Plângere contravenţională. Decizia nr. 303/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 303/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 5285/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 303/A
Ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător E.-G. A.
Grefier V.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelant S. R., domiciliat în mun. Iași, .. 2, ., jud. Iași și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., având ca obiect - plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul petent S. R. asistat de av. C. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că: apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, este motivat, este timbrat, se solicită judecata și în lipsă, nu s-a depus întâmpinare.
S-au citit și verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Tribunalul procedează la identificarea apelantului petent S. R., care se legitimează cu CI . nr._ eliberat de SPCLEP Iași la data de 17.04.2012 – CNP –_.
Tribunalul constată că nu se solicită administrarea de probe noi în apel, iar în baza probatoriului administrat, se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Av. C. C. solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii apelului și anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Motivele de apel se rezumă la faptul că instanța de fond a înlăturat neîntemeiat aplicarea în cauză a dispozițiilor cuprinse în dispozițiile pct. 3.1.1 lit. c din Normele de metrologie legală NML 021 – 05/23.11.2005 referitoare la marja de eroare tolerată a aparatului radar la înregistrarea vitezei, pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/-4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h. Sancționarea apelantului petent a fost determinată de fapta reținută în procesul verbal potrivit căruia a circulat cu o viteză de 101 km/h, adică este vorba despre o viteză maximă înregistrată cu un km/h peste pragul sancționabil prevăzut de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, contravenție în care a fost încadrată fapta reținută în sarcina petentului. Apelantul petent prin plângerea formulată a recunoscut că a depășit viteza legală, întrucât a considerat neîntemeiat că a depășit indicatorul de părăsire a localității, însă a subliniat că nu a depășit în nici un caz cu mai mult de 50 km/h, viteza legală, contestând viteza consemnată în procesul verbal și solicitând aplicarea în cauză a marjei de eroare de +/-4% prevăzută în norma de metrologie legală. Instanța de fond a înlăturat aplicarea acestor dispoziții reținând în considerentele hotărârii că nu se poate da eficiență unei astfel de erori, care se are în vedere exclusiv la momentul verificării aparatului. Or, în condițiile în care această eroare este tolerată în momentul verificării aparatului, în opinia sa, cu atât mai mult această eroare trebuie avută în vedere cu ocazia în care acest aparat este utilizat în scopul aplicării legislației rutiere, scop pentru care se fac astfel de verificări impuse de cerințele metrologice. Mai arată că apelantul petent a fost sancționat pentru o faptă care se constată potrivit disp. art. 102 din OUG nr. 195/2002 care se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Astfel, contrar celor reținute de către instanța de fond solicită ca instanța să aibă în vedere că sarcina probei revine în acest caz organului constatator, care trebuia prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa să facă dovada săvârșirii contravenției dincolo de orice dubiu. Or, în cauză intimatul pârât nu a făcut o astfel de dovadă, nu există la dosarul cauzei că la măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculului s-a avut în vedere o marjă de eroare anterior precizată. Prin urmare, solicită ca instanța să aibă în vedere că măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de apelantul petent face dovada absolută până la limita minimă de 96,96 km/h de la care încep erorile de măsurare, faptă care întrunește elementele constitutive ale unei alte contravenții pentru care nu s-ar fi impus reținerea permisului de conducere. De asemenea solicită ca instanța să aibă în vedere că în sarcina apelantului petent trebuie să opereze prezumția vitezei celei mai mici, potrivit principiului „in dubio pro reo”. Pentru toate motivele arătate în apelul formulat de către apelantul petent, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacată în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare, după care ulterior, conform prevederilor art. 395 al.1 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3739/20-11-2013 pronunțată de Judecătoria V., în baza art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul S. R., CNP_, cu domiciliul ales în Iași, .. 2, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., cu sediul în V., .. 1, județul V., ca neîntemeiată.
