Anulare act. Decizia nr. 600/2015. Tribunalul VASLUI

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei, av. C. A. și intimatul A. G., asistat de av. H. P., care răspunde și pentru intimata lipsă A. M., lipsind și reprezentantul intimatei .>

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; nu s-au depus obiecțiuni la raportul de expertiză; nu se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Av. C. A. depune copie chitanța nr. 307/11.11.2014, reprezentând 1000 lei onorariu avocat.

Av. H. P. depune chitanța nr. 247/31.03.2014, reprezentând 300 lei onorariu avocat.

S-au verificat actele dosarului, după care instanța consideră necesar a se lămuri dacă părțile formulează obiecțiuni la raportul de expertiză.

Av. C. A., respectiv av. H. P. precizează că nu formulează obiecțiuni și nici alte cereri prealabile dezbaterilor.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Av. C. A., având cuvântul pentru apelantă, solicită admiterea apelului declarat întrucât hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală pentru două motive: aprecierea greșită a instanței de fond a contractului de arendare ca fiind încheiat cu încălcarea disp. art. 641 C.Civ. și a nevalabilității acestuia întrucât semnătura nu ar aparține intimatului A. G..

Așa cum a arătat în motivarea apelului, situația juridică creată prin încheierea acestui contract de arendare, de care societatea apelantă s-a prevalat în cauza dedusă judecății, este una reală și trebuie să producă efectele pe care legea le-a avut în vedere pentru această categorie de contracte. Astfel, contractul de arendare este valabil și va trebui anulat contractul de vânzare –cumpărare ce a fost încheiat de arendator cu nerespectarea dreptului de preempțiune.

Instanța de fond a apreciat că actul de arendare nu ar fi valabil pe motiv că nu s-au respectat disp. art. 641 C.civ. cu privire la valabilitate - acordul coproprietarilor în privința încheierii contractului. Acest art. stabilește nu lipsa de valabilitate a contractului, ci inopozabilitatea acestuia pentru persoanele care nu au consimțit la încheierea lui. În aceste condiții, printr-un contract translativ de proprietate, în esență contractul de arendare, instanța nu putea considera acest contract ca nefiind valabil, ci doar inopozabil celor care nu l-au semnat și nu l-au încheiat. Situația juridică creată de acest contract trebuie respectată, cu atât mai mult cu cât el a fost încheiat anterior acelui contract de vânzare-cumpărare.

Cu privire la cel de-al doilea aspect arată că întocmirea raportului de expertiză îi este oarecum potrivnic apelantei. Așa cum a susținut și la momentul la care instanța a pus în discuție necesitatea efectuării expertizei, această probă nu este utilă și concludentă. Pe fondul cauzei pârâții - intimați s-au limitat la a formula, în apărare, doar o întâmpinare referitoare la nerecunoașterea semnăturii de pe contract. Ei nu au formulat o cerere reconvențională sau a acțiune separată prin care să solicite anularea contractului de arendare. Administrarea acestei probe și rezultatul ei agravează situația apelantei în propriu apel, aspect ce vine în contradicție cu disp. art 481 N.C.P.C. Ținând cont de împrejurarea că doar pe calea unei cereri reconvenționale sau a unei alte acțiuni separate intimații puteau să se folosească de o astfel de probă și să dovedească că semnătura nu este a intimatului A. G. și contractul de arendare nu ar fi valabil, situația juridică consfințită de acest contract trebuie respectată. Prin urmare, contractul de arendare produce în continuare efecte juridice, fiind încheiat anterior contractului de vânzare –cumpărare a cărui anulare o solicită. Contractul a fost încheiat cu nerespectarea dreptului de preempțiune ceea ce atrage admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii formulate, în sensul anulării contractului de vânzare - cumpărare și repunerea părților în situația anterioară.

Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată.

