Contestaţie la executare. Decizia nr. 209/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 6798/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 209/R/2014
Ședința publică de la 16 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I.-M. P.
Judecător M. C.
Judecător D. M. M.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine pronunțarea cererii de recurs formulată de contestatorii recurenți A. R. –L. și A. N. – E. –ambii domiciliați în V.. . .. . județul V. în contradictoriu cu intimata creditoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. - cu sediul în V. . nr. 56 județul V. și terțul poprit intimat - B. Transilvania –Sucursala V. cu sediul în V.. . nr. 70 județul V., împotriva sentinței civile nr.429/17 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect- contestație la executare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 09 aprilie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi- parte integrantă din prezenta decizie când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi 16 aprilie 2014 ,când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 429/17 februarie 2014 Judecătoria V. a respins contestația la executare formulată de A. R. L. și A. N. E. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. și terțul poprit B. Transilvania - Sucursala V., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:
În primul rând, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865 aceasta deoarece executarea silită împotriva debitorului A. R. L. a început la data de 31.08.2012, în dosarul de executare nr._/2012, conform adresei nr. 1512/17.01.2014, aflată la pag. 92 dosar.
În fapt, Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., în calitate de organ fiscal competent și creditor al debitorului A. R. L. a declanșat împotriva acestuia procedura executării silite în vederea realizării creanței fiscale în sumă de 58.766 lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente, diferite de impozit anual de regularizat și amenzi judiciare. În acest scop a fost emisă adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești către terțul poprit B. Transilvania S.A. (pag. 62).
Despre înființarea popririi a fost înștiințat și debitorul A. R. L., conform înscrisului depus la pag. 9 dosar.
Debitorul A. R. L. are calitatea de reprezentant legal al Cabinetului Individual de Insolvență A. R. L. și titular al Cabinetului de avocat A. R. L..
Conform precizărilor făcute de contestator la termenul din 20 ianuarie 2014 (pag. 130) debitul în sumă de 58.766 lei privește atât Cabinetul de insolvență, cât și Cabinetul de avocat dar la momentul efectuării documentației fiscale pentru Cabinetul de Insolvență și-a stabilit ca activitate principală activitatea de insolvență iar activitatea secundară cea de avocat. Așa se explică faptul că actele fiscale au fost emise pe numele Cabinetului individual de insolvență și că, creanța cuprinde sume datorate din anul 2008 de către Cabinetul de avocat A. R. L..
Prin contestația la executare formulată s-a arătat faptul că persoana fizică A. R. L. nu poate avea calitatea de debitor ci, această calitate o poate avea doar Cabinetul individual de insolvență și Cabinetul de avocat.
Susținerile contestatorului sunt nefondate.
Potrivit prevederilor art. 20 din O.G. 92/2003 privind codul de procedură fiscală „reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora”.
Prin urmare, A. R. L. în calitate de reprezentant legal al Cabinetului de insolvență A. R. L. și titular al Cabinetului de avocat A. R. L. are calitatea de subiect al raportului juridic fiscal, are calitatea de contribuabil.
Cu privire la creanța în sumă de 58.766 lei, instanța a reținut că aceasta a fost stabilită prin titluri de creanță, necontestate de debitor în termenele legale, cu excepția obligațiilor suplimentare de plată aferente impozitului pe venit și accesoriu aferente, concretizate în raportul de inspecție nr. 1644/2012.
Pentru titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere_/2012 debitorul se judecă la Tribunalul Bacău.
Instanța a reținut însă că, potrivit prevederilor art. 215 din O.G. 92/2003, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Conform prevederilor art. 141 din O.G. 92/2003 „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Potrivit prevederilor art. 149, alin. 5 Cod procedură fiscală „poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi”.
Contestatorul A. R. L. face confuzie între măsurile asiguratorii care se dispun în conformitate cu prevederile art. 129 din O.G. 92/2003 și executarea silită prin poprire ca și modalitate de executare silită pentru obligațiile fiscale datorate.
