Legea 10/2001. Sentința nr. 1694/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1694/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 1694/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1694/2015
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Grefier E. G.
Pe rol se află pronunțarea cauzei privind pe reclamanții D. E.-L. și D. M. –F. cu domiciliul în V., ..9,jud. V., în contradictoriu cu pârâții U.A.T. V., P. M. V., P. M. V., cu sediul în mun. V., ..2, jud. V., C. J. V., S. R. prin M. F., G. R., cu sediul în București, Piața Victoriei nr.1, sector1, M. F., C. L. de Fond Funciar V., A. N. Pentru Restituirea Proprietatilor, C. N. pentru Compensarea Imobilelor, C. J. de Fond Funciar V., având ca obiect Legea 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 24.11.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 02.12.2015 și ulterior, pentru astăzi 08.12.2015 când s-a dat soluția de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ la data de 22.10.2014 reclamanții D. E.-L. și D. M. –F., în nume propriu si în calitate de moștenitor legal al defuncților M. I. A. si MUNTEANI A. I., contestă actele administrative emise de P. M. V. în calitate de reprezentanți ai U.A.T. V., respectiv, acțiunea pentru constatarea nevalabilității condițiilor de emitere a acestor acte administrative contestate, iar pe cale de consecință solicită declararea nulității absolute a acestor acte administrative ce nu pot produce efecte juridice si nici nu le pot fi opozabile.
Formulează cerere de anulare acte administrativ, respectiv cerere acordare despăgubiri civile, daune interes si dobânzi aferente calculate conform practicii Curții Europene, iar în motivarea acțiunii, susțin pentru odată în plus faptul că temeiul juridic al acțiunii formulata de noi ca reclamanți îl reprezintă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, de condamnare repetata a României la despăgubiri civile în favoarea foștilor proprietari cărora statul le-a preluat abuziv proprietățile în perioada anilor 1945 - 1989, hotărâri prin care s-a reținut ca Fondul "Proprietatea" nu este funcțional si viabil, si prin urmare foștilor proprietari le-au fost preluate bunurile fara o despăgubire echitabila si efectiva.
În fapt, în anul iarna anului 1981 S. Român i-a confiscat abuziv si fără just titlu mie D. E.-L. si mamei mele M. I. A. (a cărei unică moștenitoare de drept sunt), un imobil (teren si casă), situată în V., . Nr. 229, asa cum rezultă fără putere de tăgadă si din cuprinsul Procesului-Verbal de preluare a imobilului, întocmit în 09.12.1981.
După căderea Regimului Comunist 1989, noi am Notificat pentru retrocedare instituțiile statului si P. M. V. care era un simplu detentor precar al imobilului confiscat abuziv si fără just titlu, dar acesta nu ne-a soluționat nenumăratele noastre cereri si nu au dat curs solicitărilor noastre.
Același lucru s-a întâmplat si după apariția Legii 10/2001, ocazie cu care, noi ne-am conformat legii, si în vederea Retrocedării am depus din nou Notificările nr. 9223 si 9924 din 02.05.2001 prin Biroul Executorului Judecătoresc M. B., deschizându-se si Dosarele nr. 564/2001 si 565/2001 de Retrocedare, însă aceste notificări au rămas nesoluționate si pînă la această dată, întrucât s-a tergiversat soluționarea Notificărilor de retrocedare si de acordare de despăgubiri bănești, despăgubirea echitabila si efectiva a acestora imobile preluate abuziv, cu toate că pentru cazuri similare, în mod repetat Curtea a obligat S. Român la plata unor sume reprezentând contravaloarea bunului preluat si a dobânzilor aferente, conform practicii curții.
Astfel, Primarii M. V., reprezentanți legali ai U.A.T.V. care este un simplu detentor precar al imobilului preluat abuziv, în loc să soluționeze favorabil si cu celeritate notificările de retrocedare, au tergiversat mereu soluționarea echitabilă si legală a Notificărilor, si în mod abuziv au emis subsecvent zeci de Decizii si Dispoziții contradictorii prin care îsi anulau propriile Dispoziții, încălcând flagrant dispozițiile legale ce reglementează sediul materiei.
În acest sens, învederează faptul că s-au scurs 25 de ani de la prima Notificare de Retrocedare, si respectiv 14 ani de zile de la Notificările nr. 9223 si nr. 9924/ din 02.05.2001 depuse prin executorul Judecătoresc M. B. în procedura Legii Nr. 10/2001, prin care d-na D. E.-L. a solicitat restituirea în natură a imobilului (teren si casă), situată în V., . Nr. 229, sau acordarea de îndată de despăgubiri bănești, respectiv daune interes si dobânzi aferente calculate conform practicii Curții Europene, dar nici pînă la această dată nu au fost soluționate notificările noastre si nici nu ni s-au acordat despăgubiri bănești sau de altă natură, fapt ce încalcă flagrant Practica Curții europene, dar si art. 6 din CEDO, respectiv Protocolul nr. Protocolului nr. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Curtea Europeana a condamnat România în mod repetat, si a statuat că:
- "reacția Statului Român fata de abuzul comis de statul comunist a fost una excesiv întârziata, Fondul "Proprietatea" nu este funcțional nici în prezent, astfel ca lipsirea de bunul preluat a foștilor proprietari fara o despăgubire conform cu exigentele Protocolului nr. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, impune despăgubirea echitabila si efectiva a acestora", sens în care Curtea a obligat S. Român la plata către foștii proprietari a unor sume imense reprezentând contravaloarea bunului preluat si a dobânzilor aferente, conform practicii curții.
