Evacuare. Decizia nr. 537/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 537/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 537/A/2015
Ședința publică de la 28 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți E. HUȘILOR, P. SĂRĂȚENI, P. B., prin avocat L. B. în contradictoriu cu intimatul - pârât Ț. D., împotriva sentinței civile nr. 3325/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect – evacuare.
La pronunțare au lipsit părțile.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.04.2015, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3325/17.12.2014 a Judecătoriei B. a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului acțiunii, excepția lipsei calității procesulae active a Episcopiei Huși și a Protopopiatului B., excepția de nelegalitate, parțială, a Hotărârii de Guvern nr. 53/2008, excepții invocate de pârât.
S-a respins acțiunea precizată privind evacuarea pârâtului Ț. D. din Biserica parohială cu hramul Sf. N., din ., din Biserica filială cu hramul Adormirea Maicii domnului din . cu hramul Sf. Voievozi din . Casa Parohială din . la predarea gestiunii, a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal, formulată de reclamanții E. Hușilor, P. Huși și P. Sărățeni, în contradictoriu cu pârâtul Ț. D..
În urma analizării probelor din dosar, instanța a reținut că la data de 1 august 2002, pârâtul Ț. D. a fost angajat de E. Hușilor - P. Fălciu, și începând cu data de 31.10.2007, în funcția de preot paroh la P. Sărățeni, ..
Cu numărul nr._ pe rolul Tribunalului V. a fost înregistrată acțiunea formulată de pârâtul Ț. D. în contradictoriu cu reclamantele E. Hușilor, P. Huși, având ca obiect-litigiu de muncă-drepturi bănești. Prin încheierea de ședință din data de 01.03.2012, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod .proc. civilă, apreciindu-se că aspectele invocate prin plângerea penală formulată de pârâtul Ț. D. pot influența soluția din cauză.
Prin Hotărârea nr. 5/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial- E. Hușilor s-a aplicat preotului Ț. D., paroh în P. Sărățeni, pedeapsa prevăzută la art. 4 par. B, lit. d din Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române și anume: caterisirea.
Ulterior, ca urmare a Hotărârii nr. 5/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial- E. Hușilor, a fost emisă Decizia nr. 191/2.11.2011 a Episcopiei Hușilor, prin care s-a dispus, începând cu data de 1.11.2011, suspendarea contractului individual de muncă, din oficiu, al preotului Ț. D., din postul de preot paroh de la P. Sărățeni, până la pronunțarea sentinței definitive și irevocabile. Prin aceeași decizie s-a dispus ca preotul Ț. D. să nu se prezinte la locul de muncă și să nu beneficieze de salariu pe durata suspendării. Pentru aducerea la îndeplinire a deciziei, au fost desemnați protopopul, secretarul și contabilul Protopopiatului Huși. Prin Sentința civilă nr. 805/04.07.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ s-a constatat perimată contestația împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă formulată de pârât.
Prin Decizia nr. 193/2.11.2011 a Episcopiei Hușilor, s-a dispus ca începând cu data de 1.11.2011, preotul M. G., paroh al Parohiei Țuțcani, să suplinească postul de preot la P. Sărățeni.
Din procesul-verbal din 22.11.2011, întocmit de inspectorul Eparhial și de preoții însoțitori, a rezultat că, la data de 22.11.2011, delegația Protopopiatului B. s-a deplasat la P. Sărățeni unde a constatat că acolo erau adunați, în jurul bisericii, mai mulți oameni care au protestat împotriva deciziei de caterisire a preotului paroh. Din conținutul procesului-verbal menționat a rezultat că preotul inspector a fost însoțit de un echipaj al Poliției M., de un echipaj al Jandarmeriei și de un echipaj al Poliției de frontieră.
Din corespondența depusă la dosar, a rezultat că pârâtul Ț. D. a refuzat primirea înștiințării făcută de P. B. de dare primire a parohiei.
Prin răspunsurile la interogatoriu luat, reclamanții E. Huși și P. Huși nu au recunoscut că Hotărârea de caterisire nr. 5/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor este nulă, potrivit art. 61 din Regulamentul de procedură al instanțelor Disciplinare de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, susținând că hotărârea este executorie prin aprobarea de către chiriarh, conform procesului verbal de predare primire a gestiunii, pârâtul fiind cel care trebuie să predea bunurile primite în gestiune. De asemenea, a arătat că bisericile din care se solicită evacuarea sunt proprietatea Parohiei Sărățeni, însă sunt integrate în patrimoniul eparhiei.
Pârâtul a susținut că după promovarea acțiunii, în dosarul nr._ a fost admisă întoarcerea executării silite privind casa parohială și cele trei biserici ale Parohiei Sărățeni prin predarea cheilor respectivelor imobile de către E. Hușilor și P. B. către el, însă cheile Parohiei Sărățeni nu i-au fost predate, că în data de 9 septembrie 2014 a predat gestiunea și documentele Parohiei Sărățeni către membrii Consiliului Parohial al Parohiei Sărățeni prin procesul verbal din 9 septembrie 2014, aflat în posesia Protopopiatului B., că cheile imobilelor au fost predate reclamantelor din momentul executării ordonanței președințiale din 10 aprilie 2013, că el a părăsit P. Sărățeni din data de 9 septembrie 2014, cheile imobilelor se află în posesia reclamantelor din anul 2013, iar gestiunea și actele se află la P. Sărățeni.
