Contestaţie la executare. Decizia nr. 1657/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1657/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 1657/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1657/A
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător A. I. Z.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanții-contestatori S. C. și S. V. în contradictoriu cu intimații P. B. ROMÂNIA SA, B. E. JUDECĂTORESC C. C. R., C. V., A. I. și A. A., împotriva sentinței civile nr. 1573 pronunțată la data de 26.06.2015 de Judecătoria V., în cauza având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru intimatul C. V., avocat C. C., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat și insuficient timbrat, s-au depus precizări de către apelanți prin apărător și se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
Având în vedere faptul că apelanții-contestatori nu au complinit obligația pusă în vedere de instanță constând în achitarea unei diferențe de taxă judiciară de timbru în cuantum de 400 lei, instanța invocă excepția insuficientei timbrări și acordă cuvântul pe această excepție.
Apărătorul intimatului C. V., având cuvântul, solicită admiterea excepției insuficientei timbrări. Cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, văzând dispozițiile art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, lasă cauza în pronunțare în ceea ce privește excepția invocată din oficiu, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin Sentința civilă nr. 1573 pronunțată la data de 26.06.2015 Judecătoria V. a admis excepția tardivității contestației la executare pentru actele premergătoare actului de adjudecare datat 14.10.2014 (încheierea de ședință din 23.02.2015) și, ca și consecință:
A respins contestația la executare formulată de contestatorii S. C., domiciliat în ., ., și S. V., domiciliată în Piatra N., ., ., ., jud. N., și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. C., din lași, .. 4, ., camera 3, jud. lași, împotriva actelor premergătoare actului de adjudecare datat 14.10.2014, ca tardiv promovată.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. C. C. R., cu sediul în lași, . și Sfant, nr. 67, ., . (încheierea de ședința din 23.02.2015), și ca și consecință respinge contestația la executare formulată de contestatorii S. C. și S. V., în contradictoriu cu B. C. C. R., ca promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor, excepție invocată de adjudecatarul C. V., domiciliat în lași, .. 1, jud. Iasi, și cu domiciliul procesual ales în Iași, .. 22A, jud. Iași - Cabinet Avocat C. C. C..
A respins excepția lipsei de interes a contestatorilor, excepție invocată de adjudecatarul C. V..
A respins contestația la executare formulată de contestatorii S. C. și S. V., în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, șoseaua N. T., nr. 23-31, sector 1, adjudecatarul C. V. și debitorii A. I. și A. A., ambii domiciliați în Iași, stradela Scaricica, nr. 2A, jud.Iași.
A respins cererea adjudecatarului C. V. privind aplicarea unei amenzi raportat dispozițiilor art. 404, alineat 2, VCPC.
A obligat contestatorii S. C. și S. V. să achite adjudecatarului pârât C. V. suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - onorar avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Potrivit art. 622 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, executarea silită „începe cu sesizarea organului de executare”.
In conformitate cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76 din 2012 (legea de punere în aplicare a noului cod), cu modificările ulterioare, dispozițiile NCPC se aplică doar executărilor silite începute după . noii reglementări.
In consecință, nicio dispoziție a legii procesuale noi nu se poate aplica unei executări silite începute înainte de 15 februarie 2013, chiar dacă cererea de încuviințare a executării silite s-ar depune doar după această dată, având în vedere că nici legea veche (Cod procedură civilă), nici legea nouă (Noul Cod de procedură civilă) nu leagă de data depunerii cererii de încuviințare a executării silit momentul începerii executării silite, acest moment este, momentul depunerii la executorul judecătoresc a cererii de executare silită formulată de creditor.
In măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicată tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, și aceasta este cea mai importantă precizare - tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile expuse ale art. 650 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.
Raportat cauzei pendinte, instanța a reținut că reclamanții-contestatori au promovat contestație la executare ca atare a aplicat dispozițiile art. 24 și art. 25/1 Noul Cod de procedură civilă ce fac trimitere la faptul că executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar în condițiile în care cererea privind executarea silită are ca dată de înregistrare la executorul judecătoresc – 29.10.2012, va fi incident vechiul Cod de procedură civilă.
