Contestaţie la executare. Decizia nr. 1386/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1386/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1386/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1386/A
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEA. I. Z.
JudecătorD. M. M.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta – contestatoare L. V., în contradictoriu cu intimat . IFN SA și intimata – terț poprit DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., împotriva sentinței civile nr. 583/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ , având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a acorda posibilitatea apelantei-contestatoare să achite diferența de onorariu expert în cuantum de 800 lei, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 583 din 26.02.2014 de Judecătoria Bârlad a respins contestația formulată de contestatoarea L. V., domiciliată în Com. Băcani, ., în contradictoriu cu intimata . IFN SA, cu sediul în Mun. București, sector 2, ..6A și terț poprit DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în oraș V., ., județul V..
A respins solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
La data de 16.07.2005 sub nr._/16.07.2005 a fost încheiat contractul pentru emitere card de credit între contestatoarea L. V. și . IFN SA. În baza acestuia a fost retrasă suma de 2778,64 lei.
Înscrisul care concretizează voința părților la stabilirea raportului juridic ce a generat prezentul litigiu îl reprezintă cererea pentru emiterea unui card de credit formulata de către contestatoare la data de 16.07.2005, prin care acesta declara ca a luat la cunoștința termenii generali, din contract, termeni prevăzuți pe cea de-a doua pagina a cererii de emitere a cardului.
Aceste prevederi generale stabileau taxele și comisioanele practicate de emitent inclusiv în situația plății în rate a creditului sau a plății cu întârziere când reclamantul datora dobânda aferenta tranzacțiilor și comisionul pentru plata întârziata respectiv taxa pentru depășirea limitei de credit.
De altfel, neplata ratelor scadente în termenele și condițiile stipulate poate conduce la plata de accesorii egale cu cea a creditului, fără ca aceasta sa afecteze validitatea convenției.
Analizând înscrisurile depuse în probațiune, respectiv istoricul plăților efectuate de către contestatoarea debitoare rezultă că aceasta a achitat ratele la date diferite, cu întârziere, acumulând penalități la sumele datorate cu titlu de rate.
La momentul efectuării depunerilor, imputația plății a fost făcută conform prevederilor art. 1111, Cod Civil, astfel, când creanța este producătoare de dobânzi și debitorul datorează și suma împrumutata și dobânzi, plata se imputa mai întâi asupra dobânzilor, afara de cazul in care creditorul ar fi de acord ca ea sa se impute mai întâi asupra capitalului. În ipoteza in care debitorul nu face el însuși imputația plătii, creditorul este îndreptățit să o facă. Acesta va preciza, prin chitanța liberatorie de obligație pe care o remite debitorului, ce datorie considera ca s-a stins prin prestația executata de el.
Astfel cum reiese din contestația formulată, contestatoarea a contestat actele de executare silită doar pentru faptul că nu înțelegea de ce mai are încă de plătit, în condițiile în care, după calculele ei, debitul ar fi trebuit să fie stins.
În ceea ce privește invocarea clauzelor abuzive, în cauză nu se poate aprecia că debitorul a fost în imposibilitate de a negocia clauzele cu privire la dobânda aplicabilă creditului contractat.
Contestatorul a optat pentru acest credit, alegându-l din oferta băncii unde se regăseau și alte tipuri de credite cu condiții diferite în ceea ce privește dobânda.
Deși condițiile creditării pentru produsul acceptat de contestator erau prestabilite de bancă, acesta a avut cunoștință de clauzele contractului, acesta fiind adus la cunoștința contestatorului conform dispozițiilor art.5 din Legea nr.193/2000.
Pentru motivele arătate instanța a respins contestația formulată ca neîntemeiată și pe cale de consecință a fost respinsă și solicitarea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de Codul procedură civilă, a formulat apel L. V., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
Instanța de fond a apreciat in mod greșit probatoriul administrat in cauza pronunțând o hotărâre netemeinica, in sensul ca nu a coroborat clauzele contractuale cu situația plăților efectuate de mine.
Astfel, pârâta a modificat unilateral comisionul pentru plata întârziată, mărind de la suma de 30 lei la 45 lei, indiferent de zilele de întârziere fără a-i aduce la cunoștință această modificare.
Instanța de fond trebuia să analizeze clauzele contractuale în funcție de prevederile legale, în speță, Ordonanța nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, coroborate cu prevederile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori și astfel, să constate că pârâta a încălcat dispozițiile legale inserând în contractul de credit clauze abuzive.
În contractul nr._/16.07.2005, apare menționat că se încasează un comision de administrare lunar și penalitate la plata întârziată, dar în articolul 36 alin. 1 din OUG 50/2010, le este interzis instituțiilor financiare sau non-financiare să încaseze atât un comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent cât și dobândă penalizatoare.
Mai mult, în fața instanței de fond s-a arătat că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor Ordonanței nr. 50/2010, în sensul că nu și-a actualizat clauzele contractuale cu prevederile legale, neindicând în concret care este dobânda efectivă pe care trebuie să o achite.
După cum se poate observa din calculul depus la dosarul cauzei de către pârâtă nu reiese modalitatea de calcul a dobânzii efective, nearătând din ce este compusă aceasta (dobândă, comision administrare credit sau cont curent, dobândă penalizatoare, comision de risc, etc), dobânda contractuala nefiind raportată la un indice de referința (ROBOR, EURIBOR, LIBOR, etc).
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor pe care le-a formulat, invocat atât în contestația formulată cât și în concluziile orale că majorarea penalității de întârziere s-a făcut in mod unilateral fără ca pârâta să-i aducă la cunoștință această modificare a clauzelor contractuale.
