Partaj judiciar. Decizia nr. 74/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 5287/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 74/r/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător V. A.
Judecător E.-G. A.
Grefier M. R.
Pe rol se află PRONUNȚAREA cererii de recurs formulată de recurenții –pârâți I. V.- domiciliat în G.. cartier Micro 38.. . .., E. E.- domiciliată în T. ..23 . I. F. - domiciliată în G.,. . județul G. și I. D. domiciliat în .,, în contradictoriu cu intimații – reclamanți H. G.- domiciliată în Bârlad. . . județul V., D. M.- Bârlad. . ..2 .- . județul V., G. A.- G., cartier Micro Raion 39 ., R. C.- Bârlad. .. 4 . M. - G.. . nr. 35, având ca obiect partaj judiciar .
La data de 20 ianuarie 2014 prin serviciul de registratură al instanței au fost înregistrate concluziile formulate de recurenți, prin apărător și transmise prin fax la dosar împreună cu chitanța privind plata onorariu de avocat.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014 fiind consemnate in încheierea din acea zi când, pentru depunerea de concluzii scrise la solicitarea apărătorului recurenților, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2014 și ulterior din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2014când:
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1905/16.09.2013 Judecătoria Bârlad a admis acțiunea reclamanților D. M. și D. M. în contradictoriu cu pârâții I. V., E. E., I. F., G. A., I. D., R. C., P. M..
A dispus ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1,0082 ha, menționat în T.P. nr.871/_ și atribuie pârâtului I. D. lotul nr.1 din expertiza O. F. – dosar 5287/2012 al Judecătoriei Bârlad, anexele 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta, în suprafață de 1958 m.p. și lotul nr.2 din aceiași expertiză, în suprafață de 5998 m.p. în indiviziune, pârâților I. D., I. V., I. F., M. E., E. L., G. A. și I. M..
A atribuit pârâților I. D., I. V., I. F., M. E., E. L., G. A. și I. M., în indiviziune, terenul extravilan in suprafață de 2500 m.p. situat pe raza satului Trestiana, ., .>
A constatat că prin înscrisurile încheiate la 30.11.1991 și 18.01.1992, pârâtul I. D. a schimbat cu D. D. tatăl reclamanților, terenul menționat în lotul nr. 1, primind aceiași suprafață de teren în extravilanul satului Trestiana, . proprietatea lui D. G. și dă o hotărâre care să țină loc de act autentic de schimb.
A respins ca nefondată cererea reconvențională a pârâților I. D., I. V., E. E. și I. F..
A obligat pârâtul I. D. să plătească reclamanților 900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut ca întemeiată acțiunea principală și ca nefondată, cererea reconvențională.
Astfel, este necontestat că între autorul reclamantului, D. G. și pârâtul I. D. s-au încheiat două acte succesive, sub semnătură privată, intitulate „Sidelcă” din datele de 30.11.1991 și 18.01.1992 în care se arată că pârâtul I. D. cedează suprafața de 1000 m.p., respectiv 1500 m.p. tatălui reclamanților în schimbul suprafeței de 1000 m.p. respectiv 1500 m.p. proprietatea acestuia în extravilanul comunei Grivița, .> Așa cum a rezultat din declarațiile martorilor R. D. și S. A., imediat după încheierea primei convenții, reclamantul D. M. a construit un gard la limita cu restul proprietății pârâtului stăpânind de atunci, cu titlul de proprietar și între aceleași îngrădituri, aceiași suprafață de teren.
Între părți a mai existat un litigiu, dosar 852/2011 al Judecătoriei Bârlad, având ca obiect ieșirea din indiviziune și hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și în care s-a efectuat o expertiză tehnică în specialitatea topografie care a identificat terenul deținut de reclamantul D. M., în suprafață reală de 1958 m.p. și a făcut propuneri de lotizare.
Într-adevăr în hotărârile instanței de fond și de recurs se menționează faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile corelative din antecontractul de schimb, însă în dispozitiv nu se hotărăște nimic cu privire la contractul de schimb deci nu există autoritate de lucru judecat.
