Rectificare carte funciară. Decizia nr. 970/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 970/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 970/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 970/A/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător I.-M. P.
Grefier M. R.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant S. I.- domiciliat în Bârlad .. .. ., în contradictoriu cu intimatele – pârâte .- cu sediul în Bârlad ...8 .. . PENTRU PESCUIT SI ACVACULTURĂ- cu sediul în București.sect.1 ., M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE- cu sediul în București ,sect.3 ..2-4, S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în București.sect.5 ., împotriva sentinței civile nr. 118/14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect rectificare carte funciară - cauză civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantului, av. P. V. și reprezentantul intimatei ., av. B. I. D., lipsind apelantul și reprezentanții celorlalte intimate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată ; se solicită judecarea cauzei și în lipsă; Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a înaintat la dosar la data de 27 iulie 2015 răspuns la excepția invocată din oficiu de către instanță - tardivitatea formulării cererii de apel.
S-au citit și verificat actele și lucrările de la dosar:
La termenul din 17 iunie 2015 s-a invocat din oficiu de către instanța de control judiciar excepția tardivității formulării cererii de apel de către reclamant S. I.. Instanța pune în discuție excepția invocată.
Av.P. V. având cuvântul :din informațiile pe primite de la clientul său, acesta a primit hotărârea pronunțată de Judecătoria Bârlad la începutul lunii februarie 2015 și din acest punct de vedere –data de 03 martie 2015- în termen a declarat apelul împotriva sentinței civile nr.118/14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad. Urmează ca instanța de control judiciar să aprecieze având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei care atestă această situație.
Av.B. I. având cuvântul cu privire la excepția tardivității formulării cererii de apel de către reclamant S. I., solicită a fi admisă și pe cale de consecință să se dispună respingerea apelului ca atare.
La dosar există dovada de comunicare a hotărârii instanței de fond către reclamantul apelant la data de 26 ianuarie 2015.Termenul de 30 de zile în care reclamantul putea uza de calea de atac a apelului s-a împlinit la data de 26.02.2015 iar cererea declarativă a căii de atac a fost comunicat prin poștă Judecătoriei Bârlad la data de 02 martie 2015.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe calea unei acțiuni separate.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța lăsând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 118 din 14 ianuarie 2015 Judecătoria Bârlad a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta S.C. P. C. SRL, M. agriculturii și dezvoltării rurale.
A admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Agenției naționale pentru pescuit și acvacultură și a Statului R. prin M. finanțelor publice, București.
A respins cererea pentru rectificare carte funciară formulată de reclamantul S. I., împotriva pârâților: S.C. P. C. SRL, M. agriculturii și dezvoltării rurale, Agenția națională pentru pescuit și acvacultură și a Statului R. prin M. finanțelor publice, București,ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Prin S.C.160 din 29 martie 2010, pronunțată de Judecătoria M., s-a admis cererea formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta A. Z. și s-a constatat că la data de 10 martie 2008, prin înscrisul sub semnătură privată denumit act de vânzare cumpărare pârâta A. Z., a vândut reclamantului suprafața de 1 ha și 5000 mp, luciu de apă, situată în extravilanul U.A.T. M., balta ferma 1 Cârja, tarlaua nr.57, . ca vecini: N- S. M.; E-CD 1231; S - M. G.; V-PS 1227, suprafață individualizată în Titlul de proprietatenr._ eliberat la data de 27.02.2008 pe numele A. Z. .
S-a pronunțat o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Reclamantul a solicitat înscrierea dreptului său în cartea funciară și cererea s-a respins prin Încheierea de respingere dată de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nr._ din 29.08.2013. Prin încheierea de respingere s-a reținut că nu au fost aduse modificări sau completări conform referatului de completare referitoare la suprapunerea cu N C 526. Încheierea nu a fost atacată potrivit dispozițiilor legale rămânând definitivă.
Reclamantul a solicitat înscrierea dreptului prin persoana fizică autorizată C. V. M., cu care reclamantul a încheiat o convenție în acest sens la data de 18 august 2013.
Prin Decizia civilă 840 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul V. s-a admis recursul declarat de Comisia locală M. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva ..02.2008, pronunțată de Judecătoria M., pe care a modificat-o în parte în sensul respingerii cererii formulate de S.C. P. C. S.RL în contradictoriu cu pârâtele: Comisia locală M. și Comisia Județeană V., ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Compania Națională de administrație a fondului piscicol București, privind anularea procesului verbal de punere în posesie din 28.06.2007 și a Hotărârii 78/21.02.2006 emisă de Comisia locală V..
Hotărârea dată în primă instanță și modificată în recurs nu privește dreptul de proprietate invocat de reclamant în prezenta cerere, ci privește legalitatea punerii în posesie a Comisiei locale de fond funciar din 28.06.2007 și respectiv Hotărârea nr.78/21.02.2006 emisă de Comisia județeană V.. În hotărârea respectivă se face referire și la o suprafață de 138,63 ha amenajări piscicole.