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000, "(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Penalitatea pentru întârzierea plății este nulă deoarece această clauză nu a fost negociată, fiindu-i impusă de către pârâtă. Instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că a fost în imposibilitatea de a negocia clauzele, interpretându-l, ca fiind un contract de adeziune, omițând faptul că pârâta nu este o instituție bancară. Pârâta este un IFN care are un singur tip de creditare, iar contractul este supus rigorilor Legii nr. 193/2000 și OUG nr. 50/2010, având clauze negociabile.
Având în vedere că până la data de 28.02.2012 a achitat suma de 8.903 lei, de aproximativ 3 ori mai mult decât suma prevăzută în contract (2.778.48 lei), la data formulării prezentei contestații soldul creditului era de 2.007,50 lei.
În conformitate cu dispozițiile legale pârâta are obligația de a arăta modul de calcul a ratelor lunare, modalitate care nu rezidă nici din contractul încheiat și nici din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Nu se poate analiza un posibil calcul abuziv atâta timp cât detalierea ratelor este ambiguă și fără fundament legal.
In drept, disp. art. 466 si urm. N.C.proc.civ.
Intimata . IFN SA a formulat întâmpinare.
Societatea a fost înființata in anul 2004, având ca obiect de activitate principal "Alte activități de creditare" - Cod CAEN 6522. In desfășurarea activității sale, societatea emite Cârduri Euroline, prin care acorda deținătorilor de cârduri o limita maxima de creditare, conform "Condițiilor Generale pentru emiterea si utilizarea Cardului Euroline"
Cardul Euroline poate fi utilizat in scopul retragerii de numerar de la sediul Emitentului, sucursalele Bancpost sau ATM-urile aparținând Bancpost, precum si pentru a efectua plați sub forma de tranzacții, respectiv plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la Comercianții Acceptanti - centre comerciale, cu care Emitentul a incheiat contracte in vederea acceptării plaților efectuate prin intermediul Cardului Euroline.
Deținătorul cardului are obligația de a achita suma datorata in decursul termenului menționat in Extrasul Lunar, in rate, fiecare dintre acestea reprezentând cel puțin Suma Lunara Minima, astfel cum aceasta este menționata in fiecare Extras Lunar. Rambursările in avans fata de termenul menționat in Extrasul Lunar sunt permise fara penalizare si cu recalcularea dobânzii la data efectuării plații.
Ulterior efectuării primei tranzacții, deținătorul cardului poate utiliza Linia de Credit acordata, prin intermediul Cardului de Credit Euroline, in vederea efectuării si a altor tranzacții, astfel cum acestea sunt reglementate prin Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline (denumite anterior Prevederile Generale in vederea emiterii si utilizării unui card Euroline), respectiv retrageri de numerar de la ATM-uri aparținând Bancpost si de la sediul E. R. Services IFN SA, achiziții cu plata integral si achiziții cu plata in rate de la Comercianții Acceptanti cu care societatea a încheiat contracte in acest sens.
Contestatoarea in prezenta cauza a încheiat la data de 16.07.2005 un contract de credit cu intimata, având ca obiect emiterea unui card de credit pentru achiziționarea unor produse prin intermediul ., contract care constituie titlu executoriu conform Legii 58/1998 Valoarea totala a retragerii de numerar si comisioanele aferente a fost de 2778.64 Lei. De asemenea, astfel cum rezulta din Istoricul de Card, debitoarei i s-au adăugat, la valoarea tranzacției inițiale comisioane reprezentând penalități de întârziere.
Achiziționarea si achitarea in transe lunare fixe a produselor a fost posibila exclusiv ca urmare a semnării Cererii pentru emiterea unui Card de credit si a Condițiilor Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline intre subscrisa si contestator. Penalitățile de întârziere nu s-ar fi adăugat la debitul restant, daca debitoarea si-ar fi îndeplinit obligațiile de plata a transelor lunare la scadenta, fapt care este stipulat atât in Condițiile Generale de Emitere a Cardului Euroline, cat si in Extrasul de C. care i-a fost comunicat lunar debitoarei.
Ca urmare a refuzului nejustificat al debitoarei de a-si îndeplini obligațiile de plata a transelor lunare, astfel cum acestea au fost aduse la cunoștința debitoarei prin intermediul Extraselor Lunare, intimata a procedat la executarea pe cale silita a contractului de credit încheiat cu debitoarea, formulând astfel cerere de executare silita către B. I. D. SI S. C. I.. In urma înregistrării cererii de executare silita, executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviințare a executării silite, cerere pe care Judecătoria IASI a admis-o la data de 27.09.2013.
Din interpretarea art.4 din Legea nr. 193/2000 rezulta ca, pentru determinarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie avute in vedere mai multe elemente care insa trebuie îndeplinite in mod cumulativ, respectiv: să existe o clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul.
Conform contractului semnat in anul 2005, debitoarea a declarat ca a luat la cunoștința termenii generali din contract, neavând nicio obiecțiune la data respectiva si nemanifestându-si intenția de a negocia vreo clauza contractuala.
La momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului in funcție de varianta cea mai avantajoasa.
Conform pct. 29 din contract, împrumutatul dispune de un termen de 10 zile de la semnarea contractului de credit pentru a reflecta asupra condițiilor de creditare, in acest termen având posibilitatea denunțării unilaterale a contractului fara perceperea vreunui comision sau a vreunei penalități in acest sens.
In aceste condiții, contractul de credit nu este impus in mod abuziv consumatorului, acesta având posibilitatea . de 10 zile de a reflecta asupra condițiilor de creditare, precum si de a denunța unilateral contractul fara aplicarea vreunei penalități, astfel cum se menționează in mod clar si la pct. 13 (rezilierea contractului de către deținător) din Condițiile Generale pentru Emiterea si Utilizarea Cardului Euroline.