Av. H. P., având cuvântul pentru intimații A. G. și A. M., arată situația este mai simplă. Contractul de vânzare – cumpărare nr. 277/08.02.2013 este încheiat cu respectarea tuturor formalităților legale prevăzute la acea dată. Nu se pune problema existenței dreptului de preempțiune al reclamantei deoarece contractul de arendă, prezentat ca dovadă pentru acest drept de preempțiune, nu a fost încheiat de către pârâți. Astfel, semnătura pârâtei A. M. nici nu există, iar prin raportul de expertiză nr. 67 din 31.03.2015 s-a constatat de către expert că acea semnătură nu aparține pârâtului A. G.. În ceea ce privește concluziile legate de posibilitatea formulării de către pârâți la instanța de fond a unei cereri reconvenționale sau a unei acțiuni separate pentru constatarea nultății contractului de arendă arată că a invocat, inclusiv în fața instanței de fond, când s-a dat acel specimen de semnătură, disp.art. 302 și 301 C.P.C. privind înscrierea în fals. Instanța nu a dispus efectuarea unei expertize considerând că nu mai este nevoie.

Contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale motiv pentru care solicită respingere apelului și a acțiunii, ca nefondate.

Solicită și acordarea cheltuielilor de judecat. Depune, cu opis, bonuri fiscale ce atestă plata cheltuielilor de transport.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod pr. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 395 Cod pr.civ. a trecut la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 377/28.05.2014 Judecătoria Huși a respins acțiunea civilă intentată de .., în contradictoriu cu pârâții . G. și A. M., având ca obiect anulare act - contract vânzare-cumpărare aut. sub nr.277/08.02.2013.

În temeiul art. 453 Cod pr. civilă a obligat reclamanta să achite pârâtului A. G. suma de 1398 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. sub nr.277 din 08.02.2013 la Biroul Notarial Public „A. M.-I.” din Huși pârâții A. G. și A. M. au înstrăinat către pârâta . multe suprafețe de teren situate în extravilanul . și suprafața de 19.300 mp. situată în . 17. În contract s-a specificat că acest teren este liber de sarcini conform extraselor de carte funciară, a certificatului fiscal din data de 07.02.2013.

Terenul aparținea pârâților A. G. și A. M. în baza contractului de vânzare cumpărare nr.470 din 04.05.2007 prin care tatăl pârâtului le-a vândut celor doi soți întreaga suprafață de teren. În timpul vieții tatăl pârâtului- A. V. N. a încheiat contractul de arendare nr. 1258/09.02.2005 cu .. care însă nu a fost avut în vedere la încheierea contractului nr.277 din 08.02.2013 deoarece era încheiat anterior intrării în vigoare a noului cod civil.

Pârâta . intabulat contractul respectiv în cartea funciară fiind respectate dispozițiile art.885 alin.1 cod civil.

Reclamanta a invocat că terenul în suprafață de 19.300 mp. constituia obiectul contractului de arendare înregistrat la Consiliul Local al comunei Berezeni sub nr. 59/07.02.2013, pentru o durata de 10 ani.

Dispoziții legale aplicabile:

Instanța a raportat speța de față la prevederile doctrinare și jurisprudențiale existente ca urmare a aplicării noului cod civil, având în vedere că raportul juridic dedus judecății a avut loc la data de 08.03.2013 când aplicabile sunt prevederile art.1730 și urm. ale noului cod civil.

Potrivit noilor reglementări dreptul de preemțiune a primit o reglementare legală, însă legiuitorul a prevăzut ca art.1730-1740 cod civil să fie interpretate prin prisma stării de coproprietate.

Dreptul de preemțiune conferă preferință unei persoane numite preemtor la cumpărarea unui bun, la preț egal, atunci când proprietarul acestuia îl vinde. Rezultă că titularii dreptului de preemțiune au întâietate la cumpărare, fiind preferați de lege înaintea altor posibili cumpărători care au obligația să nu cumpere până nu expiră termenul prevăzut de lege în favoarea titularilor dreptului de preemțiune.

Actul de înstrăinare încheiat cu nerespectarea legii este anulabil, motivul de nulitate fiind invocat de beneficiarul dreptului de preemțiune.

Potrivit art.1849 Cod civil, arendașul are drept de preempțiune cu privire la bunurile agricole arendate, care se exercită potrivit art. 1.730-1.739 din același Cod;

Nulitatea absolută este sancțiunea care se aplică actului juridic în situația în care la încheierea acestuia s-au încălcat dispoziții imperative ale legii, norme care ocrotesc un interes general.