Mai este adevărată și împrejurarea că în antecontractul de schimb nu se indică în concret terenul oferit de reclamant menționându-se doar că acesta este situat în extravilan și este proprietatea acestuia.
Potrivit art.942 din vechiul cod civil, la care s-a facut referire în continuare, contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic.
Conform art. 948, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Sub aspectele arătate, pârâtul este coproprietar, în indiviziune cu ceilalți pârâți asupra terenului în litigiu și doar în situația în care acesta i-ar reveni, în urma partajului solicitat de creditor, conform art.493 din vechiul C.p.c. convenția și-ar produce efecte.
Cu privire la determinarea obiectului, se constată că promitentul pârât a indicat o suprafață de teren mai mică decât cea real transmisă iar promitentul reclamant nu a indicat tarlaua și punctul în care se află lotul oferit la schimb, însă aceasta nu poate să ducă la nulitatea convenției având în vedere dispozițiile art.964 cod civil potrivit cărora obligația trebuie să aibă ca obiect un lucru determinat, cel puțin, în specia sa, ceea ce a fost făcut.
Potrivit art.969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință, art.970. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.
Întreg materialul probator a arătat că pârâtul a predat terenul oferit la schimb și a validat convenția prin acte ulterioare și anume înscrisul intitulat contract de vânzare cumpărare pentru 1800 m.p. teren, semnat în fața secretarului Primăriei Grivița, filele 10,11 și declarația de impunere nr.1198 din 26.04.2011, fila 36 dosarul_, la Primăria . nu trece suprafața totală a lotului intravilan din T.P. nr.971/_ de 8200 m.p., ci doar 6082 m.p.
În același timp, în declarația de impunere nr. 489 din 28.02.2001 fila 37 dosar_ reclamantul se înregistrează cu 1800 m.p.
A rezultat deci că părțile au avut în vedere un contract de schimb fiind aplicabile disp. art.977, 978, 981, 982, 983 și 984 Cod civil.
Mai mult, salvarea convenției se impune și în raport de faptul că în cauză s-a împlinit termenul de 10 ani prevăzut de art.1900 Cod civil pentru nulitatea sau stricarea unei convenții, motiv, pe lângă celelalte arătate, pentru respingerea cererii reconvenționale.
Cu privire la cererea de ieșire din indiviziune, aceasta este fondată conform art. 673/5 din vechiul C.p.c.
La formarea loturilor a fost avută în vedere expertiza O. F. din dosarul nr. 852/2011 în care s-a constatat că suprafața real deținută de reclamant este de 1958 m.p., urmând ca pârâtul I. D. să primească lotul 1 iar toți pârâții, în indiviziune, să primească lotul nr.2 și terenul extravilan.
În baza art.2 al.1 Titlul X din L.247/2005, instanța a validat contractul de schimb și a dat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În baza art.274 din vechiul C.p.c. pârâtul I. D. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată corespunzător cu cota sa de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen au declarat recurs pârâții I. V., I. D.,E. E. și I. F. solicitând admiterea recursului pentru următoarele motive:
3. Acțiunea reclamanților este, pe fond, neîntemeiată datorită nulității antecontractelor.
2.Instanța a interpretat parțial greșit actul juridic.
3.Instanța a făcut o greșită aplicare a legii în cazul prescripției
4.Instanța a făcut o greșită aplicare a legii și a practicii judiciare atunci când a pronunțat o hotărâre care să țină loc de contract.
1. Cu privire la netemeinicia acțiunii reclamanților datorită nulității antecontractelor.
La prin instanță s-a cerut pe cale reconvențională rezoluțiunea antecontractelor pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, dar pe fond s-a vorbit și despre nulitatea acestora.
Astfel, ca să nu fie acuzați de faptul că fac cereri noi în apel/recurs, reiau apărarea de fond de la prima instanță prin care s-a susținut respingerea acțiunii reclamanților deoarece antecontractele sunt nule absolut.