In cazul in care, după semnarea contractului de credit, împrumutatul folosește cardul Euroline sau efectuează o plata către intimată se considera ca acesta a acceptat condițiile prevăzute in contractul de credit, nemanifestându-si intenția contrara.
Astfel, împrumutatul are posibilitatea reala de a negocia orice clauza, iar in situația in care nu se reușește negocierea sa încheie contractul de credit cu orice alt creditor, in condiții mai avantajoase, existând in permanenta opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu cealaltă parte, nefiind obligat sa accepte in . creditor.
Revine împrumutatului in momentul încheierii unui contract de creditare de a manifesta diligenta cu privire la drepturile si obligațiile asumate prin contract, acesta fiind informat asupra obligațiilor contractuale atât prin Condițiile de emitere a Cardului Euroline, cat si prin Extrasele de cont transmise lunar la adresa menționata in Cererea pentru emiterea unui card de credit.
Respectiva clauza prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract sa creeze in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile consumatorului.
Conform legii 193/2000 cele doua condiții (inexistenta negocierii si existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si contrar bunei-credințe) trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o clauza din contractul de credit sa poată fi apreciata ca fiind abuziva, lipsa uneia dintre cele doua condiții excluzând caracterul presupus abuziv al respectivei clauze.
Cu privire la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor este de menționat ca acesta trebuie sa existe in detrimentul consumatorului si ca urmare a relei credințe a celeilalte parti contractante.
Astfel, la momentul încheierii contractului si pe tot parcursul desfășurării relațiilor contractuale cu debitorul subscrisa a manifestat buna-credința, executându-si întocmai obligațiile asumate prin contract, si anume: creditarea reclamantului cu contravaloarea produsului achiziționat, punerea la dispoziția reclamantului a limitei de creditare pentru retrageri de numerar, astfel cum acesta a fost informat in momentul înmânării cardului, precum si emiterea si transmiterea lunar la adresa de corespondenta a reclamantei a Extraselor Lunare prin care aceasta era informata asupra obligațiilor de plata, data scadenta, precum si comisioanele percepute de subscrisa.
Contrar cerințelor bunei-credințe, reclamanta a refuzat in mod nejustificat executarea benevola a obligațiilor corelative de plata către intimată, acesta efectuând plata transelor lunare in majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente a acestora, astfel cum reiese din Istoricul de Card nr._, in evidentele contabile ale subscrisei fiind înregistrate numeroase penalități de întârziere.
In general clauzele din contract sunt foarte clare si se adresează unui consumator cu nivel mediu de cunoștințe, iar elementele din extrasele de cont si modalitățile de calcul sunt foarte clare.
Clauzele presupus abuzive trebuie interpretate in contextul întregului contract si având in vedere faptul ca intimata oferă servicii de creditare deținătorilor cardului, scopul acesteia la încheierea contractului de creditare fiind in primul rând asigurarea posibilității recuperării creditului, precum si obținerea de profit prin plata de către împrumutat a unui preț in schimbul serviciilor oferite.
După cum se poate observa cu ușurința, clauzele contractuale nu cuprind in conținutul lor dispoziții de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, atât scopul pentru care au fost instituite, cat si cuantumul acestora fiind absolut rezonabile, stabilind aspecte care decurg din însăși modalitatea de derulare a tipului de contract de credit pentru care a optat contestatorul.
Clauza contractuala nu poate fi nici imorala deoarece nu a profitat nici de neștiința, nici de starea de constrângere a clientului si nici nu s-a obținut un avantaj disproporționat fata de prestația pe care a efectuat-o.
În speța sunt respectate dispozițiile Legii nr. 193/2000, republicata, privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, iar contractul nu conține clauze care pot fi considerate abuzive.
Conform art.3 din Legea 193/2000, pentru ca o clauza contractuala sa fie considerata abuziva este necesara îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: clauza sa nu fi fost negociata si clauza sa fi produs in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
Cele doua condiții (inexistenta negocierii si existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si contrar bunei-credințe) trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o clauza din contractul de credit sa poată fi apreciata ca fiind abuziva, lipsa uneia dintre cele doua condiții excluzând caracterul presupus abuziv al respectivei clauze.
Conform contractului semnat in anul 2005, reclamanta a declarat ca a luat la cunoștința termenii generali din contract, neavând nicio obiecțiune la data respectivă.
La momentul încheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea impumutatului de a opta pentru un anumit produs si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind astfel liber exprimata.
Prin completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor proprii.
Exista in permanenta opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu cealaltă parte, nefiind obligat sa accepte in . creditor, având posibilitatea reala de a negocia orice clauza, iar in situația in care nu se reușește negocierea sa încheie contractul de credit cu orice alt creditor, in condiții mai avantajoase.
Condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele fiecărui tip de dobânda și totodată modul in care variază. |
Referitor la a doua condiție prevăzuta de Legea nr.193/2000 - respectiva clauza prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract sa creeze in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile consumatorului.
Cu privire la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile părților necesar a fi produs in detrimentul consumatorului este de menționat ca acesta trebuie sa existe ca urmare a relei credințe a celeilalte parti contractante.