Reclamantele au recunoscut că cheile bisericii și ale casei au fost preluate de la evacuarea pârâtului pe calea ordonanței președințiale, la data de 10 aprilie 2013, cu precizarea că sigiliile au fost rupte, iar pârâtul a continuat să oficieze slujbe până la părăsirea localității, că s-a predat gestiunea și documentele, însă pârâtul nu a predat ștampila și codul fiscal aparținând Parohiei.
Din verificările efectuate în sistemul ECRIS a rezultat că prin sentința civilă nr. 1771 pronunțată la data de 4 septembrie 2013 de Judecătoria B. în dosar nr._, s-a admis cererea formulată de contestatorul Ț. D. privind întoarcerea executării silite și s-a dispus restabilirea situației anterioare executării silite a titlului executoriu sentința civilă nr. 753 pronunțată la data de 12 martie 2013 a Judecătoriei B., sentință rămasă definitivă prin respingerea apelului.
Inițial, prin sentința civilă nr. 753 pronunțată la data de 12 martie 2013 a Judecătoriei B., în dosar nr._, s-a dispus evacuarea provizorie a pârâtului Ț. D., însă recursul formulat de pârât împotriva acestei sentințe a fost admis, astfel că raportat sentințelor pronunțate până în prezent, locuința pârâtului este în Casa Parohială Sărățeni.
A arătat prima instanță că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune având două capete de cerere, prin care se solicită evacuarea pârâtului Ț. D. din Biserica parohială cu hramul Sf. N., din ., din Biserica filială cu hramul Adormirea Maicii domnului din . cu hramul Sf.Voievozi din . Casa Parohială din . la predarea gestiunii, a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal, formulată de reclamanții E. Hușilor, P. Huși și P. Sărățeni.
Cauza acțiunii este reprezentată de pedeapsa caterisirii aplicată pârâtului Ț. D. - Preot Paroh al Parohiei Sărățeni prin Hotărârea nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor și consecința acesteia, respectiv Decizia nr. 191/01.11.2011 a Episcopiei Hușilor, prin care s-a dispus, începând cu data de 01.11.2011, suspendarea contractului individual de muncă, din oficiu, al preotului Ț. D. din postul de preot paroh de la P. Sărățeni, până la pronunțarea sentinței definitive și irevocabile.
Precizează prima instanță că acțiunea în evacuare este caracterizată, atât în practica judiciară cât și literatura de specialitate de faptul că se pune în discuție folosința asupra imobilului și nu dreptul de proprietate. Acțiunea în evacuare presupune că între părți să se fi stabilit anterior un raport referitor la folosința bunului, un acord, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Acestor raporturi li se circumscrie și situația celor care folosesc cu titlu gratuit imobilul. Între proprietarul unei locuințe și cel ce folosește cu titlu gratuit locuința se încheie un "negotium", prin care se permite folosința locuinței, proprietarul convenind să împartă unul din atributele dreptului sau, având oricând dreptul sa solicite încetarea raportului stabilit.
Casa Parohială a Parohiei Sărățeni prezintă caracterele unei locuințe de serviciu, în sensul legii civile, și este destinată și acordată preotului paroh, pentru a se asigura prezența permanentă în localitate a acestuia, în vederea exercitării profesiei, în baza unei convenții în sens de ,,negotium", accesorie contractului individual de muncă, pentru perioada desfășurării activității.
Tot astfel, Biserica și bunurile din gestiunea Bisericii, reprezintă bunuri date în administrare preotului paroh al căror regim de predare - primire decurge din același raport de muncă încheiat, și care, în sensul legii civile, este accesoriu contractului individual de muncă.
Având în vedere acest caracter, reținând principiul accesorium sequitur principale, instanța a apreciat că efectele acestor raporturi încetează, definitiv, o dată cu încetarea contractului individual de muncă.
Mai arată prima instanță că art. 226 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că, preotul față de care s-a dispus pedeapsa caterisirii este de drept suspendat din serviciu, nu primește salariu. A rezultat așadar că, contractul individual de muncă, respectiv raporturile de muncă încheiate între E. Huși, P. Fălciu, în calitate de angajator și pârâtul Ț. D., nu au încetat, ci au fost suspendate până la rămânerea definitivă a hotărârii de caterisire.
Contrar susținerii reclamanților, în raport de dispozițiile art. 67 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, hotărârile prin care se aplică pedeapsa caterisirii nu este definitivă, acestea având calea de atac a recursului la Sfântul Sinod, așa cum prevăd dispozițiile art. 181 din regulament.
