Validare poprire. Decizia nr. 1727/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1727/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1727/2015

Acesta este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1727/2015

Ședința publică de la 16 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I.-M. P.

Judecător C. A.

Grefier M. R.

Pe rol pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta debitoare . cu sediul în V., .. 2, județul V. în contradictoriu cu intimatul petent B. S. A.- cu sediul în V.,.,., intimata creditoare A. R. TRADING.SRL cu sediul în București, .. 11 . P. A., intimații-terți popriți .- cu sediul în V.,. nr.69, .- cu sediul în Bârlad, . și . sediul în V., ..1 . Încheierii din data de 30.03.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 09 decembrie 2015, când în aceeași componență și pentru aceleași considerente a amânat din nou pronunțarea pentru astăzi 16 decembrie 2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față;

Prin încheierea de ședință din data de 30.03.2015 Judecătoria V. a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, ca neîntemeiată.

A admis cererea de validare poprire formulată de B. Silitra A. în contradictoriu cu creditoarea A. R. Trading SRL, debitorii . P. A., și terții popriți ., ., și ..

A obligat terții popriți . și . să îi plătească creditoarei, în limita creanței, sumă datorată debitorului P. A. reprezentând salariu.

A obligat terții popriți ., . și . îi plătească creditoarei, în limita creanței, suma datorată debitorului P. A. reprezentând titluri de valoare –acțiuni.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:

În cadrul dosarului de executare silită nr. 499/2014 al B. Silitra A., la data de 27.XI.2014 (pag. 12-14 dosar) au fost comunicate terților popriți . Agrocomplex Bârlad SA și . popririi asupra tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile pe care terții popriți le datorau sau le vor datora în viitor debitoarei . garantului avalist P. A. (pag. 10-11 dosar).

Executorul judecătoresc a avut în vedere la înființarea popririi adresa nr._/2014 (pag. 16) emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. de unde rezultă că P. A. realizează venituri din salarii de la . . și adresele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V. de unde rezultă că garantul avalist P. A. deținea acțiuni la toți cei trei terți popriți, astfel: la .%, la . – 17,829% și la .,7549%.

Având în vedere înființarea popririi comunicată terților popriți la 27.XI.2014 aceștia aveau obligația, conform prevederilor art. 786 Cod procedură civilă, ca în termen de 5 zile de la comunicare să consemneze suma de bani, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale și să trimită dovada executorului judecătoresc. Terții popriți nu au îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 786 Cod procedură civilă astfel că executorul judecătoresc a formulat prezenta cerere de validare a popririi.

Instanța a reținut că cererea formulată în cadrul validării de poprire cu privire la vânzarea acțiunilor deținute de garantul avalist P. A. nu este inadmisibilă.

Conform prevederilor art. 780, alin. 1 Cod procedură civilă „sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele sau de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente”.

Având în vedere adresele Administrației Județene a Finanțelor Publice V. și ale Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V., executorul judecătoresc a emis în mod corect adresele de înființare a popririi către terții popriți, respectând prevederile art. 782, alin. 1,2 și 6 Cod proc.civilă.

Înființarea popririi, respectiv validarea ei au în vedere raporturile de muncă pe care P. A. le are cu . . acțiunile deținute de acesta în cadrul celor trei societăți-terți popriți.

Conform prevederilor art. 792 Cod procedură civilă „dacă poprirea a fost înființată asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispozițiilor prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă, ținând seama și de reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum și la eliberarea sau distribuirea sumelor obținute potrivit dispozițiilor art. 863 și următoarele.”

Este lesne de observat că art. 792 Cod procedură civilă face trimitere expresă la dispozițiile ce reglementează urmărirea mobiliară, respectiv art. 730-779 Cod procedură civilă.

Conform prevederilor art. 756, alin. 3 Cod proc.civilă „vânzarea acțiunilor la societățile închise și a părților sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 753, iar în lipsă, de către executor, prin licitație publică, dacă legea nu prevede un sistem special privind circulația acestora.”

Potrivit prevederilor art. 756, alin. 3 Cod proc. civilă executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să îi încuviințeze debitorului să procedeze el însuși la valorificarea bunurilor sechestrate.

