Partaj judiciar. Decizia nr. 133/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 133/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 133/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 133/R

Ședința publică de la 27 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A.

Judecător D. E. S.

Judecător O. C.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe recurent S. E. M., intimat S. F., intimat S. P. N. în contradictoriu cu intimat R. E., împotriva sentinței civile nr.917 din 29.12.2014 a Judecătoriei Huși, având ca obiect - partaj judiciar refera dosarul_ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică la pronunțare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:

Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr.917 pronunțată la data de 29.12.2014 de Judecătoria Huși, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.917 din 29.12.2014 Judecătoria Huși a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților S. E. M., S. F. și S. P. N. și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. E., invocate de pârât.

A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S. E. M. domiciliat în București, sector 1, .. 166, ., . domiciliat în Câmpina, ., jud. Prahova și S. P. N. domiciliată în București, sector 5, ., . împotriva pârâtului R. E. domiciliat în București, sector 5, . V., nr. 15, ., . obiect partaj judiciar.

A constatat că părțile sunt în indiviziune asupra suprafeței de teren de 9 ha situată în extravilanul satului Stănilești, ., așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 2489/_, cod_ din 16.12.1999 emis de Comisia Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, fiecare dintre părți având dreptul la cota de 1/4 din suprafața indiviză.

A dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform art. 728 Cod civil.

A atribuit, în indiviziune, reclamanților S. E. M., S. F. și S. P. N. Lotul nr. 2 din raportul de expertiză efectuat de expert F. G., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, lot format din:

-suprafața de 6.500 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 43, ., punct denumit toponimic ,,F. Chiritoiu”, materializata pe schița anexa nr. 1 pe punctele de contur 5, 6, 7, 8, 5;

Valoare de circulație: 6.500 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 2.600 lei

-suprafața de 10.400 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 43, . punctul denumit toponimic ,,F. Chiritoiu”, materializata pe schița anexa nr.2 pe punctele de contur 13, 14, 15, 16, 13;

Valoare de circulație: 10.400 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 4.160 lei

-suprafața de 800 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 74, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 1, 2, 7, 8, 1;

Valoare de circulație: 800 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 320 lei

-suprafața de 2.000 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 74, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 3, 4, 5, 6, 3;

Valoare de circulație: 2.000 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 800 lei

-suprafața de 7.200 m.p. teren vie hibrida dispusa in Tarlaua 74, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 2, 3, 6, 7, 2;

Valoare de circulație: 7.200 m.p. x 0,75 lei/ m.p. = 5.400 lei

-suprafața de 39.700 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 21, . denumit toponimic ,,C. Luncii”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 13, 14, 15, 16, 13;

Valoare de circulație: 39.700 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 15.880 lei

-suprafața de 1.000 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 51, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 17, 18, 19, 20, 17.

Valoare de circulație: 800 m.p. x 0.401ei/ m.p. = 320 lei

Total valoare lot = 29.480 lei

Atribuie pârâtul R. E. Lotul nr. 1 din raportul de expertiză efectuat de expert F. G., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, lot format din:

-suprafața de 15.200 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 45, ., punctul denumit toponimic ,,F. L.”, materializata pe schița anexa nr. 1 pe punctele de contur 1, 2, 3, 4, 1;

Valoare de circulație: 15.200 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 6.080 lei

-suprafața de 6.300 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 80, parcela_/, punctul denumit toponimic ,,Palmas”, materializată pe schița anexa nr. 1 pe punctele de contur 9, 10, 11, 12, 9;

Valoare de circulație: 6.300 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 2.520 lei

- suprafața de 900 m.p. teren vie nobilă dispusa in Tarlaua 70, . denumit toponimic ,,Vie Nobila” este materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 9, 10, 11, 12, 9;

Valoare de circulație: 900 m.p. x 0.75 lei/ m.p. = 1.350 lei

Total valoare lot = 9.950 lei

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune în cuantum de 5000 lei.

