole cu suprafața de 4 ha. teren extravilan. El a figurat înscris doar cu suprafața de 0,30 ha. teren curți construcții la adresa din Huși, .. 13.
Din declarațiile martorilor, în baza cărora s-a făcut reconstituirea, respectiv declarațiile de la fila 9-11 din dosar, a reieșit că Volușniuc C. a avut la punctul „Dric" doar suprafața de 2 ha. teren cu vie, arabil și livadă, și nu suprafața de 4 ha.,,
Această sentință civilă stabilise o altă situație de fapt și de drept decât cea care a fost statuată printr-o decizie civilă definitivă și irevocabilă,respectiv, decizia nr.1263/R/2006 a Tribunalului V..
Prin această decizie civilă s-a stabilit în mod irevocabil că lui Volușniuc M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha. teren conform titlului de proprietate nr. 1165/1995 în baza dispozițiilor art. 10 din Legea 18/1991, reținându-se că „ reconstituirea dreptului de proprietate se poate face și în baza cererii de intrare în CAP și în baza declarațiilor de martori" (fila 65 dosar 2305/2009).
Prin sentința civilă nr.594/2006 a Judecătoriei Huși ce a făcut obiectul controlului judiciar prin decizia civilă nr.1263/2006 s-a reținut că titlul de proprietate nr.1165/1995 a fost eliberat cu respectarea dispozițiilor legilor funciare, luându-se în mod corect în considerare cererea de intrare în GAC a tatălui lui V. M..
Așa cum s-a arătat, prin decizia nr.1263/2006, au fost menținute cele stabilite de către instanța de fond.
Așadar, nu s-a putut stabili o altă situație de fapt și de drept decât cea statuată definitiv și irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, chiar dacă părțile sunt nemulțumite de cele dispuse.
Acest fapt a fost reținut și în decizia nr.1671/R/2010 Tribunalului V.,care, examinând cererea de constatare a nulității absolute a aceluiași titlu de proprietate ce face obiectul cauzei de față a reținut că aceeași instanță,și cu atât mai mult același judecător, nu poate reține că ,, autorul pârâtului V. M. a predat la CAP suprafața de 4 ha teren,,(sent. civ. nr.594/2006), iar prin altă sentință, pronunțată ulterior(sent. civ. nr.453/2010) să se rețină că ,,tatăl pârâtului Volușniuc M., nu a figurat în registrul agricol cu suprafața de 4 ha. teren arabil extravilan, ci doar cu suprafața de 0,30 ha. curți construcții. A rezultat așadar, că Volușniuc M. nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cuprins în T.P. 1165 aflat în litigiu, fiind incident motivul de nulitate absolută prev.de art.III alin.l lit."a", pct.i,,.
Chiar dacă nu erau întrunite condițiile autorității de lucru judecat cerute de art.1201 Cd. civ.(lipsind identitatea de părți), imposibilitatea de repunere în discuție a unei situații de fapt stabilite printr-o hotărâre judecătorească este fundamentată pe necesitatea de a se asigura principiul stabilității juridice care impune ca,,soluția definitivă dată de instanțe cu privire la un litigiu să nu fie repusă în cauză,,(Hotărârea CEDO nr.2/2006 în cauza A. c. României).
Trebuia să se evite posibilitatea de aducere în fața instanțelor a aceluiași litigiu în mod repetat, respectiv pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii.
Dacă însă o persoană nu a fost parte în acțiunea de constatare a nulității absolute anterioară, cum era cazul reclamanților în cauza de față, într-o nouă acțiune de constatare a nulității absolute, aceștia au calitatea de terți față de hotărârea judecătorească anterioară și în consecință această hotărâre(dec. civ. 1671/2010 a Tribunalului V.) se bucura doar de opozabilitate față de aceștia.
În principiu, acești terți puteau face dovada contrară celor reținute prin acea hotărâre judecătorească prin orice mijloc de probă.