Măsura contestată de petent este una executorie și nu asiguratorie. Poprirea, în legătură cu care a fost înștiințat petentul în luna septembrie 2013 (pag. 9) este una executorie și nu asiguratorie. Susținerile contestatorului din contestația la executare se referă la poprire ca măsură asiguratorie.
În legătură cu nesemnarea adresei de înființare a popririi instanța reține ca neîntemeiate susținerile contestatorului. Adresa depusă la pag. 10 dosar este semnată de către conducătorul organului de executare.
În ceea ce o privește pe contestatoarea A. N. E. instanța a reținut că aceasta nu are calitatea de debitoare în cauză, toate actele de executare emise și contestate privindu-l de altfel doar pe debitorul A. R. L..
A. N. E. are calitatea de codebitoare într-un contract de credit imobiliar pe care contestatorii, în calitate de soți, l-au încheiat cu terțul poprit B. Transilvania (pag. 16 dosar).
Conform adresei nr.1493/2014 (pag. 133) emisă de B. Transilvania conturile poprite de către terțul poprit în urma înființării popririi erau folosite de soții contestatori și pentru achitarea ratelor la creditul ce a făcut obiectul contractului nr. 460/2008. Din niciunul dintre înscrisurile depuse în cauză nu a rezultat însă că, în calitatea sa de codebitoare în contractul de credit, a efectuat plăți la B. Transilvania iar sumele ar fi fost poprite. De altfel, instanța reține că nimic nu o împiedică pe contestatoarea A. N. E. să-și deschidă propriul cont la B. Transilvania pentru a efectua plata ratelor la creditul acordat pentru achiziționarea apartamentului bun comun. În acest fel va putea efectua plăți în calitatea sa de codebitoare fără ca sumele să fie poprite.
În condițiile în care titularul celor două conturi deschise în prezent la B. Transilvania este A. R. L., în mod legal și temeinic s-a dispus poprirea lor. Titularul de cont are calitatea de debitor al Administrației Județene a Finanțelor Publice V..
Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins contestația la executare formulată ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, au formulat recurs contestatorii debitori A. R. –L. și A. N. – E.
Prin sentința civilă nr. 429/2014, pronunțată de Judecătoria V. la data de 17 februarie 2014, prima instanță a respins ca fiind nefondată contestația la executare formulată împotriva popririi instituite de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. asupra conturilor deschise la terțul poprit B. Transilvania - sucursala V. până la concurența sumei de 58.766 lei prin adresa de înființare a popririi nr._/25.09.2013.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a avut în vedere, în principal, dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală potrivit cărora „reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora."
Ca urmare a interpretării acestui text de lege, prima instanță a concluzionat că recurentul, în calitate de reprezentant legal, titular al Cabinetului de Insolvență „A. R. L." V. și de Cabinet de avocat „A. R. L." V. are calitatea de subiect al raportului juridic fiscal și, deci, calitatea de contribuabil.
În ceea ce privește legalitatea adresei de înființare a popririi, instanța o apreciază ca fiind legal întocmită, aceasta purtând semnătura conducătorului organului de executare.
În ceea ce o privește pe contestatoarea A. N. E., instanța, deși respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către intimata-creditoare Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., cu toate acestea, apreciază că toate actele de executare emise și contestate îl privesc doar pe contestatorul A. R. L..