Astfel, la momentul încheierii contractului si pe tot parcursul desfășurării relațiilor contractuale cu reclamantul subscrisa a manifestat buna-credința, executându-si întocmai obligațiile asumate prin contract, si anume: creditarea reclamantului cu contravaloarea produsului achiziționat, punerea la dispoziția reclamantului a limitei de creditare pentru retrageri de numerar, astfel cum acesta a fost informat in momentul inmanarii cardului, precum si emiterea si transmiterea lunar la adresa de corespondenta a Extraselor Lunare prin care reclamantul era informat asupra obligațiilor de plata, data scadenta, precum si comisioanele percepute de intimata.
Contrar cerințelor bunei-credințe, reclamantul a refuzat in mod nejustificat executarea benevola a obligațiilor corelative de plata către subscrisa, acesta efectuând plata transelor lunare in majoritatea cazurilor cu depășirea datei scadente a acestora, in evidentele contabile ale subscrisei fiind înregistrate numeroase penalități de întârziere, precum si refuzul de a achita debitul restant către intimată.
De asemenea, dezechilibrul la care face referire Legea 193/2000 nu trebuie apreciat intre prestațiile economice ale pârtilor, ci prin raportare la art.4 al.5 din Legea 193/2000, in funcție de natura serviciilor care fac obiectul contractului, precum si factorii care au determinat încheierea contractului de creditare.
Contractul de credit a fost încheiat in temeiul libertății de voința, respecta exigentele echității, bunei-credințe si a echilibrului intre prestații si nu are ca si consecința îmbogățirea fara justa cauza a unei parți in detrimentul celeilalte parti, clauzele fiind prevăzute in contract pentru repararea unui eventual prejudiciu in cazul neexecutării întocmai a contractului.
Astfel, clauzele presupus abuzive trebuie interpretate in contextul întregului contract si având in vedere faptul ca intimata oferă servicii de creditare deținătorilor cardului, scopul acesteia la încheierea contractului de creditare fiind in primul rând asigurarea posibilității recuperării creditului, precum si obținerea de profit prin plata de către împrumutat a unui preț in schimbul serviciilor oferite.
De asemenea, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie făcuta si prin raportare la art.4 alin.2 din Directiva 93/11/CEE din 05.04.1993, interpretata in lumina jurisprudenței Curții JUE din Hotărârea din 03.06.2010, Caja Ahorros, Cauza C-484/08 si din Hotărârea din 14.06.2012, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10), deoarece in speța este vorba de clauze care țin de caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, respectiv dobânda penalizatoare si cea remuneratorie.
Astfel cum statuat Curtea in cadrul jurisprudenței dezvoltate in timp, aprecierea caracterului abuziv al acestor tipuri de clauze contractuale este posibila doar atunci când acestea nu au fost redactate ., ușor si inteligibil, ținându-se cont si de buna-credința cu care părțile au acționat.
Instanța de judecata nu poate interveni unilateral in acordul de voința al pârtilor prin modificarea sau anularea anumitor clauze ale contractului, acest fapt afectând grav principiul forței obligatorii a contractului intre parti.
Reclamanta nu a fost obligată sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut cunoștința (aceasta a semnat condițiile, declarând ca a luat la cunoștința de condițiile contractuale, primind un exemplar si fiind intru totul de acord cu acestea, nici nu s-au interpretat in mod exclusiv aceste condiții, respectându-se întrutotul obligația de acordare a creditului, nici nu a fost obligată reclamanta la plata unor sume disproporționat de mari in cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, aplicând exact comisioanele, penalitățile si sumele acceptate de către reclamant la momentul încheierii contractului.
Dobânda datorata se percepe pentru neachitarea integrala a sumei înregistrate la rubrica „Sold final" din cadrul extrasului de cont emis lunar, nefiind in niciun caz vorba de o capitalizare a dobânzilor sau aplicare a acesteia asupra taxelor si comisioanelor, astfel cum greșit afirma reclamantul, încercând sa inducă in eroare instanța de judecata.
Conform art. Dobânda si Sancțiuni, pentru toate si orice sume aflate in sold in orice moment, in urma emiterii si utilizării Cardului de către Deținător, acesta va plați Emitentului dobânda așa cum este menționata in Extrasele Lunare. Pentru tranzacțiile cu plata in rate lunare purtătoare de dobânda, precum si in cazul retragerii de numerar, Deținătorul datorează Emitentului dobânda începând cu data înregistrării tranzacției in evidentele Emitentului. Astfel, dobânda calculata a rezultat ca urmare a aplicării formulei generale de mai jos: Valoare tranzacție de rambursat * nr. de zile * dobânda anuala 360 zile (*)
Prin Valoarea tranzacției de rambursat se înțelege diferența neachitata din tranzacțiile înregistrate in cadrul extrasului de cont.
Nr. de zile reprezintă numărul de zile pentru care a fost aplicat procentul de dobânda respectiv si se calculează ținând cont de data la care a fost înregistrata tranzacția respectiva (rata lunara, retragerea de numerar, etc) si data la care a fost efectuata plata lunara pentru achitarea tranzacției.
Dobânda anuala reprezintă procentul de dobânda aplicat la un moment dat.
Atât dobânda, cat si comisionul de acordare a liniei de credit si de administrare cont sunt percepute ca urmare a prestării serviciilor financiare de către intimată in favoarea împrumutatului, respectiv acordarea de împrumuturi bănești pentru achiziționarea de diverse produse.
In general clauzele din contract sunt foarte clare si se adresează unui consumator cu nivel mediu de cunoștințe, iar elementele din extrasele de cont si modalitățile de calcul sunt foarte clare, clientul având posibilitatea de a identifica in mod facil sumele de plata si cuantumul lor, calculate in baza prevederilor contractuale, agreate si însușite de parti.
Conform art. 471 din Codul de procedura civila, "apelul si, când este cazul motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se ataca, sub sancțiunea nulității".