Într-adevăr, instanța a reținut că regula generală în materia vânzării acțiunilor este cea a vânzării amiabile, dar doar dacă există acordul creditorului. În lipsa acestui acord executorul judecătoresc va vinde acțiunile prin licitație publică. În cauză, instanța constată că nu există un acord al creditorului cu privire la vânzarea amiabilă.

Sunt neîntemeiate susținerile terților popriți conform cu care ar fi în imposibilitate legală să se conformeze adresei de înființare a popririi.

Potrivit prevederilor art. 66 din Legea 31/1990 (1) „pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.

(2) Creditorii prevăzuți la alin. 1 pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.”

Instanța a reținut că cererea formulată cu privire la plata contravalorii acțiunilor deținute de garantul avalist nu este inadmisibilă.

Conform prevederilor art. 789, alin. 8 Cod procedură civilă „dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar, care la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.”

Situația vizată de cererea executorului judecătoresc este cea în care acțiunile garantului avalist au fost înstrăinate ulterior emiterii adresei de înființare a popririi din data de 25.XI.2014.

Executorul judecătoresc nu a solicitat terților popriți în mod direct contravaloarea acțiunilor.

Instanța a reținut că creditoarea are interes în poprirea acțiunilor deținute de garantul avalist.

De vreme ce nicio dispoziție legală nu interzice unor terți să cumpere un bun ipotecat nu se poate reține că creditoarea din prezenta cauză nu-și justifică interesul. Poprirea și validarea de poprire nu sunt lipsite de interes doar pentru că și alți creditori au ipotecat acțiunile garantului avalist. Înscrierea unei ipoteci nu generează interdicția vânzării bunurilor.

Prin urmare, lipsa de interes invocată de terții popriți și debitori este neîntemeiată.

Având în vedere considerentele expuse instanța va respinge excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes și va admite acțiunea de validare a popririi. Validarea popririi înființată în dosarul de executare 499/2014 asupra sumelor de bani datorate de către cei trei terți popriți are la bază raporturile de muncă pe care garantul avalist le are cu . . și acțiunile deținute de garantul avalist în cadrul celor trei societăți – terți popriți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel .>

Pe același principiu pentru care a respins excepția inadmisibilității, instanța de fond trebuia sa respingă petitul referitor la obligarea Racova, Agrocomplex și Mopan la plata contravalorii acțiunilor deținute de Garantul Avalist ca inadmisibil.

Cererea executorului ca prin validarea popririi să se dispună obligarea Terților Popriți la plata contravalorii acțiunilor deținute de A. P. in societățile RACOVA S.A., AGROCOMPLEX BÂRLAD S.A. si S.C..MOPAN. S.A. este inadmisibila si pentru următoarele motive.

Petentul încearcă, prin cererea de validare a popririi sa eludeze dispozițiile speciale in materia executării acțiunilor și să obțină un titlu executoriu împotriva terților popriți pentru sume de bani reprezentând contravaloarea acțiunilor, in condițiile in care daca ar fi urmat procedura speciala prevăzuta la art. 756 NCPC acesta ar fi obținut cel mult vânzarea la licitație a acțiunilor si nu un titlu executoriu împotriva terților popriți.

Articolul 789 alin. 8 pe care instanța de fond isi argumentează motivarea, nu exista in codul de procedura civila.

Un articol cu un conținut asemănător este art. 790 alin. 8 NCPC dar care nu este aplicabil in speța.

Conform art. 790 alin (8) NCPC, citat si de instanța de fond ca art. 789 anterior, se prevede ca: "Daca poprirea a fost înființata asupra unor bunuri mobile incorporate datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau in posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz in care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc ".

De asemenea, instanța de fond avansează o ipoteza in care aceasta solicitare ar putea fi admisibila daca terțul poprit ar fi înstrăinat bunurile după primirea somației de poprire.

Terții popriți nu au deținut anumite bunuri proprietatea debitorului si pe care sa le fi înstrăinat sau înapoiat debitorului ca sa se poată da curs unei astfel solicitări de către instanța. De asemenea, acțiunile nu au fost vândute si nici nu pot fi vândute decât de către deținătorul lor.

Garantul avalist este acționar in cadrul terților popriți, iar acțiunile aparțin acestuia. Acțiunile nu pot fi asimilate unor bunuri care sunt in posesia terților popriți si pe care ar trebui sa le înapoieze, acestea sunt in posesia deținătorului si pot fi poprite si vândute direct de către debitor, asa cum s-a reținut la punctul 1. Pe același principiu trebuia apreciat ca inadmisibil si capătul acesta.

