Pretenţii. Decizia nr. 278/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 1739/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 278/R/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Judecător C. A.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine PRONUNȚAREA cererii de recurs formulată de B. H. A. JANE cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Societății civile Profesionale de Avocați „Plesca și Asociații „ din București. .. 2K . cam. 6-7 sect.3 împotriva sentinței civile nr. 388/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect - pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 21 mai 2014 și ulterior, pentru aceleași considerente a amânat din nou pronunțarea la data de 28 mai 2014.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 388/12.02.2014 Judecătoria V. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. L. V. și U. A. Teritorială Municipiul V., reprezentată de primar, în contradictoriu cu pârâta B. H. A. JANE reprezentată de procurist B. V. .
A obligat pârâta să plătească reclamanților despăgubiri în sumă de 34.487,54 lei.
A respins cererea reclamanților privind acordarea unui drept de retenție asupra imobilului.
A obligat pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 990,5 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut :
Prin sentința civilă 822/26.06.2007 Tribunalul V. a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a imobilului construcție și 1240,06 m.p. teren aferent, situat în V., ., nr. 60.
Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Î.C.C.J. la 9.07.2008.
Deși prin acțiunea introductivă reclamanții critică restituirea acestui imobil către pârâtă, instanța reține că atât timp cât retrocedarea s-a făcut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, astfel de critici nu mai pot fi analizate.
În ceea ce privește imobilul retrocedat, conform adresei de la fila 52 dosar 8349/2011, în acest imobil a funcționat o grădiniță care a fost preluată în ianuarie 2007 de către Școala nr. 6 M. E. de la Liceul M. K..
Se specifică în adresă că grădinița a beneficiat de refacerea canalizării menajere și a alimentației cu apă în 2004, reparații și dotări interioare și exterioare, dotare cu instalație termică proprie, valoarea dotărilor și reparațiilor fiind de 66.140,49 lei.
Expertiza în construcții efectuată în cauză a constatat la fața locului și în baza facturilor și devizelor de lucrări că, la imobilul în cauză s-au făcut următoarele îmbunătățiri:
- înlocuit parchet deteriorat în 3 săli, cu parchet lamelar pe șapă din beton de ciment;
- înlocuit uși de acces în grădiniță și secundară din lemn, cu uși din PVC cu geam termopan;
- amenajarea grupului sanitar prin lucrări de placare cu gresie și faianță;
- dotare cu instalație termică;
- înlocuit instalații electrice și sanitare.
Conform art. 16 din Legea 10/2001, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa 2 lit. a (grădinițe, școli, etc.), până la restituirea imobilului fostului proprietar, plata cheltuielilor de întreținere ale imobilului, revine deținătorilor.
În ceea ce privește îmbunătățirile aduse de către chiriași imobilului în cauză, instanța apreciază că proprietarul trebuie să plătească chiriașului despăgubiri în temeiul art. 494 alin. 3 teza II Vechiul Cod Civil, pentru sporul de valoare adus imobilului prin respectivele îmbunătățiri sau valoarea materialelor și prețul muncii, altfel s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei.
Instanța a apreciat că în ceea ce privește stabilirea și plata acestor despăgubiri sunt incidente dispozițiile Vechiului cod civil întrucât conform actelor depuse de reclamanți, acestea au fost efectuate până la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, conform art. 103 Legea 71/2011. Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 48 din Legea 10/2001 întrucât acestea reglementează despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinația de locuință, ceea ce nu este cazul imobilului retrocedat pârâtei.
Imobilul a ieșit din posesia reclamanților întrucât perioada de 5 ani prevăzută de lege a expirat, iar la predarea imobilului, reclamanții au ridicat instalația termică după cum rezultă din constatările expertului în construcții.
Pe cale de consecință, aceste îmbunătățiri nu au mai fost evaluate de expert.
Este indiscutabil faptul că investițiile făcute de reclamanți la imobilul pârâtei, investiții constând în: înlocuit parchet, înlocuit uși, amenajare grup sanitar, înlocuire instalații electrice și sanitare, alimentare cu apă și canalizare menajeră, au fost necesare și utile și făcute cu bună-credință de către reclamanți, de ele urmând a profita pârâta în urma preluării în posesie a imobilului.