Dacă totuși terța persoană invocă situații de fapt și de drept, care au fost reținute și analizate de către instanță prin hotărârea judecătorească anterioară, aceste nu mai puteau fi repuse în discuție pentru că s-ar încălca principiul stabilității juridice, cu excepția situației în care terța persoană se prevalează de mijloace de probe noi, ce nu au fost avute în vedere de către instanță prin hotărârea judecătorească anterioară.
În cauza de față, însă, reclamanții prin cererea formulată de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr.1165/1995, nu au invocat o altă situație de fapt și de drept decât cea reținută și analizată prin dec. nr1671/2010 și nici nu s-au prevalat de mijloace de probă noi.
Și CEDO a arătat că preeminența dreptului este inerentă ansamblului articolelor Convenției. Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice și mai alea a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.
Așa cum s-a arătat mai sus, titlul de proprietate a cărei anulare se solicită a intrat în circuitul civil,ceea ce presupune cu necesitate respectarea principiului securității raporturilor juridice care este unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului.În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională ,care în decizia 517/2007,a arătat că „dispozițiile legale aplicabile nu trebuie să creeze o stare de instabilitate a raporturilor juridice și să aducă atingere drepturilor câștigate în temeiul legilor menționate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate funciară”.
Și în jurisprudența CEDO s-a statuat că anularea titlurilor emise în baza disp. legilor fondului funciar se analizează ca o privare de proprietate în sensul celei de a doua teze a primului aliniat al art. 1 din Protocolul nr.1 și prin urmare este permisă numai dacă este prevăzută de lege,urmărește un scop legitim,păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.(cauza Toșcuță c. României).
Curtea a statuat că, în cazul în care anularea titlurilor de proprietate este justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubire echitabilă sau un teren echivalent,se arată că, chiar dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, în cauza I. c. României,cauza M. și D. c. României s-a statuat că o decizie administrativă prin care se recunoaște calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil se analizează ca o creanță împotriva statului, suficient de bine stabilită pentru a putea fi calificată ca ,,valoare patrimonială,,protejată de art.2 din Protocolul adițional nr.1.
Curtea a reținut, în aceeași hotărâre, că autoritățile cărora le revin atribuții în baza legii 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care,prin acțiunile lor,aduc atingere drepturilor protejate de art.1 din Protocolul nr.1. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu atât mai mult în situațiile în care autoritățile administrative locale și județene creează și întrețin situații litigioase neîndeplinindu-și obligațiile de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate.
Concluzionând,față de considerentele arătate instanța constată că nu este incident în cauză nici unul din motivele de nulitate prev. de art.III din legea 169/1997,titlul de proprietate nr.1165/_.06.1996 emis pe numele lui V. M. a fost eliberat cu respectare dispozițiilor legii fondului funciar în vigoare la data eliberării lui și, prin urmare,se apreciază că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
În baza art. 274 Cd. pr. civilă instanța a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S. M. – T., T. C. și T. S., invocând următoarele motive:
Au arătat ca in mod eronat s-a reținut ca nu s-ar fi indicat temeiul de drept al acțiunii; temeiul îl constituie art. III alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea nr. 169/1997. Consideră că pârâtul nu era îndreptățit la reconstituire deoarece autorul său nu a predat la C.A.P. teren cultivat cu viță-de-vie. De asemenea, acestei situații îi sunt aplicabile și dispozițiile art. III lit a), pct. ii) și iii), întrucât terenul în litigiu fusese anterior solicitat de moștenitorul fostului proprietar al amplasamentului, respectiv N. V..
S-a invocat ca instanța a apreciat că operațiunea de emitere a titlului „pare ilegală" aruncând responsabilitatea asupra autorităților locale care au aprobat reconstituirea. Ori, rolul unei instanțe de judecată este tocmai acela de a verifica și îndrepta ilegalitățile săvârșite de autoritățile locale și nu să le invoce ca pe un argument în favoarea menținerii titlului emis în mod ilegal. Emiterea titlului de proprietate s-a făcut cu săvârșirea în prealabil (în privința întocmirii pretitlului) a unor fapte de natură penală (neglijență în serviciu, fals intelectual și uz de fals) constatate ca atare de organele de anchetă. Astfel, conform referatului din 24.06.2011, însușit prin Rezoluția procurorului din 06.07.2011 în dosarul penal nr. 394/P/2010. Din conținutul acestor acte rezultă foarte clar că „pretitlul susmenționat a fost întocmit și emis de către D. V. și C. M. prin săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, fals intelectual și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 249 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 289 și 291 Cod penal, însă pentru aceste fapte a intervenit prescripția răspunderii penale conform art. 122 alin. (l)lit.d) din Codul penal".
