Plângere contravenţională. Decizia nr. 164/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 3767/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 164/A/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător E. S.
Grefier A. D.
Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant – petent . sediul în V., ., jud. V., în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCĂ V., împotriva sentinței civile nr. 3200 din 7.10.2013, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde consilier juridic Tazlaoanu D. pentru apelanta-petentă, lipsă fiind lipsind intimat Pârât - I. T. DE MUNCĂ V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a achitat taxa judiciara de timbru, dosarul este la primul termen de judecată, s-au verificat actele și lucrarile dosarului, după care;
Se constată că intimatul pârât a solicitat judecata in lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminata cercetarea judecătorească și acorda apelantei cuvântul pe cererea de apel.
Consilierul juridic pentru apelantă, solicită admiterea cererii de apel asa cum a fost formulata. Arata ca a fost sancționata cu 2 amenzi care însumează 26.000 lei, de catre intimat I. T. DE MUNCĂ V., iar prin sentinta primei instante s-a admis in parte plangerea contravențională, anulându-se partial procesul verbal de contraventie, exonerând-o de plata amenzii in cuantum de 20.000 lei, mentinând celelalte sancțiuni. Arata ca nu se justifică amenzile aplicate intrucât apelanta petentă și-a indeplinit obligațiile legale. Solicită înlocuirea amenzilor cu sanctiunea avertisment.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
Tribunalul,
Asupra apelului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 3200 din 7-X-2013 a Judecătoriei V. s-a dispus admiterea în parte a plângerii contraventionale formulate de reclamant . V. impotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 8-V-2013 intocmit de I. T. de Muncă V. și în consecință s-a anulat procesul verbal atacat și totodata sanctiunea aplicata/art. 260 al. 1 lit. e din L.53/2003, mentinându-se celelalte sancțiuni.
A retinut instanta de fond, pentru a hotărî astfel, că prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 8.05.2013 de către intimatul I. T. de Muncă V., petenta . a fost sancționată contravențional cu 26.000 lei amendă, pentru săvârșirea faptelor prevăzute și sancționate de art. 260, alin. 1, lit. e, 260, alin.1, lit. b din Legea 53/2003 și art. 23, alin. 1, lit. c din Legea 108/1999, reținându-se că a primit la lucru două persoane fără încheierea contractelor de muncă, că nu a eliberat adeverințele de vechime pentru perioada lucrată solicitate de cei doi angajați și că nu a respectat obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit, a documentelor solicitate.
Fiind investită, potrivit art.34, alin.1 din O.G. 2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.16 și art.17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai reține că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.
Instanța reține că dreptul intimatei de a constata și aplica sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 260, alin. 1, lit. e din Legea 53/2003 era prescris la data de 9.05.2013, data încheierii procesului-verbal de contravenție.
Este adevărat că angajații D. B. și P. I. au fost primiți la muncă începând cu 9.04.2010, respectiv 1.XI.2010 dar li s-au încheiat contracte de muncă la o dată ulterioară, respectiv 25.01.2011 și 28.03.2011 însă data încheierii contractelor de muncă reprezintă data încetării săvârșirii faptei contravenționale. Conform prevederilor art. 13 alin. 2 din OG 2/2001, în cazul contravențiilor continue, termenul de prescripție de șase luni curge de la data încetării săvârșirii faptei. În speță, termenul de prescripție de șase luni a curs de la 15.01.2011, respectiv 28.02.2011 iar, la data încheierii procesului-verbal de contravenție termenul era împlinit.
Pentru aceste motive instanța va anula parțial procesul-verbal de contravenție întocmit, și anume pentru fapta prevăzută de art. 260, alin. 1, lit. e din Legea 53/2001 și va exonera petenta de plata amenzii în cuantum de 20.000 lei.
În ceea ce privește celelalte două fapte contravenționale, instanța constată că procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit.