Pe cale de consecință, pârâta datorează reclamanților contravaloarea acestor investiții calculate de expert la valoarea actuală de circulație, scăzând uzura, luând în calcul valoarea materialelor și manopera ce au rezultat din actele depuse de reclamanți.
Expertul a mai calculat însă și contravaloarea reparațiilor interioare și exterioare la clădire.
În ceea ce privește reparațiile exterioare (la fațadă), ele au constat conform anexei 3 la prima expertiză (f. 40, 64, 65) în reparat pereții, tencuit, vopsit, reparat jgheaburile de tablă și înlocuit elementele de lemn deteriorate la streașină. Aceste cheltuieli în sumă de 9470,23 lei conform expertizei reprezintă în opinia instanței cheltuieli de întreținere care rămân în sarcina reclamanților conform art. 16 din Legea 10/2001.
În ceea ce privește contravaloarea reparațiilor interioare, instanța a constatat conform anexei 4 la expertiza inițială că, acestea au constat în: tencuit și vopsit pereții și tâmplăria de lemn, placări cu gresie și faianță și înlocuit ușile. Din aceste lucrări, instanța a apreciat că tencuitul și vopsitul pereților și a tâmplăriei de lemn se încadrează în noțiunea de cheltuieli de întreținere, celelalte investiții, respectiv placările cu gresie și faianță și înlocuirea ușilor, urmând a fi plătite de către pârâtă.
Prin urmare, din valoarea totală de 21.691 lei cât a stabilit expertul ce reprezintă contravaloarea reparațiilor interioare, instanța va lua în calcul doar suma de 9087,5 lei reprezentând contravaloarea materialelor și manoperei pentru placarea cu gresie și faianță și înlocuirea ușilor.
Aplicând coeficientul de actualizare de 1,277 stabilit de expert, a rezultat o valoare actualizată de 11.604,73 lei și scăzând uzura de 50 % așa cum a stabilit-o expertul, rezultând valoare de 5802,36 lei.
Prin urmare, suma totală datorată de pârâtă - cu titlu de despăgubire reclamanților, este de 34.487,54 lei.
Deși imobilul în cauză a fost inclus pe lista monumentelor istorice după cum a rezultat din actele dosarului, lucrările mai-sus analizate nu au făcut parte din lucrări de construire, extindere, consolidare sau restructurare care să modifice substanța și aspectul imobilului pentru a avea nevoie de avizul Direcției Județene pentru Cultură V., conform Legii 422/2011.
Ceea ce s-a făcut la imobil s-a încadrat în opinia instanței în noțiunea de investiții necesare și utile bunei funcționări a imobilului conform destinației acestuia și care au fost necesare pentru a se putea menține afectațiunea imobilului, respectiv unitate de învățământ (grădiniță).
În ceea ce privește dreptul de retenție solicitat de către reclamanți, instanța a reținut că imobilul a fost deja predat pârâtei, situație în care cererea reclamanților a rămas fără obiect, motiv pentru care a fost respinsă.
Pentru considerentele expuse mai sus acțiunea reclamanților a fost admisă în parte.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru calculată conform pretențiilor admise.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta B. H. A. JANE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
In fapt, a formulat cerere de retrocedare a imobilului ce a fost respinsa de către Municipiul V..
La data de_ imobilul a fost restituit pe cale judecătoreasca.
UAT Mun. V. susține ca la nivelul anului 2004 imobilul căreia i s-a dat destinația de grădinița a beneficiat de lucrări de reparații si modernizare, necesare si utile constând în: refacerea canalizării menajere si a alimentarii cu apa, reparații si dotări exterioare, dotare cu instalație termica proprie, toate in valoare de 66.140,49 lei.
Din expertiza a rezultat ca: s-a înlocuit parchetul deteriorat in 3 săli, s-au înlocuit uși de acces, s-a amenajat grupul sanitar, s-a dotat imobilul cu centrala, s-au înlocuit instalații electrice si sanitare.
