Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 588/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 588/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 326/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 588/A/2014

Ședința publică de la 24 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Judecător A. A.

Grefier R. A.

S-a luat în examinare soluționarea cererii de apel declarată de către apelanții – creditori P. A., P. C. D., P. C. B.- C. și G. I. C., toți cu domiciliul procesual ales la C.. Av. B. V., din Bârlad, .. 3, jud. V., în contradictoriu cu intimații debitori P. F., cu domiciliul în Bârlad, ., ., . și P. M., cu domiciliul în sector 3, București, .. 13A, ., . B. S. I. M., cu sediul în Bârlad, ., ., jud. V., împotriva încheierii din data de 10.02.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții – creditori prin av. B. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți în cauză.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen; procedura de citare este legal îndeplinită; prin registratura instanței, la data de 04.06.2014, apărătorul ales al intimaților – debitori a înaintat la dosar, în fotocopie, certificatul de moștenitor nr. 12/01.02.2013 iar la data de 23.06.2014, intimații au depus la dosar și copia legalizată a aceluiași certificat de moștenitor; se solicită judecarea cauzei în lipsă;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

La interpelarea instanței, apărătorul ales al apelanților arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză sau alte înscrisuri de depus la dosar.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel invocate.

Având cuvântul, av. B. V. pentru apelanți, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și pe cale de consecință, încuviințarea executării silite a celor două titluri executorii, întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 665 alin. 1 din noul cod de proc.civ.

Instanța de fond a respins cererea privind încuviințarea executării silite, pe motivul că există impedimentul prev. de art. 665 alin. 5 pct. 7 cod proc.civ., cu trimitere la art. 686 alin. 1 cod proc.civ., însă solicită a se observa că în faza apelului aceste impedimente au fost înlăturate și clarificate, astfel că se impune modificarea soluției instanței de fond.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 395 alin. 1 N.c.p.c., dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea civilă din data de 10.02.2014 a Judecătoriei Bârlad, pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulata de Biroul Executorului Judecătoresc S. I. M. pentru creditorii P. A. P. D., P. B. C., G. I. C. împotriva debitorilor P. F. și P. M..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la executorul judecătoresc la data de 29.01.2014, creditorii P. A., P. D., P. B. C., G. I. C. în calitate de moștenitori ai defunctului P. C. C. împotriva debitorilor P. F. și P. M., în baza titlului executoriu reprezentate de Sentința civilă nr. 3459 din data de 30.11.2010 a Judecătoriei Bârlad pronunțată în Dosarul nr._ și Decizia civilă nr. 1282/R/2013 a Tribunalului V. pronunțată în Dosarul nr._, pentru atribuirea suprafeței de 433 mp teren intravilan situat în Bârlad, ., Jud. V., teren individualizat prin punctele de contur 16-17-9-10-16, pentru recuperarea sumei de 6.507 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecății în fond și recuperarea sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecății în recurs, prin toate modalitățile prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 686 alin. 1 C. proc. civ., dacă debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecătoresc, nicio executare silită nu poate fi pornită, iar dacă moare după ce aceasta a fost pornită, ea nu poate fi continuată cât timp moștenirea nu a fost acceptată de către cei chemați la moștenire sau, în lipsă, cât timp nu a fost numit, în condițiile legii, un curator al succesiunii ori, după caz, un curator special de executare, în condițiile art. 58. De asemenea, conform dispozițiilor art. 665 alin. 5 pct. 7 C. proc. civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă existe alte impedimente decât cele enumerate la punctele 1-6 prevăzute de lege.

În prezenta cauză s-a constatat că încuviințarea executării silite s-a solicitat de către moștenitorii creditorului P. C. C., respectiv P. A., P. D., P. B. C., G. I. C. împotriva moștenitorilor creditoarei P. C., respectiv, P. F. și P. M. fără a se face dovada că aceste persoane au acceptat moștenirea.

Acest aspect putea fi inclus în categoria altor impedimente în sensul dispozițiilor art. 665 alin. 5 pct. 7 C. proc. civ, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințarea a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc S. I. M. pentru creditorii P. A., P. D., P. B. C., G. I. C. împotriva debitorilor P. F. și P. M..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditorii P. A., P. B. C., P. D. și G. I. C., considerând că în mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea.

Astfel, instanța a greșit luând în considerare și invocând dispozițiile art.686 alin. 1 Cod procedură civilă din anul 2010 referitoare la decesul debitorului și raportat la aceasta lipsa dovezii că P. F. și P. M. au acceptat moștenirea, această împrejurare fiind considerată ca un impediment în sensul dispozițiilor art.665 alin.5 pct. 7 Cod procedură civilă.

Susțin că instanța era obligată să realizeze numai o verificare formală a titlului executoriu, și că putea respinge cererea de încuviințare a executării silite, numai în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 665 alin.(5).

Instanța nu putea să statueze asupra fondului raportului juridic dintre părți, o astfel de analiză fiind posibilă doar pe calea contestației la executare silită, la cererea părții interesate.

Consideră că din înscrisurile depuse în probațiune în cauză rezultă că sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea cererii de executare silită.