A fost menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.07.2013.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat următoarele:
La data de 20.07.2013, un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că petentul S. R. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Satu Nou, cu viteza de 101 km/h, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 102, alin. 3, lit. e din O.U.G. 195/2002, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum de 720 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Instanța de fond, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din data de 20.07.2013 fiind legal întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, acesta se bucură de o prezumție relativă de veridicitate. Cade în sarcina petentului de a răsturna această prezumție. Simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aplicarea acestei norme și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor trebuie privită din perspectiva sarcinii probațiunii, raportat la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, în limite rezonabile.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În materie de circulație rutieră, Curtea a stabilit că art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
Conform art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța de fond a constatat că sunt întrunite aceste condiții.
Cele constatate prin procesul-verbal contestat - că petentul a condus, în localitate, cu viteza de 101 km/h sunt confirmate de imaginile surprinse de aparatura video-radar montată pe auto MAI_, admisă în urma verificării metrologice conform buletinului nr._ din data de 05.04.2013. Totodată, aceleași aspecte reies și din înregistrarea video, pe care se poate observa la ora 19:30:39 autoturismul condus de petent circulând cu viteza de 101 km/h. Astfel, deși viteza precedată de litera T indică viteza de 100 km/h, viteza precedată de litera L, respectiv cea de 101 km/h în cazul de față, reprezintă viteza maximă pe care aparatul radar a măsurat-o pentru autovehiculul țintă, imediat după ce autovehiculul țintă a intrat în raza de acțiune a undelor radar și a depășit valoarea de prag setată de operatorul radar în meniul radarului.
Așadar, ambele viteze, atât cea de 100 km/h, cât și cea de 101 km/h, aparțin autoturismului condus de petent, fiind evidențiate în mod diferențiat din cauza faptului că a fost depășită valoarea maximă setată în meniul aparatului radar.
Faptul că petentul se afla în localitate rezultă din prezumția de temeinicie de care se bucură aspectele reținute în mod direct de către agentul constatator coroborată cu celelalte indicii care rezultă din planșele foto, respectiv stâlpi de electricitate, case. Totodată, din înregistrarea video se poate constata, la ora 19:30:25, faptul că autoturismul condus de petent se afla înaintea semnului de terminare a localității Satu Nou.
Cu privire la fotografiile depuse la dosar petentul a formulat o . precizări, arătând că singura planșă foto din care se poate identifica autoturismul său, este planșa numărul 5, iar viteza indicată în aceasta este de 50 km/h. Cu toate acestea, instanța de fond a constatat faptul că viteza de 101 km/h, cu care circula petentul, poate fi identificată în planșele numărul 1, 2, 3 și 4 iar față de logica desfășurării evenimentelor, dar și față de orele înscrise în toate planșele foto, care descriu o succesiune firească a faptelor, instanța de fond a considerat că există o perfectă corelare a acestor înscrisuri, putându-se afirma cu certitudine faptul că în toate planșele foto este pus în evidență autoturismul condus de petent.
În ceea ce privește problema erorilor maxime tolerate, potrivit art. 1.1. din NML 021-2005, „norma de metrologie legală stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, în scopul aplicării prevederilor legislației rutiere”. Rezultă că în principal, domeniul de aplicare se referă la emiterea autorizațiilor de funcționare și la punerea în funcțiune a cinemometrelor rutiere. Respectarea acestor norme se verifică cu aceste ocazii.
În ceea ce privește art. 3.1.1 din NML 021-05 care stabilește erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, instanța a apreciat că nu se poate da eficiență unei astfel de erori care se are în vedere exclusiv la momentul verificării cinemometrului. În caz contrar, s-ar ajunge la situații absurde în care toate procesele-verbale ar trebui anulate pe motiv că nu a fost reținută viteza reală a autoturismului.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, lui îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul sancțiunii, în temeiul art. 34, alin. 1 raportat la art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatatat că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta (în timpul zilei), de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, respectiv viteza de deplasare deosebit de mare, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de toate acestea, instanța de fond a apreciat că procesul-verbal este legal și temeinic și a respins plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.