Instanța de fond a apreciat ca reclamantul Mun. V. este un constructor de buna credința astfel ca proprietarul trebuie sa ii achite sporul de valoare sau contravaloarea însumata a materialelor si manoperei înglobate.
Instanța apreciază ca reclamanta nu datorează sume de bani pentru instalația termica ridicata de intimatul Mun. V..
Instanța apreciază ca parata recurenta datorează sume de bani pentru: înlocuirea parchetului, a ușilor, amenajarea grupului sanitar, înlocuire instalații electrice si sanitare, alimentare cu apa si canalizare menajera, considerate ca investiții necesare si utile, făcute cu buna credința si deci datorate de parata recurenta.
Instanța apreciază ca reparațiile exterioare sunt nedatorate rămânând in sarcina reclamanților potrivit art. 16 din legii 10/2001.
Instanța apreciază insa ca investițiile interioare urmează a fi plătite de către parata.
Astfel instanța apreciază ca datorează sumele pentru reparațiile interioare, pentru placarea cu gresie si faianța, necesare si utile funcționarii imobilului ca unitate de învățământ insa nu si pentru reparațiile exterioare.
Instanța a aplicat greșit legea.
Invocă lipsa calității procesuale active a Consiliului L. V.- organ administrativ deliberativ fără patrimoniu deci lipsit de drepturi si obligații civile ci doar administrative.
Înțelege sa invoce prescripția dreptului material la acțiune deoarece la 25.11.2011 reclamantul intimat Mun. V. solicita sume pretins investite in anul 2004, deci la mai bine de 4 ani după prescrierea dreptului material la acțiune.
Instanța greșește atunci când considera ca paratul intimat este de buna credința deoarece după momentul la care s-a formulat cererea de retrocedare acesta știa ca proprietatea sa este rezolubila astfel ca orice investiție trebuia făcuta cu acordul proprietarului si după obținerea autorizației de construire si a avizului Dir. Jud. de Cultura V., neobținerea acestor avize arătând caracterul ocult, secret al așa numitelor investiții.
Mai mult de atât instanța apreciază in mod eronat ca doar parțial (investițiile exterioare) se supun regimului impus de art. 16 din legii 10/2001. In realitate toate investițiile făcute se supun acestui regim, ele au fost făcute nu pentru beneficiul proprietarului ci așa cum a subliniat chiar instanța pentru buna funcționare a unității de invatamant adică exact cum arata art. 16.2 din Normele de aplicare a L. 10/2001. Reclamantul a făcut fără avize, autorizați si acord reparații mici locative ce nu erau necesare si utile imobilului ci erau necesare destinației acestuia si anume aceea de unitate de invatamant.
O alta logica de interpretare a legii ar duce la soluții aberante: eu stat iți restitui proprietatea, te oblig sa ii menții afectațiune 5 ani, investesc in imobilul tău fără voia ta apoi pretind ca te-am îmbogățit fără justa cauza. Nu, investițiile au fost făcute pentru destinația imobilului in scopul folosirii acestuia ca unitate de învatamant si nu erau utile si necesare imobilului, așa cum arata si expertul, aceste asa -zise îmbunătățiri au degradat imobilul, i-au scăzut valoarea de monument istoric.
La momentul predări paratul prin reprezentanții săi au ridicat tot sistemul de încălzire.
Acesta era singurul necesar si util imobilului pentru ca asigura încălzirea sa si protejarea sa pe timpul înghețului din iarna in timp ce așa zisele îmbunătățiri exterioare si interioare (gresie, faianța, grup sanitare adaptat unor preșcolari) nu aduc nici un plus de valoare imobilului.
