Anulare act. Decizia nr. 1044/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1044/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 1044/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1044/A/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător O. C.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelului civil formulată de apelanta A. SRL B. – cu adresa procesuală pentru comunicarea actelor de procedură, la cab." I. P. V. -Avocați" în contradictoriu cu intimata U. C. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 445 din 4 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria B..
Obiectul cauzei-anulare act constatare nulitate clauză penală
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 01 septembrie 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 septembrie 2015, când, deliberând;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 445 din 4 februarie 2015, Judecătoria B. a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta S.C. U. C. S.R.L., cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr.37, ., ., sector 3.
A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta ..,cu sediul în B., ., . ,.. V., J_, C.U.I. RO_, privind excepția autorității lucrului judecat înscrisă în art.430 din codul de procedură civilă și art. 1024 din codul de procedură civilă.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. U. C. SRL, privind constatarea nulității absolute a clauzei penale înscrise în art.9.2 din contractul de prestări servicii nr. 3/87 din 03.04.2012, încheiat între părți.
A fost respinsă cererea de reducere a cuantumului penalităților.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Obiectul cauzei dedus judecății este acela de constatare a nulității absolute a unei clauze abuzive înscrise în contractul de servicii nr.3/87 din 03.04.2012 încheiat între părțile din proces, între profesioniști și excepția de neconstituționalitate a fost invocată raportat la o excepție invocată de pârâtă, în apărare, prin întâmpinare.
Autorul excepției se referă la reglementarea autorității lucrului judecat prev. de art.430 și procedura ordonanței de plată înscrisă în art.1013-1024 din Codul de procedură civilă.
Constatarea unei clauze ca fiind abuzive presupune o analiză pe fond și nu are legătură cu excepția de neconstituționalitate referitoare la o excepție invocată în apărare de pârâtă. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992: ” (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”
În temeiul art.29 pct. 5: Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Urmează să se respingă cererea de sesizare a Curții constituționale apreciind excepția invocată în proces ca fiind inadmisibilă.
Cu privire la autoritatea lucrului judecat invocată de pârâtă în cerere, instanța de fond a reținut că sentințele civile invocate de pârât în apărare respectiv Sentința Civilă nr. 1787 din 17.07.2014 și Sentința Civilă nr. 1787/17.07.2014 ambele pronunțate de Judecătoria B. chiar dacă privesc o factură emisă de creditoare în baza contractului 3/87/03.04.2012, încheiat între părți, factura nr.7 din 27 februarie 2014, au analizat existența unei creanțe certe lichide și exigibile .
În ceea ce privește clauza înscrisă în art.9.2 din contractul de prestări servicii nr. 87/03.04.2012, prin care s-a prevăzut perceperea unei penalități de 1,5% din suma datorată pe zi de întârziere în cazul în care nu se onorează factura, nu a fost analizată sub aspectul indicat de reclamantă în prezenta cerere respectiv caracterul acesteia abuziv. Nu s-a analizat cauza imorală, ilicită, reaua credință cum s-a solicitat .Instanța în considerente a făcut o astfel de precizare. A susținut că …”clauza privind penalitățile de întârziere este discutabilă juridic într-o asemenea măsură încât creanța să nu îndeplinească condițiile prevăzute de art.1013 din codul de procedură civilă (certă, lichidă și exigibilă)…” . În dispozitivul sentinței civile nr. 1867/2014 prin care s-a analizat cererea în anulare formulată de debitoare .., instanța nu s-a pronunțat cu privire nulitatea clauzei înscrise în art.9.2 din contract ci s-a pronunțat exclusiv asupra creanței pentru care creditoarea a solicitat emiterea ordonanței de plată. Având în vedere cele reținute, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile autorității lucrului judecat prevăzute la art. 430 alin.1, 431 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtă în apărare.
Cu privire la cererea formulată de reclamanta .., instanța de fond a reținut că inițial cererea s-a motivat pe dispozițiile legii speciale, Legea nr. 72/2013 și s-a făcut referire și la reglementările dreptului comun respectiv dispozițiile Codului noului civil art.1235-1239 din codul civil.