- De asemenea, menționează că cererea de "anulare act administrativ", o solicită ca urmare a constatării de către instanța de judecată a nulității absolute a actelor administrative emise de primar si contestate de noi (rezoluții, dispoziții, decizii, referate care nu pot să producă efecte juridice ca urmare a nevalabilității condițiilor obligatorii de emitere a lor), acte emise de P. M. V. în procedura de soluționare a notificărilor de retrocedare menționate mai sus, în vederea retrocedării imobilului situat în V., . Nr. 229, imobil compus din teren în suprafață de 1460 mp, locuință (casă si dependințe) în suprafață de 184,14 m.p. suprafață construită, din care casă 132,99 mp suprafață utilă.
Toate acestea, rezultă fără putere de tăgadă din actele din dosarele de retrocedare, dar au fost si sunt recunoscute în mod repetat si de pîrîti, prin însăși deciziile emise de ei, chiar si prin ultima Dispoziție Nr. 2774 din 19.09.2014 si comunicată la data de 25.09.2014, decizie pe care o contestă deoarece vine în contradicție si cu prima decizie emisă de Primărie în vederea soluționării notificărilor de retrocedare depuse de noi în 2001 prin executor judecătoresc, dar este în contradicție si cu dispozițiile legale ce reglementează sediul materiei.
În aceeași măsură, solicită ca, prin Hotărârea ce o va pronunța, să dispună si retrocedarea imobilului (teren 1460 mp si locuință de 184,14 m.p. suprafață construită, din care casă 132,99 mp suprafață utilă) confiscat abuziv, si/sau acordarea de măsuri reparatorii si compensatorii, în sensul:
Acordării pe de o parte a unei suprafețe de teren intravilan în orașul V. în suprafață de 1460 mp (pentru terenul confiscat), dar într-o zonă similară amplasamentului avut de proprietatea confiscată abuziv (mai ales că P. M. V. scoate mereu la vânzare prin licitație publică imobile situate în zona centrală a orașului), si în compensare acordarea de despăgubiri bănești;
Iar pe altă parte, pentru casa si dependințele în suprafață de 184,14 m.p. suprafață construită, construcții ce s-au dărmat si nu mai pot fi retrocedate în natură pe vechiul amplasament, solicită ca măsuri reparatorii si compensatorii, acordarea echivalentului în bani pentru acest imobil, dar să evaluat la prețul zilei, precum si acordarea de despăgubiri bănești, cu mențiunea că sumele trebuiesc recalculate, reevaluate si indexate la zi, conform prevederilor legale;
În aceeași măsură, având în vedere faptul că Leg. 10/2001 este o lege "Reparatorie în integrum", dar având în vedere si vârsta înaintată, petenta D. E.-L. fiind în etate de 82 de ani, solicită ca prin Hotărârea ce se va pronunța, să se facă dreptate pe deplin, în sensul soluționării cu celeritate a tuturor capetelor de cerere așa cum au fost ele promovate, pentru a le da posibilitatea fructificării de îndată tuturor drepturilor ce le revin ca proprietari de drept, pentru aceste confiscări abuzive si fără just titlu a proprietăților, si astfel, acordarea despăgubiri bănești în vederea recuperării de îndată a prejudiciului produs:
Prin confiscarea imobilului. prin dărmarea casei si a construcțiilor existente pe teren în suprafață de 184,14 m.p. suprafață locită, dar si acordarea de "despăgubiri pentru beneficiul nerealizat de către noi proprietarii de drept" respectiv, "daune produse prin nefolosintă a imobulului (teren si casă) în toti acești 34 ani, perioadă cuprinsă între anii 1981-1989, deci 9 ani pe timpul regimunui Comunist, si ulterior, 1989 -2014, o perioadă de 25 de ani de la Revoluție si pînă în prezent.
De remarcat este faptul că acest imobil compus din teren, casă si dependințe, a fost preluat abuziv si fără just titlu de S. Român în perioada Comunistă. O asemenea măsura, prin prisma prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 constituie o preluare abuziva ce îndreptățește fostul proprietar sau moștenitorii acestuia sa solicite despăgubiri.
Prin Legea nr. 10/2001 modificata succesiv si republicata, au fost stabilite o . modalități de despăgubire a foștilor proprietari, între care si acordarea de acțiuni la fondul proprietatea, dar aceasta nu este o măsură efectivă de despăgubire, si contravine atît legii cadru care este o lege ce are la bază principiul "restitutio în integrum", dar contravine si Practicii Curții Europene si normelor CEDO.