În temeiul principiului disponibilității, instanța de fond a luat act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. R. pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a înlăturat neîntemeiat aplicarea in cauza a dispozițiile pct. 3.1.1. kt. c) din Norma de metrologie legală NML 021 -05/23.11.2005 referitoare la marja de eroare tolerată a aparatului radar la înregistrarea vitezei, potrivit cărora, pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/-4% din valoarea măsurata pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h .
Sub acest aspect, a solicitat ca instanța de apel să constate ca din cuprinsul procesului-verbal contestat in cauza rezulta ca sancționarea apelantului petent a fost determinata de faptul ca ar fi condus în localitate cu viteza de 101 km/h, valoare măsurata de aparatul radar aflat în deplasare din sens opus.
Așadar, viteza maxima de deplasare înregistrata de aparatul radar si consemnata in procesul-verbal este cu doar 1 km/h peste limita sancționabila prevăzuta de dispozițiile art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002, contravenție in care a fost încadrata fapta reținuta in sarcina apelantului petent, potrivit cu care: " depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic" constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
Prin plângerea formulata, apelantul petent a înțeles sa conteste temeinicia reținerilor din procesul verbal cu privire la viteza de deplasare consemnata de 101 km/h, susținând ca valoarea înregistrata de aparatul radar nu este cea reala si ca nu a depășit viteza de 100 km/h, fapt pe care l-a urmărit in permanenta pe vitezometrul de la bordul autoturismului sau.
Apelantul petent a recunoscut insa ca a depășit viteza legala - dar nu cu mai mult de 50 de km/h - apreciind in momentul săvârșirii faptei ca ar fi trecut de indicatorul de părăsire a localității întrucât se afla în afara spațiului construi t al localității iar drumul era liber si îi permitea a circula în condiții de siguranța (aspect confirmat de înregistrarea video, reținându-se de altfel si in Sentința la fila 4 alin 3 ca apelantul petent se afla chiar înaintea semnului de terminare a localității).
Astfel, considerând ca viteza de 101 km/h reținută in procesul verbal de contravenție este una greșita, apelantul petent a solicitat aplicarea in cauza a dispozițiile pct. 3.1.1 lit. c din NML 021-05/2005 referitoare la eroarea maxima tolerata de 4% a cinemometrului la înregistrarea vitezei în regim de deplasare, cu atât mai mult cu cât, în situația sa, din înregistrările aparatului radar rezulta ca ar depășit pragul stabilit de lege pentru contravenția reținuta cu doar 1 km/h.
Instanța de fond a înlăturat neîntemeiat aplicarea dispozițiilor pct. 3 1.1. lit. c) din NML 021-05/2005, reținând in considerentele hotărârii apelate ca " nu se poate da eficienta unei astfel de erori care se are in vedere exclusiv la momentul verificării cinemometrului." ( pag. 4, penultimul alin.)
Sub acest aspect, in reexaminarea cauzei, rugăm instanța de apel să constate ca textul legal indicat relevă in mod expres faptul că pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/-4% din valoarea măsurata pentru viteze egale sau mai mau decât 100 km/h .
Așadar, textul prevede cat se poate de clar ca eroarea de 4 % trebuie tolerata in toate situațiile utilizării cinemometrului pentru măsurarea vitezei si nu doar la momentul verificării aparatului radar, cum greșit susține instanța de fond. Pe de alta parte, este evident ca daca erorile sunt tolerate cu ocazia verificării aparatelor radar, atunci, cu atât mai mult aceste erori trebuie avute in vedere si in situația utilizării lor in scopul aplicării prevederilor legislației rutiere ( scop pentru care sunt de altfel făcute verificările impuse prin cerințele metrologice).