Au mai arătat că argumentul că greșeala autorităților locale nu trebuie să aducă atingere drepturilor deja câștigate nu este unul legal și temeinic. Autoritățile locale emit acte administrative care trebuie să respecte condițiile legale. Instanțele judecătorești au obligația de a cenzura actele emise de autoritățile locale în raport cu legile existente la data emiterii. Actele emise de autorități nu dobândesc un caracter infailibil dacă sunt introduse în circuitul civil. Dacă ele au fost emise cu nerespectarea legii, ce se sancționează cu nulitate absolută, atunci desființarea actului poate fi cerută oricând de către persoanele interesate, indiferent dacă și de când actul a intrat în circuitul civil.
Recurenții au precizat și faptul ca dispozițiile art. 11 alin. (1) (art. 10 inițial) din Legea nr. 18/1991 prevăd că suprafața adusă în cooperativă poate rezulta și din „cererile de înscriere" sau declarații de martor. Trebuie însă observat că în acest caz, între cererea de înscriere și declarațiile martorilor există neconcordanțe.
Termenul scurs de la efectuarea compensării (22 ani) nu poate fi argument pentru refuzul de a verifica legalitatea operațiunii deoarece acțiunea în constatarea nulității unor acte juridice este imprescriptibilă.
Au criticat și faptul că instanța a considerat că nu se poate stabili o altă situație de fapt și de drept decât cea statuată în mod definitiv și irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.
In drept, au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 indice 1 C.p.c.
Intimatul V. M., legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă ca nefondat recursul.
A arătat că acțiunea reclamanților este al cincilea demers care s-a făcut de-a lungul anilor împotriva titlului sau de proprietate. Toate acțiunile anterioare celei de față au fost respinse iar hotărârile judecătorești au validat legalitatea titlului de proprietate 1165/2005.
Pe de altă parte, în ceea ce privește motivele de recurs, apreciază că instanța a constatat îndreptățit că nu s-a invocat în acțiune niciun motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate și a apreciat din contextul redactării, suplinind această lipsă, că ar putea fi vorba despre prev.art.III, alin.l, lit."a", ptc."i" din Lg. 169/1997.
Important în speța de față, așa cum rezultă din tot contextul hotărârii, precum și din întreaga practică judiciară de la apariția Lg. 18/1991, este de reținut că legalitatea întocmirii titlului de proprietate s-a bazat pe reglementările în vigoare la data respectivă, respectiv anul 1995.
In ceea ce privește așa zisele neconcordanțe între actele pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, a precizat că tatăl sau a avut într-adevăr la punctul „Dric" o suprafață de 4 ha teren arabil. Este de neconceput să fi trecut în cererea de înscriere în CAP o suprafață mai mare date fiind consecințele la care și-ar fi expus familia și pe el însuși în acele timpuri. Martorii nu puteau avea reprezentarea exactă a întinderii de teren avute după peste 30 de ani. In orice caz, chiar cu aproximarea lor, tot au indicat o suprafață mai mare decât cea din registrul agricol.
A mai arătat că, având in vedere procesele anterioare, în care s-a pus în discuție legalitatea titlului sau de proprietate și în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care au confirmat această legalitate și în lipsa unor argumente și probe noi, nu se poate stabili în acest recurs o altă situație juridică.
