Acţiune în constatare. Decizia nr. 374/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 374/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1270/244/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
Decizia CIVILĂ Nr. 374/R
Ședința publică din data de 23 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Judecător A. A.
Grefier A. C.
--------------
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de către recurent – reclamant I. P. H., cu domiciliul în com. Bunești - Averești, .. V., în contradictoriu cu intimata – pârâtă S. T. A., cu domiciliul în com. Bunești- Averești, ., împotriva sentinței civile nr. 1085/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria Huși, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – pârâtă, prin av. R. D., cu împuternicire avocațială la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza, a fost suspendată la termenul din data de 09-04-2013 în baza art. 244 al. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, iar în data de 24-07-2014 s-a formulat de către intimata- pârâtă, prin apărător, cerere de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecății, invocând dispozițiile art. 244 al. 2 Cod pr. civilă; nu se solicită judecarea cauzei în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, tribunalul acordă cuvântul asupra cererii de repunere pe rol formulată de intimata – pârâtă.
Av. R. D., solicită admiterea cererii de repunere pe rol și continuarea judecății cauzei dat fiind faptul că motivul suspendării nu mai subzistă, dosarul nr._ fiind soluționat în mod definitiv.
Tribunalul, având în vedere că dosarul nr._ a fost soluționat definitiv prin Decizia civilă 350/A/2014, constată că motivul suspendării nu mai subzistă, drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 245 Cod pr. civilă, dispune repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății cauzei.
Nemaifiind cereri noi de formulat și nici probatorii de propus, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apărare față de motivele de recurs invocate de recurent.
Av. R. D. pentru intimata – pârâtă S. A., solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond. Instanța de fond a respins acțiunea pe motivului faptului că, pârâta nu mai avea calitatea de proprietară, pentru ca instanța să ia act de încheierea contractului de v/c intervenit între reclamantul I. H. și pârâta S. A.. S. A. nu mai avea calitatea de proprietară, fiind un impediment pe lângă condițiile de valabilitate a contractului. Instanța a trebuit să verifice dacă în speță este vorba despre refuzul nejustificat al promitentului vânzător și dacă la momentul la care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, vânzătoarea era proprietara bunului înstrăinat, ori la acel moment pârâta nu mai era proprietară. Pentru aceste considerente apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât se impune a fi respins recursului declarat de I. H.. În al doilea rând, se impune a fi analizată și clauza de dezicere prevăzută în acel antecontract de vânzare – cumpărare, ce a dus la respingerea pe fond a acțiunii formulate de I. H., tocmai pentru existența acestei clauze. Concluzionând, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
Se solicită acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care se depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1085 pronunțată la data de 05.12.2012 de Judecătoria Huși, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1085 din 05.12.2012, Judecătoria Huși a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul I. H., în contradictoriu cu pârâta S. A.., iar în temeiul art.247 C.proc.civ., a obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 1.150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reclamantul I. H. în contradictoriu cu pârâta S. A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la două suprafețe de teren arabil, de 0,5 ha, respectiv 0,25 ha, identificate conform Titlurilor de Proprietate nr.491/_ din 08.06.1998 și 1183 din 29.11.2004.
Potrivit antecontractului încheiat la data de 20.03.2005, părțile au stabilit ca preț al vânzării suma de 22.500.000 lei ROL (2.250 lei RON), plătiți la momentul încheierii actului sub semnătură privată.
De asemenea, părțile au mai stipulat și o clauză prin care au reglementat situația în care vreuna din părți nu ar fi respectat prevederile antecontractului, vânzătoarea-pârâtă urmând a fi obligată să restituie întreit valoarea prețului stabilit, consemnându-se suma de 67.500.000 lei ROL, corelat cu rata inflației și cheltuielile de judecată.
Din depozițiile martorilor S. P. și A. V.-D. rezultă că reclamantul a stăpânit terenul în perioada 2007-2011, însă deoarece acesta era bolnav, a fost exploatat de H. G..