Astfel, Curtea Europeană a drepturilor Omului, a stabilit în sarcina statului faptul că: "exista obligația pozitiva de a respecta dreptul de proprietate, iar simpla adoptare a unor masuri reparatorii în concordanta cu normele internaționale nefiind suficienta daca nu este urmata de masuri concrete de aplicare într-un termen rezonabil, astfel încât posibilitatea acordării de masuri reparatorii sa nu fie o simpla iluzie".
În acest sens s-a pronuntat în mod repetat Curtea Europeană a drepturilor Omului care a sancționat S. Român în mod repetat si l-a obligat la despăgubiri fată de proprietarii de drept si succesorii acestora, si au dispus si Hotărâri Pilot pe care Instanțele Naționale trebuie să le respecte cu precizarea că litigiile pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natura, sunt de competenta instanțelor de drept comun, în lipsa unei dispoziții speciale care sa o înlăture.
Deci solicită si despăgubiri civile pentru imobilele preluate abuziv de S. Român si obligarea pârâților la plata de despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a imobilelor situate în V., . nr. 229, cu precizarea că valoare despăgubirilor în sumă fixă nu o poate indica, dar ea se poate calcula si estima printr-o "Expertiză Judiciară".
De asemenea, art. 26 din Legea nr. 10/2001 se refera doar la cenzurarea dispozițiilor emise de primari sau entitățile deținătoare ale imobilului, fiind singura competenta speciala de prima instanța stabilita în favoarea Tribunalelor, în materia restituirii proprietăților confiscate abuziv.
Revenind la dispozițiile emise de Primar în calitate de reprezentant al Primăriei/U.A.T._Vaslui, si fiind vorba de acte juridice civile, ele nu se află în afara controlului legalității sale si trebuie să urmeze regimul juridic de drept comun, motiv pentru care contestăm valabilitatea si opozabilitatea lor fată de noi si fată de terți pe motiv de nulitate absolută, fapt ce o determină să se considere îndreptățtă să formuleze prin prezenta si acest capăt de cerere, respectiv: "Acțiunea pentru constatarea nevalabilității condițiilor de emitere a acestor acte administrative succesive în 25 de ani, dar în vederea soluționării aceleiași notificare si cerere de retrocedare, ce sunt contrare dispozițiilor legale, sunt contrare si intereselor noastre", cu precizarea că toate aceste acte administrative au fost emise în mod abuziv, netemeinic si nelegal.
Pe cale de consecință, solicită expres si anularea tuturor acestor Rezoluții, Dispoziții si Decizii care vin în contradictoriu cu prima decizie de soluționare a notificării de retrocedare înregistrate la P. M. V. cu nr. 9923 si 9924 din 02.02.2001 depusă încă din 2001 prin B.E.J. B. M. si înregistrate cu nr. 564 si 565, respectiv anularea Dispoziție Nr. 2774 din 19.09.2014 si comunicată la data de 25.09.2014, Dispoziție dată cu încălcarea procedurii Legii speciale nr. 10/2001, prin care s-a dispus abuziv, netemeinic si nelegal respingerea cererii de acordare de despăgubiri si restituirea imobilului preluat abuziv si fără just titlu de S. ROMÂN în perioada Regimului Comunist Totalitar.
De asemenea, în susținerea acțiunii noastre, învederează "nulitatea absolută a actelor administrative criticate si contestate de noi", si pe motivul de nevalabilitate a condițiilor speciale de emitere a acestor acte administrative a Primarului M. V. ca reprezentant al U.A.T._Vaslui (care era un simplu detentor precar al proprietății si nu putea face acte de dispoziție prin care să înstrăineze către terțe persoane proprietățile).
Toate aceste acte administrative sunt contrare dispozițiilor imperative a Legii. 10/2001, cu precădere art. 29 si art. 33 alin 2, dar, sunt contrare si contrare dispozițiilor si precizărilor emise de "Autorității Naționale pentru urmărirea aplicării unitare a Legii 10/2001, fapt ce o îndreptățește să învedereze si faptul că în mod evident "am fost si suntem discriminați", deoarece i s-au îngrădit si încălcat în toti acești ani mai multe drepturi si libertăți cetățenești, si s-au încălcat flagrant si dispozițiile art. 16 din Constituția României.
Dar în aceeași măsură, contestă modalitatea abuzivă si discriminatorie de soluționare a notificărilor de retrocedare a proprietăților (proprietăți ce au fost confiscate abuziv si fără just titlu de către S. Român în perioada Comunistă), deoarece nu ne este respectat "Dreptul de Proprietate" ce este garantat si de art. 44 din Constituția României", mai ales că nu s-au soluționat cererile de retrocedare.