Invocarea nulității ca apărare de fond nu duce la pronunțarea nulității antecontractelor, ci doar la respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților datorită nulității.
În primul rând, convențiile denumite „Sidelcă" nu au obiect determinat sau cel puțin determinabil în cazul obligației asumate de D. G..
Acesta se obligă doar să schimbe teren în suprafață de 1000 mp sau 1500 mp, în funcție de înscrisuri la care ne raportăm. Mai spunem că s-a vorbit și de bani pe lângă convenție, lucru ce nu este negat de reclamantul-pârât D. M..
Obligația asumată de I. D. este concret determinată, deoarece se arată suprafața și vecinătățile terenului care urmează a fi dat la schimb.
Obligația lui D. G., care s-a transmis pe cale succesorală la D. M., nu este nici determinată, nici determinabilă deoarece nu se poate să „schimbi teren în suprafață de 1000/1500 mp" și atât.
Trebuie să se ofere cel puțin un criteriu în funcție de care să se poată determina care este acest teren și unde este situat.
În al doilea rând, convenția fiind una sinalagmatică, obligațiile sunt reciproce și interdependente. Având în vedere că obligației mele concret determinată nu-i corespunde o altă obligație care să fie cel puțin determinabilă, contractul rămâne și fără cauză. )
Cauza mediată (motivul interior pentru care se face schimbul) nu poate fi una valabilă atâta timp cât nu are o obligație determinată sau determinabilă la care să se raporteze.
Cauza mediată a reclamantului este una clară, a vrut să-și facă casă pe terenul ce îl primea la schimb, dar cauza mediată a mea, pârâtul I. D., nu poate exista atâta timp cât din contracte nu rezultă ce teren și unde urmează să-1 primesc la schimb(vecinătăți, ., nici măcar nu există elemente care să ne poată duce la o posibilă determinare a terenului ce face obiectul antecontractului.
Având în vedere că cele două convenții încheiate în anii 1991 si 1992 nu au obiect determinat sau cel puțin determinabil și pe cale de consecință lipsește și cauza mediată a co-schimbașului I. D., solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată deoarece cele două antecontracte sunt nule absolut, lipsindu-le elemente prevăzute în mod imperativ de art. 948 la pct. 3 și 4.
2. Cu privire la interpretarea parțial greșită făcută de prima instanță cu privire la înscrisurile încheiat de părți.
Între I. D. și D. G. s-au încheiat două acte succesive, în anul 1991 și 1992 prin care I. D. urma să schimbe cu D. G. niște suprafețe de teren.
În 30.11.1991 I. D. urma să dea la schimb suprafața de 1000 mp teren intravilan lui D. G. pentru o suprafață de 1000 mp teren extravilan și suma de 5.000 lei.
După ce reclamantul-pârât nu a respectat suprafața din primul contract denumit „Sidelcă" (a amplasat construcția dincolo cei 1000 mp din convenție), în 18.01.1992 s-a mai încheiat un contract în care I. D. urma să dea la schimb suprafața de 1500 mp teren intravilan lui D. G. pentru suprafața de 1500 mp teren extravilan și 7.500 lei pentru a compensa diferența de valoare.
Ulterior, reclamantul-pârât a mai ocupat porțiuni de teren, în anul 1996 mi-a spus că deține 1800 de mp, iar după expertiza efectuată în 201 1 s-a constatat că acesta dețin 1958 mp.
Deși nu sunt trecute expres sumele de bani în contractele denumite „Sidelcă", aceste sume de bani nu au fost contestate de reclamanții-pârâți, care recunosc cele spuse mai sus.
Aceste lucruri au fost dovedite cu răspunsurile la interogatoriul luat de pârâtul I. D. reclamantului D. M.. Astfel, la întrebarea nr. 1, întrebarea nr. 2, întrebarea nr. 5, etc. reclamantul-pârât D. M. recunoaște că a existat înțelege și cu privire la bani.
