Plângere contravenţională. Decizia nr. 356/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 1411/244/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 356/R/2014

Ședința publică de la 15 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E.-G. A.

Judecător A. C.

Judecător L.-M. B.

Grefier A. D.

---------------

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul – pârât Inspectoratul Județean de Poliție V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V. în contradictoriu cu intimatul – reclamant I. C., cu domiciliul în mun. Huși, ., jud. V. și intervenienții, S. de A. Omniasig și respectiv Ș. I. G., recurs declarat împotriva sentinței civile nr. 619/12-09-2013 pronunțată de Judecătoria Huși, având ca obiect – plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a relevat faptul că dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 08 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea din acea zi, care va face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru azi, 15 septembrie 2014, după care, s-a trecut la deliberare conform art. 256 alin.1 Cod pr. civilă, dându-se decizia civilă de față:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele

Prin sentința pronunțată de prima instanță, a fost admisă în parte, plângerea contravențională formulată de petentul I. C. împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.07.2012 și ., nr._ din 24.07.2012 întocmite de Poliția mun. Huși din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V. și, în consecință:

Au fost anulate, parțial, procesele verbale mai sus arătate și exonerat petentul de plata amenzii în sumă de 420 lei, respectiv 1000 lei, fiind înlocuită sancțiunea aplicată cu sancțiunea „avertisment”.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea stare de fapt și de drept:

Prin procesele – verbale de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.07.2012 și ., nr._ din 24.07.2012, încheiate de agentul constatator Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V., s-a dispus sancționarea petentului cu o amendă contravențională în sumă 420 lei, respectiv 1000 lei, reținându-se în fapt că în data de 23.07.2012, petentul aflându-se la volanul tractorului cu nr. de înmatriculare VS-01-Huși, a circulat cu defecțiuni la sistemul de iluminare și fără a avea încheiată o poliță de asigurare pentru răspundere civilă auto, intrând în coliziune cu un alt autoturism, încălcând astfel, disp. art. 101, alin. 1, pct. 11 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice și dip. art. 42 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările din România.

În conformitate cu dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii plătite, precum și asupra măsurii confiscării”.

Sub aspectul temeiniciei procesului - verbal, instanța analizând lucrările dosarului de față, a reținut că petentul este vinovat de comiterea contravențiilor reținute prin cele două procese verbale de constatare.

Potrivit art. 101 alin. 1, pct. 11 din OUG nr. 195 /2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IlI-a de sancțiuni - circulația cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc.

Așa fiind, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de adevăr.

Conform prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată, ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de urmarea produsă.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că petentul se face vinovat de contravențiile reținute în sarcina sa, însă având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv –„punitif” (de condamnare) cu cel preventiv și educativ, a admis, în parte, plângerea formulată de petentul I. C. și, a dispus anularea, parțială, a proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 24.07.2012 și ., nr._ din 24.07.2012, încheiate de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean V., înlocuind sancțiunea aplicată cu sancțiunea „avertisment”.

În temeiul disp. art. 7 din O.G. nr. 2/2001, modificate prin disp. art. I, pct. 3 din OUG nr. 108/2003, instanța a atrase atenția petentului, ca pe viitor să respecte întocmai dispozițiile legale.

Împotriva soluției pronunțate de prima instanță a declarat recurs I.P.J. V. criticând-o pe nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

Instanța de fond a admis in parte plângerea contravenționala a petentului înlocuind sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului in mod nejustificat.

Astfel, prima instanța a apreciat ca sancțiunea amenzii aplicata prin cele doua verbale poate fi înlocuita cu avertisment apreciind că «sancțiunea contravențională trebuie sa îmbine caracterul punitiv - punitif (de condamnare) cu cel preventiv și educativ.»

Consideră că acest motiv nu poate constitui o împrejurare din care să se poată aprecia că faptele sunt de gravitate redusa, întrucât potrivit art. 7 al. 2 din OG 2/2001 „ Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. "

Mai mult, se apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 119 din OUG 195/2002 rep. potrivit cărora "In cazul in care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a urmare producerea unui accident de circulație, instanța de judecata investita cu soluționarea cauzei va cita unitatea de politie din care face parte agentul" constatator, părțile implicate in eveniment si societatea de asigurare”.

De asemenea, potrivit art. 34 al. 1 din OG 2/2001 " (1) Instanța competenta sa soluționeze plângerea, după ce verifica dacă aceasta a fost introdusă In termen, asculta pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzuse de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. "

Potrivit acestor dispoziții legale consideram ca prima instanța nu si-a exercitat in mod corespunzător rolul activ, încălcând astfel principiul aflării adevărului si nu a analizat toate împrejurările in care au fost săvârșite contravențiile pentru a aprecia in mod corect daca sancțiunile cu amenda pot fi înlocuite cu cea a avertismentului.