Contractul de prestări servicii 3/87/03.04.2012 a fost încheiat între părți anterior intrării în vigoare a Legii nr.72/2013.
Această lege cum s-a indicat în considerentele s-a adoptat în vederea promovării competitivității mediului de afaceri și pentru consolidarea funcționalității pieței românești, ca parte integrantă a pieței interne a Uniunii Europene, se impune crearea unor mecanisme eficiente pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată rezultând din contractele încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, în scopul transpunerii Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, denumită în continuare Directiva.
Potrivit art.1:
„ (1) Prezenta lege se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesioniști sau între aceștia și o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea și execuția lucrărilor publice, a clădirilor și a lucrărilor de construcții civile.
(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentei legi:
a) creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență și creanțele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înțelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăți;
b) contractele încheiate între profesioniști și consumatori.”
În temeiul art. 21 din Legea nr. 72/2013 se prevede expres:
„ Dispozițiile prezentei legi, cu excepția prevederilor art.15, nu sunt aplicabile obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.”
ART. 15. Sancțiuni:
(1) Clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută.
(2) Răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele și practicile abuzive este atrasă potrivit prevederilor Legii 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.”
Potrivit art. 1272:
” (1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.
(2) Clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt stipulate în mod expres.”
În temeiul art. 1240:
„(1) Voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
(2) Voința poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nici o îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare ” și potrivit art.1241:
„ Înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forța probantă prevăzută de lege.”
Contractul de prestări servicii 3/87/03.04.2012 încheiat între părți este în formă scrisă, semnat de ambele părți, clauzele au fost negociate și acceptate de ambele părți inclusiv clauza supusă analizei art.9.2 din contract. Pentru a interpreta contractul în temeiul art. 1266 alin. 2 din Codul civil instanța de fond a analizat în întregime contractul și în întregime clauza înscrisă în art.9 din contract pentru a stabil voința concordantă a părților, scopul contractului, negocierile părților, practicile statornicite între acestea și comportamentul ulterior încheierii contractului pentru a analiza susținerile reclamantei în sensul că este abuzivă și nulă clauza înscrisă în art.9.2 din contract fiind o clauză ilicită, imorală, contrară ordinii publice și bunurilor moravuri.
În cuprinsul art.9 din contract sunt înscrise sancțiunile pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale. La punctul 1 se prevede ca în cazul în care, din vina sa exclusivă prestatorul, respectiv pârâta din cauză, nu reușește să-și asume obligațiile asumate prin contract, atunci achizitorul, în cauză reclamanta are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, 1,5% din suma aferentă prezentului contract, pentru fiecare zi întârziere.
La punctul 9.2 din contract ,cel care este apreciat de reclamantă ca fiind abuziv și lovit de nulitate se stipulează”În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termenul prevăzut în art.8.3 ,atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități ,1,5% din suma datorată și neachitată pentru fiecare zi de întârziere.
La punctul 9.3 se prevede că nerespectarea obligațiilor asumate prin contract de către una din părți ,în mod culpabil dă dreptul părții lezate cere rezilierea contractului și de a pretinde daune interese.
Din analiza articolului 9 pct. 1,2 din contract se desprinde situația că ambele părți au prevăzut aceeași penalitate pentru neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale,fără a se evidenția o disproporție cum a susținut reclamanta.
Pentru reclamantă în calitate de achizitor s-a prevăzut calculul penalității din suma datorată și neachitată pentru fiecare zi întârziere ,ceea ce nu înseamnă că suma se aplică în mod automat la valoarea contractului cum a susținut reclamanta. Penalitatea se aplică la suma datorată și neachitată.
Cuantumul penalității fiind aplicabil ambelor părți contractante așa cum au negociat instanța urmează să înlăture ca neîntemeiată susținerea reclamantei și aprecierea acesteia în sensul că este vădit excesivă față de previzibilitatea prejudiciului.
