Plângere contravenţională. Decizia nr. 668/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 668/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 5829/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 668/R/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Judecător R.-N. O.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent P. F. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., declarat împotriva sentinței civile nr.960 din 26.02.2013 a Judecătoriei V., având ca obiect-plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal; cauza se află la primul termen de judecată, se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Față de lipsa părților și având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă potrivit disp.art.242 al.2 Cod pr.civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, după care le declară închise, lăsând cauza în pronunțare.
După deliberare;
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 960 din 26.02.2013 a Judecătoriei V. s-a dispus respingerea plângerii formulate de reclamantul P. F. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 2.09.2012 întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. și în consecință s-a menținut ca legal și temeinic procesul verbal constatator.
A reținut instanța de fond pentru a hotărî astfel că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 11.12.2012 petentul P. F. a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 02.09.2012 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum 280 lei, pentru fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată. Totodată i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce timp de 30 de zile. S-a reținut în sarcina petentului că la data de 02.09.2012, aflat la volanul autoturismului DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ nu a acordat prioritate de trecere a unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni aflata pe . Sf. M. si G. din municipiul V..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că agentul constatator nu a descris fapta iar, mai mult cele reținute in procesul verbal nu sunt reale.
În dovedirea plângerii petentul depune la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ din 02.09.2012.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat în esența respingerea plângerii. A depus planșele foto realizate după înregistrarea video efectuata cu cinemometrul aparatului radar.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 02.09.2012 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum 280 lei, pentru fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată. Totodată i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce timp de 30 de zile. S-a reținut în sarcina petentului că la data de 02.09.2012, aflat la volanul autoturismului DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ nu a acordat prioritate de trecere a unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni aflata pe . Sf. M. si G. din municipiul V..
În drept, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;” iar potrivit art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3. depășirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului. De altfel, petentul nu a formulat nici o critica sub acest aspect asupra procesului verbal.
Instanța a mai reținut că agentul constatator a dat faptei o încadrare juridică corectă și a aplicat sancțiunea în cuantumul minim prevăzut de lege.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că fapta a fost săvârșită în condițiile descrise în procesul verbal . nr._ din 02.09.2012. Din planșele foto depuse la dosarul cauzei reiese ca petentul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii. Pietonul se afla deja pe trecere in momentul in care autoturismul petentului s-a apropiat de marcajul pietonal. După trecerea petentului, pietonul și-a continuat deplasarea spre cealaltă parte a străzii. Neacordarea priorității acestui pieton a condus la încheierea procesului verbal de contravenție.
Instanța pentru aceste considerente a respins plângerea și a menținut procesul verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că pietonul se deplasa pe stradă, incorect, paralel cu autoturismul condus de el, iar că acest pieton nu avea intenție de a traversa . a străzii făcându-se concomitent cu . pe trecerea de pietoni.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 304 C., Tribunalul constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanța de fond a apreciat faptul că procesul-verbal contestat este legal întocmit, nefiind cauze de anulare a acestuia pentru motivele prev. de art. 15-19 din OG nr. 2/2001.
Referitor la temeinicia procesului verbal contestat, abaterea contravențională a recurentului a fost înregistrată cu aparatul video de pe cinemometrul montat pe autoturismul poliției.
Din planșele depuse ca probă de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., rezultă fără dubiu faptul că pietonul a început traversarea străzii pe trecerea de pietoni înainte ca autoturismul condus de recurent să ajungă la această trecere de pietoni, astfel încât trebuia să îi acorde prioritate de trecere, pietonul putând traversa în siguranță, doar după trecerea autoturismului marca Dacia L. pe trecerea de pietoni, fapt nepermis de dispozițiile legale, art. 72, 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 și art. 100, alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
Susținerile recurentului nu sunt dovedite prin nici o probă, doar prin susținerile sale nereale.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 C., se va dispune respingerea ca nefondat a recursului formulat de petentul P. F. împotriva sentinței civile nr. 960/26.02.2013 a Judecătoriei V., care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. F. împotriva sentinței civile nr. 960 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2013.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, R.-N. O. |
Grefier, M.-L. M. F. |
Red.N.R.O.
Teh.red.M.M.F.
2 ex./21.05.2013
Jud.fond: O. C.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 667/2013. Tribunalul... → |
---|