Această concluzie este întărită de prevederile art. 183 din același act normativ intern, care prevăd că nu dau drept de recurs pedepsele date pe cale disciplinară direct de chiriarh, prevăzute de regulament, precum și cele prevăzute cu drept de recurs și neintroduse în termen legal. Tot astfel, art. 184 stabilește că orice hotărâre dată de Consistoriul Eparhial, care va fi rămas definitivă, fie din cauză că cel pedepsit n-a uzat de dreptul de recurs, fie că a fost dată fără acest drept, pentru executare va fi supusă Chiriarhului spre a dispune aplicarea ei. Pe de altă parte, analizând dispozițiile Statutului pentru funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că împotriva hotărârii prin care s-a dispus caterisire se poate formula apel la Consistoriul mitropolitan și apoi, recurs la Consistoriul Superior Bisericesc (art. 155 din statut).
Din înscrisurile existente la dosar de către pârât și răspunsurile la interogatoriu Judecătoria B. a reținut că împotriva Hotărârii nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, prin care s-a aplicat pedeapsa caterisirii, pârâtul Ț. D. a formulat căile de atac prevăzute de reglementările interne, aspect ce nu a fost contestat de reclamanți, nici în fața instanței și nici prin răspunsurile la interogatoriu.
A reținut ca fiind relevantă este adresa nr._/26.11.2012 emisă de Administrația Patriarhală – Consistoriul Superior Bisericesc, prin care, se transmite pârâtului că recursul a fost înregistrat la Consistoriul Superior Bisericesc și luat în considerare, ca fiind depus în termen legal. Se comunică că Consistoriul Superior Bisericesc a studiat dosarul cauzei, în forma transmisă de Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, urmare apelului judecat. Prin aceeași adresă, se menționează că, în acord cu hotărârea nr. 9077/2012 a Sfântului Sinod, dosarul a fost retrimis la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, iar până la soluționarea în instanțele civile de judecată, nicio instanță bisericească nu are posibilitate pronunțării unei hotărârii până ce nu există o hotărâre din partea instanțelor civile. Reclamantele au făcut precizarea că dosarul este în același stadiu și în prezent.
Pe de altă parte, pârâtul nu a prezentat o decizie de desființare a hotărârii de caterisire, deși prin apărările formulate a susținut că hotărârea este nulă, aspect ce este contestat de reclamanți prin răspunsul la interogatoriu nr. 1.
Pentru stabilirea stadiului procesual în care se află dosarul și hotărârea de caterisire nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, a apreciat prima instanță că sunt relevate dispozițiile prevăzute de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, respectiv art. 14 lit. t, art. 153, art. 155 alin. 1, care stabilesc atribuțiile Sfântul Sinod, Consistoriului mitropolitan și Consistoriului Superior Bisericesc prin raportare la adresa nr._/26.11.2012 emisă de Administrația Patriarhală – Consistoriul Superior Bisericesc.
A mai reținut prima instanță că Hotărârea nr. 5/1.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, prin care pârâtului Ț. D. i s-a aplicat pedeapsa caterisirii, nu este definitivă, ea se află spre soluționare la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, soluționare ce este suspendată, în sensul legii civile, până la pronunțarea de către instanțele civile a unei hotărâri privind litigiul de muncă și dosarul penal-aspect necontestat de reclamanți.
Prin urmare, Judecătoria B. a arătat că drepturile afirmate de reclamanți, de a solicita evacuarea pârâtului Ț. D. din Biserica parohială cu hramul Sf. N., din ., din Biserica filială cu hramul Adormirea Maicii domnului din . cu hramul Sf. Voievozi din . Casa Parohială din . la predarea gestiunii, a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal, formulată de reclamanții E. Hușilor, P. Huși și P. Sărățeni sunt afectate de condiția rămânerii definitive a Hotărârii de caterisire nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, a încetării contractul individual de muncă încheiat între E. Hușilor, P. Fălciu, pe de o parte și pârâtul Ț. D., condiție care, până la momentul pronunțării hotărârii nu s-a împlinit.
Pe de altă parte, a mai reținut prima instanță că reclamantele au recunoscut că pârâtul a plecat din localitatea Sărățeni, că a predat documentele, astfel că și dacă s-ar face abstracție de faptul că hotărârea de caterisire nu este definitivă, evacuarea și predarea gestiunii și a întregului inventar a rămas fără obiect. Referitor la predarea ștampilei și a codului fiscal, aceste bunuri pot fi solicitate, dacă nu se va face dovada predării lor, la rămânerea definitivă a hotărârii de caterisire, când vor înceta raporturile de muncă și scriptic.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții E. Hușilor, P. B. și P. Sărățeni, arătând că instanța de fond a respins cererea lor, motivat de faptul ca „drepturile afirmate de subscrise sunt afectate de condiția rămânerii definitive a Hotărârii nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial”.
Consideră reclamanții necesar a aduce la cunoștința situația faptica care a stat la baza declanșării prezentului litigiu, arătând că intimatul T. D. a fost preot paroh în cadrul Parohiei Sarateni, P. B., jud. V., parohie ce intră sub administrarea Protopopiatului B. și implicit a Episcopiei Hușilor. În această calitate pe care o deținea, intimatul a săvârșit abateri disciplinare și delictul de calomniere și acuzare neîntemeiată de fapte necinstite de clerici și față de căpeteniile și superiorii Bisericii, precum și neîndeplinirea cu rea-credință a îndatoririlor preoțești.