Verificând actele care au stat la baza încheierii contactul de vânzare-cumpărare nr.277 din 08.02.2013 la Biroul Notarial Public „A. M.-I.” din Huși între pârâții A. G. și A. M. și pârâta . reține că au fost respectate prevederile legale în materie.

Reclamanta nu poate opune pârâților contractul de arendă încheiat cu unul din proprietarii terenului, respectiv A. G., în condițiile în care au fost încălcate prevederile art.641 alin.4 noul cod civil la încheierea acestuia și mai mult pârâtul nu recunoaște existența acestuia prin prisma celor atestate în cuprinsul acestuia.

Contractul de arendă nr.59 din 07.02.2013 a fost încheiat doar cu pârâtul A. G. pentru o perioadă de 10 ani, fără a fi evidențiat în vreun fel și acordul celuilalt proprietar, respectiv pârâta A. M..

Arendarea unui teren cu destinație agricolă presupune consimțământul tuturor coproprietarilor pentru încheierea sa (așa cum rezultă din prevederile referitoare la locațiunea bunurilor (cartea a V-a, titlul IX, capitolul V cod civil).

Prin urmare, orice act de administrare, respectiv contract de locațiune pe o perioadă mai mare de trei ani, nu poate fi încheiat decât cu acordul unanim al coproprietarilor .

Reclamanta a invocat faptul că pârâtul A. G. a semnat la data de 07.02.2013 contractul de arendă care a fost mai apoi înregistrat la Primăria . prevede legea.

Ori din cercetarea contractului invocat de reclamantă rezulta că acesta nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale așa cum am analizat mai sus. De asemenea, pârâtul a demonstrat că în ziua respectivă era la sediul biroului notarial din Huși și la primăria . obținerii actelor necesare perfectării vânzării.

Din documentația înaintată de BNP A. M.I. care a stat la baza încheierii contactului de vânzare-cumpărare rezulta că în mod legal Primăria . la data de 07.02.2013 adeverința de proprietate și certificatul fiscal din care rezulta foarte clar situația juridică a terenurilor, fără a se consemna în vreun act existența contractului de arendă încheiat de pârâtul A. G. cu reclamanta.

Mai mult, pârâtul a arătat că el nu a încheiat la sediul reclamantei din Hurdugi nici un contract de arendă și practic apare ca imposibilă varianta susținută de reclamantă conform căreia respectivul contract a fost încheiat în aceeași zi cu cel de vânzare-cumpărare, în condițiile în care adeverința eliberată în aceeași zi atestă situația contrară.

De altfel, pârâtul nu a posedat nici un moment contractul de arendă, acesta fiindu-i expediat prin poștă de reclamantă la date ulterioare, deoarece prima dată (08.02.2013) acesta nu purta semnătura Primăriei . doua oară (26.02.2013) a primit al doilea contact semnat de către primărie.

Pârâtul a mai susținut că singurul act semnat a fost o hârtie și factura fiscală nr._ în baza căreia a ridicat contravaloarea arendei în numele tatălui său.

Concluzionând contractul de arendă invocat de reclamantă nu poate da naștere unui drept de preemțiune, contractul nefiindu-i opozabil și pârâtei A. M..

Raportat considerentelor mai sus expuse, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții . G. și A. M., conform dispozitivului sentinței.

În temeiul art. 453 Cod pr. civilă, instanța a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâtul A. G..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel S.C. E.-M. S.R.L, întrucât o consideră netemeinică și nelegală.

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța a apreciat că cererea trebuie respinsă, motivat de faptul că au fost respectate prevederile legale în materie la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 277 din 08.02.2013 la BNP A. M. lonuț, dar și de faptul că societatea nu poate opune pârâților contractul de arendă nr. 59 din 07.02.2013, având în vedere că la încheierea acestuia au fost încălcate prevederile art. 641 alin. 4 din codul civil și că pârâtul A. C. nu recunoaște existența acestui contract.

Nu poate fi de acord cu interpretarea dată de instanță probelor administrate, dar nici cu interpretarea chestiunii de drept supusă judecății

Motivarea instanței este fundamentată, în principal, pe două argumente și anume: încheierea de către societatea apelantă a contractului de arendă nr. 59/07.02.2014 cu nerespectarea dispozițiilor art. 641 alin. 4 cod civil și nerecunoașterea existenței acestui contract de către pârâtul A. G..