În baza art. 277 din Codul pr. Civilă a obligat pârâtul R. E. să achite reclamantului S. E. M. 514 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței se arată că autorii comuni ai celor patru părți din prezenta cauza au fost defuncții Temistocle S. si soția acestuia, S. E. care nu au avut copii care sa moștenească terenul deținut de aceștia anterior cooperativizării. Terenul reconstituit celor doi defuncți a fost atribuit, în baza Legii nr. 18/1991, Legea fondului funciar, descendenților, rudelor directe ale acestora. Cele doua scheme cu arborele genealogic prezentate de către cele doua părți din prezenta cauza sunt corecte si scot in evidenta faptul ca cei doi autori, defuncții Temistocle Sarateanu si soția acestuia, Sarateanu E., nu au avut descendenți direcți. Astfel, reclamanții vin la moștenire după defunctul Temistocle Sarateanu, în calitate de nepoți ai fratelui Sarateanu T., iar paratul, după defuncta Sarateanu E. in calitate de nepot al surorii M. E..

La pagina 41 din dosarul cauzei este prezentat „Tabelul nominal cuprinzând moștenitorii cooperatorilor decedați care solicita in scris stabilirea dreptului de proprietate unde, la pozițiile nr. 219 si 726 (Anexa nr.l) figurează părțile iar ca autoare apare numai defuncta Sarateanu E., singura care mai era in viata la data cooperativizării, deoarece soțul acesteia, Temistocle Sarateanu a decedat in anul 1956, cu suprafața de 9,00 Ha.

Prin titlul de proprietate nr. 2489/_, cod_ din 16.12.1999 emis de Comisia Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha situată în extravilanul comunei Stănilești, jud. V., pe numele R. E., S. F., S. E. M. și S. P. N.. Pârâtul R. E. are calitate procesuală deoarece moștenește cota parte a mamei sale R. E., trecută și ea pe titlul de proprietate. Fiecare titular are dreptul la o cotă de 1/4 din suprafața de teren menționată în titlu.

Părțile au intrat în posesia terenului și au stăpânit benevol câte un lot, însă între ele există neînțelegeri deoarece la stabilirea terenurilor repartizate celor patru moștenitori (cu cote egale de 1/4 ) nu s-a respectat cota indiviza care ar trebui revină fiecăruia, respectiv suprafața de 2,25 ha (din totalul de 9,00 ha). În speță, pârâtul Rapanu E. deține o suprafața de 2,49 ha, cu 0,24 ha mai mult decât cota indiviza care i se cuvine, acest lucru este confirmat de către Adresa nr. 2348/23.04.2008 a Primar Stanilesti - pagina nr. 35 la dosarul cauzei unde sunt prezentate in detaliu, pe tarlale.

Pentru a nu se proceda la o fărâmițare excesiva a loturilor deja constituite, reclamantul solicita atribuirea acestei diferențe de teren in Tarlaua 74, . Hibrid punctul denumit toponimic ,,La Cimitir" unde reclamanții dețin diferența de 0,47 Ha. Cei trei reclamanți si-au exprimat in mod expres acordul de a rămâne in indiviziune cu terenurile pe care le dețin in vederea încheierii unor eventuale tranzacții.

Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert F. G. suprafața totala de 9,00 Ha teren agricol supusa partajului succesoral este situată într-un număr de 10 (zece) parcele toate aflate in extravilanul satului Stanilești, .. Având in vedere cotele cuvenite părților conform hotărârii Comisiei Județene V. si Comisiei Locale Stanilesti ambele de fond funciar, posesiei actuale asupra terenurilor supuse partajului succesoral, precum si necesitatea formarii de loturi funcționale, fără o fărâmițare excesiva a parcelelor deja existente, expertul a propus instanței următoarea varianta de partajare:

Lotul nr. 1 pentru pârâtul R. E.(1/4):

-suprafața de 15.200 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 45, ., punctul denumit toponimic ,,F. L.”, materializata pe schița anexa nr. 1 pe punctele de contur 1, 2, 3, 4, 1;