Mai mult, în dosarul_ al Judecătorie Bârlad care s-a finalizat prin Sentința Civilă nr. 544 din 28 februarie 2012 (ce nu a fost casată sau modificată în recurs) s-a reținut că între părți a intervenit un antecontract de schimb cu sultă (pagina 4 paragraful 2).
De aici nu rezultă decât un sigur lucru, prima instanță din dosarul de față nu a ținut cont nici de autoritatea de fapt judecată ce se impunea a fi respectată și nici de probele din dosar.
Astfel, în cauza de față nu este vorba doar despre un schimb de terenuri, ci despre un schimb cu sultă. Instanța a pronunțat în mod greșit hotărârea reținând că ar fi doar un schimb de două terenuri.
Pe lângă această interpretare greșită a instanței, instanța a invocat un teren în suprafață de 2500 mp despre care nimeni nu știe nimic! Nici reclamantul nu a zis nimic de cei 2500 mp, nici noi, astfel că nu știm de unde i- a scos instanța.
Repetăm cele spuse, în cauză este vorba despre un antecontract de schimb cu sultă, nu doar un schimb de terenuri, astfel că hotărârea primei instanței este greșită din acest punct de vedere.
3. Cu privire la greșita aplicare a legii în legătură cu prescripția.
Instanța, pentru a respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională, a invocat un text de lege abrogat. Astfel, a reținut că potrivit art. 1900 din vechiul Cod Civil, acțiunea în rezoluțiune vânzării se prescrie în 10 ani, termen ce ar fi trecut, astfel că cererea reconvențională ar fi neîntemeiată.
Se solicită a se constata că art. 1900 din vechiul Cod Civil este abrogat implicit din anul 1958 odată cu . Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Instanța, pentru o aplicare corectă a legii trebuia să observe că potrivit art. 1409 din vechiul Cod Civil, toate dispozițiile privitoare la vânzare se aplică și la schimb. După această constatare, trebuia să observe că potrivit art. 1368 din vechiul Cod Civil, teza I, „Acțiunea vânzătorului pentru rezoluțiunea vânzării este reală". Făcând corelările, rezultă că și acțiunea privind rezoluțiunea unui contract de schimb este una reală. "
După ce instanța stabilea acest fapt și ținând cont de faptul că este vorba de un schimb cu sultă de bunuri imobile, trebuia să observe care este termenul de prescripție care se aplică și dacă acest termen este împlinit.
Există două posibilități, fie în temeiul art. 1890 din vechiul Cod Civil se constată că este aplicabil termenul de 30 de ani pentru rezoluțiunea vânzărilor și apoi să se observe că acesta nu este îndeplinit, (această opinie este susținută de Prof. univ. dr. Fr. D. și Prof. univ. dr. G. B., ambii în cadrul facultății de D. din București).
Fie să se considere acțiunea imprescriptibilă. Deoarece prin rezoluțiunea contractului se urmărește și o revendicare ce se realizează prin repunerea părților în situația anterioară, și astfel acțiunea ar fi impresciptibilă. (soluția este susținută de Prof. univ. dr. D. C. în cadrul facultății de D. din Cluj N., Prof, univ. dr. C. T. în cadrul facultății de D. din București).
Practica judiciară oscila între aceste două soluții. Oricare ar fi fost soluția
pe care o adopta prima instanță, trebuia să nu respingă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Din acest motiv considerăm că instanța a aplicat în mod greșit legea atunci când în virtutea unui text de lege abrogat a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Mai mult, instanța nu a pus în discuția publică și contradictorie eventuala prescripție a cererii reconvenționale Deși a invocat-o din oficiu, instanța a invocat și a admis excepția prescripției după ce a rămas în pronunțare. Aceasta este o încălcare gravă a principiilor care guvernează procesul civile și a dreptului la apărare al părților.
4. Cu privire la faptul că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și a practicii judiciare atunci când a pronunțat o hotărâre care să țină loc decontract de schimb.