În ceea ce privește primul argument al instanței, acela privitor la încheierea de către societatea noastră a contractului de arendă nr. 59/07.02.2014 cu nerespectarea dispozițiilor art. 641 alin. 4 cod civil, apreciază că este unul nefondat.

Contractul de arendare este o varietate a contractului de locațiune, iar pentru existența sa valabilă nu este necesar ca arendatorul să aibă calitatea de proprietar al bunului arendat, fiind suficientă și calitatea de coproprietar al acestuia. Ca un efect logic al acestei condiții de validitate a operațiunii juridice descrise, vine și constatarea că, prin natura sa, contractul de arendare nu este un contract translativ de proprietate, astfel că efectele pe care le produce se încadrează în limitele unui act de administrare, care poate fi încheiat în calitate de arendator și de un neproprietar. Fiind vorba despre un act de administrare, contractul de arendare nu poate dăuna, prin efectele pe care le produce, celorlalți coproprietari, acestea fiind considerate nepăgubitoare patrimoniului comun, de aceea nu este necesară, pentru existența sa valabilă, exprimarea acordului de voință al tuturor coproprietarilor.

Chiar dacă ar accepta ideea că acest contract de arendare ar fi trebuit încheiat cu exprimarea acordului de voință al tuturor coproprietarilor, sancțiunea aplicabilă în acest caz ar fi inopozabilitatea actului față de coproprietarul care nu și-a exprimat acordul în privința încheierii sale, nicidecum nevalabilitatea acestuia, așa cum rezultă din interpretarea instanței.

Contractul de arendă nr. 59 din 07.02.2014 este unul valabil din punct de vedere juridic și va continua să producă efectele pentru care a fost încheiat, cu toate consecințele ce decurg dintr-o astfel de interpretare. Mai mult decât atât, fiind încheiat anterior contractului de vânzare cumpărare semnat de pârâții din această cauză, el le este și opozabil acestora, instituind un drept opozabil erga omnes. Din această interpretare rezultă faptul că în ciuda încheierii contractului cu unul dintre coproprietari, acesta trebuie considerat un act valabil din punct de vedere juridic și va produce toate efectele pe care legea i le recunoaște ca atare.

În ceea ce privește cel de-al doilea argument al motivării sentinței nr. 377 din data de 28 mai 2014, apreciază că și acesta este unul nefondat, fiind rezultatul unei analize incorecte a probelor administrate în această cauză.

Așadar, analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța a apreciat că susținerea pârâtului A. G. potrivit căreia acesta nu recunoaște nici încheierea contractului de arendă nr. 59 din 07.02.2014 și nici semnătura de pe acesta, este una întemeiată și prin urmare s-a stabilit că și sub acest aspect contractul de arendă nr. 59 din 07.02.2013 nu poate fi opus de către societate pârâților din prezenta cauză.

Pârâtul A. G. a invocat prin întâmpinare lipsa de validitate a contractului de arendă nr. 59 din 07.02.2014 pe motiv că nu ar fi participat la încheierea lui și nu l-ar fi semnat, dar nu a solicitat și pe cale de cerere reconvențională sau acțiune separată constatarea nulității acestui contract pentru acest motiv și nici nu a formulat o plângere penală pentru constatarea falsificării semnăturii sale.

Față de aceste considerente, nu s-a putut dovedi și nici stabili că acest contract de arendare este lovit de nulitate absolută nefiind valabil ca urmare a faptului că nu ar fi fost semnat de către una dintre părți.

Nu s-a putut proba faptul că într-adevăr contractul sus amintit nu ar fi fost semnat de către pârâtul A. G. atât timp cât nu s-a obținut o hotărâre definitivă care să ateste lipsa de valididate a acestuia sau o hotărâre penală care să ateste existența unui fals cu privire la semnătura acestuia de pe contractul respectiv. Simpla prezentare a speciemnului de semnătură a pârâtului A. G. în fața instanței, semnătură care de altfel nu era cu nimic diferită cu cea din cuprinsul contractului de arendă nr. 59/07.02.2014, nu este de natură a dovedi contrariul.

