Plângere contravenţională. Decizia nr. 1153/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1153/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1153/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1153/A

Ședința publică de la 23 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTEV. B.

Judecător O. C.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul I. V. în contradictoriu cu intimata petentă H. M., împotriva sentinței civile nr. 1528 pronunțată la data de 16.06.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din 22.09.2015, când, pentru aceleași considerente a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.09.2015, când a hotărât următoarele;

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1528 din 16.06.2015 Judecătoria Bârlad a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta H. M. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean V..

A anulat procesul-verbal . nr._/03.02.2015, întocmit de I. V. – Postul de Poliție Fruntișeni și, în consecință, a exonorat petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal anterior menționat, pentru contravenția prevăzută de art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008.

A obligat intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;

În fapt, la data de 03.02.2015 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, așa cum reiese din originalul procesului-verbal anterior menționat (fila 10).

În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că petenta ”a apelat nejustificat SNUAU 112 solicitând intervenția organelor de poliție în . în care aceasta în momentul apelului la 112 se afla în . urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă”.

Faptele reținute în sarcina petentei au fost încadrate în dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008.

La rubrica ”Alte mențiuni” s-a consemnat ”nu este de față la întocmirea prezentului p-v. A luat la cunoștință că va fi sancționată contravențional”.

În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat la data de 19.02.2015 (fila 11), iar plângerea a fost depusă la data de 06.03.2015.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Critica petentei, conform căreia procesul-verbal ar fi nelegal, deoarece fapta este insuficient descrisă, nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, din analiza procesului-verbal atacat, instanța a observat că agentul constatator a realizat o corectă și completă descriere a faptei reținute, în acord cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, la rubrica ”a săvârșit următoarele” menționându-se că ”a apelat nejustificat SNUAU 112 solicitând intervenția organelor de poliție în . în care aceasta în momentul apelului la 112 se afla în . urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă”.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut următoarele:

Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentului (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.

În speță, petenta a avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța a încuviințat-o.

Conform art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, ”constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:

a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei”.

Instanța a observat că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu este susținută de probele administrate în cauză.

Aceasta deoarece, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute prin procesul-verbal atacat.

Astfel, potrivit art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008, constituie contravenție apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

Or, potrivit art. 3 lit. e din același act normativ, apelarea abuzivă este definită ca fiind ”apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor”.

Din analiza textului legal menționat rezultă că, pentru ca fapta de apelare abuzivă să constituie contravenție, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:

-apelarea să fie repetată;

-apelarea să fie făcută cu rea-intenție;

-apelarea să fie făcută fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție.

În speță, însă, din coroborarea probelor existente la dosar (raportul agentului constatator – fila 12 și declarația martorei L. V.), nu a rezultat o apelare repetată, cu rea-intenție, fără justificarea unei stări care să necesite acțiunea agențiilor specializate, ci dimpotrivă, petenta H. M. a apelat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) la numărul 112, solicitând intervenția organelor de poliție în . numitului A. I. (concubinul petentei), deoarece numita A. E. (fosta soție a concubinului petentei) încerca să intre abuziv în acea locuință.

Cu alte cuvinte, petenta a apelat în mod corect numărul 112, deoarece a justificat necesitatea intervenției agențiilor specializate de o situație în care considera că este periclitată proprietatea privată (în speță – locuința numitului A. I., concubinul petentei).

Or, potrivit art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2008, ”numărul unic pentru apelurile de urgență se apelează atunci când este necesară intervenția agențiilor specializate de intervenție, pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”, astfel că instanța a reținut că petenta a efectuat apelul în acord cu dispozițiile legale referitoare la organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Faptul că, în momentul efectuării apelului, petenta ar fi comunicat operatorului datele de contact ale martorei L. V., sau că petenta ar fi avut o atitudine recalcitrantă față de agentul constatator, nu este de natură să întrunească elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008.

De asemenea, reținerea de către agentul constatator a existenței contravenției de faptul că ”cele sesizate nu se confirmă” este greșită, întrucât existența contravenției este condiționată de lipsa justificării unei stări care să necesite intervenția agențiilor specializate, iar nu de confirmarea ulterioară a celor sesizate de apelant.