În aceste condiții, Consistoriul Eparhial a procedat la judecarea pârâtului pentru faptele imputate și a decis că acesta se face vinovat de săvârșirea acestora, motiv pentru care a pronunțat caterisirea intimatului. Prin Hotărârea nr. 5 din 01.11.2011 a Consistoriului Eparhial, intimatului i s-a aplicat pedeapsa „caterisirii", în temeiul art. 4 alin. B, lit. d) din Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.
Consecințele caterisirii constau în suspendarea funcției de preot și a dreptului de a profesa, chiar dacă se declară căi de atac împotriva hotărârii Consistoriului. Astfel, declararea căii de atac nu suspendă executarea hotărârii primei instanțe, fapt pentru care nici contractul de muncă nu mai poate fi executat. Practic, hotărârea pronunțata de Consistoriul Eparhial este executorie. Hotărârea prin care s-a pronunțat prima instanță bisericeasca își produce efectele de la data comunicării sale către preotul caterisit.
În ceea ce privește raportul de muncă, reclamanții au arătat că acesta se suspendă în baza hotărârii de caterisire, iar dacă instanța superioară menține sancțiunea aplicată, acesta va înceta de drept. Pe perioada judecării căii de atac, preotul caterisit nu mai are calitatea necesară ținerii slujbelor în biserică și îndeplinirii altor obligații bisericești, fiind asimilat unui „civil".
Prin urmare, începând cu data de 01.11.2011, intimatul nu mai are calitatea de preot, aceasta fiind ridicată prin caterisire, fapt pentru care numitul Ț. D. nu mai are nici un drept de a profesa și nici nu poate pretinde drepturi salariale sau de aceeași natură. In aceste condiții s-a decis că preotul caterisit trebuie înlocuit cel puțin în mod provizoriu de un alt preot și prin decizia nr. 193/2011 s-a dispus ca preotul din P. Bozia să fie suplinit de un alt preot.
Pentru punerea în practică a deciziilor mai-sus menționate se impunea ca pârâtul să predea către P. Huși atât oficiul parohial, cât și întreaga gestiune, precum și inventarul în vederea preluării acestuia de către noul preot suplinitor.
Contrar acestor obligații, intimatul a refuzat în mod sistematic să predea casa parohială și Biserica, precum și gestiunea și inventarul acesteia, astfel încât a solicitat în mod expres evacuarea acestuia. In repetate rânduri a procedat la preluarea imobilelor și a gestiunii, cu concursul organelor de poliție, însă de fiecare dată intimatul s-a opus și a refuzat să dea curs cererilor lor și, implicit, obligațiilor sale. Mai mult decât atât, deși caterisit, a continuat să slujească în Biserică, contrar hotărârii Consistoriului Eparhial.
În Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată al Bisericii Ortodoxe Române la art. 226 se dispune că „preotul sau diaconul condamnat la caterisire este de drept suspendat din serviciu și nu primește leafa chiar dacă a făcut recurs". Art. 74 teza finală prevede că „de asemenea, clericii care sunt sancționați de prima instanță cu caterisirea rămân suspendați din serviciu până la darea unei sentințe definitive (...)"
Așadar, începând cu data de 01.11.2011, intimatul nu își mai putea exercita atribuțiile ce țin de calitatea de preot și era obligat la predarea tuturor bunurilor primite în administrare. Mai mult decât atât, art. 67 din același regulament prevede că „pedepsele pronunțate de către Consistoriile Eparhiale au caracter definitiv și executoriu", astfel încât pârâtul trebuie să se supună acestora în mod obligatoriu și de la data comunicării.
Legea nr. 489/2006 prevede, la art. 23 faptul că, „cultele religioase își aleg, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări" și că „personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.""
Apreciază reclamanții că sancțiunea caterisirii semnifică lipsa calității de preot (cauza), motiv pentru care contractul de muncă nu mai poate produce efectele sale (efectul), deoarece caracterul intuitu personae a fost înlăturat prin faptul caterisirii. Deci, dacă intimatul nu mai are calitatea de preot, atunci suntem în fața unui contract fără obiect, iar decizia de suspendare a raportului de muncă se justifică strict pe relația cauză-efect.
Reține instanța de fond în considerentele sentinței apelate faptul că din înscrisurile existente la dosar rezultă că împotriva hotărârii nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial -E. Hușilor, prin care s-a aplicat pedeapsa caterisirii, intimatul a formulat căile de atac prevăzute de reglementările interne, aspect ce nu a fost contestat de către reclamanți. Arată reclamanții că este adevărat că nu au contestat faptul că intimatul a declarat căi de atac împotriva hotărârii de caterisire, deoarece acest lucru nu împiedică executarea hotărârii de caterisire.
Intimatul nu mai are calitatea de preot, contractul de muncă fiindu-i suspendat, și, drept consecință, acestuia îi revine sarcina de a preda toate bunurile primite în momentul numirii sale ca preot paroh începând cu data la care a fost caterisit.