Având în vedere aceste argumente, este neîntemeiată concluzia instanței potrivit căreia contractul de arendă invocat de societatea noastră nu ar putea da naștere unui drept de preempțiune el fiind astfel considerat ca nefiind valabil încheiat.

Sub acest aspect, instanța s-a pronunțat asupra ceva ce nu s-a cerut și anume constatarea lipsei de valabilitate a contractului de arendă invocat de societatea noastră.

În drept: art. 466 și urm. Cod civil.

Intimații, A. G. si A. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele motive:

1. In ceea ce privește primul motiv, apelanta arată, invocând aspecte teoretice și doctrinare, că un contract de arendare trebuie privit ca un act de administrare ce poate fi încheiat de către arendator chiar și cu un neproprietar, acesta nedăunând, prin efectele pe care le produce, celorlalți coproprietari. Având în vedere acest considerent, încheierea sa valabilă nu este condiționată de acordul de voință al tuturor coproprietarilor.

Nu sunt de acord cu acest punct de vedere al apelantei decât parțial și aceasta doar în ceea ce privește contractele de locațiune/arendare care nu se încadrează în dispozițiile art. 641 al. 4 cod civil orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun...și locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani...nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Contractul de arendare, ca varietate a contractului de locațiune, se supune condițiile necesare pentru încheierea valabilă a acestui din urmă contract iar în cazul în care există mai mulți coproprietari (indiferent de izvorul coproprietății) și perioada contractuală depășește 3 ani este necesar acordul tuturor.

Astfel, în mod corect instanța de fond a statuat că, în speța dedusă judecății, contractul de arendare 59/07.02.2013, fiind încheiat pe o perioadă mai mare de 3 ani, este analizat ca un act de dispoziție fiind necesar, pentru încheierea sa valabilă, acordul ambilor coproprietari ai terenului.

Deși apelanta invocă faptul că instanța de fond ar considera că sancțiunea pentru neparticiparea unui coproprietar la încheierea contractului de arendă este nevalabilitatea acestuia, consideră că instanța face referire la sancțiunea inopozabilității. Astfel, instanța consideră, în mod corect, că nefiindu-i opozabil contractul de arendă, pârâta A. M. a încheiat în mod valabil contractul de vânzare-cumpărare în privința cotei sale, ei nefiindu-i opozabil dreptul de preemțiune invocat de către reclamanta-apelantă.

Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în cauză rezultă, fară nici un dubiu, că pârâta A. M. nici nu și-ar fi dat acordul și nici nu ar fi dorit încheierea unui contract de arendă cu . atât timp cât în data de 07.02.2013 (dată la care reclamanta susține că s-ar fi încheiat contractul de arendă) acesta se afla la un notar public unde semna o procură prin care îl împuternicea pe soțul ei să vândă terenul situație în care nu se poate pune problema unui mandat tacit.

Astfel, chiar dacă s-ar constata valabilitatea contractului de arendă încheiat între pârâtul A. G. și reclamanta-apelantă, acesta nu ar produce efecte decât între cele două părți semnatare și numai pentru partea care i-ar fi revenit, în urma unui eventual partaj, celui dintâi.

2. Cel de-al doilea motiv invocat de apelantă ca temei pentru admiterea apelului constă în aceea că nevalabilitatea contractului de arendă nr. 59/07.02.2013 de către pârâtul A. G. ar fi trebuit să fie invocată pe cale unei cereri reconvenționale, pe calea separată a unei cereri privind constatarea nulității sau prin formularea unei cereri reconvenționale.