În final, apărarea intimatei, conform căreia petenta cunoștea situația persoanei pe care a reclamat-o, numita A. E., aceasta din urmă fiind fosta soție a concubinului petentei, nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, pe de o parte, intimata nu a adus nici o dovadă în sensul celor afirmate.

Pe de altă parte, chiar dacă petenta ar fi cunoscut situația reclamată, condiția relei-credințe a apelantului este doar una din cele trei cerute de textul art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008, iar în speță instanța a ajuns la concluzia că nici celelalte două condiții nu au fost întrunite.

În concluzie, instanța a reținut că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, a fost răsturnată în cauza de față, probele propuse de petentă și administrate în fața instanței evidențiind motive de netemeinicie a procesului-verbal contestat.

Întrucât instanța a constatat prezența unor aspecte de netemeinicie a procesului-verbal atacat, nu mai este necesară analiza acestuia sub aspectul proporționalității sancțiunilor aplicate.

Față de considerentele de fapt mai sus reținute, instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a admis plângerea contravențională formulată de petentă, a dispus anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/03.02.2015 întocmit de I. V. – Postul de Poliție Fruntișeni, și, în consecință, a exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal anterior menționat pentru contravenția prevăzută de art. 32 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2008.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, ”partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Având în vedere cererea introductivă de instanță (prin care petenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată), soluția de admitere a acesteia (echivalentă cu pierderea procesului de către intimată) și dovedirea cheltuielilor efectuate de petentă (suma de 20 lei taxă judiciară de timbru – potrivit chitanței . nr._ – fila67), instanța a obligat intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel Inspectoratul de Poliția al Județului V., apreciind că sentința este nelegală și netemeinică.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către apelant, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 480 NCPC, instanța constată că apelul declarat în cauză este neîntemeiat.

Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).

Tribunalul constată că fapta a fost suficient descrisă - la data de 03.02.2015 contravenienta a sunat nejustificat la SUNAU 112 solicitând intervenția organelor de poliție în . în care aceasta nu se afla la mementul apelului în satul Cârja iar în urma verificărilor efectuate cele sesizate nu se confirmă.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că intimata nu se face vinovată de săvârșirea contravenței reținute în sarcina sa în procesul verbal de contravenție . nr._ din 03.02.2015.

În mod corect, instanța de fond a reținut că apelul telefonic al contravenientei la numărul 112 nu poate fi considerat unul abuziv prin prisma definitiei oferită de către legiuitor la art. 3 alin. 1 lit. e din OG nr. 34/2008.

Potrivit acestui text de lege prin a apelare abuzivă se întelege apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor iar potrivit art. 32 alin. 1 lit. a apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;

Așadar, pentru existența faptei de apelare abuzivă este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv ca apelarea să fie repetată, cu rea-credință și fără să justifice o stare care să necesite acțiunea agenților de specialitate.

În speță, însă, nu sunt îndeplinite cel puțin primele două condiții. Din probele existente la dosar rezultă că petenta a sunat doar o singură dată la 112, deci nu există o apelare repetată și în al doilea rând nu există elemente care să conducă la concluzia că a actionat cu rea-credință. Probabil contravenienta a încercat în acest fel să asigure paza lucrurilor pe care le considera ca fiind proprietatea concubinului său față de fosta soție care, așa cum rezultă din raportul agentului constatator, chiar s-a deplasat la acea dată la locuința comună de unde a ridicat câteva lucruri. Mai mult, din același raport de activitate, rezultă că nu a fost necesară intervenția la fața locului, politistul reușind să identifice persoana care a sunat la 112 precum și motivul acestui apel telefonic discutând cu martora L. V..

În consecință, instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contraventiei prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a din OG nr. 34/2008 astfel încât instanța de fond a admis plângerea contravențională în mod corect.

F. de considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, va respinge apelul declarat de intimatul Inspectoratul de Poliția al Judetului V. împotriva sentinței civile nr. 1528 din 16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul Inspectoratul de Poliția al Județului V. împotriva sentinței civile nr. 1528 din 16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică,azi, 23.09.2015.

Președinte,

V. B.

Judecător,

O. C.

Grefier,

A.-R. V.

A.V. 29 Septembrie 2015

Red. O.C.

Tehnored. O.C./A.V.

2 ex./29.09.2015

Comunicat 2 ex./29.09.2015

Judecătoria Bârlad – judecător R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1153/2015. Tribunalul VASLUI