Rezultă din înscrisul depus la pagina 67 dosar împrejurarea că angajatul D. B. a formulat încă din data de 10.X.2012 o cerere prin care solicita petentei să-i elibereze o adeverință de vechime pentru perioada lucrată. Deabia în data de 18.03.2013, în cursul desfășurării controlului, fostului angajat i s-a eliberat adeverința solicitată (pag. 64). Adeverința a fost eliberată doar după ce petenta a primit înștiințarea nr. 6216/13.03.2012 de la intimată.
Conform prevederilor art. 34, alin. 5 din Legea 53/2003 „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și specialitate”.
Conform prevederilor art. 21 din Legea 108/1999 „persoanele fizice sau juridice controlate au obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate de către aceștia, necesare controlului or cercetării evenimentului”.
Instanța reține că deși inspectorii de muncă au solicitat prezentarea documentelor la control prin înștiințarea 6216/13.03.2012 și prin înștiințarea 8318/19.03.2013, petenta nu a transmis toate documentele, a trimis adresă de amânare (pag. 115) sau cerere de modificare a locului de prezentare a documentelor (pag. 43).
Având în vedere considerentele expuse, instanța reține că sancțiunile de 1000 lei respectiv 5000 lei au fost legal și temeinic aplicate.
Nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment deoarece faptele săvârșite de petentă au un grad ridicat de pericol social, aducând prejudicii foștilor angajați. De asemenea, întreg materialul probator relevă o atitudine constantă a petentei de încălcare a prevederilor legale.
În consecință, instanța a admis în parte plângerea contravențională, a anulat parțial procesul-verbal de contravenție și anume pentru fapta prevăzută de art. 260, alin. 1, lit. e din Legea 53/2003, exonerând petenta de plata amenzi în cuantum de 20.000 lei. Instanța a menținut procesul-verbal de contravenție pentru celelalte două fapte contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel . V., criticând-o pentru nelegalșitate și netemeinicie.
Susține că nu se face vinovată de comiterea și a celorlalte contravenții reținute in sarcina sa prin procesul verbal, aceasta indeplinindu-și obligatiile față de salariații săi și că au transmis in intregime toate actele și documentele organului constatator care le-a cerut.
Solicită aplicarea avertismentului in locul celor două amenzi contraventionale.
Analizând hotărârea instantei de fond, in raport cu actele și lucrarile dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 479 Noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefundat.
În mod corect instanta de fond a apreciat faptul că procesul verbal de contraventie, pentru care s-au mentinut sanctiunile, nefiind cauză de nulitate absolută, prev. de art. 15-19 din OG 2/2001.
Susținerile contravenientei nu sunt sustinute de probe, aceasta neîndeplinindu-și obligatiile față de foștii ei salariați, dar si față de organul constatator care nu a avut la dispozitie documentele pentru control.
Eliberarea adeverinței de vechime in muncă la aceasta societate pentru D. B. s-a facut doar, după foarte mult timp, peste 5 luni, și numai cu ocazia efectuarii de catre organul constatator a unui control la societate.
Documentele solicitate de organul constatator nu au fost trimise imediat pentru verificare, deși avea această obligatie. Nu au fost cauze obiective pentru a se amâna sau întârzia controlul organului constatator la aceasta societate.
Înlocuirea amenzilor contravenționale cu avertismentul nu este posibilă, în acest caz, nejustificându-se, față de comportamentul antijuridic, adoptat de contravenientă, de gravitatea valorilor sociale incălcate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 Noul cod de procedură civilă, se va dispune respingerea, ca nefundat, a apelului formulat de petenta . V., impotriva Sentintei civil enr. 3200/7-X-2013 a Judecătoriei V., care va fi mentinută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul . împotriva sentinței civile nr. 3200 din 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2014.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, E. S. | |
Grefier, A. D. |
Red. O.R.N./3.03.2014
Tehnored. A.D.
4 ex./12 Martie 2014
..2014
fond Judecătoria V. – judecător B. C.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 955/2014. Tribunalul... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 318/2014.... → |
---|