In aceste condiții instanța pronunța o hotărâre netemeinica si nelegala aplicând greșit legea: lucrările făcute de către singura entitate cu calitate procesuala civila activa respectiv Mun.V. au o valoare ce constituie obiectul unui drept material la acțiune prescris (2004 investițiile - 2011 acțiunea), lucrări făcute fără avize, autorizați si acordul proprietarului, deci de rea credința si care se circumscriu investițiilor necesare si utile desfășurării unui proces de invatamant, iar nu utilității imobilului fiind astfel subsumate celor prevazute de art. 16 din L. 10/2001 respectiv 16.2 din Normele de aplicare.
In drept, s-au invocat disp.art. 3041 cpcv.
Legal citate intimatele au depus intimpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat si in consecința sa se păstreze hotărârea instanței de fond ca fiind temeinica si legala.
Prin sentința civila nr. 388/12.02.2014, Judecătoria V., admite in parte acțiunea promovata de instituție, obligând recurenții la plata sumei de 34.487,54 lei cu titlu de despăgubiri, constând in îmbunătățirile aduse imobilului situat in V. . nr.60, restituit acestora prin sentința civila nr.822/26.06.2007 a Tribunalului V..
Prin motivele de recurs se invoca prescrierea dreptului material la acțiune precum si faptul ca investițiile făcute imobilului s-au făcut fără avizul Direcției Județene de Cultura V., fără acordul proprietarului, precum si faptul ca acestea nu erau utile si necesare imobilului, fiind făcute pentru buna funcționare a imobilului conform destinației acestuia.
Recursul este neîntemeiat din următoarele motive.
1.Excepția privind prescrierea dreptului material la acțiune, a mai fost invocata de parați in speța de fata, in dosarul nr._, Judecătoria V., prin sentința civila nr. 2872/26.09.2012, a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune, hotărâre care a fost atacata cu recurs de instituție, iar in recurs Tribunalul V. prin Decizia nr. 56/2013, a admis recursul si a trimis cauza spre rejudecare.
In aceste condiții,se invoca excepția privind autoritatea de lucru judecat in ce privește prescrierea dreptului material la acțiune, excepție prevăzuta de art.430 din NCPC.
2. Prin sentința civila nr.822/26.06.2007, Tribunalului V. a dispus restituirea in natura a imobilului ce face obiectul judecații, sentința rămânând irevocabila prin respingerea recursului de către I.C.C.J. la 09.07.2009.
Criticele, precum ca investițiile făcute la imobil s-au făcut fara avizul Direcției Județene de Cultura V., exced obiectului dosarului, deoarece desi imobilul in cauza a fost inclus pe lista monumentelor istorice, lucrările despre care face referire expertul in raportul de expertiza, nu sunt lucrări de construire, extindere, consolidare sau restructurare care sa modifice substanța si aspectul imobilului pentru a avea nevoie de avizul Direcției Județene pentru Cultura V., conform Legii 422/2001.
Legea 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, despre care amintesc recurenții in motivele de recurs, nu privește, nu reglementează procedura de acordare a sporului de valoare, art. 494 alin 3 teza II din Vechiul Cod Civil, reglementează sporul de valoare adus imobilului prin respectivele îmbunătățiri sau valoarea materialelor si prețul muncii, instanța in mod corect si legal a admis in parte acțiunea instituției, astfel s-ar fi ajuns la o îmbogățire fara just temei.
Legea 10/2001, stabilește la art. 48, despăgubirile pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinația de locuința, in speța de fata, imobilul restituit intimaților având o alta destinație, in mod corect a reținut instanța de judecata ca sunt aplicabile dispozițiile art.499 alin 3 teza II din Vechiul Cod Civil.
Nu in ultimul rând, chiar daca lucrările executate la imobil ar fi fost de natura sa modifice substanța si aspectul acestuia, deși nu este cazul, Legea 422/2001, stabilește sancțiuni administrative si nu de alta natura pentru cei care efectuează lucrări fără autorizații, art. 55 punct 3 din aceiași lege statuând « Contravențiile la regimul de protejare a monumentelor istorice se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor", in speța, lucrările fiind executate pana in anul 2008, sancțiunea prevăzuta de Legea 422/2001, nu mai poate fi aplicata fiind prescrisa .