Astfel, a solicitat respingerea cererii de apel ca fiind introdusa la o instanța necompetenta, dat fiind faptul ca instanța competenta in vederea depunerii cererii de apel este Judecătoria Bârlad.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Situația de fapt reținută de prima instanță concordă cu probatoriul administrat în cauză. Rezultă așadar că la data de 16.07.2005, apelanta L. V. a solicitat, în baza Cererii pentru emiterea unui card de credit adresată E. R. Services IFN S.A., acordarea unui credit în cuantum de 2778,64 lei, rambursabil în 36 luni, rata lunară fiind de 77,18 lei. Cererea de acordare a acestui card a fost semnată de apelantă, la fel ca și Condițiile generale anexă (pe fiecare pagină, așa cum rezultă din înscrisul de la filele 77-82 din dosarul Judecătoriei Bârlad). Ca urmare a acestei cereri, intimata a procedat la emiterea Cardului Euroline, de care apelanta s-a folosit efectuând diferite tranzacții, precum și retrageri de numerar.
În atare condiții, Tribunalul constată că raportul juridic dintre părți a fost unul de natură contractuală, prin acceptarea și executarea cererii apelantei privind utilizarea unui asemenea card. Astfel fiind, nu poate fi primită susținerea acesteia potrivit căreia, neexistând nici un înscris intitulat ”contract”, nu se poate reține că părțile ar fi avut vreo convenție care să conducă la o executare silită. Așa cum s-a arătat, acordul de voințe, specific actului juridic constând într-un contract s-a întrunit prin formularea cererii de emitere a cardului și executarea cererii de către intimată prin creditarea apelantei.
În continuare, trebuie menționat că specificul Cardului Euroline consta în acela că, pe lângă suma acordată cu titlu de credit pentru achiziționarea unui produs, utilizatorul poate efectua retrageri de numerar. Natura juridică a acestor retrageri de numerar este aceea de împrumut, credit, în baza aceleași convenții dintre părți, astfel încât și acestea erau supuse condițiilor generale privind data rambursării, comisioanele percepute și dobânda datorată.
Analizând conținutul Condițiilor generale ale convenției părților (de care apelanta a luat cunoștință, așa cum atestă, în principiu, faptul semnării lor), Tribunalul reține că apelanta avea obligația rambursării unei Sume Lunare Minime (art.10) de 77,18 lei calculată prin împărțirea sumei primite inițial, de 2778,64 lei la 36 luni. Atât rata lunară, cât și data scadenței aveau să fie comunicate utilizatorului în cadrul Extrasului lunar, trimis prin poștă. Potrivit Condițiilor generale, această comunicare era prevăzută a fi efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primite. La solicitarea instanței, intimata a arătat că extrasele lunare au fost comunicate apelantei prin scrisoare simplă. D. fiind că apelanta nu a contestat modalitatea de comunicare a extraselor lunare rezultă că aceasta le-a și primit și astfel a avut cunoștință, atât de cuantumul sumei minime lunare, cât și de data scadentă, nulitatea fiind una condiționată de existența unei vătămări iar nu invers.
S-a prevăzut, de asemenea, în Condițiile generale, că prezentul credit comporta următoarele taxe și comisioane: taxa de emitere a cardului (30 lei),taxa de emitere a cardului suplimentar (10 lei), taxa pentru extrasul de cont (1 leu), comision pentru plată întârziată (30 lei), taxă regenerare cod pin (2 lei), comision pentru plată întârziată (30 lei), comision pentru retragere numerar (2.5%, minim 9 lei), taxă pentru depășirea limitei de credit (5%), rată dobândă pentru retragere de numerar (32%) și rată dobândă pentru cumpărări (32%).
Potrivit istoricului cardului nr._ – titular L. V., acesteia i s-au perceput următoarele: comisionul pentru acordarea cardului (o singură dată), dobânda aferentă ratei oficiale de 77,18 lei (dobânda datorată), comision pentru retragere numerar (de fiecare dată când apelanta a retras, pe lângă suma inițial acordată de 2778,64 lei, și alte sume de bani), dobânda aferentă sumelor astfel retrase, comisionul aferent depășirii limitei de credit prin retragerile de numerar (de fiecare dată când acest lucru s-a întâmplat), comisionul de plată întârziată și taxa de administrare cont.
Dintre acestea, apelanta a criticat ca abuzive taxa de administrare cont, comisionul de plată întârziată și modalitatea de stabilire a dobânzii.
Instanța constată că, prin acțiunea formulată, apelanta-reclamantă s-a mărginit să afirme că aceste clauze sunt standardizate și abuzive, fără a indica exact motivele pentru care consideră că ele au caracterul abuziv. Deși a arătat că după ce va lua cunoștință de Condițiile generale, va face precizări în acest sens, iar aceste Condiții generale au fost depuse la dosar odată cu întâmpinarea, reclamanta nu a detaliat motivele pentru care consideră aceste clauze ca abuzive. Abia prin cererea de apel, apelanta a înțeles să facă aceste precizări.
Însă, potrivit art.478 alin.(3) Cod procedură civilă, „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”. Invocarea unor aspecte care țin de analiza caracterului abuziv al unor clauze, după cum și invocarea caracterului abuziv al altor clauze, după cum ar fi clauza de modificare unilaterală a cuantumului comisionului de plată întârziată făcută direct în apel, se încadrează tezei legale anterior redate, constituind modificări de cauză, respectiv pretenții noi.