Potrivit doctrinei și practicii care s-au conturat în jurul ideii de admitere a acțiunilor care să țină loc de contracte în virtutea art. 1073-1077 din vechiul Cod Civil, s-a cristalizat ideea că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract atâta timp cât partea care cere acest lucru nu și-a îndeplinit propriile obligații. O altă condiție este aceea ca antecontractul să fie valabil.
Această condiție a fost preluată de actualul Cod Civil care prevede în art. 1279 alin. 3 sintagma „la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații".
Astfel, atât pe vechiul Cod Civil cât și pe actualul Cod Civil nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract dacă partea care solicită acest lucru nu și-a îndeplinit propriile obligații.
În Sentința Civilă nr. 544 din 28 februarie 2012 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Bârlad, ce a precedat actualul dosar, s-a reținut faptul că reclamantul din acel dosar (care este reclamant și în acest dosar): „nu și-a îndeplinit propria obligație asumată prin convenția de schimb, respectiv de a preda terenul extravilan oferit la schimb și de a achita suma de bani convenită pentru a compensa diferența de valoarea a terenurilor "(pagina 4 paragraful 6).
In răspunsurile la interogatoriu luat de pârâtul I. D. reclamantului D. M.:
-La întrebarea nr. 7 recunoaște că pârâții nu au primit la schimb nicio suprafață de teren.
-La întrebarea nr. 18 recunoaște că pentru ceilalți 500 mp nu a dat nicio suprafață de teren.
-La întrebarea nr. 27 recunoaște că pentru diferența de 158 mp nici el și nici tatăl său nu au oferit nimic.
Având în vedere atât autoritatea de fapt judecat din primul dosar ce se impunea a fi respectată, cât și probele din actualul dosar, consideră că instanța a încălcat dispozițiile legii atunci când a pronunțat o hotărâre care să țină loc de contract.
Un alt aspect important este faptul că reclamantul recunoaște că nu a dat nimic la schimb și prin întrebarea nr. 23 din interogatoriu recunoaște și faptul că la Primărie nu s-a dat nicio sumă de bani. Din depozițiile martorilor din primul dosar reieșea faptul că niciodată nu s-a dat o sumă de bani.
Totuși, reclamantul susține că ar fi dat bani. Potrivit art. 1191 din vechiul Cod Civil dovada actelor juridice ce depășesc valoarea de 250 lei trebuie să se facă prin înscrisuri.
Plata este un act juridic astfel că dacă reclamantul pretinde că a dat bani trebuie să aducă și înscrisurile doveditoare. Simpla lui afirmație că ar fi plătit pentru diferențele de teren nu poate fi primită.
Acestea sunt încă o dovadă a faptului că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile și instanța nu putea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract.
Chiar și prima instanță din actualul proces reține că reclamantul nu și-a îndeplinit propriile obligații, dar se pare că din anumite motive nu ține cont de acest lucru. Din câte se pare, instanța nu a vrut să țină cont de aceste lucruri invocând faptul că nu există autoritate de lucru judecat. Vă rog să aveți în vedere faptul că nimeni nu a invocat autoritatea de lucru judecat, ci s-a vorbit despre autoritatea de fapt judecat.
Prima instanță a reținut faptul că ar trebui executate cu bună-credință convențiile legal încheiate, acesta fiind un punct important pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract.
Se solicită a se avea în vedere faptul că buna-credință este de partea mea, nu a reclamantului.
Au încheiat convenția inițială pe o suprafață de 1000, iar pârâtul a amplasat construcția dincolo de cei 1000 mp. Ulterior a fost înțelegător și a încheiat pe 1500 mp ca să-i ajungă. Nici acești 1500 nu au fost de ajuns, astfel că am vrut 1800 de mp.
La ora actuală, reclamantul deține 1958 de mp din terenul său și clădirea este exact pe hatul dintre terenuri! Unde este buna-credință a reclamantului, astfel încât să mai merite și să i se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract și să fiu eu cel acuzat de rea-credință (în cazul în care considerați că înscrisurile ar fi valabile)?