A mai motivat reclamanta că dobânda de 1.5% este prea mare și a invocat OG.13/2011,comparând dobânda stipulată în contract,art. 9.2 cu nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.
Cu privire la acest aspect trebuie de reținut că potrivit art.1 din O.G. nr. 13/2011:
(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
(4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
(5) Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.”
ART. 2: “ În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”
Din textele de mai sus rezultă că rata dobânzii penalizatoare se calculează potrivit art.3 și următoarele din actul normativ ,numai dacă părțile nu au prevăzut expres în contract o astfel de dobândă. Clauza privind penalitățile nu este contrară legii și ordinii publice cum a susținut reclamanta. În raportul dintre cele două părți, raporturi contractuale între profesioniști este prevăzută o astfel de posibilitate legală, părțile de comun acord având posibilitatea să stabilească sancțiuni pentru neîndeplinirea în condițiile stipulate a prevederilor contractuale, fiecare parte urmărind să asigure o disciplină contractuală.
Raportarea dobânzii din contract art.9.2 la dispozițiile art. 3. din O.G. nr. 13/2011 nu este legală deoarece textul nu se aplică în acest caz și susținerea reclamantei că dispoziția este abuzivă pe acest considerent urmează să se înlăture. A mai susținut reclamanta că pârâta prin dispoziția înscrisă în art.9.2 din contract a avut un scop imoral, a exersat presiuni asupra sa pentru a se înscrie penalități de 1,5% în cazul neplății culpabile a facturii în termenul prevăzut la art.8 din contract. Nu a dovedit acest aspect și situația nu rezultat din vreo probă sau vreo prevedere contractuală. Apreciind că reclamanta nu a dovedit existența unei cauze ilicite, imorale, contrară bunurilor moravuri și ordinii publice, în ceea ce privește clauza înscrisă în contratul de prestări servicii, art.9. 2, prima instanță a respins cererea.
În subsidiar reclamanta a solicitat instanței să reducă cuantumul penalităților înscrise la art.9.2 în limitele legale, în temeiul art.1541 din codul civil.
Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că textul indicat de reclamantă nu este aplicabil în cauză deoarece penalitățile din art. 9.2 contract sunt prevăzute pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, cum s-a motivat, acestea fiind legal stabilite cu acordul și prin voința părților. Reluând urmează să se respingă ca neîntemeiate cererile.
În temeiul art.453 din codul de procedură civilă reclamanta urmează să fie obligată să plătească pârâtei cheltuielile de judecată ocazionate de proces reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Axa SERV SRL B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal anularea sentinței apelate în vederea rejudecării cauzei iar în subsidiar, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, și, pe cale de consecință în principal, constatarea nulității absolute a clauzei penale prevăzută de art. 9.2. din Contractul de Servicii nr. 3/87 din 03.04.2012, încheiat între U. C. S.R.L (prestator) și A. S.R.L (achizitor); iar în subsidiar a solicitat apelanta, reducerea cuantumului penalității, revăzută de art. 9.2. din Contractul de Servicii nr. 3/87 din 03.04.2012, încheiat între U. C. S.R.L (prestator) și A. S.R.L (achizitor), în condițiile legii.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
A arătat apelanta că a formulat cerere de recuzare a judecătorului,iar, judecătorul fondului s-a abținut. Cererea sa de abținere a fost respinsă iar cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată, deși taxa de timbru nu i-a fost pusă în vedere.
În aceste condiții, consideră apelanta că nu a avut parte de o judecată echitabilă, în fața unui tribunal independent și imparțial. |
Judecata poartă în mod evident amprenta orgoliului profesional al judecătorului fondului, care a pronunțat prezenta sentință, cu grija de a nu contrazice motivarea Sentința nr. 2219/2014 a Judecătoriei B., sentință motivată tot de către acesta.
Motivele care ar fi impus admiterea cererii de recuzare constituie Anexa I a prezentei cereri de apel.
