Plângere contravenţională. Decizia nr. 841/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 841/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 5102/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 841/A/2014
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier A. D.
……..
Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant M. T. L., in contradictoriu cu intimat U. A. Teritorială A Municipiului Bârlad, intimat Poliția L. Bârlad, potriva sentinței civile nr. 469 din 12.20.2014 pronunțata de Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravenționala . NR_/7 10 2013.
S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:
Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 6.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil declarat împotriva sentinței civile nr. 469/2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 469/2014 Judecătoria Bârlad a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. T. L. domiciliat în Bârlad, .. 19, Jud. V., CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.10.2013 în contradictoriu cu intimatele Poliția L. Bârlad cu sediul în Bârlad, .. 4, Jud. V. și U. A. Teritorială a Municipiului Bârlad prin Primarul Municipiului Bârlad cu sediul în Bârlad, .. 21, menținând procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.10.2013.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut in vedere următoarele:
În fapt, se reține că la data de 07.10.2013, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei și prin care s-a dispus sancțiunea complementară a intrării în legalitate prin desființarea construcției în termen de 30 de zile în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 1 lit. a și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată. În sarcina petentului s-a reținut că, a construit fără autorizație de construire un gard de zidărie din cărămidă care delimitează proprietățile cu nr. 19 și 17.
Instanța a reținut și faptul că la rubrica ”obiecțiuni ale contravenientului” a fost consemnat următorul aspect ”Nu are de făcut mențiuni sau obiecțiuni la cele consemnate în prezentul proces-verbal.”.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost înmânat petentului la data de 08.10.2013, iar plângerea a fost depusă la data de 23.10.2013.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut faptul că acesta este temeinic întocmit.
Conform art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, constituie contravenție fapta, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune de executare sau desființare, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța a arătat că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate. Astfel, petentul a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, iar declarațiile martorei C. C. rezultă cu certitudine că petentul a construit fără autorizație de construire un gard de zidărie din cărămidă.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul s-a aflat în imposibilitate de a obține autorizație de construire, deși a efectuat demersuri în acest sens deoarece nu deține decât antecontract de vânzare-cumpărare pentru respectivul teren, nefiind proprietar al acestuia, instanța a reținut faptul că nu este înlăturat caracterul contravențional al faptei petentului în condițiile în care legea permite executarea lucrărilor de construcții doar pe baza unei autorizații de construire.
De asemenea, susținerea petentului în sensul că sancțiunea nu a fost corect aplicată deoarece acesta nu poate obține autorizația de construire, C. C. fiind cea în drept să o obțină, nu va fi reținută de instanța având în vedere că petentul este cel care a săvârșit fapta de a construi respectivul gard fără a deține autorizație de construire, și nu C. C., iar legea nu prevede imposibilitatea obținerii autorizației de construire ca și o cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei.
În aceste condiții, instanța a constatat că fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 26 alin. 1 lit. a și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 1000 lei și s-a dispus sancțiunea complementară a intrării în legalitate în termen de 30 de zile prin desființarea construcției. Instanța a constatat că acestea au fost stabilite în limitele legii, amenda chiar la limita minimă prevăzută de lege, conform prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a reținut faptul că art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevede că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. În prezenta cauză însă această posibilitate nu există, având în vedere că dispozițiile art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții interzic în mod expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului în condițiile prezentei legi.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a intrării în legalitate în termen de 30 de zile prin desființarea construcției, potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. Astfel, sancțiunea complementară a fost aplicată în mod legal și instanța o va menține având în vedere constatarea existenței faptei reținute în sarcina petentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul M. T. L., care a criticat-o pentru nelegalitate, constând în greșita reținere de către instanța de fond a faptului că sancțiunea contravențională a amenzii nu poate fi aplicată în cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991 și netemeinicie, respectiv pentru greșita individualizare a sancțiunii contravenționale, respectiv cea a amenzii în cuantum de 1.000 lei, pe care apreciază că este prea aspră raportat la gradul de pericol social al faptei constând în construirea unui gard, faptă prin care nu a fost prejudiciat nimeni, dar si la persoana petentului care a recunoscut săvârșirea faptei și a încercat remedierea situație procedând șa depunerea documentației în scopul intrării în legalitate în numele numitei C. C..
În drept, apelantul a invocat prevederile art. 7 din OG nr. 2/2001.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare.
La data de 13.10.2014, în termenul de amânare a pronunțării a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenție principală în interes propriu de către numitul P. I., tutore al numitei Circa(fostă P.) I..
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că apelul declarat în cauză este neîntemeiat.
Referitor la primul motiv de apel, respectiv cel constând în eronata respingere de către instanța de fond a solicitării petentului de a se dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale în cuantum de 1.000 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 al. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 cu sancțiunea avertismentului, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 26 al. 6) din Legea nr. 50 /1991, așa cum au fost acestea introduse prin prevederile OUG nr. 214/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 847/16 dec 2008, pentru contravențiile reglementate de prevederile Legii nr. 50/1991 nu poate fi aplicată sancțiunea contravențională a avertismentului.
Astfel, reține tribunalul faptul că prin derogare de la prevederile art. 7 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care permit înlocuirea sancțiunii principale a amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, în cazul contravențiilor reglementate de prevederile Legii nr. 50/1991 nu poate fi aplicată sancțiunea contravențională a avertismentului.
D. pentru care, în mod corect, a respins cererea petentului de înlocuire a sancțiunii principale a amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei cu sancțiunea avertismentului motivat de faptul că art. 26 al.6 din Legea nr. 50/1991 interzice înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, respectiv cel privind respectiv pentru greșita individualizare a sancțiunii contravenționale, respectiv cea a amenzii în cuantum de 1.000 lei, care este prea aspră raportat la gradul de pericol social al faptei constând în construirea unui gard, dar și la persoana contravenientului, tribunalul nu –l va mai analiza deoarece atât timp cât art. 26 al.6) din Legea nr. 50/1991 interzic înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului nu mai pot fi analizate criteriile prev. de art. 5al.5 și art. 21al.3 din OG nr. 2/2001 în prezența cărora poate fi înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește cerere de intervenție principală în interes propriu formulată de către numitul P. I., tutore al numitei Circa(fostă P.) I.,având în vedere faptul că aceasta a fost depusă la data de 13.10.2014, în termenul de amânare a pronunțării în apel, neconstituind obiectul dezbaterilor, instanța nu se va mai pronunța asupra acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de M. T. L., împotriva sentinței civile nr. 469 din 12.02.2014 pronunțata de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2014.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, A. D. |
Red. B.L.M/11.11.2014
Red. Tehnored. A.D. 22 Octombrie 2014
4 ex.
Fond – Judecătoria Bârlad – judecător D. C.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 228/2014. Tribunalul... → |
|---|