Mai trebuie avut în vedere că a predat acest teren, iar reclamantul nu a dat nici teren și nici bani.
În drept, s-au invocat art. 948, 970, 1191, 1368, 1409, 1890, vechiul Cod Civil, 1279 actualul Cod Civil, Decretul 167/1958, art. 299 și urm Cod Procedură Civilă.
Intimații D. M. și D. M. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului
Motivele formulate vizează doar al doilea capăt al acțiunii principale cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Instanța de recurs urmează să cerceteze cauza doar în limitele motivelor formulate în termenul legal. In atare condiții nu se poate cere respingerea acțiunii principale în totalitatea ei, ci doar se va face o analiză pentru cel de-al doilea capăt de cerere.
Cu privire la așa-zisa nulitate a antecontractelor.
Convențiile încheiate între autorul nostru D. G. și pârâtul I. D., este un contract perfect valabil. El a suferit precizări concretizate în înscrisuri sub semnătură privată după cum urmează: la 30 noiembrie 1991 se fixează obiectul convenției la 1.000 de mp vatră de . "suprafața ce îmi revine ca moștenitor". De asemenea, se precizează că în schimbul acestei suprafețe va primi un alt lot "de 1.000 mp" care se află în câmp din proprietatea numitului D. Șt. G.. Ulterior, acest înscris îl regăsim în Contractul de vânzare-cumpărare vizat la Primăria Comunei Grivița în care se precizează că se dă suprafața de 1.800 mp intravilan cu vecinătățile precizate în act și s-a primit suma de 17.000 lei. Mai mult, trebuie observat că la data de 18 ianuarie 1992 se mai încheie încă o convenție sub semnătură privată în care se precizează că în schimbul suprafeței de teren vatră de . în schimb din proprietatea numitului D. Șt. G. suprafața de 1.500 mp în extravilan. Anterior încheierii acestui ultim act la data de 4 ianuarie 1992 domnului I. D. i s-a făcut punerea în posesie cu precizarea expresă "pentru ca să se poată efectua schimbul prin înțelegere". Această mențiune este făcută de secretarul Primăriei Comunei Grivița și aplicarea ștampilei primăriei. Așadar, atunci când se va cerceta validitatea antecontractelor se va constata că ele întrunesc toate condițiile de validitate prevăzute de art. 948 Cod Civil și că ambele obiecte ale convenției sunt determinate, respectiv determinabile. Terenul ce mi-a fost oferit este clar individualizat și îngrădit de mine după încheierea convențiilor iar terenul ce se dă la schimb este determinabil deoarece pe numele D. Șt. G. este eliberat Titlul de Proprietate sub Nr. 1282/8.11.1994 iar singurul lot din extravilan în suprafață de ,2,000 mp, real măsurat 1980 mp se află în Tarlaua77 . altfel, în întâmpinarea făcută de recurenți în Dosarul_, chiar I. D. afirmă: "în realitate eu și cu D. G., tatăl reclamantului, am discutat despre un schimb în anul 1991. Eu urma să îi dau suprafața de 1.000 mp intravilan iar D. G. să îmi dea suprafața de 1.000 mp teren arabil în spatele casei lui". După efectuarea acestui schimb eu, D. M. am obținut autorizație de construire pe care am și ridicat un imobil. Terenul eu l-am îngrădit și timp de 16 ani recurenții nu au avut nicio obiecțiune. Eu lucrând în Italia și construind această casă frumoasă am stârnit "interesul financiar" al recurenților care s-au gândit că ar fi bine să refuze încheierea actului autentic încercând să obțină de la mine un preț exorbitant pentru acest teren. Aceasta este adevărata motivație pentru care se opun la încheierea actului.