Reiterează instanței ca valorificarea acțiunilor se poate face doar in condițiile si in cadrul procedurii prevăzute in Secțiunea a 2-a "Procedura urmăririi mobiliare", subsectiunea "Sechestrarea bunurilor mobile".

Petentul confunda instituția validării popririi cu procedura de executare silita in sine. Astfel, ceea ce au invocat cu privire la inadmisibilitatea acestui capăt de cerere, este cu referire la faptul ca acesta nu poate sa solicite de la terții popriți contravaloarea unor bunuri ale debitorului care nu se afla in posesia acestora in condițiile in care revine executorului prerogativa sechestrării si vânzării acestor bunuri.

Petentul încearcă sa obțină anumite sume de bani pe calea validării de poprire de la terți fără ca acesta sa facădemersurile necesare executării. Aceasta soluție nepotrivita dar in același timp inadmisibila a fost adoptata de executor tocmai pentru ca o eventuala sechestrare si vânzare a acțiunilor in cadrul executării, nu ar aduce niciun beneficiu creditorului sau, iar toata aceasta procedura s-ar dovedi a fi fara interes, deoarece bunurile respective sunt deja garantate către alți creditori înainte de a se începe executarea silita in prezentul dosar.

De aici rezulta si necesitatea invocării a excepției lipsei de interes din punctul III din întâmpinarea depusa in cauza, având in vedere ca, asa cum a demonstrat, diligentele de sechestrare si vânzare a acțiunilor debitorului ar fi lipsite de sens, in condițiile in care sumele ce ar putea fi obținute nu ar îndestula nici creditorii ipotecari către care au fost gajate sau ipotecate. Este adevărat ca procedura in sine nu este interzisa, insa ce terț ar cumpăra anumite acțiuni ipotecate si gajate către un alt creditor pe care ar putea sa le plătească in final de doua ori?

Tocmai de aceea a învederat instanței prin întâmpinare ca petentul incearca, prin cererea de validare a popririi sa eludeze dispozițiile speciale in materia executării acțiunilor si sa obțină un titlu executoriu împotriva terților popriți pentru sume de bani reprezentând contravaloarea acțiunilor, in condițiile in care daca ar fi urmat procedura speciala prevăzuta la art. 756 NCPC acesta ar fi obținut cel mult vânzarea la licitație a acțiunilor si nu un titlu executoriu împotriva terților popriți.

Valorificarea acțiunilor se poate face doar in condițiile si in cadrul procedurii prevăzute in Secțiunea a 2-a "Procedura urmăririi mobiliare", subsectiunea "Sechestrarea bunurilor mobile" nu prin solicitarea contravalorii lor de la terții popriți.

Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 91-109 din Legea 31/1990 reiese ca titularii dreptului de proprietate asupra acțiunilor sunt acționarii, nu societatea.

În speța sunt relevante prevederile art. 102 . alin. (2)-(4) din Legea 31/1990 care se refera la proprietatea mai multor persoane asupra acțiunilor, dar care pentru identitate de rațiune se aplica si in situația in care o acțiune este deținuta individual.

Totodată, posesia asupra acțiunilor emise de societate este exercitata de acționari si nu de societate, prevederile art. 120 si 123 din Legea 31/1990 fiind elocvente:

La data comunicării adresei de înființare a popririi către terții popriți, aceștia nu s-au aflat in posesia acțiunilor si pe cale de consecința aceștia nu aveau cum sa se conformeze adresei de poprire.

Tocmai in considerarea caracterului specific al acțiunilor, legiuitorul a prevăzut Ia art. 756 NCPC dispoziții speciale in materia executării silite a acțiunilor.

Petentul are cunoștința de faptul ca acțiunile sunt incă proprietatea debitorului

Instanța de fond a admis cererea de validare împotriva terților popriți fără sa verifice si calitatea de angajat a garantului avalist, bazat doar pe o adresa emisa de ANAF.

Se învederează ca societățile RACOVA S.A., AGROCOMPLEX BÂRLAD S.A. si MOPAN. S.A. nu datorează sume către debitor. Totodată nu rezulta existenta unor sume datorate Garantului Avalist de aceste societăți.

