Plângere contravenţională. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 3367/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 28/R/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător N. P.-F.
Judecător A. C.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul P. C. C. domiciliat în Iași, ., nr. 6, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. cu sediul în V., .. 1, jud. V. împotriva sentinței civile nr.2813 din 09.10.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat, nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 2813 din 09.10.2012, Judecătoria Bârlad a respins plângerea contravențională formulată de petentul P. C. C. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 21.03.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., ca neîntemeiată.
A menținut contravențiile reținute și sancțiunile aplicate prin procesul verbal . nr._ din data de 21.03.2012 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ (fila 14) s-a reținut în sarcina petentului P. C. C. că, în data de 21.03.2012, ora 16,16, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. înmatriculat cu nr._, s-a angajat în depășirea autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_, deși sensurile de mers erau despărțite de marcaj longitudinal continuu. De asemenea, s-a reținut că, petentul nu avea asupra sa permisul de conducere
Prima faptă a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și s-a dispus aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Cea de-a doua faptă a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 și s-a dispus aplicarea sancțiunii avertisment.
Procesul-verbal a fost semnat de petent, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat sub semnătură că petentul ,,Nu are de făcut obiecțiuni".
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a reținut că potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt reținută în cauză, instanța, verificând procesul verbal . nr._ din punct de vedere al legalității, apreciază că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu. Așadar, întrucât lipsa menționării cuantumului punctelor amendă aplicate nu este prevăzută printre cerințele cu caracter imperativ-limitativ ale art. 17 din O.G. 2/2001, instanța a apreciat că motivul invocat nu constituie motiv de nulitate absolută.
A reținut instanța că, orice alte lipsuri din procesul – verbal, altele decât cele menționate de art. 17 din O.G. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal, în conformitate cu art. 105 alin. 2 C.proc.civ. În speță, nu s-a invocat și nici dovedit o vătămare rezultată din faptul că în procesul verbal nu este menționat cuantumul punctelor amendă sau că numele agentului constatator este ilizibil.
Prin urmare, a apreciat instanța că, motivele de nulitate invocate de petent sunt neîntemeiate, iar procesul verbal de contravenție contestat este legal întocmit.
II. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că, potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție nerespectarea regulilor privind depășirea.
Conform art. 45 alin.1 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
Instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenții, rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de temeinicie.
Pe de altă parte, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revine agentului constatator, iar dubiul profită persoanei acuzate. Dar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța a apreciat că prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Prin urmare, instanța a apreciat că, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, dacă aceasta reprezintă constatarea personală a agentului constatator învestit cu autoritate de stat ori cele constatate de agentul constatator sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În acest caz, petentului trebuie să i se garanteze dreptul la apărare și trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Având în vedere aceste principii, în speță, se constată că la momentul întocmirii, petentul a semnat procesul verbal de contravenții, la rubrica ,,alte mențiuni", menționându-se că ,,nu are obiecțiuni". Astfel, se apreciază că petentul a recunoscut implicit situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenții și a renunțat la prezumția de nevinovăție de care se bucura (a se vedea că a fost semnat în două locuri).
Pe de altă parte instanța a constatat că procesul verbal are la bază probe temeinice din care rezultă fără nici un dubiu fapta săvârșită de către petent și vinovăția acestuia. Astfel, din planșele foto depuse la dosar rezultă că petentul a efectuat manevra de depășire a unui autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu. Se observă că, petentul recunoaște că a efectuat o depășire la acel moment, însă susține că, manevra a fost efectuată regulamentar. Din planșele foto depuse la dosar, rezultă fără niciun dubiu că manevra de depășire efectuată de autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost efectuată neregulamentar, încălcându-se marcajul longitudinal continuu.
Prin urmare, având în vedere probele de la dosar, instanța a constatat că, fapta petentului care în data de 21.03.2012, ora 16,16 a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește fapta referitoare la neîndeplinirea de către conducătorul auto de a avea asupra sa permisul de conducere, constatând că petentul nu o contestă prin plângerea contravențională, instanța a reținut-o în procesul verbal contestat.
Față de toate cele de mai sus, instanța a constatat temeinicia procesului-verbal.
III. În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Prin procesul-verbal a fost aplicată o amendă în cuantum de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, fiind luată măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere. Instanța a constatat că acestea sunt stabilite conform legii, chiar la limita minimă prevăzută de lege. Totodată, a considerat că fapta petentului prezintă un pericol social considerabil, întrucât a pus în pericol atât siguranța traficului, cât și viața persoanelor care erau în mașina sa la acel moment, astfel că, instanța a apreciat că nu se relevă nici un motiv pentru înlocuirea sancțiunii cu avertisment sau înlăturarea sancțiunii complementare, prin săvârșirea faptei, petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație, echivalentă cu sfidarea relațiilor sociale privind circulația rutieră, reglementate prin regulile Codului Rutier.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul P. C.-C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul P. C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Instanța de fond a dat o apreciere eronata atât situației de fapt, cat si de drept, dedusa judecații, cat si a materialului probator administrat in cauza.
Instanța de fond a omis sa analizeze procesul verbal . nr._ încheiat de agentul constatator din care reiese fara echivoc ca a depășit o autoutilitara civila nicidecum autoutilitara Inspectoratului de Politie Județean V. a agentului constatator cum reiese din întâmpinarea depusa de I.P.J V. si reținuta de Instanța de fond ca fiind adevărata ducând la respingerea plângerii.