Excepția tardivității contestației la executare în ceea ce privește actele premergătoare actului de adjudecare (excepție admisă prin încheierea din ședința publică din 23.02.2015 – dosar nr._/2014 al Judecătoriei Iași) datat 14.10.2014, excepția peremtorie și dirimantă este fondată din următoarele considerente:
Din analiza dosarului execuțional reiese (așa cum s-a reținut și în încheierea dată la termenul de judecată din 23.02.2015) că publicația de vânzare, procesul-verbal de constatare, adresa de înaintare a publicației de vânzare, au fost primite de contestatori la data de 11.08.2014 (filele 577-578 – dosar executare) iar procesul-verbal de licitație a fost primit la data de 10.09.2014 (filele 598-599), aceștia apelând la calea de atac specifică procedurii execuționale cu mult peste termenul legal – (contestația la executare are ca dată de înregistrare -21.10.2014).
Nerespectarea termenului legal de promovare a contestației la executare atrage, conform art. 103 Cod procedură civilă, decăderea contestatorilor din dreptul de a formula contestație.
Ca atare, instanța a respins contestația la executare, ca tardiv promovată, împotriva actelor premergătoare actului de adjudecare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive (admisă prin încheierea de ședință din 23.02.2015) a B. C. C.-R. este fondată și, ca și consecință, contestația la executare a fost respinsă în contradictoriu cu B. C. C.-R. ca promovată împotriva unei persoane fără calitate, din următoarele considerente:
Dispozițiile art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, arată că „împotriva executării silite însăși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
În literatura juridică, s-a considerat că noțiunea de „persoane interesate” este mai largă și o include și pe cea de „persoane vătămate” prin executare, precizându-se că în cadrul noțiunii de „persoane interesate” intră și persoanele care, fără a fi vătămate direct prin executare, sunt interesate ca legea să fie respectată cu ocazia executării silite.
Față de părțile din proces, executorul judecătoresc este terț, este persoana prin intermediul căreia se realizează executarea titlului.
Executarea silită este definită ca fiind totalitatea normelor care reglementează căile și mijloacele prin care, cu concursul organelor de executare - creditorul, își realizează drepturile statornice în titlul executoriu obținut,prin constrângerea patrimonială a debitorului său.
Instanța, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a contestatorilor din următoarele considerente:
Interesul este o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii în justiție iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească sunt: să fie născut, actual, determinat și legitim, personal și direct.
Interesul reprezintă și prefigurează scopul și „profitul" demersului judiciar, finalitatea acestuia care dacă nu există din punct de vedere juridic, acțiunea se consideră că nu există.
Prima cerință enunțată uneori sub forma de „interes legitim juridicește proteguit", vizează mai puțin exercițiul dreptului la acțiune, ci mai degrabă privește temeinicia sau netemeinicia pretenției formulate, deoarece, pentru a afla dacă un interes este sau nu în conflict cu legea, este necesar să se dezbată fondul pretenției. Așadar, prin această cerință se înțelege faptul că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.
Interesul trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune (o componentă a acestuia), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune (la forma concretă de manifestare a acțiunii).
Dispozițiile art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, arată că „împotriva executării silite însăși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare".
În literatura juridică, s-a considerat că noțiunea de „persoane interesate" este mai largă și o include și pe aceea de „persoane vătămate prin executare", precizându-se că în cadrul noțiunii de „persoane interesate" intră și persoanele care, fără a fi vătămate direct prin executare, sunt interesate ca legea să fie respectată cu ocazia executării silite.
Ca atare, prin prisma celor anterior expuse, a aspectelor invocate de contestatori instanța a apreciat că reclamanții-contestatori au interes în promovarea contestației.
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
După cum se observă, pentru a putea stabili dacă într-un anumit proces părțile au calitate procesuală activă și, respectiv, pasivă (adică dacă pot sta într-un anumit proces în calitate de reclamant sau de pârât), este necesar ca mai întâi să se identifice care sunt subiectele raportului juridic litigios (în abstract).
Pentru existența raportului juridic abstract sunt necesare două premise: subiectele de drept civil și norma juridică civilă, iar pentru a lua naștere un raport juridic civil concret pe lângă subiecte și norma de drept este necesară o premisă suplimentară, și anume, o împrejurare de care legea civilă condiționează nașterea unui astfel de raport.
Drepturile sau obligațiile afirmate trebuie să fie probate și, abia în urma probațiunii se poate stabili dacă a luat naștere între părți raportul juridic civil concret prezentat prin cerere de către reclamant, și totodată trebuie stabilită în mod foarte clar limita până la care trebuie făcută analiza atunci când se determină calitatea procesuală a părților din proces, și anume, prin cercetarea celor afirmate în cererea de chemare în judecată și a normei de drept incidentă în raport cu cele menționate.