În temeiul art.36 din codul de procedură civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Potrivit art. 908 din codul civil referitor la efectuarea înscrierilor în cartea funciară „(1) Dacă printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară împotriva celui înscris ca titular al dreptului, creditorul va putea solicita, direct sau prin intermediul executorului judecătoresc, biroului de cadastru și publicitate imobiliară să dispună înscrierea în baza acestui titlu. (2) Dacă cel împotriva căruia s-a dispus efectuarea înscrierii a fost totodată obligat, prin același titlu executoriu sau prin altul, să evacueze ori, după caz, să predea imobilul în mâinile creditorului, se va proceda potrivit dispozițiilor 895 și următoarele. (3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în cazurile în care obligația cuprinsă în titlul executoriu privește efectuarea înscrierilor în alte registre publice decât cartea funciară.”
Prin noțiunea de rectificare a înscrierilor în cartea funciară așa cum este definită în art. 907 din codul civil se înțelege: „(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.”
Din hotărârile depuse în probă nu a rezultat existența unei hotărâri judecătorești pronunțată cu privire la dreptul reclamantului în contradictoriu cu pârâții din dosar ci privește alte părți și o suprafața de teren mai mare din care s-a reconstituit dreptul de proprietate de către comisiile de fond funciar pentru mai mulți proprietari, prin titlul de proprietate printre care și pentru transmițătoarea reclamantului. Prin hotărârea depusă punându-se în discuție legalitatea hotărârii pronunțate de Comisia județeană de fond funciar, hotărârea nu lămurește aspectul proprietății în contradictoriu cu pârâtele din dosar, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții din cauză este introdusă împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul S. I. arătându-se că:
Instanța de fond a interpretat, in mod greșit, dispozitive legale si întreg probatoriul administrat in cauza, respingând acțiunea de rectificare a cârtii funciare ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala, admițând excepțiile lipsei calității procesuale pasive a paraților.
S-a reținut astfel ca parații nu au calitate procesuala pasiva motivat de faptul ca prin Decizia Civila nr. 840/R/10.06.2008 a Tribunalului V. nu ar rezulta existenta unei hotărâri judecătorești care sa lămurească dreptul de proprietate al reclamantului in contradictoriu cu parații din prezenta cauza, pentru a fi intrunite condițiile impuse de prevederile art. 907 N.C.civ..
Astfel, analizând dispozițiile art. 907 N.C.civ., care reglementează acțiunea in rectificarea cârtii funciare, se poate observa ca înscrierile făcute in carte funciara si care nu corespund realității juridice, îi dă dreptul proprietarului legal sa solicite radierea acestor înscrieri.
De asemenea, situația juridica reala a imobilelor trebuie sa rezulte dintr-o declarație făcuta de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicita sau dintr-o hotărâre judecătoreasca pronunțata împotriva acestuia prin care s-a admis acțiunea in anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice alta acțiune
întemeiata pe o cauza de ineficacitate a actului juridic.
Plecând de la aceste reglementari legale, coroborând cu situația faptica si juridica a imobilului proprietatea sa, se pot observa următoarele:
-este proprietarul imobilului - teren-luciu de apa - in suprafața de 1,5 ha situat extravilanul UAT M., Tarlaua 57, . Balta Ferma 1 Cârja, număr cadastral 526, conform Sentinței Civile 160/29.03.2010 pronunțată de Judecătoria M. si individualizat in Titlului de Proprietate nr._ eliberat la data de 27.02.2008 pe numele lui A. Z..
-terenul ce face obiectul Titlului de Proprietate nr._/ 27.02.2008 a fost predat de Agenția Naționala pentru Pescuit si Acvacultura (fosta Companie Naționala de Administrare a Fondului Piscicol), aflata in subordinea Ministerului A. si Dezvoltării Rurale, catre Comisia Locala de Fond Funciar M., pe baza Procesului verbal de punere in posesie din 28.07.2007 si a Hotărârii nr. 78/21.06.2006 a Comisiei Județene de Fond Funciar V..
- Prin Decizia civila nr. 840/R/10.06.2008, pronunțata de către Tribunalul V., s-a consfințit dreptul de proprietate al Comisiei Locale de Fond Funciar M., in baza Procesul verbal de punere in posesie din 28.07.2007 si a Hotărârii nr. 78/21.06.2006 a Comisiei Județene de Fond Funciar, asupra terenului ce face obiectul Titlului de proprietate mai sus menționat, ce se afla in exploatarea S.C. P. CÂRJA S.R.L..
- aceeași instanța constata ca obiectul Contractului de concesiune nr. 123/27.06.2006 încheiat intre S.C. P. CÂRJA S.R.L. si Agenția Naționala pentru Pescuit si Acvacultura (fosta Companie Naționala de Administrare a Fondului Piscicol), se diminuează cu suprafața cuprinsa in Hotărârea nr. 78/21.06.2006 a Comisiei Județene de Fond Funciar V., in
conformitate cu prevederile art. 2.4 din contract care stabilesc ca: "suprafața
de teren ce face obiectul contractului concesiunii va fi diminuata ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului agricol in temeiul unor acte normative sau in baza unor hotărâri judecătorești definitive si irevocabile..."