Valoare de circulație: 15.200 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 6.080 lei

-suprafața de 6.300 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 80, parcela_/, punctul denumit toponimic ,,Palmas”, materializată pe schița anexa nr. 1 pe punctele de contur 9, 10, 11, 12, 9;

Valoare de circulație: 6.300 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 2.520 lei

- suprafața de 900 m.p. teren vie nobilă dispusa in Tarlaua 70, . denumit toponimic ,,Vie Nobila” este materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 9, 10, 11, 12, 9;

Valoare de circulație: 900 m.p. x 0.75 lei/ m.p. = 1.350 lei

Total valoare lot = 9.950 lei

Lotul nr.2 pentru reclamanții S. E. M., S. F., S. P. N. (3/4):

-suprafața de 6.500 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 43, ., punct denumit toponimic ,,F. Chiritoiu”, materializata pe schița anexa nr. 1 pe punctele de contur 5, 6, 7, 8, 5;

Valoare de circulație: 6.500 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 2.600 lei

-suprafața de 10.400 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 43, . punctul denumit toponimic ,,F. Chiritoiu”, materializata pe schița anexa nr.2 pe punctele de contur 13, 14, 15, 16, 13;

Valoare de circulație: 10.400 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 4.160 lei

-suprafața de 800 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 74, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 1, 2, 7, 8, 1;

Valoare de circulație: 800 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 320 lei

-suprafața de 2.000 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 74, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 3, 4, 5, 6, 3;

Valoare de circulație: 2.000 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 800 lei

-suprafața de 7.200 m.p. teren vie hibrida dispusa in Tarlaua 74, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 2, 3, 6, 7, 2;

Valoare de circulație: 7.200 m.p. x 0,75 lei/ m.p. = 5.400 lei

-suprafața de 39.700 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 21, . denumit toponimic ,,C. Luncii”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 13, 14, 15, 16, 13;

Valoare de circulație: 39.700 m.p. x 0,40 lei/ m.p. = 15.880 lei

-suprafața de 1.000 m.p. teren arabil dispusa in Tarlaua 51, . denumit toponimic ,,La Cimitir”, materializata pe schița anexa nr. 2 pe punctele de contur 17, 18, 19, 20, 17.

Valoare de circulație: 800 m.p. x 0.401ei/ m.p. = 320 lei

Total valoare lot = 29.480 lei

În aceste condiții, în baza art. 728 Cod civil, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant, a constatat că părțile sunt în indiviziune asupra suprafeței de teren de 9 ha teren extravilan situat în ., așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 2489/_, cod_ din 16.12.1999 emis de Comisia Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, fiecare dintre părți având dreptul la cota de 1/4 din suprafața indiviză.

Instanța a atribuit părților loturile, în modalitatea propusă de expert. Loturile fiind egale ca suprafață și valoare, nu mai este necesară egalizarea lor prin sultă.

Instanța a respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune în cuantum de 5000 lei, deoarece nu au fost administrate probe în dovedirea cuantumului acestora.

În baza art. 77 indice 1 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, prezenta hotărâre și schița anexă se vor comunica Primăriei Stănilești, jud. V., în vederea fiscalizării.

În cazul cererilor de partaj judecătoresc, cheltuielile de judecată se împart între copartajanți, proporțional cu cota ce se cuvine fiecăruia dintre ei, deoarece acțiunea profită tuturor părților, fiecare primind în proprietate un bun. În cauza de față cheltuielile de judecată se ridică la suma totală de 2.056 lei, din care 450 lei este taxa de timbru, iar 1.606 lei îl reprezintă onorariul expertului în specialitatea topografie. Din suma totală de 2.056 lei, fiecare parte trebuie să suporte câte 1/4, respectiv câte 514 lei. Cum cheltuielile au fost suportate în totalitate de reclamantul S. E. M., pârâtul îi va achita această sumă reclamantului, urmând ca ceilalți doi reclamanți să rezolve pe cale amiabilă acest aspect cu S. E. M., deoarece ei au același interes procesual și nu s-au solicitat cheltuieli și de la aceștia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. E. M.criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1Trebuie reținut că dosarul_ a avut ca obiect să se stabilească dacă cei 4 moștenitori din Titlul de proprietate nr. 2489/_/1999, emis cu specificația „Titlu comun", oferă drepturi egale celor patru moștenitori.