Soluția pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Astfel, în ceea ce privește calitatea de creditor a intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice V., ca entitate juridică de sine stătătoare, aceasta nu poate avea o astfel de calitate, având în vedere următoarele dispoziții legale:
În condițiile în care prima instanță a apreciat că prezenta contestație la executare se soluționează după regulile prevăzute de fostul Cod de procedură civilă, înainte de a formula apărări cu privire la fondul cauzei, în sprijinul apărărilor noastre, înțeleg să invoce excepția lipsei capacității procesuale de folosință a creditoarei Agenția Județeană de Administrare Fiscală V. de a lua o măsura executorie a popririi, ce reprezintă un act procesual de dispoziție și, având în vedere dispozițiile legale, să se admită excepția invocată, și să se observe că actul întocmit de intimata creditoare este lovit de nulitate, în lumina fostelor dispoziții ale art. 105, alin. (2) din fostul C.proc.civ. potrivit cărora „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule, dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor."
La admiterea acestei excepții, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 13, alin. (3), lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 520/24.07.2013, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicată în M.O. nr. 473/30.07.2013, potrivit căruia „în cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice, funcționează, ca structuri fără personalitate juridică: ... b) administrații județene ale finanțelor publice."
Ori, potrivit dispozițiilor art. 56, alin. (1) NC.proc.civ. „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile." Totodată, dispozițiile art. 32, alin. (1), lit. a) NC.proc.civ. cu denumirea marginală de „condițiile de exercitare a acțiunii civile" prevăd că „orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: ... a) are capacitate procesuală, în condițiile legii." De altfel, aceste dispoziții erau prevăzute și în fostul C.proc.civ. în textul articolului 41, alin. (1).
Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât aplicarea în plan procesual a capacității de folosință definită în Noul cod civil în art. 34 ca fiind „aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile. Din punct de vedere al dreptului procesual civil, capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații procesuale.
In condiția în care creditoarea Agenția Județeană a Finanțelor Publice V. nu are capacitate procesuală de folosință, potrivit legii sale speciale de organizare, atunci cu siguranță nu poate avea drepturi și obligații procesuale.
În aceste lumina dispozițiilor legale invocate, actul de executare, respectiv poprirea instituită asupra conturilor a fost emis de o persoană juridică ce nu poate îndeplini acte de dispoziție și deci nu poate acea calitatea de creditor într-un raport juridic administrativ fiscal.
În ceea ce privește calitatea de debitori în raportul juridic administrativ-fiscal, A. R. L. și A. N. E., raportat la fondul cauzei, nu pot avea o astfel de calitate, având în vedere următoarele dispoziții legale:
Dispozițiile art. 16 C.proc.fîsc, cu denumirea „conținutul raportului de drept procedural fiscal" potrivit căruia „raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal", precum și dispozițiile art. 17, alin. (1) și (2) C.proc.fisc. potrivit căruia subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport." (alin. (1) și „contribuabilul este orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului consolidat, în condițiile legii." (alin. (2).
Cu privire la acest aspect, organul fiscal, respectiv creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. a făcut o gravă confuzie, între titularul Cabinetului Individual de Insolvență A. R. L., ce este o persoană fizică, identificată prin nume, prenume, domiciliu și cod numeric personal și entitatea juridică Cabinet Individual de Insolvență A. R. L., ce are calitatea de contribuabil identificată prin denumire, sediu și cod de identificare fiscală.
Titularul Cabinetului Individual de Insolvență A. R. L. este persoana fizică A. R. L., domiciliat în V., ., ., CNP_, iar entitatea juridică, respectiv persoana juridică Cabinet Individual de Insolvență A. R. L., are sediul în V., ., ., ., cod de identificare fiscală_.
Parte a raportului juridic fiscal nu este persoana fizică A. R. L., titular al Cabinet de avocat A. R. L., ci însăși Cabinetul Individual de Insolvență A. R. L..
Dispozițiile art. 72, alin. (1), Ut. e) C.proc.fisc, cu denumirea marginală „obligația de înregistrare fiscală", potrivit căruia „orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi: ... e) pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală."
Cu privire la acest aspect, dispozițiile Cap. IV C.civ., cu denumirea „identificarea persoanei juridice", prevăd la art. 225-229, elementele de identificare ale unei persoane juridice, cum sunt naționalitatea, denumirea, sediul, iar la art. 230 C.civ. cu denumirea „alte atribute de identificare" se prevede că „în funcție de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea și alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerțului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare și alte elemente de identificare, în condițiile legii."