Nici executorul judecătoresc nu a putut indica concret prin adresa de poprire si cererea de validare a popririi sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri incorporale urmăribile, pe care terții popriți le datorează debitorului ULEROM sau Garantului Avalist P. A., cele doua documente conținând o referire generala si ipotetica la sumele care sunt sau vor fi datorate de Terții Popriți.

In drept ,apelanta și-a întemeiat cererea pe disp.art. 466, Art. 205, 730-793 NCPC art. 786, art. 789, art. 792 Noul Cod Pro. Civ., Art. 102. alin. (2)-(4) din Legea 31/1990.

Legal citat intimatul A. TRADING R. București a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea apelului formulat de către ULEROM S.A., ca neîntemeiat și menținerea încheierii din data de 30.03.2015 a Judecătoriei V., Secția civila, ca legala si temeinica.

I. Ca si in dosarul de fond, apelantul ULEROM SA precizează ca din informațiile pe care le deține, acești terți popriți nu datorează sume În dosarul de fond, nici acești doi terți popriți nu au depus probe contrare adresei nr._/04.12.2014 a Administrației Județene e Finanțelor Publice V. (fila 16 a dosarului de fond) care atesta calitatea de salariat al garantului avalist in cadrul acestor doua societăți si nici in cadrul dosarului de executare nu au trimis vreun răspuns executorului prin care sa-i comunice ca acesta este/ nu este salariat sau ca ii datorează sau nu sume de bani.

Cu alte cuvinte, cu toate ca executorul a trimis terților popriți o adresa de înființare a popririi asupra salariului debitorului P. A., aceștia au inteles sa nu răspundă acestuia, ignorându-i solicitarea, cu atât mai puțin au inteles sa demonstreze faptul ca nu i-ar datora acestuia sume de bani, de exemplu făcând dovada ca acesta nu ar mai fi salariatul lor, ca ar fi in concediu fara plata, etc.

Prin cererea de validare de poprire, executorul a inteles sa faca dovada faptului ca intre terții popriți si debitorul garant avalist exista un raport de munca, raport de munca ce conduce la nașterea unor obligații de plata in sarcina terților popriți către P. A.. Cu alte cuvinte, executorul a făcut dovada faptului ca terții popriți datorează sume de bani debitorului garant avalist, care le este salariat. Cu toate acestea, nici in fata instanței de judecata, aceștia nu au făcut dovada încetării/ suspendării raporturilor de munca cu debitorul garant avalist, nu au depus niciun fel de document care sa faca dovada faptului ca nu mai datorează niciun fel de sume acestuia. In dosarul de fond, unul din terții popriți, RACOVA SA, a considerat ca este suficient doar sa menționeze in întâmpinare ca din informațiile acestuia nu rezulta existenta unor sume datorate garantului avalist.

Cel de-al doilea tert poprit, MOPAN SA nu a inteles sa-si formuleze niciun un fel de apărări in cadrul dosarului de fond, neformulând întâmpinare sau alte cereri.

A susținut ca doar terții popriți MOPAN SA V. si RACOVA SA V. datorează sume de bani cu titlu de salariu garantului avalist nu si AGROCOMPLEX BÂRLAD SA asa cum greșit susține apelantul. Instanța a analizat adresa nr._/ 04.12.2014 a Administrației Județene a Finanțelor Publice V., prin care se atesta ca debitorul garant avalist realizează venituri din salarii de la terții popriți MOPAN SA V. si RACOVA SA V. si a dispus in mod corect obligarea doar acestor 2 societăți la plata sumelor datorate cu titlu de salariu.

In concluzie, devine clar ca aceste doua societăți datorează sume de bani debitorului garant avalist si conform art. 786 din Noul Cod de Procedura Civila, acestea sunt obligate sa consemneze la dispozitia executorului judecătoresc sumele de bani datorate, pana la concurenta debitului de 1.503.013,72 lei.

Cu privire la susținerea debitorului ca in mod incorect instanța de fond a respins petitul referitor la vânzarea acțiunilor, consideră ca acestea este neîntemeiata

Instanța de fond a luat act de faptul ca, in urma recepționării adresei de furnizare informații nr._/09.12.2014 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V., B. Silistra A. a fost informat ca garantul avalist P. A., CNP-_, deține acțiuni Ia următorii terți popriți: RACOVA SA, AGROCOMPLEX BÂRLAD SA, MOPAN SA.