În consecință arată apelanta că se impune aplicarea prevederilor art. 480 alin. 6 N. C. proc. Civ.
Se mai arată de către apelantă că instanța de fond a apreciat greșit apărările formulate în legătură cu:
Nulitatea clauzei 9.2 din Contractul de Servicii nr. 3/87 din 03.04.2012, încheiat între U. C. S.R.L (prestator) și A. S.R.L. (achizitor);
Reducerea cuantumului penalității, revăzută de art. 9.2. din Contractul de Servicii nr. 3/87 din 03.04.2012, încheiat între U. C. S.R.L (prestator) și A. S.R.L. (achizitor), în condițiile legii.
Între AXA SERV SRL și U. Conect SRL a fost încheiat contractul nr. 3/87 din 03. 04. 2012 prin care se achiziționa consultanță pentru atragere de finanțare din fonduri europene.
Între societățile din care face parte A. SRL au fost încheiate zeci de contracte, cu clauze identice. Aceste contracte au fost impuse de consultant.
Penalitatea de întârziere în achitarea onorariului consultantului este de 1,5%/zi de întârziere.
Această înseamnă că dobânda penalizatoare pentru executarea cu întârziere a plații prețului contractului este de 547,50%/an.
Instanța în motivarea legalității unei astfel de dobânzi invocă art. 1 din OG nr. 13/2011, respectiv faptul că „Părțile sunt libere să stabilească în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut, cât și pentru plata cu întârziere a unei obligații bănești."
In aceste condiții, consideră instanța că nici cauză imorală nu există, nici abuz nu a fost săvârșit, iar penalitatea nu este vădit excesivă.
Solicită apelanta în temeiul art. 476 N. C. proc. civ. ca instanța să constate că apelul formulat are caracter devolutiv total, si să reaprecieze apărările formulate la fond prin cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare.
Intimata U. C. SRL București, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului si obligarea reclamantei-apelante la achitarea cheltuielilor de judecata, având in vedere următoarele
MOTIVE:
1 .In ceea ce privește motivul de apel legat de o așa zisa incompatibilitate a judecătorului de la fondul cauzei, acesta este neîntemeiat, având in vedere ca Sentința nr. 2219/2014 pronunțata de Judecătoria B. in dosarul nr._, nu a fost pronunțata in contradictoriu cu apelanta din prezenta cauza, ci cu o alta societatea comerciala respectiv, ..
Astfel, motivul de incompatibilitate invocat, respectiv cel prevăzut de art. 42, alin. 1, pct.1 din C., considera ca exista incompatibilitate atunci cand judecătorul si-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția in cauza pe care a fost desemnat sa o judece.
Din analiza textului legal, se poate trage concluzia ca exista incompatibilitate atunci cand judecătorul s-a pronunțat anterior in cauza ce face obiectul judecații.
Or, asa cum am arătat, judecătorul fondului a făcut parte din completul care a soluționat dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., dosar având ca obiect cerere in anulare iar ca parti pe ., in calitate de reclamanta si ., in calitate de parata.
Așadar, judecătorul fondului nu numai ca nu s-a mai pronunțat in prezenta cauza dar nici măcar nu a mai soluționat o alta cauza intre societatea intimată si ..
Faptul ca ar exista similitudini intre speța care a făcut obiectul dosarului nr._ si prezenta cauza, nu are relevanta atâta timp cat sunt părți diferite, obiectul litigiilor este diferit iar contractele ce sunt supuse analizei instanței diferă, la rândul lor.
De altfel, apelanta a formulat si o cerere de recuzare la fondul cauzei, invocând același motiv de incompatibilitate, cerere care a fost anulata de către completul competent prin încheierea pronunțata in data de 12.12.2014, incheiere prin care s-a respins totodată si cererea de abținere formulata de d-na Judecător I. R..
Astfel, motivul de incompatibilitate invocat a fost deja verificat de un complet de judecat care in mod corect a considerat ca nu sunt întrunite elementele care sa conducă la întrunirea motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42, alin.1, pct.1 din C..