Practic, așa cum rezultă din aceste dispoziții legale, atât cele cuprinse în dispozițiile art. 72, alin. (1), lit. e) C.proc.fisc. cât și art. 230 C.civ. subiectul raportului juridic fiscal este persoana juridică Cabinet Individual de Insolvență A. R. L., ce are calitatea de contribuabil în sensul dispozițiilor Codului fiscal și Codului de Procedură fiscală, și nu persoana fizică A. R. L., reprezentantul acesteia, cu atât mai puțin debitoarea A. N. E..
Chiar dacă, prima instanță a reținut la respingerea contestației dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală potrivit cărora „reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora", interpretarea gramaticală a primei instanțe în interpretarea textului de lege invocat este profund nelegală, instanța apreciind faptul că reprezentanții legali răspund cu averea proprie pentru obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate.
Această construcție juridică de „averea acestora""" se referă la averea persoanelor juridice, părți ale raportului fiscal obligațional și nu la averea proprie a reprezentanților legali.
De altfel, aceste susțineri sunt întărite chiar de dispozițiile legale exprese ce reglementează organizarea atât a profesiei de avocat, cât și a profesiei de practician de insolvență.
Dispozițiile art. 5, alin. (10) din Legea nr. 51/1995, legea profesiei de avocat potrivit căruia „la constituirea formelor de exercitare a profesiei și, ulterior, avocații au dreptul să stabilească patrimoniul afectat exercitării profesiei, în condițiile legii, cu procedura reglementată pentru constituirea Registrului electronic al evidentei patrimoniului de afectațiune al avocaților, în condițiile stabilite de Consiliul U.N.B.R. prin Regulamentul de organizare și funcționare", precum și dispozițiile art. 5, alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, pentru organizarea activității practicienilor în insolvență, potrivit căruia „bunurile constituite de practicianul în insolvență ca aport la cabinetul său se supun regulilor patrimoniului profesional de afectațiune."
Aceste dispoziții legale menționate urmează a fi coroborate cu dispozițiile art. 2.324 NC.civ. potrivit căruia „Creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale ".
Din aceste considerente, solicită a se constata că aceste conturi bancare asupra cărora s-a instituit poprirea de către intimata-creditoare nu fac parte din patrimoniile de afectațiune ale subiectelor principale de drept fiscal, respectiv Cabinetul de avocat și Cabinetul Individual de Insolvență, iar conturile personale ale titularului acestor subiecte de drept nu pot face obiectul unei executări silite pentru obligațiile fiscale ale acestor subiecte de drept.
Ori, creditoarea-intimată era obligată să înceapă o eventual executare silită asupra bunurilor aparținând acestor entități juridice și nu asupra bunurilor personale ale titularului acestora.
Întreaga doctrină și jurisprudență au căzut în unanimitate că nu se poate pune un semn de egalitate între patrimoniul unei profesii liberale și patrimoniul persoanei fizice, ce exercită o astfel de profesie.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, prin decizia nr. 1072, pronunțată la 31 martie 2009 (publicată pe site-ul juridice.ro) a statuat că persoana fizică autorizată (PFA) are un statut de entitate juridică diferit de cel al persoanei fizice și că PFA răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune".
Aceeași concepție a fost exprimată și în doctrina juridică cu privire la aceasta problematică, în sensul că Noul Cod Civil abandonează ideea unicității patrimoniului și a concursului egalitar între creditori. Se instituie o segmentare a patrimoniului în două sau mai multe mase patrimoniale distincte; creditorii aferenți fiecăreia dintre aceste mase distincte nu se mai interferează, adică nu mai intră în concurs egalitar la urmărirea bunurilor din patrimoniul debitorului.