Martorul H. G. a arătat că în urmă cu 4 ani a avut o înțelegere cu reclamantul pentru a munci cele două suprafețe de teren, ulterior, în anul 2011 fiind contactat de pârâtă pentru a efectua muncile agricole, ocazie cu care a aflat că aceasta este proprietara terenului.
Pârâta a depus la dosar copie de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2306 din 17.07.2012, autentificat la BNP A. M.-I., din care rezultă că aceasta a transmis dreptul său de proprietate asupra celor două suprafețe de teren ce formează obiectul cauzei de față, către terțe persoane, astfel că la momentul judecării cauzei pârâta nu mai era proprietara suprafeței de teren.
Cu toate că pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în aceste condiții, instanța a respins-o având în vedere că atâta timp cât este parte semnatară a convenției încheiate cu pârâtul la data de 20.03.2005, ea poate fi chemată în judecată de acesta, în virtutea principiului executării în natură a obligației și reparării în natură a pagubelor.
Calitatea de proprietar a pârâtei nu ține de existența calității procesuale, ci de fondul cauzei unde printre celelalte condiții generale de admisibilitate a unei astfel de acțiuni, instanța urmează a analiza potrivit art.948 cod civil din 1864, dacă vânzătoarea-pârâtă este proprietarul lucrului vândut individual determinat.
Potrivit dispozițiilor art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg.289/2009 privind codul civil, „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Deoarece antecontractul a fost încheiat înainte de . noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, astfel încât incidente în cauză sunt prevederile codului civil din 1864 și ale art.5 alin.2 din Titlului X din legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
De regulă, instanțele judecătorești au competența de a soluționa litigiile dintre părți, fără a se substitui voinței acestora. Totuși, în mod excepțional, în condițiile generale ale art. 1073, 1077 C.civ. și speciale ale art. 5 alin. 2 din Titlul X Circulația juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, instanța de judecată are competența suplinirii consimțământului uneia dintre părți în mecanismul încheierii valabile a contractului (în formă autentică).
Această competență a instanței se realizează prin sesizarea acesteia cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În cazul în care, după administrarea probelor, reiese că pretenția reclamantului este întemeiată, respectiv că partea chemată în judecată are o obligație de a face pe care nu înțelege să o execute de bunăvoie, în temeiul textelor de lege de mai sus, are competența de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, hotărâre prin care este suplinit la încheierea valabilă a contractului de vânzare - cumpărare (în forma autentică) consimțământul debitorului obligației de a face neexecutate, ceea ce echivalează cu o executare silită în natură atipică a obligației de a face.
Așadar, raportat la obiectul acțiunii și la motivele în fapt ale acesteia, precum și la scopul urmărit de reclamat, există cazul unei acțiuni în realizarea dreptului întemeiată pe prevederile art.1073 codul civil din 1864, coroborat cu cele ale art.5 alin.2 din Legea 247/2005.
Ca atare, trebuie analizate condițiile generale de admisibilitate a unei astfel de acțiuni, și anume:
1). antecontractul de vânzare cumpărare trebuie să îndeplinească cerințele generale de validitate a actelor juridice, prevăzute de art.948 cod civil din 1864;
2). bunul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare să fie proprietatea vânzătoarei-pârâte și să nu existe impedimente legale.
3). reclamantul să facă dovada achitării prețului prevăzut în antecontract;
4). reclamantul să facă dovada că vânzătoarea-pârâtă refuză nejustificat să se prezinte la notariat pentru încheierea actelor în formă autentică.
Cu toate că reclamantul a dovedit îndeplinirea condițiilor de la punctele 1), 3) și 4), din probele administrate nu rezultă îndeplinirea condiției de la punctul 2), toate cele patru condiții fiind cumulative.
Atât timp cât actul de vânzare-cumpărare nu a fost perfectat, vânzătoarea-pârâtă a păstrat dreptul de proprietate asupra bunului iar cumpărătorul-reclamant are un drept de creanță decurgând din plata prețului.