La data efectuării lucrărilor enumerate de expert la fila 6 din Raportul de expertiza, ( 2004-2008), nu era necesar acordul proprietarului, deoarece proprietar al imobilului era U.A.T. V., sentința prin care s-a dispus restituirea in natura a imobilului ce face obiectul judecații, rămânând irevocabila prin respingerea recursului de către I.C.CJ. la 09.07.2009.
Este indiscutabil faptul ca investițiile făcute la imobilul ce face obiectul judecații, constând in racordarea la sistemul de apa si canalizare, racordarea la rețeaua electrica, înlocuirea instalației sanitare, înlocuit parchet, uși, amenajare grup sanitar, au fost necesare si utile, făcute cu buna credința, crescând prin aceasta valoarea imobilului preluat de intimați.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
După apariția legii nr. 10/2001, recurenta a formulat cerere de restituire în natură a imobilului situat în mun. V., ., nr. 60, jud. V..
Prin dispoziția Primarului nr. 135/22.03.2006, se respinge cererea recurentei de restituire în natură a imobilului, fiindu-i acordate despăgubiri. În urma contestării acestei dispoziții, prin sentința civilă nr. 822/26.06.2007 a Tribunalului V., rămasă irevocabilă, se admite acțiunea formulată de recurentă, se anulează dispoziția nr. 135/22.03.2006 emisă de Primarul mun. V. și i se restituie în natură recurentei imobilul în litigiu.
În această perioadă, de la moemntul formulării cererii de restituire în temeiul legii nr. 10/2001 și până la predarea imobilului, în urma expirării termenul prevăzut de art. 16 din legea nr. 10/2001, în acesta a funcționat o unitate de învățământ, respectiv grădiniță. Pentru buna funcționare și exploatare a imobilului, intimatul a fost nevoit să efectueze îmbunătățiri necesare și utile.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect prin decizia civilă nr. 56/R/16.01.2013 a Tribunalului V., recurenta neavând posibilitatea să pună din nou în discuție și în analiza instanței această excepție.
În ceea ce privește calitatea procesuală a Consiliului local V., potrivit art. 36 al. 1 din legea nr. 215/2001, consiliul local hotărăște în toate problemele de interes local și este autoritatea publică locală care aprobă bugetul local și cheltuielile ce urmează a se efectua, inclusiv cele de îmbunătățiri ale imobilelor în care funcționează instituțiile de învățământ din localitate. În lumina acestor dispoziții legale, condiliile locale au calitate procesulă activă în cauză.
Pe fondul cauzei, în mod corect, instanța de fond a reținut că recurenta datorează contravaloarea reparațiilor interioare, respectiv contravaloarea materialelor și a manoperei. Într-adevăr, aceste reparații s-au efectuat după apariția legii nr. 10/2001, însă inițial soluția a fost de respingere a cererii de restituir în natură, abia în anul 2007, recurenta a primit o hotărâre nedefinitivă prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu. În această perioadă, cât și ulterior cât timp recurenta a fost obligată prin lege să închirieze imobilului pe o perioadă de 5 ani, locatorul a efectuat aceste îmbunătățiri, respectiv înlocuit parchet, înlocuit uși, amenajare grup sanitar, înlocuire instalații electrice și sanitare, alimentare cu apă și canalizare menajeră care au adus un spor de valoare imobilului. Însă lucrările nu au fost lucrări de întreținere, ci lucrări necesare și utile având regimul juridic stabilit de art. 494 Vechiul Cod civil. Faptul că aceste lucrări au fost efectuate fără avize și acorduri, nu atrage sancțiunea neacordării acestora, ci eventual cea stabilită de dispozițiile legale în vigoare, respectiv legea nr. 422/2001.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt motive de ordine publică care să impună analizarea acestora din oficiu, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de B. H. A. Jane împotriva sentinței civile nr. 388/12.02.2014 a Judecătoriei V. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2014.
Președinte, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. | Judecător, C. A. |
Grefier, M. R. |
Red. /Tehnored. D.M.M.
2 ex./27.06.2014
Judecătoria V. – judecător C. P.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 837/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 96/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