F. de apariția Legii nr. 247/2005 (privind presupusa reformă în domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente), invocă faptul că a fost format dosarul nr. 564/2001 si 565/2001 conexat cu nr. 9223 si 9224/ din 02.05.2001, respectiv Dispoziția Primarului Nr. 93/09.03.2004 (Adresa nr._/16.08.2004 a Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Leg. 10/2001, Dispozițiile Primarului nr. 306/23.05.2005 de revocarea a deciziei 93/2004, Dispoziția nr. 618/05.12.2005, referatul Primăriei M. V. Nr. 9223 si 9224 din 22.06.2007, si respectiv, Dispoziția Nr. 2774 din 19.09.2014 si comunicată petenților la data de 25.09.2014 prin care s-a modificat pentru a mia oară propriile Dispoziții date de Primar), având ca obiect acordarea de despăgubiri prin participarea cu titluri de valoare la acțiuni "Fondul Proprietatea", acesta ar fi trebuit să înaintat în timp legal la Consiliului N. al Valorilor Mobiliare pentru soluționare, dar nu a fost trimisă
Chiar dacă se trimitea, au refuzat o asemenea ofertă neechitabilă si nelegală, si "criticăm această măsură ce se pretinde a fi reparatorie", întrucît nu suntem de acord cu ea deoarece vine în contradicție cu Leg. 10/2001 care este o lege "reparatorie în integrum", mai ales că "Fondul Proprietatea nu este operațional", iar CEDO a condamnat ROMÂNIA în mod repetat pe faptul că statul pentru această practică abuzivă care vizează tergiversarea soluționării reale a Notificărilor de retrocedare si de acordare de despăgubiri, dar CEDO a condamnat S. Român si pentru că nu a găsit o măsură reală si viabilă pentru despăgubirea foștilor proprietari.
Așadar, solicitările lor în calitate de reclamanți si victime a abuzurilor Statului Român (abuzuri ce s-au desfășurat si-n Perioada Comunistă prin confiscarea abuzivă a proprietăților, dar si post-comunistă prin nesoluționarea cu celeritate a Notificărilor si Neretrocedarea imobilelor notificate în toți acești 25 de ani de la Revoluție si până în prezent), sunt în sensul acordării de îndată a despăgubirilor bănești, nefiind mulțumiți cu masurile dispuse în temeiul Legii nr. 247/2005.
Se impune acordarea de îndată de despăgubiri bănești, mai ales că imobilul a fost preluat fara titlu, S. având doar calitatea de detentor precar, astfel ca imobilul putea face obiectul retrocedării, si nu a înstrăinării lui către terți, iar dacă la ora actuală ar fi de utilitate publică, se impune achitarea contravalorii imobilului si acordarea de îndată a despăgubirilor bănești către proprietarii de drept, în caz contrar, fiind vorba de un nou abuz de drept din partea Statului Român si al Autorităților.
De asemenea, invocă si jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului ca temei juridic de drept al acțiunii în ceea ce privește Neretrocedarea imobilului Notificat, si Neacordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în V., . nr. 229 (compus din teren 1460 mp, casă si clădiri anexe de 184,14 mp construibil din care 132,99 mp spațiu util), aceasta fiind încadrarea corecta a prezentei cereri.
În raport de obiectul cererii, Tribunalul V. trebuie să constate ca sunt incidente, în speța, prevederile Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, lege care are în vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03._89, deoarece într-o atare situație, contestațiile sau cererile contra dispoziției emisa în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt de competenta Tribunalului în prima instanța, considerente fata de care, în baza dispozițiilor legale coroborate cu Cod procedura civila, trebuie să admită prezenta cerere.
În motivarea acțiunii, susțin în plus faptul că temeiul juridic al acțiunii formulata de noi ca reclamanți îl reprezintă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, de condamnare repetata a României la despăgubiri civile în favoarea foștilor proprietari cărora statul le-a preluat abuziv proprietățile în perioada anilor 1945 - 1989, hotărâri prin care s-a reținut ca Fondul "Proprietatea" nu este funcțional si viabil, si prin urmare foștilor proprietari le-au fost preluate bunurile fără o despăgubire echitabila si efectiva.
Față de toate considerentele reținute, solicită să se respecte Practica Curții Europene a drepturilor Omului, practica înaltei Curți de Casație si Justiție care în cazuri similare au statuat că pentru o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză, se impune aplicarea Practicii Curții Europene normelor învederate si de noi, si să se acorde despăgubirea echitabila si efectiva a acestora, si obligarea Statului Român la plata unor sume reprezentând contravaloarea bunului preluat si a dobânzilor aferente, conform practicii Curții Europene.
În drept, ca temei juridic al acțiunii noastre, invocăm atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Practica Î.C.C.J., cât si Legea nr. 10/2001, art. 22, art. 25, art. 26, art. 29, art 33 alin. 2 si art. 50 din Leg. 10/2001.
Reclamanții au depus precizări, prin care a arătat că chemă în judecată P. M. V., în calitate de reprezentant ai U.A.T.V., U.A.T.V., C. Județean V. si P. M. V., S. ROMÂN, si reprezentanții legali ai statului, G. ROMÂNIEI si reprezentanții legali ai Guvernului, M. FINANȚELOR, prin reprezentanții săi legali și toate entitățile învestită de lege si toate structurile statului cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, așa cum sunt definiți ei si-n art. 3 punctul 4 din Legea Nr. 165 din 16.05.2013, comisia județeană de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a M. V., constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit prezentei legi;
Au mai arătat că solicită să se respecte Practica Curții Europene a drepturilor Omunui, practica înaltei Curți de Casație si Justiție care în cazuri similare au statuat că pentru o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză, se impune aplicarea Practicii Curții Europene normelor învederate si de noi, si să se acorde despăgubirea echitabila si efectiva a acestora, si obligarea Statului Român la plata unor sume reprezentând contravaloarea bunului preluat si a dobânzilor aferente, conform practicii Curții Europene.