Instanța poate obliga partea care nu și-a îndeplinit obligația la încheierea contractului, dar numai în situația în care bunul (în speță terenul) se mai află în patrimoniul său, deoarece instanța, în virtutea principiului executării în natură a obligației și reparării în natură a pagubelor, poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, care are un caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietății de la data când rămâne definitivă.
Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 20.03.2005 nu constituie un contract de vânzare-cumpărare deoarece nu a dus la transmiterea dreptului de proprietate de la pârâtă la reclamant, pentru că nu a fost încheiat în forma autentică cerută de lege ad validitatem. Convenția încheiata între părți este caracterizată drept promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract).
Efectul acestui antecontract este acela că a născut în patrimoniul creditorului-reclamant dreptul de a cere în viitor transmiterea dreptului de proprietate prin încheierea actului de vânzare-cumpărare în forma autentică.
Ambele părți ar putea să ceară încheierea contractului dacă terenul s-ar mai fi aflat în patrimoniul pârâtei, în această situație fiind posibilă pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic privind înstrăinarea terenului.
Cum însă cele două suprafețe de teren au fost înstrăinate de pârâtă către terțe persoane prin act autentic, după cum rezultă din actele de la dosar, nu se mai poate pronunța o astfel de hotărâre, întrucât pârâta nu mai este proprietar al terenului.
Nu este posibil ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru reclamant, acesta având posibilitatea de a valorifica clauza de dezicere inserată în antecontract, prin aceea că poate solicita de la pârâtă triplul prețului plătit, actualizat la rata inflației, ori în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere.
Numai dacă lucrul ar mai fi rămas în patrimoniul vânzătoarei-pârâte, reclamantul-cumpărător poate cere respectarea obligațiilor antecontractuale. Astfel, în doctrină s-a admis, că în cazul încălcării obligației de a face, oricare dintre părți poate cere instanței ca în temeiul dispozițiilor art.1073 și 1077 cod civil din 1864 și art.5 alin.2 din Titlul X din Legea 247/2005 să pronunțe o hotărâre cu caracter constitutiv de drepturi (care va transfera dreptul de proprietate de la promitentul-vânzător la promitentul-cumpărător).
Cât privește motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare, în ceea ce privește eroarea asupra prețului, instanța a apreciat că apărarea ei nu este fondată.
Prin consimțământ se înțelege acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil, manifestata în exterior.
Consimțământul trebuie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, în sensul că manifestarea de voință trebuie făcută de autorul ei, cu intenția de a se obliga juridicește, de a da naștere, a modifica ori stinge un raport juridic civil concret.
Consimțământul trebuie exteriorizat, în sensul că voința internă produce efecte juridice numai dacă este exteriorizată, adică făcută cunoscută către alții, întrucât numai astfel se poate uni cu o altă voință pentru a se realiza acordul de voință specific actelor bilaterale.
Reclamanta a invocat faptul că a fost dusa în eroare la momentul încheierii contractului în ceea ce privește prețul stabilit.
Astfel, potrivit definiției, eroarea-este falsa reprezentare a realității la încheierea unui act civil.
Potrivit art.954 cod civil din 1864, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului contractului „eroare ce se referă la calitățile substanțiale ale obiectului, deoarece partea care a încheiat actul juridic și-a manifestat voința numai în considerarea acestor calități, pe care în mod eronat le-a crezut adevărate, căci altfel nu ar fi încheiat actul.
Potrivit art.1303 Cod civil din 1864, prețul trebuie sa fie determinat sau determinabil.