Instanța a reținut in mod corect ca, in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, respectiv art. 780 din Noul Cod de Procedura C. si următoarele, executorul judecătoresc este indreptatit sa procedeze la poprirea acestor bunuri mobile incorporale:

Terții popriți menționați aveau obligația legala de a oferi executorului un răspuns in termen de 5 zile, urmând a indisponibiliza bunurile poprite, conform art. 786 Noul Cod de Procedura Civila, si respectând îndatoririle si sancțiunile prevăzute de lege pentru administratorii sechestru de bunuri sechestrate (art. 786 alin. (3).

Cu toate acestea, cele trei societăți poprite, au inteles sa incalce dispozițiile prevăzute de Codul de Procedura Civila si nu si-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau pentru efectuarea popririi, neefectuand poprirea solicîtata de către executorul judecătoresc.

In aceste condiții, executorul judecătoresc fost nevoit sa sesizeze instanța de judecata, in vederea validării popririi, respectând întocmai si de aceasta data prevederile legale, respectiv art. 789 alin. (1) din Noul Cod de Procedura Civila.

In argumentarea sa, instanța de fond a reținut in mod corect ca articolul 792 care face trimitere expresa la dispozițiile capitolului urmăririi mobiliare din cadrul secțiunii executării silite, respectiv la dispozițiile art. 730-779 Noul Cod de Procedura Civila (procedura urmării imobiliare). Însuși terțul poprit RACOVA SA, precum si debitorul (apelantul din acest dosar) si debitorul garant avalist recunosc in dosarul de fond prin întâmpinare ca sunt aplicabile aceste dispoziții.

Regula generala in materia vânzării acțiunilor este . vânzării amiabile, conform art. 753 Noul Cod de Procedura Civila, dar doar dacă există acordul creditorului. Asa cum precizează in mod clar art. 756 alin. (3), in lipsa acestui acord, executorul va vinde acțiunile prin licitație publica.

Mai mult decât atat, apelantul se apară invocandu-si propria culpa, susținând ca nu s-a respectat etapa facultativa a vânzării amiabile, in condițiile in care chiar debitorul este cel care împiedica o asemenea etapa. Conform art. 622 Noul Cod de Procedura Civila, îndeplinirea obligațiilor prevăzute in titlul executoriu se aduce la indeplinire de bunăvoie. Chiar si in condițiile demarării executării silite, debitorul nu a inteles sa-si achite de buna voie obligațiile, nici sa-si declare bunurile si sa stabilească de comun acord cu creditorul o modalitate de valorificare a acestora, spre exemplu sa stabilească vânzarea acestor acțiuni in mod amiabil. Executorul a fost nevoit sa emită adrese instituțiilor si terților popriți in vederea identificării si popririi acestor bunuri.

Astfel, având in vedere ca nu a fost îndeplinita condiția exprimării acordului creditorului in vederea vânzării amiabile, executorul judecătoresc este îndreptățit sa realizeze si sa solicite instanței de judecata aprobarea valorificării acestor bunuri prin licitație publica, in deplina conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

Așadar, instanța de fond a reținut in mod corect ca „în cauza, instanța constata ca nu exista un acord al creditorului cu privire la vânzarea amiabila."

Cu privire la apărarea apelantului din fond, reluata in apel, referitoare la faptul ca terții popriți nu se pot conforma adresei de înființare a popririi, instanța de fond a avut in vedere dispozițiile art. 66 alin (2) din Legea 31/1990 care prevăd ca acești creditori ai asociatului, (creditor fiind subscrisa, asociat fiind P. A.- garant avalist), pot vinde acțiunile debitorului lor:

III. Cu privire la susținerea debitorului precum ca instanța de fond trebuia sa respingă petitul referitor la obligarea terților popriți Ia plata contravalorii acțiunilor, consideram ca acestea este neîntemeiata

Instanța a considerat ca in mod corect executorul a formulat cererea de validare poprire in baza dispozițiilor art. 789 alin. (8) din Noul Cod de Procedura Civila:

Solicită respingerea susținerilor apelantului referitoare la faptul ca instanța isi argumentează decizia in mod greșit pe dispozițiile art. 789 alin. 8 Noul Cod Proc. Civ. si ca acest articol nu exista. Apelantul susține ca este aplicabil in speța art. 790 alin. 8 Noul Cod Proc. Civ. Rugam instanța sa constate ca încheierea atacata a fost pronunțata la data de 30.03.2015, argumentarea in drept respectând Codul de Procedura aplicabil la acea data. Ulterior pronunțării deciziei, la data de 10.04.2015, Noul Cod Proc. Civ. a fost republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 247, dându-se o noua numerotare. Instanța de fond nu putea sa-si argumenteze decizia decât in baza legii in vigoare la momentul pronunțării, asa cum era numerotata la acel moment, si nu in baza unei legi a căror modificări intrau in vigoare peste câteva săptămâni.