Pentru justificarea invocării dreptului de preemțiune reclamanta a prezentat la dosarul cauzei un contract de arendă încheiat între pârâtul A. G. și . privind suprafața de teren de 1,93 ha situat în extravilanul comunei Berezeni, jud. V.. Atât prin întâmpinarea formulată cât și prin precizările formulate la primul termen de judecată, în conformitate cu prevederile art. 301 cod proc. civ., pârâtul arată că nu recunoaște semnătura înscrisului care i se opune și anume contractul de arendă prezentat. în temeiul prevederile art. 302 și urm. Cod proc. civ. instanța îi solicită pârâtului A. G. să dea un specimen de semnătură în fața sa încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Conform aspectelor legale menționate instanța învestită cu judecarea cauzei avea posibilitatea să stabilească valabilitatea înscrisului prezentat drept probă și sesizarea parchetului competent iar pârâții A. G. și A. M. nu erau obligați să invoce nerecunoașterea semnăturii și a contractului de arendă pe cale unei cereri reconvenționale, pe calea separată a unei cereri privind constatarea nulității sau prin formularea unei cereri reconvenționale.

Consideră că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a probatoriului administrat în cauză ajungând la singura soluție ce se putea ajunge: respingerea acțiunii.

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că:

-pârâtul A. G. nu a participat la încheierea contractului de arendă nr. 59/07.02.2013, neexistând posibilitatea ca fizic să se afle la sediul societății reclamante la data la care se menționează că s-ar fi încheiat acest contract

-contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 277/08.02.2013, încheiat între pârâții . A. G. și A. M. a fost încheiat valabil: în documentele prezentate la notar cu ocazia încheierii acestuia nefăcând referire la contractul de arendă nr. 59/07.02.2013 prezentat de către reclamantă. în acest sens relevantă este adeverința 646/07.02.2013 emisă de către Primăria Berezeni (fila 134 dosar fond) în care nu apare menționat contractul de arendă nr. 59/07.02.2013.

Concluzia respingerii acțiunii de către instanța de fond este bazată și pe motivarea haotică făcută de către reclamantă în susținerea acțiunii sale:

- în cererea de chemare în judecată reclamanta menționează în fapt, la data de 07.02.2013 societatea a încheiat, în calitate de arendaș...contractul de arendă nr. 59/07.02.2013. Ulterior, prin răspunsul la întâmpinare se arată că în ceea ce privește data de 07.02.2013 arătăm că aceasta nu este data pe care societatea noastră a stabilit-o ca fiind aceea în care s-a încheiat contractul ci este data la care acest contract a fost înregistrat la Consiliul Local al Primăriei Berezeni.

Față de acest aspect arătă că în art. 17 pct. 4 din contractul de arendare se arată că Prezentul contract conține 6 (șase) pagini și s-a încheiat în 2 exemplare, la Hurdugi azi 07.02.2013, data semnării lui. Prin semnarea contractului ambele părți recunosc că au citit și au primit un exemplar original din acest contract. Mai mult decât atât, deși i s-a solicitat să arate cu exactitate care este, în fapt, data la care a fost încheiat contractul de arendă, reclamanta nu a făcut acest lucru.

A arătat și în fața instanței de fond că o altă problemă care ridică dubii asupra veridicității celor înscrise în contractul de arendare prezentat de către societatea reclamantă este numărul de exemplare originale în care a fost încheiat. Așa cum a arătat, la art. 17 pct. 4 din contract se arată că acesta a fost încheiat în 2 exemplare. Însă, în urma probatoriului administrat în cauză a rezultat că acel contract de arendare ar fi fost încheiat în mai multe exemplare originale (nu 2 așa cum se arată în contract): 2 exemplare în original au fost trimise prin poștă reclamantului la data de 14.02.2013, respectiv 29.04.2013,1 exemplar în original a rămas la sediul societății iar 1 exemplar în original a fost depus la Consiliul Local al Comunei Berezeni pentru înregistrare, deci un total de ... 4 exemplare în original (!!!). Așadar, în cazul în care pârâtul A. G. ar fi semnat 2 exemplare originale se pune întrebarea de unde au apărut alte 2 exemplare originale care să aibă semnătura acestuia.

Pentru motivele menționate solicită să se constate că sentința instanței de fond este una legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată următoarele:

În mod corect a reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor art. 641, alin. 4 din Codul civil, pentru locațiunile încheiate pe o perioadă de 3 ani sau mai mare este necesar acordul unanim al coproprietarilor, în cauză contractul de arendă nefiind semnat de intimata A. M..

Sancțiunea care se aplică este inopozabilitatea iar din motivarea instanței de fond nu rezultă că sancțiunea ar fi nevalabilitatea actului așa cum pretinde apelanta.