Pârâta nu poate susține că s-a aflat în eroare asupra a ceea ce scrie în act, câtă vreme l-a semnat și a primit banii în același moment.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 301 Cod de procedură civilă, a declarat recurs I. P. H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în maniera în care a fost promovată, acțiunea de față nu este una reală, care să fie condiționată de eventuala situație juridică a terenului, în sensul în care schimbarea proprietarului acestuia ar avea ca efect o imposibilitate de realizare a pretențiilor sale, că, dimpotrivă, ea are un caracter personal și vizează obligațiile asumate de către pârâtă, în sensul încheierii actelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, situație în care ea nu poate fi condiționată de împrejurarea că pârâta a înstrăinat între timp terenul, aceste aspecte urmând să facă obiectul unei acțiuni separate în revendicare. De asemenea, recurentul a mai arătat că împrejurarea că pârâta a înțeles să înstrăineze suprafețele de teren în cauză, în timpul judecării cauzei nu constituie o cauză de încetare sau de exonerare a acesteia de la obligațiile pe care și le-a asumat față de reclamant, așa cum ar rezulta din considerentele sentinței și, în mod greșit, s-a apreciat că dată fiind înstrăinarea suprafețelor de teren în cauză, nu ar mai avea altă modalitate de a-și valorifica drepturile, decât pe calea unei acțiuni în pretenții, prevederile din antecontract referitoare la clauza de dezicere neavând decât rolul de a cuantifica daunele la care ar fi îndreptățiți, în eventualitatea în care ar opta pentru o asemenea modalitate de realizare a drepturilor și nu sunt în măsură să conducă la o situație în care nu ar mai fi posibilă pronunțarea unei hotărâri, care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, cu privire la suprafețele de teren în cauză. Totodată, recurentul a mai arătat că nu sunt prevăzute în mod expres și totodată cumulativ pentru situații precum cea de față condițiile legale amintite de către instanță, pentru a se putea reține o eventuală inadmisibilitate a acțiunii formulate.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 126 lei ( conform chitanțelor nr._/29.01.2013 și nr._/12.03.2013 – filele 6 și 12) și timbru judiciar în cuantum de 3 lei.
Legal citată, intimata S. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. În motivare, intimata a arătat că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea reclamantului pe considerentul că bunul ce formează obiectul antecontractului încheiat între părți nu mai este proprietatea pârâtei, iar, în cazul în care s-ar fi admis acțiunea, instanța ar fi pronunțat o hotărâre nelegală care ar fi ținut loc de contract nul sau anulabil și s-ar fi pus în pericol siguranța circuitului civil. De asemenea, intimata a mai arătat că un alt motiv de respingere a recursului este reprezentat de clauza de dezicere prevăzută în antecontract ce are valoarea unei clauze rezolutorii, recurentul nemaiavând posibilitatea de cere executarea silită atipică a antecontractului de vânzare cumpărare având în vedere că vânzătoarea s-a răzgândit să mai vândă, iar clauza de dezicere îi permite să refuze perfectarea vânzării.
La data de 09.04.2013, judecata recursului a fost suspendată în baza art. 244 alin.1 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea dosarului nr._ a Judecătoriei Huși, cauza fiind repusă pe rol la data de 23.09.2014.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
La data de 20.03.2005, între recurentul I. P. H. și intimata S. A. a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare a două suprafețe de teren ( de 0,5 ha și 0,25 ha identificate conform titlurilor de proprietate nr. 491/_/08.06.1998 și nr. 1183/29.11.2004 ) pentru un preț de 22.500.000 lei vechi. Antecontractul a cuprins și o clauză de dezicere prin care vânzătorul, respectiv intimata din prezenta cauză, se obliga să restituie întreit valoarea actului, respectiv 67.500.000 lei corelat cu rata inflației din data de întocmirii și cheltuielile de judecată către cumpărător, respectiv recurentul din prezenta cauză, în caz de întoarcere, respectiv nerespectarea prevederilor contractului. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2306/17.07.2012, intimata S. A. a înstrăinat către terțe persoane suprafața de 7.500 mp pentru care a fost formulată prezenta acțiune.