Instanța a apreciat că ipoteza lipsei dovezii unui drept real reprezintă o împrejurare ce ține de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală activă, în examinarea acesteia luându-se în considerare raportul juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Ca și concluzie, este de reținut că atunci când se examinează excepția lipsei calității procesuale, punctul de plecare în analiza sa este cererea de chemare în judecată și normele juridice ce reglementează raportul juridic abstract invocat prin aceasta.
Legitimarea procesuală se referă nu la proba dreptului, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată și nu se identifică cu dreptul subiectiv dedus în justiție.
Raportat cererii pendinte, s-a reținut că reclamanții apar ca subiecte ale raportului juridic litigios (și au calitate procesuală), stabilirea identității dintre aceștia și părțile din proces fiind dată de faptul că drepturile și obligațiile afirmate se referă la un bun imobil supus procedurii de executare silită declanșată de creditoarea P. B., raportat titlurilor executorii – contract de credit și contract de ipotecă încheiate cu debitorii A. I. și Agrigoaroei A. – bun imobil adjudecat de pârâtul C. V., asupra căruia se invocă (de către contestatori) a exista drepturi reale.
Normele juridice ce reglementează procedura și fac trimitere la persoanele ce pot contesta executarea însăși, sau actele de executare se regăsesc în codul de procedură civilă – art. 399 și următoarele iar din cercetarea normelor reiese că orice persoană interesată sau vătămată prin executare poate promova contestație - calitatea de persoane interesate fiind mai largă – instanța expunând punctul de vedere în prezentele considerente.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9891/15.10.2001, debitorii A. I. și A. A. au dobândit bunul imobil situat în Iași, stradela Scăricica, nr. 2A, la data de 24.05.2007, debitorii au încheiat un contract de credit bancar cu nr._212997/24.05.2007 cu P. B. România SA, garantând restituirea creditului de 368.000 CHF, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente cât și a eventualelor cheltuieli de executare, printr-o ipotecă de rangul II, având ca obiect imobilul proprietate, situat în Iași, stradela Scăricica, nr. 2A, județul Iași, format din teren (…) în suprafață de 568,03 mp, teren (…) în suprafață de 256,97 mp, construcția C1 (…) și construcția C2 (…), iar la data de 12.11.2009, prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/2009, Judecătoria Iași a constatat că S. C. și S. V. au un drept de proprietate asupra imobilului situat în Iași, stradela Scăricica nr. 2A, nr. cadastral 6353 compus din: construcție C1 – etaj 1, compusă din cameră, hol, grup sanitar în suprafață de 57,42 mp și terasă în suprafață de 2,60 mp; construcție C4 – parter, compusă din 3 camere, hol, 2 grupuri sanitare, garaj, în suprafață utilă de 110,91 mp și terasă în suprafață de 4,74 mp; construcție C4 – etaj I, compusă din 3 camere, 2 holuri, 2 grupuri sanitare în suprafață de 92,41 mp și 2 terase în suprafață de 4,82 mp și respectiv 14,84 mp și construcție C4 – pod în suprafață utilă de 52,37 mp, imobil cumpărat prin antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3652/04.05.2009 la B. Notarial „C. și Asociații” din Iași, a constatat că reclamanții au un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 935 mp, situat în Iași, stradela Scăricica nr. 2A, teren pe care se afla amplasată construcția ce face obiectul vânzării, a constatat că reclamanții au un drept de servitute de trecere asupra construcției situată în Iași, stradela Scăricica nr. 2A, compusă din C1 parter, în suprafață de 84,84 mp și în suprafață utilă de 56,24 mp – fond aservit, pentru construcția mai sus-descrisă fond-dominant, obiect al contractului.
Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/9.11.2012, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a debitorilor Agrigoaroei Ioanel și A. A. prin admiterea cererii creditoarei P. B. România SA, și în baza titlurilor executorii: Contractul de credit nr._12997/24.05.2007, Contractul de Ipotecă nr. 1105/24.05.2007 și Contractul de ipotecă nr. 1104/24.05.2007 iar raportat actelor de executare (proces-verbal de situație, evaluare, publicații de vânzare) se reține că executorul judecătoresc a instrumentat o executare silită imobiliară, ultima vânzare la licitație publică imobiliară a fost desfășurată la data de 9.09.2014, s-a întocmit procesul-verbal de licitație, iar la data de 14.10.2014 a fost emis actul de adjudecare.