Potrivit dispozițiilor art. 642 din MCC, sancțiunea aplicabilă în situația în care actul de administrare este încheiat fără respectarea regulii unanimității, este inopozabilitatea față de coproprietarul care nu a consimțit, expres sau tacit, la încheierea actului.

Inopozabilitatea are ca efect posibilitatea coproprietarului nesemnatar de a încheia acte de înstrăinare fără a ține cont de drepturile terților rezultate din încheierea contractului pe care nu l-a semnat.

Prin urmare, anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 277/08.02.2012 motivat de faptul că nu a fost respectat dreptul de preemțiune al apelantei ., nu poate fi admisă în condițiile în care actul în baza căruia pretinde apelanta că s-a născut dreptul de preemțiune, contractul de arendă nr. 59/07.02.2013 nu a fost semnat de ambii coproprietari.

Mai mult, în cauză a fost efectuat raportul de expertiză grafoscopică și s-a stabilit că nici unica semnătura care apare pe contractul de arendă nu aparține intimatului A. G..

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că acest contract de arendă nu poate constitui temei al nașterii dreptului de preemțiune în favoarea apelantei.

Și cel de al doilea motiv de apel este neîntemeiat.

Valorificarea (realizarea sau recunoașterea) dreptului subiectiv civil poate fi obținută nu numai pe calea ofensivă a acțiunii, ci și pe calea defensivă a apărării, cu precizarea că nu trebuie avută în vedere excepția procesuală, ci anumite apărări de fond.

Astfel, pe cale de apărare poate fi invocat de către intimați nevalabilitatea actului ce li se opune, fără a fi necesar ca aceștia să formuleze o acțiune în anularea actului, așa cum pretinde apelanta. Efectul pe care îl produce apărarea intimaților constă în aceea că apelanta nu se va putea folosi de înscrisul invocat.

Astfel, în fața instanței de fond s-a procedat la verificarea de scripte, potrivit dispozițiilor art. 302- 303 NCPC, stabilindu-se că semnătura de pe înscrisul intitulat contract de arendă nr. 59/07.02.2013 aparține intimatului A. G..

Pentru a stabili cu certitudine dacă semnătura aparține intimatului, în faza judecății apelului s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice în urma căreia s-a concluzionat că semnătura nu aparține intimatului A. G.. Nu se poate reține că administrarea acestei probe ar agrava în apel situația apelantei, acțiunea acesteia fiind respinsă în faza judecății la fond.

Așadar, contractul de arendă nr. 59/07.02.2013 nu poate fi invocat de apelantă în susținerea cererii sale de anulare a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 277/08.02.2012 pentru a reține acest aspect nefiind necesar a se constata nulitatea absolută acestuia, fiind suficient ca pe calea apărării s-a stabilit că acesta nu este semnat de niciuna din părțile cocontractante.

Având în vedere aceste considerente și față de dispozițiile art. 480 C.P.C., instanța va respinge apelul și păstra hotărârea instanței de fond.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C.P.C., apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește cuantumul acestora instanța reține că au fost depuse bonuri de benzină pentru 7 termene de judecată însă la 3 dintre acestea intimații nu au fost prezenți: 03.12.2014, 15.04.2015 și 13.05.2015. Prin urmare, bonurile de benzină aferente acestor termene de judecată nu vor fi acordate.

De asemenea, bonurile au o valoare medie de 200 lei. Însă, distanța între V. și G. este de aproximativ 400 km x 6% consum mediu x 5,8 lei litru benzină rezultă că pentru a parcurge această distanță este necesară benzină în sumă de 140 lei, suma de 600 lei acoperind cheltuielile efectuate de intimatul A. G. la cele 4 termene de judecată la care a fost prezent.

Cheltuielile de judecată constând în onorariu apărător vor fi acordate în integralitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta S.C. E. M. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 377/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, pe care o păstrează.

Obligă apelanta să achite intimatului A. G. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu apărător și suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de transport efectuate de intimatul A. G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.

Red. C.A.

Tehnored. C.A./E.G.

6 ex./26.05.2015

Judecător fond- A. I. cristina

..05.2015