G. României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe fond, solicită respingerea cererii, relevând pe larg toate considerentele pentru admiterea apărărilor sale.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), entitate ce își desfășoară activitatea la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCI cu privire la solicitarea de acordarea a daunelor pentru beneficiul nerealizat.
Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 618/2005 emisă P. mun. V. și înregistrat sub nr._/CC, învederează că acesta a fost returnat Prefecturi V. prin Proces Verbal nr. 5931/23.05.2007.
Cu privire la Dispozițiile nr. 93/09.03.2004, Dispoziția nr. 306/23.05.2005 și Dispoziția nr. 2774/19.09.2014, fac precizarea că acestea nu figurează în baza electronică de date a Secretariatului CNCI.
Potrivit noilor dispoziții legale în vigoare, entitățile învestite cu soluționarea notificării au obligația de a soluționa notificarea în termen de 36 de luni de la momentul adoptării Legii nr. 165/2013. Notificarea va fi soluționată cu respectarea Legii nr. 165/2013.
Ulterior înaintării dosarului de despăgubire, CNCI va emite o decizie de validare/invalidare în termen de 60 de luni de la data înregistrării dosarului de despăgubire în cadrul ANRP.
Până atunci, CNCI nu poate cădea în pretenții, întrucât pârâtul, care poate fi obligat la executarea unei obligații în cadrul unui proces, trebuie să fie titularul unei obligații legale sau convenționale. Or, cum nu există vreo obligație în acest sens în sarcina CNCI, instanța nu poate obliga o parte la o prestație imposibil de adus la îndeplinire.
În subsidiar, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
C. județean V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului județean V., relatând pe larg motivele pentru care se impune respingerea cererii.
Instituția Prefectului-Județul V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, relatând pe larg motivele pentru care se impune respingerea cererii.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au relatat pe larg considerentele pentru care trebuie respinse apărările pârâților și admiterea cererii lor introductive.
În prezenta cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, prin prisma ansamblului materialului probatoriu și normelor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele considerente:
Având în vedere dispozițiile art. 248 Noul Cod procedură civilă, tribunalul va proceda, mod prioritar, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului D. M.-F., tribunalul reține că calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este subiect activ în raportul juridic dedus judecății.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 ca urmare a republicării actului normativ, persoanele îndreptățite (prevăzute de art. 3 din actul normativ amintit) să ceară restituirea imobilelor preluate abuziv de stat trebuie să notifice unitatea deținătoare, or reclamantul D. M.-F. nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită și că a formulat cerere de restituire alături de reclamanta D. E. L..
În considerarea celor expuse, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului D. M.-F. va fi admisă, cu consecința respingerii cererii formulată de reclamantul D. M.-F., ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată din oficiu, tribunalul reține că art. 77 din Legea 215/2015 a administrației publice locale definește P. ca fiind o structură funcțională cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale și care este constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului ( „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”).
Potrivit art. 21 din același act normativ, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Rezultă că primăria nu are capacitate procesuală de folosință, fiind doar o structură funcțională, fără personalitate juridică.
Or, potrivit art. 56 Cod de procedură civilă, (1) „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile”, iar (3)„lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului….”
În considerarea celor expuse, excepția lipsei capacității de folosință va fi admisă, cu consecința respingerii cererii formulată de reclamanta D. E. L. împotriva pârâtei P. mun. V., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Având în vedere soluția de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P. mun. V., tribunalul nu va mai analiza excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. mun. V..
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților U. V., C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și a pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor, a acestuia din urmă doar cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect anulare dispoziții, Tribunalul apreciază că și acestea sunt întemeiate, întrucât, nici unul dintre cei trei pârâți nu sunt emitenții dispozițiilor nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014 contestate, nefiind unități deținătoare a bunului notificat și neavând atribuții în soluționarea notificării depusă de reclamantă în conformitate cu Legea 10/2001.
Atribuții în soluționarea notificării depuse de reclamant, avea, potrivit art. 21 alin. 4 din Legea 10/2001, forma în vigoare la data emiterii dispozițiilor, unitatea administrativ-teritorială, care este reprezentată prin primar. Astfel, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Art. 21 din legea amintită stabilește categoriile de persoane juridice obligate să se pronunțe asupra notificărilor, prin dispoziția motivata a organelor de conducere, si prevede în alin. 4 ca au calitatea de unități deținătoare și unitățile administrativ teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziția motivata a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
În cazul în care bunul aparține patrimoniului unei unități administrativ teritoriale, obligația de soluționare a notificării prin care se solicita restituirea lui în natură sau prin echivalent nu poate fi opusa decât „deținătorului”, respectiv comunei, orașului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public.