2. In ceea ce privește al doilea motiv de apel, solicită intimata respingerea acestuia ca neîntemeiat având in vedere ca instanța de fond a aplicat in mod corect dispozițiile legale incidente, pronunțat o soluție pe deplin temeinica si legala.
2.1.In mod corect, instanța de fond a afirmat supremația principiului conform căruia „Contractul încheiat intre părți este legea părților", principiu prevăzut de art. 1270 din Codul civil. Așa cum se poate observa, părțile au stabilit in mod valabil cuantumul penalităților ca fiind cel de 1,5% pe zi de întârziere, cuantum care se aplica atât prestatorului cat si beneficiarului in cazul in care una dintre părți nu își respecta obligațiile din contract
In condițiile in care reclamanta . și-a recunoscut debitul principal, in cadrul corespondentei purtate intre cele doua părți dar si prin întâmpinarea/cererea in anulare formulate in cauza ce a avut ca obiect ordonanța de plata, implicit societatea intimată este îndreptățită si la penalități așa cum au fost acestea stabilite conform contractului semnat de către părți.
Cuantumul penalităților pentru îndeplinirea de către una dintre părți a obligațiilor contractuale a fost stabilit la valoarea de 1,5% pe zi întârziere din suma datorata, prin acordul de voința al pârtilor, conform art.9.1 si 9.2 din Contractul de servicii semnat intre . si ..
In sprijinul celor de mai sus vine si art. 1 din OG nr. 13/2011 care prevede ca părțile sunt libere sa stabilească in convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cat si pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
Fiind prevăzut in contract, cuantumul penalităților este rezultatul negocierilor libere intre cele doua părți, ambele părți agreând valoarea acestuia si însușindu-si aceasta clauza alături de celelalte, prin semnătura aplicata pe contract.
O data cu semnarea contractului de prestări servicii si însușirea conținutului acestuia, clauzele stipulate devin lege pentru părți, cu obligativitatea respectării de către acestea.
Criticile apelantei in sensul ca valoarea penalităților ar fi una ridicata, nu au relevanta atâta vreme cat aceasta valoare a fost agreata prin contract, devenind lege intre părți dar, mai ales, având in vedere ca același cuantum de 1,5% pe zi întârziere este aplicabil ambelor părți in situația in care una dintre acestea nu-si respecta obligația contractuala.
Prin semnarea contractului apelanta . si-a asumat obligația de a achita aceste penalități de întârziere daca se va constata ca nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute in contractul de servicii agreat.
Faptul ca . nu si-a îndeplinit obligația de plata prevăzuta in Contractul de servicii nr. 87/2012 a fost atât constatat de către instanța cat si recunoscut de către apelanta.
In condițiile existentei unui contract negociat si semnat de către părți in condiții depline de legalitate si fără invocarea vreunui viciu de consimțământ, instanța nu poate decât constata aplicabilitatea nealterata a unei clauze așa cum a fost aceasta agreata de către părți (in speța, fiind vorba de clauza nr. 9.2. din Contractul de servicii nr. 87/2012, referitoare la un cuantum al penalităților, aplicabil ambelor părți, in valoare de 1,5% pe zi întârziere).
Orice alta interpretare ar reprezenta o ingerința in voința pârtilor contractante si o denaturare a acesteia, aspect care ar dezechilibra raporturile contractuale existente si ar submina principiul liberului consimțământ la semnarea unui act juridic civil.
2.2.In ceea ce privește invocarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori, acestea nu sunt aplicabile, fiind de notorietate faptul ca dispozițiile acestui act normativ se aplica doar consumatorilor persoane fizice, nu si consumatorilor persoane juridice.
Or, reclamanta . este un profesionist cu experiența in negocierea si semnarea contractelor cu partenerii de afaceri si, prin urmare, nu poate invoca dispozițiile legale ale Legii nr. 193/2000.