Solicită să se aibă în vedere faptul că, în raport de dispozițiile art. 64 din Regulamentul B., parohul este administratorul averii bisericești împreună cu Consiliul Parohial, sub controlul Centrului Eparhial. Practic, parohul nu face altceva decât să administreze bunurile care îi sunt date în posesie.
Așadar, dacă intimatul nu mai are dreptul de exercitare a profesiei, decizia de caterisire fiind executorie de drept, acesta nu mai are nici dreptul de a administra bunurile primite, respectiv casa parohială, Biserica, actele contabile, ștampila, bunurile de inventar, actele de proprietate ale Parohiei etc.
Consideră reclamanții că în mod eronat a apreciat instanța de fond că dreptul lor de a solicita evacuarea pârâtului nu este un drept actual, întrucât este afectat de condiția rămânerii definitive a hotărârii de caterisire, a încetării contractului individual de muncă încheiat între E. Hușilor - P. Fălciu și pârâtul B. L.. Din moment ce hotărârea de caterisire este executorie, contractul de muncă fiind suspendat, intimatul nemaiavând calitatea de preot, dreptul pe care îl pretind în fața instanței de judecată este un drept actual.
Practic, dacă s-ar menține dispozitivul sentinței apelate, atunci s-ar ajunge în situația de a se nesocoti hotărârile pronunțate de către instanțele bisericești și prevederile menționate din Regulamentul B., caterisirea nemaiavând niciun efect. Prin hotărârea de caterisire s-a decis ca, începând cu data de 01.11.2011, un alt preot să suplinească postul de preot la P. Sărățeni.
Intimatul, prin atitudinea sa și prin refuzul sistematic de evacua biserica și de a preda gestiunea și întregul inventar (inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal), îl împiedică și pe preotul suplinitor de a-și îndeplini obligațiile de preot suplinitor ce i-au fost puse în sarcină prin hotărârea nr. 5/01.11.2011.
Având în vedere situația descrisă anterior și imposibilitatea ca parohia Bozia să beneficieze de îndrumarea preotului suplinitor, consideră că cererea lor este vădit întemeiată, că dreptul pe care îl pretind este actual și justificat raportat la probatoriul administrat și la reglementările legislative în materie.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 466 si urm. Cod de procedura civila, Legea nr. 489/2006, Regulamentul de Procedura al Instanțelor Disciplinare si de Judecata al Bisericii ortodoxe Romane.
Analizând sentința civilă nr. 3325/17.12.2014 a Judecătoriei B., prin prisma motivelor de apel invocate și a prevederilor art. 295 C.proc.civ. de la 1865, instanța de apel constată că apelul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Corect s-ar reținut de către Judecătoria B. situația de fapt, arătând în mod detaliat faptele ce au generat litigiul de față, în ordine succesiunii evenimentelor.
Astfel, intimatul Ț. D. este angajat de către E. Hușilor – P. Fălciu, în baza unui contract individual de muncă începând cu data de 1 august 2002 și începând cu data de 31.10.2007, în funcția de preot paroh la P. Sărățeni, ..
Prin Hotărârea nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor s-a aplicat intimatului Ț. D., paroh în P. Sărățeni, pedeapsa caterisirii, prevăzută la art. 4 par. B, lit. d din Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.
Urmare a aplicării acestei pedepse intimatul Ț. D. a formulat o cerere de chemare în judecată adresată Tribunalului V. – litigiu de muncă, pentru plata unor drepturi bănești, cererea sa fiind înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe. Prin sentința civilă nr. 513/05.03.2015 a Tribunalului V., conform evidenței ECRIS, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 857 lei, cu titlu de contribuții CAR, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect restituirea sumelor de bani reținute din drepturile salariale lunare aferente perioadei 01 ianuarie 2009 – 01 februarie 2011, plata drepturilor salariale pretinse pentru perioada 1 februarie 2011 – 01 noiembrie 2011, obligarea pârâtelor la calcularea, reținerea și plata tuturor contribuțiilor și impozitelor aferente drepturilor salariale care i se cuvin pentru perioada 01.01.2009 – până la zi și reîncadrare în funcția de Preot paroh și acordarea daunelor morale.
În temeiul Hotărârii nr. 5/01.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, a fost emisă Decizia nr. 191/01.11.2011 a Episcopiei Hușilor, prin care s-a dispus ca, începând cu data de 01.11.2011, să fie suspendat contractul individual de muncă, din oficiu, al intimatului Ț. D., din postul de preot paroh de la P. Sărățeni, până la pronunțarea sentinței definitive și irevocabile. S-a mai dispus ca intimatul să nu se prezinte la locul de muncă și să nu beneficieze de salariu pe durata suspendării, urmând ca de aducerea la îndeplinire a deciziei să se ocupe protopopul, secretarul și contabilul Protopopiatului B..
În privința măsurii suspendării contractului de muncă, se observă că prin Sentința civilă nr. 805/04.07.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ s-a constatat perimată contestația împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă formulată de intimat.
Totodată, apelanta E. B. prin Decizia nr. 193/01.11.2011 a dispus ca începând cu data de 01.11.2011, preotul M. G., paroh al Parohiei Țuțcani, să suplinească postul de preot la P. Sărățeni.