Prin urmare,se solicită respingerea primului motiv de recurs ca nefondat.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința de fond cu privire la interpretarea greșită a înscrisurilor. Consider că și acest motiv de recurs trebuie respins deoarece nu este o critică a sentinței, ci o interpretare subiectivă a înscrisurilor. Motivul de recurs trebuie să se refere la cauze de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii. Practic, în motivul doi de recurs se continuă critica din primul motiv și se mai face și o afirmație nouă cu privire la o sumă de 7.500 lei pe care eu aș avea datoria să o achit recurenților fără a se preciza din care înscris rezultă această sumă. Nu am ocupat mai mult teren decât am stabilit prin convenție. Diferențele de teren se explică prin aceea că nu s-a măsurat exact suprafața pe care o stăpânea I. D.. în momentul în care s-a făcut o măsurătoare precisă a terenului am precizat acest lucru și în actul sub semnătură privată încheiat la primărie. Cert este că după încheierea convenției cu I. D. eu am îngrădit acest teren iar suprafața exactă, realul măsurat, este 1.958 mp așa cum a fost evidențiat în Anexa 2 a Raportului de Expertiză a domnului O. F. (lotul 1).
Este adevărat că ne-am mai judecat în Dosarul_ dar, în acea cauză instanța a constatat că nu este vorba de o vânzare-cumpărare, ci de un contract de schimb, exact cum am formulat prezenta acțiune.
Cu privire la motivul al treilea de recurs.
Este adevărat că articolul 1900 din vechiul Cod Civil a fost abrogat implicit prin decretul 167/1958 numai că trebuie avut în vedere limitele determinate prin art. 25 și 26 ale acelui decret. Potrivit art. 21 din acest decret dispozițiile respectivului act normativ nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, servitute și superficie. per a contrario în speța de față, prin convenție s-a transmis un drept de proprietate iar disp. art. 1900 care prevăd un termen de prescripție de 10 ani este aplicabil în speță. Instanța de fond a aplicat corect legea atâta vreme cât convenția a vizat dreptul de proprietate asupra terenului. Mai mult, acest termen se corelează și cu dobândirea dreptului prin prescripția achizitivă de scurtă durată de 10-15 ani având în vedere că transmițătorul a locuit în aceeași rază cu terenul ce a făcut obiectul convenției.
Cu privire la al patrulea motiv de recurs.
Atunci când se dezvoltă acest motiv de recurs, se conturează ideea că cererea ar fi trebuit respinsă deoarece nu am îndeplinit obligațiile corelative și anume aceea de a preda terenul la schimb și că nu am fi achitat suma de bani stabilită prin convenție.
Potrivit art. 1191 din vechiul Cod Civil dovada actelor juridice ce depășesc valoarea de 250 lei trebuie să se facă prin înscrisuri. Potrivit convenției încheiată la Primăria Comunei Gri vița de la 30 noiembrie 1991, pe ultima pagină este consemnat "prețul...este de 17.000 (șaptesprezecemii) lei...care s-a achitat în întregime la data întocmirii prezentului act." Actul este semnat de I. D. și de D. M..
Cu privire la terenul de dat la schimb, acesta există, se arată că nu l-a înstrăinat, nu l-a arendat altor personae, numai că datorită situației litigioase începând cu anul 2011 și până în prezent și în situația în care recurenții nu recunosc și nu vor să valideze convenția, aceștia nu au vrut nici să preia terenul. Ei nu pot invoca propria conduită culpabilă și să o transforme în neonorarea obligației sale din convenție.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Între părți a mai avut loc o judecată al cărei obiect a fost acela de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru suprafața de 1800 m.p. teren ce a format obiectul zdelcilor încheiate de autorul recurenților cu intimații din prezenta cauză.
Cu prezumție de lucru judecat s-a reținut prin decizia civilă nr. 810/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în calea de atac a recursului, că: în cauză voința reală a fost de a realiza un schimb de teren, reclamantul asumându-si si obligația de a plăti o sumă de bani ca urmare a depășirii suprafeței inițiale de 1000 mp prin construcția casei.
Întrucât reclamantul nu si-a îndeplinit obligația corelativă de a transmite dreptul de proprietate pentru suprafața din extravilan si de plată a diferenței de preț( proba pozitivă care-i revenea reclamantului si care nu a fost realizată), in mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite pentru pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act de vânzare cumpărare.