Nu se poate considera că prin aceste precizări apelanta și-a explicitat pretențiile anterioare. Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect o acțiune personală exercitată de un consumator împotriva unui profesionist, în care se impune a fi analizată existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, reclamanta, în calitate de consumator, trebuie să afirme o vătămare care i-a fost produsă prin respectiva clauză. Or, în privința clauzelor amintite, reclamanta nu a explicat inițial ce vătămări i-au fost produse, modul în care a fost afectat echilibrul contractual.
În acest context, Tribunalul mai reține că instanțele sunt ținute de limitele învestirii. Este adevărat că instanța poate constata și din oficiu caracterul abuziv al unor clauze contractuale, însă doar pe cale incidentală, când profesionistul s-ar prevala, în contra consumatorului, de atare clauze. Regulile aplicabile în materia drepturilor consumatorului trebuie integrate regulilor procesual civile, iar conform art. 9 alin. 2 NCPC, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Aplicând astfel principiile care guvernează procesul civil, inclusiv principiul disponibilității, instanța de judecată nu poate adăuga motive noi cererii de chemare în judecată, întrucât ar depăși limitele învestirii.
Așadar, atât timp cât în motivarea acestor petite reclamanta s-a mărginit să afirme că nu sunt negociate, din această perspectivă va fi analizată temeinicia lor. Or, este evident din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 că, pentru a declara o clauză ca fiind abuzivă, nu este suficient ca aceasta să nu fi fost negociată, ci trebuie să fie întrunite, în mod cumulativ, și celelalte două condiții: existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, respectiv încălcarea exigențelor bunei-credințe.
Sub un prim aspect, instanța apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind caracterul nenegociat al clauzelor contractuale contestate. Atunci când legiuitorul a reglementat condiția ca o clauză contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul a avut în vedere dezideratul protecției consumatorului în fața unor contracte preformulate, cu privire la care nu a avut posibilitatea de a le determina conținutul. Simpla semnare și acceptare a clauzelor contractuale nu echivalează cu negocierea contractului. Prin ipoteză, problema clauzelor abuzive se pune doar cu privire la contracte încheiate, respectiv semnate și acceptate de către consumator. Nu reprezintă negociere nici posibilitatea consumatorului de a alege între mai multe oferte de pe piață, ale aceleiași bănci sau ale altor bănci. Negocierea presupune existența unor discuții între părți și posibilitatea efectivă a acestora, inclusiv a consumatorului, de a determina conținutul contractului. Or, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor contractuale contestate, sarcina probei revenind pârâtei, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.
Pe de altă parte, pentru a aprecia un contract ca fiind negociat, este necesară existența unor negocieri efective, iar nu doar posibilitatea teoretică în acest sens, astfel cum reiese din art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, care face vorbire expresă de „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul”, iar nu de o clauză care nu ar fi putut fi negociată cu consumatorul. Prin urmare, pentru a considera negociată o clauză contractuală nu este suficientă inexistența unei contraoferte din partea consumatorului, ci este necesară dovedirea unei negocieri efective între părțile contractante. Desigur, nu poate fi imputată instituției de credit pasivitatea consumatorului, acesta fiind și motivul pentru care simpla lipsă a negocierii nu este suficientă pentru declararea unor clauze contractuale ca abuzive. Într-o astfel de situație, instituției de credit nu i se impun obligații excesive, precum determinarea consumatorului să negocieze contractul, ci obligații concrete, respectiv inserarea unor clauze cu bună-credință, care să nu determine un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Cu alte cuvinte, dacă nu este imputabilă instituției de credit lipsa de inițiativă a consumatorului în negocierea clauzelor contractuale, instituția de credit este totuși ținută a răspunde în ipoteza în care, profitând de această situație, inserează în contracte clauze care determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe.
În acest context, instanța constată că, astfel cum reiese din cuprinsul acțiunii formulate, reclamanta a acordat o importanță deosebită aspectului lipsei negocierii a clauzelor contractuale contestate. Instanța reține însă, în acord cu cele anterior expuse, că pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie să fie întrunite în mod cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege: lipsa negocierii, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcarea exigențelor bunei-credințe. Prin urmare, simpla lipsă a negocierii nu este suficientă, după cum nu poate determina, prin ea însăși, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, atât timp cât utilizarea unor contracte standard nu este interzisă de lege ci, dimpotrivă, uneori chiar recomandată, pentru asigurarea exigențelor prudențiale bancare, impuse chiar de BNR. Totodată, simpla lipsă a negocierii clauzelor contractuale nu poate fi echivalată unui viciu de consimțământ al consumatorilor, nicio prevedere legală nesusținând această apărare a reclamantei care, astfel, este lipsită de fundament. Viciile de consimțământ sunt cele expres prevăzute de lege (eroarea, dolul, violența, leziunea), iar condițiile în care pot fi reținute se bucură, de asemenea, de o consacrare legală. În cazul unor contracte nenegociate nu se pune implicit problema unor vicii de consimțământ, ci consumatorul trebuie să dovedească îndeplinirea în mod concret a condițiilor legale în acest sens. Or, reclamanta nu a dovedit existența vreunei erori scuzabile (având posibilitatea de a citi contractul anterior semnării, în caz contrar, fiind în culpă), nici a unor manopere dolosive ori violente din partea instituției de credit.
Așadar, instanța reține în esență că este îndeplinită condiția privind nenegocierea clauzelor contractuale contestate, însă aceasta nu este suficientă pentru declararea caracterului abuziv.
În condițiile în care, în privința acestor clauze, reclamanta nici măcar nu a invocat vreo vătămare, instanța nu poate reține îndeplinirea condiției privind dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Consecutiv, nu pot fi reținute caracterul abuziv și nulitatea absolută a acestora, astfel încât, în aceste limite, cererea este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât nu au fost identificate dispoziții legale speciale care să interzică în mod expres astfel de clauze.