Pentru aducerea la îndeplinire a deciziei de suspendare, la data de 13.11.2011 a fost încheiat procesul verbal – filele 23-24 dosar apel, încheiat la P. Sărățeni, P. B., între delegația protopopiatului formată din preot L. V. – protopop, preot C. S. și cântăreț M. C. de la P. Sf. S. III, pe de o parte și intimatul Ț. D. și completarea acestuia din 14.11.2011 – fila 25 dosar apel. Din cuprinsul acestui proces verbal, astfel cum a fost completat rezultă că în data de 13.11.2011 a fost ridicată ștampila parohiei. Acest înscris depus pentru prima dată în apel a fost comunicat apelanților, care nu au formulat apărări și nu l-au contestat.
La data de 22.11.2011 a mai fost întocmit un proces procesul-verbal de către inspectorul Eparhial și de preoții însoțitori, reținându-se că delegația Protopopiatului B. s-a deplasat la P. Sărățeni unde a constatat că acolo erau adunați, în jurul bisericii, mai mulți oameni care au protestat împotriva deciziei de caterisire a preotului paroh. Intimatul Ț. D. a refuzat primirea înștiințării făcută de P. B. de dare primire a parohiei.
Față de această împrejurare, apelanții au formulat cerere de ordonanță președințială de evacuare provizorie a intimatului, cerere înregistrată sub nr._, fiind admisă prin sentința civilă nr. 753/12.03.2013 a Judecătoriei B., prin care s-a dispus evacuarea provizorie a pârâtului Ț. D.. Potrivit susținerilor părților sentința civilă nr. 753/12.03.2013 a Judecătoriei B. a fost pusă în executare, intimatul fiind evacuat provizoriu din casa parohială și biserici.
Cu toate acestea recursul intimatului Ț. D. împotriva sentinței civile nr. 753/12.03.2013 a Judecătoriei B. a fost admis, cu consecința modificării sentinței și respingerea cererii de ordonanță președințială.
În dosarul nr._ intimatul Ț. D. a formulat cerere de întoarcere a executării, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 1771/04.09.2013 a Judecătoriei B., ca urmare a desființării titlului executoriu sentința civilă nr. 753/12.03.2013 a Judecătoriei B., sentință rămânând definitivă prin respingerea apelului.
La data de 16 septembrie 2014 s-a încheiat procesul verbal – filele 295 – 297 dosar fond, între intimatul Ț. D. și P. B., în care s-a consemnat că s-a predat gestiunea și documentele Parohiei Sărățeni, respectiv: 12 chitanțiere verificate de Serviciul contabil al fostului Protopopiat Fălciu, 6 chitanțiere complete – neverificate; 1 chitanțier din care s-au tăiat doar 7 chitanțe; 1 chitanțier neînceput; două dosare cu acte justificative; 1 registru bonier; 1 dosar cu actele casei parohiale; 2 titluri de proprietate originale pentru suprafața de 3 ha teren arabil; certificatul de înregistrare fiscală în original; 2 registre de venituri și cheltuieli; 1 registrul jurnal casă; 1 registru cheltuieli; 3 registre matricole (înmormântări, cununați și botezați); 1 registru inventar cu bunurile de la cele 3 biserici din Sărățeni și Lățești; 1 registru mijloace fixe; 1 registru intrări – ieșiri; 1 certificat de cununie; 3 dosare corespondență; 1 CD cu programul de contabilitate ASCONT; 8 plicuri cu somații de la ANAF adresate Parohiei Sărățeni.
Prin adresa nr. 572/16.09.2014 a Protopopiatului B. acesta comunică Episcopiei Huși faptul că din casa parohială au fost ridicate toate bunurile ce au aparținut fostului preot Ț. D., despere care domnii consilieri (n.n. ai parohiei) ne-au mărturisit că fostul preot a părăsit parohia fără să știe unde a plecat.
Prin concluziile scrise depuse la primă instanță, apelanții recunosc faptul că în ceea ce privește cheile Bisericii și ale casei parohiale, acestea au fost preluate încă de la evacuarea pârâtului pe calea ordonanței președințiale.
Cu toate acestea, apelanții arată că intimatul nu a predat ștampila și codul fiscal aparținând Parohiei și că, deși au procedat la preluarea imobilelor și a gestiunii, cu concursul organelor de poliție, de fiecare dată intimatul s-a opus și a refuzat să dea curs cererilor lor.
În drept, instanța de apel reține că potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
În baza acestor dispoziții legale a fost adoptat Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care potrivit art. 49 alin. 1 și 2 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, preotul paroh, ca delegat al chiriarhului, este păstorul sufletesc al credincioșilor dintr-o parohie, iar în activitatea administrativă este conducătorul administrației parohiale și președinte al Adunării parohiale, al Consiliului parohial și al Comitetului parohial. Numirea sau revocarea din oficiul de paroh se face de chiriarh într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, având în vedere calitatea activității desfășurate.