Această interpretare se impune întrucât persoana juridica de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot găsi bunuri care cad sub incidenta acestui act normativ, iar, din interpretarea legii speciale, rezultă că în întreaga procedura de restituire primarul nu figurează în nume propriu, ci reprezintă unitatea administrativ teritoriala.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul ca emite o dispoziție motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, iar nu aceea de a stabili o obligație în nume propriu.
Calitatea procesuală pasivă, presupune identitate între persoana debitorului raportului juridic supus judecății și pârât.
Cum pârâții chemați în judecată nu au atribuții în emiterea dispozițiilor prin care sunt soluționate notificările depuse în baza Legii 10/2001, rezultă că nu pot figura în proces ca parte.
În considerarea celor expuse, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților U. V., C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și a pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor, a acestuia din urmă doar cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect anulare dispoziții, vor fi admise, cu consecința respingerii cererii formulată de reclamanta D. E. L. împotriva pârâților C. Județean V., G. României, C. Locală de Fond Funciar a mun. V., C. Județeană de Fond Funciar a mun. V., U. V., C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și S. Român, prin M. Finanțelor, cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect anulare dispoziții, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cu mențiunea că excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților C. Județean V., G. României și C. Locală de Fond Funciar a mun. V. și C. Județeană de Fond Funciar a mun. V. au fost admise prin încheierea din data 14.04.2015 (filele 150-151 vol. I dosar).
Având în vedere soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și S. Român, tribunalul nu va mai analiza excepția prematurității, invocată de aceasta prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect anulare dispoziții. reține tribunalul că, după apariția Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 9224/02.05.2001 depusă la B. M. B. și înregistrată sub nr. 564/2001, reclamanta D. E.-L. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren și construcții care a fost situat în mun. V., . nr. 229.
Constată tribunalul că P. mun. V. emite la data de 09.03.2004 dispoziția nr. 93 (fila 57 vol. I dosar) privind soluționarea dosarului întocmit în baza notificării nr. 564/2001 înregistrată la B. M. B. prin care s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată al despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
La data de 23.05.2005, pârâtul P. mun. V., având în vedere și adresa nr._/16.08.2004 a Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 a emis o nouă dispoziție nr. 306 (fila 59 vol. I dosar) prin care se revocă dispoziția nr. 93/09.03.2004 privind oferta acordării de măsuri reparatorii prin echivalent deoarece, în baza art. 29 și art. 33 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și a precizărilor nr._/16.08.2004 ale Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001, se emit o singură dispoziție, după obținerea avizului Ministerului de Finanțe sau după expirarea termenului în care acesta a fost solicitată.
Prin dispoziția nr. 618/05.12.2005 a Primarului mun. V. (fila 60 vol. I dosar) s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului deoarece imobilul construcție a fost demolat și pe imobilul teren s-au edificat blocuri. S-a mai menționat că pentru imobilul notificat și care nu poate fi restituit în natură, se propun acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
De asemenea, prin dispoziția nr. 2774/19.09.2014 a Primarului mun. V. (fila 50 vol. I dosar) s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, iar, pentru imobilul notificat și care nu poate fi restituit în natură, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, căreia îi revine cota de ½ din întregul imobil. S-a menționat și că, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, orice dispoziție contrară își încetează aplicabilitatea.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 4 din Legea 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natura a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probanta a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, iar, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Având în vedere aceste dispoziții legale, Tribunalul apreciază că dispozițiile emise ulterior primei dispoziții din 2004, și anume dispozițiile nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014, sunt nelegale și nu produc efecte, deoarece pârâtul P. mun. V. nu mai putea emite alte dispoziții în soluționarea aceleași notificări, atâta timp cât prima dispoziție încă își produce efectele, dat fiind că aceste efecte se produc până la anularea acestei dispoziții de către instanță în procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Menționarea în cuprinsul dispoziției cu nr. 306/2005 că se abrogă dispoziția nr. 93/2004 a Primarului mun. V., iar, în dispoziția nr. 2774/19.09.2014, că, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții, orice dispoziție contrară își încetează aplicabilitatea, nu este de natură a înlătura efectele celei dintâi.
Pe lângă folosirea improprie a termenului, instanța apreciază că P. mun. Vsslui nu avea competența legală de a se pronunța asupra legalității primei dispoziții și de a o revoca, acesta fiind atributul exclusiv al instanței.
Astfel, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție ( decizia nr. 287/02.04.2007), orice dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu poate urma regimul juridic al actelor administrative. În raport de prevederile exprese ale Legii nr. 10/2001, ele constituie titluri de proprietate și orice neînțelegeri intervenite între proprietari cu privire la întinderea drepturilor nu pot fi soluționate decât în condițiile dreptului comun.
Singura modalitate de modificare sau anulare a unei dispoziții emisă în baza Legii nr. 10/2001, act intrat în circuitul civil, este promovarea unei acțiuni în justiție și nu emiterea unei noi dispoziții de revocare de către organul emitent. Așadar, organul emitent nu poate proceda la desființarea actului pe cale unilaterală prin revocare sau abrogare.