2Solicitarea de a se depune concluzii scrise pentru termenul de 29.12.2014 nu a putut fi efectuată deoarece instanța nu a dat curs la dispoziția instanței de recurs de la V., care în deliberarea asupra recursului la ședința civilă nr. 814/12.09.2010, a decis ca instanța de fond de la Huși, să solicite, Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, Comisiei Locale de Fond Funciar Stănilești si Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară V., întreaga documentație care a stat ia baza emiterii titlului de proprietate nr. 2489/16.12.1999.

Totodată în finalul prevederilor acestor documente sunt absolut necesare hotărârile efectuate față de contestația pârâtului Ia Comisia de aplicare a prevederilor Legii 18/1991 precum și hotărârea definitivă și irevocabilă la acțiunea pârâtului, la Judecătoria Huși în dosarul 3412 1992, arhivat la Judecătoria V..

3.Este total greșită afirmația că reclamantul S. E. M. a precizat că terenul înscris în titlul de proprietate a aparținut autoarei părților S. E..

Însăși pârâtul a precizai că „dezbaterea moștenirii rămasă după defuncta S. E. a avut loc și s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 534/1969" care, în masa succesorală nu au fost incluse cele 9 ha incluse în titlul de proprietate nr. 2489/_/1999 deoarece acestea nu erau în circuitul civil.

4.În pagina 3, Il rândul 3 este greșită afirmația că reclamantul a refuzat să precizeze care este gradul de rudenie al titularilor titlului de proprietate cu „autoarea lor, deoarece când instanța a solicitat, s-a depus la dosar arborele genealogic al celor implicați, și care a fost confirmat și de către pârât la 21.11.2011.

5.La pagina 3 se face o afirmație greșită că „defuncta S. E. este autoarea de Ia care părțile au moștenit terenul", și iar greșit că „reclamantul refuză să precizeze care este gradul de rudenie cu autoarea lor;" corect ar fi ca părțile au moștenit pământul de la Temistocle S., chiabur, mort în închisoare pentru că a avut acest pământ.

Corectă este afirmația că nu s-a mai solicitat anexa 24, fiind clar că fiecare are dreptul la 1/4 din suprafața de teren indiviză.

Ținând scama că nu a contabilizat cheltuielile de transport cu automobilul trebuie să renunțe la primirea cheltuielilor de transport.

6.La pagina 3 rândul 40 se menționează corect „Fiecare titular are dreptul la o cotă de 1/4 din suprafața de teren respectivă, iar în continuare la stabilirea terenurilor repartizate celor 4 moștenitori (cu cote egale de 1/4), nu s-a respectat cota indiviză care ar trebui să revină fiecărui respectiv 2,25 ha din totalul de 9 ha. In speță, pârâtul R. E. deține o suprafață de 2,49 ha cu 0,24 mai mare decât cota indiviza ce i se cuvine. Acest lucru este afirmat de adresa 2328/23.04.2008 a Primăriei Stănilești, pagina 35 în dosarul cauzei unde sunt prezentate în detaliu pe tarlale.

7.Lucrarea de expertiza topometrică a fost executată în conformitate cu prevederile titlului de proprietate și cu evidențele Primăriei Stănilești. Acestea din urmă, urmează să facă rectificarea respectivă în evidențele sale.

8.Pârâul R. E. având deja o hotărâre definitivă și irevocabilă prin acțiunea acestuia la Judecătoria Huși, conform dosarului 3412/1992, a ascuns instanței că deține acest document în contradicție cu prevederile art. 172 C.. De asemenea instanța de fond, la solicitarea reclamantului că pârâtul deține o hotărâre definitivă și irevocabilă privind aceiași cauză nu a procesat conform art. 175 și art. 129 alin. 5, să solicite acest document fie pârâtului fie autorității respective.