In drept, a invocat prevederile art. 308 pct. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Instanța de recurs reține că recurenții au invocat in mod expres motivele de recurs dintre cazurile de art. 304 punctele 8 si 9 din vechiul Cod procedură civilă, aplicabil in cauza, raportat la data sesizării instanței de fond. Deasemenea se vor avea in vedere dispozițiile art. 304 indice 1 din Codul de procedura civila care stabilesc ca recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
In baza principiului rolului activ al judecătorului, instanța are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, cuprinde, printre altele, dreptul parților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor, Convenția nevizând sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste „observații” sunt . analizate cum se cuvine de către instanța sesizată (Cauza Artico împotriva Italiei).
Cu alte cuvinte, articolul 6 CEDO implica, in special, in sarcina instanțelor de judecata obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor si propunerilor de probatoriu ale părților.
In speță, instanța de fond a dat dovada de rol activ pentru a lamuri cauza sub toate aspectele, exigență stabilită de altfel si de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Deși se invocă faptul că instanța de fond ar fi reținut că nu s-a invocat temeiul juridic, tribunalul constată că, în raport de cele expuse de reclamanții recurenți, s-a apreciat de către instanță că se solicita constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în baza disp. art. III al. l lit. a pct. i din Legea nr. 169/1997. Regula fundamentală a rolului judecătorului în aflarea adevărului, presupune în primul rând că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, astfel că acesta va fi obligat să facă încadrarea juridică a cererii.
Referitor la legalitatea titlului de proprietate a cărui nulitate se solicita a fi constatata prin hotărâre judecătoreasca, in mod corect a apreciat instanța de fond că nu mai poate pune in discuție acest aspect, raportat la prezumția autorității de lucru judecat ce rezulta din sentințele judecătorești prezentate in considerentele hotărârii.
Chiar daca sentințele au fost pronunțate in contradictoriu cu alte părți, soluția ce a fost pronunțata in ceea ce privește legalitatea titlului de proprietate este esențială și in soluționarea cauzei de față. Mai mult, se constată că s-a solicitat de către numitul D. V. constatarea nulității absolute a aceluiași titlu de proprietate, în principal, pentru aceleași motive invocate și de către recurenții-reclamanți din cauză.
Astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, in Decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009, „Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Cum în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Astfel, nu se poate nesocoti soluția pronunțată și rămasă irevocabilă, in ceea ce privește legalitatea titlului de proprietate pentru care recurenții au solicitat să se constate nulitatea.
Totodată in mod nefondat invocă ca nu se impune aplicarea principiului de stabilitate juridica și ordine socială. In jurisprudența CEDO s-a statuat că anularea titlurilor emise în baza dispozițiilor legilor fondului funciar se analizează ca o privare de proprietate în sensul celei de a doua teze a primului aliniat al art. 1 din Protocolul nr.1 și prin urmare este permisă numai dacă este prevăzută de lege,urmărește un scop legitim,păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.(cauza Toșcuță c. României). Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără o limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Brumărescu c. României).
Față de aceste considerente, verificând aplicarea legii la situația de fapt, in baza dispozițiilor art. 312 alineat 1 din Codul de procedură civilă, constatând că nu este incident in cauza niciunul dintre motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, că hotărârea este legală și temeinică, tribunalul va respinge recursul declarat de S. M. – T., T. C. și T. S. împotriva sentinței civile nr. 383/17.04.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o va menține.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată din recurs, potrivit articolului 274 din Codul de procedura civila,”partea care cade in pretentiuni va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată.” Fundamentul acordării acestor cheltuieli de judecata îl constituie culpa procesuală, astfel încât partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile făcute de ea cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul.
Având in vedere soluția ce urmează a se pronunța, va obliga recurenții, in solidar, să plătească intimatului Volușniuc M. suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată in recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 42/22.07.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. M. – T., T. C. și T. S. împotriva sentinței civile nr. 383/17.04.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.
Obligă recurenții, in solidar, să plătească intimatului Volușniuc M. suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2013.
Președinte, E. R. I. | Judecător, C. A. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, R. A. |
Red: I.E.R. - 24.09.2013
Tehnored: R.A./
2 ex.
Judecătoria Huși: judecător A. A..
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 60/2013. Tribunalul VASLUI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 563/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