Instanța a analizat cererea contestatorilor, prin prisma principiului disponibilității, părțile fiind acelea ce au rolul hotărâtor în determinarea existenței procesului civil, atât în ceea ce privește declanșarea, cât și stingerea lui înainte de pronunțarea unei hotărâri pe fond, fiind necesar ca instanța să statueze „omnia petita" adică să se pronunțe cu privire la ceea ce s-a solicitat.
Părțile fixează limitele în care va avea loc judecata, atât din punctul de vedere al obiectului, cât și al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesule, precum și al fundamentului pretenției ce este dedusă judecății, judecătorul fiind obligat să respecte cadrul procesual trasat.
Niciun text de lege nu dă dreptul judecătorului de a schimba din oficiu fundamentul pretenției supusă judecății.
Articolul 84 Vechiul Cod de procedură civilă, nu stabilește doar dreptul dar și obligația instanței de a da o calificare corectă cererii, dar nu îi conferă posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretenția.
Prin cererea învestitoare de instanță, prin precizările inserate în încheierea de ședință din 22.05.2015, prin concluziile asupra fondului cauzei (12.06.2015), contestatorii au contestat actul de adjudecare datat 14.10.2014.
Instanța a reținut că potrivit art. 516 Cod procedură civilă, după plata integrală a prețului, sau a avansului prevăzut de art. 515 Cod proc.civilă, executorul judecătoresc, pe baza procesului-verbal de situație, va întocmi actul de adjudecare.
Raportat cauzei, instanța a apreciat că toate mențiunile prevăzute de legiuitor sunt înscrise în actul de adjudecare, datat 14.10.2014 dar ceea ce este important de reținut, este faptul că actul de adjudecare, așa cum stipulează textul (art. 516 Cod procedură civilă), se întocmește pe baza procesului-verbal de licitație - (act de executare împotriva căruia se putea formula contestație la executare potrivit art. 401/1/a Cod procedură civilă).
Este nefondată poziția contestatorilor în sensul că actul de adjudecare este nul, sancțiune determinată, în opinia lor, de nemenționarea în conținut a căii de atac a contestației la executare, întrucât textul de lege (art. 516 Cod proc.civilă) nu cuprinde o asemenea mențiune, este clar, fiind îndeobște cunoscut că un text de lege este susceptibil de interpretare doar atunci este neclar, confuz, nu însă și atunci când are o redactare clară, deoarece în caz contrar, pe celea unei pretinse interpretări, s-ar ajunge la modificarea dispoziției legale.
Totodată, executorul judecătoresc face trimitere, în actul de adjudecare, la Sentința civilă nr._/12.11.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, la dreptul de proprietate, superficie și servitute de trecere statuate prin hotărâre în beneficiul contestatorilor, nemenționate însă în extrasul de CF datat 25.07.2014 (potrivit mențiunilor executorului).
Prin urmare, instanța a apreciat că nu poate fi contestat actul de adjudecare pentru motivele expuse de contestatori – și precizate și la termenul de judecată din 22.05.2015 - atâta timp cât contestatorii au avut termen distinct de contestare a procesului-verbal de licitație (pe baza căruia s-a întocmit actul de adjudecare) emis de executorul judecătoresc și comunicat (data de 10.09.2014 – filele 598-599) conform regulilor de procedură.
Raportat tuturor considerentelor, instanța a respins contestația la executare (celelalte aspecte invocate în contestație sau prin întâmpinare cu privire la procedura de CF, cu privire la modalitatea de tranzacționare a imobilului la caracterul ilicit al –cauzei antecontractului exced cauzei) în contextul în care prin raportarea la ultimul act de executare, contestat în termen – (actul de adjudecare), contestatorii nu pot obține anularea unor acte de executare anterior emise.
Instanța a respins cererea pârâtului-adjudecatar privind aplicarea unei amenzi contestatorilor, în condițiile art. 404/2 Cod procedură civilă, din următoarele considerente:
Potrivit art. 723 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Dispozițiile de mai sus se corelează cu cele ale art. 57 din Constituția României, potrivit căruia cetățenii români, cetățenii străini, și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
Aceeași normă procesuală stabilește și sarcina probei, statuând ca bună-credință se prezumă până la proba contrară. Așadar, persoanei care invocă reaua-credință îi revine și sarcina probei.
Sancționarea exercitării într-o manieră abuzivă a drepturilor procesuale, ca și neîndeplinirea obligațiilor (procesuale) cu bona fides, este reglementată de art. 723/2 Cod procedură civilă.