În mod greșit instanța de fond nu a observat faptul că din titlurile executorii aflate la dosar rezultă că debitorii P. F. și P. M., în calitate de moștenitori ai defunctei P. C. au continuat recursul declarat de autoarea lor împotriva sentinței civile nr.3459/30.11.2010 și prin decizia civilă nr. 1282/RQ013 din 29.10.2013 a Tribunalului V. au fost obligați personal la cheltuieli de judecată, fiind deci părți în proces.

Pentru aceste considerente, apreciază că nu există nici un impediment la încuviințarea executării silite solicitate, motiv pentru care solicită admiterea apelului și modificarea în tot a încheierii apelate în sensul încuviințării executării silite.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 cu referire la art. 466, 471 și 480 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Intimații debitori P. F. și P. M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului si menținerea incheierii instanței de fond din data de 10.02.2014, ca fiind legala si temeinica.

In mod corect, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 686 alin 1 Cod procedura civila, potrivit căruia: "daca debitorul moare inainte de sesizarea executorului judecătoresc, nicio executare silita nu poate fi pornita, iar daca moare dupa ce aceasta a fost pornita, ea nu poate fi continuata cat timp moștenirea nu a fost acceptata de către cei chemați la moștenire, sau, in lipsa, cat timp nu a fost numit, in condițiile legii, un curator al succesiunii, ori, dupa caz, un curator special pentru executare, in condițiile art. 58".

Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a făcut aplicarea art. 665 alin 5 pct. 7 Cod procedura civila, potrivit căruia "instanța poate respinge cererea de incuviintare a executării silite numai daca: pct.7: exista alte impedimente prevăzute de lege."

Având in vedere ca, prin dispozițiile art. 686 alin 1 Cod procedura civila s-a instituit un impediment impotriva executării in ceea ce privește pornirea executării silite, in condițiile in care debitorul, ca in speța de fata, a decedat inainte de sesizarea executorului judecătoresc, atat timp cat moștenirea nu a fost acceptata si nu a fost numit un curator al succesiunii.

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului si menținerea încheierii pronunțate de Judecătoria Bârlad.

Analizând actele si lucrările dosarului de fata Tribunalul retine ca apelul formulat in cauza este fondat pentru următoarele motive:

Articolul 665 alin. 5 Cod procedură civilă, stabilește in mod expres cazurile in care instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, respectiv numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;

3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

5. debitorul se bucură de imunitate de executare;

6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

7. există alte impedimente prevăzute de lege.

Tribunalul constată în cauza de față nu este incident niciunul din cazurile enumerate mai sus.

Creditorii au solicitat încuviințarea executarii silite a obligației debitorilor P. F. și P. M. stabilite prin sent. civ. nr.3459/2010 a Judecătoriei Bârlad și dec. civ. nr.1282/2013 a Tribunalului V., obligații care nu au fost executate de bună voie de către debitori.

Tribunalul constată că sunt indeplinite condițiile prev. de art.662 Cd.pr.civ. și 665 Cd.pr.civ.

Debitorii P. F. și P. M. au fost obligați prin dec. civ. nr.1282/2013 a Tribunalului V. să achite cheltuieli de judecată creditorilor în suma de 2000 lei. Ei au fost obligați personal la plata acestei sume la data de 29 oct.2013, cand autoarea lor era decedata. Prin această decizie a fost soluționat recursul declarat împotriva sent. civ. nr. 3459/2010 a cărei încuviințare s a executării silite s-a solicitat.

În condițiile in care au fost de acord sa continue judecata recursului declarat de către P. C., mostenitorii acesteia, P. F. și P. M., au acceptat mostenirea, preluând astfel și pasivul mostenirii rămase după P. C..

Fată de cele arătate si de dispozițiile art. 480 al. 1 Cod procedura civila Tribunalul va admite apelul declarat împotriva încheierii din 10.02.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o va schimba în sensul admiterii cererii formulate de B. S. I. M. în modalitatea arătata în dispozitivul prezentei decizii.

În baza art. 450 alin. 1 Cod. proc. civ., Tribunalul va obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanții P. A., P. B. C., P. D. și G. I. C. împotriva încheierii civ. din 10.02.2014 a Judecătoriei Bârlad pronunțate în dosarul nr._ încheiere pe care o schimbă în tot, după cum urmează:

Admite cererea formulată de executorul judecătoresc S. I. M..

Incuviințează executarea silită impotriva debitorilor P. F. și P. M. la cererea creditorilor P. A., P. B. C., P. D. și G. I. C., în temeiul titlurilor executorii constând în sentința civilă nr. 3459 din 30.11.2010 pronunțată de Judecătoria Bârlad și decizia civilă nr.1282/R/2013 a Tribunalului V..

Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse in titlurile executorii menționate mai sus.

Obligă intimații debitori P. F. și P. M. să achite apelanților - creditori suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2014.

Președinte,

D. E. S.

Pentru Judecător,

A. A., aflat în C.O. - Președinte, S. D. E..

Grefier,

R. A.

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul: sentința civilă nr. 3459 din 30.11.2010 pronunțată de Judecătoria Bârlad și decizia civilă nr.1282/R/2013 a Tribunalului V., pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.”

Red A.A./27.06.2014

Tehn: A.R./03.07.2014

9 ex./7 .

Judecătoria Bârlad: judecător D. C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 588/2014. Tribunalul VASLUI