Instanța a reținut in mod corect ca acțiunea nu poate fi lipsita de interes doar pentru ca si alti creditori au ipotecat acțiunile debitorului garant avalist. In aceasta situație, executorul poate proceda la vânzarea la licitație a bunului asupra căruia exista ipoteca, noul cumpărător urmând a prelua bunurile împreuna cu garanțiile instituite. In baza art. 2360 din Noul Cod Civil, creditorul ipotecar va avea un drept de urmărire împotriva noului dobânditor.

In drept: art. 471 alin. 5, art. 205, art. 780, art. 782,786, 789,792,863,730,779, 756 Nou Cod de Procedura Civila, art. 66 alin. (2), art. 991 din Legea 31/1990, art. 236, 2361, 2346, 2409 Noul Cod civil.

B. S. A. a invocat excepția lipsei de interes a apelatei în formularea prezentei cereri de apel având în vedere că, deși este debitor, este terț față de raportul juridic litigios dedus care are ca obiect sume de bani și bunuri mobile incorporale datorate de terții popriți.

La termenul de judecată din data de 20.08.2015 a fost invocată și excepția tardivității formulării cererii de validare poprire, față de dispozițiile art. 790, alin. 1 C..

Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C., excepțiile invocate instanța de apel le apreciază ca fiind neîntemeiate având în vedere următoarele considerente:

Prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiție sau apărare de fond ori procedurală.

În ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului de a acționa, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

În cauză, apelanta este debitoarea principală a societății intimate, parte în dosarul de executare nr. 499/2014 aflat pe rolul B. S. A..

În această calitate, a fost citată în cauză în fața instanței de fond, reținându-se calitatea procesuală a acesteia din perspectiva titlului executoriu pe care creditoarea îl are împotriva acesteia dar și împotriva garantului avalist, P. A..

Deși urmare a cererii de validare poprire se analizează raporturile juridice dintre cei trei terți popriți și debitorul avalist P. A., debitorul principal are un interes personal în a urmări modalitatea în care se execută creanța datorată, efectele validării răsfrângându-se asupra creanței principale pe care acesta o datorează.

Nu se poate reține că validarea îi afectează doar pe cei trei terți popriți și pe debitorul avalist câtă vreme apelanta are la rândul ei calitatea de debitoare în baza aceluiași titlu executoriu.

De altfel, dispozițiile art. 645 C., prevăd că sunt părți în procedura de executare silită, fără a face distincție de formele în care se realizează executarea, poprire, urmărire imobiliară, etc., creditorul și debitorul, având dreptul, potrivit dispozițiilor art. 646 C. de a asista la efectuarea tuturor actelor de executare silită.

Față de aceste considerente va fi respinsă excepția lipsei de interes invocată de B. S. A. ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 790, alin. 1 C. „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

În vederea soluționării acestei excepții au fost înaintate relații de la terții popriți în urma cărora s-a constatat că cererea de validare a popririi a fost introdusă în termen.

Astfel, cererea de validare a popririi a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 09.01.2015, terțul poprit, . arătat că în perioada noiembrie – ianuarie nu a efectuat plăți către debitorul avalist, din statele de plată anexate, aferent lunii noiembrie ianuarie 2015 reținându-se că se datora debitorului suma de 1424 lei/lună iar terțul poprit . că nu au fost făcute alte plăți în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015.

Prin urmare, se constată că nefiind efectuate plăți către debitorul avalist, cererea de validare a popririi a fost introdusă în termen.

Având în vedere aceste considerente excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a obligat terțul poprit . achite creditoarei suma datorată de debitorul avalist reprezentând salariu.

Terțul poprit, este acea persoană care, în cadrul procedurii popririi, datorează debitorului urmărit, în baza unor raporturi juridice, sume de bani, titluri de valoare ori alte bunuri mobile incorporale.