Așadar, prevederile legale citate impun interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator. Dispoziția de restituire, fiind un simplu act se gestiune, este exceptată de la controlul judecătoresc în baza Legii nr. 554/2004, fiind supusă regimului de drept comun astfel încât, intrând în circuitul civil, revocarea ulterioară a drepturilor emise în condițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu se mai poate realiza pe cale administrativă de către entitatea emitentă, iar emiterea unei noi dispoziții, care să soluționeze aceeași notificare și pentru același imobil, este nelegală.
Mai reține tribunalul că dispozițiile nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014 emise de Primar, ca act juridic civil, ar fi trebuit să îndeplinească condițiile de fond și de formă pentru a produce efecte juridice.
Un element esențial al actului juridic civil este cauza care constă, de fapt, în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act.
Nulitatea este sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale. Sancțiunea este fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 C.civ. statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită; iar art. 968 definește cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Actul juridic cu o cauză ilicită și imorală este lipsit de efecte juridice și este lovit de nulitate absolută. În temeiul dispozițiilor art. 5 C. civ., actul juridic încheiat în detrimentul unei dispoziții legale este lovit de nulitate absolută.
Conform art. 967 și art. 968 C.civ., existența cauzei actului juridic și valabilitatea acesteia se prezumă. Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice. Sarcina probei ilicității cauzei actului juridic revine reclamantului, probă ce în cauză a fost făcută .
Astfel, analizând dispozițiile atacate, tribunalul constată că dispozițiile nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014 au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 cod civil și art. 966 Cod civil, cauza acestui act juridic fiind ilicită, imorală și contrară ordinii publice.
În speță, dispozițiile nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014 au fost emise în condițiile în care, pentru același imobil se acordaseră despăgubiri printr-o dispoziție anterioară emisă de asemenea în baza Legii nr. 10/2001, respectiv dispoziția nr. 93/09.03.2004, astfel că cauza dispozițiilor nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014 este ilicită, imorală și contrară ordinii publice.
Pe de altă parte, Tribunalul are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează în hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României la pct. 180 că, în cauza Viasu, a apreciat că o decizie administrativă a autorității locale competente prin care i se recunoaște părții interesate un drept la reparație este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 și că, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerință în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si M. si G. R. împotriva României). De asemenea, la pct. 181 semenționează că neexecutarea unei decizii administrative care recunoaște dreptul la o despăgubire într-un cuantum pe care aceasta îl stabilește reprezintă o ingerință in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (Elias împotriva României)
Autoritățile nu numai că nu au executat prima dispoziție, dar la un interval de aproximativ nouă ani, au dat o soluție contrară aceleiași notificări, după 14 ani de la data formulării cererii, perturbând grav securitatea raporturilor juridice.
În acest sens, este și opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza R. contra României, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauza Riabykh contra Rusiei).
Așadar, constată tribunalul că pârâtul P. mun. V. nu mai avea posibilitatea legală de a reveni asupra dispoziției inițiale și de a stabili o altă situație a reclamantei privitoare la îndreptățirea acesteia de a primi măsuri reparatorii pentru imobilul notificat pentru că reclamanta, prin emiterea primei dispoziții, a dobândit un bun în sensul dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO.
Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziții și va anula dispozițiile nr. 306/2005, nr. 618/2005 și nr. 2774/2014 ale Primarului mun. V., acestea, urmând a fi desființate.
În ceea ce privește celelălalt capăt de cerere, având ca obiect despăgubiri civile, daune interese și dobânzi aferente formulat de reclamanta D. E. L. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor, tribunalul reține că reclamanta a declanșat procedura administrativă reglementată de Legea nr.10/2001 pentru a redobândi imobilele ce au fost preluate abuziv și a obținut, în această procedură, dispoziția nr. 93 din 09.03.2004, prin care P. mun. V. i-a recunoscut dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru bunurile notificate.
Despăgubirile bănești acordate persoanelor îndreptățite, în procedura Legii nr.10/2001, ca măsură reparatorie în echivalent pentru bunurile naționalizate, acoperă un eventual prejudiciu rezultat din lipsa de folosință atrasă de nerestituirea în natură a imobilelor. Aceste despăgubiri reprezintă modalitatea în care statul a înțeles să evalueze și să repare prejudiciul rezultat atât din preluarea abuzivă a imobilelor cât și din nerestituirea lor în natură, iar transformarea dreptului de proprietate, existent în patrimoniul foștilor proprietari, într-un drept de creanță având ca obiect sumele acordate ca măsură reparatorie în echivalent pentru bunurile preluate abuziv de stat, împiedică formularea unor pretenții ulterioare, legate de contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor ce nu au fost restituite în natură.
Așadar, prin acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești, statul și-a îndeplinit obligația de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă prin preluarea abuzivă a imobilului, iar reclamanta, apelând la procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, nu mai pot pretinde lipsa de folosință, despăgubiri civile, daune interese și dobânzi aferente.