2.3.Afirmatiile făcute la fondul cauzei cu privire la impunerea de către societatea intimată a clauzei nr.9.2. din contract precum si cele referitoare la o așa zisa "intenție de valorificare a unei eventuale întârzieri in plata prețului decât plata propriu-zisa a prețului contractului?" sunt neadevărate si răuvoitoare.
Societatea intimată a emis factura nr. 7 după 6(sase) luni de la momentul selectării Proiectului, așteptând ca reclamanta in prezenta cauza sa-si rezolve problemele legate de semnarea contractului de finanțare cu Autoritatea de Management.
2.4.ln ceea ce privește invocarea art. 1541, alin.1, lit. b din NCC in susținerea capătului de cerere privind reducerea penalităților excesive, aceasta este greșita deoarece acest text legal este aplicabil doar in cazul neexecutării prestației (art. 1538) nu si in cazul executării cu întârziere.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de apel, tribunalul reține că judecătorul fondului, poate fi recuzat pentru motivul prevăzut de art. 42 alin. 1 pct 1 cod de procedură civilă, înainte de a ajunge la deliberare și pronunțare, numai dacă și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă ce o judecată, nu și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție o problemă de drept similară cu cea din discuție.
Or, din materialul probator,rezultă faptul că judecătorul fondului a făcut parte din completul care a soluționat dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., dosar având ca obiect cerere in anulare iar ca părți pe ., in calitate de reclamanta si ., in calitate de parata, deci nu și-a exprimat opinia în speță, și nici nu există alte elemente care să nască îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, motiv pentru care tribunalul va respinge primul motiv de apel.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, tribunalul reține că prima instanța a analizat în mod judicios tot probatoriul administrat pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Astfel ,contractul de servicii nr. 3/87 din 03.04.2012 prin care intimata pârâtă U. C. SRL se obliga să presteze în beneficiul apelantei reclamante, servicii de consultanță pentru elaborarea unui plan de afaceri în vederea pregătirii unui proiect propus spre finanțare din fonduri publice, a fost încheiat anterior legii nr. 72/2013 la ale cărei dispoziții face trimitere apelanta în motivarea cererii introductive, deci clauza penală prevăzută de art. 9.2 nu poate fi analizată raportat la prevederile acestei legii.
Din analiza clauzei penale înscrisă la art. 9.2 din contract, așa cum a reținut și prima instanță, rezultă că ambele părți au prevăzut aceeași penalitate pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, fără să existe o disproporție, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile ambelor părți contractante.
In mod corect, instanța de fond a afirmat supremația principiului conform căruia „Contractul încheiat intre părți este legea părților", principiu prevăzut de art. 1270 din Codul civil. Părțile de comun acord au stabilit cuantumul penalităților ca fiind cel de 1,5% pe zi de întârziere din suma datorata, cuantum care se aplica atât prestatorului cat si beneficiarului in cazul in care una dintre părți nu își respecta obligațiile din contract
Prin probatoriul administrat în fața instanței de fond, apelanta reclamantă nu și-a dovedit susținerile privind exercitarea unor presiuni asupra sa pentru a fi înscrise penalități de 1, 5% în cazul neplății culpabile a facturii în termenul prevăzut la art. 8 din contract.
Cu privire la solicitarea apelantei reclamante privind reducerea cuantumul penalităților înscris în contract, în mod corect a respins prima instanță și acest capăt de cerere, penalitățile de întârziere fiind stabilite prin acordul de voința al părților.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta Axa SERV SRL B., împotriva . 4 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria B. pe care o păstrează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta Axa SERV SRL B., împotriva . 4 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria B. pe care o păstrează.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,14 Septembrie 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, O. C. | |
Grefier, C. A. |
Red. M.C. 09.10.2015
Tehnored.C.A/. 09.10. 2015
4 ex./09.10.2015
Judecător fond: Rădița I.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1038/2015. Tribunalul... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 970/2015. Tribunalul... → |
|---|