Pe de altă parte, în privința taxei de administrare a contului, Tribunalul precizează că, în primul rând, că prevederile OUG nr.50/2010 nu se opun perceperii unor comisioane de administrare, ci vizează doar sumele anterioare încheierii contractului. Or, taxa de administrare cont vizează cheltuieli ocazionate de bancă în cursul derulării contractului, perceperea unui astfel de comision nefiind interzisă de lege. OUG nr. 50/2010, act normativ mai exigent în ceea ce privește drepturile consumatorilor, reglementează în mod expres posibilitatea perceperii unui comision de administrare. Cu atât mai mult, legislația anterioară, mai puțin restrictivă, permitea stipularea unui astfel de comision în contractele de credit.
Se mai impune a se determina în ce măsură îi sunt aplicabile comisionului de administrare prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, conform cărora evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Acest text de lege preia în legislația internă dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, conform cărora aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Pentru a determina incidența acestor prevederi legale, este necesar fie ca acest comision să facă parte din obiectul principal al contractului, fie să reprezinte contravaloarea unor servicii. Or, este evident că pe parcursul derulării creditului banca efectuează diferite activități de administrare a acestuia, activități numeroase și complexe, în care sunt implicate resurse materiale și salariați ai băncii. În niciun caz nu se poate pretinde lipsa unor atare activități și, prin urmare, lipsa serviciilor pentru care se percepe comisionul de administrare. Pe cale de consecință, în opinia instanței, comisionul de administrare este echivalentul unor servicii, astfel încât intră sub incidența prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Pentru a nu fi considerată abuzivă o atare clauză, este necesar ca aceasta să fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Cât privește rațiunea perceperii comisionului de administrare, instanța apreciază că însăși denumirea sa relevă, fără echivoc, acest aspect, și anume activitatea de administrare a creditului pe toată perioada contractuală.
Această activitate caracter complex, vizând diferite costuri și resurse implicate de bancă, astfel încât perceperea unor sume cu acest titlu este justificată. Nu se poate reține susținerea apelantei conform căreia rațiunea perceperii comisionului de administrare este aceeași cu cea a perceperii dobânzii. În vreme ce dobânda are natura juridică a unui fruct civil, reprezentând profitul băncii, comisionul de administrare este destinat a acoperi costurile băncii pentru prestarea serviciului de administrare a creditului.
Pe de altă parte, legislația din materia drepturilor consumatorului nu impune profesionistului să procedeze la o adevărată dare de seamă cu privire la toate activitățile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat, precum cel de administrare a creditului, ceea ce ar conduce la includerea în contractele de credit a unor aspecte nerelevante din perspectiva consumatorului. Acesta din urmă trebuie să ia cunoștință, la un nivel mai general, de motivul perceperii unor anumite comisioane, neputându-se impune profesioniștilor să redea, în concret, toate activitățile prestate în cadrul serviciului. Prin urmare, în opinia instanței, pentru ca acest comision să aibă caracter clar și pentru ca un consumator să înțeleagă rațiunea perceperii lui nu este necesară detalierea activităților întreprinse de bancă, ci doar denumirea serviciului prestat, și anume acordarea, respectiv administrarea creditului.
Dacă s-ar considera că este imperios necesar pentru a se asigura caracterul clar al unui comision, detalierea în contract a activităților prestate de bancă, s-ar ajunge în situația absurdă în care și clauzele referitoare la dobândă ar fi abuzive, întrucât contractele de credit nu prevăd motivul perceperii dobânzii, acesta fiind, totuși, evident. Similar, din chiar denumirea comisionului de administrare reiese că acesta este perceput pentru administrarea creditului, operațiune complexă care însă, pentru corecta informare a clienților, nu impune o detaliere aparte.
Comisionul de plată întârziată a fost stipulat în contract ca și clauză penală (evaluarea convențională a părților pentru prejudiciul înregistrat de intimată ca urmare a achitării cu întârziere a plății sumei lunare minime) și stabilit inițial la suma de 30 lei iar ulterior la suma de 45 lei. Acesta a fost astfel prevăzut pentru următoarele situații: sumele achitate nu respectă termenul scadent, sumele achitate în termenul scadent sunt inferioare sumei lunare minime și însăși neefectuarea unei depuneri în intervalul de plată lunar menționat în contract (art.11 din Condițiile generale). Pe lângă definiția dată în Condițiile generale, aceste comision a fost stabilit la o sumă fixă, într-un limbaj clar și accesibil utilizatorului.
Pe de altă parte, dată fiind natura lui juridică de clauză penală, comisionul de plată întârziată nu se poate confunda cu însăși dobânda convențională percepută pentru acordarea creditului (sumă inițială și sume ulterior retrase), aceasta din urmă fiind însăși costul/contraprestația contractului de împrumut.
În ceea ce privește modificarea lui, Tribunalul reține că, potrivit Condițiilor generale, în urma comunicării acestei modificări prin scrisoare simplă după cum a arătat intimata iar apelanta nu a contestat, utilizatorul avea la dispoziție 30 zile pentru a-și exprima opțiunea. Se arată astfel la art.12 din Condițiile generale că „aceste noi valori sau nou introduse taxe, comisioane, costuri vor intra în vigoare în 30 zile de la data notificării, Deținătorul având opțiunea de a comunica Emitentului neacceptarea noilor condiții și reununțarea la utilizarea cardului. În cazul în care Deținătorul utilizează cardul în termenul de 30 zile de la data notificării noilor condiții, se va considera ca fiind o acceptare tacită a acestora (…)”.