Mai mult din conținutul inscrisului sub semnătură privată intitulat „ contract de vânzare cumpărare” rezultă că a fost inclusă si o clauză de răzgândire, in sensul că dacă una dintre părți se va întoarce, urmează să plătească de 5 ori suma menționată.
În condițiile inserării unei astfel de clauză de răzgândire nu se poate perfecta o convenție cuprinsă într-un act sub semnătură privată.
Faptul că reclamantul a construit o casă, a stăpânit acest, a declarat la serviciul financiar suprafața aferentă casei nu probează îndeplinirea obligațiilor acestuia rezultând din convenție: de a da în schimb o altă suprafață si de a plăti suma de bani.
Această hotărâre se impune în cauza de față, cu prezumție de lucru judecat cele reținute în decizia pronunțată anterior neputând a fi schimbate în cauza de față.
De altfel, din materialul probator administrat în prezenta cauză rezultă aceeași situație da fapt.
Astfel, niciunul din martori nu a știut să indice unde se afla situat terenul care urma a fi dat în schimbul celor 1.000 mp ce au format obiectul primei înțelegeri, după cum nici dacă a fost achitată vreo sumă de bani cu titlu de diferență la schimbul de terenuri.
Din interogatoriul administrat intimatului D. M. se reține că nu a avut loc nici un schimb de terenuri pentru că recurenții ar fi primit bani(întrebările cu nr. 7, 18 și 27). La întrebarea cu nr. 16 se insistă asupra faptului că între părți a avut loc o înțelegere de vânzare – cumpărare. În mod evident obligația corelativă nu a fost îndeplinită, fiind recunoscut în mod expres că nu s-a dat teren la schimb.
În ceea ce privește cererea reconvențională se reține că și în această situație se impune puterea de lucru judecat a cauzei purtate anterior între părți.
Au reținut instanțele că în condițiile inserării unei astfel de clauză de răzgândire nu se poate perfecta o convenție cuprinsă într-un act sub semnătură privată.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante si ca în principiu convențiile nu pot fi revocate decât prin acordul ambelor parti, numai ca în speța, părțile au achiesat la înscrierea clauzei de răzgândire, prin care promitentul a fost în drept sa revoce unilateral convenția de schimb, în cazul în care nu se îndeplinește obligația corelativă.
Prin urmare, prin acceptarea acestei clauze intimații si-au asumat riscul ca până la autentificarea schimburilor consemnate în înscrisurile sub semnătura privata analizate, convențiile încheiate sa poată fi desființate în mod unilateral.
Astfel, cererea reconvențională se impunea a fi respinsă pentru lipsă de obiect.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, este incident motivul de recurs prevăzute de art. 304, pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanța va admite recursul, urmând să modifice hotărârea instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă intimații reclamanți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții I. V., E. E., I. F., I. D. împotriva sentinței civile nr. 1905/16.09.2013, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții D. M., cu domiciliul în Bârlad, ., .>D. M. cu domiciliul în satul Trestiana, . în contradictoriu cu pârâții I. V., cu domiciliul în G., Micro 38, ., ., ., E. E., cu domiciliul în T., .. 23, ., I. F., cu domiciliul în G., ., .. 42, jud. G., G. A., cu domiciliul în G., Micro Raion 39C, ..39, jud. G., I. D., cu domiciliul în satul Trestiana, ., RĂZMERITA C., cu domiciliul ales în Bârlad, ..4, ..24, jud. V. - la domiciliul lui H. G., P. M., cu domiciliul în G., ., nr.3 5, jud. G..
Menține dispozițiile privind respingerea cererii reconvenționale.
Obligă reclamanții D. M. și D. M. să achite recurenților suma de 1520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014.
Președinte, C. A. | Judecător, V. A. | Judecător, E.-G. A. |
Grefier, M. R. |
RED. C.A. 31 Ianuarie 2014
EX.2
JUD.FOND: R. M.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1176/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 840/2014. Tribunalul... → |
|---|