Prin recursul declarat împotriva sentinței Judecătoriei de respingere a acțiunii recurentului, acesta din urmă critică sentința sub aspectul faptului că încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică nu poate fi condiționată de împrejurarea că pârâta a înstrăinat între timp terenul, că această împrejurare nu constituie o cauză de încetare sau de exonerare a pârâtei de la obligațiile pe care și le-a asumat față de reclamant, că prevederile din antecontract referitoare la clauza de dezicere au rolul de a cuantifica daunele la care ar fi îndreptățit și nu pot conduce la imposibilitatea pronunțării unei hotărâri și că nu sunt prevăzute expres și cumulativ condițiile amintite de către instanță pentru situația sa.
În ceea ce privește consecințele înstrăinării terenului de către intimată asupra perfectării contractului de vânzare cumpărare, Tribunalul reține că, în mod corect, a menționat instanța de fond că obligarea intimatei la încheierea contractului poate fi dispusă de către instanță doar în ipoteza în care bunul ce a format obiectul antecontractului se mai află în patrimoniul vânzătorului, respectiv a intimatei, aceasta fiind de altfel și o condiție de validitate pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare, ca act translativ de drepturi reale în virtutea principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are. Ori, în condițiile în care intimata a înstrăinat la data de 17.07.2012, în cursul judecării cauzei, bunul ce forma obiectul antecontractului invocat de recurent către alte persoane, recurentul nu mai poate obține decât daune interese de la intimată, conform prevederilor actului juridic încheiat, fără ca înstrăinarea bunului să reprezinte o cauză de încetare a actului juridic sau de exonerare a intimatei de obligațiile sale, această împrejurare împiedicând doar perfectarea contractului în formă autentică sau obținerea de către recurent a unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Cu privire la rolul clauzei de dezicere, așa cum instanța de recurs a menționat anterior, această clauză poate fi valorificată de către recurent în ipoteza în care ar alege să pretindă daunele interese la care are dreptul ca urmare a faptului că nu mai poate obține perfectarea contractului în formă autentică, însă, imposibilitatea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare este determinată de împrejurarea că intimata nu mai este proprietar al bunului ce formează obiectul antecontractului și nu de existența clauzei de dezicere, cum eronat apreciază recurentul.
În fine, este adevărat că nu sunt prevăzute expres și limitativ de lege condițiile menționate de instanța de fond, însă calitatea de proprietar al bunului care ar urma să fie transmis prin încheierea contractului de vânzare cumpărare (în speță, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare) reprezintă o condiție impusă de lege pentru validitatea unui contract de vânzare cumpărare ca și act translativ de proprietate, respingerea acțiunii recurentului intervenind tocmai pentru neîndeplinirea acestei condiții esențială pentru admisibilitatea unei acțiuni de genul celei formulate de către recurent.
Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin.1 din vechiul C.proc.civ., instanța urmează să respingă ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul reclamant I. P. H. împotriva sentinței civile nr. 1085/05.12.2012 a Judecătoriei Huși pronunțate în dosarul nr._ pe care o păstrează.
În baza art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 alin. 1 C.proc.civ., intrucât recurentul este cel care a căzut în pretenții prin respingerea recursului său, instanța urmează să îl oblige la plata către intimata pârâtă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ( conform chitanței nr._/19.09.2014 – fila 43).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat de recurentul reclamant I. P. H., cu domiciliul în .. Bunești - Averești, jud. V., în contradictoriu cu intimata – pârâtă S. T. A., cu domiciliul în .- Averești, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1085/05.12.2012 a Judecătoriei Huși pronunțate în dosarul nr._ pe care o păstrează.
Obligă recurentul reclamant la plata către intimata pârâtă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2014.
Președinte, M. C. | Judecător, O. M. V. | Judecător, A. A. |
Grefier, A. C. |
Red./Tehnored. jud. O.M.V.
2 ex./14.10.2014
Judecător fond: A. I. - C.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 318/2014.... | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 70/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