De asemenea, nici argumentul reținut in considerentele sentinței apelate potrivit căruia prin aplicarea marjei de eroare tolerata " s-ar ajunge la situații absurde in care toate procesele-verbale ar trebui anulate pe motiv ca nu a fost reținuta viteza reala a autoturismului" (pag 4 alin penultim din hotărâre), nu poate fi primit, in condițiile in care prin raportare la normele tehnice cuprinse in dispozițiilor pct. 3.1.1. lit. c) din NML 021-05/2005, rezulta ca acestea au un spectru de aplicare limitat, respectiv până la limita maxima de viteza care s-ar încadra in pragul stabilit de lege după scăderea erorii de măsurare tolerată.
Față de toate aspectele menționate, solicită ca instanța sa rețineți că apelantul petent a fost sancționat pentru săvârșirea unei contravenții care, potrivit art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002, se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției dincolo de orice dubiu.
Or, în cauza de față intimatul pârât nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că la măsurarea vitezei autovehiculului apelantului petent s-a avut în vedere eroarea de măsurare precizată anterior.
Pe cale de consecință, solicită ca instanța că constate că măsurarea vitezei autovehiculului petentului face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare, respectiv până la 96,96 Km la oră (101 km/h valoarea măsurată - 4% eroarea tolerata). Mai mult, solicită ca instanța sa rețină ca în favoarea apelantului petent trebuie să opereze prezumția vitezei mai mici, în baza principiului „in dubio pro reo".
Ca urmare, raportat la această viteză de 96,96 km/h, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat apelantul petentl, întrucât nu s-a făcut dovada unei depășiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, ci doar depășirea cu 46,96 Km/h a vitezei maxime admise, faptă care întrunește elementele constitutiv; ale unei alte contravenții
Sub acest aspect însă, potrivit art.34 alin.l dinO.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică și de a stabili o altă sancțiune.
Pe de altă parte, in cauza nu se mai impunea nici reținerea permisului de conducere, legea prevăzând aceasta sancțiune complementară doar pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h, peste cea legală admisă, conform art. 102 alin. 3 lit. e).
Astfel, față de aceste considerente, apelantul petent solicită ca instanța de apel sa constate ca, desi s-a reținut aplicabilitatea garanțiilor prevăzute de art 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții in procedurile referitoare la contestarea procesului-verbal ca si celor învinuiri de săvârșirea unei infracțiuni (pag. 3 din sentința), totuși, în soluționarea plângerii formulate, nu s-a respectat prezumția de nevinovăție a contravenientului si nici principiul potrivit căruia dubiul profita persoanei acuzate („in dubiopro reo").
In concluzie, pentru toate motivele mai-sus invocate, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin (2) din NCPC cu aplicarea art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, apelantul petent solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelata in sensul admiterii plângerii formulate si anularii procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ /20.07.2013 .
In drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, C. Proc. Civ și Ordinul 301/2005.
Intimatul – pârât nu a depus la dosar întâmpinare și nici concluzii scrise.
Analizând apelul formulat de S. R. împotriva sentinței civile nr. 3739/20-11-2013 a Judecătoriei V., Tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul legalității, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; fapta săvârșită; data săvârșirii acesteia).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
În ceea ce privește marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar, Tribunalul consideră ca neîntemeiată această apărare, întrucât din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, cu modificările ulterioare (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) rezultă că fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, cu modificările ulterioare.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
Astfel, din planșele fotografice existente la dosarul instanței de fond (, reiese în mod clar viteza de 101 km/h în dreptul literei „L”, care semnifică viteza maximă cu care a fost înregistrat autovehiculul țintă.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
Sancțiunea contravențională a amenzii a fost aplicată la minimul prevăzut de lege pentru abaterea contravențională săvârșită de către recurent, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge ca nefondat apelul declarat de S. R. împotriva sentinței civile nr. 3739 din 20.11.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. R. împotriva sentinței civile nr. 3739 din 20.11.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Președinte, A. C. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, V.-M. I. |
Red. A.C.
Tehnred. V.M.I.
2 ex./16.04.2014
Judecător fond – C. E.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 747/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 302/2014. Tribunalul... → |
|---|