Din Extrasul de Carte Funciara se atesta faptul ca sunt înscriși ca si
proprietari ai terenului extravilan, proprietatea mea, conform Sentinței Civile
160/29.03.2010 pronunțată de Judecătoria M.: - M. A. si Administrării Rurale; - Agenția Naționala pentru Pescuit si Acvacultura si S. R. si S.C. P. CÂRJA S.R.L. si Agenția Naționala pentru Pescuit si Acvacultura, cu un drept de folosința, in baza Contractului de concesiune nr. 123/27.06.2006.
Se reiterează ca, in baza Deciziei Civile nr. 840/R/l0.06.2008 a Tribunalului V., s-a stabilit ca terenul extravilan, ce se afla in administrarea Agenției Naționale pentru Pescuit si Acvacultura si a S.C. P. CÂRJA S.R.L., ce face obiectul Contractului de concesiune nr. 123/27.06.2006, se afla in proprietatea Comisiei Locale de Fond Funciar M. si ca urmare a acestui fapt, suprafața de teren concesionata se diminuează.
Astfel ca, îndeplinirea condiției impuse de art. 907 N.C.civ. cu privire la existenta unei hotărâri definitive care sa reglementeze situația juridica reala a imobilului, a fost realizata încă din anul 2008 prin hotărârea menționata, cat si prin Sentința Civila nr. 160/29.03.2010 pronunțată de Judecătoria M..
Se apreciază că, instanța de fond a analizat in mod greșit situația juridica a terenului cat si prevederile legale, având in vedere faptul ca hotărârile menționate reglementează situația juridica reala a terenului, chiar daca nu am fost parte procesuala in cauza pronunțata de Tribunalul V..
In legătura cu lipsa calității procesuale pasive a paraților, apreciez ca aceasta excepție este neîntemeiata si a fost admisa in mod greșit, având in vedere, in primul rând, extrasul de carte funciara care arata, in mod indubitabil, faptul ca in cartea funciara sunt înscriși ca proprietari sau administratori ai terenului, parații.
In al doilea rand, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese ca înscrierile din cartea funciara sunt eronate, parații neavând dreptul sa fie înscriși ca proprietari sau administratori ai terenului proprietatea mea, astfel, dându-i dreptul sa solicit radierea acestora din cartea funciara in contradictoriu cu aceștia.
Se menționează ca, înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prin acțiunea în rectificarea înscrierilor în Cartea Funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului, această acțiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulația sau rezoluțiunea acestuia. In speță, înalta Curte a reținut că este inadmisibilă acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cu precizarea că aspectele vizând valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credință nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară. (Decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 pronunțată în recurs de Secția I civilă a înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rectificare CF)
Analizând aceasta practica judiciara se poate observa ca particularitățile impuse acțiunii in rectificarea cârtii funciare sunt îndeplinite in prezenta acțiune, existând o înscriere eronata cu privire la proprietatea imobilului si exista o hotărâre care reglementează situația juridica reala a imobilului.
In concluzie față de situația expusă solicită admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare și rejudecând să se schimbe in tot hotărârea, in sensul sa admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Cererea de apel a fost legal timbrată.
Legal citați intimați au formulat întimpinare ,solicitând respingerea apelului.
Verificând din oficiu data introducerii cererii de apel, tribunalul constată că aceasta se situează după împlinirea termenului legal de declarare a apelului prevăzut art. 468 alin.1 NCPC și la termenul de judecată din data de 17 iunie 2015 a invocat excepția tardivității cererii de apel, pe care a pus-o ulterior în discuția părților., respectiv la termenul din 09 septembrie 2015
Analizând cu prioritate excepția invocată, conform art. 248 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.468 alin.1 NCPC „ Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel. „
În speță, Sentința civilă nr. 118 din 14 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad a fost comunicată reclamantului S. I. la data de 26 ianuarie 2015 conform dovezii de înmânare hotărârii aflat la fila 80 dosar fond, termenul de declarare a apelului împlinindu-se la data de 26.02.2015.Apelul a fost transmis prin poștă la data de 02.03.2015 și înregistrat la Judecătoria V. la data de 03.03.2015 ., peste termenul prevăzut de lege.
În baza art. 185 al.1 N.C.P.C. la expirarea termenului de apel, reclamantul a fost decăzut din dreptul de a mai exercita această cale de atac, motiv pentru care tribunalul va admite excepția invocată și respinge apelul ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității și, pe cale de consecință:
Respinge ca fiind tardiv formulat apelul declarat de apelantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 118/14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, pe care o păstrează.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică ,azi, 09 septembrie 2015.
Președinte, C. A. | Judecător, I.-M. P. | |
Grefier, M. R. |
M.R. 11 Septembrie 2015
Red.A.C./10.09.2015
TTEHN.R.M./11.09.2015
EX.7
JUD.FOND: RĂDIȚA I.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1044/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1194/2015. Tribunalul... → |
|---|