Or, după cum se remarcă din istoricul utilizărilor cardului (filele 83-91 din dosarul Judecătoriei Bârlad), după data modificării cuantumului comisionului (decembrie 2008), apelanta a continuat să utilizeze cardul, ceea ce, în termenii contractului, a semnificat o acceptare tacită.
În privința modalității de calcul a dobânzii, Tribunalul constată că aceasta a fost prevăzută în procent fix de 32% atât pentru rata lunară datorată, cât și pentru retragerile de numerar, suplimentare.
Instanța reține că dobânda convenită de părți intră în noțiunea de „obiect principal al contractului” atât timp cât vizează chiar echivalentul contraprestației băncii, respectiv suma convenită ca preț al folosinței capitalului, iar nu aspecte accesorii, precum clauze care permit modificarea unilaterală ulterioară a cuantumului dobânzii. Prin urmare, în acest caz sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, pentru ca o clauză care reglementează dobânda să nu fie abuzivă, este necesar ca aceasta să fie exprimată în mod clar și inteligibil. În condițiile în care această clauză este clară și inteligibilă, asumată de reclamantă prin semnarea contractului, nefiind contrară vreunei dispoziții legale, ea produce efecte depline, neputându-se considera că generează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe.
Cu privire la împrejurare că apelanta a achitat 8.903 lei, după calculele sale, creditul acordat inițial fiind de 2778,64 lei, Tribunalul constată următoarele: potrivit istoricului cardului Euroline al apelantei, aceasta, pe lângă suma de 2778,64 lei acordată inițial de intimată pentru achiziționarea unui produs, a mai efectuat și retrageri de numerar care au generat, în primul rând, perceperea comisionului de retragere, precum și a comisionului de depășire a limitei de credit (necontestate expres în prezenta cauză).
De asemenea, rambursările au fost efectuate fie după împlinirea scadenței, fie în termen, însă în sume inferioare Sumei Minime Lunare (70 lei în loc de 77,18 lei cât era rata), apelanta considerând în mod neîntemeiat că, în acest fel, s-a achitat de obligație, nerealizând că în acest fel s-a expus perceperii comisionului de plată întârziată (pentru că achitarea unei sume inferioare nu era considerată plata a ratei).
Apelanta a avut această practică de la începutul perioadei de rambursare (în prima lună, apelanta neachitând rata) iar consecința a fost ca, după acumularea unui debit consistent format din comisioanele de plată întârziată, orice plată a efectuat s-a imputat, conform legii (art.1111 cod civil din 1864 – aplicabil în cauză față de data încheierii contractului de emitere a cardului de credit), mai întâi asupra dobânzilor (datorate atât pentru rata inițială, cât și pentru sumele extrase suplimentar) și a altor accesorii. Astfel ratelor neachitate (sumele minime lunare prevăzute în extrasele de cont) li s-au adăugat comisioanele percepute (cu excepția celui de plată întârziată), iar la totalul rezultat s-a calculat dobânda de 32% la care s-au adăugat toate comisioanele de plată întârziată generate de achitarea cu întârziere sau achitarea unei sume inferioare cele lunare minime. Aceasta este și concluzia la care a ajuns expertul desemnat în cauză, conform Raportului de expertiză depus la dosarul de apel (răspunsul la obiectivul nr.1).
De asemenea, potrivit expertizei efectuate în cauză, pentru sumele achitate cu întârziere nu s-a perceput dobândă, ci doar acel comision de plată întârziată. Dobânda calculată a fost doar cea de 32% pentru rata lunară de 77,18 lei, respectiv de 32% pentru sumele retrase suplimentar de pe card de către apelantă (răspunsul la obiectivele 2,3,4 și 6). Astfel fiind, apărarea apelantei în sensul că i s-ar fi calculat dobândă la dobândă este neîntemeiată.
În final, deși apelanta a continuat să achite diverse sume, pentru că nu a respectat termenii convenției și pentru că a și efectuat retrageri suplimentare, a ajuns în situația de a datora mai mult decât suma de 2778,64 lei care i-a fost necesară în primă fază. Așa cum se arată și în raportul de expertiză, motivul creșterii lunare a sumei împrumutate se datorează faptului că reclamanta L. V. nu a achitat la timp ratele scadente, comisioanele și sumele ce au fost retrase numerar (răspunsul la obiectivul nr.5)
Prin urmare, constatând ca neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art.480 alin.(1) Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul formulat ca nefondat, păstrând ca legală și temeinică soluția primei instanțe de respingere a contestației la executare.
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, suma de 450 lei avansată de stat cu titlu de ajutor public judiciar acordat apelantei, va rămâne în sarcina statului.
În ceea ce privește diferența de 800 lei onorariu expert, pe care apelanta nu a înțeles să o achite nici până la finalul dezbaterilor, nici în termenul de amânare a pronunțării, Tribunalul, făcând aplicarea art.453 alin.(1) Cod procedură civilă, va obliga apelanta să achite direct expertului (respectiv în contul acestuia), suma de 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de L. V. împotriva sentinței civile nr. 583/26.02.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, suma de 450 lei avansată de stat cu titlu de ajutor public judiciar acordat apelantei, rămâne în sarcina statului.
Obligă apelanta L. V. să achite expertului B. N. suma de 800 lei reprezentând diferență de onorariu, neachitată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2015.
Președinte, A. I. Z. | Judecător, D. M. M. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 02 Noiembrie 2015
Red./tehnored. A.I.Z.
2 ex./04.12.2015
Comunicat 3 ex./
Judecătoria Bârlad – judecător C. R.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1008/2015. Tribunalul... | Evacuare. Decizia nr. 1361/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