Separația de patrimonii poate fi efectul patrimoniului de afectațiune profesională, al fiduciei sau al administrării depline a bunurilor. În oricare dintre aceste situații, bunurile ce fac parte din segmentul/fracțiunea/masa de patrimoniu create de titular prin desprinderea unei părți din bunuri din patrimoniul general nu mai sunt supuse urmăririi creditorilor personali ai debitorului, ci numai creditorilor aferenți masei de bunuri respective. O bancă, fiscul sau un creditor obișnuit al titularului patrimoniului, nu va putea urmări bunurile afectate profesiei, fiduciei sau administrării depline câtă vreme profesia se exercită sau fiducia ori administrarea deplină sunt valabile. în schimb, creditorii aferenți masei distincte de bunuri vor putea urmări bunurile din patrimoniul general al debitorului lor, dacă și numai dacă bunurile afectate masei patrimoniale în legătură cu care s-a născut creanța lor sunt insuficiente pentru acoperirea întregii creanțe.
Conform art. 2.324 alin 3 C.civ., creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale." (www.juridice.ro, autor G. P., articolul „Cine se teme de Noul Cod Civil")
Ori, în condițiile în care conturile bancare asupra cărora s-a instituit măsura sechestrului nu aparțineau cabinetului de avocat sau cabinetului individual de insolvență nu putea urmări bunurile personale, ci putea exercita măsuri de executare silită numai cu privire la bunurile sau conturile aparținând sau deschise pe numele acestor entități.
În ceea ce privește concluzia la care a ajuns prima instanță că în ceea ce o privește pe contestatoarea A. N. E., în sensul că "în ciuda popririi instituite, nimic nu o împiedică pe aceasta de a-și deschide un cont propriu la terțul poprit B. Transilvania - sucursala V. pentru a efectua plata ratelor la creditul acordat pentru achiziționarea apartamentului bun comun", consideră că aceste mențiuni sunt vădit nelegale, în condițiile în care, chiar și într-o astfel de ipoteză banii virați s-ar contabiliza în același cont poprit, în situația în care deschiderea acestui cont a fost realizată în urma încheierii contractului de credit.
Nu în ultimul rând, suma până la care s-a dispus măsura popririi, respectiv suma de 58.766 lei nu este o creanță certă, în condițiile în care au demonstrat faptul că în urma controlului de fond s-a stabilit o obligație de plată prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 29 iunie 2012 în cuantum de 15.477 lei
In drept ,contestatorii recurenți și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304, pct. 9, art. 304 art.399, art. 401, alin. (1), lit. b) și urm. din fostul C.proc.civ. (în prezent art. 704, alin. (1), pct. 2 C.proc.civ.), art. 16, art. 17, alin. (1) și (2), art. 46, art. 72, alin. (1), lit. e), art. 129, alin. (1), art. 136, alin. (5), art. 137, alin. (1) C.proc.fîsc, art. 8, alin. (1) și (2), teza I C.fisc, art. 225-230 C.civ., art. 129.7 din Normele metodologice de aplicare și interpretare a Codului de procedură fiscală, art. 2.324 alin 3 C.civ., art. 5, alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, pentru organizarea activității practicienilor în insolvență, art. 5, alin. (10) din Legea nr. 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Legal citată, creditoarea intimată Agenția Județeană a Finanțelor Publice V. a depus pentru termenul din data de 09 aprilie 2014 întâmpinare, calificată de instanță ca fiind note de concluzii scrise nefiind depusă în termenul procedural.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând, cu prioritate excepția invocată, instanța de recurs reține următoarele:
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 13, alin. din HG 520/2013, în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică: b) administrații județene ale finanțelor publice, însă intimata este emitentă a actelor de executare în cadrul executării silite începute în data de 31.08.2012, acte emise, începând cu data intrării în vigoare a HG 520/2013, în baza mandatului acordat de DRFP Iași.