Articolul 404/2 – face trimitere la ipoteza respingerii contestației la executare, ce poate determina antrenarea răspunderii pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării și la ipoteza exercitării cu rea-credință, a contestației, ce impune obligarea la plata unei amenzi judiciare.
S-a apreciat că natura juridică a sancțiunilor sus-indicate este distinctă, întrucât despăgubirile îndeplinesc o funcție reparatorie, pe când amenda judiciară are rol pur sancționator, realitate față de care, obligarea celui care a săvârșit un abuz de drept la repararea prejudiciilor pricinuite morale ori materiale) nu exclude posibilitatea aplicării amenzii, cele două sancțiuni putând fi cumulate.
Instanța a apreciat că simpla respingere a contestației la executare, nu este aptă, prin ea însăși, să confirme reaua-credință (ce trebuia și dovedită) a contestatorilor, nu duce în mod automat la concluzia că reclamanții-contestatori au exercitat abuziv dreptul de a formula contestație la executare, în contextul în care la această cale de atac specifică procedurii execuționale, se poate apela pentru contestarea fiecărui act de executare, pentru contestarea executării silite însăși, sau pentru a pretinde drepturi reale imobiliare.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat contestatorii- „partea ce cade în pretenții” să achite pârâtului-adjudecatar cheltuielile de judecată, constând în onorariu-avocat (chitanțele nr. 014/9.03.2015 și nr. 013/23.02.2015).
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de Codul procedură civilă, au formulat apel S. C. și S. V., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Au solicitat apelanții admiterea apelului si modificarea hotărârii de fond prin admiterea contestației la executare si anularea actului de adjudecare din data del4.10.2014 emis de B. C. C. R. in dosarul de executare nr.352/2012, anularea actelor de executare premergătoare actului de adjudecare, respectiv procesul verbal de licitație, publicația de vânzare, somația si încheierea de încuviințare a executării silite. De asemenea, s-a solicitat respingerea cererii paratului-intimat C. V. de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3.000 lei.
Intimatul C. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat prin respingerea căii de atac introdusă de contestatori S. C. și S. V. ca fiind netemeinică și menținerea hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și văzând și excepția nulității apelului, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul reține că, raportat dispozițiile art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, a pus în vedere apelanților, la primirea cererii de apel, că au obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii.
De asemenea, apelantul Ș. C. a fost citat cu mențiunea de a achita suma de 400 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru, calculată conform O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, până la termenul fixat în cauză la data de 09.12.2015, fără ca apelantul să îndeplinească această obligație.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Cum apelanții nu și-au îndeplinit această obligație în cadrul termenului stabilit de instanță și nici nu au formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 din Noul Cod de procedură civilă și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, Tribunalul va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulată de Ș. C. și Ș. V. împotriva sentinței civile nr. 1573 din 26.06.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va păstra.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimatul C. V., Tribunalul constată că cererea este întemeiată, motivat de faptul că în cazul în care cererea de apel este anulată ca nelegal timbrată, culpa procesuală în declanșarea litigiului aparține apelanților. Cu toate acestea, având în vedere că stabilirea onorariului de avocat de 2500 lei a fost prefigurată pentru soluționarea apelului pe fond, dat fiind că acesta va fi anulat ca nelegal timbrat, Tribunalul apreciază că nu se justifică acordarea lui în totalitate. Astfel, potrivit art.451 alin.(2) Cod procedură civilă, „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”. După cum se observă criteriile care justifică reducerea onorariilor nu sunt prevăzute cumulativ, astfel încât, și numai în situația în care activitatea desfășurată este redusă (în cazul de față fiind limitată doar la concluziile asupra excepției nelegalei timbrări a cererii de apel), instanța poate aprecia asupra cuantumului acordat din cheltuielile de judecată. Astfel fiind, Tribunalul apreciază ca proporțională soluției de anulare a cererii de apel doar suma de 1500 lei cu titlu de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, invocată din oficiu.
Anulează ca nelegal timbrat apelul formulat de S. C. și S. V. împotriva Sentinței civile nr.1573/26.06.2015 pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Obligă apelanții să achite intimatului C. V. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum a fost redus conform art.451 alin.(2) Cod procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2015.
Președinte, D. M. M. | Judecător, A. I. Z. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 15 Decembrie 2015
Red./tehnored. A.I.Z.
4 ex./17.12.2015
Comunicat 7 ex./
Judecătoria V. – Judecător M. G.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1711/2015. Tribunalul... | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1699/2015. Tribunalul... → |
|---|