Arată că s-a angajat in depășirea autoutilitarei_ pe o porțiune de drum cu marcajul dintre sensurile de mers ca fiind "LINIE ÎNTRERUPTA ", a dat curs depășirii, iar spre finalizarea sa la revenirea pe banda sensului său de mers marcajul longitudinal devenind "LINIE CONTINUA"; Nu a fost prevenit de niciun indicator rutier nici de vreun marcaj stradal in legătura cu schimbarea brusca a tipului de marcaj, fiindu-i imposibil sa prevăd aceasta schimbare.
Sub aspectul materialului probator, planșe foto - depus de către intimata la dosar, instanța de fond nu le-a vizualizat, deoarece reiese clar ca autoutilitara echipajului de politie care a constatat fapta venea din contrasens, nicidecum pe sens cu el, astfel cum reiese din întâmpinarea depusa la dosar.
Solicită admiterea recursului.
In drept, art. 304 indice 1 Cod proc. Civilă.
Solicită judecarea cauzei în lipsă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de criticile formulate, cât si din oficiu, în temeiul art. 304 indice 1, Cod de procedură civilă, Tribunalul constata ca recursul este neîntemeiat.
Sub aspectul legalității actului sancționator, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. ( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite ).
Instanța constată că fapta este suficientă descrisă în cuprinsul actului sancționator.
Tribunalul constată că, în mod just, instanța de fond a înlăturat ca nefondate susținerile recurentului cu privire la nelegalitatea actului sancționator prin faptul că nu ar fi lizibil numele agentului constatator sau prin faptul că nu a fost indicat numărul punctelor amendă.
Sub aspectul temeiniciei, procesului-verbal, Tribunalul îl va examina din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Conform art. 20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Tribunalul arată că două precizări se impun.
În primul rând, aprecierea temeiniciei actului sancționator se face raportat la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar nu raportat la mențiuni din cuprinsul întâmpinării depusă de către agentul constatator.
În al doilea rând, recurentul nu a contestat existența contravenției referitoare la neîndeplinirea de către conducătorul auto a obligației de a avea asupra sa permisul de conducere.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) și în cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
S-a reținut că, în esență, scopul pur punitiv al amenziiaplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție(a se vedea Öztürk c. Germanei, 21 februarie 1984, par. 52; Jussila, citată anterior, par. 38; Huseyin Turan c. Turciei, 4 martie 2008, nr._/02, par. 18).
Curtea a analizat apoi modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
În cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că articolul 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe, din proprie inițiativă, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important.
Se mai reține că, nesolicitând administrarea unor probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucură de prezumție de temeinicie, care poate fi răsturnată.
Tribunalul arată că, în prezenta cauză, raportat la criteriile enunțate în jurisprudența Curții E.D.O. (a se vedea și Garyfallou AEBE c. Greciei, 24 septembrie 1997, par. 33; Jussila c. Finlandei [MC], nr._/01, par. 30-31; Zaicevs c. Letoniei, nr._/01, par. 31), măsura impusă de autorități reclamantului, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile se include în sfera „acuzației în materie penală”.
Implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumă la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum redus, de aproximativ 65 Euro, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52).
Tribunalul constată, în prezenta cauză, că petentului i-a fost respectat dreptul la apărare în fața instanței de fond. Acesta a avut posibilitatea de a propune probe, de a depune memorii.
În cadrul probei cu înscrisuri solicitată în fața instanței de fond, recurentul a depus tocmai actul sancționator contestat.
În cadrul procedurii desfășurată în fața instanței de fond, au fost administrate probatorii convingătoare care au înlăturat prezumția de nevinovăție a petentului–recurent (fotografiile având la bază înregistrarea video, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic) și din care reiese săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
În fața instanței de recurs, deși legal citat, recurentul nu a propus nicio probă în susținerea recursului.
Tribunalul mai arată că recurentul, la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, a semnat procesul verbal de contravenție, fără obiecțiuni pentru fapta reținută, aspect care prezumă o recunoaștere implicită a faptelor reținute în sarcina sa, prezumție care poate face dovada dacă este coroborată cu alte probe.
În plus, în cauza de față, există probe temeinice din care rezultă fără niciun dubiu fapta săvârșită de către petent și vinovăția acestuia, constatările personale ale agentului de poliție coroborându-se cu aspectele reliefate de planșele fotografice depuse la dosarul cauzei.
Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din faptul că, orice persoană responsabilă, are obligația de a semna un act doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.
Instanța de fond a arătat, în mod corect, că prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face parte chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.
Tribunalul arată că, potrivit art. 120 alin. 1 lit. i) din H.G. nr. 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere. Cu alte cuvinte, anterior inițierii manevrei de depășire, conducătorul autovehiculului trebuie să se asigure că nu va încălca marcajul longitudinal continuu în niciunul dintre efectuării manevrei de depășire.
Instanța învederează și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți, iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de P. C. C. împotriva sentinței civile nr.2183 din 9.10.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, N. P.-F. | Judecător, A. C. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred. C.A.
2ex./18.01.2013
Jud. fond: B. G.
F.P. 14 Ianuarie 2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1391/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 668/2013. Tribunalul... → |
|---|