De asemenea, este de reținut că potrivit art. 33 alin. 1 C.proc.fisc. ”Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local ... în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului”.
Acest text de lege nefăcând distincția între structurile teritoriale cu sau fără personalitate juridică, devreme ce acestea acționează în numele statului și în cadrul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală, ca autoritate centrală, respectiv în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, ca instituție subordonată de la nivel regional.
Pe de altă parte, trebuie reținut că prin reorganizarea intervenită prin HG nr . 520/2013 nu a adus atingere atribuțiilor prevăzute de art. 136 alin. 2 și 5 teza finală cu raportare la art. 33 alin. 1 C.proc.fisc. în ceea ce privește executarea silită a creanțelor fiscale. Atribuțiile de a executa silit creanțele bugetare revin organelor fiscale care administrează creanțe fiscale, care sunt și organe de executare, iar intimata fiind organul de executare coordonator are competența să efectueze executarea silită prin poprire, legea conferindu-i, chiar în lipsa personalității juridice, capacitatea administrativă de a emite actele contestate de către recurent.
Având în vedere aceste considerente, excepția lipsei capacității procesuale de folosință va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs arată că este esențial a se observa faptul că titlurile de creanță în baza cărora a început procedura de executare silită împotriva recurentului sunt reprezentate de declarațiile de venit și deciziile de calcul accesorii emise de organele fiscale pe numele persoanei fizice A. R. L..
Din această perspectivă, motivele de contestație invocate și ca motive de recurs, referitoare la separația între patrimoniul personal și profesional, sunt neîntemeiate, întrucât există identitate între persoana pe numele căreia a fost emis titlu de creanță și persoana față de care a fost începută executarea silită.
Motivul de contestație privind separația de patrimonii vizează de fapt titlul de creanță, a cărui valabilitate nu poate fi analizată în cadrul contestației la executare față de dispozițiile art. 172 C.proc.fisc. și Decizia în interesul legii nr. 14/2007.
Cu toate aceste, instanța de recurs nu își însușește interpretarea gramaticală dată de prima instanță art. 20 C.proc.fisc. aceasta fiind una eronată, având în vedere și prevederile art. 142 alin. 1 C.proc.fisc. Astfel, acest text de lege trebuie interpretat în sensul că obligațiile fiscale trebuie achitate de către reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, însă în numele și din patrimoniul acestora din urmă, care au calitatea de debitor.
Însă față de faptul că în cauză s-a reținut că titlurile de creanță au fost emise pe numele persoanei fizice, respectiv pe numele contestatorului Apeterei R.-L., nu se pune problema aplicării dispozițiilor art. 20 C.proc.fisc., recurentul nefiind considerat reprezentantul debitorului, ci chiar debitor.
În ceea ce privește urmărirea sumelor de bani depuse într-un cont cu destinația specială de rambursare a ratelor unui credit, tribunalul apreciază că nici acest motiv de contestația nu este întemeiat, astfel cum a reținut prima instanță, câtă vreme aceste sume nu sunt exceptate de la poprire, iar pe de altă parte, contestatorii nu sunt în imposibilitatea de achita creditul odată cu indisponibilizarea sumelor din cont.
În ceea ce privește contestarea sumei înscrise în titlul de creanță, se reține că astfel de apărări nu pot fi făcute în cadrul contestației la executare, ci doar în cadrul procedurii speciale de contestare, prevăzute de capitolul I – dreptul la contestație, din OG 92/2003, Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Administrației Județene a Finanțelor Publice V. ca fiind neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurenții A. R. L. și A. N. E. împotriva sentinței civile nr. 429/17.02.2014, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
Președinte, I.-M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, D. M. M. |
Grefier, M. R. |
Red./Tehnored. M.C.
2 ex./14.05.2014
Judecător fond – C. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 50/2014. Tribunalul VASLUI | Asigurare dovezi. Decizia nr. 469/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