9.In concluzie solicită instanței de recurs să admită retrimiterea dosarului pentru continuarea judecării de fond și corectării greșelilor evidențiate precum și completarea dosarului cu documentele solicitate de reclamant precum și cele solicitate de instanța de recurs de la Tribunalul V..

Analizând actele si lucrările dosarului, hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs si a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul retine următoarele:

Deși criticile aduse hotărârii instanței de fond au fost redate . de neclara, confuza, Tribunalul retine ca recurentul Sarateanu E. M. este nemulțumit, in principal, de reținerea de către prima instanța a faptului ca terenul din titlul de proprietate nr.2849/_/1999 ar fi aparținut numitei Sarateanu E.. Recurentul considera ca acest teren a aparținut lui S. Temistocle.

Titlul de proprietate nr. 2489/_, cod_ din 16.12.1999 emis de Comisia Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a fost eliberat pe numele tuturor părților si nu a autorilor lor.

Fiind coproprietari in indiviziune, instanța a procedat, in mod corect la sistarea acestei stări si la atribuirea de loturi către coindivizari.

Prima instanța nu fost investita cu analizarea legalității titlului de proprietate emis, daca acesta s-a eliberat in mod corect pe numele tuturor coindivizarilor. Aceste aspecte puteau face obiectul unei cereri având ca obiect legalitatea titlului de proprietate așa cum a fost eliberat.

Autorii comuni ai celor patru părți din prezenta cauza au fost defuncții Temistocle S. si soția acestuia, S. E., care nu au avut copii. Terenul ce a aparținut celor doi defuncți a fost atribuit, în baza legii nr. 18/1991, nepoților de frate, respectiv de sora ai autorilor.

Desi recurentul este nemulțumit de faptul ca s-a reținut in mod greșit ca ,,defuncta Sarateanu E. este autoarea . părțile au moștenit terenul,,, Tribunalul constata ca, in prezentul cadru procesual, al ieșirii din indiviziune, nu se pune in discuție proveniența terenului ce face obiectul titlului de proprietate si pentru care se solicita ieșirea din indiviziune, ci doar se pune capăt stării de indiviziune prin transformarea drepturilor la cote-părți abstracte de proprietate în drepturi de proprietate individuale asupra bunurilor făcând parte din masa partajabilă, prin atribuirea efectivă a acestora coindivizarilor.

Oricum, atunci când s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha teren, s-a considerat ca terenul a aparținut ambilor autori, Sarateanu Temistocle si Sarateanu E., fiind bun comun. De aceea a fost eliberat titlul de proprietate tuturor moștenitorilor. Daca s-ar fi considerat ca terenul ar fi aparținut doar autorului Sarateanu Temistocle, titlul de proprietate ar fi fost eliberat doar pe numele moștenitorilor acestuia.

Trebuie menționat ca ambii autori, Sarateanu Temistocle si Sarateanu E. erau decedați cu mult timp înainte de apariția legii 18/1991.

Pentru foștii proprietari decedați la data apariției legii 18/1991, moștenitorii acestora pot formula cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate și sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea formulată în baza disp. art.13 al.2 teza II din legea 18/1991.

Așa fiind, față de cele arătate,Tribunalul constată că recursul formulat este nefondat, urmând sa îl respingă.

În baza art.312 Cd.pr.civ. Tribunalul va menține sent. civ. nr.917/2014 Judecătoria Huși.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S. E. M. împotriva sentinței civile nr. 917/2014 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. A. D. E. S. O. C.

GREFIER,

M. T.

Red./tehnored. A.A.18.11.2017

6 ex.23.11.2015 /Comunicat cate 1 ex apelantului S. E. M., intimat S. F., intimat S. P. N. și intimatului R. E.- 23.11.2015

Judecătoria Huși – judecător D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 133/2015. Tribunalul VASLUI