Raportul juridic dintre debitor și terțul poprit reprezintă condiția înființării popririi și trebuie analizat sub aspectul existenței raportului juridic la data solicitării înființării popririi.

Din adresa înaintată de acest terț poprit pentru termenul de judecată din data de 02.12.2015 se reține că până la data de 09.01.2015 debitorul avalist nu a avut calitatea de salariat în cadrul societății.

În lipsa existenței raporturilor juridice de muncă, raporturi care să determine plata salariului către debitorul avalist, în mod greșit a fost admisă cererea de validare a popririi în ceea ce îl privește pe acest terț poprit.

Adresa emisă de AJFP V. nu făcea dovada raporturilor juridice de muncă ale debitorului avalist cu terțul poprit . astfel de dovadă făcându-se prin contractul individual de muncă.

Față de cele reținute, va fi înlăturată dispoziția instanței de fond privind validarea popririi prin reținerea salariului datorat de acest terț poprit.

În ceea ce privește criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 790, alin. 8 din C. se reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a acestora față de situația de fapt rezultată din actele și lucrările dosarului.

Acțiunile pe care debitorul avalist le are la cei trei terți popriți sunt bunuri mobile incorporale în sensul dispozițiilor art. 790, alin. 8 C.. fiind valori economice care au o existență ideală, abstractă.

Ulterior emiterii adresei de înființare a popririi din data de 25.11.2014, asupra acțiunilor debitorului avalist au fost, după cum rezultă din mențiunile existente la Oficiul Național al Registrului Comerțului, aplicate sechestre definitive ceea ce face ca acțiunile să nu se mai regăsească în posesia terțului.

Astfel, în ceea ce privește acțiunile deținute la . AGROCOMPLEX SA Bârlad, la data de 28.11.2014 se instituie sechestru definitiv asupra acțiunilor deținute de debitorul avalist.

La data de 27.11.2014 se instituie și poprirea asupra acțiunilor deținute la . către debitorul avalist P. A..

Instanța reține că nu s-a impus în sarcina terților popriți să achite creditoarei contravaloarea acestor titluri de valoare ci, conform dispozițiilor art. 790, alin. 8 C., să plătească creditoarei, în limita creanței în sumă de 1.500.000,000 suma datorată debitorului P. A. reprezentând titluri de valoare –acțiuni.

Așadar, tot ceea de debitorul avalist P. A. urmează a încasa cu titlu de contravaloare acțiuni prin intermediul terților popriți va forma obiectul validării poprii și sumele vor fi înaintate creditoarei.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va admite apelul, urmând să schimbe în parte hotărârea instanței de fond.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. va fi respinsă cererea intimatului P. A. de acordare a cheltuielilor de judecată având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada efectuării acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei de interes în declararea apelului împotriva sentinței civile nr. 108/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ .

Respinge excepția tardivității formulării cererii de validare poprire.

Admite apelul declarat de apelanta . împotriva sentinței civile nr. 108/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite în parte cererea de validare poprire formulată de B. Silitra A., cu sediul în V., ., ., jud. V. în contradictoriu cu creditoarea A. R. Trading SRL, cu sediul în sect. 2, București, .. 11, . sediul în V., .. 2, jud. V. și P. A., domiciliat în V., ., nr. 69, jud. V. și terții popriți ., cu sediul în V., ., nr. 69, jud. V., . sediul în V., .. 1, .. V.. și ., cu sediul în Bârlad, ., jud. V..

Respinge cererea de validare a popririi în contradictoriu . sediul în V., .. 1, .. V..

Obligă terțul poprit . să îi plătească creditoarei, în limita creanței în sumă de 1.500.000,00 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare, suma datorată debitorului P. A. reprezentând salariu.

Obligă terții popriți ., . și . îi plătească creditoarei, în limita creanței în sumă de 1.500.000,000 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare, suma datorată debitorului P. A. reprezentând titluri de valoare –acțiuni.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței civile nr. 108/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge cererea intimatului P. A. și a intimatei creditoare A. R. Trading SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.

Președinte,

I.-M. P.

Judecător,

C. A.

Grefier,

M. R.

M.R. 30 Decembrie 2015

Red. A.C./14.01.2016

TEHN. A.C+ R.M./15.01.2016

EX. 9

JUD.FOND. B. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 1727/2015. Tribunalul VASLUI