Astfel, prin procesul-verbal . nr._ din 24.07.2012, s-a reținut in sarcina petentului ca la data de 23.07.201.2, ora 17:30, pe DN 24A, in localitatea Gura Văii " In timp ce conducea tractorul V650 cu numărul de înregistrare VS-101-H. cu remorca VS-167-H. nu a semnalizat schimbarea direcției de mers la stânga, sistemul iluminare-semnalizare fiind defect si a intrat in coliziune cu autovehiculul cu nr._ angajat in depășirea sa provocând avarii" fapte prevăzute de art. 99 al. 1 pct. 2 si art. 101 al. 1 pct. 11 ambele din OUG ¡95/2002 rep.

Pentru contravenția prevăzuta de art. 99 al. 1 pct. 2 din OUG 195/2002 rep petentul a fost sancționat doar cu AVERTISMENT iar pentru cea de-a doua, prevăzuta de art. 101 al. 1 pct. 11 din același act normativ a fost aplicata sancțiunea amenzii in cuantumul minim prevăzut de lege, respectiv 420 lei.

Prin urmare, agentul constatator a dat dovada de clementa fata de petent aplicând sancțiunea avertismentului pentru una din contravenții, insa întrucât defecțiunile la sistemul de iluminare-semnalizare au avut drept consecința coliziunea produsa cu autovehiculul aflat in depășirea tractorului condus de petent este evident ca abaterea nu poate fi considerata ca având o gravitate redusa, Cu atât mai mult cu cat a fost pusa in pericol siguranța participanților la trafic. Prin urmare, considera ca, in mod corect, a apreciat agentul constatator faptul ca pentru aceasta contravenție se impune sancționarea cu amenda.

Prin cel de-al doilea proces-verbal, respectiv cel cu . nr._ din 24.07.2012 s-a reținut in sarcina petentului ca, la data de 23.07.2012, ora 17:30, pe DN 24A in localitatea Gura Văii " a condus tractorul V650 cu numărul VS-101 Huși cu remorca VS-167 H. pe DN 24A Gura Vaii fara a face dovada achitării asigurării obligatorii de răspundere civila" fapta prevăzuta de art. 42 din Lg. 136/1995 si sancționată potrivit art. 64 din același act normativ cu amenda in cuantum de 1000 lei (minimul prevăzut de lege).

Considera ca prima instanța a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului fără a aprecia corespunzător consecințele produse in urma săvârșirii acestei contravenții, si anume incertitudinea recuperării pagubelor pentru celalalt conducător al autovehiculului implicat in coliziune, si implicit lipsa răspunderii civile obligatorii pentru pagubele create autovehiculelor.

De asemenea, precizam ca petentul a recunoscut abaterile săvârșite si a achitat jumătate din minimul prevăzut de lege pentru amenzile aplicate.

Pe cale de consecința solicitam admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de prima instanța de judecata, rejudecarea cauzei si respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiata.

În vederea susținerii motivelor de recurs s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimatul I. C. a depus la dosar întâmpinare, considerând că recursul declarat de IPJ V. este neîntemeiat și că instanța de fond a analizat gradul de pericol social concret al faptei contravenționale săvârșite prin raportare la împrejurările comiterii faptei, modul și mijloacele de săvârșire, scopul și urmarea produsă.

În urma acestei analize prima instanță a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională poată fi înlocuită cu avertisment, dând eficiență principiului potrivit căruia pentru fapte cu grad redus de pericol social trebuie să primeze caracterul educativ și nu cel punitiv.

Pentru aceste considerente se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 119 din O.U.G. 195/2002 rep. potrivit cărora "In cazul in care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a urmare producerea unui accident de circulație, instanța de judecata investita cu soluționarea cauzei va cita unitatea de politie din care face parte agentul constatator, părțile implicate in eveniment si societatea de asigurare”.

De asemenea, conform art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație, judecătoria va cita și societatea de asigurări menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod de procedură civilă, întrucât judecata s-a făcut în lipsa părții – intervenientul forțat Ș. I. G., precum și societatea de asigurare .. - care nu a fost regulat citați la termenul de judecată care a avut loc în fața instanței de fond, va admite recursul declarat de I.P.J. V. împotriva sentinței civile nr. 619 din 12.09.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o va casa.

Va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Tribunalul va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în integralitate, cu privire la ambele procese-verbale contestate - . nr._ din 24.07.2012 și . nr._ din 24.07.2012, întrucât instanța de fond le-a analizat în mod unitar, inclusiv din perspectiva înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii, aplicată prin fiecare act sancționator, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de I.P.J. V. împotriva sentinței civile nr. 619 din 12.09.2013 a Judecătoriei Huși, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 15 septembrie 2014.

Președinte,

E.-G. A.

Judecător,

A. C.

Judecător,

L.-M. B.

Grefier,

A. D.

Red. jud. C.A.

Tehnred. A.D.

2 ex./23.09.2014

Judecător fond: A. C. – Judecătoria Huși

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 356/2014. Tribunalul VASLUI