Astfel, Legea nr. 10/2001, prin conținutul ei, nu face nici o referire la alte despăgubiri, cum ar fi lipsa de folosință, despăgubiri civile, daune interese și dobânzi aferente, și aceasta deoarece legiuitorul reglementând actul normativ în scop reparator a avut în vedere, prin compensația care se va acorda, a despăgubi integral pe cel de care statul a abuzat fără drept.
Nu poate fi reținută nici solicitarea de restituire în natură a imobilului, atâta timp cât din probatoriul administrat în cauză rezultă că imobilul construcție a fost demolat total, iar pe imobilul-teren s-au edificat blocuri.
De asemenea, apar a fi ca fiind neîntemeiate și celelalte solicitări din cererea introductivă.
Astfel, este adevărat că art. 20 alin. (2) din Constituția României consacră, în domeniul drepturilor fundamentale ale omului, în cazul neconcordanței între documentele internaționale și dreptul intern, prioritatea normelor internaționale, cu excepția situației în care legea română conține dispoziții mai favorabile.
De asemenea, prin decizia în interesul legii nr. 33/2008 a ÎCCJ s-a statuat cu putere obligatorie pentru instanțe că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.
În speță, însă, nu se poate reține vreun conflict între legea națională, respectiv Legea nr. 10/2001, și dreptul european - art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și, ca atare, nici încălcarea textului sus-menționat din Constituție sau a deciziei în interesul legii nr. 33/2008, ca urmare a neacordării priorității dispozițiilor Convenției.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 în materia imobilelor preluate abuziv de statele totalitare comuniste, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au conturat câteva principii.
În primul rând, dispozițiile Convenției Europene nu se aplică decât în măsura în care ingerința s-a produs după . Convenției pentru statul respectiv.
În al doilea rând, Convenția nu garantează dreptul persoanei de a dobândi un bun. Cel care pretinde protecția Convenției trebuie să facă dovada existenței în patrimoniul său a unui bun actual sau a unei speranțe legitime.
În al treilea rând, statul dispune de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie bunurile de care au fost deposedate.
Or, statul român a adoptat Legea nr. 10/2001, prin care a stabilit condițiile în care se acordă măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Este adevărat că, în numeroase hotărâri pronunțate împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că mecanismul Legii nr. 10/2001 și Fondul Proprietatea nu sunt funcționale într-o manieră care să corespundă exigențelor Convenției.
Însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat în hotărârea P. și alții împotriva României caracterul efectiv al prevederilor noii legislații în materia restituirii proprietăților, legislație care oferă posibilitatea de soluționare adecvată a cererilor de reparație, pentru majoritatea situațiilor incidente în cauzele aflate pe rolul său
Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a intrat în vigoare la 20 mai 2013, după un interval de timp, destul de îndelungat, în care România fusese sancționată în mod repetat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea dreptului la proprietate privată, situația culminând în 2010 cu pronunțarea Hotărârii în cauza A. contra României.
Analizând garanțiile oferite de noua legislație (dispoziții de procedură clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control jurisdicțional efectiv), CEDO a concluzionat că aceasta oferă în principiu un cadru efectiv și accesibil, de natură să garanteze respectarea dreptului de proprietate în materia restituirii proprietăților într-o . de situații.
Prin pronunțarea hotărârii P. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a estimat că noua legislație adoptată în materia restituirii proprietăților naționalizate oferă, în principiu, posibilitatea de soluționare adecvată a cererilor de reparație.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, a admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
În virtutea principiului disponibilității, Tribunalul va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului D. M.-F..
Respinge cererea formulată de reclamantului D. M.-F., CNP_, cu domiciliul în mun. V., .. 9, jud. V., ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei P. mun. V., invocată de instanță, din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamanta D. E. L., CNP_, cu domiciliul în mun. V., .. 9, jud. V., în contradictoriu cu P. mun. V., cu sediul în mun. și jud. V., ca fiind promovată față de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților U. V. și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Respinge cererea formulată de reclamanta D. E. L. în contradictoriu cu pârâții C. Județean V., G. României, C. Locală de Fond Funciar a mun. V., C. Județeană de Fond a mun. V., U. V. și C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca fiind promovată față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin M. Finanțelor, cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect anulare dispoziții.
Respinge capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziții formulat de reclamanta D. E. L. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor, ca fiind promovat față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite capătul de cerere având ca obiect anulare dispoziții formulat de reclamanta D. E. L. în contradictoriu cu pârâții P. mun. V. și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Anulează dispozițiile nr. 306/23.05.2005, nr. 618/05.12.2005 și nr. 2774/19.09.2014 emise de P. mun. V..
Respinge capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile, daune interese și dobânzi aferente formulat de reclamanta D. E. L. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin M. Finanțelor, ca neîntemeiat.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
Președinte, O. A. C. | ||
Grefier, E. G. |
Red. O.A.C./08.01.2016
Tehnored. E.G./O.A.C.
15 ex./..01.2015
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1121/2015. Tribunalul... | Succesiune. Decizia nr. 1616/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