În materie disciplinară, conform art. 148 alin. 1 din Statut, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcționează instanțele disciplinare și de judecată bisericească pentru clericii de mir, preoți și diaconi în funcțiune și pensionari, respectiv de judecată în fond Consistoriul eparhial, care funcționează la fiecare episcopie și arhiepiscopie, conform art. 151 alin. 1 din Statutul B..
Potrivit art. 152 din Statutul B. hotărârile Consistoriului eparhial aprobate de către chiriarh devin definitive și executorii. Cu toate acestea, hotărârile instanțelor disciplinare și de judecată eparhiale (inclusiv a consistoriului eparhial) devin executorii numai după învestirea lor cu formula executorie de către chiriarh – art. 156 alin. 1 din Statutul B..
Conform art. 67 alin. 3 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale B., singurele pedepse cu drept de recurs, pronunțate de Consistoriile Eparhiale sunt cele prevăzute în art. 4, par. B, lit. c și d (depunerea și caterisirea).
De asemenea, conform art. 177 din Regulamentul de procedură pedeapsa caterisirii se dă cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data primirii sentinței de către cel în cauză, în timp ce toate celelalte pedepse prevăzute de prezentul Regulament (cu excepția depunerii din trapta preoției), aplicate de Consistoriile Eparhiale, au caracter definitiv și executoriu, după aprobarea lor de către Chiriarh.
În continuare se observă că Sfântul Sinod, ca organism care se pronunță asupra admisibilității cererilor de recurs, primește și examinează recursurile clericilor caterisiți de către un consistoriu eparhial. Recursurile admise, în principiu, de Sfântul Sinod sunt trimise Consistoriului mitropolitan spre judecare asupra fondului, iar sentința se aprobă de Patriarh, după cum prevede art. 155 din Statutul B..
Corelând aceste prevederi statutare și regulamentare, se constată că o hotărâre a consistoriului eparhial este definitivă numai după aprobarea de către chiriarh și executorie după învestirea cu formulă executorie de către chiriarh. De asemenea, rezultă că pedeapsa caterisirii este definitivă numai după soluționarea recursului.
Prin urmare, deși hotărârile instanțelor de judecată disciplinare ale Bisericii Ortodoxe Române sunt executorii nu trebuie făcut abstracție de prevederile art. 152 și 156 sin Statutul B. și art. 167 alin. 3 din Regulamentul de procedură care instituie cerințe suplimentare, după cum s-a arătat mai sus sau derogări, în funcție de natura sancțiunii aplicate.
Or, în cauză hotărârea Consistoriului eparhial din cadrul Episcopiei Huși nr. 5/01.11.2011 nu este definitivă, fiind contestată de către intimat, mai mult recursul fiind admis de către Sfântul Sinod prin Hotărârea nr. 9077/2012, cauza aflându-se în etapa judecării fondului în fața Consistoriului mitropolitan din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, după cum reiese din adresa nr._/26.11.2012 a Administrației Patriarhale – Consistoriul Superior Bisericesc – fila 205 dosar fond.
Cu toate acestea, conform art. 74 alin. 2 din Regulamentul de procedură, în cazul clericilor care sunt sancționați de prima instanță, cu pedeapsa caterisiri sunt suspendați din serviciu, până la darea unei sentințe definitive.
De asemenea, așa cum a reținut și prima instanță, art. 226 din Regulamentul de procedură prevede că preotul sau diaconul condamnat la caterisire este de drept suspendat din serviciu și nu primește leafă chiar dacă a făcut recurs.
Suspendarea din serviciu prevăzută de dispozițiile regulamentare ale B. reprezintă în dreptul muncii de fapt suspendarea contractului individual de muncă, măsură temporară caracterizată prin aceea că, pe perioada cât durează obligațiile principale nu se mai execută, respectiv, prestarea muncii de către salariat și plata drepturilor de natură salarială de către angajator.
Totodată, suspendarea executării prestațiilor principale (în speță, oficierea serviciului religios și plata salariului) determină și neexecutarea temporară a prestațiilor accesorii prevăzute în Statului B., în strânsă legătură cu cele principale, inclusiv cele privind administrarea bunurilor parohiale, conform art. 64 și 65 din Statutul B..
În aceste condiții, clericul pentru care s-a dispus caterisirea, chiar dacă nu a fost pronunțată o sentință definitivă în acest sens, ar avea obligația de a preda, cu titlu provizoriu până la stabilirea în mod definitiv a pedepsei caterisirii, toate obiectele necesare oficierii serviciului religios, precum și cele în legătură directă cu administrarea bunurilor parohiale, respectiv: a gestiunii, a întregului inventar, actele de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal.
În cauză, din procesul-verbal din data de 16.09.2014 rezultă că intimatul a predat către apelanți gestiunea și celelalte documente ale Parohiei Sărățeni, precum și certificatul de înregistrare fiscală, în original. De asemenea, cheile de la biserică și de la casa parohială au fost predate în aprilie 2013, potrivit recunoașterii apelanților, în timp ce ștampila parohiei rezultă că a fost predată la data de 13.11.2011, conform procesului verbal întocmit la această dată și completării din data de 14.11.2011, înscrisuri depuse în apel.
