Plângere contravenţională. Decizia nr. 667/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 667/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 8512/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 667/R/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Judecător R.-N. O.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent C. B. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., declarat împotriva sentinței civile nr.738 din 15.02.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect-plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal; prin serviciul de registratură recurentul a depus precizări, în 2 exemplare; cauza se află la primul termen de judecată, se solicită judecarea cauzei în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Având în vedere lipsa părților și faptul că se solicită judecarea cauzei și în lipsă potrivit disp.art.242 alin.2 Cod pr.civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, după care le declară închise, lăsând cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.738 din 15.02.2013 Judecătoria V. a respins plângerea formulată de petentul C. B.-Daniel, domiciliat în Iași, .. 12, .. 3, ., împotriva procesului-verbal . nr._/15.12.2012 încheiat de IPJ – SPR V..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ întocmit de intimata IPJ –SPR V. la data de 15.12.2012, petentul C. B.-D. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei și cu avertisment, pentru săvârșirea faptelor prevăzute și sancționate de art. 100/3/d și art. 108/1/a/3 din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la data de 15.12.2012, a condus auto_ pe . T., la intersecția semaforizată din zona RCS – RDS, nu a respectat semnificația semaforului de culoare roșie aflat în funcțiune pe sensul său de mers continuându-și deplasarea. De asemenea, nu purta centura de siguranță pe timpul conducerii.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001.
Instanța a apreciat ca neîntemeiată poziția petentului privind nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16/7 din O.G. 2/2001 (dreptul de a face obiecțiuni), motivat de faptul că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16/7 din OG 2/2001, din actul normativ citat atrage nulitatea relativă a procesului verbal sancționator (decizia civilă nr. XXII/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), ce poate fi reținută ca atare de instanță doar în cazul în care petentul făcea dovada că a suferit o vătămare ca urmare a încălcării aspectului menționat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat-o din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Instanța a apreciat că, procesul – verbal nu este afectat de vicii de legalitate, ca atare valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă.
În raport de principiile stabilite de Curtea Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să nu le fie recunoscut statelor parte la convenție, dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat, ce are valoare probatorie, iar în momentul promovării unei plângeri judiciare împotriva unui asemenea act (proces – verbal), acordarea unei relevanțe probatorii, să contravină Convenției.
Procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de autoritate și veridicitate până la proba contrară, probă ce nu a fost produsă.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia numărul 65 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 04.03.2009, partea I „(…). Totodată instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul – verbal de contravenție.”
Prin urmare, atâta timp cât prezumția relativă de veridicitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată prin probe pertinente de către petent, procesul-verbal va fi menținut, el făcând dovada deplină a celor reținute de agentul constatator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, pentru următoarele motive:
Astfel, în ceea ce privește legalitatea sentinței atacate, s-a susținut faptul că aceasta este nelegală deoarece instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, contrar prevederilor art. 129al.5 Cod procedură civilă, în sensul în care nu a dispus audierea martorului asistent menționat în procesul verbal de sancționare contravențională, nu a solicitat organului constatator să depună o eventuală înregistrare video referitoare la fapta reținută în sarcina sa și nici nu a solicitat agenților constatatori să depună un referat cu privire la împrejurările constatării faptei.
Apoi, în ceea ce privește temeinicia sentinței atacate, recurentul a arătat faptul că sentința atacată este neîntemeiată în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză în fața instanței de fond nu rezultă că ar fi săvârșiti cele două contravenții reținute în sarcina sa.
Recurentul și-a motivat în drept cererea, invocând prevederile art. 304 pct.7 și 9 C..
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat, sentința recurată fiind atât legală, dar si temeinică.
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv cel referitor la nelegalitatea sentinței atacate datorită încălcării prevederilor art. 129al.5Cod procedură civilă si art. 34 din OG nr.2/2001 republicată privind regimul juridic al contravențiilor, tribunalul reține că acest motiv de recurs este neîntemeiat, instanța de fond dând dovadă de rol activ în soluționarea prezentei cauze.
Potrivit prevederilor art. 34 din OG nr.2/2001 republicată, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totodată, potrivit prevederilor art. 129 al.5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză .Ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Din coroborarea prevederilor legale mai sus arătate, rezultă faptul că, în cazul particular al plângerilor contravenționale, instanțele au obligația de a administra, din oficiu, orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, adică probe pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Cum, în speță, procesul verbal contestat a fost încheiat în temeiul constatărilor personale ale agentului de poliție, fără a se efectua o înregistrare video referitoare la împrejurările săvârșirii contravenției, nefiind obligatoriu ca acest tip de contravenții să fie constatate prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar procesul verbal nu a fost încheiat în prezenta unui martor asistent, este evident că instanța de fond nu trebuia să audieze nici o persoană în calitate de martor, care să fi fost martor asistent la încheierea procesului verbal contestat, și nici nu trebuia să solicite intimatului IPJ V. să prezinte fie înregistrarea video referitoare la împrejurările săvârșirii contravenției, fie fotografii captate de pe o asemenea înregistrare, ca nu a fost efectuată de organul constatator.
În fine, relevă instanța de recurs faptul că instanța de fond nu trebuia să administreze nici proba cu înscrisuri constând în depunerea de către agentul de poliție care a constatat contravenția unui raport referitor la împrejurările săvârșirii contravenție, deoarece, acesta, în calitate de agent al statului, a consemnat cele constatate prin propriile simțuri în cuprinsul procesului verbal ., nr._.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, respectiv cel referitor la netemeinicia sentinței atacate, motivat de lipsa dovezilor de vinovăție, tribunalul reține faptul că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Astfel, în mod corect, a reținut instanța de fond că, la data de 15.12.2012, recurentul C. B. D. a săvârșit contravențiile reținute de art. 100/3/d și art. 108/1/a/3 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, la data mai sus arătată, a condus auto_ pe . T., iar la intersecția semaforizată din zona RCS – RDS, nu a respectat semnificația semaforului de culoare roșie aflat în funcțiune pe sensul său de mers, continuându-și deplasarea. De asemenea, nu purta centura de siguranță pe timpul conducerii.
Din mențiunile procesului verbal de sancționare contravențională, proces verbal care a fost încheiat de agentul de poliție rutieră, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu și în temeiul propriilor sale constatări, directe și nemijlocite, în calitate de agent al statului, rezultă faptul că, la data de 15.12.2012, recurentul, conducând autoturismul înmatriculat sub_ pe raza mun. V., respectiv . intersecția semaforizată din zona RCS – RDS, nu a respectat semnificația semaforului de culoare roșie aflat în funcțiune pe sensul său de mers, continuându-și deplasarea și nici nu purta centură de siguranță .
Vinovăția recurentului este dovedită însă și de faptul că acesta cu prilejul întocmirii procesului - verbal atacat, aducându-i-se la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, a arătat că nu are obiecțiuni cu privire la starea de fapt constată de către organul constatator, recunoscând implicit săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa .
Pentru aceste considerente, instanța de recurs constată că sentința atacată este nu numai legală dar si temeinică, instanța de fond făcând o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt reținută în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 C., se va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de C. B. D. împotriva sentinței civile nr.738 din 15.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2013.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, R.-N. O. |
Grefier, M.-L. M. F. |
Red.L.M.B.
Teh.red.M.M.F.
2 ex./03.06.2013
Jud.fond: M.G.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 668/2013. Tribunalul... | Evacuare. Decizia nr. 329/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