De altfel, predarea gestiunii, actelor de proprietate și a cheilor de la casa parohială și de la biserici este confirmată și de către apelanți, însă invocă nepredarea codului fiscal și a ștampilei, nefăcând totuși dovada contrară a celor reținute în cele două procese verbal depuse la dosar, coroborate și cu recunoașterea intimatului.
Prin urmare, concluzia primei instanțe cu privire la rămânerea fără obiect a cererii de predare a gestiunii, a întregului inventar, a actelor de proprietate ale Parohiei Săhăteni și a cheilor, este corectă, ca urmare a transmiterii acestora către Consiliul Parohial Sărățeni la data de 16.09.2014, respectiv în aprilie 2013. Mai mult, instanța de apel reține că și cererea apelanților de predare a ștampilei și codului fiscale a rămas fără obiect, acestea fiind predate la data de 13.11.2011, respectiv 16.09.2014, după cum rezultă din probele administrate pe parcursul judecății.
În ceea ce privește cererea de evacuare a intimatului din casa parohială și din biserică, se constată că aceasta are la bază atributele conferite apelanților în calitatea lor de proprietare asupra imobilelor în discuție, respectiv dreptului de posesie, folosință și dispoziție, garantat de dispozițiile art. 555 și următoarele N.C.civ.
Prin urmare, în considerarea respectării prerogativelor dreptului de proprietate consacrate de dispozițiile art. 555 N.C.civ. (aplicabil în speță, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 6 din Noul Cod Civil), drept real ce conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său propriu.
Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că intimatul s-a aflat în posesia și folosința acestor două imobile în calitate de preot paroh și conform prevederilor statutare, dreptul de posesie și folosință fiind un accesoriu al raportului de muncă, așa cum s-a reținut în mod temeinic de către instanță cu ocazia soluționării cererii de evacuare.
Fiind un accesoriu al raportului de muncă, dreptul de posesie și folosință asupra casei parohiale și a bisericii va urma soarta raportului juridic principal. Or, în condițiile în care executarea obligațiilor principale izvorâte din raportul de muncă este suspendată până la pronunțarea unei soluții definitive cu privire la pedeapsa caterisirii, și dreptul accesoriu de posesie și folosință asupra casei parohiale și a bisericii este suspendat.
Însă, suspendarea este o măsură temporară, cu o durată în timp determinată sau determinabilă, iar efectele provizorii pe care le produce nu pot justifica luarea unor măsuri definitive, astfel cum pretind apelanții prin solicitarea lor de evacuare a intimatului.
Instanța de apel nu poate fi de acord cu susținerile apelanților privind pierderea calității de preot de către intimat, câtă vreme această calitate se pierde, după cum rezultă din prevederile Statului B. și al Regulamentului de procedură al instanțelor disciplinare ale B., doar după rămânerea definitivă a pedepsei caterisirii, ceea ce în cauză nu poate fi reținut. Suspendarea din serviciu a preotului față de care s-a aplicat în primă instanță pedeapsa caterisirii nu echivalează cu pierderea definitivă a drepturilor principale și accesorii izvorâte din raportul de muncă.
Prin urmare, având în vedere că pedeapsa caterisirii, la acest moment, nu este una definitivă, iar contractul de muncă al intimatului nu a încetat ca urmare a pierderii calității de preot, nici evacuarea definitivă a intimatului din casa parohială și biserică nu se poate dispune de către instanța civilă.
Pe de altă parte, intimatul a afirmat că a eliberat și predat imobilele, fiind depus la dosar și adresa nr. 572/16.09.2014 a Protopopiatului B., înscris prin care se confirmă susținerile intimatului, aspect necontestat de apelanți și neinfirmat prin administrarea altor probe în apel, astfel că nu se poate reține că la momentul pronunțării prezentei intimatul ar ocupa aceste imobile din care se solicită evacuarea.
Mai mult, se constată că apelanții au solicitat evacuarea intimatului, ca urmare a lipsei unui raport juridic privind folosința bunului, intimatul având dreptul de a folosi bunul în virtutea relațiilor de muncă și a dispozițiilor Statutului B.. Însă, ca urmare a suspendării raportului de muncă dintre părți nu se poate reține statutul de persoană tolerată a intimatului și evident obligația de a părăsi imobilul la solicitarea proprietarului, decât după încetarea definitivă acestor raporturi de muncă.
În consecință, instanța de apel confirmă considerentele primei instanțe referitoare la faptul că evacuarea intimatului Ț. D. nu poate fi dispusă decât după rămânerea definitivă a pedepsei caterisirii și încetării contractului de muncă, cu mențiunea că nu se poate dispune la acest moment evacuarea definitivă.
Pentru toate aceste considerente, instanța de apel va respinge apelul formulat de apelanții E. Huși, P. B. și P. Sărățeni împotriva sentinței civile nr. 3325/17.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanții E. Huși, P. B. și P. Sarateni împotriva sentinței civile nr. 3325/17.12.2014 a Judecătoriei B. pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
M. CIOARĂOANA M. V.
Grefier,
A. C.
Red. jud. MC/28.05.2015
6 ex/.>
Judecătoria B.: Jud. D. E. J.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 422/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 444/2015. Tribunalul... → |
|---|
